Pr. prof. Ion Ciungu
HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM, sau SĂ AFLĂM ACUM, CÂTEVA ASPECTE REFERITOARE LA VIAȚA MAICII DOMNULUI, DUPĂ ÎNĂLȚAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS LA CER, până la ADORMIREA EI ȘI MUTAREA EI LA CER, conform informațiilor pe care le avem din Sfânta Tradiție a Bisericii!
După Înălţarea lui Iisus la Cer, Maica Domnului era pentru apostoli şi pentru toate persoanele care rămăseseră credincioase lui Iisus „ca o mângâiere şi răcorire în mâhniri, întărire în credinţă şi învăţătoare ”, împărtăşindu-le din tainele pe care numai ea le ştia despre El.
Când a venit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii sub forma unor limbi ca de foc, mai întâi S-a aşezat pe ea, apoi pe apostoli, căci ea „era locuinţă plăcută şi preaiubită” a Duhului Sfânt, şi a luat darul Duhului Sfânt mai mult decât toţi.
Apostolii plecaţi în diferite părţi ale lumii să predice Evanghelia se întorceau periodic în Ierusalim din două motive: să întărească Biserica de acolo şi să o vadă deseori pe Preacurata Fecioară Maica Domnului pentru a auzi de la dânsa cuvinte dumnezeieşti.
Maica Domnului deseori ieşea din casa lui Ioan şi vizita locurile pe care Preaiubitul ei Fiu le-a sfinţit: Betleemul – unde EL a fost născut; dar mai ales locurile unde El a pătimit. Atunci arhiereii şi cărturarii interzic creştinilor să o urmeze, amenintându-o cu uciderea.
Maica Domnului avea obiceiul să zăbovească în grădina de la poalele Muntelui Eleonului, lângă satul Ghetsimani, proprietatea lui Zevedei, tatăl lui Ioan, unde Iisus S-a rugat, iar transpirația Lui era ca picăturile de sânge. Acolo „ea vărsa rugăciunile sale cele fierbinţi, asemenea căzând în genunchi şi udând cu lacrimi acel loc.” Acolo ea a fost mângâiată prin înger de la Dumnezeu cu vestirea grabnicei ei mutări la Ceruri.
Potrivit istoricului grec Gheorghe Chedrin (sec. XI), îngerul i s-a arătat Preacuratei Născătoare de Dumnezeu de două ori: prima dată cu cincisprezece zile înainte de adormire; a doua oară cu trei zile înainte de adormire, dându-i şi o ramură de finic din Rai.
Ramura de finic strălucea cu lumina darului ceresc şi era destinată să fie purtată înaintea patului când preacinstitul ei trup urma să fie dus spre îngropare.
Plină de bucurie din mesajul îngerului, Maica Preacurată se închină până la pământ mulţumind Stăpânului şi rugându-L să vină El cu îngerii Lui în ceasul ieşirii ei pentru a-i primi sufletul, ferind-o de înfricoşările stăpânului întunericului.
Ori de câte ori îşi pleca cinstiţii ei genunchi înaintea lui Dumnezeu, măslinii din Muntele Eleonului îşi plecau vârfurile în jos, ca nişte fiinţe însufleţite, închinându-se împreună cu dânsa.
Întoarsă acasă, s-au cutremurat toate din cauza puterilor dumnezeieşti care o înconjurau în mod nevăzut şi din cauza slavei care strălucea din ea.
Meliton, episcopul Sardelor (sec. II), scrie că Sf. Ioan era la Efes înainte de adormirea Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu şi de acolo a fost adus de un nor; la fel au fost aduşi şi ceilalţi apostoli mai târziu.
Preacurata începe să-şi pregătească cele pentru ducerea ei. Îi spune lui Ioan despre evenimentul care se apropia, îi arată ramura de finic pe care s-o ducă înaintea patului ei, apoi spune şi altor persoane din casă despre mesajul primit, rânduind cele necesare pentru înmormântare: împodobirea camerei, a patului, tămâierea, lumânările.
Ioan trimite vorbă Sfântului Iacob, ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului, care la rândul său comunică vestea credincioşilor din Ierusalim şi din alte cetăţi şi sate, încât s-a adunat o mulţime de bărbaţi şi femei.
Maica Preacurata spune deschis celor veniţi cuvintele primite de la înger şi le-a arătat ramura strălucind cu slavă cerească. Toţi plâng, se tânguiesc şi o roagă să nu-i lase orfani. Ea le scoate mâhnirea din inimi spunându-le că îi va cerceta, nu numai pe ei, ci pe toată lumea.
Maica Domnului porunceşte ca cele două haine ale ei să fie date la două femei văduve, iar trupul ei să fie îngropat în satul Ghetsimani unde era mormântul părinţilor ei, Ioachim şi Ana, precum şi mormântul Sfântului şi Dreptului Iosif, logodnicul ei.
Se aude dintr-o dată un zgomot mare ca de tunet şi mulţime de nori înconjoară casa. Din porunca lui Dumnezeu, sfinţii îngeri i-au adus pe sfinţii apostoli de la marginile lumii, aşa cum i-a fost dorinţa Maicii Preacurate. Sf. Ioan îi întâmpină cu bucurie şi cu lacrimi, explicându-le evenimentul.
Urmează dialogul lor cu Maica Domnului care îi îndeamnă să nu plângă, să nu amestece bucuria ei cu întristarea lor.
Soseşte Apostolul Pavel, de asemenea Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat, Timotei şi ceilalţi apostoli din cei 70, ca să primească binecuvântarea Preacuratei Fecioare Maria şi să rânduiască cu cinste înmormântarea ei.
În cincisprezece august, preanevinovata Fecioară, pregătită pentru fericita plecare zăcea cu cinste pe patul împodobit, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei preadorit.
Deodată în casă străluceşte lumina de nedescris a slavei dumnezeieşti încât lumânările s-au întunecat şi s-au spăimântat toţi care au văzut acoperământul casei deschis şi pe Împăratul slavei, Hristos, venind cu milioane de arhangheli şi îngeri, cu toate puterile cereşti, cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi prooroci care mai înainte vestiseră despre Preasfânta Fecioara Maria. Atunci ea a strigat cu bucurie: “Măreşte-L suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale”, ridicându-se de pe pat şi închinându-se Lui. El i-a zis: “ Vino, cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul meu cel preascump. Şi intră întru vistieriile vieţii celei veşnice!” Ea cere protecţie faţă de strâmbătatea satanicească, iar El o asigură că puterile satanice sunt călcate de picioarele ei. El o invită să trecă de pe pământ la cele cereşti, iar ea răspunde: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Fie mie după cuvântul Tău!”. S-a culcat pe pat şi cu deplină bucurie duhovnicească şi-a dat preasfântul suflet în mâinile Fiului său.
Îngerii încep să cânte, repetând cuvintele arhanghelului Gavriil: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
Apostolii urmăresc cu privirea cum sufletul ei este dus în mâinile Domnului, însoţit de puterile cereşti. Apoi uitându-se la trupul rămas îi văd faţa strălucind ca soarele şi simt un parfum de arome nepământeşti. Ei sărută cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, umplându-se de sfinţenie şi de bucurie.
Atunci s-au vindecat mulţi bolnavi: orbi, surzi, şchiopi, cei cu duhuri necurate şi cu orice boli, doar atingându-se de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Patul cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu e luat pe umeri de Sfinţii Petru, Pavel, Iacob şi de alţi apostoli. Ioan ducea înainte ramura care strălucea de lumină. În urmă venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului cu lumânări, cu tămâieri împrejur, cu cântări de psalmi. Sf. Petru a început cu cântarea: “Întru ieşirea lui Israel din Egipt…” şi la fiecare stih se adăuga: „Aliluia!”
Deasupra patului s-a format un cerc mare de nori luminoşi, ca o cunună, strălucind neobişnuit, iar prin nori se auzeau cântări îngereşti.
Evreii necredincioşi, instigaţi de arhierei şi cărturari, vin cu arme şi cu soldaţi cu scopul să-i rănească pe cei ce duceau trupul, iar trupul să-l ardă. Atunci norul s-a lăsat la pământ, înconjurând ca un zid tot convoiul mortuar, iar îngerii i-au orbit pe cei ce voiau să facă rău, încât unii s-au lovit cu capetele de ziduri, iar alţii pipăiau pe unde să meargă.
După ridicarea norului, un preot evreu, Atonie, se repede să răstoarne patul, însă îngerul Domnului i-a tăiat mâinile pe la coate, încât au rămas atârnate de pat. Răcnind, striga de durere către apostoli să aibă milă de el. Ei au răspuns că nu au putere să-l ajute, decât numai Domnul, pe Care cei ca el L-au ucis. De asemenea ei îi spun că dacă el ar crede că Iisus e adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ar putea primi vindecare. Atonie a strigat că el şi alţii ştiau de mai înainte aceasta, însă din zavistie şi răutate n-au vrut să recunoască. Acum, însă, mărturiseşte credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul lumii. Atunci, apostolii şi credincioşii s-au bucurat, iar Sf. Petru îi porunceşte lui Atonie să-şi lipească cu credinţă rănile mâinilor tăiate de mâinile care atârnau de pat şi să cheme cu credinţă în ajutor numele Preasfintei Fecioare Născătoarea de Dumnezeu. Mâinile s-au făcut imediat sănătoase, rămânând numai semnul pe unde au fost tăiate, ca o aţă roşie. Atonie intră în rândul celor ce urmau patul spre Ghetsimani.
Cei orbiţi, care şi-au cunoscut greşeala, duşi de însoţitori, s-au atins de pat şi s-au vindecat.
Ajunşi în Ghetsimani, pun patul lângă mormânt, iar poporul, simţindu-se părăsit şi sărăcit plânge, tânguindu-se. Abia spre seară trupul e pus în mormânt, iar pe mormânt au pus o piatră mare. Legaţi cu dragoste de Maica lui Dumnezeu, rămân trei zile, cântând zi şi noapte psalmi. De asemenea, în văzduh se auzeau glasuri îngereşti cântând.
Apostolul Toma, care fusese absent de la înmormântare, după dumnezeiasca rânduială, soseşte a treia zi după înmormântare mâhnit şi foarte întristat plânge pentru faptul că nu a fost vrednic să fie cu ceilalţi apostoli la neobişnuitele evenimente întâmplate. Pentru a-i micşora durerea, apostolii decid să deschidă mormântul pentru a se închina şi el trupului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să primească mângâiere.
La deschiderea mormântului Sfinţii Apostoli sunt cuprinşi de spaimă, căci mormântul era gol, negăsind decât cele de îngropare. Uimiţi şi nepricepând ce s-a întâmplat, ei sărută cu lacrimi şi cu cucernicie pânza rămasă în mormânt, apoi se roagă împreună Domnului să le descopere ce s-a întâmplat cu preacinstitul trup.
Spre seară, slăbiţi de nemâncare, Sfinții Apostoli şed să-şi întărească puţin trupurile cu hrană. După sfârşitul mesei, urmând un ritual specific, ei sunt gata să cheme numele Domnului Iisus Hristos spre ajutor. Atunci s-a auzit un glas de cântare îngerească, şi privind în sus au văzut-o vie în văzduh pe Preacurata Fecioara Maica Domnului şi mulţime de îngeri. Ea le-a zis: “Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele!” Apostolii care erau pe punctul să zică: “Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne!”, conform obiceiului de încheiere a mesei, au strigat cu bucurie : “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne !”
Apostolii se întorc la mormânt şi iau pânza cea curată spre mângâiere celor scârbiţi şi spre mărturia învierii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Prin Învierea şi Înălţarea la cer a trupului Maicii Domnului s-au împlinit cuvintele profetice ale regelui David : “Scoală-Te Doamne, în odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale.” Maica Domnului este numită, profetic, chivot. Adică, după cum chivotul era locul în care erau aşezate cuvintele lui Dumnezeu sub forma celor zece porunci, tot aşa pântecele Fecioarei a devenit locul în care s-a aşezat Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Şi după cum Domnul S-a sculat din mormânt şi S-a înălţat la Cer, tot aşa şi Maica Lui Preasfântă.
Apoi, Sfinții Apostoli au fost luaţi de nori şi duşi fiecare în ţara unde propovăduiau Evanghelia mai înainte de adormirea Preacuratei.
Prăznuirea Adormirii Preasfintei Fecioare Născătoarea de Dumnezeu e aşezată pe 15 august de pe vremea dreptcredinciosului împărat grec Mauriciu (sec. VI-VII).
...................................................
....................................................................
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
