joi, 12 decembrie 2019

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)


Pr. prof. Ion Ciungu




Ne amintim că în 5 decembrie 2019 ziarul francez „LE FIGARO”, sau mai precis spus, revista franceză „LE FIGARO HORS-SÉRIE”, în parteneriat cu Școala Biblică și Arheologică din Ierusalim, a publicat un număr special, de 172 de pagini, despre persoana Domnului nostru Iisus Hristos. O prezentare în română a acestei știri, făcută deja de colega noastră Monica Gujan de la Centrul de Documentare și Informare al Liceului „Johannes Lebel” din Tălmaciu, o putem (re)vedea în articolul de la următorul link: ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS




IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” este cel mai recent număr special al revistei franceze Figaro Hors-Série (Figaro Număr Special), consacrat persoanei lui Iisus. Din 5 decembrie 2019, la chioșcurile de ziare și reviste din Franța, acest număr special este disponibil, la prețul de 12,90 euro, după cum putem vedea din prezentarea făcută la următorul link :



Traduc câteva rânduri din prezentarea acestui număr special:


„PREZENTARE


El S-a născut într-o iesle și a murit pe o cruce, în urmă cu două milenii. Nașterea acestui iudeu galileean a bulversat istoria. Cine a fost Iisus din Nazaret? Agitator politic, șef religios, « om adevărat și Dumnezeu adevărat »? În parteneriat cu Școala Biblică și Arheologică Franceză de la Ierusalim, Le Figaro Hors-Série a reunit bibliști, arheologi, istorici și teologi pentru a trece cazul Iisus prin sita istoriei.” ...

..............


În 9 decembrie 2019, directorul de la secțiile Figaro Istorie și Figaro Număr Special, Michel De Jaeghere, a publicat un editorial referitor la numărul special „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT”.


Editorialul a apărut cu titlul următor: Michel De Jaeghere: Jésus et la quatrième tentation, (adică, Iisus și ispita a patra) https://www.lefigaro.fr/vox/religion/michel-de-jaeghere-jesus-et-la-quatrieme-tentation-20191209



Rezumând, pe baza scriitorului rus Dostoievski, cele trei ispite pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a respins fără șovăire atunci când Diavolul a încercat să-L cucerească, ispite în care au căzut elitele iudaice din vremea Mântuitorului și chiar apostolii, și apoi Biserica Catolică, Michel De Jaeghere evidențiază în finalul acestui editorial, pe baza filosofului rus Soloviev,  ispita a patra prin care Diavolul, folosindu-se de Antichrist, încearcă să-i cucerească pe creștini: secularismul, adică ideea că nu există nimic altceva decât viața pe acest Pământ, iar mântuirea (repartiția mai justă a bunurilor materiale și o inginerie socială mai bună) nu se obține prin Iisus ci prin șeful unui Stat filantrop, al cărui geniu ajunge să facă unirea tuturor Statelor de pe planetă și dorește să facă unirea tuturor Bisericilor care îl recunosc a fi unic mediator, în locul lui Hristos. Cu alte cuvinte, ispita de a avea un creștinism fără Hristos. În această ispită vor fi prinși mulți creștini, și anume aceia care chiar dacă iubesc anumite aspecte ale creștinismului, totuși nu pe Hristos Îl iubesc cel mai mult. Puțini vor fi aceia care nu se vor lăsa prinși în cursa lui Antihrist, iar această performanță a lor se datorează faptului că ei pe Hristos Îl iubesc cel mai mult din tot ceea ce există în creștinism.


………………………………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole :

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

IISUS A FOST CEEA CE EL A PRETINS CĂ ESTE, ADICĂ, IISUS A FOST DUMNEZEU. ACESTA ESTE REZULTATUL INVESTIGAȚIEI FĂCUTE RECENT DE DOI PSIHIATRI, UNUL SPANIOL, CELĂLALT ENGLEZ, CARE NU AU PUTUT RĂMÂNE TĂCUȚI CÂND UNII ATEI DIN ZILELE NOASTRE AU SPUS CĂ IISUS A FOST BOLNAV MENTAL ÎN MOD GRAV. REZULTATELE INVESTIGAȚIEI AU FOST PUBLICATE ÎN CARTEA „MAD OR GOD? JESUS: THE HEALTHIEST MIND OF ALL”(articol în engleză din 17 iulie 2018; scurtă anunțare a știrii)






ÎN CURTEA SUPREMĂ A SUA, VICTORIE IMPORTANTĂ PENTRU COPIII NENĂSCUȚI, VICTORIE IMPORTANTĂ PENTRU MIȘCAREA PRO VIAȚĂ, ÎN 9 DECEMBRIE 2019: DOCTORII CARE FAC AVORTURI AU OBLIGAȚIA DE A-I ARĂTA ȘI EXPLICA FEMEII ÎNSĂRCINATE IMAGINILE ECOGRAFICE ALE EMBRIONULUI SAU FĂTULUI ȘI DE A-I PERMITE SĂ ASCULTE RITMUL CARDIAC AL EMBRIONULUI SAU FĂTULUI, CU SCOPUL DE A AVEA UN CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT (LĂMURIT). (articole în engleză din 9 decembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). VAI, VAI, VAI, NE AMINTIM CĂ ROMÂNIA NU ESTE PRINTRE ȚĂRILE CARE APĂRĂ LA NIVEL POLITIC ȘI LEGISLATIV DREPTUL LA VIAȚĂ AL COPIILOR NENĂSCUȚI!!! ÎN ROMÂNIA POLITICIENII PAR A FI NECREȘTINI, ATEI, CRIMINALI, SATANIȘTI, DAȚI DRACULUI DE TOT!!! NIMIC SFÂNT ÎN SECURITATE!!! BISERICA ESTE FALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA???!!!



ȚĂRI CREȘTINE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎN WASHINGTON DC LA CONFERINȚĂ, ÎN 4 DECEMBRIE 2019: UNGARIA, BRAZILIA, POLONIA ȘI SUA. UNGARIA ARE POLITICI SERIOASE PRO FAMILIE, IAR ÎN CONSTITUȚIA UNGARIEI DIN 2011 ESTE PREVĂZUTĂ PROTECȚIA VIEȚII UMANE DIN MOMENTUL ZĂMISLIRII ȘI PROTECȚIA INSTITUȚIEI CĂSĂTORIEI DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE. (articol în engleză din 5 decembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). VAI, VAI, VAI DE ROMÂNIA „CREȘTINĂ” FĂRĂ POLITICIENI CREȘTINI, FĂRĂ POLITICI SERIOASE PRO FAMILIE, CU REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE BOICOTAT ÎN 2018 ȘI CU 100.000 DE AVORTURI ÎN FIECARE AN!!!













ÎN SUA, 23 DE STATE S-AR PUTEA SĂ INTERZICĂ AVORTUL DACĂ ÎN CURTEA SUPREMĂ SE VA DESFIINȚA DECIZIA „ROE V. WADE” DIN 1973, CARE A APROBAT AVORTURILE. AȘA A ANUNȚAT RECENT UN GRUP AMERICAN SUSȚINĂTOR AL DREPTURILOR LA AVORT. (articol în engleză din 29 noiembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ POLONIA ARE CEA MAI RESTRICTIVĂ LEGISLAȚIE DIN EUROPA CU PRIVIRE LA AVORT ȘI CĂ POLONEZII L-AU DECLARAT PE IISUS CA REGE AL POLONIEI ÎN 2016. ... NE AMINTIM CĂ BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ A PROPUS ÎN ACEASTĂ VARĂ CA SFINȚENIA VIEȚII UMANE DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI SĂ FIE GARANTATĂ PRIN LEGISLAȚIE. ... NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID ANUAL 100.000 DE BEBELUȘI DE CĂTRE SATANIȘTII „DOCTORI”!!! OBSERVĂM CĂ SATAN, UCIGĂTORUL DE OAMENI, ESTE FAVORIZAT PRIN LEGISLAȚIE DE CĂTRE PARLAMENTARII ROMÂNI SATANIȘTI!!!





MISSISSIPPI  DEVINE STATUL CEL MAI SIGUR PENTRU COPIII NENĂSCUȚI, CĂCI MIERCURI, 13 FEBRUARIE 2019, CORPUL LEGISLATIV A ADOPTAT INTERDICȚIA AVORTULUI DIN MOMENT CE ESTE DETECTAT “RITMUL CARDIAC” AL BEBELUȘULUI. GUVERNATORUL STATULUI MISSISSIPPI, PHIL BRYANT, ESTE NERĂBDĂTOR SĂ PROMULGE LEGEA ACEASTA. (articol în engleză din 15 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA INIȚIAZĂ CINEVA LA NIVEL DE STAT LEGI CONTRA CRIMEI AVORTULUI?



“TOȚI COPIII, NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI, SUNT FĂCUȚI DUPĂ CHIPUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU”. AȘA A DECLARAT PREȘEDINTELE SUA, DONALD TRUMP, CRITICÂNDU-I TĂIOS PE SUSȚINĂTORII AVORTURILOR, ȘI AMINTIND CĂ “NOI AVEM OBLIGAȚIA DE A CONSTRUI O CULTURĂ CARE PROTEJEAZĂ ȘI SE ÎNGRIJEȘTE DE DEMNITATEA ȘI SFINȚENIA VIEȚII UMANE INOCENTE”. DIN “DISCURSUL CU PRIVIRE LA STAREA UNIUNII” (DIN 5 FEBRUARIE 2019) ȘI DIN DISCURSUL DE LA “MICUL DEJUN NAȚIONAL CU RUGĂCIUNE” (DIN 7 FEBRUARIE 2019). (articole în engleză din 7 și 6 februarie 2019; și din 30 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)



ÎN SUA, CURTEA SUPREMĂ I-A DEZAMĂGIT JOI, 7 FEBRUARIE 2019, PE LUPTĂTORII CONTRA AVORTURILOR, BLOCÂND TEMPORAR STATUL LOUISIANA DE LA APLICAREA UNUI REGULAMENT CLINIC CU PRIVIRE LA AVORT. ÎN ROMÂNIA INIȚIAZĂ CINEVA LA NIVEL DE STAT LEGI CONTRA CRIMEI AVORTULUI? (articole în engleză din 8 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)



AVORTUL ÎN SUA ESTE NUMIT “AL DOILEA RĂZBOI CIVIL AL AMERICII”. CEA MAI  RIDICATĂ RATĂ A AVORTULUI ÎN SUA ESTE ÎN STATUL NEW YORK. CURTEA SUPREMĂ DIN SUA AR PUTEA DESFIINȚA LEGEA CARE DIN 1973 PERMITE INDUSTRIA AVORTULUI. DINTR-O REACȚIE DE FRICĂ FAȚĂ DE ACEASTĂ POSIBILITATE, STATUL NEW YORK A EXTINS PRIN LEGE DREPTURILE LA AVORT, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ. (articol în engleză din 31 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)



ÎN MEDELLIN (COLUMBIA), CREȘTINII EVANGHELICI LATINI PRO VIAȚĂ ȘI PRO FAMILIE I-AU ÎNTRECUT CA NUMĂR, PENTRU PRIMA DATĂ, PE ACTIVIȘTII LGBT ȘI PRO AVORT, LA ADUNAREA GENERALĂ A ORGANIZAȚIEI STATELOR AMERICANE, ÎN 26 ȘI 27 IUNIE 2019. TOCMAI DIN ACEASTĂ CAUZĂ, ÎN 27 IUNIE 2019, A DOUA ZI A ADUNĂRII, UNOR REPREZENTANȚI EVANGHELICI LI S-A REFUZAT ACCESUL ÎN CLĂDIREA UNDE S-A ȚINUT ADUNAREA, DEȘI EI AVEAU ACREDITARE OFICIALĂ. MOTIVUL REFUZULUI A FOST CĂ NU MAI SUNT LOCURI. ÎN REALITATE, CHIAR ERAU LOCURI LIBERE, NEOCUPATE. (articol în engleză din 28 iunie 2019 ; scurtă anunțare a știrii).






“HRISTOS PENTRU TOATE NAȚIUNILE” ESTE O ORGANIZAȚIE MISIONARĂ ÎNFIINȚATĂ ÎN 1974 DE CĂTRE GERMANUL REINHARD BONNKE. EL ESTE CUNOSCUT ÎN SPECIAL PENTRU PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN AFRICA. DATORITĂ ACTIVITĂȚII SALE, DIN 1967 PÂNĂ ACUM, PESTE 79 DE MILIOANE DE PERSOANE AU ALES CA IISUS SĂ FIE DOMN AL LOR. REINHARD BONNKE A MURIT ÎN 7 DECEMBRIE 2019, LA VÂRSTA DE 79 DE ANI. FAMILIA BONNKE A CERUT CA ÎN LOC DE FLORI SĂ SE FACĂ DONAȚII PENTRU CRUCIADELE EVANGHELICE ORGANIZATE DE “HRISTOS PENTRU TOATE NAȚIUNILE”. (articole în engleză din 7 și 8 decembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii)

















































































































































































































































































Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)





































































Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)























































































































































































































































































































































































Despre design-ul inteligent  putem (re)vedea și următoarele articole:



























































































































































































































































































































































































































































































































































Ateismul este susținut de  obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)




Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)










Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)









Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI



















Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?














În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:











Cu această ocazie ne putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare



















Să ne reamintim că în 3 decembrie 2015 mai mulți rabini au recunoscut valoarea creștinismului, pentru prima dată în istorie, dar nu valoarea lui Iisus. (Ce schizofrenie!!!) Această recunoaștere a urmat după 50 de ani de dialog cu Biserica Romano-Catolică, dar și în contextul în care islamicii îi urmăresc și împușcă pe evrei prin Europa (ne amintim evenimentele din 7 ianuarie și din 13 noiembrie 2015 din Franța, de la Charlie Hebdo și de la Sala Bataclan).



















Evreii care cred că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, sunt puțini, la nivel mondial cam 350.000. În Israel, evreii mesianici sunt cam 30.000.











































































































































































































Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)













































































































































































































































































Despre evreii care susțin ISIS putem afla și din articolul de la următorul link: DUMINICA FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS) 





Creștinii luptă din greu să contracareze efectele criminale ale ateilor:




























ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???





















































PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)





























































































































Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)








































































































ATEI, MUTANȚI, AUTIȘTI, SCHIZOFRENICI, STÂNGACI (despre un studiu academic publicat în engleză în 20 decembrie 2017). 




UN OM UCIGAȘ ÎN SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ; studiu psihologic, 2017). 


















































Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
















































































































ÎNCĂ O DOCTORIȚĂ AMERICANĂ CARE FĂCEA AVORTURI A DEVENIT LUPTĂTOARE PRO VIAȚĂ, ANTIAVORT. EA SE NUMEȘTE KATHI AULTMAN. (articol în engleză din 14 noiembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM DE DOCTORIȚA ABBY JOHNSON CARE DE ASEMENEA FĂCEA AVORTURI ÎNSĂ ACUM ESTE LUPTĂTOARE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT. NE AMINTIM ȘI DE FILMUL ANULUI 2019 PRO VIAȚĂ NUMIT „UNPLANNED” ÎN CARE EROINA PRINCIPALĂ ESTE ABBY JOHNSON. ACEST FILM, TRADUS ÎN ROMÂNĂ, ÎL PUTEM VEDEA DÂND CLICK PE LINK-UL PE CARE ÎL GĂSIM ȘI ÎN ACEST ARTICOL. ... ÎN ROMÂNIA DOCTORII DAȚI DRACULUI UCID ÎN FIECARE AN 100.000 DE BEBELUȘI ÎN PÂNTECELE MAMELOR LOR ... SATANISTE SUNT LEGILE PRO AVORT ȘI SATANIȘTI SUNT PARLAMENTARII CARE LE-AU FĂCUT ȘI LE SUSȚIN!!! INSUFICIENTĂ ESTE EVANGHELIZAREA CARE SE FACE ÎN ROMÂNIA!!!! CINE SĂ-I CONVERTEASCĂ LA IISUS ȘI SĂ VINDECE SUFLETELE CELOR CARE COMIT ACESTE CRIME ÎN MOD LEGAL???!!!!







































CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!
































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...