miercuri, 21 martie 2018

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii


“Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este Același.” El ne oferă o cetățenie eternă. (Evrei 13, 8). [1]


 (Simpozion la Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 23 martie 2018; referat din partea profesorului Ciungu Ion, de la Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu)











România Mare a durat 22 de ani (1918-1940). 


Anul 2018 ni se oferă din partea Bunului Dumnezeu Veșnic, adică din partea Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, ca o bună ocazie de a medita la tema Marii Uniri a Românilor. Mai precis spus, spre sfârșitul Primului Război Mondial, pe parcursul  anului 1918 s-au unit cu Regatul României următoarele provincii locuite de români: Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. Astfel că, Regele Ferdinand I (1914 – 1927) al Vechiului Regat (format din Moldova și Țara Românească) devine Rege al României Mari în anul 1922. Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire a provinciilor românești, iar în timp ce avea loc Al Doilea Război Mondial,  în anul 1940, România Mare s-a dezmembrat din cauza ultimatumului dat de Uniunea Sovietică.






Demersuri, în 2018, în Republica Moldova, pentru și contra unirii cu România. 


Se continuă și acum, în 2018, unele demersuri pentru unirea românilor din Republica Moldova cu România. Însă, se pare că sunt destul de mulți antiunioniști. Dintr-un articol publicat pe data de 1 martie 2018 pe adevărul.md, de Iurii Botnarenco, observăm că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dat numele a 76 de localități din Republica Moldova ale căror primării au votat declarații simbolice de unire cu România.  În schimb, socialiștii din Republica Moldova au spus că deja 250 de primării au votat contra unirii cu România. Așa am aflat din articolul Traian Băsescu: Unirea merge înainte! 76 de localităţi din Republica Moldova au adoptat hotărâri prin care solicită unirea cu România”.[2]



Cetățenia Europeană este o fata morgana distructivă pentru România.


Din anul 2007 România este membră în Uniunea Europeană, iar românii, siliți de condițiile slabe de plată în România, au plecat în Europa de Vest la muncă mai bine plătită.
Potrivit ONU, în ultimii 10 ani 3,4 milioane de români s-au stabilit peste hotare. Dacă înainte preferau Italia şi Spania - în ultima vreme, cei care au plecat au ales țări ca Anglia, Austria şi Belgia.” “Cifrele ne plasează pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia.” Așa observăm din articolul România, țara din care au migrat cei mai mulți oameni, după Siria. Raport îngrijorător al ONU”, publicat în data de 26 februarie 2018, pe ȘTIRILE PRO TV.[3] Știm că în Siria este război din anul 2011. Din Siria s-au refugiat în alte țări peste 5 milioane de sirieni. Deci, situația românilor este comparabilă cu situația unei țări în timp de război. Totalul oamenilor omorâți în războiul din Siria până acum este de peste 481 de mii. Datele acestea referitoare la Siria le-am luat din Enciclopedia liberă Wikipedia, varianta engleză, de la articolul Syrian Civil War.[4] În schimb, în România medicii ucid zilnic 236 de bebeluși prin avort. Observăm că SUA vrea să protejeze viața bebelușului din momentul în care aparatele medicilor detectează bătăile inimii bebelușului.[5] Dacă în Siria, în timp de război, pe o perioadă de 7 ani (din 2011 până în 2018) au fost omorâți peste 481 de mii de oameni, dintre care unii puteau să se apere, să observăm că în România au fost omorâți bebeluși care nicidecum nu au putut să se apere. Să socotim pe o perioadă de 7 ani câți bebeluși au fost uciși în România: 236 înmulțit cu 30 de zile, egal 7.080 bebeluși omorâți într-o lună; 7.080 înmulțit cu 12 luni, egal 84.960 bebeluși omorâți într-un an; 84.960 înmulțit cu 7 ani, egal 594.720 bebeluși omorâți în 7 ani.  Unde este războiul mai mare? Dacă în Siria sunt implicate armate din multe țări, iată că în România românii sunt în război contra propriilor lor copii! Ce concepție diabolică, ce Duhuri Necurate stăpânesc România? Putem afirma fără frica de a greși că Duhul Sfânt al lui Iisus Hristos nu conduce România. Cine a adus și cine susține Duhurile Necurate în România? De unde sunt aceste Duhuri Antihriste?


Originea Duhurilor Antihristice în Europa și în România.

Situația gravă în care a ajuns Europa prin faptul că natalitatea a scăzut, populația a îmbătrânit, iar pensionarii au nevoie de tineri din exterior pentru a lucra la ei,[6] este rezultatul lucrării antihriste din partea evreilor-derbedei-atei-sataniști care din timpul Revoluției franceze (1789-1791) L-au scos pe Iisus din societatea franceză și lucrează consecvent, la nivel mondial, contra valorilor creștine,[7] susținând, în numele drepturilor omului, tot felul de destrăbălări sexuale și crimele prin avorturi.


Polonia și Ungaria pot fi un exemplu bun pentru România, căci ele s-au declarat în favoarea lui Iisus, ele vor valori creștine. 







[1] Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13, versetul 8, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=13

[2] Iurii Botnarenco, Traian Băsescu: Unirea merge înainte! 76 de localităţi din Republica Moldova au adoptat hotărâri prin care solicită unirea cu România, adevarul.md, 1 martie 2018, http://adevarul.ro/moldova/politica/traian-basescu-unirea-merge-inainte-76-localitati-republica-moldova-adoptat-hotarari-solicita-unirea-romania-1_5a980d08df52022f751b1c4c/index.html
[3] România, țara din care au migrat cei mai mulți oameni, după Siria. Raport îngrijorător al ONU,  ȘTIRILE PRO TV, Categorie: Social, Data publicarii: Luni 26 Februarie 2018 19:12, Ultimul update: Marti 27 Februarie 2018 07:50, https://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-tara-din-care-au-migrat-cei-mai-multi-oameni-dupa-siria-raport-ingrijorator-al-onu.html 
[4] Syrian Civil War, From Wikipedia, the free encyclopedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Syrian_Civil_War
[5] Pr. prof. Ion Ciungu, PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA), http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.ro/2017/01/proiect-de-lege-care-interzice-avortul_21.html
[6] Autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu, Nevoia de forță de muncă - motivul pentru care Germania acceptă refugiați (analiză), AGERPRES, joi, 10 Sep 2015, https://www1.agerpres.ro/externe/2015/09/10/nevoia-de-forta-de-munca-motivul-pentru-care-germania-accepta-refugiati-analiza--17-11-31
[7] Pr.prof. Ion Ciungu, „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ”, (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?), http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.ro/2017/07/nu-va-ramane-aici-piatra-pe-piatra-care_26.html
[8] Pr. prof. Ion Ciungu, IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016), http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.ro/2016/11/iisus-fost-declarat-rege-al-poloniei_23.html
[9] Pr.prof. Ion Ciungu, CREȘTINISMUL ESTE ULTIMA SPERANȚĂ A EUROPEI ÎN FAȚA ISLAMULUI SUSȚINUT DE POLITICIENII DIN BRUXELLES, BERLIN, PARIS ȘI DE PĂPUȘARUL SOROS, BANCHER EVREU AMERICAN DE ORIGINE MAGHIARĂ (din cuvântarea din 18 februarie 2018 a premierului Ungariei, Viktor Orbán; articol în engleză din 19 februarie 2018; traducere parțială), http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.ro/2018/02/crestinismul-este-ultima-speranta.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...