luni, 16 decembrie 2019

CEL PUȚIN 1000 DE CREȘTINI AU FOST OMORÂȚI ÎN NIGERIA ÎN ACEST AN, 2019, DE MILITANȚI ISLAMIȘTI FULANI ȘI BOKO HARAM (STATUL ISLAMIC DIN AFRICA DE VEST), CONFORM UNUI RAPORT RECENT. (articol în engleză din 15 decembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). RĂU, MARE RĂU, DIN PARTEA ISLAMIȘTILOR EXTREMIȘTI CĂ ÎI UCID PE CREȘTINII DIN NIGERIA , DAR MAI RĂU DIN PARTEA CELOR CARE ÎI SUSȚIN CU ARME SCUMPE PE EXTREMIȘTI!! SĂ NE REVENIM ÎN SINEA NOASTRĂ, NOI CREȘTINII DIN ROMÂNIA! CÂT DE MARE ESTE RĂUL LA NOI? ÎN ROMÂNIA, ÎN FIECARE AN, NU DOAR 1000, CI 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI DE MEDICII EXTREMIȘTI, NECREȘTINI, ATEI, SATANIȘTI, ÎN MOD „LEGAL”, CĂCI PARLAMENTARII EXTREMIȘTI, NECREȘTINI, ATEI, SATANIȘTI, SCHIZOFRENICI, ȘTIU SĂ FACĂ LEGI AȘA DE VICLENE ÎNCÂT AU SCOS DIN LEGISLAȚIE PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU ADULȚI, PERMIȚÂND ÎNSĂ DE 30 DE ANI ÎNCONTINUU PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU BEBELUȘI!!! BISERICA ÎN ROMÂNIA AR TREBUI SĂ LUPTE MULT, ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SĂ DESFIINȚEZE SATANISMUL PARLAMENTAR ȘI MEDICAL!!! DE 100 DE ORI ESTE MAI MARE RĂUL ÎN ROMÂNIA, ÎN 2019, DECÂT ÎN NIGERIA!!!

Pr. prof. Ion Ciungu







Iisus, Mântuitorul și Judecătorul lumii, le spune apostolilor astfel : „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”(Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 10, versetele 32-33). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=10
......................

Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, spune celor care Îl urmează astfel: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 15, versetele 18-20).https://biblia.resursecrestine.ro/ioan/15
…………………,,,,,,,,,,,,




Despre faptul că în 2019 au fost uciși în Nigeria cel puțin 1000 de creștini, de către islamiștii exremiști, am aflat din articolul At least 1,000 Christians killed in Nigeria during 2019 - report, publicat în data de 15 decembrie 2019, pe website-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de staff writer.




…………………………………………………………………………………………………………..
Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

DOI CREȘTINI, LUCRĂTORI UMANITARI, AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA DE STATUL ISLAMIC TERORIST DIN AFRICA DE VEST (CARE SE NUMEA MAI ÎNAINTE BOKO HARAM), DUPĂ CUM SE VEDE ÎNTR-O ÎNREGISTRARE VIDEO PUBLICATĂ DE ACEI TERORIȘTI SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ. (articol în engleză din 1 octombrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ISRAELUL ARE INTERESUL CA STATUL ISLAMIC SĂ NU FIE DESFIINȚAT!!! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA PARLAMENTARII COMANDAȚI DE ATEI-DERBEDEI-ANTICRIȘTI-SATANIȘTI AU FĂCUT LEGI CRIMINALE, CARE SUNT ÎN VIGOARE DE 30 DE ANI ȘI CARE SUSȚIN UCIDEREA COPIILOR ÎN PÂNTECELE MAMELOR LOR!!! NE AMINTIM CĂ ATEISMUL ESTE SUSȚINUT ÎN PRINCIPAL DE EVREI-DERBEDEI-ANTICRIȘTI-SATANIȘTI!!!



































ÎN KENYA, NOUĂ CREȘTINI AU FOST UCIȘI DE CĂTRE ISLAMIȘTI EXTREMIȘTI CARE AU ATACAT UN AUTOBUZ, APOI AU SEPARAT CREȘTINII DE MAHOMEDANI, ÎN 6 DECEMBRIE 2019. (articol în engleză din 13 decembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). VAI, CE ÎNAPOIAȚI, CE LIPSIȚI DE EDUCAȚIE EUROPEANĂ LI SE PAR ROMÂNILOR ISLAMIȘTII AFRICANI EXTREMIȘTI, UCIGAȘI, BARBARI! DAR VAI, VAI, VAI, PE ROMÂNI CINE I-A EDUCAT AȘA DE SUPERIOR ÎNCÂT SĂ CEARĂ DOCTORILOR BARBARI, SUSȚINUȚI DE PARLAMENTARI BARBARI, SĂ UCIDĂ ZILNIC 277 DE BEBELUȘI, 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN???!!! CARE SUNT MAI LIPSIȚI DE EDUCAȚIE BUNĂ??? CARE SUNT BARBARI MAI RĂI??? CARE SUNT MAI SATANIȘTI???


ÎN BRAZILIA, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE BATJOCORIT DIN 3 DECEMBRIE 2019, PE REȚEAUA NETFLIX, CARE DIFUZEAZĂ UN PROGRAM UMORISTIC DE CRĂCIUN, O ÎNREGISTRARE VIDEO DE 46 DE MINUTE CARE PREZINTĂ UN IISUS HOMOSEXUAL. DEJA ÎN 11 DECEMBRIE 2019, 800.000 DE CREȘTINI BRAZILIENI SEMNASERĂ O PETIȚIE ON LINE CONTRA ACELUI PROGRAM, IAR ALȚII AU CERUT CA PLATFORMA NETFLIX SĂ FIE BOICOTATĂ. (articol în franceză din 12 decembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ DE OBICEI ÎN SPATELE ACESTOR BATJOCURI SUNT EVREII ATEI CARE FINANȚEAZĂ DIN GREU LUCRAREA DE DISTRUGERE A VALORILOR CREȘTINE, ÎN NUMELE LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE. ȘTIM CĂ DUMNEZEU ESTE ÎNDELUNG RĂBDĂTOR, DAR ÎN FINAL NU SE LASĂ BATJOCORIT.


















DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?  Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?




Despre caricaturile făcute de cei de la Charlie Hebdo, cu ocazia Crăciunului din 2014, putem afla și din articolul de la următorul link:



Despre opere postmoderne prin care se încearcă desacralizarea persoanei Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, (piesa Evangheliștii, de Alina Mungiu Pipidi, piesa Corpus Christi de Terrence McNally, romanul Codul lui Da Vinci de Dan Brown), putem afla și din articolul de la următorul link:



Despre încercările seculariștilor de desființare și păgânizare a sărbătorii Nașterii Domnului, putem afla și din articolul de la următorul link:






„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)









Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I (Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note ). 




Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II (Traducere din articolul lui Noel Hornor ). 




Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III (Traducere din articolul lui Noel Hornor ).












































































































































































Despre design-ul inteligent  putem (re)vedea și următoarele articole:




































































































































































































































































































































































































































Ateismul este susținut de  obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)




Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)















Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)













Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI











Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?















În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:



Cu această ocazie ne putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare











Să ne reamintim că în 3 decembrie 2015 mai mulți rabini au recunoscut valoarea creștinismului, pentru prima dată în istorie, dar nu valoarea lui Iisus. (Ce schizofrenie!!!) Această recunoaștere a urmat după 50 de ani de dialog cu Biserica Romano-Catolică, dar și în contextul în care islamicii îi urmăresc și împușcă pe evrei prin Europa (ne amintim evenimentele din 7 ianuarie și din 13 noiembrie 2015 din Franța, de la Charlie Hebdo și de la Sala Bataclan).











Evreii care cred că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, sunt puțini, la nivel mondial cam 350.000. În Israel, evreii mesianici sunt cam 30.000.

















































































































Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)














































































































































































Despre evreii care susțin ISIS putem afla și din articolul de la următorul link: DUMINICA FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS) 





Creștinii luptă din greu să contracareze efectele criminale ale ateilor:




















ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???





























PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)














































































































Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)

































































































ATEI, MUTANȚI, AUTIȘTI, SCHIZOFRENICI, STÂNGACI (despre un studiu academic publicat în engleză în 20 decembrie 2017). 




UN OM UCIGAȘ ÎN SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ; studiu psihologic, 2017). 




































Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )













































































































CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!


























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în SÂMBĂTA MARE, în SÂMBĂTA PAȘTILOR, adică SÂMBĂTĂ în A 7 – A SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL SFINTELOR PAȘTI, AZI FIIND ULTIMA ZI DIN ACEST POST. În Sfânta și Marea Zi Sâmbătă sărbătorim, conform îndrumărilor din cartea de cult numită Triod, “Îngroparea Dumnezeiască și Trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viața veșnică.” Îngroparea Mântuitorului a avut loc vineri seara, înainte de apusul soarelui, adică înainte de a începe sâmbăta. Sâmbăta era și este ziua de odihnă săptămânală a evreilor religioși, pe care ei o respectă cu strictețe. Din punctul de vedere al evreilor religioși de azi și de atunci, sâmbăta începe vineri seara după apusul soarelui. În acel an, când a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, sărbătoarea Paștilor a căzut chiar în acea sâmbătă. Deci, acea zi de sâmbătă avea o importanță dublă, așa că s-au silit să termine cu Înmormântarea Domnului înainte de apusul soarelui. La Înmormântare au participat, în mod deosebit, Iosif din Arimateea și Nicodim, care fuseseră ucenici în secret ai lui Iisus, dar erau și membri în Consiliul Suprem al Evreilor (adică în Sanhedrin, numit și Sinedriu). Corpul mort al lui Iisus a fost înfășurat în giulgiu curat de in, cu miresme de smirnă și aloe, apoi a fost pus în mormântul lui Iosif din Arimateea, mormânt săpat în stâncă și care era aproape de locul Răstignirii. Apoi, la ușa Mormântului au pus o piatră mare. La cererea elitei iudaice, piatra a fost sigilată și la Mormânt a fost pusă gardă de soldați, cu aprobarea guvernatorului roman Pilat, ca nu cumva corpul mort să fie furat de ucenicii lui Iisus cu scopul de a pretinde că a înviat. DECI SÂMBĂTA MARE NE AMINTEȘTE ȘI DE FAPTUL CĂ EVREII AU LUAT MĂSURI, ÎMPREUNĂ CU ROMANII, PENTRU A SE ASIGURA CĂ TRUPUL MORT AL LUI IISUS RĂMÂNE ÎN MORMÂNT. CULMEA ESTE CĂ IISUS A ÎNVIAT ȘI A IEȘIT DIN MORMÂNT, ÎN CIUDA TUTUROR MĂSURILOR LOR DE SIGURANȚĂ. APOSTOLII, CARE DEVENISERĂ FOARTE FRICOȘI DUPĂ ARESTAREA ȘI OMORÂREA LUI IISUS, AU CĂPĂTAT MARE CURAJ DUPĂ ÎNVIEREA LUI, DAR MAI ALES DUPĂ ÎNĂLȚAREA LUI LA CER ȘI TRIMITEREA DUHULUI SFÂNT PESTE EI. ASTFEL CĂ APOSTOLII, CU RISCUL VIEȚII, ÎNCEP SĂ PREDICE ÎN TOATĂ LUMEA MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI IISUS, PRIN CARE OAMENII DOBÂNDESC IERTAREA PĂCATELOR ȘI VIAȚA VEȘNICĂ FERICITĂ. DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A ÎNVIAT ȘI ESTE VIU, ÎN VECII VECILOR! MULȚUMIM FRUMOS, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, PENTRU CĂ, PRIN MOARTEA ȘI ÎNVIEREA TA, NE OFERI ȘI NOUĂ POSIBILITATEA DE A PARTICIPA LA O VIAȚĂ MEREU ÎNNOITĂ PRIN DUHUL TĂU CEL SFÂNT, SPRE SLAVA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, ÎN FIECARE MOMENT, ÎN VECII VECILOR! AMIN! AMIN! ADEVĂRAT!

Pr. prof. Ion Ciungu   „Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne...