duminică, 22 septembrie 2019

SUPERFICIALI MAI SUNT ATEII, CHIAR ȘI ATUNCI CÂND UNII DINTRE EI AU AJUNS LA BĂTRÂNEȚE ȘI SCRIU CĂRȚI PENTRU TINERI, CUM A FĂCUT RECENT ENGLEZUL RICHARD DAWKINS, CARE ÎN 19 SEPTEMBRIE 2019 ȘI-A PUBLICAT CARTEA „OUTGROWING GOD: A BEGINNER`S GUIDE” (DEPĂȘINDU-L PE DUMNEZEU: UN GHID PENTRU ÎNCEPĂTORI)!!! (articol în engleză din 20 septembrie 2019; scurtă anunțare a știrii)



Pr. prof. Ion Ciungu










În cartea biblică numită „Iov” găsim acest răspuns dat de Dumnezeu lui Iov:
"Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale? Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?” (Iov, capitolul 38, versetele 4-13).http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=38&id=42
.....
http://bibliacatolica.ro/category/biblia/1-vechiul-testament/40-cartea-lui-iob/page/38/
.....
https://biblia.resursecrestine.ro/iov/38
.................................................................
.............................






Despre cartea recentă, și în mare parte scrisă prost, a ateului Richard Dawkins, am aflat din articolul Outgrowing Atheism: it's time for Richard Dawkins to grow up, publicat în data de 20 septembrie 2019, pe website-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de David Robertson.



Pe lângă alte erori jalnice ale lui Dawkins, despre care David Robertson amintește în acest articol, observăm și cât este de disperat Dawkins în încercarea lui de a combate Biblia.


De exemplu, Dawkins pretinde că patriarhul Avraam nu ar fi putut exista în mileniul al doilea înainte de Hristos, după cum se spune în Biblie, în cartea numită Geneza (Facerea), căci, zice Dawkins, cămilele, menționate în cartea Geneza, au fost domesticite cu sute de ani mai târziu. Iar David Robertson îl contrazice, afirmând că există dovezi că chiar în mileniul trei înainte de Hristos erau folosite cămilele.



Pentru a înțelege cum lucrează Dawkins, Robertson ne dă exemplul următor din ceea ce afirmă Dawkins: Nici un savant serios de astăzi nu crede că Evangheliile au fost scrise de martori oculari.  Dawkins explică  și ce înseamnă savant serios: „someone who agrees with me”, adică, „cineva care este de acord cu mine”.  Deci, Dawkins, cu tonul lui batjocoritor, îl poate da la o parte pe profesorul universitar Richard Bauckham, dacă cumva știe că acesta a scris o lucrare științifică serioasă, cu autoritate în cercetarea academică, lucrare intitulată Jesus and the Eyewitnesses (Iisus și Martorii Oculari).




După cum știm, ateii-derbedei-anticriști-sataniști susțin avortul. Astfel că și Dawkins susține avortul, printr-o astfel de argumentație: „Poți defini un ou fertilizat ca fiind o ființă umană, dacă îți place. Dar aceasta nu are sistem nervos, deci ea nu poate suferi. Ea nu știe că este avortată, nu simte frică, nici regret. O femeie are sistem nervos.”



„Dacă Dawkins ar continua să fie consecvent și logic, ar însemna că el se opune oricărui fel de avort după câteva săptămâni – când bebelușul are într-adevăr sistem nervos.”



Robertson își încheie articolul cu o concluzie în care afirmă că argumentele copilărești ale lui Dawkins, și bajocura lui înfiorătoare, îi pun în evidență incapacitatea  de a vedea dincolo de propriile lui prejudecăți și preconcepții. Este timpul ca Dawkins să-și depășească ateismul și să-și maturizeze gândirea.



„Dacă societatea noastră va urma filosofia și credința lui Dawkins, atunci noi ne vom îndrepta spre un abis întunecat. Este timpul pentru un alt Iluminism Creștin.”



…………………………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anuntat știrea respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole :


ÎN SUA, CREȘTINII LUPTĂTORI PRO VIAȚĂ FAC PROGRESE. SINGURA CLINICĂ DE AVORTURI DIN ORAȘUL AMERICAN TOLEDO (STATUL OHIO) RENUNȚĂ LA AVORTURI. (articole în engleză din 20 și 19 septembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA, SE UCID 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ÎN FIECARE AN, CĂCI LEGILE SUNT FĂCUTE LA COMANDA ATEILOR-DERBEDEILOR-ANTICRIȘTILOR-SATANIȘTILOR!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA LUI DUMNEZEU ASUPRA ȚĂRII NOASTRE!!! CREȘTINII ROMÂNI AR TREBUI SĂ IA EXEMPLU CUM SĂ LUPTE ȘI SĂ APLICE LEGISLATIV CREȘTINISMUL ADEVĂRAT, PRO VIAȚĂ, CA POLONEZII, ARGENTINIENII, RUȘII, UNGURII ȘI UNII AMERICANI.





ATEUL MULTIMILIONAR, MICHAEL MCINTYRE, I-A MULȚUMIT LUI DUMNEZEU, IARĂȘI ȘI IARĂȘI ȘI IARĂȘI, TIMP DE O ORĂ, ATUNCI CÂND, DUPĂ OPT ORE DE EMOȚIE GREA SUFERITĂ LA CAMERA DE URGENȚĂ A SPITALULUI, COPILA LUI ERA IARĂȘI BINE, ȘI AU DUS-O ÎNAPOI ACASĂ. EL A FOST ATUNCI TRANSFORMAT TOTAL SPRE IISUS. ACUM MICHAEL MCINTYRE, CU EXPERIENȚA LUI DE A ȚINE SEMINARII LA AGENȚIA DE ASIGURĂRI, ÎI ÎNDRUMĂ ȘI PE ALȚII SPRE DUMNEZEU. (articol în engleză din 16 mai 2019; scurtă anunțare a știrii).




DESPRE FANATISMUL ATEIST




UN OM UCIGAȘ ÎN SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ; studiu psihologic, 2017)

                     


DESIGN-UL INTELIGENT ESTE O TEORIE ABSOLUT SERIOASĂ FAȚĂ DE DARWINISMUL CARE ARE MULTE GREȘELI ȘI CARE ESTE EXPIRAT CA TEORIE ȘTIINȚIFICĂ PROBABILĂ. AȘA A DECLARAT RENUMITUL PROFESOR AMERICAN DAVID GELERNTER DE LA UNIVERSITATEA YALE (DIN NEW HAVEN, STATUL CONNECTICUT). GELERNTER A MAI SPUS CĂ UNIVERSITARII CARE SUSȚIN DARWINISMUL TE VOR “DISTRUGE” DACĂ LE CONTEȘTI TEORIA, CĂCI EI REACȚIONEAZĂ CU FURIE, CA ȘI CÂND LE-AI ATACA RELIGIA LOR. (articole din 26 și 22 august 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎL CREDEM PE GELERNTER, CĂCI ȘTIM CE A PĂȚIT MICROSCOPISTUL MARK ARMITAGE, DE LA UNIVERSITATEA CALIFORNIANĂ NORTHRIGE, CARE A CONTESTAT CU PROBE DARWINISMUL ȘI APOI A FOST DAT AFARĂ DIN UNIVERSITATE ÎN 2013. DAR, ÎN 2017 UNIVERSITATEA A TREBUIT SĂ PLĂTEASCĂ. MAI ȘTIM CĂ DARWINISMUL ESTE DE OBICEI SUSȚINUT DE ATEI, IAR ATEISMUL ESTE DE OBICEI SUSȚINUT DE EVREI, IAR EVREII ATEI SUNT DE OBICEI MINCINOȘI ȘI HOȚI (NE AMINTIM DE SITUAȚIA CU MUZEUL ATEISMULUI DIN RUSIA, 2017).

 



 

ASTROFIZICIANA CREȘTINĂ AMERICANĂ SARAH SALVIANDER COMBATE MATEMATIC TEORIA ATEISTĂ „INFINITE MONKEY THEOREM”, TEORIE PREFERATĂ DE ATEUL ENGLEZ RICHARD DAWKINS PENTRU A SUSȚINE CĂ UNIVERSUL NOSTRU CARE ESTE INCREDIBIL DE FIN AJUSTAT AR FI PUTUT APĂREA LA ÎNTÂMPLARE, DIN NIMIC, SPONTAN, PRINTR-UN PROCES NEGHIDAT. POTRIVIT „INFINITE MONKEY THEOREM”, MAIMUȚELE CARE TASTEAZĂ ÎNTÂMPLĂTOR LA MAȘINA DE SCRIS UN TIMP INFINIT VOR REUȘI SĂ SCRIE O OPERĂ A LUI SHAKESPEARE ... ETC. (articol în engleză din 26 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). SARAH SALVIANDER A CRESCUT ÎNTR-O FAMILIE DE ATEI, DAR A AJUNS LA CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ÎN TIMPUL STUDIILOR DE FIZICĂ ȘI MATEMATICĂ, ÎNTÂLNIND PROFESORI ȘI COLEGI CREȘTINI. S-A CĂSĂTORIT CU UN CREȘTIN.

 



CELE ZECE PORUNCI AU FOST ÎNLOCUITE ÎN MOD FORȚAT CU CITATE DIN PREȘEDINTELE CHINEI, XI JINPING, ÎN BISERICILE DIN PROVINCIA CENTRALĂ A CHINEI, HENAN. SCOPUL ULTIM AL PARTIDULUI COMUNIST ATEU ESTE CA EL SĂ DEVINĂ DUMNEZEU. ACEASTA ESTE CEEA CE DIAVOLUL ÎNTOTDEAUNA A FĂCUT. (articol în engleză din 17 septembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎN CIUDA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR, NUMĂRUL CREȘTINILOR ÎN CHINA ESTE ÎN CREȘTERE. SĂ OBSERVĂM CĂ POPULAȚIA PROVINCIEI HENAN ESTE DE PESTE 95 DE MILIOANE DE PERSOANE.



LA FIECARE CLINICĂ DE AVORTURI DIN SUA ESTE TRIMIS FILMUL ANULUI 2019 PRO VIAȚĂ, ANTIAVORT, “UNPLANNED” (NEPLANIFICAT), ÎNSOȚIT DE O SCRISOARE DIN PARTEA EROINEI FILMULUI, ABBY JOHNSON, CARE A FOST CÂNDVA CEA MAI TÂNĂRĂ DIRECTOARE LA PRINCIPALA CLINICĂ DE AVORTURI DIN SUA, “PLANNED PARENTHOOD”, FIIND ATUNCI PREMIATĂ PENTRU AVORTURILE DE ACOLO (22.000). EA ÎI CREDEA PE “EXPERȚII” CARE AFIRMAU CĂ FETUSUL NU SIMTE DURERE. DAR, CÂND A TREBUIT SĂ ASISTE LA UN AVORT, A VĂZUT ZVÂRCOLIRILE COPILAȘULUI DIN CARE “DOCTORUL” RUPEA BUCATĂ CU BUCATĂ. ATUNCI ȘI-A DAT SEAMA CĂ A FOST MINȚITĂ, A REGRETAT ADÂNC ȘI A DECIS SĂ PLECE DE ACOLO PENTRU TOTDEAUNA. ACUM EA ESTE ACTIVISTĂ PRO VIAȚĂ, AJUTÂND PERSOANELE DE LA CLINICILE DE AVORT SĂ IASĂ DIN INDUSTRIA UCIDERILOR DE COPII. (articol în engleză din 20 august 2019 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM DE CREȘTINII AMERICANI CARE ÎN UNELE STATE AU FĂCUT, ÎN 2019, LEGI DE PROTEJARE A VIEȚII BEBELUȘILOR ÎN PÂNTECELE MAMELOR LOR. LA FEL VOR ȘI CREȘTINII RUȘI. CREȘTINII ROMÂNI AR TREBUI SĂ IA EXEMPLUL LOR, SAU AL CREȘTINILOR POLONEZI, SAU AL CREȘTINILOR ARGENTINIENI!!!










































































Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)

































ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???















PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)
















































































Să ne reamintim că în 3 decembrie 2015 mai mulți rabini au recunoscut valoarea creștinismului, pentru prima dată în istorie, dar nu valoarea lui Iisus. (Ce schizofrenie!!!) Această recunoaștere a urmat după 50 de ani de dialog cu Biserica Romano-Catolică, dar și în contextul în care islamicii îi urmăresc și împușcă pe evrei prin Europa (ne amintim evenimentele din 7 ianuarie și din 13 noiembrie 2015 din Franța, de la Charlie Hebdo și de la Sala Bataclan).





















Cu această ocazie ne putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare
































































Ateismul este susținut de  obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)





Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)












Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)







Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI









Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?












În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:








Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)






































































Despre evreii care susțin ISIS putem afla și din articolul de la următorul link: DUMINICA FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS) 





































ÎN IERUSALIM, LA LOCURILE SFINTE SĂ SE MENȚINĂ ACELAȘI STATU-QUO ( așa a zis Președintele SUA Donald Trump în 6 decembrie 2017 când a anunțat că SUA recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului; însă, în 4 februarie 2018 primarul Ierusalimului deja a început schimbarea, amendând Bisericile Creștine și pretinzându-le impozit pe proprietăți).



CHEIA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT AL LUI IISUS O DEȚINE UN MUSULMAN PE NUME ADEEB JOUDEH. “ACEASTA ESTE O MARE ONOARE”, A SPUS EL RECENT. PE DE ALTĂ PARTE, EVREII VOR SĂ RECONSTRUIASCĂ AL TREILEA TEMPLU. (Articol publicat în 16 decembrie 2017).







BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM SE ÎNCHIDE PE TERMEN NEDEFINIT PE FONDUL UNEI DISPUTE FEROCE CU ISRAELUL (articol în engleză din 25 februarie 2018; traducere).



BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM, NUMITĂ ȘI BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT, SE DESCHIDE IARĂȘI, MIERCURI 28 FEBRUARIE 2018, LA ORA 4 AM, DUPĂ VICTORIA LIDERILOR CREȘTINI ASUPRA POLITICIENILOR ISRAELIENI (articol în engleză din 27 februarie 2018; traducere).




DUPĂ DESCHIDEREA DIN NOU LA IERUSALIM A BISERICII ÎNVIERII, AMENINȚĂRILE POLITICIENILOR ISRAELIENI PERSISTĂ, SUBMINÂND PERSPECTIVELE DE PACE (articol în engleză din 5 martie 2018; traducere parțială).

























ATEI, MUTANȚI, AUTIȘTI, SCHIZOFRENICI, STÂNGACI (despre un studiu academic publicat în engleză în 20 decembrie 2017). 



UN OM UCIGAȘ ÎN SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ; studiu psihologic, 2017). 
















Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )






Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )





















































































































































CELE ZECE PORUNCI AU FOST ÎNLOCUITE ÎN MOD FORȚAT CU CITATE DIN PREȘEDINTELE CHINEI, XI JINPING, ÎN BISERICILE DIN PROVINCIA CENTRALĂ A CHINEI, HENAN. SCOPUL ULTIM AL PARTIDULUI COMUNIST ATEU ESTE CA EL SĂ DEVINĂ DUMNEZEU. ACEASTA ESTE CEEA CE DIAVOLUL ÎNTOTDEAUNA A FĂCUT. (articol în engleză din 17 septembrie 2019 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎN CIUDA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR, NUMĂRUL CREȘTINILOR ÎN CHINA ESTE ÎN CREȘTERE. SĂ OBSERVĂM CĂ POPULAȚIA PROVINCIEI HENAN ESTE DE PESTE 95 DE MILIOANE DE PERSOANE.










CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...