marți, 16 august 2011

Suferinţa

de Lucian OLARU



Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător.(Iacob 5, 10-11)
“Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin şi pe cunoscuţii mei de la suferinţă” (Psalmi 87, 18).
Vorbind despre bolile şi slăbiciunile trupului nostru, un teolog francez scrie aşa: „Sănătatea constituie chiar un rău dacă contribuie să-l facă pe om indiferent faţă de mântuirea sa, dacă-l ţine departe de Dumnezeu, dându-i impresia iluzorie că-şi este suficient lui însuşi, şi îl situează într-o falsă simţire de bunăstare, conferindu-i acea putere după trup care slăbeşte, în locul slăbiciunii în care Dumnezeu se descopere (II Corinteni 12, 9) şi care constituie adevărata putere (II Corinteni 12, 10)”.[1] În acest sens, sfântul Grigorie de Nazianz ne cere „să ştim să dispreţuim o sănătate stupidă care duce la păcat”.[2]
Suferinţa este provocată de boli, afecte sau de orice altceva; ea poate fi bună (pozitivă, ziditoare de suflet, întărind credinţa, maturizând şi sensibilizând sufletul) sau poate fi rea (negativă, distrugătoare de suflet, mergând până la nebunie, trăgând sufletul spre deznădejde prin lucrarea diavolului); iată ce spune părintele Jean-Claude Larchet despre boală: „ea este în sine un rău în măsura în care apare ca o urmare a păcatului lui Adam şi ca un efect al lucrării demonice, în lumea căzută, o negare a ordinii voite de Dumnezeu atunci când a creat lumea şi pe om; ... boala este un rău numai în planul naturii fizice a trupului. Dacă omul nu se lasă cu totul pradă ei, ea nu poate să-i atingă sufletul, deci nici să afecteze fiinţa sa esenţială, natura sa spirituală”.[3] Sfântul Ioan Hrisostom spune că „există un rău care nu este un rău deşi poartă acest nume: cum este boala ... şi celelalte lucruri de acest fel. Dacă ele ar fi într-adevăr răul, n-ar fi putut deveni pentru noi începutul unei mulţimi de bunătăţi.”[4] Sfântul Grigorie de Nazianz ne încurajează „să nu admirăm orice fel de sănătate şi să nu detestăm orice boală.”[5]
Boala şi suferinţa „manifestă mizeria omenirii despărţite de Dumnezeu, ... distrug iluziile de plenitudine şi de autosuficienţă pe care omul le putea avea înainte, inspirate fiind de o sănătate pe care el o credea durabilă. Ele îi arată sărăcia şi chiar goliciunea sa ontologice şi-l fac să-şi aducă aminte că este ţătână”.[6] Sfântul Ioan Scărarul notează că „boala are uneori scopul de a ne smeri duhul”;[7] trufia se tămăduieşte prin suferinţă: „pentru binele nostru suntem expuşi bolilor ... căci trufia zămislită în noi prin delăsare îşi află un leac în această slăbiciune şi în aceste suferinţe.”[8]
Vorbind despre scopul şi importanţa suferinţei, sfântul Ioan Casian zice că durerea care însoţeşte boala este ca şi aceea pe care o simţi când ţi se aplică unele leacuri: ea nu este un rău decât din punct de vedere subiectiv; obiectiv, ea contribuie la binele celui pe care-l afectează[9]; Sfântul Ioan Hrisostom observă că „durerea ne este impusă din pricina păcatului şi tot durerea ne slobozeşte de păcat ... Păcatul dă naştere durerii şi durerea omoară păcatul”.[10]
În concluzie vom spune că bolile cu suferinţele ei, împreună cu celelalte necazuri, apar ca o condiţie a dobândirii virtuţilor şi a vieţii virtuoase”[11], iar răbdarea lor cu pace şi fără cârtire dovedeşte o inimă care iubeşte pe Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare întoarcerea la viaţa fericită în ceruri. Cuviosul Isaac Sirul ne învaţă că bolile „le aduce Dumnezeu pentru sănătatea sufletului”[12].
O descompunere spirituală este o goană nefirească după plăcere şi, în acelaşi timp, o fugă „nestăpânită” de durere, de tot ceea ce goneşte o plăcere (durerea, foamea, setea, boala, toate gonesc dorinţa de plăceri); trebuie să răbdăm necazurile (durerile) fără cârtire; trebuinţele trupului când sunt satisfăcute pricinuiesc plăcere, iar când nu sunt satisfăcute pricinuiesc durere;[13] căutarea plăcerii în ea însăşi, satisfacerea trebuinţelor trupeşti mai mult decât este necesar este începutul multor păcate care vin unele după altele; ... când plăcerea devine ţinta şi scop final al existenţei pământeşti atunci uşor ajungem la decepţii puternice şi multă suferinţă, întrucât ne îndepărtăm de Dumnezeu şi nici nu găsim plăcerea mult aşteptată: „Satisfacerea de mai multe ori repetată a unor plăceri prezente va aduce un lanţ continuu de dureri viitoare”.[14] Deasemenea, pe măsură ce omul iubeşte mai mult satisfacerea plăcerii, doreşte să fugă de orice durere, chiar cu riscul de a trece cu vederea viitorul durabil, veşnic, de dragul clipei prezente (a plăcerii).


[1] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[2] Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări, XIV, 34, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[3] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[4] Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre Pocăinţă, VII, 6, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 57.
[5] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[6] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[7] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[8] Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre Ana, I, 2, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[9] Sfântul Ioan Casian apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 62.
[10] Sfântul Ioan Hrisostom, Predici despre pocăinţă, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 65.
[11] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 67.
[12] Cuviosul Isaac Sirul, apud Georgios Mantzaridis, Morala creştină, vol II, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p 489.
[13] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, EIBM al BOR, Bucureşti, 1997, p 48.
[14] Idem.

marți, 9 august 2011

DESPRE MAICA DOMNULUI XI

 de pr. prof. Ion CIUNGU




16.       Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?












Nr.
crt.
Religia
Punctul de vedere
1.
Iudaismul, religia evreilor
(se presupune că sunt 14 milioane de evrei în lume)[1]
Iisus nu este Mesia, nu este Dumnezeu şi  nu a fost răstignit, ci spânzurat.  Fecioara Maria, soţia lui Iosif, a fost violată de vecinul său Yohann, în lipsa soţului de acasă, în timp ce era în perioada ciclului menstrual. Astfel, Iisus este fiul Mariei cea adulteră şi impură... După cartea lor sfântă Talmud, Toledoth Yeshuh, editată in 1984 de Editura Berg Int., sub titlul ,,L ‘Evangile du ghetto’’.[2]

2.
Islamismul, cu 1,5 miliarde de adepţi[3]
Iisus, numit Isa în arabă, este unul dintre cei mai iubiţi şi mai importanţi profeţi şi Mesia. Totuşi Iisus nu e divin.
 Coranul, cartea lor sfântă,  “spune că Iisus a fost rezultatul unei naşteri virgine. Cea mai detaliată relatare despre vestirea şi naşterea lui Iisus este oferită de Sura 3 şi 19 din Coran, unde e scris că Dumnezeu a trimis un înger să-i vestească Mariei că ea ar putea în scurt timp să se aştepte să nască un fiu, în ciuda faptului că e virgină.”  Maria, mama lui Iisus, este menţionată în Coran mai mult decât în întreg Noul Testament. Ea se bucură de o poziţie deosebit de distinsă şi de onorată între femeile din Coran. Un capitol din Coran este intitulat Maryam ( Maria ), care este singurul capitol din Coran numit după o femeie... [4]




       Din Toledoth Yeshuh , probabil,  ideile de blasfemie au fost preluate de unii derbedei şi atei. De ex., de activiştii care făceau reeducarea în închisorile comuniste:

         “Fecioara Maria de asemenea era tratată drept o femeie de moravuri uşoare care ar fi meritat nu să fie sanctificată ci trimisă la închisoare pentru adulter[5]


Altă mărturie:



“ Iată şi ritualul blasfemiator la adresa Naşterii Domnului, organizat de Ţurcanu:
       « -  Azi e Crăciunul. Bine…Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!... Hei tu, acela, dezbrăcarea! A ordonat el unui tânăr.
         Acela, tremurând, s-a dezbrăcat şi era tot trupul lui vânăt şi însângerat.
         -  Tu eşti fecioara cea prea…, a zis Genu. Aşază-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu până acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!
        Tânărul s-a aşezat pe duşumea. (…)
          -  Iar tu ( şi arătă spre altul ) eşti preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia. Deci, fă Marie pune fundul la bătaie!... Actul s-a săvârşit. Genu a continuat:
           -  Mai trebuie şi îngeri imaculaţi, boi şi măgari, ca să fie legenda verosimilă. Toţi la pielea goală. Vreau o orgie, bă, cum nu s-a mai văzut. Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic!... Apoi să treceţi pe rând să vă cuminecaţi.  …dacă nu ajunge, avem tineta plină! Atenţie, dumnezeu e de faţă, totul să se petreacă după voia mea şi toţi să-mi cântaţi osanale. Executarea! A ordonat Ţurcanu. Şi a început un ritual dement.»”[6]


[ În ziua de Paşti, 04. aprilie 2010, într-un scurt interviu la Radio România Actualităţi, luat de reporterul Alexandru Rusu actriţei Maia Morgenstern, de origine iudaică, care a jucat rolul Fecioarei Maria în filmul Patimile lui Hristos, întrebată dacă rolul i-a schimbat cumva viaţa, actriţa a răspuns că unii au felicitat-o, iar alţii au insultat-o, ameninţat-o şi boicotat-o.  „În interviuri ea a apărat şi apără filmul Patimile împotriva alegaţiilor de antisemitism, spunând că marele preot Caiafa este zugrăvit nu ca reprezentant al poporului evreu, ci ca lider al instituţiei, adăugând că « Autorităţile de-a lungul istoriei au persecutat şi persecută indivizi cu idei revoluţionare » “[7]    „…ea îşi foloseşte moştenirea pentru a răspândi mesaj de pace în « Patimile »”[8] ]

      17.    Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?

Nr.crt

Numele rugăciunii
       
                Date dspre ea



1.

Acatistul


„(Greacă akathistosa  privativ, kathizo “a şedea”; adică neşezând; stând în picioare)”. Acest imn este parţial citit, parţial cântat, stând în picioare, neşezând.)”

Imnul propriu zis cuprinde douăzeci şi patru de strofe
( icoase)…
„Aceste strofe sunt alternativ mai lungi şi mai scurte, iar literele lor iniţiale formează alfabetul grec.”
Autorul ?  Nu se poate stabili precis. Imnul a fost atribuit atât lui Sergiu, patriarh al Constantinopolui, cât şi lui Georgios Pisides, diacon, arhivar şi sacristan la catedrala Sfânta Sofia.

„Potrivit informaţiei din cartea de cult numită Triod, în anul 626 pe timpul împăratului Heraclius, Constantinopolul a fost atacat de perşi şi sciţi, dar a fost salvat prin intervenţia Maicii Domnului. Un uragan pornit brusc a dispersat flota inamicului, aruncând vasele pe ţărmul de lângă biserica mare a Născătoarei de Dumnezeu de la Vlaherne. Oamenii au petrecut toată noaptea aceea mulţumindu-i pentru eliberarea neaşteptată. Atunci a fost compus acest imn, sau cel puţin condacul, care face aluzie la „Împărăteasa nebiruită”.
 „Ţie, Mama lui Dumnezeu, Împărăteasă nebiruită, într-adevăr Eu, Cetatea ta, eliberată de rele, îţi ofer mulţumiri pentru biruinţele obţinute; dar într-adevăr tu , prin puterea ta nebiruită, eliberează-mă de orice fel de pericol; ca să strig ţie,  Bucură-te, Mireasă fecioară!” [9]


2.

Cuvine-se cu adevărat

    (Axion estin)


“Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea  fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut. Pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.”
       A doua parte a imnului, care începe cu cuvintele, „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…”  este partea mai veche a acestui imn…şi este atribuită Sfântului Cosma Imnograful
( + 773 )..
       Introducerea, „Cuvine-se cu adevărat…” a fost , potrivit tradiţiei, revelată de Arhanghelul Gavriil unui călugăr din Muntele Athos.[10]

3.

Paraclisul


Paraclis= invocare, implorare

Paraclisul Mic cântat în timpul celei mai mari părţi a anului, a fost compus de Theosterictus Călugărul,  în secolul IX.
Paraclisul Mare a fost compus de împăratul Theodor I Ducas  Lascaris în sec. XIII. [11]

4.

     Ave Maria

(Născătoare de Dumnezeu)


“De fapt, există prea puţine semne sau niciunul despre Ave Maria ca formulă devoţională acceptată înainte de aproximativ anul 1050.”[12]

 Áve María, grátia pléna, Dóminus técum. Benedícta tu in muliéribus, et benedíctus frúctus véntris túi, Iésus.
Sáncta María, Máter Déi, óra pro nóbis peccatóribus, nunc et in hóra mórtis nóstrae. Ámen. “[13]

“Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ora morţii noastre! Amin.”



5.


Angelus


Prima documentaţie scrisă despre această slujbă este de la călugărul franciscan italian Sinigardi di Arezzo (mort în 1282 )
Începe cu cuvintele: “Angelus Domini nuntiavit Mariæ … ”, adică, Îngerul Domnului a vestit Mariei..”[14]
6.
Salve Regina
 Compusă cel mai probabil de Hermann de Reichenau, sec. XI.
Salut, Regină, Mamă a milostivirii, viaţa noastră, mângâierea noastră, speranţa noastră, salut!
Copiii Evei exilaţi (pe pământ ) strigăm către tine…”[15]

7.

      Rozariul
.

Rosariu=  coroană de trandafiri

„…când erezia albigenzilor devasta regiunea Toulouse, Sf. Dominic cu stăruinţă a implorat ajutorul Stăpânei noastre şi a fost instruit de ea, spune tradiţia, să predice Rosariul printre oameni ca antidot faţă de erezie şi de păcat.”[16]

Acest buchet de rugăciuni “este alcătuit din secvenţe repetate de Tatăl nostru, urmate de zece rugăciuni Născătoare de Dumnezeu… meditaţii asupra unuia din Misterele  Rozarului, care sunt evenimente din vieţile lui Iisus Hristos şi a Mamei Sale, Binecuvântata Fecioară Maria…[17]
“Potrivit tradiţiei, rozariul a fost dat Sfântului Dominic într-o apariţie a Binecuvântatei Fecioare Maria în anul 1214 în biserica din Prouille.”[18]
8.
Psaltirea Maicii Domnului
Autor Sf. Dimitrie al Rostovului ( sec. XVII ).
Psalm 1 : „ Fericit bărbatul care iubeşte numele tău Marie…”[19]



[1] Major Religions of the World Ranked by Number of Adherents, http://www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html
[2] Radu Negrescu Şuţu, DIALOGUL TEOLOGILOR   II,   revista LUMEA, anul XIII, nr. 11, 2006, p. 30-31. şi
Judaism's view of Jesus, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Judaism's_view_of_Jesus#Judaism.27s_worldview_and_Jesus
[3] Major Religions of the World Ranked by Number of Adherents,, ibidem.
[4]    Mary (mother of Jesus), From Wikipedia, the free encyclopedia,    , Virgin birth of Jesus in the Qur'an, şi   Mary in the Qur'an
[5]Dumitru Bacu, Piteşti – centru de reeducare studenţească, Ed. Atlantida, Bucureşti, 1991, p. 53, apud  teolog Vasilică MILITARU, Biserica din temniţă, mărturisire şi jertfă creştină în închisorile comuniste, România 1948-1964, Bacău: Vicovia, 2008, p. 111.
[6] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 270, apud idem, ibidem, p. 114.
[7]Maia Morgenstern, From Wikipedia, the free encyclopedia
[11]    Paraklesis,   From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Paraklesis
[13]   Hail Mary, The prayer in Western (Latin) tradition ,  From Wikipedia, the free encyclopedia,
[14] Angelus, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Angelus
[15] Salve Regina, From Wikipedia, the free encyclopedia
[17]   RosaryFrom Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Rosary
[18] ibidem,  History.
[19] Sf\ntul Dimitrie al Rostovului, Psaltirea, Paraclisul şi Prohodul Maicii Domnului, Carte tipărită cu binecuvântarea  Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura Egumeniţa, f. a.., Psalm 1.

Pe 19 martie este sărbătorit SFÂNTUL IOSIF, PATRONUL BISERICII UNIVERSALE, în special de către creștinii romano-catolici și greco-catolici, dar și de creștinii anglicani, luterani, ortodocși și de alte denominațiuni creștine. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Iosif mai ales în 26 decembrie (a doua zi după sărbătoarea Nașterii Domnului, când se sărbătorește Soborul Maicii Domnului și Fuga Sfintei Familii în Egipt) și în Prima Duminică după sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. ... Cu ocazia sărbătorii de astăzi, să spunem și noi câteva rugăciuni, începând acum cu o RUGĂCIUNE către DUMNEZEU, PĂRINTELE ATOTPUTERNIC, Care l-a ales pe Sfântul Iosif să fie părinte nutritor și ocrotitor al Fiului Său Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, iar Sfintei Fecioare Maria să îi fie ocrotitor în fața lumii rele, ca soț legal, în virtutea legăturii matrimoniale, nu în virtutea vreunei uniri trupești! SFÂNTUL IOSIF ESTE, de asemenea, PATRONUL FAMILIILOR, AL TAȚILOR, AL COPIILOR NENĂSCUȚI, AL MAMELOR ÎNSĂRCINATE, AL ORFANILOR, AL IMIGRANȚILOR, AL TÂMPLARILOR, MEȘTEȘUGARILOR, MUNCITORILOR, INGINERILOR, dar și al CELOR CARE DORESC SĂ AIBĂ O MOARTE BUNĂ, AȘA CUM se crede că A AVUT EL, ÎN BRAȚELE LUI IISUS și ALE SFINTEI FECIOARE MARIA. ... Potrivit Sfintei Tradiții, când Dreptul Iosif a luat-o pe Sfânta Fecioară Maria în ocrotirea lui, el era un om bătrân, văduv, având șase copii (patru băieți și două fete).

Pr. prof. Ion Ciungu     https://www.facebook.com/photo?fbid=2901515463322278&set=a.711891222284724 Rugăciune ca Sfântul Iosif să n...