miercuri, 30 noiembrie 2022

O NOUĂ EREZIE A EPOCII NOASTRE: CORPUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE TRANSGENDER, ADICĂ ATÂT MASCULIN CÂT ȘI FEMININ. ACEASTĂ AFIRMAȚIE ERETICĂ A FOST FĂCUTĂ ÎN TIMPUL UNEI PREDICI ȚINUTĂ, ÎN 20 NOIEMBRIE 2022, DE UN STUDENT DE LA “TRINITY COLLEGE”, UNIVERSITATEA CAMBRIDGE, DIN ANGLIA. EL A AJUNS SĂ FACĂ AFIRMAȚIA RESPECTIVĂ PE BAZA UNOR PICTURI ÎN CARE ESTE REPREZENTATĂ RĂSTIGNIREA DOMNULUI ȘI RANA DIN COASTA SÂNGERÂNDĂ. CREDINCIOȘII CARE AU ASCULTAT PREDICA AU FOST NEMULȚUMIȚI PÂNĂ LA LACRIMI. DECANUL A PRIMIT O PLÂNGERE ÎN SCRIS CU PRIVIRE LA AFIRMAȚIA ERETICĂ, ÎNSĂ A RĂSPUNS CĂ AFIRMAȚIA ESTE LEGITIMĂ … . CELEBRUL PREDICATOR AMERICAN FRANKLIN GRAHAM S-A ALĂTURAT CORULUI DE CRITICI LA ADRESA AFIRMAȚIILOR STUDENTULUI ȘI DECANULUI, SPUNÂND CĂ BIBLIA NE AVERTIZEAZĂ CU PRIVIRE LA ASTFEL DE ÎNVĂȚĂTORI FALȘI CARE PREDICĂ EREZII. EL A SPUS ASTFEL: “A INSINUA CĂ IISUS HRISTOS, SFÂNTUL FIU AL LUI DUMNEZEU, ESTE TRANSGENDER SAU A SEXUALIZA ÎN VREUN FEL MOARTEA LUI SACRIFICIALĂ PE CRUCE PENTRU PĂCATELE OMENIRII ESTE EREZIE FĂRĂ ECHIVOC.” (scurtă anunțare a acestor știri; articole în engleză din 27 și 28 noiembrie 2022) ÎNTR-ADEVĂR, SE CUVINE SĂ FIM ATENȚI ȘI SĂ NE FERIM DE EREZII, ADICĂ DE ÎNVĂȚĂTURILE DE CREDINȚĂ CARE SE ABAT DE LA ORTODOXIA CREȘTINĂ PRIN CARE NE CÂȘTIGĂM MÂNTUIREA!!! ORTODOXIE ÎNSEAMNĂ CREDINȚĂ CORECTĂ. ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ CORECTĂ REFERITOARE LA PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS S-A STABILIT LA CELE ȘAPTE SINOADE ECUMENICE, ÎN PERIOADA SECOLELOR IV-VIII). OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI LA BISERICA LUI SE ȚIN LANȚ, DE DOUĂ MII DE ANI. ÎNSĂ ATACURILE ACESTEA NU VOR REUȘI NICIODATĂ SĂ DESFIINȚEZE FRUMUSEȚEA DIVINĂ A ADEVĂRURILOR EVANGHELICE PRIN CARE OAMENII ÎȘI GĂSESC SALVAREA PENTRU ETERNITATE.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Mântuitorul și Judecătorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne spune astfel: “Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 12, versetele 31-33). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=12

Pictura Pietà, de Jean Malouel, este una din operele la care s-a referit studentul de la Trinity College. CREDIT: Peter Horree / Alamy/Alamy

 

Mai multe aspecte referitoare la știrile anunțate în titlu putem afla din articolele următoare:

 

Franklin Graham slams 'repulsive, shameful' claim that Jesus has 'trans' body, publicat în data de 28 noiembrie 2022, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Ryan Foley;

 

Franklin Graham slams 'repulsive, shameful' claim that Jesus has 'trans' body, publicat în data de 28 noiembrie 2022, pe website-ul britanic de știri creștine Premier. CHRISTIAN NEWS, de Alex Collett; https://premierchristian.news/en/news/article/franklin-graham-slams-shameful-sermon-which-suggested-jesus-might-have-been-trans

 

Outcry over sermon about 'trans' Jesus, publicat în data de 28 noiembrie 2022, pe website-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de Jennifer Lee;

 

Worshippers left in tears after sermon which claimed Jesus could have been transgender, publicat în data de 27 noiembrie 2022, pe website-ul britanic de știri creștine Premier. CHRISTIAN NEWS, de Tola Mbakwe; https://premierchristian.news/en/news/article/worshippers-left-in-tears-after-sermon-which-claimed-jesus-could-have-been-transgender

 

...................................................................................................................

Aici am terminat de amintit știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

 

PRINCIPALELE CINCI EREZII ALE ANULUI 2016; BA CHIAR ȘASE?

 

„IISUS TRANS”, MAI PRECIS SPUS „EVANGHELIA DUPĂ IISUS, REGINA CERULUI”, PIESA DE TEATRU SCRISĂ DE JO CLIFFORD, A STÂRNIT AMENINȚĂRI CU MOARTEA ÎN BRAZILIA (articol din 13 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI A ADUS PÂNĂ ÎN ZONA MĂRII NEGRE VESTEA BUNĂ A IUBIRII LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE OAMENI, IUBIRE ARĂTATĂ, ÎN MOD SPECIAL, PRIN VENIREA ÎN LUME A FIULUI LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. ÎN ROMÂNIA, LA INSISTENȚELE PATRIARHIEI ROMÂNE DE A ONORA PERSOANA ȘI OPERA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, ZIUA DE 30 NOIEMBRIE A DEVENIT, ÎN ANUL 2012, ZI DE SĂRBĂTOARE LEGALĂ ÎN CARE NU SE LUCREAZĂ. ÎN ANUL 1995, SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE A HOTĂRÂT CA ZIUA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, 30 NOIEMBRIE, SĂ FIE ÎNSCRISĂ CU ROȘU ÎN CALENDARUL CREȘTIN ORTODOX ROMÂN. PÂNĂ ATUNCI ERA ÎNSCRISĂ CU NEGRU, CA O ZI OBIȘNUITĂ. DIN 1997, SFÂNTUL APOSTOL ANDREI ESTE ÎNSCRIS ÎN CALENDARUL CREȘTIN ORTODOX ROMÂN CA SFÂNT OCROTITOR AL ROMÂNIEI. ȘI ALTE ȚĂRI ÎL AU PE SFÂNTUL APOSTOL ANDREI CA SFÂNT OCROTITOR SAU SFÂNT PATRON AL LOR, DE EXEMPLU: GEORGIA, UCRAINA, RUSIA, GRECIA ȘI SCOȚIA. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 30 noiembrie, precum și alte aspecte referitoare la Sfântul Apostol Andrei!) CU ACEASTĂ OCAZIE, SĂ ÎL RUGĂM PE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI SĂ LE BINECUVÂNTEZE CU SĂNĂTATE, BUCURII, VIAȚĂ ÎNDELUNGATĂ, IERTARE DE PĂCATE ȘI MÂNTUIRE PE TOATE PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (în România peste 900.000)!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.” (Tropar la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei) https://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Andrei_(cel_%C3%8Ent%C3%A2i_chemat)

 

Sfântul Apostol Andrei, numit în Tradiția Ortodoxă și “Cel Întâi Chemat”, adică primul pe care l-a chemat Mântuitorul Iisus Hristos la misiunea de apostol, era din orașul Betsaida, (din regiunea Galileia, din nordul Țării Sfinte). De meserie, Andrei era pescar, ca și fratele său Petru, ca și tatăl lor Iona. Înainte de a deveni apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălțarea la Cer a Mântuitorului și după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții Apostoli au predicat Evanghelia în diferite părți ale lumii, Sfântul Apostol Andrei ajungând și în regiunea numită Sciția, în nord-estul Mării Negre, încât ucrainenii, rușii și românii îl consideră patron spiritual al lor. Teritoriul care acum se numește Dobrogea era numit în antichitate Sciția Mică. În Grecia, la Patras, Sf. Ap. Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de X, din ordinul proconsulului Egheat, în anul 60 (sau 62). În România, la insistențele Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sf. Ap. Andrei, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, din anul 2012. Mai multe aspecte referitoare la Sfântul Apostol Andrei putem afla din articolele de la următoarele link-uri: https://en.wikipedia.org/wiki/Andrew_the_Apostle    ... http://www.stathanasius.org/site/assets/files/8005/study_11_30_2020.pdf  

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul 1, versetele 35 – 51:

 

A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 

Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!

Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.

Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?

El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.

 Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 

Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).

Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).

A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan

...

 https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna11

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=11

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/11/30

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

........................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

A IUBI BOGĂȚIA MATERIALĂ MAI MULT DECÂT A-L IUBI PE DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ A TE DESPĂRȚI DE DUMNEZEU, A PIERDE PERSPECTIVA VIEȚII ADEVĂRATE, PERSPECTIVA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU. SĂ NU NE FACEM IDOL DIN BOGĂȚIE! SĂ NE AMINTIM CĂ PRIMA PORUNCĂ DIN DECALOG NE SPUNE SĂ NU AVEM DUMNEZEI FALȘI! SĂ NE AMINTIM CĂ EXISTĂ NUMAI UN SINGUR DUMNEZEU ADEVĂRAT, CEL CARE A CREAT LUMEA ȘI NE IUBEȘTE! SĂ RESPECTĂM CELE ZECE PORUNCI, SĂ FOLOSIM BOGĂȚIA PENTRU AJUTORAREA SĂRACILOR ȘI SĂ-L URMĂM ASTFEL PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PE DRUMUL SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU! AȘA NE INVITĂ TEXTUL EVANGHELIEI DE AZI! (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, despre Dregătorul bogat care a venit la Iisus pentru a-L întreba ce să facă pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu! Această întâmplare este programată să fie citită în Duminica a 30-a după Rusalii. Azi are prioritate Duminica a 30-a după Rusalii deși, aritmetic vorbind, suntem în Duminica a 24-a după Rusalii. ... Am mai remarcat faptul că, de obicei, în fiecare an, aproximativ din luna septembrie, ordinea aritmetică a Duminicilor de după Rusalii în calendar devine foarte “capricioasă”. La fel este numerotarea Duminicilor și în Calendarul Creștin Greco-Catolic. Numerotarea “capricioasă” va dispărea când va începe Postul Paștilor. Noi ne-am obișnuit să nu ne concentrăm pe ordinea aritmetică a Duminicilor, ci pe textele evanghelice.)

 

“ȘI-I VOI ZICE SUFLETULUI MEU: SUFLETE, AI MULTE BUNĂTĂȚI STRÂNSE PENTRU MULȚI ANI; ODIHNEȘTE-TE, MĂNÂNCĂ, BEA, VESELEȘTE-TE! DAR DUMNEZEU I-A ZIS: NEBUNULE! ÎN NOAPTEA ACEASTA ÎȚI VOR CERE SUFLETUL. ȘI CELE CE-AI PREGĂTIT ALE CUI VOR FI?” ... MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NE ATRAGE ATENȚIA SĂ NU NE DESPĂRȚIM DE DUMNEZEU PRIN BOGĂȚIE MATERIALĂ EGOISTĂ, CI SĂ NE ÎMBOGĂȚIM SPRE DUMNEZEU, PRIN GÂNDIRE ȘI FAPTE CARITABILE. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, Pilda despre omul bogat a cărui țarină a rodit din belșug! Această pildă este programată să fie citită la Sfânta Liturghie în Duminica a 26-a după Rusalii! Azi are prioritate Duminica a 26-a după Rusalii deși, aritmetic vorbind, suntem în Duminica a 23-a după Rusalii. ... Am mai remarcat faptul că, de obicei, în fiecare an, aproximativ din luna septembrie, ordinea aritmetică a Duminicilor de după Rusalii în calendar devine foarte “capricioasă”. La fel este numerotarea Duminicilor și în Calendarul Creștin Greco-Catolic. Numerotarea “capricioasă” va dispărea când va începe Postul Paștilor. Noi ne-am obișnuit să nu ne concentrăm pe ordinea aritmetică a Duminicilor, ci pe textele evanghelice.)

 

duminică, 27 noiembrie 2022

GHID DE RUGĂCIUNE PE 52 DE SĂPTĂMÂNI. SĂ NE ALĂTURĂM ÎN RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTINII CARE SUFERĂ MARI PERSECUȚII ȘI DISCRIMINĂRI ÎN DIFERITE ȚĂRI! NE AFLĂM ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUZECI ȘI OPTA DIN ACEST AN, 2022. SĂPTĂMÂNA A PATRUZECI ȘI OPTA DE RUGĂCIUNE ESTE PENTRU CREȘTINII DIN NEPAL, ȚARĂ CU O POPULAȚIE DE 30.578.000 DE LOCUITORI, ÎN CARE RELIGIA PRINCIPALĂ ESTE HINDUISMUL, NUMĂRUL CREȘTINILOR FIIND DE 1.341.000, POTRIVIT ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE “OPEN DOORS” PENTRU SPRIJINIREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI. ... ÎN NEPAL ACUM, ÎN CIUDA UNEI SCĂDERI A VIOLENȚEI, TOTUȘI PRESIUNEA A CRESCUT ÎN APROAPE FIECARE SFERĂ A VIEȚII, ARĂTÂND CĂ VIAȚA ZILNICĂ RĂMÂNE DIFICILĂ PENTRU CREȘTINI, ÎN SPECIAL PENTRU CEI CONVERTIȚI DE LA HINDUISM.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii,” ... (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2,1) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=78&cap=2

Nepal este o țară din Asia de Sud, situată în mare măsură în Himalaia. Se învecinează la nord cu China (Tibet), iar la sud, vest și est cu India. https://en.wikipedia.org/wiki/Nepal      https://en.wikipedia.org/wiki/Nepal#Religion

 

Ghidul cu cele 52 de săptămâni poate fi găsit pentru a fi descărcat de la următorul link: https://www.opendoorsusa.org/2022-world-watch-list-download/?&utm_source=marketingcloud&utm_medium=email

...

Why is Nepal on the 2022 World Watch List?

Nepal’s fall in rank (it fell by 14 places) belies its persecution score, which stayed nearly as high as last year. Despite a decrease in violence, pressure in almost every sphere of life went up, showing that daily life remains difficult for Christians, especially converts from Hinduism.

What is life like for Christians?

Though Nepal is no longer an official Hindu state, most Christian persecution in Nepal comes from radical Hindu groups who want the country to return to Hinduism. Many of the Christians in Nepal are converts from Hinduism, and these converts experience significant pressure from their families and communities. If a family discovers a member is a Christian, the convert might be expelled from their family home or even violently attacked. Also limiting religious freedom are anti-conversion laws and the destruction and forced closures of churches. Churches where foreigners gather are treated with more tolerance, though members of some Protestant churches still experience significant pressure.

Nepal was officially a Hindu Monarchy until 2006.

Where is God at work in Nepal?

Christians in Nepal have horrifying stories of persecution, but powerful stories of faith and redemption. “When my family members knew that I had accepted Christ, they despised me,” says Samjhana, a widowed Christian in Nepal. “Bearing their hatred and loathing, I remembered the verse from Matthew 11:28: ‘Come to me, all you who are weary and burdened, and I will give you rest.’ This verse encouraged me to keep all my burdens in God.” This is just one example of the power of the Holy Spirit moving in Nepal.

How can I pray with Christians in Nepal?

Day 1: Ask that God would touch the hearts of Nepalese leaders, and that they would allow true religious freedom to flourish.

Day 2: Open Doors’ work through partners in Nepal provides help for so many people. Ask God to bless these ministries.

Day 3: Pray that Christians from a Hindu background will know the reality of their global family in Christ and will sense Christians around the world praying with them.

Day 4: Ask God to comfort Christians who lose their families when they convert to follow Him.

Day 5: Recent anti-conversion laws have made following Jesus even more difficult. Ask God to cause these laws to be repealed.

Day 6: Thank God for the brave testimonies of Christians in Nepal.

Day 7: Pray for Christians in Nepal who lost so much in the COVID-19 pandemic. Ask that God would protect and restore them.

...........................................................................................................

Aici am terminat de adresat invitația de a ne asocia în rugăciune pentru creștinii din Nepal.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

PERSECUTAREA CREȘTINILOR ESTE ÎN CREȘTERE ÎN CEL PUȚIN 18 ȚĂRI, POTRIVIT RAPORTULUI PE ULTIMII TREI ANI (2020-2022) PUBLICAT DE ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (“ACN”), ADICĂ “AJUTOR PENTRU BISERICA ÎN SUFERINȚĂ”. RAPORTUL A FOST PREZENTAT MIERCURI, 16 NOIEMBRIE 2022, ÎN CAMERELE PARLAMENTULUI DIN REGATUL UNIT. EPISCOPUL AROGUNDADE DIN NIGERIA A SPUS, ÎNAINTE DE EVENIMENT CĂ, DUPĂ CÂTE SE PARE, NIMENI NU ACORDĂ ATENȚIE GENOCIDULUI DIN NIGERIA. IATĂ CUVINTELE LUI: “LUMEA TACE, CĂCI ATACURILE ASUPRA BISERICILOR, ASUPRA PERSONALULUI ȘI INSTITUȚIILOR LOR, AU DEVENIT RUTINĂ. CÂTE CADAVRE SUNT NECESARE PENTRU A ATRAGE ATENȚIA LUMII? ” ... POTRIVIT ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE “OPEN DOORS”, LA NIVEL MONDIAL PESTE 360 DE MILIOANE DE CREȘTINI SUFERĂ NIVELURI ÎNALTE DE PERSECUȚIE, PENTRU SIMPLUL MOTIV CĂ-L URMEAZĂ PE IISUS. (scurtă anunțare a acestor triste știri; articol în engleză din 20 noiembrie 2022 etc) NE AMINTIM CĂ PESTE 4.000 DE CREȘTINI LIPSIȚI DE APĂRARE AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA ÎN PRIMELE ZECE LUNI ALE ACESTUI AN, 2022. ... ȘTIM CĂ, POTRIVIT UNOR CERCETĂTORI, ÎN NIGERIA ESTE VORBA DE UN GENOCID CONTRA CREȘTINILOR. ... DAR, ȘI DIN ROMÂNIA SE RĂPESC COPII, PENTRU BĂNCI DE ORGANE, PENTRU PROSTITUȚIE ... DIN ROMÂNIA DISPAR ANUAL 1.000 DE PERSOANE, MAJORITATEA ZDROBITOARE FIIND COPII, POTRIVIT UNOR INFORMAȚII DIN 29 OCTOMBRIE 2022!!! ... SĂ ADĂUGĂM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ZILNICE O PROPOZIȚIE CĂTRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI PENTRU OPRIREA UCIDERII ȘI PENTRU OPRIREA RĂPIRII CREȘTINILOR DIN NIGERIA, ȘI DIN ALTE ȚĂRI! DE ASEMENEA, PENTRU OPRIREA RĂPIRII CREȘTINILOR DIN ROMÂNIA! DE ASEMENEA, PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR NENĂSCUȚI ÎN ROMÂNIA! DE ASEMENEA, PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR ÎN UCRAINA!

 

ÎN PRIMA DUMINICĂ DIN NOIEMBRIE, ÎN FIECARE AN, ÎN MOD TRADIȚIONAL, ESTE “ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE RUGĂCIUNE PENTRU BISERICA PERSECUTATĂ”. LA NIVEL MONDIAL, PESTE 360 DE MILIOANE DE CREȘTINI SE CONFRUNTĂ CU PERSECUȚII SEVERE DIN CAUZA CREDINȚEI, ADICĂ SE CONFRUNTĂ CU ÎNCHISOARE, TORTURĂ, SCLAVIE ȘI MOARTE. DINTRE TOATE RELIGIILE, CREȘTINISMUL ESTE RELIGIA CEA MAI PERSECUTATĂ. “ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE RUGĂCIUNE PENTRU BISERICA PERSECUTATĂ” A FOST ORGANIZATĂ PENTRU PRIMA DATĂ ÎN 29 SEPTEMBRIE 1996, ÎN SUA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5 noiembrie 2022 etc) ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA ZIUA DE 16 AUGUST ESTE, PRIN LEGE, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL. ... HAIDEȚI SĂ NE ASOCIEM ȘI NOI AZI ÎN RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTINII PERSECUTAȚI LA NIVEL MONDIAL! ... NE AMINTIM CUVINTELE MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS: “ORICINE VA MĂRTURISI PENTRU MINE ÎNAINTEA OAMENILOR, MĂRTURISI-VOI ȘI EU PENTRU EL ÎNAINTEA TATĂLUI MEU CARE ESTE ÎN CERURI.”

 

LA MARȘUL PENTRU CREȘTINII PERSECUTAȚI ÎN TOATĂ LUMEA, MARȘ CARE VA AVEA LOC ÎN CAPITALA SUA SÂMBĂTĂ, 24 SEPTEMBRIE 2022, SUNT AȘTEPTATE ÎNTRE 500 ȘI 1000 DE PERSOANE. ÎN FIECARE AN NUMĂRUL CREȘTINILOR PERSECUTAȚI PENTRU CREDINȚĂ CONTINUĂ SĂ CREASCĂ, ACEASTĂ PROBLEMĂ FIIND IGNORATĂ DE MASS-MEDIA ȘI ADESEORI ESTE TRECUTĂ CU VEDEREA ÎN COMUNITĂȚILE NOASTRE DE CREDINȚĂ. DACĂ ÎN 2021 NUMĂRUL CREȘTINILOR PERSECUTAȚI LA NIVEL MONDIAL ERA DE 345 DE MILIOANE, ÎN 2022 NUMĂRUL CREȘTINILOR PERSECUTAȚI A CRESCUT LA 360 DE MILIOANE. DUPĂ ÎNCHEIEREA MARȘULUI, LA MUZEUL BIBLIEI VA AVEA LOC O NOAPTE DE RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTINII PERSECUTAȚI. ... ÎN ANUL 2021 NUMAI ÎN NIGERIA AU FOST OMORÂȚI PENTRU CREDINȚĂ 4.650 DE CREȘTINI. ... NU PUTEM SUBESTIMA PUTEREA RUGĂCIUNII PENTRU ÎNCETAREA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎNSĂ CREȘTINII AMERICANI TREBUIE ȘI SĂ PLEDEZE ÎN NUMELE BISERICII PERSECUTATE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 21 septembrie 2022) SĂ NE ASOCIEM ȘI NOI, CREȘTINII DIN ROMÂNIA, LA RUGĂCIUNILE PENTRU ÎNCETAREA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL! SĂ ADĂUGĂM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ZILNICE O PROPOZIȚIE ÎN ACEST SENS CĂTRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI! ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA ZIUA DE 16 AUGUST ESTE, DIN IULIE 2020, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL.

 

500 DE CRUCI DIN LEMN, 1.000 DE TRANDAFIRI, O PÂNZĂ LUNGĂ DE 50 DE METRI PE CARE AU FOST SCRISE NUMELE A SUTE DE CREȘTINI CARE RECENT AU FOST UCIȘI PENTRU CREDINȚA LOR ÎN DIFERITE ȚĂRI. AȘA A ARĂTAT PIAȚA PARLAMENTULUI ELVEȚIAN (BUNDESPLATZ DIN BERNA), ÎN 9 IULIE 2022, CÂND S-AU ADUNAT SUTE DE CREȘTINI CA SĂ CEARĂ DREPTATE PENTRU CREȘTINII PERSECUTAȚI ÎN PESTE 70 DE ȚĂRI. ÎN FIECARE AN, PESTE 5.000 DE CREȘTINI SUNT UCIȘI PENTRU CREDINȚA LOR. SE ESTIMEAZĂ CĂ PESTE 360 DE MILIOANE DE CREȘTINI SUNT PERSECUTAȚI LA NIVEL MONDIAL, TENDINȚA DE PERSECUTARE FIIND ÎN CREȘTERE. SCOPUL ACESTEI MANIFESTAȚII A FOST DE A AMINTI PUBLICULUI CĂ PERSECUTAREA CREȘTINILOR ESTE O TRAGEDIE ADESEORI UITATĂ ȘI DE A-I ÎNDEMNA PE POLITICIENI SĂ ACȚIONEZE PENTRU OPRIREA PERSECUȚIILOR. RUGĂCIUNEA A AVUT UN LOC IMPORTANT LA ACEST EVENIMENT, MANIFESTANȚII, ÎN GENUNCHI, L-AU IMPLORAT PE DUMNEZEU SĂ INTERVINĂ. (scurtă anunțare a știrii) ) HAIDEȚI, ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE DE FIECARE ZI, SĂ ADĂUGĂM, ȘI NOI, O PROPOZIȚIE CĂTRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, CA SĂ-I ÎNTĂREASCĂ ÎN RĂBDARE PE CREȘTINII PERSECUTAȚI, SAU, DACĂ ESTE VOIA LUI, SĂ OPREASCĂ TOTAL UNELE PERSECUȚII!

 

ÎN 58 DE ȚĂRI, CREȘTINII SUNT ALUNGAȚI CU FORȚA DE LA CASELE LOR, ÎN MOD STRATEGIC, POTRIVIT RAPORTULUI PE 2022, PUBLICAT DE ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ “OPEN DOORS”, CARE SE OCUPĂ CU SPRIJINIREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI ÎN 76 DE ȚĂRI. E VORBA DE 22 DE ȚĂRI DIN AFRICA; 15 DIN ASIA; 14 DIN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI NORDUL AFRICII; ȘI 7 DIN AMERICA LATINĂ. RAPORTUL “THE CHURCH ON THE RUN” (BISERICA FORȚATĂ SĂ FUGĂ) DESCRIE O STRATEGIE DELIBERATĂ DE A SLĂBI, DE A REDUCE LA TĂCERE SAU DE A ERADICA COMPLET POPULAȚIILE CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 iunie 2022) HAIDEȚI SĂ PUNEM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ZILNICE O PROPOZIȚIE CĂTRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI PENTRU CA, DACĂ ESTE POSIBIL, CÂT MAI CURÂND, STRATEGIILE DIABOLICE CONTRA CREȘTINILOR SĂ SE ÎNCURCE ȘI STRATEGII SATANIȘTI SĂ FIE PEDEPSIȚI ÎN TOATĂ LUMEA!

 

ZIUA DE 16 AUGUST ESTE ÎN ROMÂNIA, PRIN LEGE, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL. LEGEA A FOST INIȚIATĂ ÎN ANUL 2019, PRIN DEPUNERE LA SENAT, DE CĂTRE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE, APOI A FOST ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 DE CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS. POTRIVIT LEGII, VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR. ȘTIM CĂ PENTRU CREȘTINI PRIMUL MARTIR ESTE ÎNSUȘI ÎNTEMEIETORUL BISERICII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE LA EL PÂNĂ ÎN ANUL 2000 SUNT PESTE 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI. ... ÎN TOATĂ ISTORIA ROMÂNILOR NU EXISTĂ CINEVA ASEMENEA FOSTULUI DOMNITOR AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, CARE ÎN 1714 A PREFERAT SĂ FIE DECAPITAT CU CEI PATRU FII AI SĂI DECÂT SĂ RENUNȚE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (Să ne oprim un pic, și noi, pentru comemorare, conștientizare și rugăciune! Constantin Brâncoveanu a fost domnitor al Țării Românești în perioada 29 octombrie 1688 – 24 martie 1714; a fost decapitat la Istanbul, în 15 august 1714, în ziua când împlinea vârsta de 60 de ani.) NE AMINTIM CĂ ÎN NIGERIA CONTINUĂ GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR! ACOLO ACUM CREȘTINII SUNT UCIȘI, RĂPIȚI, PERSECUTAȚI CU SEVERITATE, DE CĂTRE GRUPĂRI TERORISTE ISLAMISTE ÎNARMATE (ISIS, BOKO HARAM ȘI VĂCARII FULANI). ÎN ULTIMII 12 ANI AU FOST UCIȘI 43.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA. ÎN PERIOADA 1 OCTOMBRIE 2020 – 30 SEPTEMBRIE 2021 AU FOST UCIȘI 4.650 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA. ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ, ÎN NIGERIA AU FOST RĂPIȚI 2.500 DE CREȘTINI ȘI AU FOST ATACATE 470 DE BISERICI. CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ CREȘTINILOR DIN NIGERIA SE ÎNCADREAZĂ ÎN STANDARDELE INTERNAȚIONALE STABILITE PENTRU GENOCID. SĂ ADĂUGĂM O PROPOZIȚIE ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ZILNICE PENTRU ÎNCETAREA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR!

 

 

A IUBI BOGĂȚIA MATERIALĂ MAI MULT DECÂT A-L IUBI PE DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ A TE DESPĂRȚI DE DUMNEZEU, A PIERDE PERSPECTIVA VIEȚII ADEVĂRATE, PERSPECTIVA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU. SĂ NU NE FACEM IDOL DIN BOGĂȚIE! SĂ NE AMINTIM CĂ PRIMA PORUNCĂ DIN DECALOG NE SPUNE SĂ NU AVEM DUMNEZEI FALȘI! SĂ NE AMINTIM CĂ EXISTĂ NUMAI UN SINGUR DUMNEZEU ADEVĂRAT, CEL CARE A CREAT LUMEA ȘI NE IUBEȘTE! SĂ RESPECTĂM CELE ZECE PORUNCI, SĂ FOLOSIM BOGĂȚIA PENTRU AJUTORAREA SĂRACILOR ȘI SĂ-L URMĂM ASTFEL PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PE DRUMUL SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU! AȘA NE INVITĂ TEXTUL EVANGHELIEI DE AZI! (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, despre Dregătorul bogat care a venit la Iisus pentru a-L întreba ce să facă pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu! Această întâmplare este programată să fie citită în Duminica a 30-a după Rusalii. Azi are prioritate Duminica a 30-a după Rusalii deși, aritmetic vorbind, suntem în Duminica a 24-a după Rusalii. ... Am mai remarcat faptul că, de obicei, în fiecare an, aproximativ din luna septembrie, ordinea aritmetică a Duminicilor de după Rusalii în calendar devine foarte “capricioasă”. La fel este numerotarea Duminicilor și în Calendarul Creștin Greco-Catolic. Numerotarea “capricioasă” va dispărea când va începe Postul Paștilor. Noi ne-am obișnuit să nu ne concentrăm pe ordinea aritmetică a Duminicilor, ci pe textele evanghelice.)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Deși respectase multe din poruncile lui Dumnezeu, totuși acel tânăr bogat a preferat să se despartă de Iisus decât să se despartă de bogăție. Iubea bogăția materială atât de mult încât și-a făcut dumnezeu, idol, din ea. Se pare că nu putea respecta prima din Cele Zece Porunci, care ne spune să nu avem alți dumnezei în afară de Dumnezeul Cel Adevărat. ... Ne amintim că întâmplarea despre Dregătorul bogat se citește și în Duminica a 12-a după Rusalii.

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 30 – a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 18, versetele 18 – 27:

Lc 18, 18-27

18 

Şi L-a întrebat un dregător, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ 

19 

Iar Iisus i-a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu. 

20 

Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“

21 

Iar el a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. 

22 

Şi auzind Iisus, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie“. 

23 

Iar el, auzind acestea, s'a întristat, fiindcă era foarte bogat. 

24 

Şi văzându-l Iisus că s'a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! 

25 

Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu“. 

26 

Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“ 

27 

Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“.

...

Mai ușor este pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Comentarii: 1) Unii au spus că în textul grec nu ar trebui citit kamelos (cămilă), ci kamilos (funie), pentru a înțelege mai bine ideea exprimată. Dar nici măcar un singur manuscris nu are cuvântul kamilos. 2) Alții au spus că în unele orașe din Siria, la marginea porții largi, prin care intră în oraș mașini/căruțe,  cămile și alte animale de povară, există și o poartă îngustă cunoscută sub numele de urechile acului, prin care intră numai trecătorii care merg pe jos. Astfel se presupune că această denumire provine din antichitate și că la o astfel de poartă se referă Mântuitorul. 3) În sfârșit, alții spun că nu erau greu de înțeles pentru apostoli cuvintele Mântuitorului, dat fiind faptul că la evrei, pentru a exprima un lucru extrem de greu de realizat, exista un proverb cu elefantul care trebuie să treacă prin urechile acului. Proverbul respectiv este în cartea evreilor numită Talmud. Iar proverbul cu cămila prin urechile acului este cunoscut și de arabi, fiind și în cartea lor sfântă numită Coran.  Aceste comentarii la textul de la Matei capitolul 19, versetul 24, le-am găsit adunate pe pagina de la următorul link: https://biblehub.com/commentaries/matthew/19-24.htm

... 

 https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna11

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=11

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/11/27

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1mXf-Ka-CEg41f3GH2a91I3G_BcHj8bTCkK2IkND8KVxuQng68QuyB01k

................

În ordine aritmetică azi este Duminica a 24-a după Rusalii (despre Învierea fiicei lui Iair)

“Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: « Copilă, scoală-te! »  Şi s'a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce.”



Textul evanghelic care se citește în Duminica a 24 – a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 8, versetele 41 – 56.

 Lc 8, 41-56


41 

Şi iată că a venit un bărbat, al cărui nume era Iair; şi acesta era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să vină e în casa lui. 

42 

Că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi aceea era pe moarte. Şi pe când Se ducea El, mulţimile Îl îmbulzeau. 

43 

Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 

44 

s'a apropiat de El prin spate, s'a atins de poala hainei Lui şi îndată i s'a oprit scurgerea sângelui. 

45 

Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s'a atins de Mine?“ Dar cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine s'a atins de Mine?...“. 

46 

Iar Iisus a zis: „S'a atins de Mine cineva. Căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine“. 

47 

Atunci femeia, văzând că n'a rămas tăinuită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus în faţa întregului popor din ce pricină s'a atins de El şi cum de'ndată s'a tămăduit. 

48 

Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“ 

49 

Şi pe când El încă vorbea, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; nu-L mai supăra pe Învăţător“. 

50 

Iar Iisus, auzind, i-a răspuns: „Nu te teme; tu crede numai, şi ea se va mântui“. 

51 

Şi venind în casă, n'a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 

52 

Şi toţi plângeau şi se tânguiau din pricina ei. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n'a murit, ci doarme“. 

53 

Şi ei Îl luau în râs, ştiind că ea a murit. 

54 

Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!“ 

55 

Şi s'a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. 

56 

Şi părinţii ei au rămas încremeniţi. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s'a petrecut.

 


“Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 9, versetele 21 – 22 ) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=9

.........................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele biblice respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

“ȘI-I VOI ZICE SUFLETULUI MEU: SUFLETE, AI MULTE BUNĂTĂȚI STRÂNSE PENTRU MULȚI ANI; ODIHNEȘTE-TE, MĂNÂNCĂ, BEA, VESELEȘTE-TE! DAR DUMNEZEU I-A ZIS: NEBUNULE! ÎN NOAPTEA ACEASTA ÎȚI VOR CERE SUFLETUL. ȘI CELE CE-AI PREGĂTIT ALE CUI VOR FI?” ... MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NE ATRAGE ATENȚIA SĂ NU NE DESPĂRȚIM DE DUMNEZEU PRIN BOGĂȚIE MATERIALĂ EGOISTĂ, CI SĂ NE ÎMBOGĂȚIM SPRE DUMNEZEU, PRIN GÂNDIRE ȘI FAPTE CARITABILE. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, Pilda despre omul bogat a cărui țarină a rodit din belșug! Această pildă este programată să fie citită la Sfânta Liturghie în Duminica a 26-a după Rusalii! Azi are prioritate Duminica a 26-a după Rusalii deși, aritmetic vorbind, suntem în Duminica a 23-a după Rusalii. ... Am mai remarcat faptul că, de obicei, în fiecare an, aproximativ din luna septembrie, ordinea aritmetică a Duminicilor de după Rusalii în calendar devine foarte “capricioasă”. La fel este numerotarea Duminicilor și în Calendarul Creștin Greco-Catolic. Numerotarea “capricioasă” va dispărea când va începe Postul Paștilor. Noi ne-am obișnuit să nu ne concentrăm pe ordinea aritmetică a Duminicilor, ci pe textele evanghelice.)

 

Suntem în SÂMBĂTA LUI LAZĂR, în A ȘASEA SÂMBĂTĂ DIN POSTUL SFINTELOR PAȘTI, iar mâine este DUMINICA FLORIILOR. Ne amintim, sau aflăm acum, că LAZĂR ERA PRIETEN AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS și LOCUIA ÎN localitatea BETANIA, împreună cu surorile lui, MARTA și MARIA. Betania era un sat din Iudeea, la două mile romane distanță de Ierusalim. Potrivit unei tradiții vechi, se spune că Lazăr era de 30 de ani când Domnul l-a înviat. Apoi, Lazăr a mai trăit încă 30 de ani, în Cipru, în localitatea Kition, unde fugise de frica șefilor religioși ai iudeilor care voiau să-l omoare, invidioși că tot mai mulți oameni credeau în dumnezeirea lui Iisus. PE LAZĂR, CARE ERA MORT ȘI PUS ÎN MORMÂNT DE PATRU ZILE, L-A ÎNVIAT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, producând uimire și admirație printre iudei. Astfel că tot mai multă lume îl urmează pe Iisus. ELITA IUDAICĂ, văzându-se neglijată prin faptul că tot mai mulți iudei se încred în Iisus și-L urmează, A DECIS, din invidie, SĂ-L OMOARE PE IISUS și SĂ-L OMOARE ȘI PE LAZĂR. Elita iudaică și-a justificat deciziile cu argumente politico-patriotice, zicând că dacă-L vor lăsa pe Iisus în viață toți vor crede în El și atunci vor veni romanii care le vor lua țara și neamul. Cu alte cuvinte, elita Îl acuza pe Iisus că nu este patriot și că îi favorizează pe romani. ... DAR ȘTIM CĂ, CHIAR DACĂ L-AU UCIS PE IISUS, iudeii tot au fost cuceriți de romanii care le-au luat țara. Sau mai bine spus, TOCMAI DIN CAUZĂ CĂ L-AU UCIS PE IISUS, EVREII, ca pedeapsă de la Dumnezeu, AU FOST CUCERIȚI DE ROMANII CARE LE-AU LUAT ȚARA. De atunci evreii nu au mai avut țară până în anul 1948, când s-a format statul Israel! ... DUPĂ SÂMBĂTA LUI LAZĂR urmează DUMINICA FLORIILOR, când vom sărbători INTRAREA TRIUMFALĂ, DAR SMERITĂ, A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM, CĂLARE PE MÂNZ DE ASINĂ. Actualmente, pe locul anticului sat BETANIA este orașul AL-EIZARIYA, numit și AL-AIZARIYA, care în limba arabă înseamnă (LOCUL) LUI LAZĂR. Acest oraș, cu o populație de peste 22.000 de locuitori, aparține de Palestina. Acolo este MORMÂNTUL LUI LAZĂR, loc de pelerinaj de-a lungul secolelor, până în ziua de azi. În apropiere sunt două biserici, o BISERICĂ ROMANO-CATOLICĂ și o BISERICĂ ORTODOXĂ GREACĂ. ... De asemenea, loc de pelerinaj este și MORMÂNTUL LUI LAZĂR în orașul LARNACA, din CIPRU, unde este BISERICA SFÂNTULUI LAZĂR. ... Doamne Iisuse Hristoase, Îți mulțumim frumos prin Duhul Sfânt, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, pentru Sfântul Tău Prieten Lazăr și pentru toate valorile culturale lăsate prin el moștenire spre mântuirea lumii! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/2455754974625034

Pr. prof. Ion Ciungu  … Iisus a strigat cu glas mare: « Lazăre, vino afară! » Și a ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii ...