marți, 12 noiembrie 2019

Poezie în amurg de toamnă


       
                                                      Bibliotecar, prof. documentarist
Monica GUJAN

               















Poezia este stare, emoție, melodie, culoare, dor, frământare, eliberare, revelație, comuniune… Asemenea rugăciunii, ea face apel la sentimente, trezește lacrimi, vibrează în noi, redă inefabilul. Poezia picură stropi de lumină în sufletele triste, alină, liniștește.


          Nu-mi pot imagina toamna fără poezie, nici viața fără rugăciune… Prin poezie îți împărtășești durerea, îți împărtășești bucuria, stabilești inevitabil o relație cu cititorii, dar și cu Dumnezeu.


          Nu întâmplător dialogul cu Dumnezeu îl realizăm prin rugăciune, care este poezie, creație lirică. Operele lirice redau, în modul cel mai profund, un adevărat univers al sentimentelor și, printr-un limbaj figurat, plastic, sugestiv, evocă stările interioare și aspirațiile cele mai intime.


          Comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune ne apropie de El în orice moment, făcându-ne mai încrezători și mai bucuroși, mai liniștiți sufletește și mai buni, mai iertători și mai blânzi.


          Așadar, să citim poezie, să scriem poezie, dar, mai ales, să ne rugăm arzător și cu credință!





Rugăciune
                                                          Petre V. Cazan

O frunză s-a desprins din pom...
Și mâna mea, mână de om
S-a-ntins îndată, uite-așa
Și frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea uimit
Și-atâtea gânduri mi-au venit...
A fost o frunză dusă-n vânt
Spre-a se preface în pământ...
Dar a căzut în mâna mea
Și-am zis: eu nu te voi lăsa!
Ci te voi duce chiar acum,
La casa mea și în album
Te voi păstra cu îngrijire
În cartea mea de amintire.

Acum, privirea mi-o ridic
Spre Tronul Harului și zic:
Părinte, dacă voi cădea,
Luat de vânt, în vreme grea
Și când cu sufletul înfrânt,
Voi fi aproape de pământ,
Întinde -Ți atunci, Mâna Ta
Și lasă-mă să cad în ea!
Mă spală de noroi și scrum
Așază-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă cu îngrijire
În Cartea Ta de amintire.
Ca împreună cu cei vii
Să înverzesc în veșnicii!








Toamnă

                                             Zorica Lațcu




Mi-e sufletul stol alb de păsărele,
Fugind de toamnă şi de ceaţa rece;
S-a înălţat pe cer şi stă să plece,
Departe de ale trupului zăbrele.


Călătoreşte, dincolo de stele,
Vâslind din aripi - peste lume trece.
O clipă doar - şi-i gata să se-nece,
Într-ale toamnei aspre neguri grele.


O! suflete - mai bate din aripă!
Cu păsărelele în stol... că iată
Te apropii de liman, clipă de clipă.


Tu vei ajunge-n zarea fermecată,
Şi vei primi a harului risipă
În Primăvara veşnic luminată...







Rugăciune
                                                          Octavian Goga



Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!


În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.


Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
Sădește-n brațul meu de-a pururi
Tăria urii și-a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Și zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.


Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Și de durerea altor inimi
Învață-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maștere și rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.


Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliții-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoșată
În inimă tu mi-o coboară.


În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Și cum sub bolta lui aprinsă,
În smalț de fulgere albastre,
Încheagă-și glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.







În orașul cu iubire

                                                                     Florentina Mitrică



În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşti!
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!


În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"


În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...


În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...


În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"


În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubești n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!



…………………………………………………………………………………………………

Aici se termină îndemnul la poezie şi rugăciune, ÎN AMURG DE TOAMNĂ, pe care ni-l adresează prin intermediul blogului DOI SAU TREI ÎN NUMELE LUI IISUS, cu sensibilitate creştină, colega noastră.  



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole :





























Un comentariu:

  1. Multumesc dumneavoastra că existați...sunt fericită după citirea poeziilor..❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🌷🌼🌻🌺🥀🌹🏵💮🌸💐

    RăspundețiȘtergere

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...