miercuri, 12 august 2015

Pelerinaje

de Pr. Prof.
Ion Ciungu





       Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta... că fărădelegea mea eu o cunosc... spăla-mă-vei şi mai alb decât zăpada voi fi ...!!!"
Psalm 50 ( 51 )



       " Pelerin" sau " peregrin ", tradus din latină, înseamnă " străin ". Pelerinul călătoreşte la locuri considerate sfinte. Adică, lăsând în urmă locul lui bine cunoscut, care la un moment dat i se pare destul de păcătos, omul călatoreşte spre locuri sfinte, cu speranţa de a se curăţi de păcate, de a fi un om mai bun, într-o relaţie mai bună cu Dumnezeu şi cu oamenii,  de a învinge total şi definitiv Răul, de a scăpa de boli şi necazuri, de a obţine sănătate şi succes în viaţa  aceasta pământească şi, dacă este posibil, să caştige chiar viaţa eternă fericită.
       Pe teritoriul României, cei mai mulţi pelerini creştini ortodocşi merg la Iaşi, la moaştele Cuvioasei Parascheva. De ex., în anul 2014, în cele şase zile de pelerinaj au fost aproximativ 250 de mii de închinatori. Pe parcursul unui an trec pe aici cam 1 milion de pelerini.[1]

       Tot pe teritoriul României, cei mai mulţi pelerini catolici, în special maghiari, merg la Miercurea Ciuc, la statuia Maicii Domnului din Şumuleu, în Duminica Rusaliilor. De ex., în acest an, 2015, au fost aproximativ 150 de mii, într-o singură zi[2].
      
       Cel mai mare pelerinaj din lume nu este la creştini, nici la islamici, ci la hinduişti, la sărbătoarea Kumbh Mela. În oraşul Allahabad ( Prayad ), în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, în ziua de 10 februarie 2013, 30 de milioane de pelerini[3] s-au adunat pentru a se îmbăia într-un râu sacru. De fapt sărbătoarea aceasta ţine 55 de zile şi se repetă la fiecare 12 ani. În 2013 au participat aprox. 120 de milioane de pelerini, [4] pentru a  obţine spălarea de păcate şi un strop din nectarul nemuririi, care cade din urcior în timpul luptei zeului Vişnu cu demonii.

       Este impresionant şi pelerinajul islamicilor la Mecca, în vestul Arabiei Saudite. În 2014, pe 1 octombrie erau aşteptaţi 2 milioane de pelerini. Sărbătoarea dureaza cam 5 zile[5].

       La Ierusalim, la Zidul de Vest, pe perioada unui an merg cam 6 milioane de pelerini, evrei şi creştini[6].

       La Maica Domnului din Guadalupe, în Mexic, după cum observăm din sursa tocmai citată, este locul unde merg cei mai mulţi pelerini creştini, cam 20 de milioane pe an. În 12 decembrie este sărbătoarea. Pe parcursul a patru zile cam 7 milioane de pelerini au vizitat biserica[7].

       La Mănăstirea Nicula, jud. Cluj, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, în 15 august 2014 au fost peste 40 de mii de pelerini[8].

       La Mănăstirea Prislop, la mormântul preotului călugăr Arsenie Boca, jud. Hunedoara,  45 de mii de oameni au fost în pelerinaj vineri 1 mai 2015, numărul pelerinilor în cele trei zile ( 1- 3 mai ) fiind de aprox. 95 de mii[9].

    "Mai mult de 200 de milioane de oameni merg în pelerinaj în fiecare an - uneori pentru ore, alteori pentru zile, iar unii îşi părăsesc casa pentru multe luni." Această informaţie este luată de pe site-ul de la nota nr. 6.

       Închinătorii adevăraţi se închină Tatălui Ceresc în duh şi în adevăr, după cum a declarat femeii păcătoase din Samaria Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Christos: "Astfel de închinători Îşi doreşte Tatăl[10]."


[1] MEDIAFAX.ro, Social, 16 oct 2014, Pelerinajul de Sf. Parascheva la Iasi s-a incheiat. 250.000 de persoane s-au inchinat la moaste , http://www.mediafax.ro/social/pelerinajul-de-sf-parascheva-de-la-iasi-s-a-incheiat-250-000-de-persoane-s-au-inchinat-la-moaste-13395329


List of Christian pilgrimage sites, Romania, from Wikipedia, the free Encyclopedia,

[2] DİGİ 24, Pelerinaj cu 150.000 de oameni la Sumuleu Ciuc, acum 2luni si 17 zile , http://m.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Pelerinaj+cu+150+000+de+oameni+la+Sumuleu+Ciuc
[3] Kumbh Mela, fromWikipedia, the free Encyclopedia,
[4]Suzannah Hills, World's biggest religious festival comes to an end after 120 million pilgrims cleansed their sins during two month celebration, Mail Online, 11 march, 2013,
[5] Ludovica İaccino, İNTERNATİONAL BUSİNESS TİME, 1 oct 2014,  Hajj 2014 in Numbers: over 2 million Muslims Expected for Holy Pilgrimage to Mecca , http://www.ibtimes.co.uk/hajj-2014-numbers-over-2-million-muslims-expected-holy-pilgrimage-mecca-1467881
vezi si https://en.m.wikipedia.org/wiki/Haj
[6] Pilgrim numbers,  ALLİANCE OF RELİGİONS AND CONSERVATİON, updated June 2014, http://www.arcworld.org/projects.asp?projectID=500
[7] Jaime Septien, Our Lady of Guadalupe Atracting Record Numbers, Zenit, 11dec. 2007,
[8] R. D., Sursa Zilei, Peste 40.000 de pelerini, la slujba de Liturghie de la Manastirea Nicula...
[9] Mediafax, 3 mai 2015, Record de pelerini la mormantul parintelui Arsenie Boca: Aproximativ 95.000 de oameni s-au rugat la Manastirea Prislop
[10] Evanghelia dupa İoan, cap. 4, versetele 21-24.



Azi, 23 aprilie, este sărbătoare: SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ. Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 23 aprilie, precum și alte aspecte referitoare la acest tânăr martir creștin, care PENTRU CREDINȚA SA CREȘTINĂ A FOST DECAPITAT, în anul 303, în timpul persecuției contra creștinilor declanșată de împăratul roman Dioclețian! CERCETĂTORII SPUN CĂ DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PÂNĂ ÎN ANUL 2000, SUNT 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI, DIN CARE 45 DE MILIOANE SUNT ÎN SECOLUL AL XX – LEA. ACTUALMENTE, JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (patru miliarde) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE. ... Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate persoanele care poartă numele acestui martir creștin, în România fiind aproape un milion de persoane cu acest nume! ... Filmul VIAȚA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE poate fi vizionat la următoarea adresă: https://www.youtube.com/watch?v=fop7mU8_Bjg Idei principale din film, cu indicarea minutelor: Pe când era copil Gheorghe află de la mama sa despre suferințele creștinilor din timpul împăratului roman Deciu. (minutele 2 – 6) ... Contele Gheorghe îi apără pe creștinii persecutați în timpul împăratului roman Dioclețian (minutele 6 – 11:40) ... Contele Gheorghe se pregătește de plecare și pleacă cu militarii subordonați în Frigia, o regiune foarte sălbatică, cu reptile și păsări mult mai mari decât cele obișnuite, și cu oameni vrăjitori, care cred în magie și în diavoli. ... (Peste o lună va sosi împăratul Dioclețian, persecutor al creștinilor. Gheorghe este decis să-i spună adevărul referitor la credința creștină și la creștini.) (minutele 11:40 – 17:15) ... În timpul călătoriei lor, ei ajung într-un loc unde oamenii sacrificau zeilor o tânără fată, prin tragere la sorți, pentru ca zeii să nu le distrugă orașul. Fata urma să fie dată unui balaur. Prin rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos și prin semnul Sfintei Cruci, Gheorghe ucide balaurul și salvează fata de la moarte. Apoi, merge cu fata salvată și-i îndeamnă pe oamenii locului să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos, să se boteze și astfel să iasă de sub stăpânirea Diavolului. Toți decid să devină creștini. (17:18 – 26:00) ... Pe de altă parte, împăratul roman Dioclețian promite zeilor prin jurământ că nu va lăsa nici un creștin în viață. Toți din jurul lui sunt de acord și strigă: Moarte creștinilor! Se pregătește să plece cu armată în Orient pentru a-i omorî pe creștini. ... Contele Gheorghe ajută bolnavii cu leacuri, hrană și loc de adăpost. ... (26:00 – 32:00) ... Dioclețian sosește în Orient ... . Contele Gheorghe i se adresează, apărându-i pe creștini. Dioclețian ordonă pedepsirea lui Gheorghe, să fie aruncat în închisoare, să i se pună picioarele în butuci, să i se pună o piatră mare pe piept, ... . O mie de soldați creștini sunt gata de mărturisire și suferință pentru credința în Hristos și își dau pe față credința, iar Dioclețian ordonă uciderea lor, ... Gheorghe este supus la alte chinuri: este legat pe o roată pe care erau fixate cuțite, iar roata era învârtită în așa fel încât să-i taie corpul bucățele, bucățele, ... este eliberat de înger, ... prin rugăciune face să cadă statuile idolilor în fața lui Dioclețian, ... este supus la altă tortură: să meargă cu încălțări în care erau fixate cuie care să-i străpungă picioarele, ... Hristos l-a vindecat. Dar Dioclețian îl supune la altă tortură: este aruncat în groapa cu var, ca să fie ars, .. dar Dumnezeu îl salvează. Dioclețian ordonă să i se dea otravă să bea. Gheorghe se roagă la Domnul nostru Iisus Hristos, bea otrava, dar rămâne viu. Chiar vraciul care i-a dat otrava se minunează și devine creștin, în fața lui Dioclețian. Vraciul este condamnat la moarte, pe loc. ... Împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, devine creștină, și mărturisește că vrea să moară creștină. ... Dioclețian o condamnă la închisoare și la decapitare. (32:00 – 1:02:45) ... Impresionanta cuvântare a vraciului Atanasie înainte de a fi dus în închisoare, cum Îl laudă pe Domnul nostru Iisus Hristos ... (1:02:45 – 1:04) ... Rugăciunea împărătesei Alexandra către Domnul nostru Iisus Hristos în închisoare ... (1:04:31 – 1:04:50) ...Dioclețian propune sfetnicilor săi decapitarera lui Gheorghe, iar ei sunt de acord. Gheorghe este dus și decapitat. (1:05:15 – 1:09) ... MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, SPUNE ASTFEL: “ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE CUVÂNTUL PE CARE VI L-AM SPUS: NU ESTE SLUGA MAI MARE DECÂT STĂPÂNUL EI. DACĂ M-AU PRIGONIT PE MINE, ȘI PE VOI VĂ VOR PRIGONI. DACĂ AU PĂZIT CUVÂNTUL MEU, ȘI PE AL VOSTRU ÎL VOR PĂZI.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 15, versetul 20) ... Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, numit și Sfântul Gheorghe din Lidda (localitate din Palestina, de unde era mama sa, și unde se află moaștele lui, localitate care azi se numește Lod, în Israel), a fost un tânăr militar creștin, născut din părinți creștini de origine greacă, în Capadocia (actualmente Capadocia este o regiune istorică în Turcia). El era membru în garda pretoriană (de securitate) a împăratului roman Dioclețian. În timpul persecuției declanșată de Dioclețian contra creștinilor, Gheorghe (care a avut rangul de tribun, apoi de comite, de prefect, după cum se pare) refuză să participe la persecutarea creștinilor, mărturisindu-și public credința în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, și criticând decizia imperială de vărsare pe nedrept a sângelui creștinilor nevinovați. Considerat de împărat ca fiind trădător, Gheorghe este supus la multe torturi, prin care trece victorios cu ajutorul Mântuitorului, impresionându-i puternic și determinându-i astfel pe unii păgâni să devină creștini, dintre care o amintim acum numai pe soția lui Dioclețian, împărăteasa Alexandra. În final, Gheorghe a fost decapitat, la vârsta de 23 de ani (după unele surse 28 de ani), în Nicomedia, capitală răsăriteană a Imperiului Roman (actualul oraș Izmit, din Turcia). ... Cea mai veche dovadă cunoscută despre Sfântul Gheorghe ucigând balaurul este un text din Georgia, din secolul XI. Statuia Sfântului Gheorghe, numită și Statuia Libertății, din Tbilisi (Georgia), a fost instalată în anul 2006. Acest Monument al Libertății, cu înălțimea de 35 de metri, este format dintr-o coloană în vârful căreia este statuia propriu-zisă, de 5, 6 metri, din bronz acoperit cu aur.

Pr. prof. Ion Ciungu Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, spune astfel : “Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu ...