joi, 1 noiembrie 2018

PRIN VIRTUTEA CREDINȚEI CREȘTINE PUTEM ÎNȚELEGE LEGILE ȘI TAINELE DIVINE ȘI PUTEM URCA PE TREPTELE VEȘNICIEI DIVINE. AVEM NEVOIE SĂ SUFERIM UMILINȚE DE DRAGUL LUI DUMNEZEU PENTRU A PUTEA DESFIINȚA DIN NOI IUBIREA TRUPEASCĂ DE SINE PLINĂ DE TRUFIE. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; un citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna noiembrie, anul 2018, editat de Oastea Domnului)



de pr. prof. Ion Ciungu




Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, L-a trimis, de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, pe Duhul Sfânt, sub forma unor limbi ca de foc peste Apostolii din Ierusalim și le-a dat înțelepciune și putere să vorbească în toate limbile despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și despre alte minuni dumnezeiești.
………………





SUNT ÎN LUME LEGI ȘI TAINE



Sunt în lume legi și taine nepătruns de înțelepte,
pân`la care Cunoștința n-are-aripi, nici pași, nici trepte,
pân`la care nici urechea și nici ochiul nu pătrunde…
-      Ce Putere le-a dat oare? Ce Lumină le ascunde?


Ele sunt! De când sunt ele? Până unde se-ntind oare?
Câte sunt? Și Cine ține calea lor nemuritoare?
Cine le supune totul? Cine-nchide-a`lor uși grele?
Este-n ele Adevărul? Sau în El sunt toate, ele?


Care-i Mintea ce ființa și mișcarea le-a creat-o?
Care-i Cheia lor? Și cine poate spune: Asta-i! Iat-o!
Cine le-a pătruns Adâncul? Cine numărul și Naltul?
Cine poate spune: - Acesta-i înțelesul lor, nu-i altul!


Cine poate spune: Eu sunt Centrul care le susține!
Începutul lor, Mijlocul și Sfârșitul lor e-n Mine!
Înaintea tuturora Eu am fost, - și-n urmă ele,
Toate sunt scântei din vatra Minții și Iubirii Mele!


...Cine, inimă îngustă? Cine, minte mărginită,
ce te miri de orișicare strop de taină limpezită,
ce, cu mii de ani de cazne, de-abia poți afla o rază
din Lumina Nepătrunsă ce le-a dat și le păstrează?

                                *
                        *              *

Nu Cunoașterea – sortită să rămână târâtoare,
ci Credința poate până la-nțelesul lor să zboare;
numai ea dă pași și aripi pentru Veșnicele Trepte
care duc spre Legi și Taine nepătruns de înțelepte!

(din vol. Cântări Nemuritoare, de Traian Dorz)


Traian Dorz (1914-1989), poet creștin, misionar creștin, deținut politic, închis peste 17 ani.
……………………………………………………………………….




Iubirea trupească de sine și plină de trufie, numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate și desăvârșit s-o facă scrum, prin umilințele cu care o arde.



Preotul călugăr ortodox Arsenie Boca (1910-1989), pictor, teolog și duhovnic vestit, propus pentru a fi declarat sfânt.
………………………..




Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.


Preot Iosif Trifa (1888-1938), întemeietor, în anul 1923, al OASTEI DOMNULUI, mișcare de înviorare a credinței creștine, de combatere a înjurăturilor, a alcoolismului și a fumatului.



Multe necazuri a avut acest om al lui Dumnezeu! Trei copii și soția i-au murit. A rămas cu un singur copil (Titus Gheorghe, rămas orfan de mamă de la trei ani). Dacă în anul 1935 preotul Iosif Trifa a fost caterisit de mitropolitul ortodox Nicolae Bălan, lucrarea Oastei Domnului a fost binecuvântată, în anul 1936, de cardinalul greco-catolic Iuliu Hosu. Biserica Ortodoxă Română a anulat în anul 1990 caterisirea din 1935.


Mult iubit și frumos slăvit să fie Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Christos, prin Duhul Curat, prin Spiritul Sfânt al Adevărului Mângâietor, în fiecare moment, și de noi, în vecii vecilor! Maica Preacurata, Pururea Fecioara Maria, și Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie binecuvântați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

……………………………………………………………


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole:






















……………………………………………………….

Slăvit să fie, și de noi, în fiecare moment, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor!

Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!

Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să fie slăvit, și de noi, în fiecare moment, prin Duhul Curat și Sfânt, adică, prin Spiritul Adevărului Mângâietor și Dătător de Viață al lui Iisus, în vecii vecilor!

Maica Preacurată, Pururea Fecioara Maria, care de la Duhul Sfânt L-a născut pe Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să fie slăvită, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie lăudați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT au fost INVITAȚI MAI ÎNTÂI EVREII, dar ei au disprețuit și au refuzat invitația. Unii s-au purtat foarte urât cu mesagerii lui Dumnezeu, i-au batjocorit și i-au omorât!!! ÎMPĂRATUL I-A PEDEPSIT PE UCIGAȘI, apoi LE-A CHEMAT LA NUNTĂ PE TOATE CELELALTE ETNII, PE TOATE CELELALTE POPOARE, OFERIND LA INTRARE GRATIS HAINĂ DE NUNTĂ INVITAȚILOR . Să observăm că OMUL fără HAINĂ DE NUNTĂ, din parabolă, îl reprezintă pe OMUL CARE REFUZĂ DEMNITATEA OFERITĂ DE DUMNEZEU TUTUROR OAMENILOR. Observăm, de asemenea că ACEL OM ESTE PEDEPSIT. ... Din prabola despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT înțelegem că noi, creștinii, participăm la ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU și am primit HAINĂ DE NUNTĂ, prin Taina Sfântului Botez, HAINĂ LUMINOASĂ PENTRU SUFLETELE NOASTRE, PENTRU CONȘTIINȚELE NOASTRE. Se cuvine să o prețuim și să ne străduim să o menținem curată pentru totdeauna, pentru eternitate. ... ȘTIM CĂ majoritatea evreilor de azi nici măcar nu vor să recunoască existența lui Dumnezeu. Potrivit unui sondaj Gallup din 2015, 65% dintre israelieni spun fie că “nu sunt religioși”, fie că sunt “atei convinși”, iar 30% spun că sunt religioși. Dintre cei religioși, cei mai mulți nu cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. ... Evreii care cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu se numesc evrei mesianici și sunt puțini, cam 350.000 la nivel mondial. ... În România, dintre evreii creștini au devenit mai cunoscuți, prin cărțile scrise de ei, Nicolae Steinhardt și Richard Wurmbrand. ... PARABOLA despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 14 – a după Rusalii, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Să observăm o prezentare în engleză a acestei parabole: https://www.facebook.com/reel/1336858455261858/?app=fbl

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic la Duminica a 14-a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 1 – 14...