de pr. prof. Ion Ciungu
Motto: „Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi Le-a zis: «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie» ( Marcu 8, 34 )
Predica de pe Munte
[ EDUCATIO ( latină ) = creştere, instruire, formare, educaţie ]
Se ştie că educaţia are multe aspecte: ed. fizică, ed. intelectuală, ed. morală, ed. religioasă, ed. civică, ed. estetică, ed. naţională, etc. Se cuvine să învăţăm de la înaintaşii noştri. De exemplu, marele geograf şi educator român, Simion Mehedinţi ne avertizează că: „nu poţi fi om deplin fără a fi creştin” şi că „un om ca şi un popor atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie”[1].
România, ţară creştină, recunoaşte 17 culte religioase din care 15 sunt culte creştine, adică şi-au afirmat voinţa de a-L urma pe Hristos.
„Din mila Sfântului”, vorba lui Eminescu, „facem umbră pământului” şi uneori „îngenunchem” în rugăciune conştienţi că avem o direcţie de creştere, de formare, de instruire, de educaţie spre Tatăl Ceresc, prin intermediul Fiului şi al Duhului călăuzitor spre „tot adevărul”. ( Ioan 14, 4, şi următoarele; 16, 13 şi următoarele; I Ioan 2, 27 ).
În procesul educaţiei creştine suntem uneori conştienţi că avem de biruit necazurile şi ispitele lumii pe care le aduce Ispititorul. Ştim că Ispititorul e deja biruit de Fiul care alege iubirea spre Tatăl şi respinge iubirea spre poftele lumii. Suntem încurajaţi să biruim lumea, asemenea Lui ( Matei 4, 1-11; I Ioan 1, 16-17; Ioan 16, 33; I Ioan 5,4-5 ).
Putem observa două aspecte care stau la baza succesului repurtat de Domnul nostru Iisus Hristos: pe de o parte iubirea constantă faţă de Tatăl, de cealaltă parte refuzul constant faţă de „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii”.
Educaţia creştină sau stilul de viaţă care-L urmează pe Hristos se bazează în principal pe autoritatea educativă unică şi pe energia care vin de la Hristos. El ne spune: „... Unul este Învăţătorul vostru, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi” ( Matei 23, 8 ). De asemenea : „Fără Mine nu puteţi face nimic” ( Ioan 15, 5 ). Succesul educatorului creştin depinde de legătura sa organică, vitală cu Hristos: „Cel ce rămâne întru Mine, şi Eu întru el, acela aduce multă roadă” ( Ioan 15, 5 ).
De asemenea, educaţia creştină se bazează pe adeziunea liberă a persoanei: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine...” ( Marcu 8, 34 ).
Ştim că de obicei părinţii dau copiilor lor tot ce este ( mai ) bun, atât ca hrană, îmbrăcăminte, cât şi ca educaţie. Iată cum a procedat scriitorul englez Dickens cu fiul său, scriindu-i: „Am pus în cufărul tău un «Nou Testament»; e cea mai bună carte pe care lumea a cunoscut-o vreodată; alta mai bună n-are să cunoască niciodată”[2].
Aşadar, atât la nivel de individ şi de familie, cât şi la nivel de popor cuvântul lui Dumnezeu este recomandat atât ca remediu cât şi ca sursă de energie şi satisfacţie. Convins de acest adevăr, Wilson, preşedinte al S.U.A. şi laureat al premiului Nobel pentru pace afirma: „nici un popor mare nu va putea să-şi biruie ispitele şi nebuniile dacă nu-şi învaţă copiii să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu... dreptatea popoarelor ca şi a inşilor trebuie insuflată de Biblie. Eu deplâng pe oamenii care nu citesc Biblia în fiecare zi. Mă mir că ei se lipsesc de această putere şi plăcere”[3].
Însă, după cum ştim, educaţia creştină urmăreşte nu doar realizarea binelui temporar, ci cucerirea fericirii nesfârşite. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „adevăr, adevăr vă spun: «cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică...»” ( Ioan 5, 24; 17, 1-2, etc ).
Se cuvine să fim conştienţi deasemenea de următoarele cuvinte ale Stăpânului, Învăţătorului, Mântuitorului, Dumnezeului nostru: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este sluga mai mare decât domnul ei, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis. De vreme ce ştiţi acestea, fericiţi veţi fi de le veţi face.” ( Ioan 13, 16-17).
[1] Simion Mehedinţi, Poţi fi om deplin fără a fi creştin?, Cartea românească, Bucureşti, f. a., apud Pr. lect. dr. Vasile Gordon, Învăţământul religios românesc la cumpăna dintre milenii. Repere ale unui scurt excurs istorico-pedagogic, în ORTODOXIA, Revista Patriarhiei Române, Bucureşti, nr. 3-4, 2000, p. 66.
[2] Ignatie Monahul, Buna-cuviinţă în educaţia creştină a copiilor, apare cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim al Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord, ANDREAS PRINT, Bucureşti, 2008, p. 147.
[3] Ibidem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu