vineri, 6 aprilie 2018

NU TE DOR IISUSE (poezie de Traian Dorz) ; SĂ ÎNVIEM CUNOȘTINȚA ȘI IUBIREA LUI DUMNEZEU ÎN SUFLETELE NOASTRE (îndemn de la preotul călugăr Arsenie Boca) ; (filă de calendar creștin ortodox pe luna aprilie 2018, editat de Oastea Domnului)



de pr.prof Ion Ciungu




Nu Te dor, Iisuse, Mâinile străpunse
cât trăirea noastră în păcate-ascunse,
nu Te doare-asprimea spinilor cununii
cât umblarea noastră-n căile minciunii.

Nu Te doare, Doamne, sulița-ascuțită
cât Te doare Sfânta Casă pângărită,
nu Te dor oricâte răni a pătimirii
cât înstrăinarea fiilor Iubirii.

Nu Te doare ura celor răi din lume
cât a celor care spun de Sfântu-Ți Nume,
nici nu plângi de-a lumii hule și ocare
cât de stricăciunea din a Ta Lucrare.

Toți se plâng în lume că n-au de-o mulțime,
dar că n-au credință nu se plânge nime` ;
cu ce să trăiască, fiecare cată,
dar cu ce să moară, nici o mică ceată.

Greu suspini, Iisuse, și adânc Te doare
pentru orișicine umblă-n nepăsare,
dar de-acela care de-al Tău har grăiește,
înmiit Te doare că-n păcat trăiește.

(din vol. Cântările Căinței)



Traian Dorz (1914-1989), poet creștin, misionar creștin, deținut politic, închis peste 17 ani. https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Dorz

............................................................



Preot Iosif Trifa (1888-1938), întemeietor, în anul 1923, al OASTEI DOMNULUI, mișcare de înviorare a credinței creștine, de combatere a înjurăturilor, a alcoolismului și a fumatului.

 Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.



……………………………………………………………


Cel ce a înviat în sufletul său cunoștința și iubirea lui Dumnezeu câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veșnicie ; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său și moartea l-a prins așa, acela a murit pentru veșnicie. Acela a omorât Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul său și a înlocuit-o cu împărăția chinurilor veșnice, în care a intrat încă din viața pământească.




Preotul călugăr ortodox Arsenie Boca (1910-1989), pictor, teolog și duhovnic vestit, propus pentru a fi declarat sfânt.



………………………………………………………………………………….


Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune următoarele: "Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor. Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris." (Ioan 19,19-22).


Din anul 1979 până acum, filmul Iisus (din care am luat imaginea cu Iisus pe cruce) a fost tradus în 1500 de limbi, fiind cel mai vizionat film din lume, după cum menționează "The Guinness Book of World Records." Prin acest film se urmărește să se ajungă cu Evanghelia la toate cele 7.000 de limbi dovedite. Mai multe informații în legătură cu Proiectul de traducere a Filmului Iisus putem vedea la următoarele link-uri:
……….


............................................................................................



Poate am dori să (re)vedem și următorul articol:

HRISTOS ESTE TAINA SFINTELOR SCRIPTURI. ATITUDINEA NOASTRĂ FAȚĂ DE EL. (Din pagina pentru Luna Februarie, din „CALENDAR 2018”, editat de OASTEA DOMNULUI)

……………………………………………………….


Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să fie slăvit, și de noi, în fiecare moment, prin Duhul Curat și Sfânt, adică, prin Spiritul Adevărului Mângâietor și Dătător de Viață al lui Iisus, în vecii vecilor!

Maica Preacurată, Pururea Fecioara Maria, care de la Duhul Sfânt L-a născut pe Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să fie slăvită, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie lăudați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...