luni, 9 septembrie 2019

CAM 7.000 DE BOLNAVI PRETIND CĂ AU FOST VNDECAȚI MIRACULOS LA LOURDES (ÎN FRANȚA), PRIN INTERVENȚIA MAICII DOMNULUI, DIN 1858 PÂNĂ ACUM, ÎNSĂ NUMAI 70 DE VINDECĂRI MIRACULOASE SUNT RECUNOSCUTE OFICIAL DE CĂTRE BISERICA CATOLICĂ ȘI DE CĂTRE BIROUL MEDICAL DE LA LORDES. COMITETUL INTERNAȚIONAL MEDICAL DE LA LOURD URMEAZĂ SĂ EXAMINEZE CAZUL UNUI BRITANIC, KAZIK STEPAN, CARE ACUM ARE 71 DE ANI ȘI CARE PRETINDE CĂ A FOST VINDECAT DE CANCER PRIN FAPTUL CĂ S-A SCĂLDAT ÎN IZVORUL NATURAL DE LA LOURDES, PE CÂND ERA ADOLESCENT ȘI AVEA O TUMOARE INOPERABILĂ PE MĂDUVA SPINĂRII CARE ÎL ADUSESE ÎN SITUAȚIA DE A NU MAI PUTEA SĂ MEARGĂ DE LUNI DE ZILE. (articole în engleză din 7 septembrie 2019; și în română din 8 septembrie 2019; scurtă anunțare a știrii)

Pr. prof. Ion Ciungu



“Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1, 46-48).
.....

Statuia Maicii Domnului de la Lourdes.





“Veniți și beți din izvor și vă spălați în el! ” Așa a spus copila Bernadette că i-a zis Maica Domnului, în anul 1858. De atunci, pelerinii beau din apa aceea sau se scaldă în piscinele de la Lourdes.



În anul 1858, o copilă din Franța, cu numele de Bernadette Soubirous (născută în 1844, decedată în 1879), a spus că Maica Domnului i s-a arătat de 18 ori, la grota Massabielle, localitatea Lourdes.  https://fr.wikipedia.org/wiki/Bernadette_Soubirous https://fr.wikipedia.org/wiki/Sanctuaire_de_Lourdes
.............................................



Aproximativ șase milioane de persoane vizitează anual acel loc de la Lourdes în speranța de a primi un miracol. (Prin comparație, la Sfânta Paraschiva de la Iași merg anual aproximativ un milion.)






Despre britanicul Kazik Stepan, care pretinde că a fost vindecat de cancer prin faptul că s-a scăldat în izvorul de la Lourdes, am aflat din articolele de la următoarele link-uri:



“Cancer-curing” holy water to be tested on Songs of Praise, publicat în 7 septembrie 2019, pe website-ul britanic de știri creștine Premier., de Heather Preston. https://www.premier.org.uk/News/World/Cancer-curing-holy-water-to-be-tested-on-Songs-of-Praise



MIRACLE CURE Doctors to test grandad’s claim holy water at Lourdes cured his terminal cancer, publicat în 7 septembrie 2019, pe website-ul ziaruluiTHE SUN, de Guy Birchall. https://www.thesun.co.uk/news/9882588/doctors-to-test-grandads-claim-holy-water-at-lourdes-cured-his-terminal-cancer/




Grandfather who believes the inoperable cancer that left him unable to walk was cured by holy water at Lourdes will have his claim of a miracle tested by doctors, publicat în 7 septembrie 2019, pe website-ul ziarului The Daily Mail, de Lewis Pennock.https://www.dailymail.co.uk/news/article-7437819/Grandfather-claims-Lourdes-holy-water-cured-cancer.html



Minune la Lourdes. Un bărbat susține că s-a vindecat de cancer. Medicii verifică afirmația, publicat pe website-ul evz.ro, de Antonia Hendrik. https://evz.ro/un-barbat-s-a-vindecat-de-cancer-scaldandu-se-in-apa-sfanta-de-la-lourdes-o-echipa-de-medici-va-analiza-incredibilul-caz.html



………………………………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.




















………………………….






























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Statul american FLORIDA, prin procurorul general James Uthmeier, A DAT ÎN JUDECATĂ, joi, 1 octombrie, 2026, COMPANIA FARMACEUTICĂ PFIZER ȘI PE DIRECTORUL EI GENERAL ALBERT BOURLA. PFIZER A ÎNDEMNAT POPULAȚIA SĂ SE VACCINEZE ÎMPOTRIVA COVID-19, AFIRMÂND CĂ VACCINURILE PE CARE LE-A PRODUS SUNT SIGURE, DAR NU AU FOST DEZVĂLUITE RISCURILE POTENȚIALE, INFLAMAȚIA CARDIACĂ ȘI ALTE REACȚII ADVERSE. ... PFIZER A FOST INTERESAT MAI ALES CUM SĂ CÂȘTIGE MILIARDE DE DOLARI. ... PROCESUL A FOST INTENTAT ÎN BAZA LEGISLAȚIEI PRIVIND PROTECTIA CONSUMATORULUI. ... Putem vedea știrea publicată de Reuters, preluată apoi de alte agenții de știri: https://www.reuters.com/business/healthcare-pharmaceuticals/florida-attorney-general-sues-pfizer-ceo-over-covid-19-vaccine-claims-2026-10-01/ ... Ne amintim că deja încă 5 state americane au dat Pfizerul în judecată pentru afirmațiile înșelătoare făcute în comercializarea vaccinurilor. https://www.facebook.com/100003915592274/posts/2975989409208216/?app=fbl ... DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS a zis și zice: "JUDECAȚI JUDECATĂ DREAPTĂ!" (Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 7, versetul 24) ... Multe situații rele apar din dorința oamenilor de a câștiga bani tot mai mulți! ... ȘTIM CĂ MULȚI CREȘTINI AMERICANI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT VACCINAREA PE MOTIVE RELIGIOASE, ADICĂ PE MOTIV CĂ VACCINURILE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. ACEI CREȘTINI AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU. APOI EI ȘI-AU CĂUTAT DREPTURILE ÎN JUSTIȚIE ȘI AU CÂȘTIGAT DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI, PLUS DREPTUL DE A FI ANGAJAȚI DIN NOU ACOLO UNDE LUCRASERĂ. ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL, PE BANI MULȚI, CU ACESTE VACCINURI PERICULOASE ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

Pr. prof. Ion Ciungu  https://www.facebook.com/100063643986995/posts/1743565284441588/?app=fbl "Procurorul general al statului Florida,...