sâmbătă, 1 februarie 2020

JOCUL VIEȚII, poezie, (dedicată lui Gherontie – preafericitul), scrisă de preotul Iosif, de la care am primit-o azi, 1 februarie, 2020, postată pe blog, fără știrea lui.


Din această poezie am înțeles că numai oamenii cu suflet pot descifra adevăratul sens al vieții, prin rugăciune către Dumnezeu.







timpul curge

irepresibil ca o apă albă

gardian neînduplecat și cinic al memoriei

iar omul trece pustiit ca nemaivisarea

cu fiecare trecere dar

dispare (măcar) o iluzie

și floarea trece

ca o inimă stingherită (în inima florii însă din orice infern se face rai) iar omul plânge

cu fiecare plâns

se naște (măcar) o liniște tristă

iubirea se frânge (în iubire durerea de a crede este suverană) ca prescura curată

și virtutea încarcerată

iar omul tace

cu fiecare tăcere dispare și se naște

(măcar) o întrebare condamnată

și lacrima trece

curge și plânge

se stinge

obsedantă și înrobitoare ca o sentință

iar omul cântă

cu fiecare cântec

se naște (măcar) un dor

azi nu se mai pierd

poate pentru că nici nu mai sunt

nici nopți cu flori

nici lacrime

nici virtuți necondamnate

nici prescure

nici iluzii

nici credințe curate

nici cântec de dor

nici dor de cântec

câteodată doar

cânt ca de îngere trist

se mai aude în litania milei

pentru cei ce încă sunt

și umbră și foșnet de suflet

împachetând – despachetând

din sentimente și semne indescifrabile păcatului viața

în metanie

epifania rugăciunii

plânse cu mireasma raiului în lacrime

........................................................................................................

Aici se încheie poezia respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole cu poezii – rugăciuni:




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu