joi, 31 ianuarie 2019

„IISUS TRANS”, MAI PRECIS SPUS „EVANGHELIA DUPĂ IISUS, REGINA CERULUI”, PIESA DE TEATRU SCRISĂ DE JO CLIFFORD, A STÂRNIT AMENINȚĂRI CU MOARTEA ÎN BRAZILIA (articol din 13 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)




Pr. prof. Ion Ciungu











Mântuitorul și Judecătorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne spune astfel: “Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 12, versetele 31-33). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=12

 .....................







Despre piesa de teatru „EVANGHELIA DUPĂ IISUS, REGINA CERULUI” am aflat din articolul “Trans Jesus play sparks death threats in Brazil ”, publicat în data de 13 decembrie 2018, pe site-ul LGBT PinkNews din Regatul Unit, de Josh Jackman. https://www.pinknews.co.uk/2018/12/13/trans-jesus-play-death-threats-brazil/



Jo Clifford, Îl prezintă în această piesă pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, întorcându-Se pe Pământ sub forma unei femei transsexuale.


Piesa a fost jucată de 140 de ori în Brazilia, în anul 2017 fiind înregistrate rezultatele cele mai rele pentru persoanele LGBT (387 de ucideri și 58 de sinucideri de persoane LGBT).


Jo Clifford pretinde că a creat această piesă ca un act de omagiu la adresa lui Iisus, nu pentru a-i ofensa pe creștini, nici pentru a-i tachina.


Din articolul lui Josh Jackman putem afla și alte aspecte referitoare la autor și la această piesă.

............



În Dicționar de cuvinte recente, ediția a II-a, 1997, găsim următoarea explicație:

„transsexuál, -ă adj. (biol.) 1. Referitor la trecerea de la un sex la altul ◊ „Există în lume circa 20000 de persoane pe an care vor să-și schimbe sexul, nefiind nici bărbați nici femei. Există și un pionier al chirurgiei trans-sexuale, doctorul B. din Casablanca, care are la activ 800 de operații reușite, din 1966 când au început aceste intervenții.” Sc. 19 IV 74 p. 2. 2. s. Persoană căreia i s-a făcut operația de schimbare a sexului ◊ „G.B. din Noua Zeelandă este primul primar transexual ales din lume.” R.l. 18 X 95 p. 5 (din fr. transsexuel, engl. transsexual; PR 1965, BD 1970; DEX-S) sursa: DCR2 (1997)” https://dexonline.ro/definitie/transsexual

..........



Jo Clifford, din Edinburgh, Scoția (una din cele patru țări care formează Regatul Unit al Marii Britanii), se prezintă acum a fi „femeie transsexuală și tată cu două fiice frumoase”. John Clifford, născut în 1949, locuiește în Edinburgh și este dramaturg. Câteva din piesele ei se ocupă de problemele identității de gen. Piesa ei “Iisus, Regina Cerului”, care a fost pusă în scenă la festivalul de artă LGBT din Glasgow, “Glasgay! 2009 ”, Îl prezenta pe Iisus ca fiind o femeie transsexuală și a fost condamnată puternic de diferite Biserici, condamnare care a avut ca efect vinderea tuturor locurilor care mai erau. Aceste informații le-am luat din articolul Jo Clifford, de la următorul link LGBT în limba engleză: http://www.lgbtarchive.uk/wiki/Jo_Clifford

.....................................................................................................................................


Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:





















 

duminică, 27 ianuarie 2019

CREȘTINII BAPTIȘTI DIN UCRAINA AU PUBLICAT GHID PENTRU VOTARE LA ALEGERILE DIN 2019 ȘI ÎN FIECARE ZI DE VINERI AU POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU STATUL UCRAINEAN (articol în engleză din 24 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)




Pr. prof. Ion Ciungu





Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, a venit în lume cu scopul de a sluji oamenilor, nu cu scopul ca oamenii să Îi slujească Lui. După acest Model de Viață, în vârful ierarhiei sociale umane ar trebui să fie oameni care slujesc foarte mult celorlalți oameni și își dau sufletul pentru ei.





"Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi." (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 20, versetele 25-28).


.............................................................................................................






Despre Ghidul pentru votare la alegerile din 2019 din Ucraina, publicat de creștinii baptiști ucraineni, am aflat din articolul Guide for voting at 2019 elections developed by Evangelical Christian Baptists, publicat în data de 24 ianuarie 2019, pe site-ul ucrainean Religious Information Service of Ucraine.

Creștinii baptiști vor avea în vedere ca persoanele pe care le vor alege în funcții publice să îndeplinească următoarele condiții:

1)   Să susțină libertatea religiei, adică dreptul oricărei persoane de a profesa sau nu vreo religie, conform articolului 35 din Constituție;
2)   Să susțină valorile spirituale ale Bibliei în programele lor;
3)   Să nu susțină ideologia ateistă, comunistă, neomarxistă, satanistă etc;
4)   Să susțină virtuțile morale creștine: justiția, onestitatea, decența, sinceritatea, solicitudinea, altruismul. Să fie pregătiți să se ocupe de rănile societății: alcoolismul, dependența de droguri, jocurile de noroc, răspândirea imoralității etc, care distrug temeliile morale ale societății;
5)   Să dea dovadă de profesionalism și experiență în management la nivel de Stat.

Articolul se încheie astfel:

“Așadar, Baptiștii amintesc faptul că în 2019 în fiecare zi de vineri Bisericile au post și rugăciune pentru Statul nostru.”

“În 29 martie se vor ține Postul și Rugăciunea Tuturor Ucrainenilor pentru Alegeri cu scopul ca Ucraina să ajungă la trezirea spirituală și la prosperitatea economică.”
.....................................................................................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole :









Referitor la situația în România:

“Calm, despre ultimul Referendum. Ce au de învățat creștinii!" (Mihai Neamțu)

“Dacă Biserica Ortodoxă nu va porni procesul de evanghelizare a adulților și dacă nu se va concentra pe dialogul cu profesioniștii și cu oamenii gospodari ai acestei țări, atunci vom fi condamnați la irelevanță socială.”
https://mihailneamtu.org/2019/01/24/calm-despre-ultimul-referendum-ce-au-de-invatat-crestinii/?fbclid=IwAR3srkHtCHibmNkiaZ7TwseDWDyPiwFbFCHXx9-ISv4QtfP4cXrajzB0wWE

vineri, 25 ianuarie 2019

UCIDEREA FEMEILOR A DEVENIT O „PLAGĂ” ÎN AMERICA LATINĂ. AȘA A SPUS PAPA FRANCISC JOI, 24 IANUARIE 2019, CU OCAZIA VIZITEI ÎN PANAMA, PENTRU ZIUA MONDIALĂ A TINERETULUI CATOLIC. (articol în engleză din 25 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)




Pr. prof. Ion Ciungu





Faptul că bărbații neconștientizați de propriile păcate sunt gata nu numai să insulte, dar chiar să omoare femeile, îl cunoaștem din întâmplarea cu femeia adusă de niște juriști evrei, și de niște farisei, la Iisus spre a fi judecată pentru că a fost surprinsă în adulter.





”Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 8, versetele 7-11). https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=8
...............................................







„Papa Francisc i-a îndemnat joi pe liderii Americii Latine să evite corupția și să ia măsuri împotriva violenței grupurilor de criminali, împotriva traficului de droguri și împotriva uciderii femeilor, despre care a zis că a devenit o `plagă` în continentul său natal.”



Cel puțin 2.795 de femei au fost victime ale feminicidului în America Latină și în Caraibe în anul 2017, potrivit datelor guvernamentale furnizate Comisiei economice a ONU pentru America Latină.” „În El Salvador acest fenomen este deosebit de acut”...



„Papa a zis că familiile au fost și sunt zdrobite de un sistem economic care nu face o prioritate din persoane și din binele comun ci consideră că speculația este `paradisul` lui.”



Joi seara, câteva sute de mii de tineri au luat parte la ceremonia de deschidere a Zilei Mondiale a Tineretului Bisericii Catolice – motivul pentru vizita papei - și l-au auzit pe Francisc spunându-le să aibă curaj să schimbe lucrurile.



“Într-o alocuțiune, dimineața, către președintele panamez Juan Carlos Varela și către corpul diplomatic, Francisc a zis că tinerii continentului cer acum ca liderii lor politici să trăiască onest, transparent, simplu și `să se opună la toate formele de corupție.`”



“Francisc de asemenea a abordat problema migrației pentru a doua oară, în două zile consecutive, zicând că trebuie să se facă mai mult pentru a depăși fricile și suspiciunile din cauză că migranții caută o viață mai bună.”



„Francisc i-a lăudat pe aceia din Biserica Americii Latine care, asemenea arhiepiscopului salvadorian asasinat, Oscar Romero, au încercat să țină adevărul viu `în fața nedreptății, a răspândirii sărăciei și a abuzului de putere`.”



„Romero, un campion al săracilor, a devenit o icoană a drepturilor omului în America Latină când a fost ucis de către un grup paramilitar armat, de dreapta, format pentru ucideri, în 1980, în timp ce oficia Liturghia. El a fost declarat sfânt, anul trecut.”



Așa am aflat din articolul Pope says killing of women has become 'plague' in Latin America, publicat în data de 25 ianuarie 2019, pe site-ul de știri creștine nondenominațional din Londra, Christian Today, de Reuters.

………………………………………………………………………………………………………….



Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:











joi, 24 ianuarie 2019

LEGILE NATURII ȘI CONSTANTELE NATURII ÎL ARATĂ PE CREATORUL LOR, ADICĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (2) ... [din fila de calendar german LEBEN IST MEHR, din ziua de joi, 24 ianuarie 2019; traducere]




Pr.prof. Ion Ciungu







În cartea biblică numită „Iov” găsim acest răspuns dat de Dumnezeu lui Iov:


"Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale? Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?” (Iov, capitolul 38, versetele 4-13). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=38&id=42


.............................




Donnerstag, 24. Januar 2019

So haben wir doch nur einen Gott, den Vater, von dem alle Dinge sind und wir zu ihm; und einen Herrn, Jesus Christus, durch den alle Dinge sind und wir durch ihn.

1 Corinteni 8, 6


Deci, noi avem numai un singur Dumnezeu, pe Tatăl, din Care sunt toate lucrurile, și noi [mergem; nota trad.] spre El ; și un Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate lucrurile, și noi prin El.




Naturgesetze und Naturkonstanten (2), de Werner Gitt



Traducere de Ion Ciungu ... (ar fi trebuit, potrivit tradiției de traducere din acest calendar, traducerea să fie în colaborare cu Ana-Sofia Engber ; dar, acum, dânsa nu mai vine pe la școală, căci s-a pensionat, din 2018.)




Legile naturale și constantele naturale (2), de Werner Gitt



Una din descoperirile recente în domeniul științelor naturale este aceea că viața pe pământul nostru depinde în mod fundamental de legile naturale și de valorile specifice ale constantelor naturale. Numai această ajustare precisă și fină a făcut posibilă apariția întregului cosmos și a vieții pe pământ.



Biologul britanic Rupert Sheldrake scrie astfel: „Dacă constantele ar avea alte valori, n-ar exista stele, atomi, planete, oameni. Dacă constantele ar fi chiar numai un pic diferite, noi nu am exista.”



John Barrow vorbește în acest context de performanța naturii de a merge pe sârmă [întinsă peste abisul neantului; nota trad.]. Tocmai constantele naturale acordă existența universului nostru. Nu numai viața umană, ci, în mod egal, toate celelalte vieți depind de acest fir subțire de mătase care conține aceste valori numerice ajustate cu finețe în constantele naturale.



Fizicianul Thomas Schimmel din Karlsruhe a făcut următoarea descoperire: „Chiar dacă timp de numai o miime de secundă constantele naturii ar fluctua, atunci toată viața biologică de pe planeta aceasta s-ar stinge.”



Cum poate fi explicată această ajustare inimaginabil de fină a constantelor naturale? Cum a putut să apară așa ceva în universul nostru, a cărui existență este dependentă  cu așa mare sensibilitate de setul corespunzător de constante naturale?



Universul nostru are un Creator divin. Această concluzie aproape că se impune de la sine. Situația faptelor este așa de copleșitoare încât pe drept cuvânt se poate vorbi de dovada lui Dumnezeu.



Bine-cunoscutul astronom și matematician britanic Sir Fred Hoyle (1915-2001) a mărturisit astfel: „Nimic nu mi-a zguduit așa de tare ateismul ca ajustarea cea fină a constantelor naturale.”

.............


Ce concluzie extrageți din faptele menționate aici?



Totul a apărut din voința lui Dumnezeu.

...........



Lectură din Apocalipsa, capitolul 4, versetele 2-11




..............................................................................................................



Aici am terminat de tradus Naturgesetze und Naturkonstanten (2), de Werner Gitt



Hoch gelobt sei unser Herr Jesus Christus, jeden Augenblick, von Ewigkeit zu Ewigkeit! (Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos, în fiecare clipă, din veșnicie în veșnicie!)





Să ne mai amintim:













PAGINĂ DINTR-UN CALENDAR CREȘTIN GERMAN (Capriciile vremii), publicat în data de 3 februarie 2017.



De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis... interviu cu o săsoaică, la 450 de ani de la moartea pastorului sas Johannes Lebel), publicat în data de 24 martie 2016.



Încă o pagină dintr-un Calendar creștin german (Nu, nu eu am fost acela ! Nu, nu eu am făcut așa ceva), publicat în data de 3 februarie 2016.



Pagină dintr-un calendar german (Totdeauna la vedere, fidelitatea câinelui față de stăpân în comparație cu fidelitatea omului față de Dumnezeu), publicat în data de 3 martie 2013.






miercuri, 23 ianuarie 2019

LEGILE NATURII ȘI CONSTANTELE NATURII ÎL ARATĂ PE CREATORUL LOR, ADICĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (1) ... [din fila de calendar german LEBEN IST MEHR, din ziua de miercuri, 23 ianuarie 2019; traducere]  





Pr.prof. Ion Ciungu






În cartea biblică numită „Iov” găsim acest răspuns dat de Dumnezeu lui Iov:

"Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale? Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?” (Iov, capitolul 38, versetele 4-13). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=38&id=42

.............................




 
Mittwoch, 23. Januar 2019
Wo warst du, als ich die Erde gründete? Sage mir’s, wenn du so klug bist! Weißt du, wer ihr das Maß gesetzt hat?
Iov 38, 4-5
Unde erai tu când Eu am întemeiat pământul? Spune-mi, dacă ești așa de deștept! Știi cine a stabilit măsura pentru el?



Naturgesetze und Naturkonstanten (1), de Werner Gitt https://www.lebenistmehr.de/leben-ist-mehr.html?datum=23.01.2019

Traducere de Ion Ciungu ... (ar fi trebuit, potrivit tradiției de traducere din acest calendar, traducerea să fie în colaborare cu Ana-Sofia Engber ; dar, acum, dânsa nu mai vine pe la școală, căci s-a pensionat, din 2018.)




Legile naturale și constantele naturale (1), de Werner Gitt



Potrivit informațiilor susținute de fizică, în lumea noastră există numai două fenomene care nu sunt supuse schimbării; acestea sunt legile naturale și constantele naturale.



Legile naturii au un efect așa de larg răspândit în lumea materială încât ele sunt valabile până în cele mai îndepărtate colțuri ale universului. Nici măcar un singur atom nu poate să scape de influența lor.



Toate procesele - și sunt deja mii într-o singură celulă vie în mod efectiv – sunt sub supremația absolută a legilor naturii.



Nu putem decât să fim uimiți totalmente pentru faptul că există așa ceva fundamental, cuprinzător și cu efect omniprezent, peste toate granițele spațiului și timpului.



Constantele naturale sunt acele cantități fizice a căror valoare nu poate fi influențată de nimic – ele sunt constante în tot spațiul universului fizic și nu se schimbă cu timpul.



De unde vin legile naturii și constantele naturii?



După cum orice lege își are originea într-un dătător de lege, tot așa și legile naturii își au creatorul lor. Biblia începe cu cuvintele următoare: „La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul” (Facerea 1, 1), fără să specifice aici mai precis cine este acest Dumnezeu.



Numai în Noul Testament este revelat faptul că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este creatorul tuturor lucrurilor. În Epistola către Coloseni, capitolul 1, versetul 16, citim astfel: “Căci în El (în Iisus Hristos) sunt create toate în cer și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute ... totul este creat de către El și pentru El.”



Constantele naturale nu pot să se nască singure, nici nu pot să se mențină singure constante. Constanța lor este garantată de Creatorul lor: „Pentru că totul există în El” (Coloseni 1, 17).

..............



V-ați imaginat că legile naturii cu constantele lor sunt așa de fundamentale pentru lumea noastră?



Ceea ce noi căutăm să măsurăm și să înțelegem în fizică, acestea sunt minunile Celui Care este Atotștiutor.

............

Lectură din cartea biblică Iov, capitolul 37, versetele 14-24:



..............................................................................................................

Aici am terminat de tradus Naturgesetze und Naturkonstanten (1), de Werner Gitt



Hoch gelobt sei unser Herr Jesus Christus, jeden Augenblick, von Ewigkeit zu Ewigkeit! (Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos, în fiecare clipă, din veșnicie în veșnicie!)



Să ne mai amintim:













PAGINĂ DINTR-UN CALENDAR CREȘTIN GERMAN (Capriciile vremii), publicat în data de 3 februarie 2017.





De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis... interviu cu o săsoaică, la 450 de ani de la moartea pastorului sas Johannes Lebel), publicat în data de 24 martie 2016.







Încă o pagină dintr-un Calendar creștin german (Nu, nu eu am fost acela ! Nu, nu eu am făcut așa ceva), publicat în data de 3 februarie 2016.







Pagină dintr-un calendar german (Totdeauna la vedere, fidelitatea câinelui față de stăpân în comparație cu fidelitatea omului față de Dumnezeu), publicat în data de 3 martie 2013.




luni, 21 ianuarie 2019

CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ SUNT DISCRIMINAȚI ȘI MARGINALIZAȚI ÎN MOD SISTEMATIC. AȘA S-A ANUNȚAT ÎN COMUNICATUL DIN 17 IANUARIE 2019 AL EPISCOPILOR CATOLICI CARE DE 20 DE ANI ÎI VIZITEAZĂ ANUAL PE CREȘTINII DIN ISRAEL ȘI PALESTINA, PENTRU A STA ÎN SOLIDARITATE CU EI. ACEST GRUP DE PELERINAJ ANUAL AL EPISCOPILOR CATOLICI SE NUMEȘTE “HOLY LAND COORDINATION”. (articole în engleză din 18 și 17 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)




Pr. prof. Ion Ciungu






Iisus, Creatorul lumii,  Se identifică cu toți oamenii necăjiți, lipsiți de mâncare, apă, îmbrăcăminte, liniștea casei, sănătate, libertate. El îi cheamă la Sine pe toți cei osteniți și împovărați pentru a le da odihnă. El, Mesia, Hristos, Cel Uns cu Duhul Sfânt, a venit de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, S-a născut la iudei, însă iudeii nu L-au primit.  “Dar tuturor* celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi* nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1, versetele 12-13). https://biblia.resursecrestine.ro/ioan

................................






Despre grupul de pelerinaj anual al episcopilor catolici în Țara Sfântă, grup numit Holy Land Coordination, care are scopul de a sta în solidaritate cu creștinii din Israel și Palestina, am aflat din articolul Christians in the Holy Land 'systematically discriminated against', publicat în data de 18 ianuarie 2019 pe site-ul de știri creștine din Londra, Christian Today, de staff writer.



Traduc câteva idei din acest articol:



“The Holy Land Coordination este un pelerinaj anual format din episcopi catolici din Europa, America de Nord și Africa de Sud care pledează pentru o pace justă în regiune și exprimă solidaritate cu creștinii care trăiesc în Israel și în Teritoriile Palestiniene.”



Acești episcopi au cerut recent Israelului să asigure egalitate pentru toți cetățenii, inclusiv pentru creștini.



La sfârșitul vizitei lor anuale în Țara Sfântă, în comunicatul lor de joi, 17 ianuarie 2019, ei au zis că principiul egalității pe care a fost fondat Israelul “trebuie urgent să devină o realitate trăită”.



Creștinii din Israel sunt îngrijorați în mod deosebit de legea aprobată de Israel în 2018 (Nation State Law), care definește Israelul ca și “casă națională a poporului evreu”, lege care oferă bază constituțională și legală pentru discriminare între cetățenii Israelului.



Delegația de episcopi a călătorit și în comunitățile palestiniene unde mizeria ocupației israeliene a fost adâncită de tăieri mari din finanțările umanitare făcute de Guvernul SUA.



Îngrijirea sănătății, educația și alte servicii de bază destinate refugiaților sunt amenințate acum din ce în ce mai mult, agravând încălcările continue ale demnității lor umane fundamentale.


În comunicatul publicat de The Holy Land Coordination, episcopii au făcut apel și la propriile lor guverne, astfel:

„Cerem propriilor noastre guverne să contribuie la acoperirea lacunelor de finanțare cu care se confruntă acum Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat și să-și intensifice eforturile spre o soluție diplomatică, cu două state democratice suverane, al Israelului și al Palestinei, trăind în pace.”

................................


Comunicatul respectiv îl putem vedea în întregime cu titlul „Final Communiqué 2019”, publicat joi, 17 ianuarie 2019, pe site-ul HOLY LAND CO-ORDINATION, la următorul link: http://theholyland.org.uk/final-communique-2019/

..........................


Despre situația creată de Legea Statului Națiune votată în 19 iulie 2018 în Israel, lege care nu prevede în nici un articol egalitatea între cetățeni, putem citi în articolul „Legea `statului națiune`, care definește statul Israel, generează o grevă generală a palestinienilor”, publicat în data de 1 octombrie 2018, pe site-ul Stiripesurse.ro, de George Traicu. https://www.stiripesurse.ro/legea-statului-na-iune-care-define-te-statul-israel-genereaza-o-greva-generala-a-palestinienilor_1292955.html

Alte aspecte despre această lege putem vedea în articolele de la următoarele link-uri:



..........................................................................................................................



Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:












DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?  Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?





Despre caricaturile făcute de cei de la Charlie Hebdo, cu ocazia Crăciunului din 2014, Domnul nostru Iisus Hristos fiind caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link:








Despre opere postmoderne prin care se încearcă desacralizarea persoanei Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, (piesa Evangheliștii, de Alina Mungiu Pipidi, piesa Corpus Christi de Terrence McNally, romanul Codul lui Da Vinci de Dan Brown), putem afla și din articolul de la următorul link:







Despre încercările seculariștilor de desființare și păgânizare a sărbătorii Nașterii Domnului, putem afla și din articolul de la următorul link:















„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)





















Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I (Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note ). 




Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II (Traducere din articolul lui Noel Hornor ). 




Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III (Traducere din articolul lui Noel Hornor ).
























Episcopul EMMANUEL din AUSTRALIA are în conștiință vie și activă învățătura lui IISUS și o aplică. Observăm că, deși era înjunghiat, în biserică, și sângera, atunci, imediat, pe loc, EPISCOPUL EMANUEL A ÎNCEPUT SĂ SE ROAGE PENTRU BĂIATUL MAHOMEDAN CARE L-A ÎNJUNGHIAT CU LOVITURI DE CUȚIT REPETATE, luni seara, 15 aprilie 2024. De asemenea, observăm că joi, 18 aprilie 2024, din spital EPISCOPUL EMMANUEL a transmis un mesaj audio, publicat de BISERICA “HRISTOS, PĂSTORUL CEL BUN”, din suburbia Wakeley a orașului SIDNEY. În mesaj el Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi îndeamnă pe credincioși la comportament creștin, la rugăciune, la calm, nu la răzbunare, nu la lupte violente pe stradă. (Se știe că episcopul a fost atacat în timp ce predica, iar predica era transmisă în direct pe platformele social media ale Bisericii, astfel că mii de credincioși au ieșit pe străzi pentru apărare. Ei au atacat forțele de poliție, cerând să li-l dea pe tânărul care l-a înjunghiat pe episcop și, de asemenea, i-a înjunghiat pe câțiva credincioși.) MESAJUL EPISCOPULUI EMMANUEL ESTE URMĂTORUL: “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Un Dumnezeu, Amin! Sunt episcopul Mari Emmanuel și mă adresez iubiților noștri credincioși, oricare sunteți și oriunde sunteți. Ne este necesar să înțelegem că ne este necesar să fim întotdeauna recunoscători față de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Nazaret, pentru orice încercări și necazuri prin care trecem. Noi acum ducem crucea, să nu uităm asta, deloc! Domnul Iisus ne-a zis: Dacă nu-ți duci crucea în fiecare zi și nu Mă urmezi, nu ești vrednic să fii ucenicul Meu. Mulțumim Domnului Iisus pentru ce s-a întâmplat în ultimele câteva zile ! Eu acum sunt bine, îmi revin foarte repede, mulțumim Domnului Iisus! Deci, nu-i nevoie să fim neliniștiți sau îngrijorați. Și un sfat pentru toți iubiții noștri credincioși. Eu am nevoie ca voi să vă comportați asemenea lui Hristos. Domnul Iisus niciodată nu ne-a învățat să luptăm cu violență. Domnul Iisus niciodată nu ne-a învățat să ne răzbunăm. Domnul Iisus niciodată nu ne-a zis: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Domnul Iisus a zis: niciodată să nu răspundeți răului cu rău, ci răspundeți răului cu bine! Căci Acesta este Stăpânul nostru, Învățătorul nostru, Conducătorul nostru și Păstorul nostru Cel Bun Care ne conduce spre pășuni verzi și ape liniștite. Deci, iubiții mei, eu vreau ca voi să fiți întotdeauna calmi. Avem nevoie să fim întotdeauna cetățeni care respectă legea, de asemenea. Avem nevoie să cooperăm cu directivele poliției, fie la nivelul statului, fie la nivel federal. Noi ne rugăm pentru țara noastră, iubita noastră țară Australia și pentru frumosul nostru oraș Sidney. Și ne rugăm ca Domnul Iisus întotdeauna să ocrotească această țară și poporul acestei țări. Și se cuvine să nu uităm niciodată că suntem foarte binecuvântați că suntem australieni. Dar, mai presus de toate, suntem creștini și avem nevoie să ne comportăm în consecință. Dragostea nu încetează niciodată, 1 Corinteni 13, 8. Dragostea nu încetează niciodată. Indiferent de ce mi s-a întâmplat mie personal, eu Îi mulțumesc Domnului Iisus, asta este o binecuvântare uriașă pentru mine. Eu iert oricui a făcut acest act și îi zic: tu ești fiul meu, te iubesc și mă voi ruga întotdeauna pentru tine. Și indiferent cine te-a trimis să faci aceasta, îi iert și pe ei, de asemenea, în numele puternic al lui Iisus. Nu am nimic în inima mea în afară de dragoste pentru toată lumea; fie că acea persoană este creștină sau nu, acest lucru nu contează absolut deloc. Domnul Iisus întotdeauna ne-a învățat să ne iubim unii pe alții. Să-L iubești pe Dumnezeu și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Indiferent cine este aproapele, noi avem nevoie să-i iubim și să-i respectăm, așa cum ne iubim și ne respectăm pe noi înșine. Așa că eu i-am iertat și mă rog pentru ei, și pentru acest tânăr, … îți zic: tu ești fiul meu și vei fi întotdeauna în rugăciunile mele; Domnul Iisus să te ierte, Domnul Iisus să te binecuvânteze și să îți arate calea, dragul meu, dragul meu fiu! Și încă o dată, către iubiții noștri credincioși: noi avem nevoie să-L reflectăm pe Hristos în viața noastră. Domnul Iisus niciodată nu a zis: ieșiți și luptați-vă cu violență pe străzi! Niciodată nu a zis să ne răzbunăm. Ci să ne rugăm, și chiar acest lucru cer eu acum fiecăruia să facă: rugați-vă, iubiții mei, mulțumiți-I Domnului Iisus și respectați legea acestei țări, și de asemenea respectați directivele din partea iubitelor forțe de poliție, din partea comisarilor, și din partea tuturor celor din acest guvern! Avem nevoie să fim cetățeni care respectă legea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Și, cu voia lui Dumnezeu, vă vom vedea în curând și ne vom întoarce la datoriile noastre normale, iarăși slujindu-L pe Domnul din inimă. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aveți grijă!” https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/863519552201275 … BISERICA “HRISTOS, PĂSTORUL CEL BUN” este BISERICĂ ORTODOXĂ ASIRIANĂ, cu calendar iulian. SE CUVINE ca în rugăciunile noastre să-l pomenim pe EPISCOPUL EMMANUEL, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea multor oameni. OBSERVĂM CĂ senatorul australian Matthew Canavan a spus că atacul asupra episcopului Emmanuel este un atac asupra tuturor creștinilor, dar se cuvine ca toți creștinii să aibă dreptul să-și predice religia liberi de violență și intimidare. Însă mass-media de stânga, mass-media predominantă, l-a atacat pe EPISCOPUL EMMANUEL, numindu-l bigot, pentru că el a apărat credința creștină în fața celor care promovează LGBTQ+ . După ce ziarul Sidney Morning Herald a sugerat că limbajul episcopului este provocator, în ziua următoare a fost atacat. … SE CUVINE să mai adăugăm că EPISCOPUL EMMANUEL "s-a opus ferm terorii și vaccinurilor Covid, precum și ideologiei LGBTQ și s-a exprimat categoric împotriva războiului din Gaza." Deci, și-a cam adunat destui dușmani. Dar, Dumnezeu este Atotputernic și-l poate apăra în continuare. Apără-l, Tată Ceresc, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis: "Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său....