„Oare sfinţii pe care îi chemăm în ajutor se roagă pentru noi? Se roagă. Dacă eu, om păcătos, lipsit de căldură sufletească, hain şi răuvoitor, uneori mă rog pentru alţii, fie că aşteaptă sau nu să mă rog pentru ei, şi o fac cu credinţă, pomenindu-i cu răbdare, după numele fiecăruia, deşi nu întotdeauna cu toată inima, sfinţii, oamenii lui Dumnezeu, atât de iubitori faţă de fraţii lor de pe pământ, să nu se roage oare pentru mine şi pentru noi, atunci când îi chemăm cu credinţă, nădejde şi dragoste? Se roagă pentru sufletele noastre, ca nişte grabnici ajutători şi rugători, ne spune Sfânta Biserică, Maica noastră, cea de Dumnezeu insuflată. Aşadar, roagă-te, fără a te îndoi, sfinţilor, oamenii lui Dumnezeu, cere-le să mijlocească pentru tine înaintea Lui. Te vor auzi, în Duhul Sfânt, atunci când te vei ruga, din suflet, cu duh curat, fiindcă atunci când te rogi nefăţarnic ai în tine suflare de la Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului şi al sincerităţii, Care este El Însuşi Adevărul şi Sinceritatea. În oamenii sfinţi şi în noi lucrează acelaşi Duh Sfânt. Sfinţirea sfinţilor se face de la Duhul Sfânt, Cel ce veşnic viază în ei.”
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, pp 83).
