duminică, 13 septembrie 2026

Suntem în DUMINICA DE DINAINTE DE sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, când textul evanghelic la Sfânta Liturghie este despre Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu Nicodim, referitoare la Înălțarea pe Cruce a Fiului Omului Venit din Cer pentru mântuirea lumii (Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 3, 13-17).

Pr. prof. Ion Ciungu




“Și era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntaș al Iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și i-a zis: "Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit învătător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el". Răspunsu-i-a Iisus și i-a zis: "Adevăr, adevăr îți spun: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu". … Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede într'Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică."” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 3).


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica înainte de sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci este din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 3, versetele 13 – 17:


"13.


Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.


14.


Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului,


15.


Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.


16.


Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.


17.


Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea."

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=3


marți, 8 septembrie 2026

Terorismul israelienilor contra palestinienilor a fost denunțat recent (4 - 6 septembrie, 2026) chiar și de către ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, și de către fostul prim-ministru israelian, Naftali Bennett. "Incendierea caselor cu arabi nevinovați în interior este 'terorism evreiesc' ", a zis Naftali Bennett. De asemenea, Huckabee i-a caracterizat ca fiind "teroriști" pe israelienii care îi atacă pe palestinieni, ambasadorul știind că "acest cuvânt este inconfortabil pentru unii oameni". https://www.facebook.com/reel/1007016829025240/?app=fbl https://www.facebook.com/reel/2154583692158063/?app=fbl ... Iisus a zis și zice: "Întoarce sabia ta la locul ei, căci toți cei care scot sabia vor muri de sabie!" Iisus a zis și zice: "Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă!" Iisus a zis și zice: "Fericiți sunt făcătorii de pace, că aceia se vor numi fii ai lui Dumnezeu." Iisus a zis și zice: "Pacea Mea las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu."

Pr. prof. Ion Ciungu





"Burning homes with innocent Arabs inside is 'Jewish terrorism': Ex-Israeli premier

'If it is done for nationalist reasons, that is the definition,' says Naftali Bennett


Former Israeli Prime Minister Naftali Bennett said burning homes while innocent Arabs are inside consitutes as "Jewish terrorism."


"If someone comes to burn down the home of innocent Arabs with the people inside it, then of course that is Jewish terrorism.


"If it is done for nationalist reasons, that is the definition," Bennett told the Besheva conference on Sunday.


He said such acts should be condemned, adding: "I don’t understand how this serves the settlement movement."


Bennett's remarks come ahead of Israel's general elections that are set to be held on Oct. 27. The vote centers on Netanyahu’s Likud party and his principal challengers, particularly former army Chief of Staff Gadi Eisenkot and Bennett.


The comments also coincide with a rise in attacks by the Israeli military and occupiers in the occupied West Bank in recent days."

https://www.aa.com.tr/en/middle-east/burning-homes-with-innocent-arabs-inside-is-jewish-terrorism-ex-israeli-premier/4050014


"US ambassador to Israel calls occupiers committing crimes in West Bank ‘terrorists’

Mike Huckabee says occupier violence damages Israel’s image", https://www.aa.com.tr/en/americas/us-ambassador-to-israel-calls-occupiers-committing-crimes-in-west-bank-terrorists-/4047584


https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3843168482490300/?app=fbl




Secretarul de externe al Regatului Unit, Ed Miliband, deși este evreu, i-a acuzat, în 8 septembrie , 2026, pe teroriștii coloniști israelieni care comit purificare etnică împotriva palestinienilor în Cisiordania. El a anunțat că Regatul Unit va interzice importul bunurilor produse de coloniștii israelieni ilegali, va sancționa companiile și indivizii care finanțează și construiesc colonii și va interzice în Britania publicitatea pentru proprietățile coloniștilor.

https://www.facebook.com/61581810626573/posts/122144898099060354/?app=fbl

https://www.facebook.com/share/p/1C8yqpNoVf/

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3843828662424282/?app=fbl



Acum 12 țări au anunțat că restricționează comerțul cu coloniile israeliene ilegale din Cisiordania, din cauza atacurilor coloniștilor israelieni contra palestinienilor:

https://www.facebook.com/100071892674321/posts/1106606518412427/?app=fbl

Însă Israelului nu-i pasă și a anunțat că își continuă extinderea coloniilor: https://www.facebook.com/100064501157337/posts/1498277838998907/?app=fbl

Expansiunea israeliană contra palestinienilor:

https://www.facebook.com/reel/2090094678274302/?app=fbl

https://www.facebook.com/share/p/1E1fGwpgrT/


Fostul ministru israelian al apărării, Moshe Ya'alon, a denunțat miercuri, 9 septembrie, 2026, violența coloniștilor ocupanți israelieni contra palestinienilor, recunoscând că guvernul israelian comite purificare etnică. "Declarațiile sale au venit după ce Franța, Regatul Unit, Danemarca, Spania, Finlanda, Irlanda, Islanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Suedia și Canada au anunțat marți planuri de a impune restricții comerciale asupra bunurilor provenite din așezările israeliene."


"„Având în vedere decizia unor țări de a ne impune sancțiuni din cauza revoltelor și a terorismului provocate de evrei în Iudeea și Samaria (Cisiordania) și în Valea Iordanului, nu ne putem disculpa acuzând aceste țări de «antisemitism»”, a scris Ya'alon pe platforma americană de socializare X.


Ya'alon a declarat că viitorul guvern al Israelului trebuie să își asume responsabilitatea pentru evoluțiile din teritoriu și să pună capăt a ceea ce el a descris drept finanțarea și încurajarea israelienilor care îi deposedează violent pe palestinieni de bunurile lor.


„Viitorul guvern trebuie să își asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în zonă, să oprească finanțarea și încurajarea celor care provoacă revolte, îi deposedează pe arabi de pământurile lor prin acte de o violență extremă (inclusiv crime), le fură bunurile și înființează ferme și avanposturi în locul acestora”, a spus el.


„Ce altceva este aceasta, dacă nu o epurare etnică!?” a adăugat el."

https://www.facebook.com/100069270756995/posts/1415415540777458/?app=fbl

https://www.aa.com.tr/en/middle-east/former-israeli-defense-minister-says-violence-by-occupiers-in-west-bank-amounts-to-ethnic-cleansing/4053459

https://www.facebook.com/share/p/199NswJ4XY/


Pe 8 septembrie avem sărbătoarea NAȘTEREA MAICII DOMNULUI, numită și SFÂNTA MARIE MICĂ. Părinții Maicii Domnului, IOACHIM și ANA, erau ajunși la bătrânețe disprețuiți de oameni și mâhniți din cauză că nu puteau să aibă copii. Însă, ei AU FOST RECOMPENSAȚI DE DUMNEZEU CU O FETIȚĂ, după zeci de ani de suferințe, căci și-au menținut, pe tot parcursul vieții, în lucrare bună, credința lor în Dumnezeu, rugăciunile, jertfele la Templul din Ierusalim, posturile cuvenite și milostenia față de săraci. DIN FIICA LOR, MARIA, URMA SĂ SE NASCĂ MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Deci, IOACHIM ȘI ANA sunt BUNICII MÂNTUITORULUI LUMII. ... Îți mulțumim frumos, Doamne Dumnezeul nostru, Veșnicule Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, Îți mulțumim frumos prin Duhul Atotsfânt, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Darul Deosebit pe care l-ai făcut lui Ioachim și Anei, și lumii întregi! ... Să ascultăm cântarea NAȘTEREA TA, PREACURATĂ, VESELEȘTE LUMEA TOATĂ: https://www.facebook.com/watch/?v=2453104231633686 De asemenea, azi este potrivit să ascultăm iarăși cântată poezia-rugăciune compusă de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, LA UȘA MILOSTIVIRII, rugăciune către Maica Domnului, cunoscută mai mult după primele versuri: PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ, NĂDEJDEA SUFLETULUI MEU: https://www.facebook.com/vladiulianrosu/videos/1050527389735523/?app=fbl

Pr. prof. Ion Ciungu   


 


“Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru! Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare, și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.” (Troparul sărbătorii NAȘTEREA MAICII DOMNULUI) https://ro.orthodoxwiki.org/Na%C8%99terea_Maicii_Domnului


În Biblie nu sunt amintiți Părinții Maicii Domnului. Însă Biserica a selectat și a preluat unele informații din unele apocrife ale Noului Testament, mai precis din Protoevanghelia lui Iacob (scrisă în secolul al II – lea d. Hr.), transmițându-ne că Părinții Maicii Domnului se numeau Ioachim și Ana. După unele articole publicate pe website-uri ortodoxe oficiale, Ioachim și Ana au avut-o pe Prunca Maria la bătrânețe, ca dar deosebit de la Dumnezeu, după ce trăiseră ca soț și soție timp de 50 de ani fără să poată avea copii. După alte informații, mai precis după textele apocrife Evanghelia lui Pseudo – Matei și Evanghelia Nașterii Mariei, Ioachim și Ana au avut-o pe Prunca Maria, ca dar deosebit de la Dumnezeu, după ce trăiseră ca soț și soție timp de 20 de ani fără să poată avea copii. https://basilica.ro/sf-si-dreptii-dumnezeiesti-parinti-ioachim-si-ana-%E2%80%A0-sf-cuv-chiriac-de-la-tazlau-%E2%80%A0-sf-cuv-onufrie-de-la-vorona-sf-parinti-de-la-sinodul-al-iii-lea-ecumenic-2/ ... http://www.stathanasius.org/site/assets/files/7760/study_09_08_20.pdf ... https://www.newadvent.org/fathers/0848.htm ... https://www.newadvent.org/fathers/0849.htm



Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 8 septembrie este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 10, versetele 38 – 42 și din capitolul 11, versetele 27 – 28.


"38 


Şi pe când mergeau ei, El a intrat într'un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. 


39 


Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. 


40 


Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m'a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute“. 


41 


Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te'ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, 


42 


ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua“. 


27 


Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!“ 


28 


Iar El a zis: „Într'adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc 4“."

duminică, 6 septembrie 2026

La NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT au fost INVITAȚI MAI ÎNTÂI EVREII, dar ei au disprețuit și au refuzat invitația. Unii s-au purtat foarte urât cu mesagerii lui Dumnezeu, i-au batjocorit și i-au omorât!!! ÎMPĂRATUL I-A PEDEPSIT PE UCIGAȘI, apoi LE-A CHEMAT LA NUNTĂ PE TOATE CELELALTE ETNII, PE TOATE CELELALTE POPOARE, OFERIND LA INTRARE GRATIS HAINĂ DE NUNTĂ INVITAȚILOR . Să observăm că OMUL fără HAINĂ DE NUNTĂ, din parabolă, îl reprezintă pe OMUL CARE REFUZĂ DEMNITATEA OFERITĂ DE DUMNEZEU TUTUROR OAMENILOR. Observăm, de asemenea că ACEL OM ESTE PEDEPSIT. ... Din prabola despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT înțelegem că noi, creștinii, participăm la ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU și am primit HAINĂ DE NUNTĂ, prin Taina Sfântului Botez, HAINĂ LUMINOASĂ PENTRU SUFLETELE NOASTRE, PENTRU CONȘTIINȚELE NOASTRE. Se cuvine să o prețuim și să ne străduim să o menținem curată pentru totdeauna, pentru eternitate. ... ȘTIM CĂ majoritatea evreilor de azi nici măcar nu vor să recunoască existența lui Dumnezeu. Potrivit unui sondaj Gallup din 2015, 65% dintre israelieni spun fie că “nu sunt religioși”, fie că sunt “atei convinși”, iar 30% spun că sunt religioși. Dintre cei religioși, cei mai mulți nu cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. ... Evreii care cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu se numesc evrei mesianici și sunt puțini, cam 350.000 la nivel mondial. ... În România, dintre evreii creștini au devenit mai cunoscuți, prin cărțile scrise de ei, Nicolae Steinhardt și Richard Wurmbrand. ... PARABOLA despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 14 – a după Rusalii, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Să observăm o prezentare în engleză a acestei parabole: https://www.facebook.com/reel/1336858455261858/?app=fbl

Pr. prof. Ion Ciungu




Textul evanghelic la Duminica a 14-a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 1 – 14.


"1 Şi răspunzând, Iisus le-a vorbit iarăşi în parabole, zicând: 2 „Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său.† 3 Şi şi-a trimis slujitorii să-i cheme la nuntă pe cei poftiţi, dar ei n’au vrut să vină.† 4 Din nou a trimis alţi slujitori, zicând: Spuneţi-le celor chemaţi: Iată, mi-am pregătit ospăţul; juncii mei şi cele îngrăşate s’au înjunghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!† 5 Dar ei, fără să ţină seama, s’au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;† 6 iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii săi, i-au batjocorit şi i-au omorât.† 7 Şi auzind împăratul acela, s’a mâniat; şi trimiţându-şi oştile, i-au nimicit pe ucigaşii aceia, şi cetăţii lor i-au pus foc.† 8 Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n’au fost vrednici. 9 Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi pe câţi îi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.† 10 Şi ieşind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi, şi buni, şi s’a umplut casa nunţii cu oaspeţi. 11 Iar împăratul, intrând să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntㆠ12 şi i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntăa? El însă a tăcut. 13 Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.† 14 Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.†"

https://biblia.ortodoxa.info/biblia/versiuni_paralele/vba-vbor-bbj-brc/40/22

https://www.facebook.com/share/p/14nNZuga6g6/


miercuri, 2 septembrie 2026

Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului TEOFIL AL III - LEA a anunțat, în august, 2026, că INTENȚIONEAZĂ SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PUTIN ȘI CU ZELENSKY pentru PACE ÎN UCRAINA. https://www.facebook.com/61574080424574/posts/122190434774802680/?app=fbl Ne amintim că în iunie Teofil a fost în SUA la Casa Albă pentru a discuta cu Trump PROTEJAREA COMUNITĂȚILOR CREȘTINE ȘI A LOCURILOR SFINTE ÎN ȚARA SFÂNTĂ (ISRAEL ȘI PALESTINA). Într-adevăr, am citit, și noi cei din România , în repetate rânduri despre restricțiile impuse creștinilor de către autoritățile israeliene, precum și despre persecutarea creștinilor de către coloniștii israelieni și de către unii evrei ortodocși necreștini. TEOFIL I-A ACORDAT LUI TRUMP MAREA CRUCE A ORDINULUI SFÂNTULUI MORMÂNT. De asemenea, TEOFIL S-A REFERIT LA NECESITATEA RESPECTĂRII LIBERTĂȚII DE CULT ȘI A SATU-QUOULUI ÎN IERUSALIM, AMINTIND DE ROLUL BUN PE CARE ÎL ARE IORDANIA CU REGELE ABDULLAH ÎN ACEST SENS. În acest context, TEOFIL L-A INVITAT PE TRUMP ÎN IORDANIA, LA LOCUL UNDE A FOST BOTEZAT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (la Betania de dincolo de Iordan, Al-Maghtas), UNDE A FOST DEJA INAUGURATĂ, în mai 2026, UNIVERSITATEA ORTODOXĂ (de către Regele Abdullah și Patriarhul Teofil) ȘI UNDE SE FAC MULTE PREGĂTIRI PENTRU ANUL JUBILEU 2030, CÂND SE SĂRBĂTORESC 2.000 DE ANI DE LA BOTEZUL DOMNULUI. Am observat că tot în cadrul acestei întâlniri PREȘEDINTELE TRUMP A APROBAT UN PLAN CARE ÎL IMPLICĂ PE PATRIARHUL TEOFIL ÎN EFORTURILE DE A FACILITA COMUNICAREA ÎNTRE RUSIA ȘI UCRAINA, ÎN VEDEREA OPRIRII RĂZBOIULUI. ... Să ne rugăm și noi lui Dumnezeu, iarăși și iarăși, pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea sufletelor noastre! Domnul nostru Iisus Hristos a zis și zice: "Fericiți sunt făcătorii de pace, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu." https://www.facebook.com/share/p/1Le4ajPB4Y/

Pr. prof. Ion Ciungu 




"Ca Patriarh, am un rol unic. Vocația mea este, în primul rând, să mă închin lui Dumnezeu și trebuie, de asemenea, să am grijă de turma mea - fie ea indigenă sau pelerină. În același timp, Patriarhul Ierusalimului este, de asemenea, un făcător de pace. Liderii religioși din întreaga lume posedă autoritatea spirituală și morală de a vorbi în conflicte și de a promova pacea în moduri în care puțini alții o pot face. Lecțiile pe care le învățăm în lucrare ne învață să ascultăm cu atenție, iar pozițiile noastre de conducere ne permit să ridicăm vocile celor asupriți. Am fost foarte onorat să primesc aprobarea președintelui Trump în iunie pentru a servi drept mediator pentru a ajuta la găsirea unei soluții la acest conflict. Am fost profund onorat de sprijinul său în această chestiune.


„În acest spirit, lucrăm pentru a ne întâlni atât cu președintele Putin, cât și cu președintele Zelenski, ca parte a acestor eforturi”,"

...

"Patr. Theophilos III Plans Meetings With Putin and Zelensky to Pursue Peace in Ukraine",

"As Patriarch, I have a unique role. My vocation is first and foremost to worship God, and I must also tend to my flock — whether indigenous or pilgrim. Yet the Patriarch of Jerusalem is also a peacemaker. Religious leaders around the world possess the spiritual and moral authority to speak into conflicts and promote peace in ways that few others can. The lessons we learn in ministry teach us to listen well, and our positions of leadership enable us to elevate the voices of the downtrodden. I was most humbled to receive President Trump’s endorsement in June to serve as a mediator to help bring about a resolution to this conflict. I was deeply humbled by his support in this matter.

“In this spirit, we are working towards meeting with both President Putin and President Zelensky as part of these very efforts,” he said, adding that he hoped to establish “channels of communication and constructive dialogue.”


The Patriarch also spoke about the broader divisions among Orthodox Christians caused by the war. “Through this war, the Church suffers,” he said, emphasizing the need for Orthodox Christians to remember their fundamental unity despite disagreements. He pointed to the 2020 Amman Fraternal Gathering on Dialogue and Unity as an example of efforts to restore communication among Orthodox leaders." https://uoj.news/news/patr-theophilos-iii-plans-meetings-with-putin-and-zelensky-to-pursue-peace-in-ukraine/


https://www.facebook.com/share/p/1F4wbcqsS8/


marți, 1 septembrie 2026

În INDIA, în jur de TREI MILIOANE DE PELERINI participă în perioada 29 august - 8 septembrie, 2026, la PELERINAJUL ANUAL ÎN ONOAREA PREACURATEI FECIOARE MARIA, PREASFÂNTA MAMĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, în orașul VELANKANNI din statul TAMIL NADU. Alături de pelerinii creștini sunt și pelerini hinduși și musulmani care o cinstesc pe Preasfânta Mamă a Domnului nostru Iisus Hristos. Principalul eveniment al procesiunii cu care alegorice este pe 7 septembrie, sărbătorirea culminând pe 8 septembrie, cu Sfânta Liturghie de sărbătoarea NAȘTEREA MAICII DOMNULUI. ... Foarte frumos din partea acestor indieni! https://www.facebook.com/share/p/19A8p1xQTv/ https://www.facebook.com/share/r/1CKyqzY3Ln/ ... "Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El." (Sfânta Evanghelie după Luca, 1: 46-50) ... Să ne amintim și de mexicanii care o cinstesc pe Maica Domnului: https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3830578490415966/?app=fbl Și de egipteni: https://www.facebook.com/share/p/1bszoY8L33/

Pr. prof. Ion Ciungu




Around 3 million people, including Hindus, Muslims and Christians, attend the annual Marian feast, the Feast of Our Lady of Good Health, at Velankanni in the Indian state of Tamil Nadu. https://www.facebook.com/share/p/19A8p1xQTv/

Tamil Nadu:  Velankanni Basilica annual festival begins with grand flag-hoisting ceremony
Read more At:

https://www.facebook.com/share/p/14hWDAFfedb/

luni, 31 august 2026

În București, ÎNTÂLNIREA INTERNAȚIONALĂ A TINERILOR ORTODOCȘI (ITO) 2026 se desfășoară în perioada 31 august – 3 septembrie 2026. Tema ediției: „TINERII, FAMILIA ȘI VIAȚA ÎN HRISTOS”, fiind corelată cu Anul omagial al pastorației familiei creștine. Participă aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de ani, sosiți din România, diaspora și din alte Biserici Ortodoxe surori. O echipă de 500 de voluntari coordonează cazarea, grupurile și atelierele tematice. https://www.facebook.com/100063887479092/posts/1562978862508348/?app=fbl https://www.facebook.com/100063761280094/posts/1697869805681713/?app=fbl ... Ne amintim îndemnul psalmistului: LĂUDAȚI-L, TINERILOR, PE DUMNEZEU! (Psalmul 112; În unele traduceri scrie: Lăudați-L, “copii”, pe Domnul; în alte traduceri: Lăudați-l, “tineri”, pe Domnul, iar în altele: Lăudați-L pe Domnul, voi, “servitorii” (“slujitorii”, “robii”) Lui ..., adică indiferent de vârstă ... în unele Biblii este Psalmul 113)

Pr. prof. Ion Ciungu 



https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3833532296787252/?app=fbl

Imnul ITO 2026: https://www.facebook.com/61562207752787/posts/122167294574406925/?app=fbl


Patriarhul Daniel la ITO: https://www.facebook.com/100068868834269/posts/1381003010871980/?app=fbl


Președintele României Nicușor Dan la ITO: https://www.facebook.com/reel/4259001501056497/?app=fbl


La Ceremonia de deschidere a ITO 2026, Patriarhul Daniel și Președintele Nicușor Dan:

https://www.facebook.com/100068868834269/posts/1381271680845113/?app=fbl


Credința ca stil de viață pentru generația Z, https://www.facebook.com/share/v/1FBsTNFkyz/


Procesiunea luminilor, https://www.facebook.com/share/v/1FYAFn9xLU/


Procesiunea luminilor s-au încheiat la Catedrala Patriarhală istorică, https://www.facebook.com/reel/1088255567477386/?app=fbl

duminică, 30 august 2026

În Ierusalim, SUB BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, numită și BISERICA ÎNVIERII, arheologii italieni au găsit recent MORMINTE TĂIATE ÎN STÂNCĂ, TEREN CULTIVAT ȘI O GRĂDINĂ, adică asemănări izbitoare cu descrierile din Noul Testament referitoare la locul în care a fost înmormântat Domnul nostru Iisus Hristos. (articol în engleză publicat, în 28 august, 2026, pe website-ul Orthodox Times: A 2,000-year-old mystery in Jerusalem: Findings that match the Bible “point to” the burial site of Jesus) https://orthodoxtimes.com/a-2000-year-old-mystery-in-jerusalem-findings-that-match-the-bible-point-to-the-burial-site-of-jesus/ ... "Un mister vechi de 2.000 de ani în Ierusalim: Descoperiri care corespund Bibliei „indică” locul de înmormântare al lui Iisus": ... "Cercetătorii au efectuat săpături la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, biserica din secolul al IV-lea construită pe locul unde, conform tradiției creștine, Iisus a fost răstignit, înmormântat și a înviat în Duminica Paștelui. De atunci, biserica a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lumea creștină, atrăgând aproximativ patru milioane de vizitatori în fiecare an. Săpăturile au început în 2022, ca parte a lucrărilor de restaurare a podelei bisericii, iar în fazele finale, în 2025, arheologii au dat peste un peisaj antic distinct. Sub biserică, au identificat o carieră abandonată, parcele de pământ cultivate, morminte săpate în stâncă și o grădină antică. Descoperirile sunt deosebit de interesante datorită asemănărilor lor cu descrierea din Evanghelia după Ioan: la locul unde a fost răstignit Iisus era o grădină, iar în grădină un mormânt nou în care nimeni nu fusese încă pus." "Evanghelia după Ioan afirmă, de asemenea, că răstignirea a avut loc lângă Ierusalim, în timp ce Epistola către Evrei notează că Iisus a suferit «în afara porții» orașului. Locul unde era cariera se afla într-adevăr în afara zidurilor Ierusalimului pe vremea lui Iisus. Secțiuni ale carierei aveau o adâncime de aproximativ șase metri și fuseseră umplute cu pământ, ceea ce sugerează că zona a fost folosită ulterior pentru cultivare. Utilizarea agricolă a zonei este susținută și de descoperirea unor dovezi legate de măslini și podgorii datând din perioada în care se crede că a murit Iisus, în jurul anului 33 d.Hr. „Evanghelia menționează o zonă verde între Golgota și mormânt, iar noi am identificat aceste câmpuri cultivate”, a declarat Stasolla pentru Times of Israel. Mormintele în sine sunt, de asemenea, semnificative. Au fost săpate direct în stâncă, demonstrând că zona a fost într-adevăr folosită ca loc de înmormântare. Această caracteristică corespunde descrierilor din Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, conform cărora mormântul lui Iisus fusese săpat în stâncă."

Pr. prof. Ion Ciungu

 



"The researchers were carrying out excavations at the Church of the Holy Sepulchre in Jerusalem, the fourth-century church built over the site where, according to Christian tradition, Jesus was crucified, buried, and rose again on Easter Sunday.

 

The church has since become one of the most important pilgrimage sites in the Christian world, drawing around four million visitors each year. Excavations began in 2022, as part of restoration work on the church’s floor, and in their final phases, in 2025, archaeologists came across a distinctive ancient landscape.

 

Beneath the church, they identified an abandoned quarry, cultivated plots of land, rock-cut tombs, and an ancient garden.

 

The findings are of particular interest because of their similarities to the description in the Gospel of John: that at the place where Jesus was crucified, there was a garden, and in the garden a new tomb in which no one had yet been laid."

 

"The Gospel of John also states that the crucifixion took place near Jerusalem, while the Epistle to the Hebrews notes that Jesus suffered “outside the gate” of the city.

 

The site where the quarry was located was indeed outside the walls of Jerusalem at the time of Jesus.

 

Sections of the quarry were about six meters deep and had been filled with soil, suggesting that the area was later used for cultivation.

 

The agricultural use of the area is further supported by the discovery of evidence linked to olive trees and vineyards dating to the period when Jesus is believed to have died, around 33 AD.

 

“The Gospel mentions a green area between Golgotha and the tomb, and we have identified these cultivated fields,” Stasolla told the Times of Israel.

 

The tombs themselves are also significant. They were cut directly into the rock, demonstrating that the area was indeed used as a burial site.

 

This feature corresponds to the descriptions in the Gospels of Matthew, Mark, and Luke, according to which the tomb of Jesus had been hewn out of rock." https://orthodoxtimes.com/a-2000-year-old-mystery-in-jerusalem-findings-that-match-the-bible-point-to-the-burial-site-of-jesus/

 

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3832945996845882/?app=fbl


 

În NIGERIA, NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS a fost LĂUDAT ȘI ÎNĂLȚAT la CEL MAI MARE MARȘ DE RUGĂCIUNE DIN LUME, cu peste un milion de participanți, în august, 2026. https://www.facebook.com/reel/2764816203913686 Foarte frumos din partea nigerienilor! ... Sfântul Apostol Petru ne amintește că NU EXISTĂ ALT NUME, ÎN AFARĂ DE NUMELE LUI IISUS, ÎN CARE NE ESTE RÂNDUIT DE DUMNEZEU SĂ NE MÂNTUIM. (Faptele Sfinţilor Apostoli 4, 12)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

 


Aerial View of RCCG 2026 Prayer Walk Led by Pastor Adeboye Goes Viral on X, https://www.legit.ng/people/1725649-video-aerial-view-rccg-prayer-work-sparks-buzz-social-media/


https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3832814306859051/?app=fbl




“VIA”, adică “ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU”, a fost luată de la evrei, din cauză că s-au răzvrătit mereu împotriva lui Dumnezeu, ucigându-i pe oamenii sfinți. “VIA” a fost dată altor popoare, inclusiv românilor. SĂ AVEM GRIJĂ și SĂ NU NE ASEMĂNĂM CU EVREII CARE i-au UCIS pe prorocii lui Dumnezeu și chiar pe FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, ADICĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS!!! Chiar și azi evreii cei mai mulți se declară atei sau neafiliați religios. (Haideți să ne amintim textul evanghelic din Duminica a 13 –a după Rusalii, despre VITICULTORII cei RĂI!)

Pr. prof. Ion Ciungu

 



“Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. … Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! … Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel … El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire.” (Cartea Profetului Isaia, capitolul 5, versetele 1 – 7) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=43&cap=5


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 13 - a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 21, vesetele 33 – 44:

Mt 21, 33-44

 

"33 

Ascultaţi altă parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s'a dus departe. 

34 

Iar când s'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; 

35 

dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 

36 

A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. 

37 

În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. 

38 

Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!... 

39 

Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. 

40 

Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?“ 

41 

Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor“. 

42 

Iisus le-a zis: „Oare niciodată n'aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? 

43 

De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. 

44 

Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“."

https://biblia.ortodoxa.info/biblia/versiuni_paralele/vba-vbor-bbj-brc/40/21 


Scurte explicații : 1) Via = Ocrotirea specială a lui Dumnezeu pentru Poporul lui Israel. 2) Stăpânul = Dumnezeu, Tatăl nostru Sfânt din Ceruri. 3) Gardul = Legea Sfântă dată de Dumnezeu evreilor. 4) Teascul = Altarul. 5) Turnul = Templul. … Legile și instituțiile sfinte pe care Dumnezeu le-a înființat în poporul Israel au făcut ca acest popor să fie separat și deosebit de alte popoare. 6) Lucrătorii răi din vie = poporul evreu, în special elita iudaică (marii preoți, sanhedrinul, partidele fariseilor, saducheilor etc). 7) Slujitorii lui Dumnezeu = proorocii (de ex. : Isaia, Ieremia, Zaharia, Ioan Botezătorul). 8) Roadele viei = Faptele bune izvorâte din respectarea Legilor Sfinte ale lui Dumnezeu în viața de fiecare zi. 9) Fiul Stăpânului = Fiul Veșnic al Tatălui Ceresc, Fiu Făcut Om pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. 10) Piatra din capul unghiului disprețuită de constructori = Fiul lui Dumnezeu Făcut Om pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos, Disprețuit de poporul evreu, în special de elita iudaică.

https://biblehub.com/commentaries/matthew/21-33.htm

….

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3832221433585005/?app=fbl

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3832221433585005/?app=fbl


sâmbătă, 29 august 2026

Azi, 29 august, este sărbătoare în care se ține post: TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL. Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul s-a făcut din ordinul regelui Irod Antipa, la cererea Salomeei (fiica vitregă a lui Irod). Salomeea a fost învățată de mama ei, Irodiada, să facă această cerere criminală. Contextul în care a avut loc cererea și decapitarea a fost petrecerea organizată pentru ziua de naștere a lui Irod, când Salomeea a dansat în fața lui și a tuturor invitaților. Atât de mult a fost cucerită inima lui Irod atunci încât a jurat că-i va da fetei orice îi va cere, până la jumătate din împărăție. (Să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 29 august, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu această sărbătoare!) ... Potrivit Tradiției Bisericești, CORPUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL A FOST ÎNGROPAT, de către ucenicii lui, ÎN LOCALITATEA SEBASTIA (actualmente în Palestina, la aprox. 12 km de orașul Nablus; Nablus este la aprox 49 km nord de Ierusalim). CAPUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL A FOST ÎNGROPAT, de Irodiada, ÎNTR-O GRĂMADĂ DE BĂLEGAR!!! Însă, SFÂNTA IOANA, soția administratorului lui Irod, ÎN SECRET A LUAT CAPUL SFÂNTULUI IOAN ȘI L-A ÎNMORMÂNTAT ÎN MUNTELE MĂSLINILOR, unde a rămas ascuns timp de secole. ... Despre faptul că SALOMEEA A MURIT DUPĂ CE A CĂZUT ÎN RÂUL ÎNGHEȚAT SIKARIS (SULA) DIN SPANIA, IAR GÂTUL I-A FOST TĂIAT DE O BUCATĂ DE GHEAȚĂ ASCUȚITĂ, putem citi în Proloagele de la Ohrida, scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici (episcop de Ohrida și Žiča în perioada 1920 – 1956). Pentru rugăciunile Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Doamne Iisuse Hristoase Fiule al lui Dumnezeu, Te rugăm frumos, miluiește-ne și mântuiește-ne și pe noi! Amin! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu

 



Valoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este evidențiată de cuvintele Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, astfel: “Adevăr vă grăiesc: Între cei născuți din femei nu s'a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezatorul; totuși, cel mai mic întru împaratia cerurilor este mai mare decât el.” 3 (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 11, versetul 11)



Decapitarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul a avut loc din ordinul regelui Irod Antipas, la cererea răzbunătoare a fiicei lui vitrege, Salomeea, și a mamei ei, Irodiada. Istoricul evreu necreștin Iosif Flavius (născut în anul 37 d. Hr.; decedat în jurul anului 100 d. Hr.) a scris în Antichitățile iudaice că decapitarea lui Ioan Botezătorul a avut loc la fortăreața Machaerus, unde era închis Ioan. Observăm că Iosif Flavius scrie că fiica Irodiadei se numea Salomeea. (Pe lângă Biblie, operele lui Iosif Flavius, Războiul iudaic și Antichitățile iudaice sunt principalele surse referitoare la Palestina antică.) Potrivit Tradiției Bisericești, corpul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de către ucenicii lui în localitatea Sebastia (actualmente în Palestina, la aprox. 12 km de orașul Nablus; Nablus este la aprox 49 km nord de Ierusalim). Dar Irodiada a luat capul Sfântului Ioan și l-a îngropat într-o grămadă de bălegar. Însă Sfânta Ioana, soția administratorului lui Irod, în secret a luat capul Sfântului Ioan și l-a înmormântat în Muntele Măslinilor, unde a rămas ascuns timp de secole. Prima și A Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul sunt comemorate pe 24 februarie. A Treia Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul este comemorată pe 25 mai. 1) În secolul al IV – lea, călugărul Inocent a aflat prima dată capul Sfântului Ioan în Muntele Măslinilor, unde săpa temelia pentru o biserică și pentru o chilie, dar l-a îngropat tot acolo, pentru ca nu cumva necredincioșii să-l profaneze. 2) Apoi, pe vremea împăratului roman Constantin cel Mare, doi călugări au mers în pelerinaj la Ierusalim și în mod minunat ajung să descopere capul Sfântului Ioan Botezătorul, dar nefiind vrednici să-l păstreze, l-au dat unui olar, care l-a păstrat la casa lui, iar olarul, înainte de moarte, l-a dat surorii sale. Apoi, capul ajunge în posesia unui ieromonah arian Eustathius, care l-a înmormântat într-o peșteră lângă Emesa (în Siria), unde apoi s-a construit o mănăstire. În anul 452 Sf. Ioan Botezătorul s-a arătat arhimandritului Marcelus de la acea mănăstire, spunându-i unde este capul său înmormântat. De acolo, capul a fost dus în orașul Emesa, apoi mai târziu a fost transferat la Constantinopol. 3) Capul a fost apoi transferat la Comana în Capadocia (actualmente în Turcia), din cauza unor raiduri ale mahomedanilor (saracinilor), în jurul anului 820, și a fost ascuns în pământ în perioada persecuției iconoclaste. Apoi, în perioada când a fost restabilită venerarea icoanelor, în anul 850, în timpul Patriarhului Ignatius și al Împăratului Mihail al III- lea, capul a fost adus la Constantinopol și a fost pus într-o biserică de la curte, în 25 mai. Actualmente multe biserici pretind că au fragmente din capul Sfântului Ioan Botezătorul, pe primul loc situându-se Biserica San Silvestro in Capite, din Roma. De asemenea, Schitul Românesc Prodromul din Muntele Athos pretinde că are o bucățică din capul Sfântului Ioan Botezătorul. Informațiile acestea le-am găsit adunate în Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, la articolul Beheading of John the Baptist: https://en.wikipedia.org/wiki/Beheading_of_John_the_Baptist   

Despre faptul că Salomeea a murit după ce a căzut în râul înghețat Sikaris (Sula) din Spania, iar gâtul i-a fost tăiat de o bucată de gheață ascuțită, putem citi în Proloagele de la Ohrida, scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici (episcop de Ohrida și Žiča în perioada 1920 – 1956). https://www.holyascensionofchrist.org/prologue/August/29.htm

https://web.archive.org/web/20170501204445/http://westserbdio.org/en/prologue/616-august-29

...

https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Botez%C4%83torul#Uciderea_lui_Ioan

...

Textul care se citește la Sfânta Liturghie în ziua de 29 august, la sărbătoarea Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, este din Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 6, versetele 14 – 30:

 

“14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.

16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.

17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.

18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.

19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,

20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.

21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,

22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.

23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.

24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.

25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.

27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.

28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.

30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=6


https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3831045713702577/?app=fbl


vineri, 28 august 2026

CEL MAI VIZITAT SANCTUAR DIN LUME ÎN CINSTEA MAICII DOMNULUI este BAZILICA MAICII DOMNULUI DE GUADALUPE, în capitala Mexicului, CIUDAD DE MÉXICO. "În fiecare an, se estimează că 20 de milioane de pelerini călătoresc la bazilică pentru a venera miraculoasa tilma [mantie] a Maicii Domnului, aproape 10 milioane dintre aceștia sosind doar în zilele de sărbătoare din jurul datei de 12 decembrie." https://www.facebook.com/photo?fbid=1077617507975369&set=a.192072149863247 ... "Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El." (Sfânta Evanghelie după Luca, 1: 46-50)

Pr. prof Ion Ciungu

 

 


"Bazilica Maicii Domnului de Guadalupe din Ciudad de México continuă să dețină titlul de cel mai vizitat sanctuar marian din lume.

 

În fiecare an, se estimează că 20 de milioane de pelerini călătoresc la bazilică pentru a venera miraculoasa tilma a Maicii Domnului, aproape 10 milioane dintre aceștia sosind doar în zilele de sărbătoare din jurul datei de 12 decembrie.

 

Acest lucru face din Guadalupe nu doar cel mai vizitat sanctuar catolic la nivel global, ci și unul dintre cele mai importante centre de credință și pelerinaj de pe pământ - depășind cu mult alte locuri mariane celebre în ceea ce privește numărul de vizitatori anuali.

 

Atracția durabilă a Maicii Domnului de Guadalupe este o mărturie puternică a iubirii sale materne și a devotamentului profund al credincioșilor. Milioane de oameni vin din Mexic, America Latină și din întreaga lume căutând mijlocirea, vindecarea și reînnoirea ei spirituală.

 

Bazilica este un semn viu al credinței, unității și al chemării universale de a ne întoarce către Maria, care ne conduce la Fiul ei, Iisus Hristos.

 

„Nu sunt eu aici, eu, care sunt Mama voastră?” — Cuvinte ale Maicii Domnului de Guadalupe către Sfântul Juan Diego.

 

Ați vizitat vreodată Bazilica Maicii Domnului din Guadalupe? Ce vă atrage cel mai mult la ea? Împărtășiți-vă experiențele sau reflecțiile mai jos!" https://www.facebook.com/photo?fbid=1077617507975369&set=a.192072149863247

"The Basilica of Our Lady of Guadalupe in Mexico City continues to hold the title of the most visited Marian shrine in the world.

 

Every year, an estimated 20 million pilgrims travel to the Basilica to venerate the miraculous tilma of Our Lady, with nearly 10 million arriving during the feast days around December 12 alone.

 

This makes Guadalupe not only the most visited Catholic shrine globally but also one of the most important centers of faith and pilgrimage on earth — far surpassing other famous Marian sites in annual visitors.

 

The enduring appeal of Our Lady of Guadalupe is a powerful testimony to her motherly love and the deep devotion of the faithful. Millions come from across Mexico, Latin America, and around the world seeking her intercession, healing, and spiritual renewal.

 

The Basilica stands as a living sign of faith, unity, and the universal call to turn to Mary, who leads us to her Son, Jesus Christ.

 

“Am I not here, I who am your Mother?”

— Words of Our Lady of Guadalupe to St. Juan Diego

 

Have you ever visited the Basilica of Our Lady of Guadalupe? What draws you most to her? Share your experiences or reflections below!" https://www.facebook.com/photo?fbid=1077617507975369&set=a.192072149863247

  

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3830578490415966/?app=fbl


marți, 25 august 2026

Aproape UN MILION ȘI JUMĂTATE DE PELERINI au participat PENTRU A RESPECTA POSTUL ÎN ONOAREA SFINTEI FECIOARE MARIA, în Egipt, LA MĂNĂSTIREA DRONKA, pe Muntele Assiut, în perioada 7 - 21 august, 2026. În cadrul acestei mănăstiri este BISERICA PEȘTERII UNDE S-AU ADĂPOSTIT O PERIOADĂ EXTINSĂ DE TIMP, potrivit tradiției, PREACURATA FECIOARA MARIA, SFÂNTUL IOSIF ȘI PRUNCUL DIVIN IISUS, refugiați din Țara Sfântă. ALĂTURI DE PELERINII CREȘTINI COPTICI DIN EGIPT AU FOST ȘI PELERINI CREȘTINI DIN ETIOPIA, ERITREEA ȘI SUDAN, DAR ȘI MAHOMEDANI CARE O CINSTESC PE PREACURATA FECIOARĂ MARIA. https://www.facebook.com/reel/1584688229699621/?app=fbl ... "Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El." (Sfânta Evanghelie după Luca, 1: 46-50)

 Pr. prof. Ion Ciungu 



"Nearly 1.5 million pilgrims have visited Egypt's Dronka Monastery on Mount Assiut this month to observe the annual Fast of the Virgin Mary, which traditionally runs from August 7 to 21.

 

The celebration drew worshippers to the monastery’s Cave Church, where Christian tradition holds that the Virgin Mary,  Saint Joseph and the infant Jesus sheltered for an extended period during their flight into Egypt. The monastery is also traditionally regarded as the final stop of the journey, from where the Holy Family began its return to the Holy Land.

 

Bishop Anab Yoannis, the Coptic Orthodox Bishop of Assiut, said pilgrims had travelled from as far as Ethiopia, Eritrea and Sudan.

Discover God’s goodness every day- join Shalom World News!"

https://www.facebook.com/reel/1584688229699621


https://www.facebook.com/share/p/1bszoY8L33/


luni, 24 august 2026

O CRUCE URIAȘĂ ILUMINATĂ a fost ridicată recent ÎN LOCALITATEA DIN SIRIA ÎN CARE SE MAI VORBEȘTE ÎNCĂ LIMBA VORBITĂ DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, LIMBA ARAMAICĂ. Numele localității este MAALOULA. Crucea a fost ridicată de creștinii ortodocși greci din Maaloula, după cum a anunțat, pe 23 august, 2026, pagina de știri Greece High Definition. https://www.facebook.com/photo/?fbid=1644126997167111&set=a.716350183278135 Foarte frumos din partea creștinilor ortodocși greci! ... Să ne amintim și alte aspecte despre localitatea aceasta și despre limba vorbită de Fiul lui Dumnezeu Făcut Om! https://www.facebook.com/photo/?fbid=2721844207956072&set=a.711891222284724 https://www.facebook.com/photo?fbid=2722040941269732&set=a.711891222284724

Pr. prof. Ion Ciungu

 



"Creștinii ortodocși greci din Maaloula, Siria, au ridicat o cruce gigantică iluminată deasupra satului creștin istoric, creând un simbol puternic al credinței și rezistenței într-una dintre cele mai vechi comunități creștine din Orientul Mijlociu.

 

Așezată sus în Munții Qalamoun, Maaloula este una dintre cele mai importante așezări creștine din Siria și unul dintre puținele locuri din lume unde se vorbește în continuare aramaica occidentală, limba asociată în mod tradițional cu Iisus Hristos. Satul se află la aproximativ 65 de kilometri nord-est de Damasc, la o altitudine de aproximativ 1.600 de metri.

 

Crucea iluminată stă ca o expresie foarte vizibilă a identității creștine deasupra peisajului muntos. În Maaloula, crucile sunt de mult timp o parte integrantă a caracterului religios al satului, crucile iluminate fiind vizibile deasupra bisericilor și mănăstirilor după căderea nopții.

 

Maaloula are o legătură deosebit de puternică cu tradiția ortodoxă greacă. Satul găzduiește istorica Mănăstire Ortodoxă Greacă Sfânta Tecla, administrată de Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei. Mănăstirea este construită în jurul grotei asociate cu Sfânta Tecla și rămâne un important loc de pelerinaj creștin.

 

Ridicarea crucii are și o semnificație istorică mai profundă pentru Maaloula. Satul sărbătorește în mod tradițional Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci pe 14 septembrie, o sărbătoare religioasă majoră în timpul căreia se adună comunitățile creștine, au loc procesiuni și sunt expuse cruci mari pe dealurile din jur.

 

Populația creștină din Maaloula a suferit tulburări enorme în timpul războiului civil din Siria. În 2013, orașul a fost cucerit de forțele rebele, în timp ce bisericile și mănăstirile au suferit pagube extinse, iar numeroși locuitori au fost forțați să fugă. Mănăstirea ortodoxă greacă Sfânta Tecla s-a numărat printre lăcașurile religioase afectate, iar 13 călugărițe și trei asistente au fost răpite, fiind eliberate ulterior.

 

În ciuda distrugerilor și strămutării, creștinismul rămâne adânc înrădăcinat în Maaloula. Reportajele recente au evidențiat eforturile locuitorilor de a-și reconstrui comunitatea, de a-și păstra tradițiile religioase străvechi și de a menține limba aramaică care a supraviețuit în regiune timp de secole.

 

Prin urmare, crucea gigantică iluminată reprezintă mai mult decât un monument religios. Pentru creștinii ortodocși greci din Maaloula, aceasta reprezintă o declarație că credința, moștenirea și prezența creștină veche de secole continuă să dăinuie în munții sirieni."

...

"Greek Orthodox Christians in Maaloula, Syria, have raised a giant illuminated cross above the historic Christian village, creating a powerful symbol of faith and resilience in one of the Middle East’s oldest Christian communities.

 

Perched high in the Qalamoun Mountains, Maaloula is one of Syria’s most important Christian settlements and one of the few places in the world where Western Aramaic, the language traditionally associated with Jesus Christ, continues to be spoken. The village lies approximately 65 kilometers northeast of Damascus at an elevation of around 1,600 meters.

 

The illuminated cross stands as a highly visible expression of Christian identity above the mountainous landscape. In Maaloula, crosses have long been an integral part of the village’s religious character, with illuminated crosses visible above churches and monasteries after nightfall.

 

Maaloula has a particularly strong connection to the Greek Orthodox tradition. The village is home to the historic Greek Orthodox Convent of Saint Thecla, administered by the Greek Orthodox Patriarchate of Antioch. The monastery is built around the grotto associated with Saint Thecla and remains an important Christian pilgrimage site.

 

The raising of the cross also carries a deeper historical meaning for Maaloula. The village has traditionally celebrated the Feast of the Exaltation of the Holy Cross on September 14, a major religious celebration during which Christian communities gather, processions take place and large crosses are displayed on the surrounding hills.

 

Maaloula’s Christian population has endured enormous upheaval during Syria’s civil war. In 2013, the town was seized by rebel forces, while churches and monasteries suffered extensive damage and numerous residents were forced to flee. The Greek Orthodox Convent of Saint Thecla was among the religious sites affected, and 13 nuns and three assistants were kidnapped before later being released.

 

Despite the destruction and displacement, Christianity remains deeply rooted in Maaloula. Recent reporting has highlighted efforts by residents to rebuild their community, preserve their ancient religious traditions and maintain the Aramaic language that has survived in the region for centuries.

 

The giant illuminated cross therefore represents more than a religious monument. For the Greek Orthodox Christians of Maaloula, it stands as a declaration that their faith, heritage and centuries-old Christian presence continue to endure in the Syrian mountains."

 https://www.facebook.com/share/p/1DeoFKUuY2/


duminică, 23 august 2026

IISUS, MIELUL LUI DUMNEZEU, Care a luat asupra Sa păcatele lumii, A MURIT PE CRUCE, în acea zi de vineri, ziua pregătirii pentru Paști, 14 nissan, LA ORA 3 DUPĂ AMIAZĂ, CHIAR CÂND EVREII SACRIFICAU MIEII DE PAȘTI. https://www.facebook.com/photo?fbid=1073340825069704&set=a.192072149863247 ... ÎN ANUL 2033 VOR FI 2000 DE ANI DE LA RĂSTIGNIREA SA DE BUNĂ VOIE ȘI DE LA ÎNVIEREA SA GLORIOASĂ DIN MORȚI, prin care oamenii au fost răscumpărați din proprietatea veșnic chinuitoare a lui Satan și au fost înfiați în proprietatea veșnic fericită a lui Dumnezeu Tatăl Ceresc Atotsfânt și Atotputernic. Aceste lucrări de Răscumpărare și de Înfiere au fost, sunt și vor fi valabile pentru toți oamenii care ÎL iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos și care și-au predat, își predau și își vor preda LUI viețile lor. ÎN PERSPECTIVA ANIVERSĂRII A 2000 DE ANI DE LA SACRIFICIUL SĂU DE RĂSCUMPĂRARE ȘI DE LA ÎNVIEREA SA DIN MORȚI, observăm că pe 30 iunie, 2026, PAPA LEON al XIV-lea I-A ÎNDEMNAT PE CREȘTINII DIN TOATE DENOMINAȚIUNILE, DIN TOATĂ LUMEA, SĂ PĂȘEASCĂ ÎMPREUNĂ CA MARTORI AI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CEL ÎNVIAT. ASTFEL, CREȘTINII RECONCILIAȚI ÎN CREDINȚĂ POT DEVENI UN SEMN PUTERNIC AL PĂCII ȘI SPERANȚEI LA NIVEL MONDIAL, PENTRU PROTECȚIA DEMNITĂȚII ȘI VIEȚII UMANE, MAI ALES A OAMENILOR CELOR MAI VULNERABILI. https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3764140340393115/?app=fbl

Pr. prof. Ion Ciungu

 



"În ziua pe care acum o numim Vinerea Mare, s-a întâmplat ceva extraordinar la Ierusalim. Conform Evangheliilor, Iisus a fost răstignit la ceasul al treilea (în jurul orei 9 dimineața, Marcu 15:25) și a murit la ceasul al nouălea - în jurul orei 15:00 (Matei 27:45-50; Marcu 15:33-37; Luca 23:44-46).

 

În acel moment precis, întunericul a acoperit țara, Iisus a strigat: „S-a sfârșit” și Și-a dat duhul. Perdeaua templului s-a rupt în două, pământul s-a cutremurat și istoria s-a schimbat pentru totdeauna.

 

Dar de ce exact ora 3? Aceasta nu a fost o oră întâmplătoare. Se alinia perfect cu orarul antic al lui Dumnezeu pentru Paște.

Cronologia biblică a răstignirii:

️9 dimineața (ora a treia): Iisus este pironit pe cruce (Marcu 15:25).

️De la 12:00 la 15:00. (ora a șasea până la a noua): Întunericul se lasă peste țară (Matei 27:45; Marcu 15:33; Luca 23:44).

 

️ora 15:00 (ora a noua): Iisus moare (Matei 27:46-50; Marcu 15:34-37).

 

Această oră a noua - ora 15:00 - are o semnificație profundă, deoarece era chiar momentul în care mieii de Paște erau sacrificați în Templu.

 

În secolul I, tradiția iudaică și înregistrările istorice arată că mieii de Paște erau sacrificați în curțile Templului în după-amiaza zilei de 14 Nisan (ziua de pregătire pentru Paște).

 

Mișna (Pesachim 5:1) descrie procesul care începe după jertfa zilnică de după-amiază (Tamid), în jurul mijlocului după-amiezii.

 

Istoricul Flavius ​​Josephus consemnează că în timpul Paștelui, mieii erau sacrificați „de la ora a noua până la ora a unsprezecea” (Războaiele evreilor 6.9.3) - adică, de la aproximativ ora 15:00. până la ora 17:00

 

Mii de miei au fost uciși în acea fereastră de timp când familiile se pregăteau pentru masa de Paște din acea seară. Fiecare miel reprezenta eliberarea, așa cum sângele mielului i-a protejat pe israeliți de moarte în timpul Exodului original (Exodul 12).

 

Exact în momentul în care preoții au început să junghie acei miei simbolici, Iisus - Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29) - Și-a dat ultima suflare pe cruce.

 

Nu a fost o coincidență. A fost o precizie divină. Iisus a împlinit Paștele în fiecare detaliu. Sângele Său, la fel ca cel al mielului de pe stâlpii ușii, îi protejează pe credincioși de judecata veșnică. Moartea Sa la ora 15:00 a marcat sacrificiul suprem - o dată pentru totdeauna - punând capăt nevoii de ofrande de animale.

 

Mulți creștini se opresc astăzi la ora 15:00 pentru a se ruga, onorând Ora Milostivirii Divine - ora în care Mielul a murit pentru ca noi să putem trăi.

 

Ceasul lui Dumnezeu a fost întotdeauna perfect. De la umbra Paștelui din Egipt până la realitatea de pe Calvar, fiecare moment indică spre Iisus.

 

A murit la ora 3 pentru ca moartea să nu se atingă de noi, să trecă peste noi, pentru totdeauna."

...

"On the day we now call Good Friday, something extraordinary happened in Jerusalem. According to the Gospels, Jesus was crucified at the third hour (around 9 a.m., Mark 15:25) and died at the ninth hour—approximately 3 p.m. (Matthew 27:45-50; Mark 15:33-37; Luke 23:44-46).

 

At that precise moment, darkness covered the land, Jesus cried out “It is finished,” and He gave up His spirit. The temple veil tore in two, the earth shook, and history changed forever.

 

But why exactly 3 o’clock? This was no random hour. It aligned perfectly with God’s ancient timetable for the Passover.

The Biblical Timeline of the Crucifixion:

️9 a.m. (third hour): Jesus is nailed to the cross (Mark 15:25).

️Noon to 3 p.m. (sixth to ninth hour): Darkness falls over the land (Matthew 27:45; Mark 15:33; Luke 23:44).

️3 p.m. (ninth hour): Jesus dies (Matthew 27:46-50; Mark 15:34-37).

 

This ninth hour—3 p.m.—carries deep significance because it was the very time the Passover lambs were being sacrificed in the Temple.

 

In the first century, Jewish tradition and historical records show that Passover lambs were slaughtered in the Temple courts on the afternoon of Nisan 14 (the day of preparation for Passover).

 

The Mishnah (Pesachim 5:1) describes the process beginning after the daily afternoon sacrifice (Tamid), around mid-afternoon.

Historian Flavius Josephus records that during Passover, the lambs were slain “from the ninth hour till the eleventh” (Wars of the Jews 6.9.3)—that is, from about 3 p.m. to 5 p.m.

 

Thousands of lambs were killed in that window as families prepared for the Passover meal that evening. Each lamb represented deliverance, just as the blood of the lamb protected the Israelites from death during the original Exodus (Exodus 12).

 

At the exact moment the priests began slaughtering those symbolic lambs, Jesus—the Lamb of God who takes away the sin of the world (John 1:29)—breathed His last on the cross.

 

This was no coincidence. It was divine precision. Jesus fulfilled the Passover in every detail. His blood, like the lamb’s on the doorposts, protects believers from eternal judgment. His death at 3 p.m. marked the ultimate sacrifice—once for all—ending the need for animal offerings.

 

Many Christians today pause at 3 p.m. to pray, honoring the Hour of Divine Mercy—the hour when the Lamb died so we might live.

 

God’s clock has always been perfect. From the shadow of the Passover in Egypt to the reality on Calvary, every moment points to Jesus.

 

He died at 3 o’clock so that death would pass over us forever. "

https://www.facebook.com/photo?fbid=1073340825069704&set=a.192072149863247

 

https://www.facebook.com/photo?fbid=3824341831039632&set=a.711891222284724



IISUS, MIELUL LUI DUMNEZEU, Care a luat asupra Sa păcatele lumii, A MURIT PE CRUCE, în acea zi de vineri, ziua pregătirii pentru Paști, 14 nissan, LA ORA 3 DUPĂ AMIAZĂ, CHIAR CÂND EVREII SACRIFICAU MIEII DE PAȘTI.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1078549731215480&set=a.192072149863247

"Conform Evangheliei după Marcu: „Era al treilea ceas când L-au răstignit.” (Marcu 15:25)

În măsurarea timpului evreiesc, „ora a treia” = 9:00 AM.

 

Iisus a atârnat pe cruce de la ora 9:00 AM până la ora 3 PM - șase ore de suferință de neimaginat. De la prânz până la ora 3 PM, întuneric complet a acoperit pământul (Matei 27:45), iar la ora a noua (3 PM), Iisus a strigat și Și-a dat duhul.

 

De ce este acest moment atât de semnificativ?

 

⚡9 AM (Ora a treia) era ora exactă la care se aducea jertfa de dimineață (mielul Tamid) zilnic în Templu. Iisus, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, a fost înălțat pe cruce chiar în momentul în care sistemul de sacrificii indica spre El.

 

⚡3 PM (Ora a noua) era ora jertfei de seară și a rugăciunii în Templu. Iisus a murit exact când se aducea ultima jertfă a zilei - completând jertfa Sa perfectă, o dată pentru totdeauna, pentru păcatele noastre.

 

Totul s-a întâmplat exact conform programului divin al lui Dumnezeu. Niciun detaliu nu a fost întâmplător. Aceasta este pentru a împlini profeția: „Iată Mielul lui „Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.” (Ioan 1:29)

 

Iisus nu doar că a murit pentru noi - dar El a murit exact la momentul potrivit, împlinind fiecare umbră și profeție a Vechiului Testament. El este Mielul lui Dumnezeu jertfit ca ispășire pentru păcatele lumii.

 

„Dar El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre... prin rănile Lui suntem vindecați.” (Isaia 53:5)

Doamne Iisuse, ai milă de noi. Amin! 🙏"

...

"According to the Gospel of Mark: “It was the third hour when they crucified Him.” (Mark 15:25)

In Jewish timekeeping, the “third hour” = 9:00 AM.

 

Jesus hung on the cross from about 9 AM until 3 PM—six hours of unimaginable suffering. From noon to 3 PM, complete darkness covered the land (Matthew 27:45), and at the ninth hour (3 PM), Jesus cried out and gave up His spirit.

 

Why is this timing so significant?

 

⚡9 AM (The Third Hour) was the exact time the morning sacrifice (the Tamid lamb) was offered daily in the Temple. Jesus, the true Lamb of God, was lifted up on the cross at the very moment the sacrificial system pointed to Him.

 

⚡3 PM (The Ninth Hour) was the time of the evening sacrifice and prayer in the Temple. Jesus died precisely when the final sacrifice of the day was being offered —completing His perfect, once-for-all sacrifice for our sins.

 

Everything happened right on God’s divine schedule. Not one detail was random. This is to fulfill the prophecy: “Behold the Lamb of God who takes away the sins of the World.” (John 1:29)

 

Jesus didn’t just die for us—He died at the exact right time, fulfilling every shadow and prophecy of the Old Testament. He is the lamb of God sacrificed in atonement for the sins of the world.

 

“But He was pierced for our transgressions… by His wounds we are healed.” (Isaiah 53:5)

Lord Jesus, have mercy on us. Amen! 🙏"

https://www.facebook.com/100003915592274/posts/3831352453671903/?app=fbl