sâmbătă, 2 noiembrie 2019

CUM POATE UN DUMNEZEU IUBITOR ȘI DREPT SĂ CONDAMNE OAMENI ÎN IAD LA PEDEPSE VEȘNICE? CĂCI DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC, ORICĂRUI PĂCAT FINIT I SE CUVINE O PEDEAPSĂ FINITĂ, NU ETERNĂ. EXISTĂ ȘI PĂCATE INFINITE? EXISTĂ. CÂND OMUL ALEGE SĂ SE SEPARE DE DUMNEZEU PENTRU TOTDEAUNA, ATUNCI OMUL SE CONDAMNĂ SINGUR PENTRU TOTDEAUNA, DEȘI DUMNEZEU NU DOREȘTE AȘA CEVA. (articol în engleză din 31 octombrie 2019; scurtă anunțare a știrii)


Pr. prof. Ion Ciungu

















Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, Întru îngăduinţa lui Dumnezeu - ca să-Şi arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptând pe cel ce trăieşte din credinţa în Iisus. ” (Romani 3, 22-26) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=3
……………………………………………










“Scripturile indică faptul că Dumnezeu vrea mântuirea fiecărei ființe umane.”



“ « Domnul nu vrea ca cineva să piară, ci ca toți să ajungă la pocăință » (2 Petru 3, 9). « El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la o cunoaștere a adevărului » (1 Timotei 2, 4). Dumnezeu zice că El « nu are nici o plăcere la moartea cuiva, » și literalmente se roagă de oameni să se întoarcă și să fie mântuiți (Iezechiel 18, 23 și 32; 33, 11).”



„Astfel, într-un sens, Dumnezeul biblic nu trimite pe nimeni în iad. Dorința Lui este ca fiecare să fie salvat. El caută să atragă toate persoanele la Sine. Dacă noi luăm o decizie liberă, și  fiind bine informați cu privire la acest subiect, de a respinge sacrificiul lui Hristos pentru păcatul nostru, atunci Dumnezeu nu are altceva de ales decât să ne dea ceea ce merităm.”



Mai multe aspecte referitoare la această temă putem afla din răspunsul dat de filosoful și teologul creștin american William Lane Craig, după cum observăm din articolul Common objections to Christianity (part 1), pagina a 2-a, publicat în data de 31 octombrie 2019, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Samuel Smith. https://www.christianpost.com/news/common-objections-to-christianity-part-1.html?page=2



……………………………………………………………………………………………………….

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole :

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE A FOST REFUZATĂ DUMINICĂ, 27 OCTOMBRIE 2019, LUI JOE BIDEN, CANDIDAT DEMOCRAT LA PREȘEDINȚIA SUA ÎN 2020. PREOTUL CATOLIC A EXPLICAT DIN CE CAUZĂ S-A AJUNS LA ACEASTĂ SITUAȚIE: JOE BIDEN APĂRĂ AVORTUL. (articol în engleză din 29 octombrie 2019; scurtă anunțare a știrii).

 

 

SĂ FACEM, FIECARE PE ALTARUL SUFLETULUI SĂU, UN NOU LEGĂMÂNT DE URCUȘ CU IISUS, ÎN PLÂNS AMAR, CONȘTIENȚI DE INSUFICIENȚA URCUȘULUI REALIZAT PÂNĂ ACUM! SĂ DĂM JOS DE PE ARIPILE SUFLETULUI PLUMBUL MATERIEI! (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Noiembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)








AM CĂUTAT ROMÂNIA, DAR ROMÂNIA NU ERA SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ PRINTRE CELE 20 DE ȚĂRI CARE APĂRĂ FAMILIA, CARE APĂRĂ DREPTUL LA VIAȚĂ AL COPIILOR NENĂSCUȚI ȘI CRITICĂ ONU PENTRU CĂ PROMOVEAZĂ AVORTUL. (articol în engleză din 27 septembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). NU-I DE MIRARE, CĂCI ÎN ROMÂNIA E VRAIȘTE NAȚIONALĂ. OBSERVĂM ACEASTA DIN SITUAȚIA RECENTĂ A FETELOR ALEXANDRA MĂCEȘANU, LUIZA MELENCU, ADRIANA FIERARU ETC. OBSERVĂM DE ZECI DE ANI UCIDERILE ZILNICE ALE BEBELUȘILOR ÎN PÂNTECELE MAMELOR LOR, 100.000 ÎN FIECARE AN, ÎN ROMÂNIA.





CREȘTINII AMERICANI LUPTĂTORI PRO VIAȚĂ AU SPERANȚE CĂ ÎN ANUL 2020 CURTEA SUPREMĂ A SUA VA AJUNGE SĂ DESFIINȚEZE DECIZIA “ROE V. WADE” CARE PERMITE AVORTUL. (articol în engleză din 7 octombrie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA NU SUNT SEMNE CĂ AR FI AJUNS LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ LA NIVEL JURIDIC SAU LA NIVEL PARLAMENTAR.









































UNITATE ÎNTRE CREȘTINII DIN SUA (UNITATE NEMAIÎNTÂLNITĂ ÎNTRE CREȘTINII DIN SUA PENTRU ALEGEREA LUI TRUMP CA PREȘEDINTE AL SUA, în 8 noiembrie 2016)






Uciderile sunt susținute de atei, iar ateismul este propagat în special de evreiii-derbedei-anticriști-anarhiști-sataniști, începând de la Revoluția Franceză din 1789, când ei L-au scos pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, din societatea franceză și l-au preferat iarăși pe tâlharul Baraba. De atunci, ei lucrează cu perseverență și hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)



Despre evreii atei care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)



Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)







Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI








Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?








În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:











Pentru prima dată în istoria de 2.000 de ani a creștinătății, evreii au recunoscut valoarea creștinismului, dar nu a lui Iisus. Ce schizofrenie !!! (Această recunoaștere a valorii creștinismului a fost declarată în decembrie 2015, în condițiile în care între Vatican și evrei este un dialog de 50 de ani, și în condițiile în care evreii au fost împușcați în Franța, după caricaturile de la Charlie Hebdo :








Cu această ocazie ne putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare



Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)




ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???

































Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)

































Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
























CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ne apropiem de Începutul Postului Paștilor. Mai sunt 3 săptămâni până atunci. DUMINICA DE AZI este numită în calendar “DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI”, numire primită după textul evanghelic care se citește azi la Sfânta Liturghie, text care ne prezintă PILDA VAMEȘULUI ȘI FARISEULUI. Prin această pildă, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNDEAMNĂ LA O ADEVĂRATĂ CUNOAȘTERE DE SINE ȘI LA RUGĂCIUNE FĂCUTĂ CU POCĂINȚĂ ȘI SMERENIE. Din această pildă putem înțelege că DUMNEZEU PRIMEȘTE RUGĂCIUNEA OMULUI SMERIT DE CONȘTIINȚA PĂCATELOR ȘI ÎL RIDICĂ, ÎL PUNE ÎNTR-O STARE MORALĂ ÎNDREPTATĂ, SĂNĂTOASĂ. Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, Pilda Vameșului și Fariseului! Haideți să ne analizăm gândurile, sentimentele, vorbele, faptele și conștiința, cu scopul de a ne îmbunătăți fiecare în raport cu Dumnezeu și cu semenii noștri! Haideți să urmăm exemplul rugăciunii de pocăință a vameșului și să evităm tipul de rugăciune fariseică, ipocrită, a omului care are o părere foarte bună despre sine, care se laudă pe sine în fața lui Dumnezeu și îi disprețuiește pe alții! Să ne sârguim a urma virtuțile pe care le vedem la fariseu și la vameș! Să ne sârguim a evita păcatele lor! ATENȚIE! Să observăm că fariseul, prin trufie, și-a anulat virtuțile! În schimb, vameșul, prin smerenie, și-a anulat păcatele! Mare păcat este mândria! Mare virtute este smerenia! ... PILDA DESPRE VAMEȘ ȘI FARISEU A SPUS-O DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS CĂTRE UNII OAMENI CARE SE CONSIDERAU PE EI ÎNȘIȘI A FI DREPȚI ȘI ÎI DISPREȚUIAU PE ALȚI OAMENI. Să urmărim cum este redată această pildă în filmul american SON OF GOD (Fiul lui Dumnezeu), apărut în 2014, în care observăm că vameșul are numele Matei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl cheamă apoi la misiunea de apostol: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1353484205644979

Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1353484205644979 https://www.facebook.com/jamesv.jacob.33/videos/21331664...