luni, 20 septembrie 2010

TEXTE LITURGICE


Fecioară fără prihană, podoaba îngerilor, ajutătoarea oamenilor, tu îmi ajută mie celui ce mă primejduiesc în marea vieţii şi pururea cad în viforul păcatului.”(Minei, 6 sept., Canonul Utreniei peasna 1, pp. 89).

„Prea minunată Maica lui Dumnezeu, străluceşte-mi mie raza pocăinţei, risipeşte-mi întunericul răutăţilor mele celor fără măsură, Fecioară, goneşte cugetele inimii mele cele viclene.” (Utrenie, septembrie)

„Având în inima Ta pe Hristos adevărată avuţie necheltuită, aurul care ţi l-a dat ţie împăratul ca un lut l-ai socotit” (18 Septembrie, Utrenie, peasna 6-a, Irmos, pp. 247)

„Fecioară Marie, cădelniţa cea de aur, goneşte întinăciunea patimilor mele şi mă întăreşte pe mine, carele mă clătesc de năvălirile vicleanului vrăjmaş” (18 Septembrie, Utrenie, peasna 3 a Născătoarei, pp. 246)

„Îndură-te Doamne către mine robul Tău, şi-mi iartă acum toate datoriile, şi-mi dăruieşte mila milostivirii Tale, ca cu laude să te slăvesc pe tine neîncetat.” (18 Septembrie, Utrenie, Icos, pp. 248)

despre î n f r â n a r e


“Nu-ţi linguşi, omule, trupul cu somn, cu băi, cu aşternuturi moi! Spune totdeauna cuvântul acesta: Ce folos de sângele meu, dacă mă cobor în stricăciune? Pentru ce îngrijeşti atâta un lucru care, puţin mai târziu, se va strica? Pentru ce te îngraşi şi pui carne pe tine? Nu ştii, oare, că, cu cât iţi e mai grasă carnea, cu  atât iţi faci mai grea închisoarea sufletului tău?”( Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, pp 100-101);

duminică, 19 septembrie 2010

Domnul nostru Iisus Hristos şi educaţia


de pr. prof. Ion Ciungu


Motto: „Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi Le-a zis: «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie» ( Marcu 8, 34 )


Predica de pe Munte


[ EDUCATIO ( latină ) = creştere, instruire, formare, educaţie ]

            Se ştie că educaţia are multe aspecte: ed. fizică, ed. intelectuală, ed. morală, ed. religioasă, ed. civică, ed. estetică, ed. naţională, etc. Se cuvine să învăţăm de la înaintaşii noştri. De exemplu, marele geograf şi educator român, Simion Mehedinţi ne avertizează că: „nu poţi fi om deplin fără a fi creştin” şi că „un om ca şi un popor atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie[1].

            România, ţară creştină, recunoaşte 17 culte religioase din care 15 sunt culte creştine, adică şi-au afirmat voinţa de a-L urma pe Hristos.

            „Din mila Sfântului”, vorba lui Eminescu, „facem umbră pământului” şi uneori „îngenunchem” în rugăciune conştienţi că avem o direcţie de creştere, de formare, de instruire, de educaţie spre Tatăl Ceresc, prin intermediul Fiului şi al Duhului călăuzitor spre „tot adevărul”. ( Ioan 14, 4, şi următoarele; 16, 13 şi următoarele; I Ioan 2, 27 ).

            În procesul educaţiei creştine suntem uneori conştienţi că avem de biruit necazurile şi ispitele lumii pe care le aduce Ispititorul. Ştim că Ispititorul e deja biruit de Fiul care alege iubirea spre Tatăl şi respinge iubirea spre poftele lumii. Suntem încurajaţi să biruim lumea, asemenea Lui ( Matei 4, 1-11; I Ioan 1, 16-17; Ioan 16, 33; I Ioan 5,4-5 ).

            Putem observa două aspecte care stau la baza succesului repurtat de Domnul nostru Iisus Hristos: pe de o parte iubirea constantă faţă de Tatăl, de cealaltă parte refuzul constant faţă de „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii”.

            Educaţia creştină sau stilul de viaţă care-L urmează pe Hristos se bazează în principal pe autoritatea educativă unică şi pe energia care vin de la Hristos. El ne spune: „... Unul este Învăţătorul vostru, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi” ( Matei 23, 8 ). De asemenea : „Fără Mine nu puteţi face nimic” ( Ioan 15, 5 ). Succesul educatorului creştin depinde de legătura sa organică, vitală cu Hristos: „Cel ce rămâne întru Mine, şi Eu întru el, acela aduce multă roadă” ( Ioan 15, 5 ).

            De asemenea, educaţia creştină se bazează pe adeziunea liberă a persoanei: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine...” ( Marcu 8, 34 ).

            Ştim că de obicei părinţii dau copiilor lor tot ce este ( mai ) bun, atât ca hrană, îmbrăcăminte, cât şi ca educaţie. Iată cum a procedat scriitorul englez Dickens cu fiul său, scriindu-i: „Am pus în cufărul tău un «Nou Testament»; e cea mai bună carte pe care lumea a cunoscut-o vreodată; alta mai bună n-are să cunoască niciodată”[2].

            Aşadar, atât la nivel de individ şi de familie, cât şi la nivel de popor cuvântul lui Dumnezeu este recomandat atât ca remediu cât şi ca sursă de energie şi satisfacţie. Convins de acest adevăr, Wilson, preşedinte al S.U.A. şi laureat al premiului Nobel pentru pace afirma: „nici un popor mare nu va putea să-şi biruie ispitele şi nebuniile dacă nu-şi învaţă copiii să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu... dreptatea popoarelor ca şi a inşilor trebuie insuflată de Biblie. Eu deplâng pe oamenii care nu citesc Biblia în fiecare zi. Mă mir că ei se lipsesc de această putere şi plăcere”[3].

            Însă, după cum ştim, educaţia creştină urmăreşte nu doar realizarea binelui temporar, ci cucerirea fericirii nesfârşite. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „adevăr, adevăr vă spun: «cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică...»” ( Ioan 5, 24; 17, 1-2, etc ).

            Se cuvine să fim conştienţi deasemenea de următoarele cuvinte ale Stăpânului, Învăţătorului, Mântuitorului, Dumnezeului nostru: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este sluga mai mare decât domnul ei, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis. De vreme ce ştiţi acestea, fericiţi veţi fi de le veţi face.” ( Ioan 13, 16-17).




[1] Simion Mehedinţi, Poţi fi om deplin fără a fi creştin?, Cartea românească, Bucureşti, f. a., apud  Pr. lect. dr. Vasile Gordon, Învăţământul religios românesc la cumpăna dintre milenii. Repere ale unui scurt excurs istorico-pedagogic, în ORTODOXIA, Revista Patriarhiei Române, Bucureşti, nr. 3-4, 2000, p. 66.
[2] Ignatie Monahul, Buna-cuviinţă în educaţia creştină a copiilor, apare cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim al Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord, ANDREAS PRINT, Bucureşti, 2008, p. 147.
[3] Ibidem.

joi, 16 septembrie 2010

Străinul

de Valentin Popovici


E noapte rece; vântul bate cu şueratul lui prelung,
Şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.
Ce bine e să fiu acasă, să ştiu că am destul câştig,
Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I mulţumesc,
Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.
Şi-n jocul straniu de lumină, al flăcărilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, şi adormii aşa de uşor…

Deodată o bătaie-n poartă… tresar… e cineva pe drum!
Mă uit la oră: E târzie! Numai tâlharii umblă-acum!
Răsună iarăşi o bătaie, şi încă alte două-trei.
Şi strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

Şi glasul de-afară-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepărtat;
Umblat-am cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-noptat.
N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân’ la zi?
Ţi-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-oi pomeni.
Primeşte-mă doar până mâine că am ‘nainte un drum lung
N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea să-mi alung?"

Mă strecura-i lângă fereastră, să-l văd prin geamul aburit;
Era urât şi plin de zdrenţe, părea murder şi obosit.
"Nu cer decât un colţ de pâine, uscat de este, să mi-l dai;
Şi dorm şi jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"

Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat apoi răstit:
"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!
Ce, n-ai gândit mai dinainte unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci?
E prea târziu să-mi baţi la poartă, e prea târziu să mi te plângi!"

Şi-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au depărtat...
Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân pe sat.
Şi, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând
Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând.

Parcă dintr-un nor de lumină, Domnul Isus se cobora,
şi-n casa mea venea să-mi spună, ce nimeni altul nu ştia.
Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....
Dar, s-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a grăit:

"Prietene, am vrut azi noapte să înoptez în casa ta;
Din pâinea ta, am vrut la cină să iau un colţ, ca partea Mea.
Dar mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici pat,
Şi M-ai lăsat în frig afară, să plec flămând şi întristat.

Căsuţa ta nu era mică să-ncap şi eu să dorm în ea;
De ce nu vrei să ai la masă, un ostenit în casa ta?"
Şi m-a privit cu ochii umezi până când norul s-a luat...
Şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.

Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afară-n frig...
Şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.
Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi striga din ramuri, că mă trezisem prea târziu:
E prea târziuuuu! E prea târziuuuu!

Pe Cruce

de Vasile Voiculescu


"Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lava.
Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii...
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere...
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu El se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.
Maslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe Cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste."

Sfântul Simeon Noul Teolog

„Cum de foc eşti ce ţâşneşte şi eşti val răcoritor?
Cum de arzi, şi-alini îndată, cum mă faci nemuritor?
Cum de faci din vameşi îngeri, şi-ntunericul lumină?
Cum de scoţi din iad, şi cum de curăţeşti pe cei din tină?
Cum tragi bezna în luminã, cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de mă prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?
Cum te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci?
Cum de-i arzi de dor rănindu-i, cum de iarăşi îi împaci?
Cum de rabzi şi suferi, Doamne, cum nu răsplăteşti îndată?
Cum de vezi cele ce-n taină numai ţie ţi se-arată?
Cum fiind aşa departe, vezi ce facem fiecare?
Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare."

Antologie sanscrită Din Mahabharata ( trad. G.Cosbuc)

Câinele a văzut o fată:
- „Carne!” a zis, bătându-şi dinţii;
Şi-şi priveau părinţii fata:
- „Floare!”, au zis, plângând părinţii;
Şi-a văzut-o un călugăr:
- „Bestie!” a strigat ascetul;
Şi-un poet văzut-a fata:
- „Înger!”, a şoptit poetul;
Eeeee, ce-i fata?
Nu-i nici înger, nu-i nici bestie
Nu-i nici carne, nu-i nici floare
Ci este ceea ce este ea:
O fata!

Asteptare


de Zorica Laţcu

Mai vii si astazi? Mila iar Te poarta,
De sus, spre staulul din Bethleem?
Din lume n-ai cules destul blestem?
Iubirea Ta nici astazi nu e moarta?
Spre duhuri vii, cu ingeri de lumina,
Spre inimi vii cu stralucit alai,
Si-n iesle nu e nici un fir de pai,
E numai piatra goala, numai tina.
In tainite de inimi nu e pace,
Si frig ca-n duhuri nici in pesteri nu-i.
Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui
Si scutece noi n-avem din ce-Ti face.
Tu vii...Pogori in noi ca-ntr-o pustie.
Te-mpiedici in nisip din loc in loc,
Dar nu gasesti nici apa-n noi, nici foc,
Nici albe dobitoace ca sa-Ti fie
Tovarasi buni in drumuri tainuite
Si nici ciobani cu gluga de blandeti.
In noaptea noastra fara dimineti
Nu sunt carari de raze prafuite.
Nu si-ar gasi in noi, ca sa-i indrepte,
Nici magii steaua lor cu lung fuior,
Arhanghelii, venind din cerul lor,
Ar ingheta pe nevazute trepte.
Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va
Sa dea viata golului din noi?
Astept...In duh sunt ganduri cu noroi
Si moartea-si vantura in inimi pleava.

POST UȘOR, cu IERTĂCIUNE, presărat cu FAPTE BUNE, ... (urare la Începutul Postului Sfintelor Paști, primită pe messenger; mulțumim frumos autorului și celor care o distribuie!). ... În Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, AZI ESTE PRIMA ZI DE POST CU AJUNARE (până seara, pentru cine poate ține, iar seara mâncăm pâine și bem apă). Fiecare cum poate ... ... SLAVĂ TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH (SPIRIT), acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! ... Persoanele care postesc își îmbunătățesc mecanismele de neurogeneză, neuroplasticitate și de prelungire a telomerilor, adică ajută să li se nască neuroni noi în creier, să poată învăța lucruri noi și chiar să-și prelungească viața. Deci, din perspectivă creștină, am spune că Postul ajută la înnoirea minții, de fapt înnoirea suportului pentru înnoirea minții. Totuși, beneficiul spiritual este cel mai mare beneficiu al Postului, pentru că este pasul în spate pe care îl face omul din spațiul acesta al civilizației de consum, refuzând să consume lumea, ca să-și poată pregăti receptivitatea pentru Dumnezeu. ... (Arhidiacon Sorin Mihalache, video). POSTUL SFINTELOR PAȘTI, ca orice perioadă de post unit cu rugăciunea, pocăința și milostenia, NE POATE AJUTA SĂ-L AVEM VIU ÎN SUFLETELE NOASTRE PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ADICĂ PE FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM DIN SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, PRIN PUTEREA SFÂNTULUI DUH ȘI A TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. Încercăm să ne folosim cu mulțumire de această perioadă, prin mai multă abstinență sufletească și fizică de la obiceiurile pământești, pentru a primi inspirație și putere divină în perspectivă eternă? Încercăm, cu ajutorul Unului și Bunului Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Pururea Fecioara Maria, cu ajutorul Sfinților Îngeri și cu ajutorul Tuturor Oamenilor Sfinți, Prietenii lui Dumnezeu. NE AMINTIM CĂ pentru nepostire, ascultând de Diavolul, ADAM ȘI EVA AU PIERDUT RAIUL. De asemenea, NE AMINTIM CĂ prin postire MÂNTUITORUL LUMII L-A ÎNVINS PE DIAVOLUL. Pe măsură ce Îl avem pe Mântuitorul în sufletele noastre tot mai viu, reușim să-l învingem pe Cel Rău tot mai mult.

Pr. prof. Ion Ciungu   "Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruz...