luni, 4 iunie 2018

CUM A ÎNCETAT LUMEA CATOLICĂ DIN FRANȚA DE A FI CREȘTINĂ. ANATOMIA UNEI PRĂBUȘIRI (carte apărută în franceză în luna februarie 2018; o recenzie în franceză din 13 mai 2018; aceeași recenzie a fost tradusă în engleză în 27 mai 2018; spicuire)




de pr.prof. Ion Ciungu


La Cina cea de Taină, în Joia Paștilor, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, a stabilit o legătură tainică între acea Pâine și acel Vin, pe de o parte, și Trupul și Sângele Său, pe de altă parte, care în ziua următoare, vineri, au fost jertfite pentru iertarea păcatelor oamenilor care ÎL prețuiesc și ÎL iubesc. Dacă cineva ia Sfânta Împărtășanie cu nevrednicie, există riscul de a-și lua osândă în loc de binecuvântare, ne avertizează Sfântul Apostol Pavel. (1 Corinteni, capitolul 11, versetele 27-28).[1]

...............

 Ar trebui să învățăm și din greșelile creștinilor romano-catolici! (Se spune că omul înțelept învață din greșelile altora, iar omul prost nu învață nici din greșelile lui.)


În 13 mai 2018, pe site-ul ortodox de limbă franceză Orthodoxie.com, a fost publicată o recenzie a cărții « Comment notre monde a cessé d’être chrétien. Anatomie d’un effondrement » (Cum a încetat lumea noastră de a fi creștină. Anatomia unei prăbușiri), apărută în februarie 2018. Această carte a fost scrisă de Guillaume Cuchet, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Paris-Est Créteil, specializat în istoria catolicismului.



Recenzia la care mă refer a fost făcută de Jean-Claude Larchet, filosof și teolog francez, născut romano-catolic, convertit la ortodoxie la vârsta de 22 de ani.



Cartea, publicată la Editura Seuil, are 276 de pagini și poate fi cumpărată acum cu 20 de euro.[2]



Traduc rezumatul acestei cărți :

Studiu socioistoric despre declinul catolicismului în Franța începând din anii 1960 și cauzele sale demografice, sociale și culturale. Istoricul se întreabă despre rolul reformelor inițiate de Conciliul Vatican II în această descreștinare.

……………………..



Câteva idei din Recenzia cărții « Comment notre monde a cessé d’être chrétien. Anatomie d’un effondrement », (Cum a încetat lumea noastră de a fi creștină. Anatomia unei prăbușiri), făcută de Jean-Claude Larchet.[3]


Recenzia în engleză a fost publicată în 27 mai 2018, de Emma Cazabonne : Review of Guillaume Cuchet’s book: “How our world ceased to be Christian. Anatomy of a collapse”.[4]




Selectez câteva idei din recenzie, introducând subtitluri:


Câteva date statistice


Participarea în mod regulat a populației franceze la slujba de duminica era de 27% în anul 1952, iar în anul 2017 era de 1,8%.



În 1952, 51% din adulții catolici declarau că se spovedesc cel puțin o dată pe an, la Paști ; în 1974 nu mai erau decât 29% ; iar în 1983 erau 14%.



Cauzele decadenței credinței catolice : Criza Tainei Spovedaniei și Lipsa Predicării despre Mortea omului, Sfârșitul lumii, Judecata și ce urmează după ele


În jurul anilor 1965-1966, Taina Spovedaniei nu mai era prezentată ca Taina Penitenței, ci ca Taina Împăcării, pierzându-se simțul păcatului în conștiința multor credincioși și clerici, care se tem să mai vorbească despre noțiunea de păcat și despre moartea omului, sfârșitul lumii, Judecata Universală , Rai și iad. Unii preoți, influențați de psihanaliza conform căreia trebuia să-i deculpabilizezi pe credincioși și să-i eliberezi de Spovedanie, îi invitau pe credincioși la Împărtășire fără ca aceștia să se mai spovedească.



Sfânta Împărtășanie dată și primită, fără pregătirea necesară și fără post


Relaxarea postului euharistic s-a înfăptuit în mai multe etape: în anul 1953 Pius XII deși menținea postul înainte de Împărtășire, începând de la miezul nopții, totuși a decis că dacă bei apă nu înseamnă că ai întrerupt acel post ; în 1957 postul era redus la trei ore înainte de Împărtășire, dacă vorbim de mâncare solidă, și o oră dacă vorbim de lichide ; în 1964 Paul VI reducea postul la o oră înainte de Împărtășire, atât în ceea ce privește hrana solidă cât și lichidele ; practic s-a desființat postul înainte de Împărtășire.



Conciliul Vatican II a relaxat peste măsură exigențele creștine, adaptându-se la lumea modernă


Procesul de decadență a catolicismului în Franța a fost inaugurat în anul 1965, adică chiar anul în care a avut loc Conciliul Vatican II, ceea ce pare un fapt paradoxal, căci acel conciliu sau sinod al episcopilor catolici avea drept scop înviorarea catolicismului care se confrunta cu lumea modernă. Conciliul trebuia să facă un aggiornamento, adică o aducere la zi a credinței catolice. În loc să-și realizeze scopul de a atrage lumea spre sine, Conciliul Vatican II a făcut exact invers, s-a acomodat el l-a lume, relaxând peste măsură exigențele creștine.


În urma Conciliului Vatican II credincioșii încep să-și piardă reperele.


Criza catolică a anilor 1965–1978 a fost mai întâi o criză a clerului și a militanților catolici. Abandonarea sutanei (începând din anul 1962) și a îmbrăcămintei religioase, politizarea (la stânga) a clerului, plecările de preoți, de călugări și de călugărițe au părut multora ca o adevărată „trădare din partea clericilor”, fără echivalent de la Revoluția Franceză din 1789 – 1791, și după ea,  când au avut loc multe „despreoțiri”, cu aceleași efecte destabilizatoare.



Autoritățile catolice caută să minimalizeze prăbușirea descrisă în această carte, dar situația pare a fi alta


Pentru a minimaliza colapsul credinței catolice descris de Guillaume Cuchet, autoritățile catolice aduc următoarele argumente : un mare număr de francezi rămân catolici și își botează copiii ; practica religioasă se măsoară prin alte angajamente decât participarea la Mesă (Liturghie) ; calitatea a înlocuit cantitatea ; Ioan Paul II a făcut să se redreseze situația față de excesele apărute după Conciliul Vatican II.


 Dar, se constată că la alegerea lui Ioan Paul II practica duminicală  era de 14%, iar la moartea lui, în 2005, era de 5%. Multe biserici au fost dezafectate, adică nu mai sunt locașuri de cult, iar preoții au în sarcină 20 sau chiar 30 de parohii, săvârșind duminica o liturghie regională pentru un mic număr de crdincioși în majoritate vârstnici veniți de la zeci de kilometri.



Evoluția tristă a Bisericii Catolice după Conciliul Vaticn II ar trebui să fie un avertisment pentru Biserica Ortodoxă


Dat fiind faptul că episcopii și teologii ortodocși visează să convoace un Mare Sinod Ortodox, similar cu cel prin care catolicii au vrut să facă un aggiornamento, din care s-a ajuns la dezintegrarea internă și la pierderea impresionantă a unui număr mare de credincioși, este de dorit ca ei să nu repete greșelile catolicilor.

…………………………………………………………………………………

Aici am terminat de spicuit din recenzia respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole :

Despre demolarea multor biserici în Franța și despre faptul că descreștinarea Franței au început-o evreii atei anticriști:
„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)



EUROPA NU ESTE AȘA DE SECULARIZATĂ CUM CREDEȚI (articol în engleză din 29 mai 2018; scurtă anunțare a știrii)


Despre încercarea Bisericilor Ortodoxe naționale de a se întruni într-un Sinod Panortodox în Creta în anul 2016, și efectele nedorite :
2017: PREOȚI ORTODOCȘI ROMÂNI ANTIECUMENIȘTI CATERISIȚI




[2] Guillaume Cuchet, Comment notre monde a cessé d'être chrétien : anatomie d'un effrondement, Seuil , collection La couleur des idées , (février 2018), https://www.laprocure.com/monde-cesse-etre-chretien-anatomie-effrondement-guillaume-cuchet/9782021021295.html?id_affilie_widget=118



[3] Jean-Claude Larchet, Recension: Guillaume Cuchet,  « Comment notre monde a cessé d’être chrétien. Anatomie d’un effondrement », 13 mai 2018,  https://orthodoxie.com/recension-guillaume-cuchet-comment-notre-monde-a-cesse-detre-chretien-anatomie-dun-effondrement/

[4] Emma Cazabonne : Review of Guillaume Cuchet’s book: “How our world ceased to be Christian. Anatomy of a collapse”, 27 May 2018, https://orthodoxie.com/en/review-of-guillaume-cuchets-book-how-our-world-ceased-to-be-christian-anatomy-of-a-collapse/



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Pe 30 ianuarie este SĂRBĂTOARE: SFINȚII TREI IERARHI (VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR). Începând din secolul al IV – lea și până acum, sub inspirația Duhului Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, CEI TREI IERARHI, PRIN EXEMPLELE VIEȚILOR LOR, PRIN OPERELE LOR SFINTE, AU RĂSPÂNDIT ȘI RĂSPÂNDESC LUMINĂ PRINTRE OAMENI, SPRE SLAVA VEȘNICULUI NOSTRU TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC. Pe lângă operele scrise de ei, care au ajuns până la noi, se cuvine să reținem următoarele: 1) Sfântul Vasile cel Mare (330 - 379) a fost Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, în ultimii 9 ani ai vieții lui (actualmente Cezareea Capadociei este în Turcia, având numele de Kayseri). El a orânduit viața monahală și a întemeiat, pe lângă Biserică, azile, spitale, cantine și școli, în special pentru ajutorul celor săraci și neputincioși. Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare se oficiază și azi în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, de 10 ori în fiecare an. 2) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (numit și Grigorie de Nazianz, căci a fost Episcop de Nazianz, un orășel în regiunea Capadocia) a trăit în perioada dintre anii 329 – 390. El a participat la Al Doilea Sinod Ecumenic, la Constantinopol, în anul 381, fiind ales chiar să conducă acest Sinod, în locul Episcopului Meletie care a murit atunci. La acest sinod a fost alcătuită a 2-a parte din Crez, adică partea despre credința în Duhul Sfânt, în Biserică, în Botez, în învierea morților și în viața veșnică. Grigorie a rămas celebru pentru apărarea învățăturii creștine corecte referitoare la taina Sfintei Treimi (adică referitoare la adevărul despre egalitatea, consubstanțialitatea și eternitatea Celor Trei Persoane Divine: Tatăl Sfânt Ceresc, Fiul Sfânt Ceresc și Duhul Sfânt Ceresc. Deci, Ființa Divină este Una, dar Persoanele Divine sunt Trei. Cele Trei Persoane au o Singură Ființă). 3) Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit în perioada dintre anii 347 – 407. El a fost Arhiepiscop al Constantinopolului în ultimii 10 ani ai vieții lui. Pentru talentul său oratoric a primit supranumele de Gură de Aur. "Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat." ... "Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică." Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai des folosită Sfântă Liturghie în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică. Pentru viețile lor sfinte, pentru cultura lor creștină corectă, pentru operele lor, Sfinții Trei Ierarhi sunt considerați patroni ai școlilor teologice. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru Rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, inclusiv ale Sfinților Trei Ierarhi, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, îndură-Te spre noi și ne mântuiește, spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!... [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi!]

  Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este din Sfânta Evangheli...