luni, 17 decembrie 2012

Profetul Daniel (17 decembrie )

( aspecte: moral, istoric, mesianic, eshatologic)


de Pr. Prof. Ion CIUNGU
















Daniel îi răspunde regelui, pictură de Briton Rivière






Lumina cunoştinţei”  despre care auzim cântându-se cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este , de fapt, efectul prezenţei Duhului Sfânt. Această lumină se manifestă deplin în Mesia.  Chiar şi înainte de Mesia ea a licărit în profeţi, luminând istoria întunecată de păcate.

          Împreună cu mulţi copii şi adulţi evrei, Daniel a fost deportat în Babilon de către regele Nabucodonosor ( Nebucadneţar ), care cucerise Ierusalimul, ca urmare a păcatelor evreilor ( vezi Ieremia cap. 26 ). Istoricii moderni dau următoarea cronologie despre acele evenimente:  în perioada anilor 598-597 î. d. Hr. a avut loc asedierea Ierusalimului de către Nabucodonosor, predarea oraşului de către evrei, prima deportare a populaţiei şi exilul regelui evreu Ioiachim. Au mai urmat două deportări  în 587 şi în 582/581.[1]

          În comunitatea evreilor din Babilon Duhul Sfânt lucrează în mod deosebit prin copilul Daniel. Unii conducători evrei erau foarte corupţi. După cum ne spune un proverb, De la cap se strică peştele”. În contextul social de care vorbim,  prin  „cap”  înţelegem funcţia de judecător. Este relatat cazul a doi judecători evrei foarte imorali.


          1) Aspect moral

          Susana este şantajată, condamnată la moarte, dusă spre executare, însă salvată prin glasul copilului Daniel

          Susana, fiica lui Hilchia, soţia lui Ioachim, era foarte frumoasă şi cu frică de Dumnezeu. Ioachim era foarte bogat şi avea o grădină frumoasă alături de casă. Iudeii se adunau la el căci el se bucura de cinstire mai mult decât ceilalţi.
          Iudeii aveau propria lor instanţă de judecată, căci pe babilonieni îi considerau a fi fără de legea lui Dumnezeu. În casa lui Ioachim se judecau pricinile ivite între ei, având în acel an doi judecători bătrâni, aleşi din popor.
          Despre etapele amănunţite ale poftei lor păcătoase şi modul cum au procedat cei doi judecători imorali faţă de Susana se poate citi în Istoria Susanei.
           Susana n-a vrut să păcătuiască faţă de Dumnezeu şi a respins propunerea lor de a se împreuna cu ei. Drept răzbunare ei au adus-o în instanţă, depunând amândoi mărturie mincinoasă că Susana a fost surprinsă de ei în grădină tocmai când se împreuna cu un tânăr. Cei doi bătrâni imorali aveau credibilitate în faţa întregii comunităţi iudaice. Legea lui Moise,  care era atunci în uz, spunea următoarele : „ Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el adulterul, dar şi ea, adultera.” ( Levitic 20, 10 ). Acei judecători pervertiţi au mărturisit că pe tânăr nu l-au putut ţine , căci era mai tare ca ei şi a fugit.
    

În timp ce Susana era dusă spre locul unde urma să fie omorâtă, Dumnezeu „ a trezit duhul cel sfânt ” al lui Daniel, care a reuşit să întoarcă mulţimea, pentru a se demonstra realitatea prin cercetare.


„Atunci Daniel le-a grăit: « Pe aceştia doi despărţiţi-i unul de celălalt, iar eu îi voi cerceta ».


Şi după ce i-au despărţit, el a chemat pe unul din ei şi l-a întrebat:


« Tu, cel învechit în rele, acum te-au ajuns păcatele pe care le făceai înainte;


acum, dacă tu ai văzut-o, spune-mi: Sub care copac i-ai văzut pe ei împreună? » k Iar el a zis: « Sub mesteacăn ».


Daniel a zis: « Foarte bine; ai minţit împotriva capului tău; căci, chiar acum, îngerul lui Dumnezeu a primit porunca lui Dumnezeu să te spintece în două ».


Şi, punându-l deoparte, a poruncit să fie adus celălalt, căruia i-a zis: « Tu, sămânţă a lui Canaan, l nu a lui Iuda, frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a stricat inima;


aşa făceai cu fetele lui Israel, care, de frică, se împreunau cu voi; dar fiica lui Iuda nu v'a răbdat nelegiuirea.


Spune-mi acum: Sub care copac i-aţi prins? » Iar el a zis: « Sub arţar ».


Şi i-a zis Daniel: « Foarte bine; şi tu ai minţit împotriva capului tău; căci îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te spintece în două, încât pe amândoi să vă nimicească ».


Atunci toată adunarea a strigat cu glas mare şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu, Care îi scapă pe cei ce nădăjduiesc în El.


Şi s'au ridicat împotriva celor doi bătrâni pe care Daniel îi dovedise, prin chiar cuvintele lor, că mărturisiseră strâmb;


Ies 23:7 Dt 19:18-19


şi, după legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea.


Iar Hilchia şi soţia sa L-au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudele ei, pentru aceea că în ea nu s'a aflat nimic necinstit.


Începând din ziua aceea, mare a devenit Daniel în ochii poporului.” [2]





2) Aspect istoric ( exprimat alegoric printr-o statuie )






Amănunte despre visul regelui Nabucodonosor, despre tulburarea şi insomnia care au urmat, despre imposibilitatea de a-şi reaminti visul, despre ordinul dat ca înţelepţii Babilonului să fie ucişi pentru că nu-l pot ajuta, apoi despre Daniel şi rugăciunea făcută către Dumnezeu cu cei trei prieteni, se pot citi în capitolul doi din cartea Daniel.


În cele ce urmează redau răspunsul lui Daniel în faţa regelui:[3]


„ Daniel a răspuns înaintea regelui zicând: « Taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii, nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele.


Dar este un Dumnezeu în ceruri, Care descoperă tainele şi Care a făcut cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni. Iată care este visul şi vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău:


Ţie, rege, îţi treceau gânduri prin minte, când erai în patul tău, pentru ceea ce se va întâmpla mai pe urmă şi Cel ce ţi-a descoperit taina ţi-a dat să ştii ce va fi.


Şi mie, nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei vii, mi s-a descoperit taina aceasta, ci ca să se facă ştiut regelui înţelesul ei ca să cunoşti gândurile inimii tale.


O, rege! Tu priveai şi iată un chip - acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă.


Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă,


Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut.


Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat.


Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul.


Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.


Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea,


Şi în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur.


Şi după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău, apoi un al treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.


Şi un al patrulea regat va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte totul, aşa şi el va sfărâma şi va preface totul în pulbere, ca fierul care face totul bucăţi.


Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că va fi un regat împărţit şi va fi tare ca fierul, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut.


Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că regatul va fi parte tare, parte şubred.


Şi după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul.


Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci.


După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de ştire regelui ceea ce va fi în viitor; visul este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică ».


Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămâieri.


Răspuns-a regele către Daniel şi a zis: « Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină ».


Atunci regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului.


La rugămintea lui Daniel, regele a însărcinat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego cu ocârmuirea ţinutului Babilonului, iar Daniel a rămas la curtea regelui.”





„ Interpretarea tradiţională[4] a celor patru regate, împărtăşită printre comentatorii evrei şi creştini, timp de peste două milenii, este cea despre Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Această concepţie se conformează textului lui Daniel, care consideră Imperiul Medo-Persan ca unul, ca şi în cazul despre “ legea mezilor şi a perşilor.” ( 6: 8, 12, 15 ). Aceste concepţii sunt sprijinite de Talmudul evreiesc, de comentatorii evrei medievali, de Părinţii Bisericii Creştine şi de Calvin.
Ieronim în mod specific a identificat cele patru regate din Daniel 2 în acest fel. Teoria celor « patru monarhii » a existat alături de cele Şase Epoci şi cele Trei Ere, ca structuri istorice generale, în opera lui Augustin de Hippo, un contemporan al lui Ieronim.


În timpul Evului mediu, interpretarea creştină ortodoxă a urmat comentariul lui Ieronim la Cartea lui Daniel. Astfel, a patra monarhie şi sfârşitul ei sunt legate de sfârşitul Imperiului Roman, despre care se considera că încă nu a ajuns să se întâmple. Acesta este cazul, de exemplu, la scriitorul Adso din secolul zece, a cărui Libellus de Antichristo încorpora mitul medieval caracteristic despre Ultimul Împărat al Lumii . Principiul translatio imperii a fost folosit de Otto de Freising, care considera că Sfântul Imperiu Roman este continuarea Imperiului Roman ( ca a patra monarhie ).”


Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea e de părere că picioarele statuiei din „ fier amestecat cu lut reprezintă Europa modernă.”






„ Profeţia lui Daniel[5] cu privire la piatra care a sfărâmat idolul este deseori folosită în imnurile ortodoxe ca o metaforă pentru Întrupare, « piatra tăiată » fiind un simbol al Logosului ( Hristos ), iar faptul că a fost tăiată « nu de mână », [desprinsă nu de mână ], este un simbol al naşterii virgine. Astfel imnurile se vor referi la Theotokos ( Fecioara Maria ) ca la un « munte netăiat »”.






3) Aspect mesianic ( Timpul până la venirea lui Mesia: 70 de săptămâni de ani; o săptămână de ani înseamnă 7 ani;  70 de săptămâni de ani înseamnă 490 de ani )


Daniel monitoriza timpul scurs de la dârâmarea Ierusalimului, în funcţie de profeţia făcută de Dumnezeu prin Ieremia care fusese martor la dârâmarea Ierusalimului . Cei 70 de ani de robie în Babilon, prezişi de Ieremia, ( cap. 25, 11 ), se apropiau de sfârşit, iar evreii urmau să se întoarcă în ţara lor.


În timp ce Daniel adresa Domnului Dumnezeu „ rugi fierbinţi cu post, sac şi cenuşă ” , mărturisind, pe de o parte dreptatea şi fidelitatea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte păcatul său şi al poporului său, cerând iertare şi favoare pentru Ierusalim, a primit răspuns prin îngerul Gavriil.


Răspunsul primit de Daniel, aşa cum îl găsim în cap. 9, versetele 21-27, deschide perspectiva spre venirea lui Mesia. Texul este următorul:[6]




„ Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară.


Şi a venit şi mi-a grăit zicând: « Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.


Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia!


Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor.


Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare.


Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât.


Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii » ".





„Pe scurt spus, următoarele sunt cele trei interpretări principale care au fost date la Daniel 9, 24-27 : [7]


- Prima este viziunea veche, care poate fi numită tradiţională şi care susţine că profeţia celor şaptezeci de săptămâni se referă direct la apariţia lui Hristos în trup, la moartea Sa, la stabilirea de către El al Noului Legământ, şi la distrugerea Ierusalimului de către romani.



- A doua este cea a majorităţii savanţilor recenţi, mai ales necatolici, care pun întreg pasajul în legătură cu timpul lui Antiochus Epiphanes, cu ( creştini în general ) sau fără ( raţionalişti în mare măsură ) o referinţă tipică la Hristos.



- A treia este cea a unor Părinţi ai Bisericii şi a unor teologi recenţi care înţeleg profeţia într-un sens eshatologic, ca o prezicere a dezvoltării Împărăţiei lui Dumnezeu de la sfârşitul Exilului până la împlinirea acelei împărăţii la A Doua Venire a lui Hristos.”






În Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, putem citi astfel :


„ Proorocul Daniel a prezis că: De la ieşirea poruncii ca iarăşi să se zidească Ierusalimul , adică de la anul 457 î. Hr. şi până se va sfârşi păcatul şi se vor şterge fărădelegile ( 9, 24, 25 ), vor trece 70 de săptămâni de ani, adică 490 de ani, răstimp care tocmai bine s-a împlinit la anul 33 după Hristos, când Mântuitorul a zdrobit puterea păcatului, prin moartea pe cruce.” [8]



„ Cele şaptezeci de săptămâni au fost deseori aplicate la perioada dintre exil şi moartea lui Antioh IV Epifan, în anul 164 î. d. Hr. . Această concepţie este susţinută de Enciclopedia Iudaică ( Jewish Encyclopedia ), de studiul biblic al Societăţii Iudaice pentru Publicaţii ( Jewish Publication Society ), de comentariul din Noua Biblie Americană ( New American Bible ), de unii savanţi creştini evanghelici (Vanderwaal, Goldingay, Lucas).”[9]





4) Aspect eshatologic ( adică despre sfârşitul lumii )




Mă refer aici la trei expresii folosite de profetul Daniel şi confirmate de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu referinţă la sfârşitul lumii:


a) „Urâciunea pustiirii” ( Daniel 9, 27; Matei 24, 15 );


b) „Fiul Omului” [ Daniel 7, 13-14; ( Luca 19, 10; Matei 20, 28; Marcu 2, 10; Ioan 5, 18; Matei 1, 23 ); Matei 24, 30 ; Matei 25, 31-46; Ioan 5, 27];


c) „Învierea morţilor” ( Daniel 12, 2-3 ; Ioan 5, 27-29 ).





Mântuitorul nostru Iisus Hristos, răspunzând apostolilor despre sfârşitul templului din Ierusalim şi despre sfârşitul lumii ( Matei 24, 15 ), face referinţă la profeţia lui Daniel : „ Deci, când veţi vedea ceea ce s-a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă –…” .


Nota explicativă dată în Biblia Bartolomeu la textul din Daniel 9, 27 este următoarea: „ ... « urâciunea pustiirilor » : în limbajul biblic, prin „urâciune“ se înţelege fie idolul, fie orice formă de idolatrie. Aşadar, va veni o vreme, înainte de sfârşit şi ca un semn al acestuia, când în locul cel sfânt al lui Dumnezeu se va instala fie un personaj care va pretinde şi va obţine adorare, fie o nouă formă de idolatrie, menită să pustiască sufletele oamenilor prin alungarea lui Dumnezeu (Căruia idolul sau idolatria I se substituie) ”. Bartolomeu mai citează şi alte traduceri, alte Biblii, precizând că în ele explicaţiile cu privire la urâciune se referă la Antioh Epifan, ( sec. II î. Hr. ), care a cucerit Ierusalimul şi a pângărit Templul, pe care îl refăcuseră evreii după ce s-au întors din exilul babilonic.




„ Unii comentatori [10] au argumentat că o profeţie ca aceasta poate avea mai multe împliniri. Teologul metodist Adam Clarke şi episcopul anglican Thomas Newton interpretează urâciunea pustiiri ca o expresie proverbială care ar putea include evenimente multiple substituite în loc de sau instalate în opoziţie faţă de rânduielile lui Dumnezeu, de adorarea Lui, de adevărul Lui, etc. Aceasta permite unora sau tuturor exemplelor din următoarea listă ( incompletă ) să fie văzute ca împliniri parţiale ale acestei profeţii în mod simultan:


- re-dedicarea Templului faţă de Zeus, de către Antioh IV Epifan în anul 167 î. d. Hr.


- adorarea Standardelor ( Normelor ) Romane pe Muntele Templului sub Titus în anul 70 d. Hr.


- construirea Cupolei ( Domului ) Stâncii de către Umayyad Caliph Abd al-Malik ibn Marwan, în anul 691 d. Hr.”





“ Interpreţii cu perspectivă futuristă cred că profeţia lui Iisus are de a face literal cu un Antihrist de la sfârşitul timpurilor. Creştinii futurişti consideră că profeţia lui Daniel despre urâciunea pustiirii menţionată de Iisus în Matei 24, 15 şi Marcu 13, 14 se referă la un eveniment din viitor, când un tratat de pace pe 7 ani va fi semnat între Israel şi un conducător al lumii numit « omul fărădelegii » , sau « Antihrist », cum se afirmă în scrierile apostolului Pavel, adică în 2 Tesaloniceni.”



Pentru a nu extinde prea mult articolul de faţă , comprim explicaţia cu privire la ultimele două expresii .


Mântuitorul nostru Iisus Hristos este numit în Noul Testament atât Fiul lui Dumnezeu cât şi Fiul Omului. Este numit Fiul lui Dumnezeu sub aspect spiritual şi etern, întrucât El este "Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" . E numit Fiu al Omului, întrucat, la timpul potrivit, pentru a realiza mântuirea oamenilor, El S-a intrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a facut Om. În numele şi în locul oamenilor, El a realizat răscumpărarea, vindecarea şi împăcarea oamenilor cu Tatăl nostru Ceresc. El a lăsat oamenilor harul Duhului Sfânt, puterea de a se menţine în legătură cu El şi cu Tatăl, de a se elibera de Diavol şi de moartea eternă.


La vremea sfârşitului, El va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă, pentru a judeca pe toţi oamenii, inclusiv pe cei din morminte, căci toţi vor învia.


Alătur texte din Daniel şi din Noul Testament referitoare la aceste evenimente eshatologice :



“ Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”


( Daniel 7, 13-14 )


“ Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor.” ( Daniel 12, 2-3 )


„ Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. ( Matei 24, 29-31 )


„ Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;


Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.


Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.” ( Ioan 5, 26-29 )






……………………………………………………………………………


“ Există cinci locaţii diferite care pretind a fi locul mormântului personajului biblic Daniel : Babylon, Kirkuk şi Muqdadiyah în Irak, Susa şi Malamir în Iran şi Samarkand în Uzbekistan.”[11]


[1] TRADUCTION OECUMENIQUE DE LA BIBLE, ALLIANCE BIBLIQUE UNIVERSELLE – LE CERF, Paris, 1988, nouvelle edition revue 1995, Tableau chronologique, p. 1823.
[4] Four kingdoms of Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Traditional views
[5] Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Christianity
[7] Book of Daniel, Catholic Encyclopedia,
[8] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 74.
[9] Prophecy of Seventy Weeks, Interpretations, From Wikipedia, the free encyclopedia
[10] Abomination of desolation, From Wikipedia, the free encyclopedia, Multiple fulfillments şi  Futurism
[11] Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Six Tombs,

luni, 10 decembrie 2012

Viaţa mea în Hristos






            Trupul, când e «răstignit», supus chinurilor, se împacă cu sufletul şi cu Dumnezeu; când e alintat, hrănit din belşug şi cu bucate alese, se războieşte îndârjit cu sufletul şi cu Dumnezeu, se ticăloşeşte prin păcat. Nu se mai roagă, nu vrea să o facă şi, în general, nu mai vrea să ştie de Dumnezeu. Il huleşte, se îndepărtează de El. Din experienţă. De aceea cei ce «sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele» (Galateni, 5, 24) ... când trăieşte având de toate, nestingherit, în belşug şi satisfacţii, sporeşte în cele de jos, ale pământului, sufletul însă îi rămâne chircit, sterp la fapte bune. Când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri, supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la anumite privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade bogate. De aceea strâmtă este calea celor care îl iubesc pe Dumnezeu.”

Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 240; 242.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (16 Noiembrie)

de MONICA GUJAN, responsabil CDI, 
Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu



„Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău” (Matei 6, 9) 



Decembrie este cea mai preţioasă dintre luni, căci ea ne face un cadou unic: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Această lună ne inundă sufletul de lumină, căci stă sub semnul Stelei Sfinte. LUMINA, mult cântată în troparul Crăciunului: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ”, reprezintă iubirea, bunătatea, iertarea, care se revarsă peste noi toţi prin Mântuitorul nostru. Pentru a avea inimile deschise şi pregătite să primim Lumina, trebuie să ne primenim sufletul pe perioada postului care precede sfânta sărbătoare. 




La începutul postului Crăciunului este sărbătorit Sfântul Apostol si Evanghelist Matei, unul dintre cei doisprezece Apostoli aleşi de Domnul nostru Iisus Hristos. Înainte de a ajunge Apostol, a fost vameş şi se numea Levi, fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob. Era de neam evreu, originar din Capernaum, Galileea. Vameşul era urât şi dispreţuit de popor pentru că sarcina sa era să strângă biruri, amintind mereu de supunerea faţă de romani. La chemarea Mântuitorului : „Vino după Mine!”, el a lăsat totul şi a urmat lui Iisus cu mare credinţă, schimbându-i-se numele în Matei, care înseamnă „Dar de la Dumnezeu”. Simbolul său este un înger.

          Este autorul primei Evanghelii din Noul Testament, Matei scriind-o în două limbi: întâi în evreieşte, dialectul aramaic, pe care îl vorbea tot poporul şi în care propovăduise şi Mântuitorul, iar apoi, prin anii 62-63, în greceşte, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăţia romanilor, cu scopul de a le fi vestită cât mai multor oameni. 

Aşa cum apreciază în Biblia sa, ÎPS Bartolomeu Anania, „Matei nu-şi propune, în Evanghelia sa, să prezinte viaţa, activitatea şi învăţătura lui Iisus în succesiunea lor cronologică, ci-şi organizează materialul în funcţie de două scopuri principale:

· să demonstreze că Iisus Hristos reprezintă plinirea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament, de unde şi caracterul profund dramatic al vieţii Sale: respins de propriul Său popor (pentru care Se întrupase în primul rând), El Se va deschide neamurilor păgâne, chemându-le la mântuire întru împărăţia cerurilor; 

· să înfăţişeze viaţa şi activitatea lui Iisus în compartimente compacte: episoade biografice semnificative, cuvântări, minuni, parabole etc. Din acest punct de vedere, el s-a impus drept Evanghelistul marilor cuvântări.”



Este interesant de analizat scrierea lui Matei din perspectivă literară, iar acest lucru este realizat cu multă fineţe de ÎPS Bartolomeu Anania, care precizează: „Matei este scriitorul echilibrului şi armoniei, al înţelepciunii bine aşezate, al construcţiei solide şi al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvântare Eshatologică, Rechizitoriul lui Iisus asupra fariseilor sunt modele de compoziţie elaborată, din a cărei structură nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar fi, de pildă, cifra şapte: şapte cereri în Rugăciunea Domnească, şapte parabole, şapte mustrări asupra fariseilor, trei grupe a câte de două ori şapte (14) în genealogia lui Iisus. Gândire ordonată, expresie fluidă, suflu epic şi plasticitate descriptivă, iată calităţile care-i conferă Evangheliei după Matei un anume primat în preferinţele cititorilor.”

Numai în Evanghelia după Matei găsim precizări şi relatări despre: Vizita magilor (cap. 2, v. 1-12), Fuga în Egipt şi uciderea pruncilor de către Irod (2, 13-23), Adulter şi poftă (5, 27-28), Milostenie şi rugăciune (6, 1-8), Doi orbi vindecaţi (9, 27-31), Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (11, 28-30), Taxa pentru templu (17, 24-27), Parabola celor doi fii (21, 28-32), Parabola despre lucrătorii cei răi din vie (20, 1-10), Parabola servitorului nemilostiv (18, 23-35), Moartea lui Iuda Iscarioteanul (27, 3-10), Garda la mormântul Mântuitorului (27, 62-66), Mituirea soldaţilor romani (28, 11-15).

Despre cariera ulterioară a lui Matei avem numai date inexacte sau legendare. Sf. Irineu ne spune că Matei a predicat Evanghelia printre evrei, Sf. Clement din Alexandria pretinzând că el a făcut aceasta timp de 15 ani, iar Eusebiu ne spune că, înainte să meargă în alte ţări, le-a dat-o în limba maternă. Scriitorii mai vechi nu sunt în consens cu privire la ţările evanghelizate de către Matei, dar, aproape toţi menţionează Etiopia la sudul Mării Caspice (nu Etiopia din Africa) şi unii Persia şi regatul parţilor, Macedonia şi Siria ( vezi Catholic encyclopedia, St. Matthew).

Sf. Ap. Matei a suferit moarte de martir prin foc în cetatea Mirmenia (unde trăiau canibali), din ordinul conducătorului cetăţii, Fulvian, care s-a creştinat apoi, datorită unei minuni săvârşite de sfintele moaşte ale Apostolului şi a luat numele de Matei, în amintirea acestuia (vezi Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, în Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Vânători-Neamţ: Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 325-329).

Moaştele Sfântului Apostol se găsesc astăzi în cripta catedralei din Salerno (Italia), care îi poartă numele cu mare cinste. 


Actualitatea primei Evanghelii

„Creştinul este invitat să ia atitudinea discipolilor din timpul lui Iisus. El poate să-L recunoască pe Domnul său şi să audă reproşându-i-se puţina sa credinţă, dar, de asemenea, să audă fără încetare Cuvântul şi să primească misiunea de a-L anunţa până la capătul lumii.” (vezi Traduction oecuménique de la Bible, Alliance Biblique Universelle – Le CERF, 1988, pag. 1432).

Referitor la rugăciunea Tatăl nostru (Mt 6, 9-13), Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând, subliniază că Mântuitorul nu ne-a învăţat să spunem „Tatăl meu care eşti în ceruri”, ci: “Tatăl nostru”, poruncindu-ne să înălţăm rugăciuni pentru toţi oamenii şi să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpeşte duşmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăţilor, izgoneşte inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeaşi cinste şi împăratul şi săracul, pentru că participăm cu toţii, în comun, la cele mai mari şi la cele mai necesare bunuri.”



Surse:
www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-evanghelist-matei
www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie
www.orthodoxwiki.org/Apostolul-Matei
www.dervent.ro/biblia.php
Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Vânători-Neamţ: Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006
Traduction oecumenique de la Bible, Paris: Alliance Biblique Universelle -Le CERF, 1988
Catholic encyclopedia, St Matthew, http://www.newadvent.org/cathen/10056b.htm
http://www.ioanguradeaur.ro/354/talcuire-la-tatal-nostru

POST UȘOR, cu IERTĂCIUNE, presărat cu FAPTE BUNE, ... (urare la Începutul Postului Sfintelor Paști, primită pe messenger; mulțumim frumos autorului și celor care o distribuie!). ... În Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, AZI ESTE PRIMA ZI DE POST CU AJUNARE (până seara, pentru cine poate ține, iar seara mâncăm pâine și bem apă). Fiecare cum poate ... ... SLAVĂ TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH (SPIRIT), acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! ... Persoanele care postesc își îmbunătățesc mecanismele de neurogeneză, neuroplasticitate și de prelungire a telomerilor, adică ajută să li se nască neuroni noi în creier, să poată învăța lucruri noi și chiar să-și prelungească viața. Deci, din perspectivă creștină, am spune că Postul ajută la înnoirea minții, de fapt înnoirea suportului pentru înnoirea minții. Totuși, beneficiul spiritual este cel mai mare beneficiu al Postului, pentru că este pasul în spate pe care îl face omul din spațiul acesta al civilizației de consum, refuzând să consume lumea, ca să-și poată pregăti receptivitatea pentru Dumnezeu. ... (Arhidiacon Sorin Mihalache, video). POSTUL SFINTELOR PAȘTI, ca orice perioadă de post unit cu rugăciunea, pocăința și milostenia, NE POATE AJUTA SĂ-L AVEM VIU ÎN SUFLETELE NOASTRE PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ADICĂ PE FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM DIN SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, PRIN PUTEREA SFÂNTULUI DUH ȘI A TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. Încercăm să ne folosim cu mulțumire de această perioadă, prin mai multă abstinență sufletească și fizică de la obiceiurile pământești, pentru a primi inspirație și putere divină în perspectivă eternă? Încercăm, cu ajutorul Unului și Bunului Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Pururea Fecioara Maria, cu ajutorul Sfinților Îngeri și cu ajutorul Tuturor Oamenilor Sfinți, Prietenii lui Dumnezeu. NE AMINTIM CĂ pentru nepostire, ascultând de Diavolul, ADAM ȘI EVA AU PIERDUT RAIUL. De asemenea, NE AMINTIM CĂ prin postire MÂNTUITORUL LUMII L-A ÎNVINS PE DIAVOLUL. Pe măsură ce Îl avem pe Mântuitorul în sufletele noastre tot mai viu, reușim să-l învingem pe Cel Rău tot mai mult.

Pr. prof. Ion Ciungu   "Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruz...