duminică, 26 septembrie 2021

NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT (Duminica a 14 – a după Rusalii; Matei 22, 1 - 14) ȘI PESCUIREA MINUNATĂ (Duminica a 18 – a după Rusalii; Luca 5, 1 - 11). ÎN ORDINE ARITMETICĂ, DUMINICA DE AZI, 26 SEPTEMBRIE 2021, ESTE DUMINICA A 14 – A DUPĂ RUSALII. ÎNSĂ ÎN CALENDARUL CREȘTIN ORTODOX SCRIE CĂ ESTE DUMINICA A 18 – A DUPĂ RUSALII, NERESPECTÂNDU-SE ORDINEA ARITMETICĂ A DUMINICILOR DE DUPĂ RUSALII. TOT AȘA ESTE ȘI ÎN CALENDARUL CREȘTIN GRECO – CATOLIC, CARE RESPECTĂ CALENDARUL ORTODOX, CARE LA RÂNDUL LUI SE BAZEAZĂ PE CALENDARUL IULIAN, NEÎNDREPTAT. ESTE PREA COMPLICAT SĂ EXPLICĂM DE CE SE SARE PESTE ORDINEA ARITMETICĂ. PE NOI NE INTERESEAZĂ TEXTELE BIBLICE ȘI NE CONCENTRĂM PE ELE. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textele biblice corespunzătoare acestor duminici, despre Nunta Fiului de Împărat, la care ni se oferă haină curată pentru suflet și se cuvine să o păstrăm mereu așa; și despre Pescuirea minunată sau succesul pe care îl avem când lucrăm cu Iisus!)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iar împăratul ... i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă a ? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Sfânta Evanghelie după Matei 22, 11 – 13)

Textul evanghelic la Duminica a 14-a după Rusalii este despre Pilda Nunții Fiului de Împărat, din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 1-14:  http://www.dervent.ro/s/b/index-D.php?link=NT-Mt-22-01_14#01

......

Textul evanghelic pentru Duminica a 18 – a după Rusalii este despre Pescuirea minunată:

 

PETRU A ZIS: „IEȘI DE LA MINE DOAMNE, CĂ SUNT OM PĂCĂTOS!” DAR IISUS I-A RĂSPUNS: „NU TE TEME, DE ACUM ÎNAINTE VEI PESCUI OAMENI!” (Să ne amintim textul evanghelic despre Pescuirea Minunată și Chemarea la Misiunea de Apostol, care se citește la Sfânta Liturghie în Dumnica a 18 –a după Rusalii!). VEDEM CĂ PREZENȚA SFÂNTĂ A LUI IISUS GENEREAZĂ FRICĂ ÎN SUFLETUL OMULUI CARE A CONȘTIENTIZAT PROPRIA PĂCĂTOȘENIE. ÎNȚELEGEM, APOI, CĂ LUCRAREA SUB ASCULTAREA DE IISUS, MĂRTURISIREA ÎN GENUNCHI, CU FRICĂ, A PROPRIEI PĂCĂTOȘENII ȘI INCOMPATIBILITĂȚI CU SFINȚENIA DIVINĂ, POT FI CONSIDERATE DE IISUS A FI CALITĂȚI SUFICIENTE PENTRU CARE EL SĂ NE ÎNCREDINȚEZE MISIUNEA DE APOSTOL.

.....

Aşezarea şi numerotarea duminicilor în calendarul ortodox, https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-biserica/credinta-ortodoxa/17741-calendarul-ortodox

Liturgice: Succesiunea duminicilor anului bisericesc, Un articol de: Pr. Marius Mircia  https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-zilei/liturgice-succesiunea-duminicilor-anului-bisericesc-7343.html

....

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

.......

Sunday September 26, 2021 14th Sunday after Pentecost

Matthew 22:1-14

1 And Jesus answered and spoke to them again by parables and said:

2 The kingdom of heaven is like a certain king who arranged a marriage for his son,

3 and sent out his servants to call those who were invited to the wedding; and they were not willing to come.

4 Again, he sent out other servants, saying, 'Tell those who are invited, See, I have prepared my dinner; my oxen and fatted cattle are killed, and all things are ready. Come to the wedding." '

5 But they made light of it and went their ways, one to his own farm, another to his business.

6 And the rest seized his servants, treated them spitefully, and killed them.

7 But when the king heard about it, he was furious. And he sent out his armies, destroyed those murderers, and burned up their city.

8 Then he said to his servants, 'The wedding is ready, but those who were invited were not worthy.

9 'Therefore go into the highways, and as many as you find, invite to the wedding.'

10 So those servants went out into the highways and gathered together all whom they found, both bad and good. And the wedding hall was filled with guests.

11 But when the king came in to see the guests, he saw a man there who did not have on a wedding garment.

12 So he said to him, 'Friend, how did you come in here without a wedding garment?' And he was speechless.

13 Then the king said to the servants, 'Bind him hand and foot, take him away, and cast him into outer darkness; there will be weeping and gnashing of teeth.'

14 For many are called, but few are chosen.

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1mXf-Ka-CEg41f3GH2a91I3G_BcHj8bTCkK2IkND8KVxuQng68QuyB01k

https://www.oca.org/readings/daily/2021/09/26

....

Dimanche 26 septembre 2021, 14ème dimanche après la Pentecôte.

Lecture de l'Évangile selon Saint Matthieu
(du jour) (Mt XXII,1-14)


Jésus, prenant la parole, parla de nouveau en parabole, et dit : « Le royaume des cieux est semblable à un roi qui fit des noces pour son fils. Il envoya ses serviteurs appeler ceux qui étaient invités aux noces ; mais ils ne voulurent pas venir. Il envoya encore d'autres serviteurs, en disant : Dites aux conviés : Voici, j'ai préparé mon festin ; mes bœufs et mes bêtes grasses sont tués, tout est prêt, venez aux noces. Mais, sans s'inquiéter de l'invitation, ils s'en allèrent, celui-ci à son champ, celui-là à son trafic ; et les autres se saisirent des serviteurs, les outragèrent et les tuèrent. Le roi fut irrité ; il envoya ses troupes, fit périr ces meurtriers, et brûla leur ville. Alors il dit à ses serviteurs : Les noces sont prêtes ; mais les conviés n'en étaient pas dignes. Allez donc dans les carrefours, et appelez aux noces tous ceux que vous trouverez. Ces serviteurs allèrent dans les chemins, rassemblèrent tous ceux qu'ils trouvèrent, méchants et bons, et la salle des noces fut pleine de convives. Le roi entra pour voir ceux qui étaient à table, et il aperçut là un homme qui n'avait pas revêtu un habit de noces. Il lui dit : Mon ami, comment es-tu entré ici sans avoir un habit de noces ? Cet homme eut la bouche fermée. Alors le roi dit aux serviteurs : Liez-lui les pieds et les mains, et jetez-le dans les ténèbres du dehors, où il y aura des pleurs et des grincements de dents. Car il y a beaucoup d'appelés, mais peu d'élus. »

http://servicesliturgiques.free.fr/orthodoxe/calendriers/jour_un.php

.........................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele biblice respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

CALITATEA VIEȚII ÎNNOITE PRIN CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ESTE MULT SUPERIOARĂ FAȚĂ DE CALITATEA VIEȚII BAZATĂ PE LEGEA VECHIULUI TESTAMENT. PRIN LEGEA VECHIULUI TESTAMENT NU REUȘIM SĂ NE ÎNDREPTĂM VIAȚA ÎN FAȚA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. AVEM NEVOIE DE HARUL MÂNTUITORULUI. SĂ-I PERMITEM MÂNTUITORULUI RĂSTIGNIT ȘI ÎNVIAT SĂ TRĂIASCĂ ÎN NOI, CĂCI NUMAI PRIN VIAȚA LUI OBȚINEM ÎNDREPTAREA VIEȚII NOASTRE ÎN FAȚA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI! (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textele biblice care se citesc din cartea de cult numită “Apostol”, la Sfânta Liturghie, în Duminica de după sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, precum și în Duminica a 13-a după Rusalii, despre calitatea vieții prin credința în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos! De asemenea, să aflăm, sau să ne amintim, textele evanghelice corespunzătoare acestor Duminici, despre luarea crucii și urmarea Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos!)

 

SPRE VIAȚA VEȘNICĂ BINECUVÂNTATĂ SUNTEM INVITAȚI TOȚI DE CĂTRE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DACĂ VREM SĂ-L URMĂM ÎN SFINȚENIE, LEPĂDÂNDU-NE DE EGOISMUL CARE NE DISTRUGE VIAȚA ADEVĂRATĂ ȘI LUÂNDU-NE CRUCEA PROPRIE ÎN FIECARE ZI. CRUCEA IMPLICĂ RENUNȚAREA LA AVANTAJE ȘI ACCEPTAREA SUFERINȚELOR CÂND ESTE NECESAR, CHIAR ACCEPTAREA MORȚII DE DRAGUL MÂNTUITORULUI ȘI AL EVANGHELIEI. SĂ NE SILIM SĂ ÎNDEPLINIM PORUNCA IUBIRII FAȚĂ DE DUMNEZEU ȘI DE APROAPELE! (Să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica de după sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, precum și textul evanghelic din Duminica a 15 – a după Rusalii!)

 

CÂND SPUNEM CRUCE, SPUNEM, DE FAPT, RĂSTIGNIREA DE BUNĂ VOIE PE CRUCE, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PENTRU NOI OAMENII, ȘI PENTRU A NOASTRĂ MÂNTUIRE. NUMAI OAMENII ANGAJAȚI ÎN PROCESUL MÂNTUIRII ÎNȚELEG ADEVĂRATA SEMNIFICAȚIE A CRUCII. NUMAI EI ÎNȚELEG CĂ ÎN CRUCE SE ARATĂ PUTEREA LUI DUMNEZEU. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic care se citește din cartea de cult numită “Apostol”, la Sfânta Liturghie, în ziua de 14 septembrie, la sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! De asemenea, să aflăm, sau să ne amintim, textul evanghelic rânduit pentru această zi, precum și alte informații referitoare la Crucea Mântuitorului!)

 

EVANGHELIA SAU VESTEA CEA BUNĂ ESTE URMĂTOAREA: PENTRU PĂCATELE NOASTRE A MURIT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CONFORM SCRIPTURILOR. EL A FOST ÎNGROPAT, A ÎNVIAT A TREIA ZI ȘI S-A ARĂTAT APOSTOLILOR. S-A ARĂTAT, DE ASEMENEA, LA PESTE 500 DE OAMENI, DEODATĂ. DUPĂ CE S-A ARĂTAT TUTUROR, S-A ARĂTAT ȘI LUI SAUL, CARE ÎI PERSECUTA PE CREȘTINI. SAUL A DEVENIT APOI APOSTOL, CUNOSCUT SUB NUMELE DE PAUL SAU PAVEL, ȘI A PREDICAT CU MULTĂ STRĂDUINȚĂ, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, EVANGHELIA DESPRE MOARTEA PE CRUCE ȘI DESPRE ÎNVIEREA DOMNULUI, CARE NE FACE FĂPTURI NOI. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textele biblice care se citesc din cartea de cult numită “Apostol”, la Sfânta Liturghie, în Duminica de dinainte de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, și din DUMINICA A 12 – A DUPĂ RUSALII! De asemenea, să aflăm, sau să ne amintim, textele evanghelice corespunzătoare acestor Duminici!)

 

GÂNDUL SMERENIEI MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NE ESTE RECOMANDAT SĂ-L AVEM CA MODEL CĂLĂUZITOR ÎN VIEȚILE NOASTRE DE CREȘTINI. EL, FIIND DIN ETERNITATE FIUL LUI DUMNEZEU, NU A CONSIDERAT CĂ ESTE O ȘTIRBIRE A DEMNITĂȚII DIVINE SĂ COBOARE ÎN LUMEA NOASTRĂ, SĂ SE NASCĂ DIN SFÂNTA FECIOARĂ MARIA ȘI SĂ TRĂIASCĂ O VIAȚĂ FOARTE SMERITĂ, FOARTE DISPREȚUITĂ, PÂNĂ LA MOARTEA PE CRUCE. EL A DAT ASTFEL VALOARE ETERNĂ SMERENIEI. PENTRU SMERENIA LUI, EL A PRIMIT DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI RECOMPENSA SLAVEI SUPREME, A GLORIEI SUVERANE. ASTFEL, NUMELE LUI ESTE MAI PRESUS DE ORICE NUME, ATÂT ÎN CER, CÂT ȘI PE PĂMÂNT ȘI SUB PĂMÂNT. ÎN NUMELE LUI SĂ NE PLECĂM ȘI NOI GENUNCHII! (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic care se citește la Sfânta Liturghie, din cartea de cult numită “Apostol”, în data de 8 septembrie, la sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, despre smerenia și slava Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos!)

 

PENTRU A NU PUNE PIEDICĂ EVANGHELIEI ADUSĂ DE MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, APOSTOLUL PAVEL A RENUNȚAT LA DREPTURILE LUI MATERIALE, CARE I SE CUVENEAU. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic care se citește la Sfânta Liturghie, din cartea de cult numită “Apostol”, în Duminica a 11 – a după Rusalii, despre renunțare la drepturile materiale, cu scopul de a promova Evanghelia Mântuitorului! De asemenea, să aflăm, sau să ne amintim, textul evanghelic din această Duminică, despre iertarea pe care se cuvine să o acordăm oamenilor, cu scopul de a obține și noi iertare de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri!)

 

ÎMPĂRATUL MILOSTIV, ADICĂ DUMNEZEU, NE DĂ EXEMPLU DE IERTARE, IAR DACĂ REFUZĂM SĂ-I URMĂM EXEMPLUL, NE CHEAMĂ LA DREPTATE. (să ne amintim textul evanghelic din Duminica a 11 – a după Rusalii, despre datornicul căruia stăpânul milostiv i-a iertat uriașa sumă de 10.000 de talanți, dar care imediat s-a dovedit că la rândul lui nu vrea să aibă milă și să-l ierte pe un coleg care îi datora doar 100 de dinari!)

 

APOSTOLII MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, SUNT DISPREȚUIȚI, DEFĂIMAȚI, MARGINALIZAȚI DE SOCIETATE, CONSIDERAȚI NEBUNI, SUNT PERSECUTAȚI ȘI DUC O VIAȚĂ CU MULTE GREUTĂȚI. DAR EI CUNOSC ÎNALTA VALOARE A MISIUNII LOR ȘI NU RENUNȚĂ LA EA. PRIN PREDICAREA EVANGHELIEI, PRIN CALITATEA VIEȚII PE CARE AU PRIMIT- O DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, EI POT SĂ-I RENASCĂ ȘI PE ALȚII SPIRITUAL, ADUCÂNDU-I LA O VIAȚĂ NOUĂ, MULT SUPERIOARĂ VIEȚII OBIȘNUITE, VIAȚA ÎN HRISTOS. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic care se citește la Sfânta Liturghie, din cartea de cult numită “Apostol”, în Duminica a 10 – a după Rusalii, despre greutățile vieții de apostol și despre importanța ei! De asemenea, să aflăm, sau să ne amintim, textul evanghelic din această Duminică, despre vindecarea fiului lunatic!)

 

AZI, 29 AUGUST, SĂRBĂTORIM PRIN POST “TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL”. SĂ NE AMINTIM DESPRE CONȘTIINȚA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL CU PRIVIRE LA MISIUNEA SA SFÂNTĂ ȘI CU PRIVIRE LA MISIUNEA MULT MAI SFÂNTĂ A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS! (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textele sfinte care au legătură cu sărbătoarea de azi! În textul din cartea de cult numită “Apostol” ne vorbește azi Sfântul Apostol Pavel.)

 

IISUS HRISTOS ESTE TEMELIA BISERICII SAU A TEMPLULUI. NOI, CEI CARE CREDEM ÎN EL, FORMĂM BISERICA SAU TEMPLUL, IAR ÎN NOI LOCUIEȘTE DUHUL SFÂNT, DUHUL LUI DUMNEZEU. NIMENI NU POATE PUNE ALTĂ TEMELIE ACESTEI CONSTRUCȚII SPIRITUALE. PE ACEASTĂ TEMELIE AVEM DATORIA SĂ CONSTRUIM CU MATERIALE REZISTENTE, VALOROASE (CU DOCTRINA CREȘTINA CURATĂ ȘI VIRTUȚILE CREȘTINE CURATE), CARE SĂ REZISTE LA TESTUL FOCULUI DIN ZIUA JUDECĂȚII FINALE PE CARE O VA FACE DUMNEZEU. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic care se citește din cartea de cult numită “Apostol”, la Sfânta Liturghie în Duminica a 9 – a după Rusalii, despre Iisus Hristos ca unică temelie a Bisericii! Să aflăm, sau să ne amintim, și textul evanghelic din această Duminică, despre minunea făcută de Domnul nostru Iisus Hristos când a potolit furtuna pe Marea Galileii!)

 

SĂ NE UNIM ÎN CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂCI PRIN JERTFA LUI DE PE CRUCE NOI PRIMIM PUTEREA LUI DUMNEZEU! CEI CARE MERG SPRE PIERZARE CRED CĂ PREDICAREA JERTFEI MÂNTUITORULUI ESTE O NEBUNIE. (Haideți să ne amintim textul biblic, din cartea de cult numită “Apostol”, care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 8 – a după Rusalii, despre necesitatea de a ne uni în credința în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos! În această Duminică, textul evanghelic este despre minunea Înmulțirii Celor doi Pești și a Celor Cinci Pâini. De asemenea, să ne amintim textul biblic din cartea de cult numită “Apostol”, care se citește la Sfânta Liturghie azi, 15 august, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, despre dumnezeirea smerită a Mântuitorului!)

 

MINUNEA ÎNMULȚIRII CELOR DOI PEȘTI ȘI A CELOR CINCI PÂINI, DE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NE ESTE AMINTITĂ ÎN DUMINICA A 8-A DUPĂ RUSALII. AU MÂNCAT ȘI S-AU SĂTURAT APROXIMATIV 5.000 DE BĂRBAȚI, PLUS FEMEILE ȘI COPIII. (Să ne amintim textul evanghelic din Duminica a 8-a după Rusalii! Azi, 2 august, 2020, este Duminica a 8-a după Rusalii)

 

AZI, 15 AUGUST, ESTE SĂRBĂTOARE: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. (să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 15 august, dar și celelalte texte biblice și extrabiblice stabilite pentru această sărbătoare!) ÎN GENERAL, POTRIVIT TRADIȚIEI SFINTE A BISERICII, SE CONSIDERĂ CĂ MAICA DOMNULUI A ADORMIT (A MURIT) LA VÂRSTA DE 63 DE ANI, DIN DRAGOSTE DUPĂ FIUL EI. ATUNCI A VENIT DIN CER FIUL EI, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎNCONJURAT DE SLAVA ÎNGERILOR, ȘI A LUAT SUFLETUL EI. CORPUL EI A FOST ÎNMORMÂNTAT DE SFINȚII APOSTOLI (TOMA FIIND ABSENT) ÎN SATUL GHETSIMANI (ADICĂ ÎN IERUSALIM, LA POALELE MUNTELUI MĂSLINILOR), ÎNSĂ A TREIA ZI CORPUL EI A FOST ÎNVIAT ȘI LUAT LA CER. DUPĂ ÎNMORMÂNTARE APOSTOLII AU RĂMAS TIMP DE TREI ZILE LÂNGĂ MORMÂNT CÂNTÂND PSALMI, IAR A TREIA ZI A SOSIT TOMA ȘI I-A RUGAT SĂ DESCHIDĂ MORMÂNTUL PENTRU A-ȘI POTOLI ÎNTRISTAREA. CÂND AU DESCHIS MORMÂNTUL S-AU SPERIAT VĂZÂND CĂ ERA GOL. EI AU RĂMAS ACOLO, IAR SPRE SEARĂ LE-A APĂRUT ÎN VĂZDUH MAICA DOMNULUI CU MULȚIME DE ÎNGERI ȘI A VORBIT CU EI ASTFEL: BUCURAȚI-VĂ, CĂCI EU SUNT CU VOI ÎN TOATE ZILELE! (O, vai de noi, Maica Domnului! Mulți nici nu îndrăznim să credem minunile despre sfințenia ta, din cauza păcatelor noastre, sedimentate pe ochii sufletelor noastre! Te rugăm frumos, ajută-ne, Maica Domnului, să ne descotorosim de orice spurcăciune spirituală iudaistă, ateistă, antihristă, satanistă, care persistă în România, și luminează-ne mințile, simțurile, sentimentele, dorințele, aspirațiile, voințele, ființele! Îți mulțumim frumos, Maica Domnului!)

 

TREBUIE SĂ NE ÎNTĂRIM ÎN RĂBDARE ȘI ÎN NĂDEJDE, PRIN ÎNVĂȚĂTURILE DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ. ASTFEL NE VOM PUTEA ÎNDEPLINI DATORIA CREȘTINEASCĂ SPRE BINELE APROAPELUI NOSTRU, FĂRĂ SĂ CĂUTĂM PLĂCEREA NOASTRĂ PROPRIE, CI EXEMPLUL MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic, din cartea de cult numită “Apostol”, care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 7 – a după Rusalii! Să ne amintim și textul evanghelic despre vindecarea celor doi orbi și a unui mut!)

 

IISUS A VINDECAT DOI ORBI ȘI UN MUT, PE BAZA CREDINȚEI OAMENILOR ÎN EL. MULȚIMILE DE OAMENI AU RĂMAS UIMITE, DAR FARISEII, ARȘI DE INVIDIE, L-AU ACUZAT PE IISUS CĂ LUCREAZĂ CU DOMNUL DEMONILOR, ADICĂ DOMNUL DRACILOR. (Textul evanghelic din Duminica a 7-a după Rusalii; astăzi, 26 iulie 2020, este Duminica a 7-a după Rusalii.) FARISEII FĂCEAU PARTE DIN ELITA IUDAICĂ A VREMII DE ATUNCI CARE, DUPĂ CUM OBSERVĂM, AVEAU SCARA VALORILOR ÎNTOARSĂ CU CAPUL ÎN JOS, ADICĂ ÎN LOC SĂ VADĂ SFINȚENIA LUI IISUS ȘI SĂ-I MULȚUMEASCĂ, L-AU ACUZAT DE RĂUL CEL MAI MARE. ... CHIAR ȘI AZI ELITA IUDAICĂ ESTE CONTRA LUI IISUS! DE FAPT, ÎN GENERAL IUDEII, ADICĂ EVREII, SUNT CONTRA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CHIAR ȘI AZI!!! ... AJUTĂ-NE DOAMNE IISUSE HRISTOASE SĂ PUTEM FI CU TINE, ÎN FIECARE MOMENT, ÎN VECII VECILOR!

 

SUNTEM CHEMAȚI ȘI ALEȘI PENTRU ÎMPĂRĂȚIA CEA VEȘNICĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. TREBUIE SĂ NE SILIM PENTRU A CONSOLIDA CHEMAREA ȘI ALEGEREA NOASTRĂ. AȘA NE ÎNDEAMNĂ SFÂNTUL APOSTOL PETRU, UNUL DIN CEI TREI APOSTOLI CARE AU FOST PREZENȚI LA SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, textul biblic, din cartea de cult numită “Apostol”, care se citește la Sfânta Liturghie în 6 august, la sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!)

 

PRIETENII ADEVĂRAȚI ÎL DUC PE OMUL BOLNAV LA MEDICUL SUPREM, LA MÂNTUITORUL LUMII, ADICĂ LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PENTRU VINDECARE. PE BAZA CREDINȚEI LOR, MÂNTUITORUL ÎI VINDECĂ BOLNAVULUI ÎNTÂI SUFLETUL, IERTÂNDU-I PĂCATELE, APOI ÎI VINDECĂ ȘI TRUPUL. [Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 6 – a după Rusalii, despre vindecarea omului paralizat din orașul Capernaum! (Despre această vindecare am mai auzit în Duminica a 2 – a din Postul Paștilor. Faptul că se repetă, înseamnă că ni se atrage atenția spre a înțelege ce fac prietenii adevărați.)]

 

 ÎN ȚINUTUL GADARENILOR, IISUS A VINDECAT DOI OAMENI POSEDAȚI DE DIAVOLI, SCOȚÂND DIAVOLII DIN EI. DIAVOLII AU CERUT PERMISIUNEA SĂ INTRE ÎN TURMA DE PORCI, IAR IISUS LE-A PERMIS. PORCII POSEDAȚI DE DIAVOLI S-AU ARUNCAT ÎN MARE ȘI AU MURIT. PĂZITORII I-AU ANUNȚAT PE PROPRIETARI, IAR ACEȘTIA, NEMULȚUMIȚI DIN CAUZA PAGUBEI, L-AU RUGAT PE IISUS SĂ PLECE DE LA EI, CĂCI NU ȘTIAU, SAU NU VOIAU, SĂ PREȚUIASCĂ PREZENȚA LUI IISUS ȘI VINDECAREA OAMENILOR. OARE NOI ȘTIM, OARE NOI VREM, MAI BINE DECÂT GADARENII? (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 5 – a după Rusalii, despre vindecarea demonizaților din ținutul gadarenilor!)

 

EXEMPLU DE SUFERINȚĂ, DE ÎNDELUNGĂ RĂBDARE ȘI DE RUGĂCIUNE ÎL AVEM, ÎN PRIMUL RÂND, PE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN AL DOILEA RÂND, ÎI AVEM PE PROOROCII CARE AU VORBIT ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, UNUL DINTRE EI FIIND SFÂNTUL PROOROC ILIE, PE CARE ÎL SĂRBĂTORIM AZI, 20 IULIE, 2021. (Haideți să ne amintim textul care se citește la Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, din cartea de cult numită “Apostol”!)

 

CREDINȚA SMERITĂ ȘI IUBITOARE A OFIȚERULUI ROMAN PĂGÂN ESTE SUPERIOARĂ CREDINȚEI ISRAELIENILOR, ÎNCÂT ÎNSUȘI IISUS O ADMIRĂ!!! DIN EVANGHELIA SFÂNTULUI LUCA OBSERVĂM CĂ OFIȚERUL S-A APROPIAT DE IISUS MAI ÎNTÂI PRIN INTERMEDIARI. [Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 4 – a după Rusalii, despre vindecarea, de la distanță, a servitorului, pe baza credinței ofițerului roman care avea în subordinea lui 100 de soldați, dar îi avea în subordine și pe evrei! Acest ofițer este numit în Evanghelie sutaș sau centurion. Tot azi, Duminică 18 iulie 2021, îi cinstim pe Sfinții Părinți de la Sinodul IV Ecumenic (anul 451), care au stabilit învățătura corectă că Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, are două firi (naturi), una divină și una umană, unite, în mod neamestecat, în persoana unică a Fiului Veșnic al lui Dumnezeu. De regulă, Sfinții Părinți de la Sinodul IV Ecumenic sunt sărbătoriți în Duminica ce cade din 13 iulie până în 19 iulie.]

 

OMUL CU CONȘTIINȚA MORALĂ LUMINATĂ DE LEGEA NOULUI TESTAMENT, CARE ȘTIE SĂ DEOSEBEASCĂ BINELE DE RĂU, ÎȘI VA STABILI ÎNTOTDEAUNA PRIORITĂȚILE AȘA CUM NE ÎNVAȚĂ MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂUTÂND MAI ÎNTÂI ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU ȘI DREPTATEA LUI. NIMENI NU POATE SLUJI, ÎN ACELAȘI TIMP ȘI CU FIDELITATE, LA DOI DOMNI, ADICĂ LUI DUMNEZEU ȘI LUI MAMONA. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 3 – a după Rusalii, despre ochiul interior al omului, adică despre conștiința morală și ordonarea priorităților în viața noastră !)

 

LA MAREA GALILEII, IISUS ÎI CHEAMĂ LA MISIUNEA DE APOSTOLI PE DOI FRAȚI CARE ERAU PESCARI: PETRU ȘI ANDREI; APOI PE ALȚI DOI FRAȚI CARE ERAU PESCARI: IACOB ȘI IOAN. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 2 – a după Rusalii, despre chemarea primilor oameni la misiunea de apostoli! În această Duminică, fiecare Biserică Ortodoxă Națională îi comemorează pe sfinții ei locali. În calendarele Bisericii Ortodoxe Române, din 1992, în această Duminică, numită Duminica Sfinților Români, sunt cinstiți toți sfinții care au trăit pe pământul românesc, știuți și neștiuți.)

 

ÎN 29 IUNIE ESTE SĂRBĂTOARE: SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL. PETRU A RECUNOSCUT ȘI A MĂRTURISIT MESIANITATEA ȘI DIVINITATEA LUI IISUS, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE OPINIA PUBLICĂ NU VEDEA ÎN IISUS MAI MULT DECÂT UN PROOROC. PAVEL (PAUL, SAUL), LA ÎNCEPUT, A FOST PERSECUTOR AL CREȘTINILOR, APOI A FOST CHEMAT DE MÂNTUITORUL LA MISIUNEA DE APOSTOL, ÎN MOD MINUNAT. ACEȘTI APOSTOLI AU PREDICAT, CU MULT ZEL, EVANGHELIA (VESTEA BUNĂ) MULTOR OAMENI, ÎNTEMEIND COMUNITĂȚI CREȘTINE (BISERICI) ÎN MULTE LOCURI, APOI AU SUFERIT MOARTE MARTIRICĂ LA ROMA, ÎN TIMPUL PERSECUȚIEI CONTRA CREȘTINILOR DECLANȘATĂ DE ÎMPĂRATUL NERO, ANUL MORȚII LOR FIIND ÎN GENERAL CONSIDERAT A FI 67. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfinții Apostoli Petru și Pavel!)

 

SFÂNT ÎN MOD ABSOLUT ESTE NUMAI DUMNEZEU (TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT). ÎNGERII ȘI OAMENII OBȚIN SFINȚENIA PRIN PARTICIPARE LA SFINȚENIA LUI DUMNEZEU, LA HARUL LUI DUMNEZEU, PRIN LUCRAREA DUHULUI SFÂNT. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Prima Duminică după Rusalii, numită și Duminica Tuturor Sfinților, despre iubirea noastră supremă, pe care se cuvine să o avem față de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, precum și despre datoria noastră de a-L mărturisi în fața oamenilor!)

 

NAȘTEREA MINUNATĂ A SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL PREVESTEA NAȘTEREA ȘI MAI MINUNATĂ A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. CĂCI LA NAȘTEREA LUI IOAN DUMNEZEU A VINDECAT CU HARUL SĂU STERILITATEA ȘI A DAT BĂTRÂNEȚII VITALITATEA TINEREȚII, IAR LA NAȘTEREA MÂNTUITORULUI, ÎN LEGILE NATURALE AU PĂTRUNS LEGILE SUPRANATURALE, PRIN LUCRAREA ATOTPUTERNICĂ A DUHULUI SFÂNT ȘI A TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI CEL PREAÎNALT. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie la sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul!)

 

A DOUA ZI DE RUSALII AVEM SĂRBĂTOARE DEDICATĂ SFINTEI TREIMI (UN SINGUR DUMNEZEU ÎN TREI PERSOANE: TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT; TAINĂ MARE! AXIOMĂ! AXIOMELE SE CRED, NU SE DEMONSTREAZĂ. 1+1+1=1, adică Trei Persoane distincte au o singură Ființă. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină:. De ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană.). ACEASTĂ ZI SE MAI NUMEȘTE ȘI LUNEA DUHULUI SFÂNT. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre lucrarea Duhului Sfânt în noi, prin Care devenim sensibili și putem împlini învățăturile salvatoare ale Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, în relațiile interumane!)

 

DUHUL SFÂNT, SPIRITUL ADEVĂRULUI, MÂNGÂIETORUL PROMIS ȘI TRIMIS DE MÂNTUITORUL DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, S-A COBORÂT DIN CERURI ÎN ZIUA CINCIZECIMII, SUB FORMA UNOR LIMBI CA DE FOC, CARE S-AU AȘEZAT PE FIECARE DINTRE APOSTOLI, ȘI LE-A DAT ȘTIINȚA ȘI PUTEREA SĂ VORBEASCĂ ÎN TOATE LIMBILE DESPRE MOARTEA ȘI ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DESPRE IERTAREA PĂCATELOR PRIN BOTEZ ȘI DESPRE NECESITATEA DE A NE MÂNTUI, ADICĂ DE A NE SEPARA, DE OAMENII VICLENI. [Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Rusaliilor (sau Duminica Cincizecimii sau Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau Duminica a 8 – a a Paștilor), despre râurile de apă vie, adică râurile de har, de energie și viață spirituală, pe care Duhul Sfânt le izvorăște în inimile celor care cred în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos!]

 

LA SLAVA DIN CER, PE CARE O AVUSESE ÎN ETERNITATE, ÎNAINTE DE A FI LUMEA, ACOLO S-A ÎNTORS FIUL VEȘNIC IUBIT AL LUI DUMNEZEU, IISUS HRISTOS, DUPĂ CE ȘI-A ÎNDEPLINIT MISIUNEA DE A DA VIAȚĂ VEȘNICĂ OAMENILOR CARE CRED ÎN EL. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 7 – a a Paștilor, despre slava eternă a Fiului lui Dumnezeu, despre misiunea Lui îndeplinită între oameni și despre Rugăciunea Lui pentru unitatea celor care cred în El! În această Duminică îi comemorăm, în fiecare an, pe cei 318 sfinți părinți de la Primul Sinod Ecumenic, care au afirmat eternitatea și consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl nostru Sfânt din Ceruri.)

 

DUPĂ ÎNVIERE, MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, A MAI RĂMAS 40 DE ZILE CU OAMENII PE PĂMÂNT, APOI S-A ÎNTORS LA TATĂL NOSTRU SFÂNT ÎN CERURI, CA SĂ PREGĂTEASCĂ LOCURI PENTRU CEI CARE ÎL IUBESC ȘI SE LASĂ CONDUȘI DE DUHUL SFÂNT. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie la sărbătoarea Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Cer!)

 

IISUS NE POATE DA VEDEREA TRUPEASCĂ ȘI VEDEREA SUFLETEASCĂ. ... MULȚUMIM FRUMOS, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 6 – a a Paștilor, despre Vindecarea orbului din naștere!)

 

DIN SATISFACEREA TEMPORARĂ A SETEI TRUPEȘTI PUTEM ÎNȚELEGE SATISFACEREA ETERNĂ A SETEI SUFLETEȘTI, ACUM ȘI ÎN VIAȚA VEȘNICĂ, PRIN HARUL DUHULUI SFÂNT PE CARE NI-L DĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL VEȘNIC IUBIT AL TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. MULȚUMIM FRUMOS, DOAMNE IISUSE HRISTOASE ! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 5 – a a Paștilor, despre Iisus și femeia samarineancă, despre harul Duhului Sfânt, precum și despre închinarea noastră în duh și adevăr, așa cum dorește Tatăl nostru Sfânt din Ceruri!)

 

CÂND CONSTATĂM CĂ MULT TIMP NU AVEM NICI UN OM CARE SĂ NE AJUTE, ATUNCI SĂ NU UITĂM CĂ ÎL AVEM PE IISUS ! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 4 – a Paștilor, despre omul paralizat, pe care nu l-a ajutat nimeni dintre oameni timp de 38 de ani, însă pe care l-a vindecat Iisus !

 

AZI, 21 MAI, ESTE SĂRBĂTOARE : SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI MAMA SA, ELENA. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie la sărbătoarea aceasta !)

 

FEMEILE MIRONOSIȚE ȘI IOSIF DIN ARIMATEEA CU NICODIM AU ZI SPECIALĂ DE PRĂZNUIRE AZI, ÎN DUMINICA A TREIA A PAȘTILOR. ELE AU FOST DE FAȚĂ CÂND IOSIF DIN ARIMATEEA CU NICODIM AU PUS ÎN MORMÂNT TRUPUL MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ELE AU FOST PRIMELE CARE AU VĂZUT ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește în Duminica Mironosițelor, adică în A Treia Duminică A Paștilor! De asemenea, să ne amintim și numele Femeilor Mironosițe (Sfânta Fecioară Maria și 7 femei mironosițe), conform Sinaxarului din cartea de cult numită Penticostar!)

 

APOSTOLUL TOMA A DEVENIT FERICIT DUPĂ CE A VERIFICAT CU SIMȚURILE LUI ÎNVIREA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. MULȚUMIM FRUMOS, SFINTE APOSTOLE TOMA, CĂ AI VERIFICAT ȘI PENTRU NOI! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Tomii, adică în A Doua Duminică a Paștilor!) MULȚUMIM FRUMOS, DOAMNE IISUSE HRISTOSE, CĂ NE DAI POSIBILITATEA SĂ DEVENIM FERICIȚI ȘI NOI, PRIN CREDINȚĂ ÎN ÎNVIEREA TA!

 

“DÂRÂMAȚI TEMPLUL ACESTA ȘI ÎN TREI ZILE ÎL VOI RIDICA. DAR EL LE VORBEA DE TEMPLUL TRUPULUI SĂU.” ACEASTĂ PROOROCIE REFERITOARE LA ÎNVIEREA SA A FĂCUT-O MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN PRIMUL AN AL ACTIVITĂȚII SALE PUBLICE, LA SĂRBĂTOAREA PAȘTILOR. DUPĂ ÎNVIEREA LUI IISUS, UCENICII ȘI-AU ADUS AMINTE DE CUVINTELE LUI. ACTIVITATEA PUBLICĂ A MÂNTUITORULUI A DURAT CAM TREI ANI ȘI JUMĂTATE. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ la Sfânta Liturghie, despre alungarea negustorilor din Templul din Ierusalim, dar și despre Templul Trupului lui Iisus!)

 

SĂRBĂTOAREA “IZVORUL TĂMĂDUIRII”, DEDICATĂ MAICII DOMNULUI, ESTE VECHE DE APROXIMATIV 1400 -1500 DE ANI, DE PE VREMEA ÎMPĂRAȚILOR BIZANTINI LEON I ȘI JUSTINIAN I. “BISERICA SFINTEI MARII A IZVORULUI” DIN ISTANBUL, UNDE SE AFLĂ ȘI “IZVORUL TĂMĂDUIRII”, AȘA CUM ESTE ASTĂZI EA DATEAZĂ DIN 1835. (De ce turcii îi spun acestei biserici Mănăstirea Grecească a Mamei Maria a Peștilor, în limba turcă “Balıklı Meryem Ana Rum Manastiri” ? Câți creștini mai sunt azi în Turcia?) NE AMINTIM CĂ TURCII AU CUCERIT IMPERIUL BIZANTIN CREȘTIN ÎN 1453 DIN CAUZA DECADENȚEI RELIGIOASE ȘI MORALE A CREȘTINILOR, CA PEDEAPSĂ DE LA DUMNEZEU.

 

ARĂTĂRILE DUPĂ ÎNVIERE, ALE MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, AȘA CUM LE CUNOAȘTEM DIN NOUL TESTAMENT, NE FAC SĂ NE ÎNTREBĂM DE CE ESTE OMISĂ MAICA DOMNULUI, SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A TREIA ZI DE PAȘTI, adică MARȚI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ, despre cum S-a arătat Mântuitorul după Înviere celor doi ucenici la Emaus! Știm că potrivit Noului Testament prima dată Mântuitorul S-a arătat Mariei Magdalena.) CE REFERINȚE VECHI CUNOAȘTEM CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ MÂNTUITORUL DUPĂ ÎNVIERE S-A ARĂTAT MAI ÎNTÂI SFINTEI SALE MAME?

 

DESPRE ÎNVIERE, DIALOG ÎNTRE UN SCEPTIC ȘI UN CREȘTIN CREDINCIOS. (Haideți să ne amintim teoriile scepticilor cu privire la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și să ne amintim și cum le putem răspunde! E vorba de următoarele teorii: 1) Iisus nu a înviat, ci corpul lui a fost furat din mormânt de către cineva, sau de apostoli, sau de evreii care se opuneau apostolilor; 2) Iisus nu a fost mort, ci numai a dat impresia că e mort; 3) Apostolii aveau halucinații; 4) Iisus nu a înviat, căci relatările din Evanghelii nu sunt coerente în detalii; 5) Știința modernă a dovedit că nu se întâmplă miracole; 6) Critica biblică modernă a dovedit că povestea Învierii nu este mai mult decât un mit. Răspunsuri care combat aceste teorii au fost date de-a lungul timpului de diferiți creștini credincioși. Să observăm răspunsurile preotului ortodox american Bill Olnhausen, publicate pe blogul său în 2017 și preluate în 2018 de blogul ortodox rus Pravmir!)

 

PE DUMNEZEU NIMENI DINTRE OAMENI NU L-A VĂZUT NICIODATĂ ȘI NU-L POATE CUNOAȘTE ÎN ESENȚA SA. NUMAI FIUL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU, FIU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NUMAI EL L-A FĂCUT CUNOSCUT OAMENILOR ȘI NE-A ÎNVĂȚAT SĂ-L NUMIM TATĂ ȘI SĂ I NE ADRESĂM ASTFEL: “TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN CERURI ...”. NUMAI FIUL LUI DUMNEZEU NE LUMINEAZĂ CUNOAȘTEREA ȘI VIAȚA. NICI CHIAR OAMENII SFINȚI, CUM ESTE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, NU AU PRETENȚIA CĂ ÎL POT ÎNLOCUI PE FIUL LUI DUMNEZEU. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A DOUA ZI DE PAȘTI, adică LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ!)

 

„LA ÎNCEPUT ERA CUVÂNTUL ȘI CUVÂNTUL ERA LA DUMNEZEU ȘI DUMNEZEU ERA CUVÂNTUL.” [Textele biblice din Duminica Învierii (28 aprilie 2019)]

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI SÂMBĂTĂ, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, PRĂZNUIM, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD, “ÎNGROPAREA DUMNEZEIASCĂ ȘI TRUPEASCĂ A MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI POGORÂREA ÎN IAD, PRIN CARE NEAMUL NOSTRU, FIIND CHEMAT DIN STRICĂCIUNE, A FOST MUTAT SPRE VIAȚĂ VEȘNICĂ.” SÂMBĂTA (ADICĂ ZIUA ODIHNEI), A ȘAPTEA ZI A SĂPTĂMÂNII EVREIEȘTI, NE AMINTEȘTE CĂ DUMNEZEU A CREAT LUMEA ÎN ȘASE ZILE, OMUL FIIND CREAT ÎN ZIUA A ȘASEA. TOT ÎN ZIUA A ȘASEA S-A LĂSAT RĂSTIGNIT MÂNTUITORUL, ADEVĂRATUL MIEL DE PAȘTI, RĂSCUMPĂRÂNDU-L PE OMUL CEL STRICAT DE ROBIA DIAVOLULUI ȘI DE MOARTEA ETERNĂ, ASTFEL CREÂNDU-L A DOUA OARĂ, DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la slujba de dimineață, adică la Utrenie, precum și textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie, în Sfânta și Marea Zi Sâmbătă!)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI VINERI, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, PRĂZNUIM, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD, “SFINTELE ȘI MÂNTUITOARELE ȘI ÎNFRICOȘĂTOARELE PĂTIMIRI ALE DOMNULUI ȘI DUMNEZEULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS: SCUIPĂRILE, LOVIRILE PESTE FAȚĂ, PALMELE, INSULTELE, BATJOCURILE, HAINA DE PORFIRĂ, TRESTIA, BURETELE, OȚETUL, PIROANELE, SULIȚA ȘI ÎNAINTE DE TOATE CRUCEA ȘI MOARTEA PE CARE LE-A PRIMIT DE BUNĂ VOIE PENTRU NOI. SE MAI FACE ÎNCĂ POMENIRE DE MĂRTURISIREA MÂNTUITOARE FĂCUTĂ PE CRUCE DE TÂLHARUL RECUNOSCĂTOR, CARE A FOST RĂSTIGNIT ÎMPREUNĂ CU EL.” [Haideți să ne amintim Cele Șapte “Cuvinte” Ale Mântuitorului Pe Cruce, precum și textele evanghelice care se citesc în Sfânta și Marea Zi Vineri la slujba Vecerniei! (Sfântă Liturghie nu se face în Vinerea Mare, fiind zi de Post total: “Dacă este cineva prea neputincios sau prea bătrân și nu va putea să petreacă postind, să i se dea numai pâine și apă, după apusul soarelui. Așa am luat din sfintele porunci ale Sfinților Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare, că și cuvântul Domnului către farisei zice: Dacă se va lua Mirele de la dânșii, atunci vor posti în acele zile.” Așa scrie în Triod.)]

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI JOI, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, NE AMINTIM ÎN SPECIAL DE PATRU EVENIMENTE DIN VIAȚA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD: 1) IISUS SPĂLĂ PICIOARELE UCENICILOR ÎNAINTE DE CINA CEA DE TAINĂ; 2) CINA CEA DE TAINĂ; 3) RUGĂCIUNEA CEA MAI PRESUS DE FIRE FĂCUTĂ DE IISUS ÎN GRĂDINA GHETSIMANI; 4) PRIN SĂRUTARE IUDA ÎL PREDĂ PE IISUS SOLDAȚILOR, CARE ÎL DUC LEGAT LA MARII PREOȚI ANA ȘI CAIAFA, PENTRU A FI JUDECAT. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Zi Joi!)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI MIERCURI, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, NE AMINTIM ÎN SPECIAL DE FEMEIA PĂCĂTOASĂ CARE A TURNAT MIR DE MARE PREȚ PE CAPUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU DOUĂ ZILE ÎNAINTE DE PAȘTI. GESTUL EI I-A NEMULȚUMIT PROFUND PE UCENICI, ÎN SPECIAL PE IUDA, ACESTA GĂSIND ASTFEL PRETEXTUL SĂ SE DESPARTĂ DE IISUS, BA MAI MULT, CHIAR SĂ-L VÂNDĂ DUȘMANILOR, ADICĂ MARILOR PREOȚI EVREI CARE PLĂNUISERĂ SĂ-L OMOARE. ÎN SCHIMB, GESTUL FEMEII A FOST APRECIAT DE IISUS CA FIIND O UNGERE ANTICIPATĂ PENTRU ÎNMORMÂNTAREA LUI. [Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Zi Miercuri! Din Sinaxarul din Triod observăm că “femeia aceasta pare că este una și aceeași la toți evangheliștii, însă nu este așa.” Sfântul Ioan Gură de Aur spune că este vorba de două femei care au turnat mir pe trupul lui Iisus, în situații diferite. Una era păcătoasă, despre ea scriind primii trei Sfinți Evangheliști (Matei, Marcu și Luca). Cealaltă este Maria, sora lui Lazăr, care avea o viață curată, despre ea scriind Sfântul Evanghelist Ioan. Sunt și comentatori care consideră că ar fi fost trei femei diferite.)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI MARȚI, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, NE AMINTIM ÎN SPECIAL DE PILDA CELOR ZECE FECIOARE, CONFORM SINAXARULUI DIN TRIOD. ASTFEL SUNTEM ÎNDEMNAȚI SĂ ÎL AȘTEPTĂM PE MIRELE HRISTOS, ASEMENEA CELOR CINCI FECIOARE ÎNȚELEPTE, AVÂND CANDELELE CREDINȚEI APRINSE ȘI UNTDELEMN DE REZERVĂ, ADICĂ FAPTE DE MILOSTENIE FĂCUTE ÎN TIMPUL ACESTEI VIEȚI, PRIN HARUL DUHULUI SFÂNT. ADORMIREA TUTUROR FECIOARELOR ÎNSEAMNĂ MOARTEA. TREZIREA LOR LA STRIGAREA DE LA MIEZUL NOPȚII ÎNSEAMNĂ ÎNVIEREA TUTUROR, LA A DOUA VENIRE A DOMNULUI. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Zi Marți! Este despre: A Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos și Sfârșitul lumii; Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Judecata Universală; Mântuitorul anunță că peste două zile va fi dat spre Răstignire.)

 

ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI LUNI, DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR, TEXTUL EVANGHELIC CARE SE CITEȘTE LA SFÂNTA LITURGHIE NE AMINTEȘTE DE SFÂRȘITUL IERUSALIMULUI IPOCRIT, SFÂRȘIT PROFEȚIT DE IISUS ȘI REALIZAT DE ARMATELE ROMANE ÎN ANUL 70. SFÂRȘITUL IERUSALIMULUI IPOCRIT ESTE O IMAGINE PROFETICĂ PESTE SECOLE DESPRE SFÂRȘITUL LUMII, CÂND VA VENI IISUS PE NORII CERULUI, CA DREPT JUDECĂTOR AL LUMII, CU PUTERE ȘI GLORIE MARE. ... TEXTUL SINAXARULUI DIN TRIOD NE AMINTEȘTE DE: 1) IOSIF CEL PREAFRUMOS, CARE A FOST VÂNDUT DE FRAȚII SĂI, FIIND O PREFIGURARE A VINDERII LUI IISUS DE CĂTRE APOSTOLUL IUDA; 2) SMOCHINUL BLESTEMAT DE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DIN CAUZĂ CĂ NU AVEA ROADĂ ÎN EL, CI NUMAI FRUNZE. SMOCHINUL ESTE UN SIMBOL AL POPORULUI IUDEU IPOCRIT ȘI LIPSIT DE ADEVĂRATELE ROADE ALE CREDINȚEI ÎN DUMNEZEU. IISUS A ARĂTAT ASTFEL CĂ ARE PUTERE ȘI SĂ FACĂ DREPTATE, SĂ PEDEPSEASCĂ.

  

DE LA CONFLICTUL ARABO-ISRAELIAN, LA PROFEȚIILE DESPRE AL TREILEA TEMPLU DIN IERUSALIM ȘI DESPRE MESIA EVREILOR NECREȘTINI, PE CARE CREȘTINII ÎL IDENTIFICĂ CU ANTIHRISTUL. (articol despre protecția credinței creștine, publicat în 24 mai 2021, pe website-ul Union of Orthodox Journalists) DEOCAMDATĂ OBSERVĂM CĂ O ÎNCETAREA A FOCULUI ÎNTRE ISRAEL ȘI HAMAS A INTRAT ÎN VIGOARE ÎN 21 MAI 2021. NUMĂRUL MORȚILOR PARE ACUM A FI DE CEL PUȚIN 248 LA PALESTINIENI, INCLUSIV 66 DE COPII, IAR LA ISRAELIENI DE 14.

 

 PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ PAȘTILE EVREILOR. AȘA A RĂSPUNS RECENT PATRIARHUL ORTODOX GREC AL IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, CÂND A FOST ÎNTREBAT DESPRE POSIBILITATEA DE A UNIFICA DATA PAȘTILOR PENTRU TOȚI CREȘTINII. PATRIARHUL A MAI SPUS CĂ SINODUL DE LA NICEEA, ÎN ANUL 325, A STABILIT CALCULAREA DATEI PAȘTILOR, “PE CARE NOI O URMĂM PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI”. “DECI, DESIGUR, NOI VREM O DATĂ COMUNĂ, DAR ... NOI NU AVEM NICI UN DREPT SĂ SCHIMBĂM SAU SĂ FALSIFICĂM CURSUL ISTORIEI SACRE, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ PAȘTILE EVREIEȘTI.” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 6 mai 2021)

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)

 

ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie 2021)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

  

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

 

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )

 

Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )

 

Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

 DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI (în a treia JOI din noiembrie), în acest an, 2024, TEMA propusă pentru meditație este “FILOSOFIA: CONSTRUIREA DE PODURI PESTE PRĂPĂSTIILE SOCIALE”, adică este vorba despre CONTRIBUȚIA FILOSOFIEI LA VINDECAREA DUȘMĂNIILOR ȘI DEZBINĂRILOR DINTRE OAMENI. Ne dăm seama că nu este ușor să vindeci dușmăniile și dezbinările dintre oameni, este chiar imposibil uneori, căci vedem chiar în zilele noastre cum din dezbinări și dușmănii s-a ajuns la înrăirea tot mai mult a oamenilor și la războaie. Dar știm că, din punct de vedere creștin, ceea ce este imposibil de realizat numai cu oamenii este, totuși, posibil de realizat dacă-L avem pe Dumnezeu cu noi. FILOSOFIA CREȘTINĂ, adică ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ, NE ÎNVAȚĂ CĂ PENTRU A VINDECA DUȘMĂNIILE ȘI DEZBINĂRILE DINTRE OAMENI ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ VINDECĂM MAI ÎNTÂI DUȘMĂNIA ȘI DEZBINAREA DINTRE OM ȘI DUMNEZEU, adică SĂ CONSTRUIM POD PESTE PRĂPĂSTIILE DINTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU. De fapt, PODUL ESTE DEJA CONSTRUIT DE MÂNTUITORUL LUMII, DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PRIN CRUCEA IUBIRII LUI. Datoria noastră este SĂ Îi CEREM PERMISIUNEA SĂ TRECEM PRĂPĂSTIILE FOLOSIND CRUCEA LUI. Prăpăstiile dintre oameni și Dumnezeu, precum și prăpăstiile dintre oameni, sunt create de păcate. Dar mesajul iubirii divine transmis de-a lungul secolelor prin predicarea Evangheliei lui Iisus a creat și creează mereu poduri peste prăpăstiile sociale, a schimbat și schimbă mereu lumea în bine. Așa s-a ajuns la desființarea sclaviei, la grija față de bolnavi, la înființarea și dezvoltarea spitalelor, la ajutorarea săracilor, la înființarea și dezvoltarea școlilor, la îmbunătățirea societății în general. Toate influențele cu adevărat bune în societate sunt bazate pe Jertfa Mântuitorului pe Cruce. HAIDEȚI SĂ NE FOLOSIM DE FILOSOFIA CREȘTINĂ și SĂ Îi MULȚUMIM MÂNTUITORULUI PENTRU EFORTUL SACRIFICIULUI SĂU, PERMANENT VALABIL, DE A ȚINE CRUCEA CA POD PESTE PRĂPĂSTII! ... Din 2002 se sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei, fiind proclamată de UNESCO (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Se afirmă astfel valoarea filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru promovarea toleranței și păcii.

  Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/photo/?fbid=3127634857377003&set=a.711891222284724 World Philosophy Day is an internatio...