Pr. prof. Ion Ciungu
Sf.
Apostol Pavel compară disciplina, efortul și lupta spirituală, ale creștinilor,
care urmăresc câștigarea recompensei de la Dumnezeu, cu disciplina, efortul și
lupta sportivilor care participă la competiții, scriind astfel creștinilor din
orașul Corint: “Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar
numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se
înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi,
nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca
lovind în aer, Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva,
altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9, 24-27) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=9
„ « În primul rând vreau să Îi spun mulțumesc
Domnului și Mântuitorului meu Iisus Hristos, » a zis Fury în timp ce era încă
în ring. « Am zis că cei care aduc răul împotriva mea nu vor prospera. Am zis
că cei care rămân în întuneric nu pot niciodată să intre în lumină. Toată lauda
să fie unicului Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos. » ”
Mai multe despre Tyson Fury care la vârsta de 31 de ani are
cinci copii cu soția sa Paris, dar și despre faptul că și-a revenit bine după
ce timp de doi ani şi jumătate el părăsise boxul, având de luptat cu depresia și cu
dependența de alcool și cocaină, putem afla din articolul Heavyweight Champ Tyson Fury Thanks 'My
Lord and Savior Jesus Christ' after Win, publicat în data de 25 februarie 2020, pe website-ul
american de știri creștine CHRISTIAN
HEADLINES, de Michael Foust.
…………………………………………………………………………………………………………………………..
Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.
S-ar putea întâmpla să dorim să revedem următoarele
articole :
FOTBALISTUL NEYMAR VALOREAZĂ
SUTE DE MILIOANE DE EURO ÎN OCHII OAMENILOR. DAR CÂT VALOREAZĂ EL ÎN OCHII LUI
DUMNEZEU? CÂT VALOREZI TU, EU, ALŢI OAMENI, ÎN OCHII LUI DUMNEZEU? DUMNEZEU NE
CONSIDERĂ EGALI, CĂCI EL A PLĂTIT PENTRU FIECARE OM ACELAŞI PREŢ, PRIN FIUL
SĂU, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. FIECARE OM ARE MARE VALOARE ÎN OCHII LUI
DUMNEZEU, ŞI DUMNEZEU VREA SĂ AIBĂ COMUNIUNE CU FIECARE OM! (din fila de calendar
creştin german LEBEN IST MEHR, pe luna iunie, ziua 15, 2019)
PENTRU CEI 21 DE TINERI
MARTIRI CREȘTINI ORTODOCȘI COPTICI, MUNCITORI ÎN CONSTRUCȚII, DECAPITAȚI ÎN 15
FEBRUARIE 2015 DE ISIS ÎN LIBIA, S-A DESCHIS UN MUZEU ÎN 15 FEBRUARIE 2020, ÎN
„BISERICA MARTIRILOR CREDINȚEI ȘI PATRIEI”, ÎN SATUL AL-AOUR, DIN EGIPT. TOT
ACUM A FOST DEZVELIT ȘI UN MONUMENT DEDICAT ACESTOR 21 DE MARTIRI CARE NU AU
VRUT SĂ RENUNȚE LA CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
DEȘI LI S-A DAT TIMP PENTRU A SE HOTĂRÎ, CĂCI UNII FUSESERĂ PRINȘI ÎN DECEMBRIE
2014, IAR ALȚII ÎN IANUARIE 2015. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 21 februarie 2020)
ÎMPOTRIVA BLASFEMIILOR LA
ADRESA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS EXPRIMATE PRIN CARNAVALUL DIN RIO DE JANEIRO,
ÎN ACESTE ZILE ÎNAINTE DE POSTUL PAȘTILOR DIN ANUL 2020, PROTESTEAZĂ CREȘTINII
CATOLICI ȘI EVANGHELICI CONSERVATORI DIN BRAZILIA PRINTR-O PETIȚIE ON-LINE
SEMNATĂ DE 100.000 DE OAMENI. IISUS, CU FAȚĂ NEAGRĂ ȘI CORP DE FEMEIE ESTE
PREZENTAT CA FIIND FIUL UNUI „TÂMPLAR ȘOMER” ȘI AL „MARIEI DIN BRAZILIA
DURERILOR”. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 23, 21, 17 şi 14
februarie 2020; și din 11 noiembrie 2019). NE AMINTIM CĂ PREȘEDINTELE
BRAZILIEI, JAIR MESSIAS BOLSONARO, LUPTĂ PENTRU APĂRAREA VALORILE CREȘTINE,
CONTRA COMUNIȘTILOR, PE CARE I-A ACUZAT DE DECADENȚA MORALĂ A TINERILOR ȘI DE
FAPTUL CĂ VOR SĂ-I CONVERTEASCĂ PE COPII LA HOMOSEXUALITATE PRIN ORELE DE
ORIENTARE SEXUALĂ ȘI PRIN IDEOLOGIA DE GEN. ... NE AMINTIM CĂ UN ROMÂN A FĂCUT FAȚA
STATUII LUI IISUS DIN RIO DE JANEIRO. E
VORBA DE SCULPTORUL GHEORGHE LEONIDA.
ÎN
RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ
PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR
PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN
ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS
IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???
SECERIȘUL
ESTE MULT, DAR LUCRĂTORII SUNT PUȚINI (număr record la
pregătirea pentru preoție, în Rusia, 2017)
POSIBILE
PROIECTE COMUNE PENTRU CREȘTINII CARE SUFERĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU (Biserica Ortodoxă
Rusă și Vaticanul, 22-23 august, 2017)
DESPRE
FANATISMUL ATEIST (fanaticii atei au omorât mult mai
mulți oameni decât Extremiștii Islamici și Inchiziția laolaltă).
ÎNVĂȚĂMÂNTUL
E ÎNCĂ CONSTRUIT PE O PLATFORMĂ ATEISTĂ (în Rusia, 2017),
(tineretul și educația în Rusia, interviu cu rectorul Universității Ortodoxe
din Moscova).
Despre design-ul inteligent putem
(re)vedea și următoarele articole:
Polonia are una dintre
cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii
L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST
DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)
PROIECT
DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege
care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)
„NOI,
CREȘTINII PALESTINIENI, ZICEM ALLAHU AKBAR” (Episcopul creștin
ortodox Theodosios de Sebastia, Palestina)
Ne mai amintim, desigur,
și de faptul că Regele Iordaniei, Abdullah II, este Protector și Custode al
Locurilor Sfinte, potrivit Statu-Quoului de la Locurile Sfinte. El s-a
oferit în anul 2016 să restaureze pe propria cheltuială Capela din Biserica
Sfântului Mormânt. De asemenea, și Președintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a
făcut donație pentru această restaurare :
S-ar putea întâmpla să
dorim să (re)vedem și articolele următoare:
CAPELA
DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A
FOST SFINȚITĂ DUPĂ RESTAURARE (în 22 martie 2017).
CHEIA
BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT AL LUI IISUS O DEȚINE UN MUSULMAN PE
NUME ADEEB JOUDEH. “ACEASTA ESTE O MARE ONOARE”, A SPUS EL RECENT. PE DE ALTĂ
PARTE, EVREII VOR SĂ RECONSTRUIASCĂ AL TREILEA TEMPLU. (Articol publicat în 16
decembrie 2017).
ÎN
IERUSALIM, LA LOCURILE SFINTE SĂ SE MENȚINĂ ACELAȘI STATU-QUO ( așa a
zis Președintele SUA Donald Trump în 6 decembrie 2017 când a anunțat că SUA
recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului; însă, în 4 februarie 2018
primarul Ierusalimului deja a început schimbarea, amendând Bisericile Creștine
și pretinzându-le impozit pe proprietăți).
CREȘTINI
EVANGHELICI AMERICANI UNIȚI PENTRU ISRAEL? REZULTATELE
RECENTE ALE ACESTEI UNIRI A LOR: 58 DE PALESTINIENI DIN GAZA ÎNMORMÂNTAȚI ÎN 15
MAI 2018, CĂCI AU FOST ÎMPUȘCAȚI DE FORȚELE ISRAELIENE ÎN 14 MAI CÂND S-A
DESCHIS AMBASADA AMERICANĂ LA IERUSALIM (articole din 14-15 mai 2018 în
engleză; spicuire).
DESPRE
MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în
religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce
ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?
Despre caricaturile
făcute de cei de la Charlie Hebdo, cu ocazia Crăciunului din 2014, putem afla
și din articolul de la următorul link:
Despre opere postmoderne
prin care se încearcă desacralizarea persoanei Mântuitorului lumii, Domnul
nostru Iisus Hristos, (piesa Evangheliștii, de Alina Mungiu Pipidi, piesa
Corpus Christi de Terrence McNally, romanul Codul lui Da Vinci de Dan Brown),
putem afla și din articolul de la următorul link:
Despre încercările
seculariștilor de desființare și păgânizare a sărbătorii Nașterii Domnului,
putem afla și din articolul de la următorul link:
„NU
VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici
se vor demola în Franța în anii care urmează!?)
Creştinismul
: Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I (Traducere din
articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note ).
Creştinismul
: Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II (Traducere din
articolul lui Noel Hornor ).
Creştinismul
: Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III (Traducere din
articolul lui Noel Hornor ).
Despre design-ul inteligent putem
(re)vedea și următoarele articole:
UCIDEREA CREȘTINILOR DIN NIGERIA DE
CĂTRE MILITANȚII MAHOMEDANI FULANI, CU ARME SCUMPE ȘI AJUTAȚI DIN ELICOPTERE, A
AJUNS LA SITUAȚIA DE GENOCID, POTRIVIT UNUI NOU RAPORT ÎNAINTAT LA
CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ DE LA HAGA,
DE CĂTRE ORGANIZAȚIA “JUBILEE CAMPAIGN”, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ. ȘI LA WASHINGTON S-A
DISCUTAT SITUAȚIA DIN NIGERIA SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ. NU SE ȘTIE CINE ÎI
AJUTĂ PE MAHOMEDANII FULANI LA UCIDEREA CREȘTINILOR!!!
(articol în engleză din 22 iulie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). DAR ÎN
ROMÂNIA SE ȘTIE CĂ MEDICII ÎI UCID PE BEBELUȘI ÎN PÂNTECELE
MAMELOR LOR ȘI SE ȘTIE CĂ PE
MEDICI ÎI AJUTĂ PARLAMENTARII, PRIN LEGISLAȚIA
ATEISTĂ-ANTICRISTĂ-SATANISTĂ!!! MEDICII CARE FAC 100.000 DE AVORTURI ÎN
FIECARE AN ȘI PARLAMENTARII CARE ÎI SUSȚIN SUNT MULT MAI RĂI
DECÂT VĂCARII MAHOMEDANI FULANI CARE ÎN 2018 AU UCIS CAM 2.400 DE CREȘTINI, (DUPĂ ALTE
SURSE 6.000 …)!!! CREȘTINISM
FALIMENTAR ÎN ROMÂNIA???!!! „TEOLOGIE POP” ÎN ROMÂNIA???!!!
PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER ÎN ROMÂNIA!!!
Ateismul este susținut
de obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au
început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos
pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu
barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu
hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE
AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor
demola în Franța în anii care urmează!?)
Descreștinarea Europei au
început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin
persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a
spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU
DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica
grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august
2017)
Despre evreii din
România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar
și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem
afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM
NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice,
pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)
Despre Iisus
caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla
și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA
CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI
Evreii necreștini spun
despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut
Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de
vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim
despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?
În cartea evreilor numită
Talmud scrie că Iisus a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla
unele aspecte și din articolul de la următorul link:
Cu această ocazie ne
putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru
iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG
DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI, partea
II, continuare
Să ne reamintim că în 3
decembrie 2015 mai mulți rabini au recunoscut valoarea creștinismului, pentru
prima dată în istorie, dar nu valoarea lui Iisus. (Ce schizofrenie!!!) Această
recunoaștere a urmat după 50 de ani de dialog cu Biserica Romano-Catolică, dar
și în contextul în care islamicii îi urmăresc și împușcă pe evrei prin Europa
(ne amintim evenimentele din 7 ianuarie și din 13 noiembrie 2015 din Franța, de
la Charlie Hebdo și de la Sala Bataclan).
Evreii care cred că Iisus
este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, sunt puțini, la nivel mondial cam 350.000. În
Israel, evreii mesianici sunt cam 30.000.
Polonia are una dintre
cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii
L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST
DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)
Despre evreii care susțin
ISIS putem afla și din articolul de la următorul link: DUMINICA
FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS)
Creștinii luptă din greu
să contracareze efectele criminale ale ateilor:
ÎN
RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ
PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR
PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN
ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS
IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???
PROIECT
DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege
care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)
Despre evreii care
manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată
putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul
link: EVREI
CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)
ATEI, MUTANȚI,
AUTIȘTI, SCHIZOFRENICI, STÂNGACI (despre un studiu academic
publicat în engleză în 20 decembrie 2017).
UN OM UCIGAȘ ÎN
SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ;
studiu psihologic, 2017).
Despre influența bună a
lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul :
Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel
Hornor, vezi info. la note )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
CETĂȚENIE
EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL
NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai
citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul
Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana
Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu