joi, 29 aprilie 2021

PENTRU SFÂNTA LUMINĂ DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM 11 ȚĂRI VOR TRIMITE AVIOANE ÎN ACEST AN (2021), DUPĂ CUM A ANUNȚAT RECENT DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI RELIGIILOR LUMII DIN ISRAEL. PATRIARHUL ORTODOX GREC AL IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, ALĂTURI DE ALȚI LIDERI BISERICEȘTI DIN IERUSALIM, S-A ÎNTÂLNIT RECENT CU REGELE IORDANIEI, ABDULLAH AL II – LEA (CARE ESTE CUSTODELE LOCURILOR SFINTE DIN IERUSALIM ȘI ȚARA SFÂNTĂ) ȘI I-A MULȚUMIT PENTRU ÎNCURAJARE ȘI SPRIJIN, ACUM CÂND PREZENȚA CREȘTINĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ SE CONFRUNTĂ CU NOI ȘI SERIOASE PROVOCĂRI. ... LA SLUJBELE DE PAȘTI DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM VOR PARTICIPA ÎNTRE 2.000 ȘI 2.500 DE CREDINCIOȘI, ÎNSĂ VOR TREBUI SĂ DOVEDEASCĂ FAPTUL CĂ AU FOST VACCINAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 aprilie 2021 etc) NE AMINTIM CĂ ÎN 2019 AU PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI. ... NE AMINTIM CĂ ÎN 1948, CÂND S-A ÎNFIINȚAT STATUL ISRAEL, CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIE. ACUM EI REPREZINTĂ 2% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.

Pr. Prof. Ion Ciungu


În MESIA, IISUS, nădăjduiesc popoarele. Cu mai mult de 700 de ani înainte ca Iisus să accepte, din iubire pentru Tatăl Ceresc și pentru toți oamenii, să fie omorât și pus în mormânt, profetul Isaia a anunțat Sfintele Lui Patimi, Moartea Lui, dar și Slava de la Mormântul Lui: “… în El vor nădăjdui popoarele și plin de slavă Îi va fi locul de odihnă.” (Isaia 11, 10). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=43&cap=11

Imagine din Biserica Învierii din Ierusalim, numită și Biserica Sfântului Mormânt, din 27 aprilie 2019, de la ceremonia Sfintei Lumini, din Sâmbăta Paștilor. Aproximativ 10.000 de credincioși cu lumânări în mâini s-au strecurat înăuntru înghesuindu-se. Alte mii erau în piața și pe străzile din jur așteptând lumina. Când s-a format Statul Israel în 1948 creștinii reprezentau peste 18% din populația Țării Sfinte, iar acum sunt sub 2%.  https://jordantimes.com/news/region/orthodox-christians-mark-holy-fire-easter-ceremony-jerusalem

 

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim are două cupole. Sub cupola mică se află Altarul Răstignirii, marcând locul unde a fost răstignit Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Sub cupola mare se află Capela Sfântului Mormânt, marcând locul unde El a fost înmormântat și de unde a înviat ca un Învingător Veșnic.

………….

 

Țările care vor trimite avioane în Israel pentru Sfânta Lumină din Sâmbăta Mare de la Biserica Învierii din Ierusalim sunt următoarele: Cipru, Bulgaria, Belarus, Moldova, Ucraina, Rusia, România, Grecia, Georgia, Polonia și Kazahstan. Așa a anunțat la o conferință de presă Sharon Regev, directorul Departamentului Religiilor Lumii al Ministerului Israelian de Externe.

Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolele următoare:

11 COUNTRIES SENDING PLANES TO JERUSALEM FOR HOLY FIRE, publicat în data de 29 aprilie 2021, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY;

Patriarch of Jerusalem met with King Abdullah II of Jordan, publicat în data de 28 aprilie 2021, pe website-ul  de știri creștine ORTHODOX TIMES;

King Abdullah II meets Jerusalem Church leaders and Islamic Waqf representatives, publicat în data de 28 aprilie 2021, de LATIN PATRIARCHATE OF JERUSALEM. https://www.lpj.org/posts/king-abdullah-ii-meets-jerusalem-church-leaders-and-islamic-waqf-representatives.html?s_cat=1102

MORE THAN 2,000 PEOPLE SHOULD BE ABLE TO ATTEND HOLY FIRE SERVICE—ROMANIAN CHURCH REP IN JERUSALEM, publicat în data de 16 aprilie 2021, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY;

.......................................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:


IARĂȘI BISERICA ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ, A PATRA OARĂ ÎN ULTIMA LUNĂ, DE CĂTRE EVREI. LUNI, 1 MARTIE 2021, ACEȘTIA AU DAT FOC PORȚII DE LA INTRARE, ÎNSĂ PREOTUL A REUȘIT SĂ STINGĂ RAPID FOCUL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 martie 2021) ȘTIM CĂ ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE DE OCUPAȚIE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

SFÂNTA LUMINĂ DE LA SFÂNTUL MORMÂNT DIN IERUSALIM, ÎN SÂMBĂTA PAȘTILOR, 18 APRILIE 2020, ÎN CONDIȚIILE RESTRICȚIILOR CAUZATE DE PANDEMIA DE CORONAVIRUS, VA FI DISTRIBUITĂ DELEGAȚIILOR ȚĂRILOR ORTODOXE ÎN AEROPORTUL BEN-GURION DIN TEL AVIV FĂRĂ CA ACESTEA SĂ COBOARE DIN AVIOANE, CONFORM UNOR SURSE DIN MINISTERUL DE EXTERNE ISRAELIAN. PENTRU RUSIA, UCRAINA ȘI GRECIA DEJA SUNT ORGANIZATE ZBORURI SPECIALE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 31 și 30 martie 2020)

 

BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM SE ÎNCHIDE PE TERMEN NEDEFINIT PE FONDUL UNEI DISPUTE FEROCE CU ISRAELUL (articol în engleză din 25 februarie 2018; traducere)

 

BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM, NUMITĂ ȘI BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT, SE DESCHIDE IARĂȘI, MIERCURI 28 FEBRUARIE 2018, LA ORA 4 AM, DUPĂ VICTORIA LIDERILOR CREȘTINI ASUPRA POLITICIENILOR ISRAELIENI (articol în engleză din 27 februarie 2018; traducere)

 

CHEIA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT AL LUI IISUS O DEȚINE UN MUSULMAN PE NUME ADEEB JOUDEH. “ACEASTA ESTE O MARE ONOARE”, A SPUS EL RECENT. PE DE ALTĂ PARTE, EVREII VOR SĂ RECONSTRUIASCĂ AL TREILEA TEMPLU.

 

ÎNCHIDEREA ÎN ISRAEL PENTRU CEL PUȚIN O SĂPTĂMÂNĂ A BISERICILOR, SINAGOGILOR ȘI MOSCHEILOR, A FOST ANUNȚATĂ IERI, 25 MARTIE 2020, DE CĂTRE PRIM-MINISTRUL NETANYAHU, ÎN CADRUL NOILOR MĂSURI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI. LA BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT SLUJBELE VOR FI ȚINUTE, ÎNSĂ NUMĂRUL CREDINCIOȘILOR PARTICIPANȚI ESTE LIMITAT LA NUMAI CÂTEVA PERSOANE, BAZILICA FIIND ACCESIBILĂ NUMAI ÎN TIMPUL LITURGHIILOR. CREDINCIOȘII SE POT RUGA PE STRĂZI ÎN GRUPURI DE MAXIM 10 PERSOANE, PĂSTRÂND ÎNTRE EI DISTANȚA DE 1,8 METRI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 26 martie 2020)

 

BISERICA SÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM RĂMÂNE DESCHISĂ PENTRU SLUJBE, IAR CREȘTINII CREDINCIOȘI POT VENI LA RUGĂCIUNI ÎN CONFORMITATE CU INSTRUCȚIUNILE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ, EVITÂND GRUPURI MAI MARI DE ZECE PERSOANE, PĂSTRÂND DISTANȚA DE DOI METRI ÎNTRE PERSOANE, FĂRĂ SĂ ATINGĂ ȘI FĂRĂ SĂ SĂRUTE PIETRE, ICOANE, VEȘMINTE SAU PERSONALUL DIN BAZILICĂ, RESPECTÂND INSTRUCȚIUNILE AUTORITĂȚILOR CIVILE COMPETENTE, ÎN CONDIȚIILE PANDEMIEI DE CORONAVIRUS. AȘA AU DECIS ÎN 20 MARTIE CEI TREI LIDERI RELIGIOȘI CREȘTINI DE LA BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 24 și 22 martie 2020).

 

ISRAELUL A INTERZIS RECENT CREȘTINILOR DIN FÂȘIA GAZA SĂ CĂLĂTOREASCĂ LA BETLEEM ȘI ÎN IERUSALIMUL DE EST CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN ÎN ACEST AN, 2019. BISERICA SCOȚIEI CERE ISRAELULUI SĂ RIDICE ACEASTĂ INTERDICȚIE, SĂ ACORDE PERMISELE NECESARE CREȘTINILOR ȘI ASTFEL SĂ-ȘI RESPECTE PROMISIUNILE DIN DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ DIN 1948. (articol în engleză din 18 decembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ SUNT DISCRIMINAȚI ȘI MARGINALIZAȚI ÎN MOD SISTEMATIC DE AUTORITĂȚILE ISRAELIENE.

 

"Să te încrezi în Dumnezeu este mai bine decât să cauți miracole" "Focul Sfânt apare la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”, articol apărut în 14 aprilie 2012 pe site-ul rusesc ortodox PRAVMIR.COM

 

ÎN IERUSALIM, LA SFÂNTUL MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SE CONTINUĂ REVOVĂRILE ÎN VALOARE DE MULTE MILIOANE DE DOLARI. PRIMA RUNDĂ DE RENOVĂRI A AVUT LOC ÎN 2016-2017. URMEAZĂ A DOUA RUNDĂ. (articole în engleză din 28 și 29 mai 2019; scurtă anuţare a ştirii). NE AMINTIM CĂ MAJESTATEA SA ABDULLAH II AL IORDANIEI DEJA A FĂCUT DONAŢIE ŞI PENTRU ACEASTĂ A DOUA RUNDĂ DE RENOVĂRI.

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)

 

Despre Paşti

 

ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI PRIN URMARE A ORDONAT OPRIREA TRANSMISIUNILOR ÎN LIMBA EBRAICĂ PE NOUL CANAL AMERICAN DE TELEVIZIUNE “SHELANU” CARE AVEA EMISIUNI CU EVREI MESIANICI NĂSCUȚI ÎN ISRAEL ȘI CARE ÎN APRILIE A OBȚINUT O LICENȚĂ PE ȘAPTE ANI. CANALUL “SHELANU” APARȚINE DE REȚEAUA DE TELEVIZIUNE “GOD TV” A CREȘTINILOR EVANGHELICI CARE SUNT PRINTRE CEI MAI PUTERNICI SUSȚINĂTORI AI STATULUI ISRAEL, IAR ACUM SUNT ACUZAȚI DE ISRAEL CĂ AU MINȚIT CÂND AU OBȚINUT LICENȚA. CREȘTINII EVANGHELICI NEAGĂ FAPTUL CĂ AU MINȚIT ȘI CONSIDERĂ CĂ ESTE VORBA DE PRESIUNI POLITICE ISRAELIENE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ CEI MAI MULȚI EVREI SUNT ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII RELIGIOȘI SUNT CAM 30% DIN POPULAȚIA ISRAELULUI, DAR ACEȘTIA NU CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU. EVREII CARE CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU, SE NUMESC EVREI MESIANICI ȘI SUNT PUȚINI, CAM 350.000 LA NIVEL MONDIAL.

 

ÎN IERUSALIM, ATACAT ÎN BISERICĂ CU GAZ OTRĂVITOR DE CĂTRE FORȚELE DE OCUPAȚIE ISRAELIENE, ARHIEPISCOPUL ORTODOX ARAB THEODOSIOS ATALLAH HANNA A FOST TRANSPORTAT DE URGENȚĂ LA SPITAL, PE DATA DE 18 DECEMBRIE 2019. A SUFERIT O PARALIZIE TEMPORARĂ. EL ESTE UN CRITIC DIRECT ȘI CONSTANT AL POLITICII DE APARTHEID A ISRAELULUI ÎMPOTRIVA PALESTINIENILOR. ÎN TERITORIILE PALESTINIENE “MALUL DE VEST”, „FÂȘIA GAZA” ȘI „IERUSALIMUL DE EST” CREȘTINII SUNT CAM 1% DIN POPULAȚIE. (scurtă anunțare a știrii ; articole în engleză din 20, 19 și 6 decembrie 2019; din 30 noiembrie 2019 și din 14 septembrie 2019)

 

 „IORDANIA, ȚARĂ A PRIETENIEI, ȚARĂ A CREDINȚEI”, PROTECTOARE A LOCURILOR SFINTE CREȘTINE ȘI MUSULMANE DIN IERUSALIM. ÎN SCHIMB, EVREII AMENINȚĂ ACUM BISERICILE CREȘTINE DIN IERUSALIM ÎN MATERIE DE FISCALITATE ȘI DE DREPT IMOBILIAR. EXTREMIȘTII EVREI AU ARS ȘI DISTRUS 50 DE LOCAȘURI DE CULT CREȘTINE ÎNCEPÂND DIN ANUL 1967 PÂNĂ ACUM. (articole în franceză din 21 și 22 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 


ÎN ISRAEL, EVREII MESIANICI, ADICĂ EVREII CARE CRED CĂ IISUS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU, SUNT ACUM CAM 30.000. EI SUNT CONSIDERAȚI TRĂDĂTORI DE CĂTRE EVREII ORTODOCȘI, ADICĂ DE EVREII CARE NU CRED CĂ IISUS ESTE MESIA. SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, LA UN CONCERT ORGANIZAT DE EVREII MESIANICI ÎN IERUSALIM, S-AU DUS ȘI EVREI ORTODOCȘI PENTRU A PROTESTA, PENTRU A-ȘI EXPRIMA URA. (articol în engleză din 11 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ SUNT DISCRIMINAȚI ȘI MARGINALIZAȚI ÎN MOD SISTEMATIC. AȘA S-A ANUNȚAT ÎN COMUNICATUL DIN 17 IANUARIE 2019 AL EPISCOPILOR CATOLICI CARE DE 20 DE ANI ÎI VIZITEAZĂ ANUAL PE CREȘTINII DIN ISRAEL ȘI PALESTINA, PENTRU A STA ÎN SOLIDARITATE CU EI. ACEST GRUP DE PELERINAJ ANUAL AL EPISCOPILOR CATOLICI SE NUMEȘTE “HOLY LAND COORDINATION”. (articole în engleză din 18 și 17 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

ISRAELUL PERMITE CONVERTIRI LA CREȘTINISM, DUPĂ CUM I-A ASIGURAT SECRETARUL DE STAT AL SUA, MIKE POMPEO, PE CREȘTINII SIONIȘTI UNIȚI PENTRU ISRAEL, ÎN WASHINGTON, ÎN 8 IULIE 2019. ÎNSĂ, POMPEO ESTE CONTRAZIS DE REALITATE, CĂCI ÎN 21 IUNIE 2019, CÂND A FOST PREZENTAT RAPORTUL AMERICAN PE ANUL 2018 DESPRE LIBERTATEA RELIGIOASĂ LA NIVEL INTERNAȚIONAL, S-AU ARĂTAT DIFICULTĂȚILE CU CARE SE CONFRUNTĂ CEI CARE SE CONVERTESC LA CREȘTINISM ÎN ISRAEL. (articol în engleză din 10 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎN 11 IULIE 2019 CREȘTINII DIN IERUSALIM S-AU ADUNAT LA POARTA JAFFA PENTRU RUGĂCIUNE, TOCMAI CA SĂ SE APERE DE EVREII RADICALI CARE DIN 1967 PÂNĂ ACUM AU DISTRUS 50 DE LOCAȘURI DE CULT CREȘTINE.

 

SUTE DE CREȘTINI ARABI AU PROTESTAT ENERGIC VINERI, 11 IANUARIE 2019, INTRÂND ÎN CONFLICT VIOLENT CU POLIȚIA ISRAELIANĂ ȘI CERÂND ÎNLĂTURAREA EXPONATELOR DE „ARTĂ” PRIN CARE SUNT BATJOCORIȚI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS  HRISTOS ȘI SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, LA EXPOZIȚIA DE LA MUZEUL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ DIN HAIFA, ISRAEL. (articole în engleză din 14 ianuarie 2019: scurtă anunțare a știrii)

 

SCULPTURA “MC IISUS”, OFENSATOARE LA ADRESA CREȘTINILOR, VA FI ÎNLĂTURATĂ CÂT DE CURÂND POSIBIL DIN EXPOZIȚIA CARE ARE LOC LA MUZEUL DE ARTĂ DIN ORAȘUL ISRAELIAN HAIFA, DUPĂ PROTESTELE VIOLENTE DIN PARTEA A SUTE DE CREȘTINI ARABI VINEREA TRECUTĂ, 11 IANUARIE 2019. AȘA A PROMIS PRIMĂRIȚA DIN HAIFA JOI, 17 IANUARIE 2019. (articole în engleză din 17 și 18 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

DE CRĂCIUNUL ACESTUI AN, 2018, CEI MAI MULȚI CREȘTINI PALESTINIENI DIN FÂȘIA GAZA (PARTE A PALESTINEI, ÎN SUD-VESTUL ISRAELULUI) NU AU VOIE SĂ CĂLĂTOREASCĂ SPRE BETLEEM (ÎN ALTĂ PARTE A PALESTINEI, NUMITĂ MALUL DE VEST SAU CISIORDANIA, LA VEST DE IORDAN ȘI DE MAREA MOARTĂ) CĂCI STATUL ISRAEL NU LE PERMITE (articol în engleză din 20 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

PAPA BENEDICT XVI, RETRAS DIN FUNCȚIE ÎN ANUL 2013, ESTE ACUM ACUZAT DE ANTISEMITISM DE EVREI, DIN CAUZĂ CĂ ÎN TOAMNA TRECUTĂ A SCRIS UN ESEU ÎN CARE INSISTĂ CĂ SINGURA CITIRE VALIDĂ A BIBLIEI EBRAICE (CEEA CE NOI CREȘTINII NUMIM VECHIUL TESTAMENT) SE FACE PRIN LENTILA CREȘTINĂ. (articol în engleză din 3 august 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

AL TREILEA TEMPLU DIN IERUSALIM ESTE PREVĂZUT ÎN BIBLIE? EVREII RELIGIOȘI NECREȘTINI CONSIDERĂ CĂ RECONSTRUIREA ACELUI TEMPLU COINCIDE CU VENIREA LUI MESIA PE CARE ÎL AȘTEAPTĂ EI. CREȘTINII CONSIDERĂ CĂ ÎN ACEL TEMPLU VA INTRA ANTICRISTUL. AMBASADORUL SUA ÎN ISRAEL A FOST FOTOGRAFIAT MARȚI 22 MAI 2018 LÂNGĂ O IMAGINE FALSIFICATĂ A IERUSALIMULUI ÎN CARE APARE AL TREILEA TEMPLU, PE MUNTELE TEMPLULUI, UNDE ACUM SUNT DOUĂ LOCAȘURI DE CULT ISLAMICE: MOSCHEEA AL-AQSA ȘI DOMUL STÂNCII (articol în engleză din 24 mai 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

„CUFI” ADICĂ “CHRISTIANS UNITED FOR ISRAEL” (CREȘTINI UNIȚI PENTRU ISRAEL) ESTE O ORGANIZAȚIE AMERICANĂ EVANGHELICĂ, AJUNGÂND ACUM LA PESTE 5 MILIOANE DE MEMBRI, CONDUSĂ DE PASTORUL JOHN HAGEE DIN SAN ANTONIO (TEXAS). HAGEE A SPUS CĂ NICIODATĂ ÎN ISTORIE RELAȚIILE DINTRE EVREI ȘI CREȘTINI NU AU FOST MAI PUTERNICE CA ACUM. HAGEE A MAI SPUS CĂ CELE DOUĂ RELIGII (A EVREILOR ȘI A CREȘTINILOR) SE ÎMPĂRTĂȘESC DE ACELEAȘI VALORI, DE ACELAȘI DUMNEZEU. (articol în engleză din 11 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii). ÎNSĂ, NOI, CEI CARE AFLĂM ACEASTĂ ȘTIRE, AR TREBUI SĂ NE AMINTIM CĂ EVREII, MAJORITATEA, NU-L RECUNOSC PE IISUS CA FIIND DUMNEZEU. DIMPOTRIVĂ, EI VORBESC FOARTE URÂT DESPRE IISUS ȘI DESPRE SFÂNTA FECIOARA MARIA

 


DESPRE MAICA DOMNULUI XI
, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?  Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?


Despre caricaturile făcute de cei de la Charlie Hebdo, cu ocazia Crăciunului din 2014, putem afla și din articolul de la următorul link:

2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI

 

ÎN ISRAEL, CURTEA SUPREMĂ A DECIS RECENT CONTRA BISERICII ORTODOXE GRECEŞTI ÎN CAZUL VÂNZĂRILOR DE PROPRIETĂŢI, CUNOSCUT SUB NUMELE DE „JAFFA GATE”. ACEASTĂ DECIZIE A DEZAMĂGIT BISERICA ORTODOXĂ GREACĂ, CĂCI CURTEA SUPREMĂ NU A ŢINUT CONT CĂ RECLAMANTUL ISRAELIAN A FOLOSIT MIJLOACE ILEGALE, DE MITUIRE. (articol în engleză din 13 şi 14 iunie 2019; scurtă anunţare a ştirii).

 

EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)

 

„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)

 

 IISUS ESTE INTERZIS ACUM, ÎN ANUL 2018, CHIAR ȘI ÎN PROGRAMUL COLINDELOR DE CRĂCIUN ÎNTR-O ȘCOALĂ DIN STATUL VIRGINIA (SUA), PE MOTIV CĂ TREBUIE SUSȚINUTĂ POLITICA DE DIVERSITATE ȘI DE INCLUZIUNE ÎN ACEA ȘCOALĂ. ÎN EUROPA, VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM, ȘI AR VREA CA BIBLIA ȘI CORANUL SĂ CONȚINĂ ADNOTĂRI CONTRA TEXTELOR ANTISEMITE, ADNOTĂRI FAVORABILE EVREILOR (articole în engleză din 1 decembrie și din 23 noiembrie 2018; articol în franceză din 28 noiembrie 2018; scurtă anunțare a știrilor)

 

LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.


PARCĂ FĂRĂ DUMNEZEU, PREOCUPAȚI DE A AVEA PUTEREA ÎN LUMEA AFACERILOR ȘI ÎN PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE, PREOCUPAȚI DE EI ÎNȘIȘI, EVREII CONSTATĂ CU ÎNGRIJORARE CĂ ANTISEMITISMUL A CRESCUT ÎN ULTIMII CINCI ANI, POTRIVIT UNUI STUDIU FĂCUT ÎN MAI MULTE ȚĂRI, ÎN ACEST AN, 2019, DE ORGANIZAȚIA EVREIASCĂ INTERNAȚIONALĂ NONGUVERNAMENTALĂ “LIGA ANTIDEFĂIMARE” DIN NEW YORK. (articol în engleză din 22 noiembrie 2019 și în română din 21 noiembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). 
NE AMINTIM CĂ EVREII, ÎN MARE MĂSURĂ, SE DECLARĂ A FI ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII CARE CRED CĂ IISUS ESTE MESIA SUNT CAM 350.000 LA NIVEL MONDIAL. CAM 30% DIN EVREII DIN ISRAEL SE DECLARĂ A FI RELIGIOȘI, APARȚINÂND DE RELIGIA NUMITĂ IUDAISM, ADICĂ NU-L RECUNOSC PE IISUS CA FIIND MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU !!!

 

DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI

 

DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare

 

RESTAURAREA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM ESTE FINANŢATĂ DE REGELE ISLAMIST ABDULLAH II AL IORDANIEI, CĂRUIA I-A MULŢUMIT, ÎN 6 MAI 2019, PATRIARHUL GREC ORTODOX THEOPHILOS III. (articole în engleză din 8 şi 9 mai 2019; şi în română din 7 mai 2019; scurtă anunţare a ştirii). NE AMINTIM CĂ ÎN APRILIE 2016 ABDULLAH A FINANŢAT RESTAURAREA CAPELEI DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT. DE ASEMENEA NE AMINTIM CĂ LA RESTAURAREA ACESTEI CAPELE A CONTRIBUIT ŞI ALT ISLAMIST, MAHMOUD ABBAS, PREŞEDINTELE PALESTINEI.

 

CAPELA DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST SFINȚITĂ DUPĂ RESTAURARE (în 22 martie 2017)

 

LA BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM, UNITATEA ORTODOXIEI CREȘTINE SE PARE CĂ ESTE ÎN IMPAS, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE PATRIARHUL THEOPHILOS AL IERUSALIMULUI ESTE PRESAT DE IERARHII DE LA PATRIARHIA CONSTANTINOPOLULUI CARE ȘI-AU FĂCUT REGULĂ, ÎN ULTIMA VREME, SĂ SLUJEASCĂ LA SFÂNTUL MORMÂNT ÎN FIECARE SĂPTĂMÂNĂ, IAR CLERUL RUS NU MAI POATE SLUJI ACOLO, CĂCI PATRIARHIA MOSCOVEI A RUPT COMUNIUNEA CU PATRIARHIA CONSTANTINOPOLULUI PE CARE O ACUZĂ DE INVADARE ANTI CANONICĂ A TERITORIULUI BISERICII UCRAINENE. (articol în engleză din 5 decembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ PATRIARHIA CONSTANTINOPOLULUI, SUSȚINUTĂ DE SUA, A ACORDAT, ÎN 6 IANUARIE 2019, AUTOCEFALIE BISERICII UCRAINENE PE CARE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ O CONSIDERĂ SCHISMATICĂ.


CREȘTINII DIN STATUL OKLAHOMA (SUA) AU VOTAT TREI LEGI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎN 20 APRILIE 2021, IAR GUVERNATORUL STATULUI, KEVIN STITT, A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA, ÎN 26 APRILIE 2021. UNA DIN ACESTE LEGI INTERZICE AVORTUL DACĂ RITMUL CARDIAC AL BEBELUȘULUI ESTE DETECTAT, IAR ALTA SUSPENDĂ LICENȚA MEDICALĂ A DOCTORULUI CARE FACE UN AVORT. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 27 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ STATUL ARKANSAS A INTERZIS AVORTURILE. ÎN ROMÂNIA, DIN 1989 ÎN PARLAMENT PREDOMINĂ SATANIȘTII CRIMINALI, CARE ÎI SUSȚIN PE MEDICII SATANIȘTI CRMINALI, ÎNCÂT ANUAL SUNT PEDEPSIȚI CU MOARTEA 100.000 DE BEBELUȘI ÎNAINTE DE A SE NAȘTE, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE PEDEAPSA CU MOARTEA A FOST DESFIINȚATĂ ÎN 1989!!! PLUS CĂ DIN 2021 SUNT PROMOVATE VACCINURILE SATANISTE CARE AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI UMANI, ÎNCÂT CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI UNORA LI SE PARE A FI CEVA NORMAL, CU BINECUVÂNTARE DE LA PATRIARHIA ROMÂNĂ !!!???

 

ESTE DE NATURĂ DIABOLICĂ EXPLOATAREA EMBRIONILOR ȘI FETUȘILOR UMANI DE CĂTRE INDUSTRIILE FARMACEUTICĂ, COSMETICĂ ȘI ALIMENTARĂ. ORICE OM RAȚIONAL ȘI CU BUNĂ VOINȚĂ AR TREBUI SĂ SE OPUNĂ ACESTEI EXPLOATĂRI ȘI SĂ O DENUNȚE. AȘA A RĂSPUNS EPISCOPUL ROMANO-CATOLIC ATHANASIUS SCHNEIDER LA SCRISOAREA DESCHISĂ PE CARE I-AU ADRESAT-O DIN ITALIA ȘAPTE ORGANIZAȚII PRO VIAȚĂ CU PRIVIRE LA SUBIECTUL VACCINURILOR ȘI MEDICINII ETICE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 23 aprilie 2021 etc) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

SĂ RESPINGEM, PE TEMEIURI MORALE, TOATE VACCINURILE COVID-19 CARE AU VREO LEGĂTURĂ CU CELULE DE LA BEBELUȘI AVORTAȚI! AȘA NE ÎNDEAMNĂ PREOTUL ORTODOX ALEXANDER WEBSTER, FOST PROFESOR UNIVERSITAR DE TEOLOGIE MORALĂ LA SEMINARUL SFÂNTA TREIME DIN JORDANVILLE, NEW YORK. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 aprilie 2021) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

VACCINURILE CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA”, PROVOACĂ MARE ÎNGRIJORARE MULTOR CREȘTINI ORTODOCȘI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 ianuarie 2021). ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

VACCINURILE AR TREBUI SĂ FIE NUMAI PENTRU CINE LE VREA ȘI AR TREBUI SĂ FIE FĂCUTE FĂRĂ FOLOSIREA ȚESUTULUI EMBRIONAR UMAN. SĂ FIE AMENDAȚI OFICIALII CARE FAC PRESIUNI ASUPRA PĂRINȚILOR CA SĂ-ȘI VACCINEZE COPIII. AȘA A PROPUS PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU PROBLEME DE FAMILIE ȘI PENTRU PROTECȚIA MATERNITĂȚII ȘI COPILĂRIEI, COMISIE A PATRIARHIEI ORTODOXE RUSE, CARE A PREZENTAT ÎN 19 OCTOMBRIE 2020 UN RAPORT DUMEI DE STAT, LA MASA ROTUNDĂ CU PRIVIRE LA LEGISLAȚIA PROSPECTIVĂ REFERITOARE LA IMUNIZĂRI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 octombrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN AUGUST 2020 ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI S-AU PRONUNȚAT ÎNTR-O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI TREI ARHIEPISCOPI DIN AUSTRALIA. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!

 

ÎMPOTRIVA VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI, PE CARE AUSTRALIA VREA SĂ LE ACHIZIȚIONEZE DE LA UNIVERSITATEA DIN OXFORD, S-A ALĂTURAT ȘI ARHIEPISCOPUL ORTODOX GREC MAKARIOS DIN AUSTRALIA, ÎN 20 AUGUST 2020, SEMNÂND O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI, ÎMPREUNĂ CU ARHIEPISCOPUL ROMANO-CATOLIC DIN SIDNEY ȘI CU ARHIEPISCOPUL ANGLICAN DIN SIDNEY, EXPRIMÂNDU-ȘI DEZAMĂGIREA FAȚĂ DE ALEGEREA ACELUI VACCIN, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE SUNT 167 DE VACCINURI IDENTIFICATE DE OMS PENTRU COVID – 19. ÎN SCRISOARE EI AU CERUT ASIGURAREA CĂ ACEL VACCIN NU VA FI NICIDECUM OBLIGATORIU ÎMPOTRIVA CONVINGERILOR RELIGIOASE ȘI MORALE CONȘTIINCIOASE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 25 august 2020). ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!

 

ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 iunie 2020)

 

CĂLUGĂRII DIN MUNTELE ATHOS (GRECIA) SUNT AMENINȚAȚI CU ȘANTAJUL ȘI SE FAC PRESIUNII ASUPRA LOR PENTRU A SE VACCINA, CĂCI NU-I PREA INTERESEAZĂ VACCINAREA. SE PARE CĂ DIN CEI 2.000 DE CĂLUGĂRI DE ACOLO NUMAI 15% ȘI-AU EXPRIMAT INTERESUL DE A SE VACCINA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE, CONFORM RAPORTULUI “LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME”, ALCĂTUIT DE ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (AJUTOR PENTRU BISERICA ÎN SUFERINȚĂ). LA CATEGORIA “PERSECUȚIE FOARTE SEVERĂ” ESTE PREZENTATĂ SITUAȚIA DIN 26 DE ȚĂRI, CARE REPREZINTĂ 51% DIN POPULAȚIA LUMII. EXISTĂ ȘI O “PERSECUȚIE POLITICOASĂ”. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 aprilie 2021). NE AMINTIM DE GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA UNDE AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN 2020, IAR DIN 2009 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI.

  

“HRISTOS PROTECTORUL” (CRISTO PROTETOR) ESTE NUMELE UNEI NOI STATUI CARE SE CONSTRUIEȘTE ACUM ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ORAȘUL BRAZILIAN “ENCANTADO”. ACEASTĂ STATUIE VA AVEA 43 DE METRI ÎNĂLȚIME, INCLUSIV PIEDESTALUL, MAI ÎNALTĂ DECÂT EMBLEMATICA STATUIE “HRISTOS RĂSCUMPĂRĂTORUL” (CRISTO REDENTOR) DIN RIO DE JANEIRO. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ ESTE ÎN CONSTRUCȚIE ÎN MEXIC STATUIA “HRISTOS AL PĂCII” (CRISTO DE LA PAZ) CARE VA AVEA 77 DE METRI. DE ASEMENEA, ÎN RUSIA LA VLADIVOSTOK SE CONSTRUIEȘTE ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI O STATUIE CU ÎNĂLȚIMEA DE 67 METRI. NE AMINTIM CĂ ACTUALMENTE CELE MAI ÎNALTE STATUI ÎNCHINATE MÂNTUITORULUI SUNT ÎN INDONEZIA ȘI POLONIA (52,5 m, inclusiv piedestalul).

   

CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de 4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.)

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)

 

ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie 2021)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

  

MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

  

ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC ÎN MULTE ȚĂRI!!!

 

ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7 ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)


CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

 DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...