vineri, 1 mai 2020

INSUFICIENȚA CREDINȚEI ȘI RUGĂCIUNII NOASTRE, INSUFICIENȚA POSTULUI NOSTRU, ÎNCETINEALA NOASTRĂ SPRE BINE ȘI GRABA SPRE RĂU, UITAREA VOII LUI DUMNEZEU, DEȘERTĂCIUNEA SUFLETELOR NOASTRE LIPSITE DE HARUL DIVIN DAR PLINE DE DUHUL LUMII, TOATE ACESTEA SUNT CARACTERISTICI ALE NOASTRE, PE CARE DACĂ LE-AM CONȘTIENTIZA ACUM ÎN FAȚA MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS, AM PUTEA PRIMI HARUL CONVERTIRII TOTALE ȘI DEFINITIVE SPRE O VIAȚĂ DEMNĂ SĂ-L ÎNTÂMPINE LA A DOUA VENIRE A LUI. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Mai, anul 2020, editat de Oastea Domnului)





 Pr. prof. Ion Ciungu





„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 11, versetul 25) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=11

Sărbătoarea Învierii Domnului a fost pe data de 19 aprilie 2020 pentru creștinii răsăriteni, iar pentru creștinii apuseni a fost pe data de 12 aprilie 2020.

“Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,” ... (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, capitolul 3, versetele 18-22). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=61&cap=3


............................................

SFÂNTA LUMINĂ DE LA SFÂNTUL MORMÂNT DIN IERUSALIM, ÎN SÂMBĂTA PAȘTILOR, 18 APRILIE 2020, ÎN CONDIȚIILE RESTRICȚIILOR CAUZATE DE PANDEMIA DE CORONAVIRUS, VA FI DISTRIBUITĂ DELEGAȚIILOR ȚĂRILOR ORTODOXE ÎN AEROPORTUL BEN-GURION DIN TEL AVIV FĂRĂ CA ACESTEA SĂ COBOARE DIN AVIOANE, CONFORM UNOR SURSE DIN MINISTERUL DE EXTERNE ISRAELIAN. PENTRU RUSIA, UCRAINA ȘI GRECIA DEJA SUNT ORGANIZATE ZBORURI SPECIALE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 31 și 30 martie 2020)




ÎN IERUSALIM, LA SFÂNTUL MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SE CONTINUĂ REVOVĂRILE ÎN VALOARE DE MULTE MILIOANE DE DOLARI. PRIMA RUNDĂ DE RENOVĂRI A AVUT LOC ÎN 2016-2017. URMEAZĂ A DOUA RUNDĂ. (articole în engleză din 28 și 29 mai 2019; scurtă anuţare a ştirii). NE AMINTIM CĂ MAJESTATEA SA ABDULLAH II AL IORDANIEI DEJA A FĂCUT DONAŢIE ŞI PENTRU ACEASTĂ A DOUA RUNDĂ DE RENOVĂRI.






………………………………………………………………..
………………………………………………………………..




PREA PUȚIN


Prea puțin credința noastră este-a unor fii cerești
și prea mult a unor oameni slabi, nevrednici și lumești.
Prea puțin ni-e rugăciunea ca un soare cald pe cer
și prea mult ne e ca norii ce se-mprăștie și pier.


Prea puțin e postul nostru ca al sfinților smeriți
și prea mult e rar și rece, postul unor prea grăbiți.
Prea încet suntem spre bine, prea grăbiți suntem spre rău,
Voia Domnului uitând-o și călcând cuvântul Său.


Prea gol sufletul ne doarme fără-al harului olei
și, prea plini de duhul lumii, lenevim cu ochii grei.
... Doamne, ce vom face-n clipa când va arde unde stăm?
Când Îți vom vedea Venirea, cum o să Te-ntâmpinăm?


(din volumul Cântarea Viitoare, de Traian Dorz)


   
Traian Dorz (1914-1989), poet creștin, misionar creștin, deținut politic, închis pentru credință peste 17 ani.
……………………………………………………………………………………………





Religia se întemeiază pe grăuntele de credință. Grăuntele de credință este, de fapt, grăuntele de comuniune în care suntem cu Dumnezeu.

Iisus dorește de la toți credincioșii lumii o liniște de adâncime : liniștea credinței în Dumnezeu. Aceasta ar da să se înțeleagă că în jurul unui om liniștit (datorită rădăcinilor lui din cer) se face liniște pe pământ.


Preotul călugăr ortodox Arsenie Boca (1910-1989), pictor, teolog și duhovnic vestit, propus pentru a fi declarat sfânt.

…………………………………………………………………


Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.


Preot Iosif Trifa (1888-1938), întemeietor, în anul 1923, al OASTEI DOMNULUI, mișcare de înviorare a credinței creștine, de combatere a înjurăturilor, a alcoolismului și a fumatului.

Multe necazuri a avut acest om al lui Dumnezeu! Trei copii și soția i-au murit. A rămas cu un singur copil (Titus Gheorghe, rămas orfan de mamă de la trei ani). Dacă în anul 1935 preotul Iosif Trifa a fost caterisit de mitropolitul ortodox Nicolae Bălan, lucrarea Oastei Domnului a fost binecuvântată, în anul 1936, de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu. Biserica Ortodoxă Română a anulat în anul 1990 caterisirea din 1935.

……………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………….


.......
Mult iubit și frumos slăvit să fie Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Christos, prin Duhul Curat, prin Spiritul Sfânt al Adevărului Mângâietor, în fiecare moment, și de noi, în vecii vecilor!

Maica Preacurata, Pururea Fecioara Maria, și Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie binecuvântați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

.............................................................................................................

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole:

PLÂNSUL IZVORÂT DIN CONȘTIENTIZAREA ALEGERILOR GREȘITE FĂCUTE ÎN VIAȚĂ, CÂND NU L-AM URMAT PE IISUS, CI L-AM VÂNDUT PENTRU BANI, CÂND L-AM LOVIT ȘI L-AM HULIT PE DUMNEZEU, S-AR PUTEA SĂ NE FACĂ SĂ ALEGEM ACUM CALEA JERTFEI, AJUTÂNDU-I PE ALȚII SPRE MÂNTUIRE. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Aprilie, anul 2020, editat de Oastea Domnului). PRIN ÎMPĂRTĂȘIREA EUHARISTICĂ BISERICA ESTE TOTODATĂ CONSOLIDATĂ ÎN UNITATEA SA DE TRUP AL LUI CRISTOS. (citat din Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea; din fila de calendar creștin greco-catolic pe luna Aprilie 2020)

 

O BINECUVÂNTĂM PE SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, MAICA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, PENTRU EXEMPLUL EI DE POSTIRE, DE STĂPÂNIRE DE SINE, DE JERTFIRE DE SINE ȘI DE IUBIRE FAȚĂ DE DUMNEZEU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Martie, anul 2020, editat de Oastea Domnului). CRUCEA REVELEAZĂ PLINĂTATEA IUBIRII LUI DUMNEZEU. (Mesajul din anul 2007 dat de Papa Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare; din fila de calendar creștin greco-catolic pe luna Martie 2020). POSTUL PAȘTILOR ÎNCEPE LUNI, 2 MARTIE 2020. SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ESTE PE DATA DE 19 APRILIE 2020, PENTRU CREȘTINII ORTODOCȘI ȘI GRECO-CATOLICI.



DISCIPLINA IZVORÂTĂ DIN CREDINȚA CREȘTINĂ MOȘTENITĂ DIRECT DIN FAMILIE, PE LINIA BISERICII STRĂBUNE, NE AJUTĂ SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU ȘI SĂ-L CINSTIM, SĂ NE RENAȘTEM LA O VIAȚĂ NOUĂ ȘI NEPRIHĂNITĂ, CU MINTEA TREAZĂ ȘI CU INIMA CURATĂ, ÎN IUBIREA NESCHIMBATĂ A MÂNTUITORULUI, ÎNTR-O PĂRTĂȘIE FRĂȚEASCĂ NEPREFĂCUTĂ, AVÂND ASTFEL POSIBILITATEA SĂ FIM CU TOȚII FERICIȚI PENTRU VEȘNICIE. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Februarie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)



PRINS ÎN CAPCANELE DURERILOR SAU ALE PLĂCERILOR, OMUL NU POATE IEȘI DIN ACEASTĂ CAPTIVITATE LIPSITĂ DE PERSPECTIVA ADEVĂRATULUI VIITOR DECÂT PRIN CREDINȚA SMERITĂ ÎN DUMNEZEU, CREDINȚĂ CARE LUMINEAZĂ RAȚIUNEA OMULUI SPRE LINIȘTEA DEPLINĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Ianuarie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)



„RELATAREA EVANGHELICĂ A BOTEZULUI LUI ISUS ARATĂ CALEA DE ÎNJOSIRE ȘI DE UMILINȚĂ PE CARE FIUL LUI DUMNEZEU A ALES-O ÎN MOD LIBER, PENTRU A ÎNDEPLINI PLANUL TATĂLUI, PENTRU A FI ASCULTĂTOR FAȚĂ DE VOINȚA LUI DE IUBIRE FAȚĂ DE OM ÎN TOATE, PÂNĂ LA JERTFA PE CRUCE.” (Din fila de calendar pe luna ianuarie , 2020, editat de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, citat din Predica din 2013 a Papei Benedict al XVI-lea la Solemnitatea Botezului Domnului)




„RELATAREA EVANGHELICĂ A BOTEZULUI LUI ISUS ARATĂ CALEA DE ÎNJOSIRE ȘI DE UMILINȚĂ PE CARE FIUL LUI DUMNEZEU A ALES-O ÎN MOD LIBER, PENTRU A ÎNDEPLINI PLANUL TATĂLUI, PENTRU A FI ASCULTĂTOR FAȚĂ DE VOINȚA LUI DE IUBIRE FAȚĂ DE OM ÎN TOATE, PÂNĂ LA JERTFA PE CRUCE.” (Din fila de calendar pe luna ianuarie , 2020, editat de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, citat din Predica din 2013 a Papei Benedict al XVI-lea la Solemnitatea Botezului Domnului)





ÎN LUMEA PĂCĂTOASĂ ȘI AUTOSUFICIENTĂ DE AZI, CARE NU ARE VREME SĂ-L PRIMEASCĂ ȘI SĂ-L ASCULTE PE IISUS, NOI SĂ NU RATĂM OCAZIA DE A-L PRIMI, DE A-L ASCULTA ȘI DE A NE LĂSA ÎMBOGĂȚIȚI ASTFEL DE DUMNEZEU, CUGETÂND LA EL, IUBINDU-L, ÎMPĂRTĂȘINDU-NE CU EL, SILINDU-NE A GÂNDI ȘI A IUBI CA EL, ÎN TOATE ÎMPREJURĂRILE VIEȚII. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Decembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)



SĂ FACEM, FIECARE PE ALTARUL SUFLETULUI SĂU, UN NOU LEGĂMÂNT DE URCUȘ CU IISUS, ÎN PLÂNS AMAR, CONȘTIENȚI DE INSUFICIENȚA URCUȘULUI REALIZAT PÂNĂ ACUM! SĂ DĂM JOS DE PE ARIPILE SUFLETULUI PLUMBUL MATERIEI! (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Noiembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)



SĂ NE ÎNCREDINȚĂM SOARTA ÎN MÂNA LUI HRISTOS, CĂCI NU ESTE ALTĂ MÂNĂ CARE SĂ NE POARTE MAI FRUMOS DE GRIJĂ SPRE BINE, ADICĂ SPRE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI! SĂ APĂRĂM ICOANA LUI IISUS ÎN SUFLETUL NOSTRU ȘI SĂ O CULTIVĂM! DUMNEZEU NU UITĂ DE OM CUM UITĂ OMUL DE DUMNEZEU! (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Octombrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)



ÎNGENUNCHEAȚI DE ÎNGRIJORĂRI ȘI AJUNȘI SUB CRUCEA MÂNTUITORULUI LUMII, SĂ NE ÎNĂLȚĂM PRIVIREA SUFLETULUI SPRE IISUS CEL RĂSTIGNIT, CARE ESTE GATA SĂ NE PRIMEASCĂ CU TOATĂ POVARA PĂCATULUI, PENTRU A NE DESPOVĂRA, DACĂ NE ÎNCREDEM ÎN EL ȘI NE LEPĂDĂM TOTAL DE RĂUTĂȚILE LUMII ȘI DE ASEMĂNAREA NOASTRĂ CU LUMEA PĂCATELOR. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Septembrie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)



FIECARE BOALĂ ÎȘI ARE ÎNCEPUTUL ÎNTR-UN PĂCAT. VINDECAREA SUFLETULUI ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT VINDECAREA TRUPULUI. LEGEA NESTRĂMUTATĂ A DREPTĂȚII LUI DUMNEZEU ADUCE PESTE CAPUL TĂU CE AI ADUS ȘI TU PESTE CAPUL APROAPELUI TĂU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna iulie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)



SPIRITUL SFÂNT LĂSAT DE IISUS OAMENILOR, DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, AR PUTEA LUCRA LA NIVELUL SPIRITUAL AL OAMENILOR ÎN AȘA FEL ÎNCÂT ÎN FIECARE DIN NOI SĂ AIBĂ LOC O NAȘTERE DIN NOU, DE SUS, PERFECȚIONÂNDU-NE DESTINUL SAU ROSTUL NOSTRU ÎNTRE OAMENI, PE CARE DUMNEZEU L-A PUS ÎN NOI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE NE SILIM SĂ FRECVENTĂM LOCURI SFINTE ȘI DUHOVNICI ISCUSIȚI. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna iunie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)


STILUL DE VIAȚĂ CREȘTINĂ CARE DUCE LA MÂNTUIRE SE EXPRIMĂ PRINTR-O ÎNCHINARE DE FIECARE ZI, PLINĂ DE CREDINȚĂ ÎN IISUS, CREDINȚĂ CARE RODEȘTE FAPTE CREȘTINEȘTI, PRINTR-UN ECHILIBRU SĂNĂTOS ÎNTRE ADEVĂR ȘI IUBIRE, ÎNTRE VORBĂ ȘI TRĂIRE, TOATĂ VIAȚA. ACEST STIL DE VIAȚĂ NAȘTE FII, FIICE, LUI DUMNEZEU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna mai, anul 2019, editat de Oastea Domnului)  



CHIPUL ÎNNOIT, DIVIN, AL FIINȚELOR NOASTRE, AL PERSOANELOR NOASTRE UMANE, ÎL PUTEM EXPRIMA NUMAI CU AJUTORUL MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, EL ÎNSUȘI FIIND PAȘTELE CARE NE DĂ ÎN DAR, PRIN SÂNGELE LUI, DACĂ VREM SĂ PRIMIM, ADEVĂRATA NOASTRĂ VALOARE, ADEVĂRATA NOASTRĂ ÎNVIERE PERSONALĂ, ADEVĂRATA VIAȚĂ UMANĂ CU IUBIRE, IERTARE ȘI SFINȚENIE SPRE ALȚII, BAZATĂ PE VICTORIA PRIN RUGĂCIUNE SMERITĂ ȘI POST ASUPRA ISPITITORULUI, ASUPRA PATIMILOR DIN SÂNGELE NOSTRU. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna aprilie, anul 2019, editat de Oastea Domnului)

































……………………………………………………….

Slăvit să fie, și de noi, în fiecare moment, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor!

Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!

Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să fie slăvit, și de noi, în fiecare moment, prin Duhul Curat și Sfânt, adică, prin Spiritul Adevărului Mângâietor și Dătător de Viață al lui Iisus, în vecii vecilor!

Maica Preacurată, Pururea Fecioara Maria, care de la Duhul Sfânt L-a născut pe Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să fie slăvită, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie lăudați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 6 august, este sărbătoare mare: SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Înainte de Sfintele Sale Patimi, de Răstignirea și Moartea Sa, PRIN MINUNEA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A ANTICIPAT MINUNEA ÎNVIERII SALE DIN MORȚI. ... Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Îți mulțumim frumos pentru că reverși mereu harul din natura Ta dumnezeiască asupra noastră, prin Sfintele Taine, pentru ca natura noastră umană să se schimbe și să capete energia naturii Tale divine, spre mântuirea noastră și spre slava Veșnicului Dumnezeu Atotsfânt și Atotputernic Tatăl nostru Ceresc, în fiecare moment, în vecii vecilor! Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, Te rugăm frumos, prin Duhul Tău cel Atotfânt, ajută-ne să putem simți cu anticipație biruința noastră asupra morții, prin care orice om trebuie să treacă! Amin! Îți mulțumim frumos! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... Muntele TABOR din ȚARA SFÂNTĂ este considerat din vechime a fi MUNTELE PE CARE A AVUT LOC SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Cea mai timpurie informație despre faptul că MUNTELE TABOR este muntele pe care a avut loc Schimbarea la Față o avem de la scriitorul creștin Origen, din secolul al III – lea după Domnul nostru Iisus Hristos. Din secolul al IV –lea MUNTELE TABOR a devenit loc de pelerinaj. În secolul al VI –lea erau trei biserici pe acest munte. Actualmente pe MUNTELE TABOR sunt DOUĂ MĂNĂSTIRI, una ortodoxă (din 1862) și una catolică (din 1924), CONSTRUITE ÎN CINSTEA SCHIMBĂRII DOMNULUI LA FAȚĂ. Construirea MĂNĂSTIRII ORTODOXE au început-o DOI ROMÂNI, în anul 1859. E vorba de arhimandritul Irinarh Roseti și arhimandritul Nectarie Banul. Aceasta este prima construcție religioasă făcută de români în Țara Sfântă. Irinarh, care avea în jur de 90 de ani, a murit în același an, 1859. Nectarie a continuat lucrările, ajutat în mare măsură cu bani din Rusia. Biserica a fost sfințită pe 6 august 1862 de Patriarhul Chiril al II – lea al Ierusalimului. Muntele TABOR este în nordul Israelului, în regiunea Galileea, la 18 km vest de Marea Galileei. Imnul numit TROPARUL SCHIMBĂRII LA FAȚĂ ne amintește de această minune a Domnului nostru Iisus Hristos și ne îndeamnă să cerem în rugăciune ca lumina Lui veșnică să strălucească în viețile noastre păcătoase: "Schimbatu-Te-ai la Față, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie." Să-l ascultăm cântat în limba română: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1443884289644576 ... Să observăm și o variantă în engleză și să o ascultăm: "You were Transfigured on the Mount, O Christ God, Revealing Your glory to Your disciples as far as they could bear it. Let Your everlasting Light shine upon us sinners! Through the prayers of the Theotokos, O Giver of Light, glory to You!" https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/439732111859745

Pr. prof. Ion Ciungu “Și S'a schimbat la față înaintea lor; și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele I s'au facut albe ca ...