de Pr. Prof. Ion CIUNGU
19. Spre ce obligă calităţile Maicii Domnului pe cei care o respectă, conform textului de la Luca, cap. 1, 45-55 ?
1. Spre fericirea care izvorăşte din credinţa în cuvintele lui Dumnezeu. (Elisabeta i-a zis : „ Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul”)
2. Spre a ne îndemna sufletul să-L mărească (slăvească, laude, glorifice ) pe Dumnezeu ( Maria a zis: „ Măreşte suflete al meu pe Domnul…”).
3. Spre a ne bucura de Dumnezeu care ne mântuieşte ( Ea a zis: „Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu”).
4. Spre a cultiva virtutea smereniei (umilinţei, modestiei, blândeţii, răbdării), care izvorăşte din iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.(Maria a zis că Dumnezeu a privit spre smerenia ei ).
5. Spre a o numi fericită pe ea însăşi, căci Cel Puternic şi Sfânt i-a făcut mărire ( „ …iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, Că mi-a făcut mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui ” ).
6. Spre a ne teme de Dumnezeu, căci deşi e Puternic şi Sfânt, El este şi milostiv cu cei ce se tem de El. El e puternic să risipească gândurile celor mândri, să coboare pe cei puternici de pe scaune, să înalţe pe cei smeriţi, să umple de bunătăţi pe flămânzi şi să alunge pe cei bogaţi, lăsându-i cu mâinile goale. ( „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.”)
7. Să pomenim mila Lui ( căci noi suntem Israelul cel Nou, după cum explică Sf. Pavel în Epistola către Romani, cap. 9). Sf. Fecioară a zis că Dumnezeu a luat pe Israel, slujitorul Său, ca să pomenească mila. („ A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac.”)
20. Pe lângă numele de Fecioara Maria, Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, Cea plină de Har, Împărăteasa Cerului şi a Pământului, Mama noastră spirituală, Rug aprins care nu se mistuie (după cartea Ieşirea cap. 3, 2 ), Poarta închisă prin care nici un om nu trece, ci numai Domnul Dumnezeul lui Israel ( după Iezechiel, cap. 44, 2 ) ce alte nume mai găsim pentru ea în cugetarea creştină, mijloace de stil insuficiente, dar care încearcă totuşi să ne ridice mintea la înălţimea virtuţilor ei ?
- Apărătoarea Evei, avocata Evei ( “ rodul neascultării Evei a fost dezlegat prin ascultarea Mariei. Căci starea de înlănţuire la care ne-a adus Eva, prin necredinţă, a fost schimbată în libertate, prin credinţă, de către Maria.” “Şi dacă cea de demult nu L-a ascultat pe Dumnezeu, cea din urmă a avut încredere şi a fost ascultătoare faţă de Dumnezeu, Fecioara Maria putând fi apărătoarea fecioarei Eva…”. Comparaţia, antiteza, paralela acesta aparţine Sfântului Irineu de Lyon ( sec. II). Chiar şi mai înainte de el, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful face o paralelă între Eva şi Maria.) Sf. Pavel făcuse paralela între Adam şi Hristos. (Romai, cap. 5 şi 1 Corinteni cap. 15).
- Regina iubirii ( Aşa a numit-o Sf. Francisc de Sales ( sec XVI-XVII ). Iar Sf. Alberto Magno (sec. ), reflectând asupra poruncii Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta…, spune: “Dacă nu există cineva în stare să împlinească această poruncă, nu există. Dacă a fost cineva aceasta a fost Fericita Fecioară.” Sf. Anselm spune: „Cu cât o inimă este mai pură şi goală de sine însăşi, cu atât mai mult va fi plină de dragoste faţă de Dumnezeu.” Înţelegem astfel că smerenia şi iubirea sunt legate strâns.)
- Crin între spini (expresia este luată din Vechiul Testament, din cartea Cântarea Cântărilor, 2, 2 . Sf. Dionisio Cartusiano explică astfel: „Toate celelalte fecioare au fost spini pentru sine sau pentru alţii; dar fericita Fecioară nu fu spin nici pentru Sine, nici pentru alţii. ” )
O altă lume [ un alt cosmos] . Expresia o găsim la Sf. Nicodim Aghioritul ( sec. XVIII-XIX) astfel: “ Fiindcă e opinia unor teologi că, dacă prin ipoteză toate cele nouă cete ale îngerilor s-ar prăbuşi din ceruri şi ar ajunge demoni, dacă toţi oamenii din veac ar deveni răi şi ar ajunge în iad fără să scape nici unii, dacă toate creaturile : cer, luminători, stele, stihii, plante, animale, s-ar depărta de Dumnezeu ca să iasă din ordinea lor şi să se ducă în nefiinţă, toate acestea şi toate aceste răutăţi comparate cu deplinătatea sfinţeniei Născătoarei de Dumnezeu, n-ar putea să-l întristeze pe Dumnezeu. Pentru că singură Doamna Născătoare de Dumnezeu ar fi suficientă să-L mulţumească în toate şi să nu-L lase atât să se întristeze pentru căderea şi pieirea atâtor şi atâtor creaturi ale Lui, cât şi să-L facă să se bucure covârşitor numai pentru Ea. Pentru că ea singură L-a iubit incomparabil mai presus decât toate, pentru că Ea singură a ascultat de voia Lui mai presus de toate, pentru că ea singură a fost un receptacul încăpător şi primitor al tuturor harismelor naturale , voluntare şi supranaturale, pe care Dumnezeu le-a împărţit întregii creaţii; pe scurt, pentru că ea a devenit o altă lume un alt cosmos , incomparabil mai bun frumos decât toată lumea inteligibilă şi sensibilă, singură de ajuns să-L slăvească veşnic pe Dumnezeu din frumuseţea şi diversitatea harismelor ei mai mult decât toată creaţia universului.”
DIAC. IOAN I. ICĂ JR, op. cit., p. 577-578.
