sâmbătă, 17 noiembrie 2018

“DACĂ DUMNEZEU A FĂCUT TOTUL, CINE L-A FĂCUT PE DUMNEZEU?” ÎNTREBARE PUSĂ DE COPII, DAR ȘI DE OAMENI DE ȘTIINȚĂ. RĂSPUNDE ASTROFIZICIANUL CANADIAN HUGH ROSS: NOI SUNTEM PE LINIA TIMPULUI ÎN CARE AU LOC FENOMENE BAZATE PE CAUZĂ ȘI EFECT; DAR UNIVERSUL A FOST CREAT DE DUMNEZEU ÎNAINTE CA TIMPUL SĂ EXISTE; CREATORUL TIMPULUI ARE ACCES LA CEL PUȚIN DOUĂ DIMENSIUNI DE TIMP INDEPENDENTE; LINIA TIMPULUI PE CARE SE AFLĂ DUMNEZEU ESTE TOTAL DEOSEBITĂ DE LINIA TIMPULUI NOSTRU; DUMNEZEU NU ARE NICI ÎNCEPUT, NICI SFÂRȘIT, DECI, DUMNEZEU NU ESTE FĂCUT, EL ESTE NECREAT, ESTE TOTAL DEOSEBIT DE TOT CE EXISTĂ PE LINIA TIMPULUI NOSTRU (articol în engleză din 16 noiembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)




de pr.prof. Ion Ciungu



Creator Puternic, Sfânt,
Stăpân pe Cer și pe Pământ,
Lumea-ntreagă, mândrul soare,
Mii de stele lucitoare,
Toate stau în puterea Ta,
Tată Sfânt!

Cheamă-ne sub scutul Tău
Și ferește-ne de Rău!
Lumea-ntreagă, mândrul soare,
Mii de stele lucitoare,
Toate stau în puterea Ta,
Tată Sfânt!



În cartea biblică numită „Iov” găsim acest răspuns dat de Dumnezeu lui Iov: "Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale? Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?” (Iov, capitolul 38, versetele 4-13). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=38&id=42
.....
.....

....................................................................






Despre percutanta conferință susținută de astronomul, și apologet creștin, dr. Hugh Ross, intitulată "Does Science Prove God's Glory?" (Dovedește Știința Gloria lui Dumnezeu?), ținută pe data de 9 noiembrie 2018 la Regent University din statul american Virginia, SUA, am aflat din articolul If God made everything, then who made God? Apologist answers , publicat în data de 16 noiembrie 2018, pe site-ul de știri creștine nondenominațional din Londra, Christian Today, de Michael Gryboski.


Dau mai jos câteva idei principale din conferința lui Hugh Ross, fără a pune la fiecare idee ghilimele:



„Dumnezeu ne-a dat două cărți, cartea Scripturii și cartea naturii.”


„În secolul 21 noi vedem, zilnic, că descoperirile științifice ne dau mai multe dovezi pentru credința creștină. Dovezile noi din cartea naturii ne arată că ne putem încrede în cartea Scripturii.



Teoremele referitoare la spațiu-timp ne spun că de fapt există mai mult decât o singură dimensiune a timpului.


Timpul este acea dimensiune în care au loc fenomene bazate pe cauză și efect. Și noi avem aceste teoreme care ne spun că noi avem universul venit la existență înainte ca timpul să existe. Aceasta implică faptul că Creatorul universului trebuie neapărat să aibă acces la cel puțin echivalentul a două dimensiuni de timp independente.


Având în vedere faptul că Dumnezeu poate exista pe o linie de timp diferită de a noastră, Ross a explicat că aceasta înseamnă că Dumnezeu nu ar avea început, nu ar avea sfârșit, și că El ar fi necreat.



Dintre toate cărțile sfinte ale lumii, numai Biblia spune că Dumnezeu nu are început, nu are sfârșit și că El este necreat.


De asemenea, numai Biblia spune că Dumnezeu poate, după cum vrea, să extindă timpul sau să comprime timpul. « O zi a Domnului este ca o mie de ani. » « O mie de ani este ca o zi ». « O mie de ani este ca trei ore din noapte ».

…………………….


În luna ianuarie 2018, un alt apologet creștin american, Justin Steckbauer, într-un articol de opinie publicat pe Christian Post, scria astfel :


Prin definiție, dacă Dumnezeu ar putea fi creat, atunci El n-ar fi Dumnezeu. Ar fi om. Noi gândim în acești termeni finiți : Cine L-a creat pe Dumnezeu ?


Dumnezeu răspunde la această întrebare prin titlul (numele) Lui : Eu sunt Cel Ce sunt. Eu nu sunt ca voi. Eu sunt dincolo de trecut și dincolo de viitor. De fapt, Dumnezeu a creat chiar și timpul. Trebuie neapărat să-i permitem capacității noastre finite să înțeleagă eternitatea.

…………………………………………………………………………….

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.



S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole:














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI (în a treia JOI din noiembrie), în acest an, 2024, TEMA propusă pentru meditație este “FILOSOFIA: CONSTRUIREA DE PODURI PESTE PRĂPĂSTIILE SOCIALE”, adică este vorba despre CONTRIBUȚIA FILOSOFIEI LA VINDECAREA DUȘMĂNIILOR ȘI DEZBINĂRILOR DINTRE OAMENI. Ne dăm seama că nu este ușor să vindeci dușmăniile și dezbinările dintre oameni, este chiar imposibil uneori, căci vedem chiar în zilele noastre cum din dezbinări și dușmănii s-a ajuns la înrăirea tot mai mult a oamenilor și la războaie. Dar știm că, din punct de vedere creștin, ceea ce este imposibil de realizat numai cu oamenii este, totuși, posibil de realizat dacă-L avem pe Dumnezeu cu noi. FILOSOFIA CREȘTINĂ, adică ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ, NE ÎNVAȚĂ CĂ PENTRU A VINDECA DUȘMĂNIILE ȘI DEZBINĂRILE DINTRE OAMENI ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ VINDECĂM MAI ÎNTÂI DUȘMĂNIA ȘI DEZBINAREA DINTRE OM ȘI DUMNEZEU, adică SĂ CONSTRUIM POD PESTE PRĂPĂSTIILE DINTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU. De fapt, PODUL ESTE DEJA CONSTRUIT DE MÂNTUITORUL LUMII, DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PRIN CRUCEA IUBIRII LUI. Datoria noastră este SĂ Îi CEREM PERMISIUNEA SĂ TRECEM PRĂPĂSTIILE FOLOSIND CRUCEA LUI. Prăpăstiile dintre oameni și Dumnezeu, precum și prăpăstiile dintre oameni, sunt create de păcate. Dar mesajul iubirii divine transmis de-a lungul secolelor prin predicarea Evangheliei lui Iisus a creat și creează mereu poduri peste prăpăstiile sociale, a schimbat și schimbă mereu lumea în bine. Așa s-a ajuns la desființarea sclaviei, la grija față de bolnavi, la înființarea și dezvoltarea spitalelor, la ajutorarea săracilor, la înființarea și dezvoltarea școlilor, la îmbunătățirea societății în general. Toate influențele cu adevărat bune în societate sunt bazate pe Jertfa Mântuitorului pe Cruce. HAIDEȚI SĂ NE FOLOSIM DE FILOSOFIA CREȘTINĂ și SĂ Îi MULȚUMIM MÂNTUITORULUI PENTRU EFORTUL SACRIFICIULUI SĂU, PERMANENT VALABIL, DE A ȚINE CRUCEA CA POD PESTE PRĂPĂSTII! ... Din 2002 se sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei, fiind proclamată de UNESCO (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Se afirmă astfel valoarea filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru promovarea toleranței și păcii.

  Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/photo/?fbid=3127634857377003&set=a.711891222284724 World Philosophy Day is an internatio...