luni, 5 aprilie 2021

DOI FOȘTI ATEI FAIMOȘI DIN SUA AU POVESTIT LA O CONFERINȚĂ CUM AU AJUNS SĂ DEVINĂ APĂRĂTORI PUTERNICI AI ÎNVIERII LUI IISUS. ASTFEL AM AFLAT ȘI DESPRE CĂRȚILE LOR DE APOLOGIE CREȘTINĂ. EI ÎI COMBAT PE CEI CARE SUSȚIN TEORIILE CONTRA ÎNVIERII LUI IISUS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 2 aprilie 2021)

Pr. prof. Ion Ciungu

 


“Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostași cu sulița coasta I-a împuns-o și îndată a ieșit sânge și apă 11.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 19, versetele 33-34). https://www.crestinortodox.ro/biblia/Evanghelia-Ioan/Patimile-Domnului-Rastignirea-si-moartea-lui-Iisus-Punerea-in-mormant/
 

 

Cei doi foști atei, deveniți apologeți ai Învierii, au oferit câteva răspunsuri prin care combat teoriile care se opun Învierii. Merită să aflăm și noi răspunsurile lor.

Dar, mai întâi să amintim teoriile care se opun Învierii:

1)    Teoria potrivit căreia Iisus nu a fost chiar mort când a fost luat de pe cruce, ci a fost aproape mort, dar apoi și-a revenit și a evadat din mormânt;

2)    Teoria potrivit căreia ucenicii au furat corpul mort al lui Iisus, apoi au mințit că El a înviat;

3)    Teoria potrivit căreia cei care au pretins că L-au văzut pe Iisus Înviat au avut de fapt halucinații.

Celor care susțin teoria potrivit căreia Iisus nu a fost chiar mort li s-a răspuns argumentat că Iisus a fost chiar mort. Un argument solid este un verset din Evanghelia după Ioan în care se spune că din corpul lui Iisus aflat pe cruce a curs sânge și apă atunci când un soldat roman l-a străpuns cu sulița. Detectivul ateu pentru cazuri de omucideri J. Warner Wallace, devenit ulterior apologet creștin, a fost frapat puternic atunci când a aflat prima dată acest verset și a tras concluzia că Iisus a murit de stop cardiac, separarea sângelui și apei în cavitatea toracică  fiind o dovadă clară a morții. Referindu-se la Evanghelistul Ioan, Wallace a spus astfel: Sau el a fost așa de deștept încât a inclus un fapt biologic prea puțin cunoscut pe care nimeni nu-l va descoperi timp de 1800, sau el pur și simplu a raportat ceea ce a văzut. Și prin urmare, avem un bun element de știință ascunsă care confirmă că Iisus într-adevăr a murit de stop cardiac și era mort în momentul în care corpul a fost luat de pe cruce.” Wallace și-a expus argumentele în cartea sa Cold-Case Christianity.

Celălalt fost ateu devenit apologet creștin, Josh McDowell, a adus argumente referitoare la realitatea morții lui Iisus, argumentând din alt punct de vedere. El a răspuns că, presupunând că Iisus nu a fost chiar mort, totuși El nu ar mai fi putut să miște după ce corpul Lui a fost împachetat strâns în trei giulgiuri separate, cu substanțe aromate și cleioase, de consistența cimentului, care au devenit apoi rigide, cantitatea lor fiind de 117 livre. Apoi, cum ar mai fi putut El să mute piatra aceea care avea o greutate de o tonă jumate, sau de două tone? Argumentele lui sunt expuse în cartea sa Evidence That Demands a Verdict.

 

Celor care susțin teoria potrivit căreia ucenicii au furat corpul mort al lui Iisus, McDowell le-a răspuns că liderii evrei care se opuneau lui Iisus tocmai de acest lucru se temeau și au cerut romanilor să fie pusă gardă care să păzească mormântul. A fost pusă o gardă de 16 soldați, iar ucenicii nu s-ar fi putut strecura neobservați și nu ar fi putut să mute piatra aceea care avea greutatea de o tonă jumate, sau de două tone. Wallace a răspuns că el nu poate accepta că totul a fost doar o conspirație, căci detectivii știu că atunci când sunt prea mulți conspiratori aceștia adeseori cedează, oamenii implicați confruntându-se cu amenințări reale dacă nu retractează. De asemenea, Wallace a precizat că nu avem nici măcar un document din care să rezulte că vreunul dintre ucenici și-a retractat afirmațiile cu privire la Înviere, deși oamenii care îi persecutau pe creștini aveau chiar acest scop.

 

Celor care susțin teoria potrivit căreia cei care au pretins că L-au văzut pe Iisus Înviat au avut halucinații, li s-a răspuns că nici măcar doi oameni nu au vreodată aceeași halucinație, căci în cazul halucinațiilor nu există referință externă, ci totul este intern. Cu atât mai puțin se poate accepta idea că au avut halucinații toți cei peste 500 de oameni cărora Iisus Înviat li S-a arătat deodată.

Josh McDowell a declarat astfel: “În cercetarea mea de a combate creștinismul am devenit convins că Biserica nu ar fi fost niciodată întemeiată fără Înviere.”

 

Despre J. Warner Wallace și despre Josh McDowell putem afla mai multe din articolul Atheist Cold-Case Investigator Tried Disprove Christ’s Resurrection, Gets Converted Instead, publicat în data de 2 aprilie 2021, pe website-ul ortodox rus de știri creștine PRAVMIR.COM, prin preluare de pe website-ul american de știri creștine CBN NEWS .

….

J. Warner Wallace, https://en.wikipedia.org/wiki/J._Warner_Wallace

Josh McDowell, https://en.wikipedia.org/wiki/Josh_McDowell

.....................................................

Aici am terminat de anunțat știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de 4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.)

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)


“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (VII) … ESTE CEL CARE DUPĂ ÎNVIEREA SA DIN MORȚI S-A ARĂTAT UCENICILOR ȘI I-A TRANSFORMAT RAPID DIN OAMENI FRICOȘI ȘI LAȘI ÎN OAMENI GATA PREGĂTIȚI SĂ PREFERE A FI TORTURAȚI ȘI MARTIRIZAȚI DECÂT SĂ NU-L PREDICE PE EL ÎNVIAT. PENTRU O MINCIUNĂ NU S-AR FI LĂSAT TORTURAȚI ȘI MARTIRIZAȚI. (Haideți să citim a 7 – a din cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)

 

FOSTUL ATEU MILIARDAR A DEVENIT MAI RELIGIOS : MARK ZUCKERBERG, FONDATOR ȘI DIRECTOR GENERAL AL FACEBOOK, A DECLARAT SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ LA UN SUMMIT CĂ ULTIMII CÂȚIVA ANI AU FOST CHIAR UMILITORI PENTRU EL ȘI CĂ A DEVENIT MAI RELIGIOS. EL A TREBUIT SĂ RĂSPUNDĂ ÎN FAȚA CONGRESULUI SUA CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ACHIZIȚIEI DE DATE ETC. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 7 februarie 2020). DEJA ÎN 2016, ZUCKERBERG A RĂSPUNS ASTFEL : „DAR ACUM EU CRED CĂ RELIGIA ESTE FOARTE IMPORTANTĂ.”

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie 2021)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

 

IARĂȘI BISERICA ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ, A PATRA OARĂ ÎN ULTIMA LUNĂ, DE CĂTRE EVREI. LUNI, 1 MARTIE 2021, ACEȘTIA AU DAT FOC PORȚII DE LA INTRARE, ÎNSĂ PREOTUL A REUȘIT SĂ STINGĂ RAPID FOCUL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 martie 2021) ȘTIM CĂ ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE DE OCUPAȚIE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

  

PATRIARHUL BARTOLOMEU AL CONSTANTINOPOLULUI NU APĂRĂ ORTODOXIA CREȘTINĂ DE EREZII, DE SCHISME, DE NECREȘTINI ȘI DE PĂCATE. AȘA A AFIRMAT RECENT UN JURNALIST ORTODOX. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 11 februarie 2021)

                                                                                          

GUVERNUL CREȘTIN AL UNGARIEI OFERĂ BURSE STUDENȚILOR CREȘTINI PALESTINIENI, PRIN PATRIARHIA ORTODOXĂ A IERUSALIMULUI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 ianuarie 2021) FRUMOS DIN PARTEA UNGURILOR CREȘTINI! ÎNCĂ DIN ANUL 2016 UNGARIA A DEVENIT PRIMA ȚARĂ CARE A DESCHIS UN BIROU PENTRU A-I AJUTA PE CREȘTINII PERSECUTAȚI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI ÎN EUROPA.

 

ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC ÎN MULTE ȚĂRI!!!

 

ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7 ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

VÂNZĂRILE DE BIBLII AU CRESCUT SEMNIFICATIV LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2020, ÎN TIMPUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS. AȘA A ANUNȚAT ÎNTR-UN RAPORT RECENT UNUL DINTRE PRINCIPALII FURNIZORI AMERICANI DE CĂRȚI ȘI MATERIALE EDUCAȚIONALE CREȘTINE “LIFE WAY CHRISTIAN RESOURCES” (RESURSE CREȘTINE PENTRU CALEA VIEȚII). [scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 30 și 31 decembrie 2020] NE AMINTIM CĂ BIBLIA ESTE CEA MAI TRADUSĂ CARTE DIN LUME, CEA MAI CITITĂ CARTE DIN LUME ȘI CEA MAI VÂNDUTĂ CARTE DIN LUME. BIBLIA ESTE TRADUSĂ PÂNĂ ACUM ÎN 704 LIMBI, FOLOSITE DE APROXIMATIV ȘASE MILIARDE DE OAMENI. ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

ÎNCERCAREA DE INCENDIERE ÎN IERUSALIMUL DE EST A BISERICII DIN GHETSIMANI, VINERI 4 DECEMBRIE 2020, DE CĂTRE UN EVREU RADICAL, ESTE O CRIMĂ RASISTĂ INSPIRATĂ DIN IDEOLOGIA EXTREMĂ ISRAELIANĂ CARE CAUTĂ SĂ-I SCOATĂ PE CREȘTINI AFARĂ DIN ȚARA SFÂNTĂ. PATRIARHUL ORTODOX TEOFILOS AL III-LEA A FĂCUT APEL LA COMUNITATEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CA ACEASTA SĂ PROTEJEZE SANCTUARELE CREȘTINE ȘI SĂ OCROTEASCĂ PREZENȚA CREȘTINĂ AUTOHTONĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 5 și 6 decembrie 2020; și în română din 4 decembrie 2020) NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI CĂ ÎN VARĂ A INTERZIS TRANSMISIUNILE CREȘTINE ÎN LIMBA EBRAICĂ.

 

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE, CĂCI LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, ÎN URMA PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, DIN PARTEA BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, DIN PARTEA MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA. (scurtă reamintire a știrilor; articole în română și engleză din 1, 3, 4 și 5 iunie 2020; și un articol din 29 mai 2020). ROMÂNII PAR A SE FI TREZIT DUPĂ CE AU VĂZUT DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRODUSĂ DE ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN SUA, ANGLIA, GERMANIA, AUSTRIA ETC.

 

FIECARE E ÎNZESTRAT ȘI TRIMIS SĂ ÎMPLINEASCĂ UN ROST AL LUI DUMNEZEU ÎNTRE OAMENI, PRIN NAȘTEREA DIN DUHUL SFÂNT, DIN DRAGOSTEA DUMNEZEIASCĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Iunie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)

 

“ȘTIINȚA NU-L UCIDE PE DUMNEZEU”. „ATEISMUL ESTE INCONSECVENT CU METODA ȘTIINȚIFICĂ”... . AȘA A DECLARAT  RECENT, 19 MARTIE 2019, FIZICIANUL BRAZILIAN MARCELO GLEISER, CARE A CÂȘTIGAT ÎN ACEST AN „PREMIUL TEMPLETON”, CARE SE ACORDĂ PENTRU CONTRIBUȚII REMARCABILE LA AFIRMAREA DIMENSIUNII SPIRITUALE A VIEȚII. MARCELO GLEISER PREDĂ DIN 1991 ÎN SUA, LA „DARTMOUTH COLLEGE”, STATUL NEW HAMPSHIRE. (articol în engleză din 30 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI PRIN URMARE A ORDONAT OPRIREA TRANSMISIUNILOR ÎN LIMBA EBRAICĂ PE NOUL CANAL AMERICAN DE TELEVIZIUNE “SHELANU” CARE AVEA EMISIUNI CU EVREI MESIANICI NĂSCUȚI ÎN ISRAEL ȘI CARE ÎN APRILIE A OBȚINUT O LICENȚĂ PE ȘAPTE ANI. CANALUL “SHELANU” APARȚINE DE REȚEAUA DE TELEVIZIUNE “GOD TV” A CREȘTINILOR EVANGHELICI CARE SUNT PRINTRE CEI MAI PUTERNICI SUSȚINĂTORI AI STATULUI ISRAEL, IAR ACUM SUNT ACUZAȚI DE ISRAEL CĂ AU MINȚIT CÂND AU OBȚINUT LICENȚA. CREȘTINII EVANGHELICI NEAGĂ FAPTUL CĂ AU MINȚIT ȘI CONSIDERĂ CĂ ESTE VORBA DE PRESIUNI POLITICE ISRAELIENE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ CEI MAI MULȚI EVREI SUNT ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII RELIGIOȘI SUNT CAM 30% DIN POPULAȚIA ISRAELULUI, DAR ACEȘTIA NU CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU. EVREII CARE CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU, SE NUMESC EVREI MESIANICI ȘI SUNT PUȚINI, CAM 350.000 LA NIVEL MONDIAL.

 

LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.

 

ZECI DE LIDERI DE BISERICI DIN REGATUL UNIT CONTINUĂ SĂ DEA GUVERNUL ÎN JUDECATĂ PENTRU CĂ A ÎNCHIS BISERICILE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCĂLCÂND DREPTURILE BISERICEȘTI PREVĂZUTE ÎN “MAGNA CARTA” ȘI ÎN “CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI” CARE PROTEJEAZĂ LIBERTATEA RELIGIEI. LIDERII BISERICEȘTI VOR SĂ OBȚINĂ ASIGURĂRI CĂ NU SE VA MAI REPETA ÎNCHIDEREA BISERICILOR. (articole în engleză din 3 și 1 iulie 2020 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN SUA UNII GUVERNATORI AU FOST DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU ÎNCHIDEREA BISERICILOR, IAR PROCURORUL GENERAL A ANUNȚAT ÎN APRILIE MĂSURI ÎMPOTRIVA OFICIALILOR GUVERNAMENTALI CARE AU NEDREPTĂȚIT BISERICILE. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU, ÎN ACȚIUNI SEPARATE, AU ÎNCEPUT LUPTA ÎN JUSTIȚIE CONTRA GUVERNULUI CARE A ÎNCĂLCAT DREPTURILE RELIGIOASE CONSTITUȚIONALE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI.

 

ÎN SUA DEMOLAREA STATUILOR DEDICATE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST CERUTĂ RECENT DE UN ACTIVIST PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ APARȚINÂND DE PARTIDUL DEMOCRAT, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ, BAZATE PE MINCIUNĂ, AVÂND ÎN VEDERE CĂ IISUS NU A FOST ALB, ȘI PE MOTIV CĂ ELE SUNT O FORMĂ GROSOLANĂ A PROPAGANDEI RASISTE ALBE. ACTIVISTUL, CU NUMELE DE SHAUN KING, A CERUT CA ȘI PICTURILE MURALE ȘI VITRALIILE CU IISUS ALB SĂ FIE DESFIINȚATE. ACESTE PRETENȚII ALE LUI SHAUN KING VIN ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020 ȘI A VALURILOR DE PROTESTE ÎN CARE AU FOST VANDALIZATE ȘI DEMOLATE STATUI CARE REPREZINTĂ ISTORIA SUA, INCLUSIV STATUIA PRIMULUI PREȘEDINTE GEORGE WASHINGTON. COMUNITATEA CREȘTINĂ DIN SUA I-A RĂSPUNS LUI SHAUN KING. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 iunie 2020). OBSERVĂM CUM ATACURILE DE DOUĂ MII DE ANI LA ADRESA MÂNTUITORULUI SE ȚIN LANȚ, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ, DUPĂ CUM SPUNEA CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN STERIE DIAMANDI.

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )



PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...