marți, 12 noiembrie 2019

Poezie în amurg de toamnă


       
                                                      Bibliotecar, prof. documentarist
Monica GUJAN

               















Poezia este stare, emoție, melodie, culoare, dor, frământare, eliberare, revelație, comuniune… Asemenea rugăciunii, ea face apel la sentimente, trezește lacrimi, vibrează în noi, redă inefabilul. Poezia picură stropi de lumină în sufletele triste, alină, liniștește.


          Nu-mi pot imagina toamna fără poezie, nici viața fără rugăciune… Prin poezie îți împărtășești durerea, îți împărtășești bucuria, stabilești inevitabil o relație cu cititorii, dar și cu Dumnezeu.


          Nu întâmplător dialogul cu Dumnezeu îl realizăm prin rugăciune, care este poezie, creație lirică. Operele lirice redau, în modul cel mai profund, un adevărat univers al sentimentelor și, printr-un limbaj figurat, plastic, sugestiv, evocă stările interioare și aspirațiile cele mai intime.


          Comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune ne apropie de El în orice moment, făcându-ne mai încrezători și mai bucuroși, mai liniștiți sufletește și mai buni, mai iertători și mai blânzi.


          Așadar, să citim poezie, să scriem poezie, dar, mai ales, să ne rugăm arzător și cu credință!





Rugăciune
                                                          Petre V. Cazan

O frunză s-a desprins din pom...
Și mâna mea, mână de om
S-a-ntins îndată, uite-așa
Și frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea uimit
Și-atâtea gânduri mi-au venit...
A fost o frunză dusă-n vânt
Spre-a se preface în pământ...
Dar a căzut în mâna mea
Și-am zis: eu nu te voi lăsa!
Ci te voi duce chiar acum,
La casa mea și în album
Te voi păstra cu îngrijire
În cartea mea de amintire.

Acum, privirea mi-o ridic
Spre Tronul Harului și zic:
Părinte, dacă voi cădea,
Luat de vânt, în vreme grea
Și când cu sufletul înfrânt,
Voi fi aproape de pământ,
Întinde -Ți atunci, Mâna Ta
Și lasă-mă să cad în ea!
Mă spală de noroi și scrum
Așază-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă cu îngrijire
În Cartea Ta de amintire.
Ca împreună cu cei vii
Să înverzesc în veșnicii!








Toamnă

                                             Zorica Lațcu




Mi-e sufletul stol alb de păsărele,
Fugind de toamnă şi de ceaţa rece;
S-a înălţat pe cer şi stă să plece,
Departe de ale trupului zăbrele.


Călătoreşte, dincolo de stele,
Vâslind din aripi - peste lume trece.
O clipă doar - şi-i gata să se-nece,
Într-ale toamnei aspre neguri grele.


O! suflete - mai bate din aripă!
Cu păsărelele în stol... că iată
Te apropii de liman, clipă de clipă.


Tu vei ajunge-n zarea fermecată,
Şi vei primi a harului risipă
În Primăvara veşnic luminată...







Rugăciune
                                                          Octavian Goga



Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!


În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.


Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
Sădește-n brațul meu de-a pururi
Tăria urii și-a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Și zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.


Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Și de durerea altor inimi
Învață-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maștere și rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.


Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliții-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoșată
În inimă tu mi-o coboară.


În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Și cum sub bolta lui aprinsă,
În smalț de fulgere albastre,
Încheagă-și glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.







În orașul cu iubire

                                                                     Florentina Mitrică



În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşti!
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!


În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"


În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...


În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...


În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"


În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubești n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!



…………………………………………………………………………………………………

Aici se termină îndemnul la poezie şi rugăciune, ÎN AMURG DE TOAMNĂ, pe care ni-l adresează prin intermediul blogului DOI SAU TREI ÎN NUMELE LUI IISUS, cu sensibilitate creştină, colega noastră.  



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole :





























Un comentariu:

  1. Multumesc dumneavoastra că existați...sunt fericită după citirea poeziilor..❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🙏🙏🌷🌼🌻🌺🥀🌹🏵💮🌸💐

    RăspundețiȘtergere

Astăzi este A PATRA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR. Știm că la Rusalii sărbătorim Venirea Duhului Sfânt peste apostoli și Înființarea, în chip văzut, a Bisericii (Comunității) Creștine. Textul evanghelic care se citește astăzi la Sfânta Liturghie, din Sfânta Evanghelie după Matei (8, 5-13), ne amintește despre OFIȚERUL ROMAN care s-a apropiat de IISUS, rugându-L să-i vindece servitorul. Deși era păgân, ofițerul era atât smerit și avea o credință atât de mare încât Domnul nostru Iisus Hristos i-a vindecat de la distanță servitorul. Ofițerul este numit în textul evanghelic sutaș sau centurion, căci avea în subordine 100 de soldați. Minunea a avut loc în orașul CAPERNAUM. Să urmărim cum sunt redate în filmul Iisus din Nazaret (1977) apropierea ofițerului de Iisus, rugămintea, rugăciunea, smerenia, credința și vestea vindecării: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/506487021730759 ... Să observăm CONȘTIINȚA MORALĂ ȘI RELIGIOASĂ A SUTAȘULUI din următoarele cuvinte adresate lui Iisus: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face." Să observăm și EVALUAREA PE CARE O FACE IISUS: "Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n'am aflat atâta credinţă." Din Evanghelia Sfântului Luca aflăm că ofițerul s-a apropiat de Iisus prin intermediari. … Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos, ajută-ne să avem și noi conștiința pe care o avea sutașul! ... De asemenea, se cuvine SĂ OBSERVĂM că noi, creștinii, am moștenit o RUGĂCIUNE în care folosim CUVINTELE SUTAȘULUI. Această rugăciune o spunem ÎNAINTE DE PRIMIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII: “Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare, să intri sub acoperișul (acoperământul) casei sufletului meu” ... . Această rugăciune a compus-o Sfântul Ioan Gură de Aur, care a trăit la câteva sute de ani după Domnul nostru Iisus Hristos, mai precis în perioada dintre anii 347 – 407. ... Cu ocazia textului evanghelic de azi, este potrivit să spunem și noi această RUGĂCIUNE, și să o repetăm cât mai des: “Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare, ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul. Ci, pre­cum din înăl­țime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântă­toa­relor, așa binevo­iește a intra și în ieslea ne­cuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa lui Simon cel lepros, așa bine­voiește a intra și în casa sme­ritului, leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat-o pe des­frânata cea păcătoa­să, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins de Tine, așa Te mi­lostivește și de mine, pă­că­tosul, care vin să mă ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scâr­bit de întinata și necurata ei gură, ce Te-a să­ru­tat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai ne­curata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de limba mea cea cu totul necu­rată. Ci să-mi fie mie jăraticul Prea­sfân­­tului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și spre luminare, spre însănătoșirea sme­­ri­­tului meu su­flet și trup, spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată lucrarea diavoleas­că, spre îndepărtarea și mutarea răului și vicleanului meu obicei, spre omo­rârea patimilor, spre plinirea porunci­lor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea Îm­părăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepă­sător, Hristoase Dumne­zeule, ci încre­zân­du-mă în bună­tatea Ta cea nespusă și ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfin­țește-mi sufletul și trupul, mintea și inima, rărunchii și mă­runtaiele; în­noiește-mă tot și înrădă­ci­nează frica Ta întru mă­dularele mele și sfin­țenia Ta fă-o neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, în­dreptând în pace viața mea și în­vred­nicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții Tăi, pentru rugă­ciu­nile și mij­locirile Preacu­ratei Maicii Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale prea­curatelor pu­teri, și pen­tru ale tutu­ror sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin.”

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei...