luni, 7 decembrie 2015

2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI

de Pr. Prof. Ion Ciungu






"...Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera." (Galateni 6,7)

"Și am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o...Și fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veșmânt alb și li s-a spus ca să stea în tihnă încă puțină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei." (Apocalipsa 6, 9-11)

"...dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine." (Ioan 16, 2-3).



“Ce-s unora lucruri a toate mai sus
Par altora lucruri deşarte
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus
De-i alb ori e negru ce-mparte!”
( George Coşbuc, Poetul )


( 1. Forumul Global Creștin de la Tirana;  2. Solidaritatea guvernelor europene cu Charlie Hebdo; Patriarhia Română condamnă atacul terorist; "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!"; 3. Charlie Hebdo - caricaturi anticreștine;  4. Martiri creștini de azi: 21 creștini ortodocși copți decapitați; 142 studenți creștini uciși în Kenya; creștini crucificați în Siria;  5. Statistici despre numărul martirilor creștini de la Iisus până azi; acum un martir creștin la fiecare 5 minute; specialiști în statistică despre martiri;  acum 100.000 de martiri creștini în fiecare an; 6. Tatălui nostru Ceresc Îi este milă de toți oamenii, indiferent de religie; 7. Francezii, recent, și-au autolimitat libertățile, un fel de pocăință și post.)
Catedrala Ortodoxă "Învierea lui Hristos" din Tirana, Albania, construită între anii 2004 - 2011, sfințită în anul 2014.[1]


1. Forumul Global Creștin din 2-4 noiembrie 2015 de la Tirana, despre persecuția contra creștinilor




În catedrala ortodoxă "Învierea lui Hristos" din Tirana, s-au întrunit 150 de lideri bisericești la Forumul Global Creștin, anunță Serviciul de Știri al Comuniunii Anglicane, în 6 noiembrie 2015.[2]

Creștinii s-au întâlnit ca să discute pe tema "Discriminare, Persecuție, Martiriu: Urmându-L pe Hristos împreună".
De pe site-ul Vatican Radio, aflăm mesajul pe care l-a trimis papa Francisc la Forumul Global Creștin, în 1 noiembrie 2015:[3]

"În diferite părți ale lumii, mărturia pentru Hristos, chiar până la vărsarea sângelui, a devenit o experiență împărtășită de catolici, ortodocși, anglicani, protestanți, evanghelici și penticostali, care este mai adâncă și mai puternică decât diferențele care încă separă Bisericile și Comunitățile noastre eclesiale. Communio martyrum este cel mai mare semn al călătoriei noastre împreună".

Papa a mai spus, printre altele, următoarele:
" Adunarea voastră va da voce victimelor  unei astfel de nedreptăți și violențe, și va căuta să arate cărarea care conduce familia umană pentru a ieși din această situație tragică."
" Fie ca martirii de astăzi, care aparțin multor tradiții creștine, să ne ajute să înțelegem că toți cei botezați sunt membri ai aceluiași Trup al lui Hristos, Biserica Sa ( cf. 1 Corinteni 12, 12-30)".  "Haideți să vedem acest adevăr profund ca o chemare pentru a persevera în călătoria noastră ecumenică, spre comuniune deplină și vizibilă, crescând tot mai mult în dragoste și în  înțelegere reciprocă."

De pe site-ul de stiri Lăcașuri Ortodoxe, din 7 noiembrie 2015, aflăm că la Forumul Global Creștin de la Tirana, cardinalul elvețian Kurt Koch, printre altele, a spus următoarele:[4]
" Am fost foarte mișcat când am văzut numărul reprezentanților guvernelor europene, care au plecat la Paris, după atacul împotriva Charlie Hebdo: solidaritatea este un semn foarte bun. Pe de altă parte, cu toate acestea, m-am gândit: dar ceea ce s-a întâmplat la Paris se întamplă în fiecare zi în Orientul Mijlociu. Unde sunt politicienii europeni?"

 2. Solidaritatea guvernelor europene cu Charlie Hebdo

a) aproape 4 milioane de persoane la marșul de solidaritate din Franța

Revisita franceză săptămânală de stânga, L'OBS, care până în octombrie 2014 se numea Le Nouvel Observateur, anunța în 11 ianuarie 2015, că aproape  4 milioane de persoane au participat în Franța la "marșul republican" de solidaritate "ca omagiu pentru cele 17 victime ale atentatelor". [5]

Este vorba de atentatele din 7 ianuarie 2015 când 12 persoane au fost ucise la sediul revistei satirice Charlie Hebdo, de doi francezi de origine algeriană, frații Chérif și Saïd Couachi. Apoi, în 8 ianuarie, un complice al celor doi,  Amedy Coulibaly, a ucis o polițistă, în sudul Parisului, la Montrouge. În ziua următoare acesta a mai ucis 4 persoane de confesiune iudaică, într-un magazin evreiesc din Paris. Informațiile acestea, în rezumat, le-am luat din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta franceză, Attentat contre Charlie Hebdo. În românește găsim de ex., Filmul ZILEI SÂNGEROASE care a ÎNGROZIT LUMEA. Cum a fost comis ATACUL TERORIST de la Charlie Hebdo și cum au scăpat TERORIȘTII, în evz.ro, etc.[6]

Frații Kouachi i-au omorât pe caricaturiștii de la Charlie Hebdo, pedepsindu-i pentru caricaturile făcute profetului Mahomed, începând cu anul 2006. Ei au strigat "ALLAHU AKBAR !" ( adică "Allah este cel mai mare !") și "Profetul Mahomed a fost răzbunat."

Tot din L'OBS am aflat că la ora 19 și 5 minute, în ziua marșului respectiv, președintele Franței, Hollande, era la Marea sinagogă din Paris "pentru o ceremonie de omagiu adus tuturor victimelor atentatelor". "După ziarul le Figaro, 5000 de persoane s-au adunat în fața marii sinagogi din Paris, mult mai multe decât capacitatea de primire a clădirii."
La ora 19 și 20 de minute, primul ministru israelian Netanyahou și președintele Hollande au intrat în sinagogă sub ovații", unii scandând "Israel va trăi, Israel va învinge" și "agitând drapelul Statului evreu".

La marșul republican din Franța, pentru solidaritate cu Charlie Hebdo, au participat conducători din aproape cincizeci de țări, scrie L'OBS. Președintele României, domnul Klaus Johannis,  a fost și el printre ei.

Chiar înainte de marș, încă din data de 7 ianuarie 2015, pe diferite rețele de comunicare multe persoane și-au exprimat solidaritatea cu Charlie Hebdo, adică cu libertatea de exprimare fără limite, identificându-se cu acei caricaturiști, prin formula " #JeSuisCharlie ". Chiar și președintele României, domnul Klaus Johannis, s-a identificat cu Charlie Hebdo.[7]


b) Patriarhia Română condamnă "atacul terorist", apoi hackeri islamiști îi sparg site-ul ziarului Lumina

Patriarhia Română a condamnat "atacul terorist de la Paris, din 7 ianuarie 2015, care a cauzat moartea a douăsprezece persoane şi rănirea altor unsprezece." Așa aflăm din evz.ro, din data de 8 ianuarie 2015, din articolul "Ce reacţie a avut Biserica Ortodoxă Română cu privire la atacul terorist de la CHARLIE HEBDO" , scris de Andrei Stanca.[8]
Însă, după vreo săptămână, s-a aflat că hackeri islamiști din Tunisia au spart site-ul ziarului Lumina, al Bisericii Ortodoxe Române, iar pe site a fost pus un mesaj în limba franceză, în care se afirmă că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah. De semenea, în mesaj scrie că francezii au ucis persoane inocente în Tunisia și în Algeria; 1,5 milioane au fost ucise în Algeria. Autorii mesajului amintesc și de frații lor uciși în Mali de către forțele franceze. Apoi ei întreabă:" Cine este adevăratul terorist??" "Mesajul este semnat «FallaGa Team, TUNISIAN CYBER RESISTANCE», o organizatie cunoscuta pentru vederile sale anti-israeliene." Așa aflăm de pe site-ul de știri HotNews.ro, din articolul "Site-ul ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Române a fost spart: Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah", scris de R.M., miercuri 14 ianuarie 2015.[9]

c)" Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!"

Multe persoane din lumea creștină nu sunt de acord cu libertatea de exprimare fără limite, așa cum o pretind cei de la Charlie Hebdo împreună cu susținătorii lor. De fapt, aceștia par că nu-și dau seama de importanța bunului simț, de proverbul care spune "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!"

Între persoanele care și-au exprimat dezacordul față de exprimarea fără limite amintesc acum doar pe papa Francisc și pe jurnalistul Ion Cristoiu.

Papa Francisc a spus că "nimeni nu poate provoca, nu poate insulta credinţa altor oameni, nimeni nu poate să îşi bată joc de religie”. "Pentru a-şi sprijini afirmaţia, Papa a dat şi un exemplu: dacă un bun prieten de-al său i-ar înjura mama, «l-ar aştepta un pumn. Este normal»". [10]
Imediat o să înțelegem la ce e posibil să se fi referit papa prin exemplul referitor la mama sa.

Jurnalistul Ion Cristoiu, care afirmă despre sine că nu este bigot și nici măcar bisericos, ne povestește următoarele despre cei de la Charlie Hebdo:

"Cei de la Charlie Hebdo au scos un număr special, intitulat Veritabila istorie a micului Isus.

Coperta o înfățișează pe Fecioara Maria într-o postură atît de deșucheată, încît nu cutez nici măcar să povestesc așa-zisa caricatură.

Sînt convins că redactorii revistei nu credeau în Dumnezeu. Credeau, în schimb, în parale, pentru că unii dintre ei erau printre cei mai bine plătiți caricaturiști din Franța."

"Dacă erau atît de neoprit în manifestarea libertății de expresie, de ce nu și-au caricaturizat pe prima pagină mamele surprinse cînd le-o trage tatăl?!

De ce?

Pentru că în cazul ăsta e vorba de ei, iar în cazul Fecioarei Maria, de alții."[11]

Cu alte cuvinte, cei de la Charlie Hebdo fac caricaturile respective pentru mulți bani, pe fondul unui puternic sentiment egoist și al unei concepții ateiste. Este posibil ca și cei care îi susțin să aibă, conștient sau nu, aceste caracteristici.


          3. Charlie Hebdo - caricaturi anticreștine

a) În 25 decembrie 2014, Charlie Hebdo a scos un număr special de 64 de pagini, la prețul de 7 €, intitulat VERITABILA ISTORIE A MICULUI IISUS, în care micul Iisus este prezentat cu nas de porc, iar Maica Domnului în postura "atât de deșucheată" pe care jurnalistul Ion Cristoiu nici măcar nu cutează să încerce să o descrie.[12]

Recunosc în lucrarea lor sursa evreiască Talmudul, Toledoth Yeshuh, carte sfântă a evreilor care afirmă că Maria, mama lui Iisus a fost violată și că Iisus nu este nicidecum Mesia, ci un evreu care, după dreptate, și-a primit pedeapsa prin moarte pentru pretenția falsă că vorbea în numele lui Dumnezeu.

Deci, e vorba despre puncte de vedere ale unor evrei-derbedei-atei.


b)  Le Nouvel Observateur, din 6 noiembrie 2012, anunța că " «Charlie Hebdo» caricaturizează Biserica” și că, de fapt, acea caricaturizare este "un răspuns legitim la cuvintele Mgr Vingt Trois".
          Mai clar spus, Monseniorul André Vingt Trois, este cardinal francez, arhiepiscop al Parisului.

"În 2012, arhiepiscopul Parisului a expus mai multe puncte de atenție cu privire la deschiderea căsătoriei pentru cuplurile homosexuale. În fața Comisiei legilor el declara în 29 noiembrie 2012:
Toată jurisprudența franceză a procedurilor de adopție este fondată pe «interesul superior al copilului». Însă, ești frapat aici de lipsa de referință la consecințele previzibile pentru copii. Ca și când proiectul n-ar viza decât să satisfacă așteptările adulților, cărora, de altfel, pare a le recunoaște un «drept la copil»". Aceste informații le-am aflat din Enciclopedia liberă, varianta franceză, de la articolul André Vingt-Trois, de la subtitlul Prises de position.[13]

Cu alte cuvinte, cardinalul își exprima dezacordul cu privire la înfierea de copii de către cuplurile homosexuale.

Revenind la articolul din Le Nouvel Observateur,  jurnalistul Yves Delahaye ne informează că:
"Atunci când dezbaterea despre căsătoria și adopția deschise persoanelor de același sex este în toi, cel puțin la opozanții ei, «Charlie Hebdo» a decis «să contribuie» în maniera sa la dezbatere...".
Adică, să-i dea riposta Monseniorului Vingt-Trois, care, în viziunea celor de la Charlie Hebdo, e ridicol că se opune înfierii copiilor de către cuplurile homosexuale, din moment ce el are "TREI TAȚI" : "TATĂL, FIUL, SFÂNTUL DUH".  Iar caricatura îi arată pe "TAȚI" în relații de homosexualitate.

Yves Delahaye își dă seama că apără o grosolănie, însă justifică această caricatură prin faptul că Vingt-Trois ar fi folosit cuvinte violente, în acel week-end, cu ocazia Conferinței Episcopilor din Franța, la Lourd. Cuvintele "violente" sunt următoarele:

"Atunci când se prescrie paritate strictă în numeroase domenii ale vieții sociale, a impune în căsătorie și familie, unde paritatea este necesară și constitutivă, o viziune a ființei umane fără a recunoaște diferența sexuală ar fi o înșelătorie care ar clătina unul din fundamentele societății noastre și ar instaura o discriminare între copii."  "Aceasta nu ar fi  ' căsătoria pentru toți ' (...) Aceasta ar fi căsătoria unora impusă tuturor"...[14]

Lui Yves Delahaye i se par a fi violente cuvintele care au pus o diagnoză corectă.

Concluzia la punctul b) este aceeași ca și la punctul a) : Persoanele de la Charlie Hebdo, și cei care le susțin, fac parte din categoria evrei-derbedei-atei.


Faptul că diagnoza pe care am pus-o pentru Charlie Hebdo este adevărată se confirmă încă o dată, acum după atacurile multiple din 13 noiembrie 2015 din Paris, când au murit cel puțin 120 de persoane, cele mai multe la sala de spectacol Bataclan unde ascultau muzică rock cântată de formația Eagles of Death Metal din California.

Multe celebrități au cerut rugăciuni pentru Paris în urma acestor atacuri.[15]
"Mai mult de 70 de milioane de oameni și-au împărtășit sprijinul pentru Paris pe Instagram în cele 24 de ore care au urmat atacurilor teroriste."

"Cele mai populare hashtag-uri pe Instagram pentru Paris cuprind #prayforparis, #paris, #jesuisparis, #france and #prayerforparis."
Așa aflăm de pe site-ul de știri THE STAR ON LINE, din articolul "70 million people took to Instagram to #prayforparis", publicat în 18 noiembrie 2015. [16]

Totuși, Joann Sfar de la Charlie Hebdo a publicat pe Instagram următorul text:
"Prieteni din toată lumea, mulțumesc pentru rugăciunile voastre, scrie Joann Sfar, dar nu avem nevoie de mai multă religie, credința noastră merge în muzică, sărutări, viață, șampanie și bucurie !" Așa aflăm din articolul "Les émouvants dessins de Joann Sfar après les attaques à Paris", ( Emoționantele desene ale lui Joann Sfar după atacurile de la Paris ), publicat în 14 noiembrie 2015, în Huffington Post.[17]


4. Martiri creștini de azi

a)  21 de tineri muncitori egipteni, toți creștini ortodocși copți, au fost decapitați în 15 februarie 2015 în Libia, de către militanți ai Statului Islamic, motivul fiind că erau creștini, "oameni ai crucii", aparținând de "biserica egipteană dușmană". "Majoritatea erau dintr-un sat sărac din Egiptul de Sus unde unele rudenii au leșinat când au auzit știrea." Grupuri islamiste i-au prins în decembrie și în ianuarie în orașul de coastă Sirte, din estul Libiei. "Egiptenii protestaseră la începutul săptămânii cerând întoarcerea copților răpiți." Așa aflăm de la BBC NEWS, din 15 februarie 2015.[18]

Din ziarul Evenimentul zilei din 16 februarie 2015 am aflat că Statul Islamic a declarat că i-a răpit pe acei tineri muncitori imigranți egipteni, ca răzbunare pentru niște femei musulmane care au fost "torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt". Tot aici putem citi că președintele României, domnul Klaus Johannis,  îi consideră "oameni nevinovați" pe creștinii egipteni decapitați. La fel îi consideră și PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.[19]

De pe site-ul CUVÂNTUL ORTODOX, din 17 februarie 2015, aflăm numele celor 21 de creștini copți decapitați, precum și amămuntul că femeile la care se referă militanții SI erau două și se convertiseră la islam în anul 2010.[20]

O imagine, luată din înregistrarea video a decapitării lor, îi arată aliniați pe o plajă, îmbrăcați în șalopete portocalii, îngenuncheați, cu mâinile legate la spate, având fiecare în spatele lui câte un călău mascat, îmbrăcat în negru, stând în picioare.

Site-ul Creștin Total, din 17 februarie 2015, preia în traducere, informații din articolul lui Walid Shoebat despre creștinii copți decapitați, de pe site-ul Shoebat.com din 15 februarie. Astfel am aflat detalii din înregistrarea video publicată de ISIS. Adică, creștinilor copți " li s-a dat opțiunea de a se converti la islam sau de a muri, și fiecare dintre ei a refuzat până la moarte."  "Chiar sub lama sabiei, unii își făceau ultimele rugăciuni, iar pe când lama a venit pe gâtul lor ei toți au strigat la unison «Ya Rabbi Yasou» (O, Domnul meu Iisus), subtitlul pus de ISIS este «aceștia au insistat să rămână în necredință» ".[21]


În 21 februarie 2015, papa Tawadros II al Alexandriei a anunțat că cei 21 de Noi Martiri Copți din Libia au fost incluși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte, adică "li se recunoaște sfințenia martirajului lor", după cum aflăm de pe site-ul e communio.ro, din 22 februarie 2015.[22]

Tot de aici aflăm că papa Francisc a spus următoarele:
"Fie că sunt catolici, ortodocşi, copţi sau luterani, nu contează: sunt creştini! Sângele este acelaşi. Sângele dă mărturie pentru Cristos. Amintindu-i pe aceşti fraţi care au murit doar pentru faptul de a-l fi mărturisit pe Cristos, vă cer să ne încurajăm unii pe alţii să mergem înainte pe calea ecumenismului, pe care o încurajează ecumenismul sângelui. Martirii sunt ai tuturor creştinilor”.

"După unele statistici, în lume sunt în jur de 60 de milioane de creştini ortodocşi copţi: ei se găsesc, în principal în Egipt (în jurul a 15 milioane), Etiopia (aproximativ 38 de milioane) şi în Eritreea (aproximativ două milioane), dar există prezenţe importante în America de Nord, Europa, Australia, Sudan şi Israel iar în diaspora din lumea întreagă aproximativ alte 3-4 milioane." Așa aflăm din Enciclopedia ortodoxă liberă, OrthodoxWiki,  la articolul " Biserica din Alexandria (coptă)", subtitlul "Creştinismul copt astăzi".[23]

b)  142 studenți creștini au fost uciși la Colegiul Universitar Garissa din Kenya, în 2 aprilie 2015, de către militanți islamiști somalezi, din gruparea Shabab.  Motivul, că Kenya este în război cu Somalia, după cum aflăm din ziarul francez Le Monde, din 2 aprilie 2015.[24]
"Potrivit poliției, atacatorii au năvălit în universitate, care adăpostește aproximativ 887 de studenți, pe la ora 5 și 30 de minute, atunci când unii tineri se duceau la biserică pentru mesa de dimineața."  Creștinii au fost omorâți, iar musulmanii au fost lăsați să plece.

Numărul morților în urma acestor evenimente a fost de 152. Adică 142 studenți, 3 polițiști, 3 militari și 4 teroriști, după cum aflăm din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta franceză.[25]

Vineri, 3 aprilie 2015, pe când celebra patima lui Hristos, papa Francisc a denunțat "liniștea complice" a autorităților occidentale și a celor musulmane la "persecutarea creștinilor din Kenya până în Irak, trecând prin Libia, Pakistan sau Nigeria", aflăm din ziarul Le Parisien, de sâmbătă 4 aprilie 2015.
La sfârșitul Drumului Crucii, adresându-se într-o rugăciune lui Hristos, prințul păcii, papa a spus: " Astăzi vedem pe frații noștri persecutați, decapitați și crucificați pentru credința lor în Tine, sub ochii noștri sau adesea cu tăcerea noastră complice". [26]

Pe site-ul Cuvântul Ortodox din 6 aprile 2015 găsim adunate mai multe articole despre diferența dintre solidaritatea presei și politicienilor cu jurnaliștii uciși la Charlie Hebdo și "tăcerea complice" a acestora față de uciderea studenților creștini din Kenya.[27]


c)  Martiri creștini crucificați în Siria

"Deși nu se știe câți creștini sirieni au fost uciși de SI, numărul celor care trăiesc în țară a scăzut rapid de la începutul războiului civil în 2011.

Mai mult de 700 000 din populația Siriei de 1,1 milioane de creștini au fost deja forțați să plece pe măsură ce militanții SI s-au extins în nord-vestul țării."

Patrick Shookhdeo, care lucrează pentru a salva creștinii din Siria, " crede că acum sunt nu mai mult de 250 000 de creștini care trăiesc în Siria."

"În ariile controlate de SI creștinii au fost și sunt crucificați, decapitați, violați și supuși la convertire forțată.

Copiii creștini sunt de asemenea vânduți ca sclavi."

Lordul George Weidenfeld originar din Austria, un evreu care a supraviețuit terorii naziste, fiind ajutat pe când era în vârstă de 5 ani de către creștini britanici, acum în vârstă de 96 de ani, îi ajută pe creștinii din Siria să scape de genocid. El a finanțat instituția de caritate Fondul Barnabas care până acum "a eliberat 158 de creștini din Siria și le-a găsit o nouă casă în Polonia."

"Lordul Weidenfeld, care a fost dus în mod clandestin la loc de siguranță de către quakeri la vârsta de 5 ani, a spus: «Am o datorie de plătit înapoi.» "

Weidenfeld și-a propus să salveze 2 000 de creștini.

Deci, nu toți evreii sunt evrei-derbedei-atei.

Informațiile de mai sus despre creștinii din Siria le-am aflat de la Caroline Wheeler,  din articolul "Genocide of the Christian Martyrs laid bare: Sick ISIS butchers CRUCIFY thousands in Syria" (Genocidul Martirilor Creștini dezvăluit: Bolnavii Măcelari ISIS CRUCIFICĂ mii în Siria") publicat în 29 septembrie 2015, în ziarul britanic Express și de la Danny Wiser, din articolul " Jewish peer who fled Nazis funds operation to rescue Syrian and Iraqi Christians" ( Nobil evreu care a scăpat de naziști finanțează o operațiune de salvare a creștinilor din Irak și Siria) publicat în CATHOLIC HERALD, pe data de 15 iulie 2015.[28]


 5. Statistici despre numărul martirilor creștini de la Iisus până azi

a) Un martir creștin la fiecare 5 minute, după o estimare demnă de încredere

Așa a afirmat în 2011 sociologul italian Massimo Introvigne, la Conferința despre dialogul interreligios creștin-iudaic-musulman, ținută la Gödöllő, în Ungaria.

Agențiile de presă au preluat știrea, după cum explică Introvigne, și în câteva ore pe Internet au apărut sute de referințe la afirmația că la fiecare 5 minute un creștin este martirizat. Introvigne a primit apoi multe cereri pentru a cita sursele pe care se bazează estimarea demnă de încredere. El le-a citat, după cum urmează mai jos.

b) Două cărți scrise de specialiști în statistică referitoare la numărul martirilor creștini

E vorba despre autorii David B. Barrett și Todd M. Johnson, de la Centrul pentru Studiul Creștinismului Global, South Hamilton, Ma, SUA,  care au publicat cartea World Christian Trends, AD 30 - AD 2200 (Tendințe Creștine Mondiale, de la anul 30 la anul 2200), în anul 2001.
De asemenea de autorii Brian J. Grim și Roger Finke, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, care au publicat cartea The Price of Freedom Denied ( Prețul libertății negate ), în anul 2011.
Redau explicațiile lui Massimo Introvigne referitoare la aceste cărți și la numărul martirilor creștini, de pe site-ul CESNUR ( Centrul pentru Studiul Noilor Religii ):[29]

" În 2001 Barrett și colegul său Todd M. Johnson au început să colecteze statistici despre martiri. În lucrarea lor originală, importantă și influentă, World Christian Trends AD 30 – AD 2200 (Pasadena: William Carey Library, 2001), ei au afirmat că până în anul 2000 fuseseră aproximativ 70 de milioane de martiri creștini, din care 45 de milioane au fost concentrați în secolul XX. Cartea a explicat metodologia folosită, și a definit martirii creștini ca fiind «credincioși în Hristos care și-au pierdut viețile în mod prematur, în situații de martori, ca rezultat al ostilității umane». A fi «în situația de martori»,  au explicat autorii, înseamnă că cineva poate deveni un martir « în mod conștient sau inconștient ». Ei i-au socotit ca martiri creștini pe aceia uciși din cauza statusului lor de «credincioși creștini» atribuit lor de cei care i-au ucis, neținând cont de faptul dacă în timpul uciderii lor «proclamau în mod activ» credința. Dar calculul a exclus într-adevăr pe cei uciși pentru motive naționale, etnice sau politice care doar se întâmplau  să fie creștini dar nu au fost uciși din cauza  faptului că erau creștini.

Iarăși, statistica este un domeniu foarte discutabil dar cartea, deși nu fără critici, este încă respectată pe scară largă și citată în mediul academic. După cartea lor, Barrett și Johnson și-au actualizat constant statistica despre martiri. În ultima lor actualizare, «Christianity 2011: Martyrs and the Resurgence of Religion», publicată în numărul pentru ianuarie 2011 (vol. 35, n.1) din al lor International Bulletin of Missionary Research, ei notau că numărul martirilor creștini pe an a ajuns la culmea de aproximativ 160 000 în anul 2000 din cauza situațiilor locale, inclusiv din Sudan. Dat fiind faptul că condițiile din Sudan și din alte părți au devenit mai puțin dramatice, estimarea lor «sigură» pentru anul 2010 este de 100 000 de martiri creștini. Ei de asemenea se așteaptă ca cifra de 100 000 să se repete în mod real în 2011.

O carte importantă despre persecuțiile religioase este The Price of Freedom Denied, scrisă de sociologii Brian J. Grim și Roger Finke (Cambridge: Cambridge University Press, 2011). Fără a discuta multele probleme metodologice ridicate de acestă carte foarte importantă, permiteți-mi doar să menționez că ei citează sugestii că numărul martirilor creștini e posibil acum să fie mai mare decât estimarea de mai sus, între 130 000 și 160 000.

Presupunând, cu prudență moderată, că situația se va deteriora doar ușor în 2011 cu privire la cifra oferită de Barrett și Johnson pentru 2010, putem estima că cifra pentru 2011 va fi 105 000, adică între 287 și 288 de martiri pe zi: doisprezece pe oră, sau unul la fiecare cinci minute. Poate că ar trebui să reducem cifra la estimarea facută de Barrett și Johnson, ceea ce ar face un martir la fiecare cinci minute și jumătate. În orice caz cifrele sunt oribil de mari. Aceasta este situația spre care am vrut să alertez publicul în Gödöllő. Îmi cer scuze dacă imaginea a două dintre fetele creștine decapitate în Indonezia în 2005 este prea grafică, dar ea servește aceluiași scop."

c) 100 000 de martiri creștini pe an, un număr discutabil pentru unii, dar argumentabil pentru alții
Jurnalista Ruth Alexander a publicat în 12 noiembrie 2013, la BBC NEWS Magazine, un articol intitulat "Are there really 100,000 new Christian martyrs every year?" , în care, după cum observăm, pune sub semnul întrebării numărul de 100 000 noi martiri creștini în fiecare an. [30]
Vaticanul consideră că acest număr este credibil.

Ruth obiectează că în războiul civil din Republica Democrată Congo și în revoluția din Rwanda creștinii au omorât creștini, nu pe motive de credință, deci nu pot fi considerați martiri creștini.

Astfel că ea consideră că numărul martirilor creștini la nivel mondial pe an ar fi cam de 10 000.
Cam de aceeași părere cu Ruth este și profesorul Thomas Schirrmacher de la International Society for Human Rights, care a spus:
"Începem un proiect de cercetare cu câteva universități din toată lumea pe acest subiect și începem cu o presupunere de 7 - 8 000 de creștini uciși ca martiri în fiecare an."

Tot din articolul lui Ruth aflăm că jurnalistul pentru Vatican John Allen, care a scris cartea "The Global War on Christians" (Razboiul Global asupra Creștinilor), argumentează "cum cineva prins în războiul civil din R.D.Congo a putut fi martirizat."
"O femeie catehet în Congo care are succes convingând tineri din zona ei să nu se înroleze în armată, iar ea este omorâtă de careva din acele forțe armate, din cauză că aceia nu vor să vadă cum seacă sursele de recruți. Ei bine, este aceasta violență anti-creștină sau nu ?"

De asemenea, în revoluția din Rwanda,  s-au războit reciproc grupurile etnice hutus și tutsi, ambele creștine. Totuși, din motive de credință creștină unele persoane hutus nu au vrut să-și părăsească colegii tutsi, iar pentru acest fapt au fost uciși, putând astfel să fie numiți martiri, după cum spune Ian Linden de la Școala de Studii Orientale și Africane din Londra.

Ruth Alexander, în finalul articolului, dă cuvântul lui John Allen care ne spune următoarele:
"Adevărul este că două treimi din cele 2,3 miliarde de creștini din lume astăzi trăiesc...în cartiere periculoase. Ei sunt adeseori săraci. Adeseori ei aparțin minorităților etnice, lingvistice și culturale. Ei sunt adeseori în situații de risk.
Și în cele din urmă eu cred că punând în valoare acest punct de vedere este mai important decât a fi precis cu privire la numărul de morți."

În extrasul  pdf  de 10 pagini al studiului statistic al lui Barret putem observa și numărul de martiri ai diferitelor religii, de la înființarea lor. Astfel aflăm că islamul este pe primul loc cu 80 de milioane de martiri, după care vine creștinismul cu 70 de milioane, urmat de hinduism cu 20 de milioane, apoi buddhismul cu 10 milioane, etc.

În încheiere se cuvine să precizăm faptul că moartea oamenilor ca martiri, sau în alte forme, își are originea în lucrarea Diavolului " care de la început a fost ucigător de oameni ", după cum ne spune Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8,44).

Tatăl nostru Ceresc atât de mult i-a iubit pe oameni încât chiar pe Veșnicul Său Fiu Iubit L-a dat lor, iar ei sub influența Diavolului L-au omorât. El S-a lăsat omorât, pentru a se vedea răutatea Diavolului prin oameni, dar și pentru a se vedea puterea Lui prin Înviere. După Înălțarea la Tatăl Ceresc, Iisus a trimis  oamenilor pe Duhul Sfânt, Curat, Adevărat, Bun, Mângâietor, Dătător de Viată, pentru a-i ajuta să iasă de sub influența Duhului Rău, Necurat, Mincinos, Chinuitor, Dătător de Moarte.
Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a spus că de anumite Duhuri Necurate nu putem scăpa decât prin rugăciune și post (Matei 17, 21).


6. Tatălui nostru Ceresc Îi este milă de toți oamenii, indiferent de religie

Dumnezeu este Tată pentru toți oamenii, indiferent de religie, chiar dacă ateii de la Charlie Hebdo nu vor să-L respecte și și-au bătut joc de El. Dumnezeu este Tată și pentru mahomedanii care au fost bombardați în Siria și în alte țări. Franța, prin Charlie Hebdo, L-a batjocorit pe Dumnezeu, atât în variantă creștină cât și în variantă mahomedană. Dar, "Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera." Așa aflăm de la Sfântul Apostol Pavel, din Epistola către Galateni, cap. 6, versetul 7.[31]
Tatălui nostru Ceresc Îi pasă de toate popoarele, după cum clar putem observa din cartea profetului Iona. Iona, profet evreu, a fost trimis de Dumnezeu să-i cheme la pocăință pe niniviteni, dușmani ai evreilor. Pentru pocăința și postul lor, ninivitenii au fost iertați de Dumnezeu, deși Iona voia ca Dumnezeu să-i nimicească. Tatălui nostru Ceresc I-a fost milă de ei, căci regele Ninivei "s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac și s-a culcat în cenușă. Apoi, din porunca regelui și a dregătorilor săi, s-au strigat și s-au zis acestea: «Oamenii și animalele, vitele mari și mici să nu mănânce nimic, să nu pască și nici să bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac și către Dumnezeu să strige din toată puterea și fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea și de la nedreptatea pe care o săvârșesc mâinile lui; Poate că Dumnezeu Se va întoarce și Se va milostivi și va ține în loc iuțimea mâniei Lui ca să nu pierim!»" ( Iona cap. 3 ) [32]


7. Francezii, recent, și-au autolimitat libertățile, un fel de pocăință și post

Postul și pocăința înseamnă a  recunoaște că ți-ai permis niște libertăți în exces, peste orice limită a bunului simț. Prin urmare, pentru a repara, pentru a vindeca, se cuvine autoimpunerea unor limite, a unor abstinențe. Acum, francezii și-au autolimitat libertățile, prin Legea care prelungește starea de urgență cu trei luni, adică până la sfârșitul lui februarie. Printre măsurile impuse de acestă lege este și "blocarea de către ministrul de Interne a site-urilor internet și a rețelelor sociale care fac apologie pentru sau incită la acte teroriste."[33]
 E clar că și Charlie Hebdo a incitat la acte teroriste.


Aceste limitări pe care și le-au impus francezii, de frica atentatelor, sunt totuși semne că prețuiesc mai mult viața în siguranță decât libertățile deșănțate, prin care și-au bătut joc de tot ce au știut că este sfânt la creștini și la mahomedani.

Chiar dacă jurnalistul de la Huffington Post spunea că majoritatea francezilor au concepția celor de la Charlie Hebdo, adică refuză religia și rugăciunile, preferând muzica, șampania, săruturile și bucuria, chiar în ziua de după tragedie, totuși se cuvine să nu uităm că mulți au cerut rugăciuni.

 Se cuvine să observăm și faptul că chiar în  Parlamentul francez, instituție considerată laică, Vinerea Paștilor din 3 aprilie 2015 a devenit subiect de dispută. Deputatul UMP Bernard Accoyer și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile de muncă inacceptabile în Adunarea națională, vinerea, când ei în mod obișnuit nu aveau program de dezbateri. Plus că atunci era Vinerea sfântă.  Ministra  Marisol Touraine, a ripostat că acea zi de vineri nu este mai sfântă decât alta. Bernard, fost președinte al Adunării naționale, i-a explicat motivul pentru care erau așa de puțini colegi deputați de față. Adică, pentru francezii din departamentele Alsace-Moselle, Vinerea Paștilor, Vinerea sfântă, este sărbătoare, este zi liberă garantată prin lege.[34]

Să fim conștienți că Tatăl nostru Ceresc ne trimite avertismente pentru ca noi să părăsim fărădelegile. El ne urmărește postul, abstinența, rugăciunile și pocăința și ne poate fi milostiv.

.......................................


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:







[2] Bishop welcomes “significant” global discussion on discrimination, persecution and martyrdom, Anglican Communion News Service , Posted on: November 6, 2015 12:22 PM http://www.anglicannews.org/news/2015/11/bishop-welcomes-significant-global-discussion-on-discrimination,-persecution-and-martyrdom.aspx
[3] Pope Francis: Shedding of blood shared Christian experience, Vatican Radio, The Voice of the Pope and the Church in dialogue with the World, From  the Vatican, 1 November 2015, http://en.radiovaticana.va/news/2015/11/04/pope_francis_shedding_of_blood_shared_christian_experience_/1184409
vezi și  Papa Francisc: Martiriul comun este mai puternic decât diferențele dintre denominațiuni,   http://www.catholica.ro/2015/11/06/papa-francisc-martiriul-comun-este-mai-puternic-decat-diferentele-dintre-denominatiuni/
vezi și sursa originală a informației, din 5 noiembrie 2015, pe site-ul catolic Zenit,   Attaques contre les chrétiens : où sont les gouvernements européens ? Le card. Koch au Forum chrétien mondial de Tirana, http://www.zenit.org/fr/articles/attaques-contre-les-chretiens-ou-sont-les-gouvernements-europeens
[5] 4 millions de personnes en France pour la marche républicaine, L'OBS, Publié le 11-01-2015 à 18h09, Mis à jour à 22h40, http://tempsreel.nouvelobs.com/charlie-hebdo/20150111.OBS9715/en-direct-11-janvier-2015-la-liberte-en-marche.html
[6] Attentat contre Charlie Hebdo, Wikipédia, https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Attentat_contre_Charlie_Hebdo
Filmul ZILEI SÂNGEROASE care a ÎNGROZIT LUMEA. Cum a fost comis ATACUL TERORIST de la Charlie Hebdo și cum au scăpat TERORIȘTII, evz.ro, Autor: Simona Mătieș,        Ioana Tomescu,             Ana-Maria Adamoae ,     Paul Ciocoiu ,            Alexandra Ciliac ,  Raluca Pantea | joi, 08 ianuarie 2015 |  http://www.evz.ro/breaking-news-zece-ziaristi-morti-intr-un-atac-armat-asupra-sediului-unei-publicatii-din-franta.html
ASCUNZĂTOAREA lui Amedy Coulibaly, jihadistul care a ucis patru ostatici în magazinului evreiesc, a fost descoperită în zona Gentilly din sudul Parisului, evz.ro, Autor: Silvana Chiujdea | luni, 12 ianuarie 2015, http://www.evz.ro/ascunzatoarea-lui-amedy-coulibaly-jihadistul-care-a-ucis-patru-ostatici-in-magazinului-evreiesc-a-fost-descoperita-in-zona-gentilly-din-sudul-parisului.html
[7] JE SUIS CHARLIE - Preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat fotografia de profil de pe Facebook,de Valentina Postelnicu 7 ian 2015, gândul.info,
[8] Ce reacţie a avut Biserica Ortodoxă Română cu privire la atacul terorist de la CHARLIE HEBDO, Andrei Stanca, evz.ro, joi, 08 ianuarie 2015,  http://www.evz.ro/ce-reactie-a-avut-biserica-ortodoxa-romana-cu-privire-la-atacul-terorist-de-la-charlie-hebdo.html
[9] Site-ul ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Române a fost spart: Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah, de R.M. Miercuri, 14 ianuarie 2015, 19:43, HotNews.ro, http://m.hotnews.ro/stire/19102249
[10] Reacţii la declaraţiile Papei Francisc despre Charlie Hebdo. „Avem dreptul să râdem de religie", 17 ian 2015, gândul.info, http://m.gandul.info/magazin/reactii-la-declaratiile-papei-francisc-despre-charlie-hebdo-avem-dreptul-sa-radem-de-religie-13771506
[11] GÂNDUL LUI CRISTOIU. O imbecilitate moțată: solidarizarea cu cei de la Charlie Hebdo! Autor: Ion Cristoiu | duminică, 11 ianuarie 2015, evz.ro,
[13] André Vingt-Troi, Wikipédia, Prises de position https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Andr%C3%A9_Vingt-Trois
[14] "Charlie Hebdo" caricature l'Eglise : une réponse légitime aux propos de Mgr Vingt-Trois, Revista săptămânală de stânga, Le Nouvel Observateur, Yves Delahaye,  Publié le 06-11-2012 à 15h16 - Modifié à 13h08, L'OBS,  http://m.leplus.nouvelobs.com/contribution/687287-charlie-hebdo-caricature-l-eglise-une-reponse-legitime-aux-propos-de-mgr-vingt-trois.html#
[15] Celebrities call for support, prayers for Paris, Rappler.com, Published 1:12 PM, November 14, 2015
[17] Les émouvants dessins de Joann Sfar après les attaques à Paris, http://www.huffingtonpost.fr/2015/11/14/joann-sfar-dessins-attaques-paris_n_8562520.html
[18] Islamic State: Egyptian Christians held in Libya 'killed', 15 February 2015, BBC NEWS, http://www.bbc.com/news/world-31481797
[19] Iohannis: E nevoie de o soluţie politică a conflictului din Libia şi toleranţă zero faţă de terorism Autor: Mircea Marian | luni, 16 februarie 2015 |, http://www.evz.ro/iohannis-e-nevoie-de-o-solutie-politica-a-conflictului-din-libia-si-toleranta-zero-fata-de-terorism.html
PF Daniel a transmis condoleanţe familiilor celor 21 de creştini ucişi de SI în Libia17.02.2015. 23:3, http://m.ziaruldeiasi.ro/article/?article-id=28768
[20] "Un mesaj semnat cu sânge pentru poporul Crucii". 21 DE CREȘTINI COPȚI, DECAPITAȚI DE JIHADIȘTII DE LA ISIS, 17-II-2015, http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/02/17/un-mesaj-semnat-cu-sange-pentru-poporul-crucii-21-de-crestini-copti-decapitati-de-jihadistii-de-la-isis/
[21] Crestinul egiptean care a chemat numele lui Isus si Numele celor 21 de martiri crestini egipteni din Libia, 17/02/2015 de CrestinTotal.ro, http://crestintotal.ro/2015/02/17/crestinul-egiptean-care-a-chemat-numele-lui-isus-si-numele-celor-21-de-martiri-crestini-egipteni-din-libia/
vezi și articolul lui Walid Shoebat, american palestinian convertit de la islam la creștinism, care încearcă să ajute familiile creștinilor egipteni decapitați, WATCH THE VIDEO: ISIS Savages Beheading Twenty One Coptic Christians (“AND I SAW THE MARTYRS WHO WERE BEHEADED IN THE NAME OF JESUS” IS BEING FULFILLED), http://shoebat.com/2015/02/15/watch-video-isis-savages-beheading-twenty-one-coptic-christians-saw-martyrs-beheaded-name-jesus-fulfilled/
[22] Cei 21 Martiri din Libia au fost înscriși în Sinaxarul Bisericii Copte
[24] Kenya : au moins 148 morts dans l'attaque d'un campus par des Chabab , Le Monde.fr avec AFP et Reuters Le 02.04.2015 à 08h08 • Mis à jour le 05.04.2015 à 11h22, http://www.lemonde.fr/afrique/article/2015/04/02/kenya-l-universite-de-garissa-attaquee_4607806_3212.html
[25] Attaque de l'université de Garissa,  Wikipedia, https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Attaque_de_l%27universit%C3%A9_de_Garissa
[26] Chrétiens persécutés : le pape dénonce un «silence complice», Le Parisien, Publié le Samedi 04 Avril 2015, 11h45 | Mis à jour : 12h25, http://m.leparisien.fr/pape-vatican/chretiens-persecutes-le-pape-denonce-un-silence-complice-04-04-2015-4665459.php
[27] Nesfârșita SĂPTĂMÂNĂ A PĂTIMIRILOR pentru creștinii din Orientul Mijlociu și Africa. NOI INFORMAȚII DESPRE AMPLOAREA MASACRULUI ANTICREȘTIN DIN KENYA, 6-04-2015, http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/04/06/noi-informatii-despre-amploarea-masacrului-anticrestin-de-ziaristii-ucisi-in-paris-vorbeste-tot-globul-dar-nimeni-nu-aminteste-ceva-de-cei-148-de-studenti-crestini-ucisi-in-kenya/
Jewish peer who fled Nazis funds operation to rescue Syrian and Iraqi Christians, by Danny Wiser posted Wednesday, 15 Jul 2015
[29] Christian Martyrs, One Every Five Minutes: «A Reliable Estimate», by Massimo Introvigne, http://www.cesnur.org/2011/mi-cri-en.html
[30] Are there really 100,000 new Christian martyrs every year?  By Ruth Alexander, BBC News, 12 November 2013, From Magazine, http://www.bbc.com/news/magazine-24864587
[31] Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 6, versetul 7, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=6
[33] La loi prolongeant l'état d'urgence définitivement adoptée au Sénat, Le HuffPost  |  Par  Geoffroy Clavel, Publication: 20/11/2015 19h15 CET Mis à jour: 20/11/2015 19h17 CET, http://www.huffingtonpost.fr/2015/11/20/loi-prolongeant-etat-urgence-definitivement-adoptee-senat_n_8612010.html
[34] Le député UMP Bernard Accoyer dénonce des "conditions de travail inacceptables" parce qu'il siège le Vendredi saint, Publié à 10h52, le 3 avril 2015, Modifié à 15h00, le 3 avril 2015,





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu