miercuri, 20 iunie 2018

“IISUS A FOST PALESTINIAN”, AȘA A ZIS MINISTRUL DE EXTERNE AL AUTORITĂȚII PALESTINIENE, RIYAD AL-MALIKI, CĂTRE VIZITATORII CREȘTINI LA BETLEEM, CU OCAZIA CONFERINȚEI “CHRIST AT THE CHECKPOINT” (articole în engleză din 21 mai, 1, 3, 8 și 18 iunie 2018; spicuire)



de pr.prof. Ion Ciungu




Iisus, Creatorul lumii,  Se identifică cu toți oamenii necăjiți, lipsiți de mâncare, apă, îmbrăcăminte, liniștea casei, sănătate, libertate. El îi cheamă la Sine pe toți cei osteniți și împovărați pentru a le da odihnă. El, Mesia, Hristos, Cel Uns cu Duhul Sfânt, a venit de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, S-a născut la iudei, însă iudeii nu L-au primit.  “Dar tuturor* celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi* nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1, versetele 12-13). https://biblia.resursecrestine.ro/ioan




Să ne amintim

Orașul Betleem, lângă care S-a născut Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, aparține de Palestina, stat arab, nu de Israel. Palestina are capitala în Ierusalimul de Est, iar centrul administrativ la Ramallah, la 10 km nord de Ierusalim. Betleemul este la aprox. 10 km sud de Ierusalim. Teritoriile care aparțin de Palestina sunt Malul de Vest (Cisiordania) și Fâșia Gaza. Majoritatea teritoriilor palestiniene sunt ocupate de Israel din 1967, în urma Războiului de Șase Zile. Populația Palestinei este de aprox. 4,5 milioane de locuitori, din care 93% sunt mahomedani, iar 6% creștini. Aceste date le-am luat din Enciclopedia liberă Wikipedia, varianta engleză. https://en.wikipedia.org/wiki/State_of_Palestine




Israelul vrea, de asemenea, să aibă capitala la Ierusalim. Deocamdată, Ierusalimul nu este recunoscut la nivel internațional ca și capitală a Israelului, decât parțial, de când SUA și-a mutat ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, în 14 mai 2018.



În anul 1967 Israelul a ocupat teritorii palestiniene. Gardurile de separație, punctele de control, zidurile, care există azi între palestinieni și israelieni au fost construite de israelieni.

Creștinii palestinieni suferă împreună cu mahomedanii din cauza ocupației israeliene.





Conferința „Christ at the Checkpoint” [Hristos (oprit) la Punctul de control]


În perioada 28 mai – 1 iunie 2018, a avut loc la Colegiul Biblic din Betleem a 5-a ediție a conferinței Christ at the Checkpoint, cu aproximativ 400 de participanți din toată lumea, majoritatea fiind credincioși evanghelici.



Ce ar face Iisus dacă ar trebui să stea la unul din Punctele de control israeliene? Ce ar crede El? Ce ar simți El? Cum ar acționa El?” Din astfel de întrebări a luat naștere în anul 2010 acestă conferință. Așa am aflat de pe site-ul Bethlehem Bible College.





Iisus la Punctul de control, Iisus în imposibilitatea de a traversa


În cuvântul de adresare cu ocazia deschiderii conferinței Christ at the Checkpoint, ministrul de externe al Palestinei a spus: „Bine ați venit în Statul Palestina. Singurul stat al cărui teritoriu este încă sub ocupația altei țări, a Statului Israel”. „Hristos la Punctul de control ... Hristos în imposibilitatea de a traversa pur și simplu din cauză că era palestinian ... Palestina, locul de naștere al lui Iisus...”. Așa am aflat din articolul “ 'Jesus Was a Palestinian,' Christian Visitors to Bethlehem are Told”, publicat în data de 1 iunie 2018, pe israel today, de Ryan Jones.






„Iisus Hristos în Centru este tema din acest an, 2018, a conferinței Christ at the Checkpoint


La această conferință s-a discutat despre faptul că Biserica Creștină (Noul Legământ al lui Dumnezeu) a înlocuit Israelul național (Vechiul Legământ al lui Dumnezeu). Ascultătorii au fost educați împotriva sionismului creștin, adică împotriva credinței susținută de unii creștini, potrivit căreia întoarcerea evreilor în Țara Sfântă și înființarea Statului Israel în anul 1948 au fost în concordanță cu profeția biblică.


“În ochii organizatorilor, tema `Hristos în Centru` însemnă că creștinii evanghelici ar trebui să abandoneze Israelul din calea credinței lor și să îmbrățișeze învățăturile morale înalte ale lui Hristos care se concentrează mai degrabă pe persoanele oprimate, lipsite de îmbrăcăminte, rămase văduve și orfane – cu alte cuvinte, pe palestinieni.” Așa am aflat din articolul „Christ at the Checkpoint 2018: Was Christ Really at the Center?, publicat în data de 3 iunie 2018, pe israel today, de Arthur Schwartzman.





Creștini evanghelici îl vizitează pe palestinianul Bassem Tamimi, în satul Nabi Saleh, a cărui casă a devenit un simbol al rezistenței palestiniene împotriva dominației israeliene



Turismul creștinilor în Țara Sfântă nu este deloc neobișnuit, dar, când este vorba de teritoriile palestiniene, este limitat la Biserica Nașterii din Betleem și la un loc pentru botez în Râul Iordan.


Cu ocazia conferinței Christ at the Checkpoint, creștinii evanghelici au vorbit cu Bassem Tamimi, născut în anul 1967, când teritoriile palestiniene au fost ocupate de Israel. Fiica lui Bassem Tamimi, Ahed, în vârstă de 17 ani, este la închisoare, fiind condamnată pentru că a pălmuit un soldat israelian. Vărul lui a fost omorât când a fost lovit de un bidon de gaz lacrimogen, iar cumnatul lui a murit din cauza unei răni provocate de un glonț tras de un soldat israelian. Bassem și soția lui, Nariman, au fost în detenție israeliană, de multe ori, pentru acuze variind de la proteste neautorizate la atacarea soldaților. (Vărul lui, Ahlem Tamimi, a fost condamnat pentru că în 2001 a orchestrat un atentat cu bombă care a ucis 15 israelieni la o pizzerie.) Așa am aflat din articolul Evangelicals visit West Bank to see life — and Christian faith — on the other side , publicat în data de 18 iunie 2018, pe Religion News Service din Washington D.C., de Dan Rabb.

.............................

Aici am terminat de spicuit din articolele respective.


Ne mai amintim, desigur, și de faptul că Regele Iordaniei, Abdullah II, este Protector și Custode al Locurilor Sfinte, potrivit Statu-Quoului de la Locurile Sfinte. El s-a oferit în anul 2016 să restaureze pe propria cheltuială Capela din Biserica Sfântului Mormânt. De asemenea, și Președintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a făcut donație pentru această restaurare :


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și articolele următoare:





CAPELA DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST SFINȚITĂ DUPĂ RESTAURARE (în 22 martie 2017).

CHEIA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT AL LUI IISUS O DEȚINE UN MUSULMAN PE NUME ADEEB JOUDEH. “ACEASTA ESTE O MARE ONOARE”, A SPUS EL RECENT. PE DE ALTĂ PARTE, EVREII VOR SĂ RECONSTRUIASCĂ AL TREILEA TEMPLU. (Articol publicat în 16 decembrie 2017).

ÎN IERUSALIM, LA LOCURILE SFINTE SĂ SE MENȚINĂ ACELAȘI STATU-QUO ( așa a zis Președintele SUA Donald Trump în 6 decembrie 2017 când a anunțat că SUA recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului; însă, în 4 februarie 2018 primarul Ierusalimului deja a început schimbarea, amendând Bisericile Creștine și pretinzându-le impozit pe proprietăți).

CREȘTINI EVANGHELICI AMERICANI UNIȚI PENTRU ISRAEL? REZULTATELE RECENTE ALE ACESTEI UNIRI A LOR: 58 DE PALESTINIENI DIN GAZA ÎNMORMÂNTAȚI ÎN 15 MAI 2018, CĂCI AU FOST ÎMPUȘCAȚI DE FORȚELE ISRAELIENE ÎN 14 MAI CÂND S-A DESCHIS AMBASADA AMERICANĂ LA IERUSALIM (articole din 14-15 mai 2018 în engleză; spicuire).




.......................

Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...