Pr. prof. Ion Ciungu
Despre Duminica Floriilor ne amintește și poezia E DUMINICĂ, de Traian Dorz.
E
DUMINICĂ
E Duminică și-i
astăzi ziua Sfintelor Florii,
Ziua ce-aducea alt` dată
primăveri de bucurii.
Când venea atuncea
Domnul pe-al cetății noastre prag,
Mii de suflete
curate Îl întâmpinau cu drag.
Astăzi, plini de nerăbdare
ca să-L urce pe-alt Calvar,
Numai Iuda și
călăii Îl mai vreau să vină iar.
I s-aștern în cale
iarăși mii de haine și de flori,
Dar privirea Lui de
astăzi nu e cea de alteori.
Vede El că cei de
astăzi nu-L cunosc și nu-s ai Lui
și lumina din privire
nu-i ca altădată, nu-i ...
Este-n lume
necredință, sunt în inimi răutăți
și de-aceea bucuria
nu e azi ca alte dăți.
Și de-aceea când
coboară în cetatea noastră az`,
Împăratul
Sărbătorii are lacrimi pe obraz ...
Traian Dorz (1914-1989), poet creștin, misionar creștin,
deținut politic, închis pentru credință peste 17 ani.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Dorz
……………………………………………………………………………………………
“Pentru necazurile voastre osteniți. Căci numai prin
necazuri îi scoate Dumnezeu pe oameni din înțepeneală, din uscăciunea vieții.”
Preotul
călugăr ortodox Arsenie Boca (1910-1989), pictor, teolog și duhovnic vestit, propus
pentru a fi declarat sfânt.
https://www.oradesibiu.ro/2019/09/06/exclusiv-totul-despre-canonizarea-parintelui-arsenie-boca/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca
…………………………………………………………………
Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus
Hristos cel răstignit”.
Preot
Iosif Trifa (1888-1938), întemeietor, în anul 1923, al OASTEI DOMNULUI, mișcare
de înviorare a credinței creștine, de combatere a înjurăturilor, a
alcoolismului și a fumatului.
Multe necazuri a avut acest om al lui Dumnezeu! Trei
copii și soția i-au murit. A rămas cu un singur copil (Titus Gheorghe,
rămas orfan de mamă de la trei ani). Dacă în anul 1935 preotul Iosif Trifa a
fost caterisit de mitropolitul ortodox Nicolae Bălan, lucrarea Oastei Domnului
a fost binecuvântată, în anul 1936, de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu. Biserica
Ortodoxă Română a anulat în anul 1990 caterisirea din 1935.
https://www.youtube.com/watch?v=8eMERg0KblA
https://ro.wikipedia.org/wiki/Oastea_Domnului
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Trifa
………………………………………………………………………………………………………………….
Hrana
aceasta se numește la noi Euharistie. “Hrana aceasta se numește la noi Euharistie. Nimeni nu poate participa la
ea decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care
a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa
cum ne-a transmis Cristos. Căci noi nu primim acestea ca pe o pâine comună și
nici ca pe o băutură comună;
ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Cristos, Mântuitorul nostru s-a
întrupat și a avut în vederea mântuirii noastre și trup și sânge, tot astfel și
hrana transformată în euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El,
hrana aceasta din care se hrănesc sângele și trupurile noastre prin schimbare, am
fost învățați că este atât trupul, cât și sângele Acelui Isus întrupat.
Apostolii, în Memoriile lor, care se numesc Evanghelii, așa ne-au transmis că
li s-a poruncit lor: Isus luând pâinea, și aducând rugăciuni de mulțumire
asupra ei, a zis: Aceasta să o faceți în amintirea Mea; acesta este trupul Meu.
Și, de asemenea, luând paharul, și aducând rugăciuni de mulțumire asupra lui, a
zis: Acesta este sângele Meu. Și i-a împărtășit din ele numai pe ei”.
(Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Apologia întâia în
favoarea creștinilor, LXVI)
Despre Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100-165) putem
afla mai multe din articolul de la următorul link: https://ro.orthodoxwiki.org/Iustin_Martirul
………………………………………………………………………………………………………
Mult iubit și frumos slăvit să fie Mântuitorul lumii,
Domnul nostru Iisus Christos, prin Duhul Curat, prin Spiritul Sfânt al
Adevărului Mângâietor, în fiecare moment, și de noi, în vecii vecilor!
Maica Preacurata, Pururea Fecioara Maria, și Toți Sfinții,
Prietenii lui Dumnezeu, să fie binecuvântați, și de noi, în fiecare moment, în
vecii vecilor!
.............................................................................................................
S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și
următoarele articole:
MAICA DOMNULUI, DIN LUMINA DIVINĂ, LUMINEAZĂ VIEȚILE
OAMENILOR CARE TRĂIESC ÎN NOUL LEGĂMÂNT. DEȘI DUMNEZEU ESTE MILOSTIV ȘI OFERĂ
TUTUROR OAMENILOR, CHIAR ȘI PĂCĂTOȘILOR, LUMINA LUMII ȘI BUNĂTĂȚILE PĂMÂNTULUI,
TOTUȘI ELEMENTELE NATURII CREATE DE DUMNEZEU SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA
NELEGIUIȚILOR. (poezie de poetul creștin Traian
Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin
ortodox pe luna martie, anul 2021, editat de Oastea Domnului. Și din fila de
calendar creștin greco-catolic pe luna martie, anul 2021.)
IISUS, PĂSTORUL CEL BUN, NE CAUTĂ, NE
GĂSEȘTE DECĂZUȚI ÎN ROBIA SATANEI, NE ELIBEREAZĂ, APOI NE ÎNFIAZĂ LA TATĂL
NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. DAR ACEASTĂ LUCRARE DE IUBIRE SFÂNTĂ EL O POATE
REALIZA NUMAI DACĂ OMUL ÎȘI VREA BINELE CU ADEVĂRAT, DACĂ OMUL NU ÎȘI ESTE
PROPRIUL SĂU VRĂJMAȘ PRINTR-O MÂNDRIE SATANICĂ CE-L REFUZĂ PE IISUS. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ;
citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox
pe luna februarie, anul 2021, editat de Oastea Domnului. Și din fila de
calendar creștin greco-catolic pe luna februarie, anul 2021.)
SĂ-L PRIMIM PE IISUS CA SFĂTUITOR ȘI SĂ-L
CEREM CA PRIETEN, CĂCI ASTFEL EL NE POATE SCHIMBA AMARUL VIEȚII ÎN BUCURIE, NE
POATE FI AJUTOR ÎN GREUTĂȚI ȘI MÂNGÂIERE ÎN CHINURI. SĂ FIM ATENȚI SĂ-L LĂUDĂM
PE DUMNEZEU CREATORUL ȘI ATOTȚIITORUL, CEL CU MULTE NUME, CAUZATORUL EXISTENȚEI
ȘI TIMPULUI, DAR MAI PRESUS DE ELE! (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la
preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna
ianuarie, anul 2021, editat de Oastea Domnului. Și din fila de calendar creștin
greco-catolic pe luna ianuarie, anul 2021.)
SĂ CEREM ÎN RUGĂCIUNI BUCURIA DE A-L AVEA
PE IISUS, BUCURIA DE A-L URMA PE IISUS, BUCURIA DE A ÎNȚELEGE ÎMPĂRĂȚIA LUI
DUMNEZEU! DUMNEZEU ESTE LUMINĂ CURATĂ, STRĂLUCIRE A ADEVĂRULUI ȘI A IUBIRII.
ÎNGERII CARE ÎL ÎNCONJOARĂ TRANSMIT ÎN PRIMUL RÂND PUR ȘI SIMPLU BUCURIA
DATORITĂ PERCEPERII GLORIEI LUI DUMNEZEU. DE ACEASTĂ BUCURIE VREM SĂ NE LĂSĂM
ATINȘI. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr
Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna decembrie, anul
2020, editat de Oastea Domnului. Și din fila de calendar creștin greco-catolic
pe luna decembrie 2020.)
BOGĂȚIA NE POATE DESPĂRȚI DE DUMNEZEU, DACĂ
ESTE FOLOSITĂ CU EGOISM, FĂRĂ A-I AJUTA PE CEI SĂRACI. MÂNTUIREA SE LUCREAZĂ
NUMAI PE RUINELE EGOISMULUI. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de
la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna
noiembrie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)
SĂ FIM CREȘTINI PRUDENȚI PENTRU A PUTEA
EVITA CURSELE, VRĂJILE ȘI LAȚURILE CARE NE VIN DE LA DIAVOLUL ȘI DE LA PROPRIA
NOASTRĂ NATURĂ UMANĂ! SĂ FIM DISPUȘI SĂ-I IERTĂM PE SEMENII NOȘTRI PENTRU A NE
ASIGURA ASTFEL IERTAREA DIN PARTEA LUI DUMNEZEU! (poezie de poetul creștin
Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar
creștin ortodox pe luna octombrie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)
AVEM NEVOIE SĂ NE BIRUIM CONTRADICȚIILE DIN
NOI, SĂ NE UNIFICĂM ȘI SĂ NE CONSOLIDĂM FIECARE PROPRIA FIINȚĂ, PRIN SĂVÂRȘIREA
NECLINTITĂ A BINELUI PE CARE NI-L RECOMANDĂ MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU
IISUS HRISTOS. NUMAI AȘA PUTEM AJUNGE LA FERICIREA CONTEMPLAȚIEI, ADICĂ LA ACEA
TREAPTĂ SUPERIOARĂ A URCUȘULUI SPIRITUAL DE PE CARE ÎL PUTEM VEDEA PE
DUMNEZEU. (poezie
de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din
fila de calendar creștin ortodox pe luna septembrie, anul 2020, editat de
Oastea Domnului)
SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ ȚINEM ECHILIBRUL ÎNTRE
SMERENIE ȘI CURAJ, DUPĂ MODELUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU SCOPUL DE A
IEȘI BIRUITORI ȘI A CÂȘTIGA VIAȚA NEPIERITOARE! (poezie de poetul creștin Traian Dorz ;
citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox
pe luna august, anul 2020, editat de Oastea Domnului)
SĂ NE FOLOSIM DARUL UNIC ȘI SCURT AL VIEȚII
PENTRU A NE CUMPĂRA RAIUL VEȘNIC, CĂLĂUZIȚI DE MÂNTUITORUL LUMII IISUS HRISTOS
CARE NE POATE AJUTA SĂ BIRUIM GREUTĂȚILE CARE APAR ȘI SĂ AVEM O MUNCĂ RODNICĂ,
SĂ AVEM LIBERTATEA ADEVĂRATĂ ȘI LUMINA ADEVĂRATĂ, DEZLEGÂNDU-NE DE FUNIILE
PĂCATELOR, PRIN MĂRTURISIREA ÎN TAINA POCĂINȚEI A GÂNDURILOR PĂTIMAȘE. (poezie
de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din
fila de calendar creștin ortodox pe luna iulie, anul 2020, editat de Oastea
Domnului)
FIECARE E ÎNZESTRAT ȘI TRIMIS SĂ
ÎMPLINEASCĂ UN ROST AL LUI DUMNEZEU ÎNTRE OAMENI, PRIN NAȘTEREA DIN DUHUL
SFÂNT, DIN DRAGOSTEA DUMNEZEIASCĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ;
citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox
pe luna Iunie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)
INSUFICIENȚA
CREDINȚEI ȘI RUGĂCIUNII NOASTRE, INSUFICIENȚA POSTULUI NOSTRU, ÎNCETINEALA
NOASTRĂ SPRE BINE ȘI GRABA SPRE RĂU, UITAREA VOII LUI DUMNEZEU, DEȘERTĂCIUNEA
SUFLETELOR NOASTRE LIPSITE DE HARUL DIVIN DAR PLINE DE DUHUL LUMII, TOATE
ACESTEA SUNT CARACTERISTICI ALE NOASTRE, PE CARE DACĂ LE-AM CONȘTIENTIZA ACUM
ÎN FAȚA MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS, AM PUTEA PRIMI HARUL CONVERTIRII TOTALE ȘI
DEFINITIVE SPRE O VIAȚĂ DEMNĂ SĂ-L ÎNTÂMPINE LA A DOUA VENIRE A LUI. (poezie de
poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din
fila de calendar creștin ortodox pe luna Mai, anul 2020, editat de Oastea
Domnului)
PLÂNSUL IZVORÂT DIN CONȘTIENTIZAREA
ALEGERILOR GREȘITE FĂCUTE ÎN VIAȚĂ, CÂND NU L-AM URMAT PE IISUS, CI L-AM VÂNDUT
PENTRU BANI, CÂND L-AM LOVIT ȘI L-AM HULIT PE DUMNEZEU, S-AR PUTEA SĂ NE FACĂ
SĂ ALEGEM ACUM CALEA JERTFEI, AJUTÂNDU-I PE ALȚII SPRE MÂNTUIRE. (poezie de
poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din
fila de calendar creștin ortodox pe luna Aprilie, anul 2020, editat de Oastea
Domnului). PRIN
ÎMPĂRTĂȘIREA EUHARISTICĂ BISERICA ESTE TOTODATĂ CONSOLIDATĂ ÎN UNITATEA SA DE
TRUP AL LUI CRISTOS. (citat din Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea; din fila de
calendar creștin greco-catolic pe luna Aprilie 2020)
O BINECUVÂNTĂM PE SFÂNTA FECIOARĂ MARIA,
MAICA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, PENTRU EXEMPLUL EI DE POSTIRE, DE
STĂPÂNIRE DE SINE, DE JERTFIRE DE SINE ȘI DE IUBIRE FAȚĂ DE DUMNEZEU. (poezie
de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din
fila de calendar creștin ortodox pe luna Martie, anul 2020, editat de Oastea
Domnului). CRUCEA REVELEAZĂ PLINĂTATEA IUBIRII LUI DUMNEZEU. (Mesajul din anul
2007 dat de Papa Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare; din fila de calendar
creștin greco-catolic pe luna Martie 2020). POSTUL PAȘTILOR ÎNCEPE LUNI, 2
MARTIE 2020. SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ESTE PE DATA DE 19 APRILIE 2020,
PENTRU CREȘTINII ORTODOCȘI ȘI GRECO-CATOLICI.
DISCIPLINA IZVORÂTĂ DIN CREDINȚA CREȘTINĂ MOȘTENITĂ DIRECT DIN FAMILIE, PE
LINIA BISERICII STRĂBUNE, NE AJUTĂ SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU ȘI SĂ-L CINSTIM,
SĂ NE RENAȘTEM LA O VIAȚĂ NOUĂ ȘI NEPRIHĂNITĂ, CU MINTEA TREAZĂ ȘI CU INIMA
CURATĂ, ÎN IUBIREA NESCHIMBATĂ A MÂNTUITORULUI, ÎNTR-O PĂRTĂȘIE FRĂȚEASCĂ
NEPREFĂCUTĂ, AVÂND ASTFEL POSIBILITATEA SĂ FIM CU TOȚII FERICIȚI PENTRU
VEȘNICIE. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr
Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Februarie, anul
2020, editat de Oastea Domnului)
PRINS ÎN CAPCANELE DURERILOR SAU ALE PLĂCERILOR, OMUL NU POATE IEȘI DIN
ACEASTĂ CAPTIVITATE LIPSITĂ DE PERSPECTIVA ADEVĂRATULUI VIITOR DECÂT PRIN
CREDINȚA SMERITĂ ÎN DUMNEZEU, CREDINȚĂ CARE LUMINEAZĂ RAȚIUNEA OMULUI SPRE
LINIȘTEA DEPLINĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul
călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Ianuarie,
anul 2020, editat de Oastea Domnului)
„RELATAREA EVANGHELICĂ A BOTEZULUI LUI ISUS ARATĂ CALEA DE ÎNJOSIRE ȘI DE
UMILINȚĂ PE CARE FIUL LUI DUMNEZEU A ALES-O ÎN MOD LIBER, PENTRU A ÎNDEPLINI
PLANUL TATĂLUI, PENTRU A FI ASCULTĂTOR FAȚĂ DE VOINȚA LUI DE IUBIRE FAȚĂ DE OM
ÎN TOATE, PÂNĂ LA JERTFA PE CRUCE.” (Din fila de calendar pe luna ianuarie ,
2020, editat de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, citat din
Predica din 2013 a Papei Benedict al XVI-lea la Solemnitatea Botezului
Domnului)
„RELATAREA EVANGHELICĂ A BOTEZULUI LUI ISUS ARATĂ CALEA DE ÎNJOSIRE ȘI DE
UMILINȚĂ PE CARE FIUL LUI DUMNEZEU A ALES-O ÎN MOD LIBER, PENTRU A ÎNDEPLINI
PLANUL TATĂLUI, PENTRU A FI ASCULTĂTOR FAȚĂ DE VOINȚA LUI DE IUBIRE FAȚĂ DE OM
ÎN TOATE, PÂNĂ LA JERTFA PE CRUCE.” (Din fila de calendar pe luna ianuarie ,
2020, editat de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, citat din
Predica din 2013 a Papei Benedict al XVI-lea la Solemnitatea Botezului
Domnului)
ÎN LUMEA PĂCĂTOASĂ ȘI AUTOSUFICIENTĂ DE AZI, CARE NU ARE VREME SĂ-L
PRIMEASCĂ ȘI SĂ-L ASCULTE PE IISUS, NOI SĂ NU RATĂM OCAZIA DE A-L PRIMI, DE A-L
ASCULTA ȘI DE A NE LĂSA ÎMBOGĂȚIȚI ASTFEL DE DUMNEZEU, CUGETÂND LA EL,
IUBINDU-L, ÎMPĂRTĂȘINDU-NE CU EL, SILINDU-NE A GÂNDI ȘI A IUBI CA EL, ÎN TOATE
ÎMPREJURĂRILE VIEȚII. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la
preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna
Decembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)
SĂ FACEM, FIECARE PE ALTARUL SUFLETULUI SĂU, UN NOU LEGĂMÂNT DE URCUȘ CU
IISUS, ÎN PLÂNS AMAR, CONȘTIENȚI DE INSUFICIENȚA URCUȘULUI REALIZAT PÂNĂ ACUM!
SĂ DĂM JOS DE PE ARIPILE SUFLETULUI PLUMBUL MATERIEI! (poezie de poetul creștin
Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar
creștin ortodox pe luna Noiembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)
SĂ NE ÎNCREDINȚĂM SOARTA ÎN MÂNA LUI HRISTOS, CĂCI NU ESTE ALTĂ MÂNĂ CARE
SĂ NE POARTE MAI FRUMOS DE GRIJĂ SPRE BINE, ADICĂ SPRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN
CERURI! SĂ APĂRĂM ICOANA LUI IISUS ÎN SUFLETUL NOSTRU ȘI SĂ O CULTIVĂM! DUMNEZEU NU UITĂ DE OM CUM UITĂ OMUL DE DUMNEZEU! (poezie de poetul creștin
Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar
creștin ortodox pe luna Octombrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)
ÎNGENUNCHEAȚI DE ÎNGRIJORĂRI ȘI AJUNȘI SUB CRUCEA MÂNTUITORULUI LUMII, SĂ
NE ÎNĂLȚĂM PRIVIREA SUFLETULUI SPRE IISUS CEL RĂSTIGNIT, CARE ESTE GATA SĂ NE
PRIMEASCĂ CU TOATĂ POVARA PĂCATULUI, PENTRU A NE DESPOVĂRA, DACĂ NE ÎNCREDEM ÎN
EL ȘI NE LEPĂDĂM TOTAL DE RĂUTĂȚILE LUMII ȘI DE ASEMĂNAREA NOASTRĂ CU LUMEA
PĂCATELOR. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr
Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Septembrie, anul
2019, editat de Oastea Domnului)
FIECARE BOALĂ ÎȘI ARE ÎNCEPUTUL ÎNTR-UN PĂCAT. VINDECAREA SUFLETULUI ESTE
MAI IMPORTANTĂ DECÂT VINDECAREA TRUPULUI. LEGEA NESTRĂMUTATĂ A DREPTĂȚII LUI
DUMNEZEU ADUCE PESTE CAPUL TĂU CE AI ADUS ȘI TU PESTE CAPUL APROAPELUI TĂU.
(poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie
Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna iulie, anul 2019, editat de
Oastea Domnului)
SPIRITUL SFÂNT LĂSAT DE IISUS OAMENILOR, DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN
CERURI, AR PUTEA LUCRA LA NIVELUL SPIRITUAL AL OAMENILOR ÎN AȘA FEL ÎNCÂT ÎN
FIECARE DIN NOI SĂ AIBĂ LOC O NAȘTERE DIN NOU, DE SUS, PERFECȚIONÂNDU-NE
DESTINUL SAU ROSTUL NOSTRU ÎNTRE OAMENI, PE CARE DUMNEZEU L-A PUS ÎN NOI, ÎN
CONDIȚIILE ÎN CARE NE SILIM SĂ FRECVENTĂM LOCURI SFINTE ȘI DUHOVNICI ISCUSIȚI.
(poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie
Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna iunie, anul 2019, editat de
Oastea Domnului)
STILUL DE VIAȚĂ CREȘTINĂ CARE DUCE LA MÂNTUIRE SE EXPRIMĂ PRINTR-O
ÎNCHINARE DE FIECARE ZI, PLINĂ DE CREDINȚĂ ÎN IISUS, CREDINȚĂ CARE RODEȘTE
FAPTE CREȘTINEȘTI, PRINTR-UN ECHILIBRU SĂNĂTOS ÎNTRE ADEVĂR ȘI IUBIRE, ÎNTRE
VORBĂ ȘI TRĂIRE, TOATĂ VIAȚA. ACEST STIL DE VIAȚĂ NAȘTE FII, FIICE, LUI
DUMNEZEU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr
Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna mai, anul 2019,
editat de Oastea Domnului)
CHIPUL ÎNNOIT, DIVIN, AL FIINȚELOR NOASTRE, AL
PERSOANELOR NOASTRE UMANE, ÎL PUTEM EXPRIMA NUMAI CU AJUTORUL MÂNTUITORULUI
LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, EL ÎNSUȘI FIIND PAȘTELE CARE NE DĂ ÎN DAR,
PRIN SÂNGELE LUI, DACĂ VREM SĂ PRIMIM, ADEVĂRATA NOASTRĂ VALOARE, ADEVĂRATA NOASTRĂ
ÎNVIERE PERSONALĂ, ADEVĂRATA VIAȚĂ UMANĂ CU IUBIRE, IERTARE ȘI SFINȚENIE SPRE
ALȚII, BAZATĂ PE VICTORIA PRIN RUGĂCIUNE SMERITĂ ȘI POST ASUPRA ISPITITORULUI,
ASUPRA PATIMILOR DIN SÂNGELE NOSTRU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ;
citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin
ortodox pe luna aprilie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)
……………………………………………………….
Slăvit să fie, și de noi, în fiecare moment, Mântuitorul
lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor!
Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui
nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria
pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El în
fiecare moment, în vecii vecilor!
Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să fie slăvit, și de noi,
în fiecare moment, prin Duhul Curat și Sfânt, adică, prin Spiritul Adevărului
Mângâietor și Dătător de Viață al lui Iisus, în vecii vecilor!
Maica Preacurată, Pururea Fecioara Maria, care de la
Duhul Sfânt L-a născut pe Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să
fie slăvită, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!
Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie lăudați, și
de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu