duminică, 25 aprilie 2021

LA FLORII SĂRBĂTORIM INTRAREA TRIUMFALĂ A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CETATEA IERUSALIMULUI, DUPĂ CE SĂVÂRȘISE ÎN BETANIA MINUNEA ÎNVIERII LUI LAZĂR CEL MORT DE PATRU ZILE. DATORITĂ ACESTEI MINUNI, MULȚIMEA DE OAMENI, CU RAMURI DE FINIC ÎN MÂINI, L-A ACLAMAT PE IISUS, CĂCI L-A RECUNOSCUT CĂ VINE ÎNTR-ADEVĂR ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU CEL VEȘNIC ȘI ATOTPUTERNIC, L-A BINECUVÂNTAT DECLARÂNDU-L REGE, ÎMPĂRAT, ȘI STRIGÂNDU-I: “OSANA!”, ADICĂ UN CUVÂNT DE RESPECT CĂTRE CEL CARE A MÂNTUIT, CARE MÂNTUIEȘTE ȘI CARE VA MÂNTUI. (Să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor, cu o săptămână înainte de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!) RAMURILE DE FINIC SIMBOLIZEAZĂ VICTORIA LUI IISUS ASUPRA DIAVOLULUI ȘI ASUPRA MORȚII. SĂ NE AMINTIM ȘI SIMBOLISMUL CU PRIVIRE LA MÂNZUL DE ASINĂ PE CARE ȘEDEA IISUS CÂND A INTRAT ÎN IERUSALIM, MÂNZ PE CARE NU ÎNCĂLECASE NIMENI (Marcu 11,2; Luca 19,30)! ADICĂ, ERA UN ANIMAL NEÎMBLÂNZIT, IAR POTRIVIT LEGII IUDAICE ASINUL ERA ANIMAL NECURAT. DECI, SIMBOLISMUL ESTE URMĂTORUL: SĂLBĂTICIA ȘI NECURĂȚIA NAȚIUNILOR SE VOR SUPUNE SFINTEI LEGI A EVANGHELIEI ADUSĂ ÎN LUME DE IISUS CEL BLÂND, MESIA, HRISTOS, CEL ANUNȚAT DE PROOROCI CU SUTE DE ANI MAI ÎNAINTE

Pr. prof. Ion Ciungu


"Osana!, Binecuvântat este Cel Ce vine întru Numele Domnului!" 

Textul evanghelic cae se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul 12, versetele 1-18:


1.Deci cu sase zile inainte de Pasti 1, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, cel pe care-l inviase din morti.
Mt 26:6-12Mc 14:3-8In 11:1In 11:43-44

2.Si I-au facut acolo cina; si Marta slujea. Si Lazar era unul dintre cei ce sedeau la masa cu El.
Mt 26:6-12Mc 14:3-8Lc 10:30-40

3.Atunci Maria, luand o litra 2 cu mir de nard curat, de mult pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei; iar casa s'a umplut de mireasma mirului.
Mt 26:6-12Mc 14:3-8Lc 7:37-38Lc 10:30-40In 11:2In 13:5

4.Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Sai - cel care avea sa-L vanda -, a zis:
Mt 10:4Mt 26:6-12Mt 26:14Mc 14:3-8Lc 10:30-40In 6:71

5."De ce nu s'a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari 3 si sa-i fi dat saracilor?"
Mt 19:21Mt 26:6-12Mc 10:21Mc 14:3-8Lc 18:22

6.Iar el a zis aceasta nu pentru ca ii era lui grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga 4, vamuia ce se punea intr'insa.
Mt 26:6-12Mc 14:3-8In 13:29

7.A zis deci Iisus: "Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat;
Mt 26:6-12Mc 14:3-8In 19:40

8.ca pe saraci ii aveti pururea cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti pururea".
Dt 15:11Mt 26:6-12Mc 14:3-8In 13:33In 14:19

9.Atunci multime mare de Iudei a aflat ca El este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa-l vada si pe Lazar pe care El il inviase din morti.
In 11:43-44

10.Iar arhiereii au pus la cale ca si pe Lazar sa-l omoare,

11.caci din pricina lui multi dintre Iudei mergeau si credeau in Iisus.
In 7:31In 8:30In 10:42In 11:45In 12:42

12.A doua zi, marea multime care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim,

13.au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau: "Osana!, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!" si: "Imparatul lui Israel!"
Ps 117:26Mt 21:8-9Mt 23:39Mt 27:42Mc 11:8-9Mc 15:32Lc 13:35Lc 19:38In 1:49

14.Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris:
Mt 21:7Mc 11:7Lc 19:35

15.Nu te teme, fiica Sionului! Iata, Imparatul tau vine sezand pe manzul asinei.
Is 63:11Za 9:9Mt 21:5

16.Pe acestea ucenicii Sai nu le-au inteles de la'nceput; dar cand S'a preamarit Iisus, atunci si-au adus ei aminte ca acestea pentru El erau scrise si ca pe acestea le-au facut ei pentru El 5.
Ps 72:22Mc 9:32Lc 9:45Lc 18:34Lc 24:26In 2:22In 10:6In 14:26

17.Drept aceea, multimea care era cu El cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti dadea marturie;
In 11:43-44

18.de aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut aceasta minune.

19.Atunci fariseii ziceau intre ei: "Vedeti ca'ntru nimic nu va este de folos!, iata ca lumea s'a dus dupa el!...".
In 11:48

https://www.crestinortodox.ro/biblia/Evanghelia-Ioan/Ungerea-din-Betania-Sfat-impotriva-lui-Lazar-Intrarea-triumfala-in-Ierusalim-Fiul-Omului-trebuie-sa-Se-inalte-Necredinta-Iudeilor/

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna4

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

...

Sunday, April 25, 2021, ENTRY OF OUR LORD INTO JERUSALEM. Holy Apostle and Evangelist Mark (1st c.), Palm Sunday,

Gospel: John 12:1-18

1

Then, six days before the Passover, Jesus came to Bethany, where Lazarus was who had been dead, whom He had raised from the dead.

2

There they made Him a supper; and Martha served, but Lazarus was one of those who sat at the table with Him.

3

Then Mary took a pound of very costly oil of spikenard, anointed the feet of Jesus, and wiped His feet with her hair. And the house was filled with the fragrance of the oil.

4

But one of His disciples, Judas Iscariot, Simon’s son, who would betray Him, said,

5

Why was this fragrant oil not sold for three hundred denarii and given to the poor?

6

This he said, not that he cared for the poor, but because he was a thief, and had the money box; and he used to take what was put in it.

7

But Jesus said, “Let her alone; she has kept this for the day of My burial.

8

For the poor you have with you always, but Me you do not have always.”

9

Now a great many of the Jews knew that He was there; and they came, not for Jesus’ sake only, but that they might also see Lazarus, whom He had raised from the dead.

10

But the chief priests plotted to put Lazarus to death also,

11

because on account of him many of the Jews went away and believed in Jesus.

12

The next day a great multitude that had come to the feast, when they heard that Jesus was coming to Jerusalem,

13

took branches of palm trees and went out to meet Him, and cried out: “Hosanna! ‘Blessed is He who comes in the name of the LORD!’ The King of Israel!”

14

Then Jesus, when He had found a young donkey, sat on it; as it is written:

15

“Fear not, daughter of Zion; behold, your King is coming, sitting on a donkey’s colt.”

16

His disciples did not understand these things at first; but when Jesus was glorified, then they remembered that these things were written about Him and that they had done these things to Him.

17

Therefore the people, who were with Him when He called Lazarus out of his tomb and raised him from the dead, bore witness.

18

For this reason the people also met Him, because they heard that He had done this sign.
 https://www.oca.org/readings/daily/2021/04/25    https://www.goarch.org/chapel/calendar        http://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2021/

….

Dimanche 25 avril 2021, Entrée de notre Seigneur à Jérusalem. Dimanche des Rameaux.

Lecture de l'Évangile selon Saint Jean
(du jour) (Jn XII,1-18)


Six jours avant la Pâque, Jésus arriva à Béthanie, où était Lazare, qu'il avait ressuscité des morts. Là, on lui fit un souper ; Marthe servait, et Lazare était un de ceux qui se trouvaient à table avec lui. Marie, ayant pris une livre d'un parfum de nard pur de grand prix, oignit les pieds de Jésus, et elle lui essuya les pieds avec ses cheveux ; et la maison fut remplie de l'odeur du parfum. Un de ses disciples, Judas Iscariot, fils de Simon, celui qui devait le livrer, dit : « Pourquoi n'a-t-on pas vendu ce parfum trois cent deniers, pour les donner aux pauvres ? » Il disait cela, non qu'il se mît en peine des pauvres, mais parce qu'il était voleur, et que, tenant la bourse, il prenait ce qu'on y mettait. Mais Jésus dit : « Laisse-la garder ce parfum pour le jour de ma sépulture. Vous avez toujours les pauvres avec vous, mais vous ne m'avez pas toujours ».

Une grande multitude de Juifs apprirent que Jésus était à Béthanie ; et ils y vinrent, non pas seulement à cause de lui, mais aussi pour voir Lazare, qu'il avait ressuscité des morts. Les principaux sacrificateurs délibérèrent de faire mourir aussi Lazare, parce que beaucoup de Juifs se retiraient d'eux à cause de lui, et croyaient en Jésus.

Le lendemain, une foule nombreuse de gens venus à la fête ayant entendu dire que Jésus se rendait à Jérusalem, prirent des branches de palmiers, et allèrent au-devant de lui, en criant : « Hosanna ! Béni soit celui qui vient au nom du Seigneur, le roi d'Israël ! » Jésus trouva un ânon, et s'assit dessus, selon ce qui est écrit : « Ne crains point, fille de Sion ; voici, ton roi vient, assis sur le petit d'une ânesse. »

 Ses disciples ne comprirent pas d'abord ces choses ; mais, lorsque Jésus eut été glorifié, ils se souvinrent qu'elles étaient écrites de lui, et qu'il les avaient été accomplies à son égard. Tous ceux qui étaient avec Jésus, quand il appela Lazare du sépulcre et le ressuscita des morts, lui rendaient témoignage ; et la foule vint au-devant de lui, parce qu'elle avait appris qu'il avait fait ce miracle. http://servicesliturgiques.free.fr/orthodoxe/calendriers/jour_un.php

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

ESTE DE NATURĂ DIABOLICĂ EXPLOATAREA EMBRIONILOR ȘI FETUȘILOR UMANI DE CĂTRE INDUSTRIILE FARMACEUTICĂ, COSMETICĂ ȘI ALIMENTARĂ. ORICE OM RAȚIONAL ȘI CU BUNĂ VOINȚĂ AR TREBUI SĂ SE OPUNĂ ACESTEI EXPLOATĂRI ȘI SĂ O DENUNȚE. AȘA A RĂSPUNS EPISCOPUL ROMANO-CATOLIC ATHANASIUS SCHNEIDER LA SCRISOAREA DESCHISĂ PE CARE I-AU ADRESAT-O DIN ITALIA ȘAPTE ORGANIZAȚII PRO VIAȚĂ CU PRIVIRE LA SUBIECTUL VACCINURILOR ȘI MEDICINII ETICE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 23 aprilie 2021 etc) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.


ÎNVIEREA LUI LAZĂR DIN BETANIA, CEL MORT DE PATRU ZILE, O SĂRBĂTORIM ÎN FIECARE AN ÎN A 6 –A SÂMBĂTĂ DIN POSTUL PAȘTILOR, ÎNAINTE DE DUMINICA FLORIILOR. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Sâmbăta lui Lazăr, precum și alte aspecte despre acest prieten al Domnului nostru Iisus Hristos!) PE SFÂNTUL LAZĂR CEL DREPT ÎL COMEMORĂM ȘI ÎN 17 OCTOMBRIE. MORMINTELE SFÂNTULUI LAZĂR, ATÂT CEL CARE SE AFLĂ ÎN CISIORDANIA, CÂT ȘI CEL DIN CIPRU, SUNT LOCURI DE PELERINAJ.

 

AZI, 23 APRILIE, ESTE SĂRBĂTOARE: SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 23 aprilie, precum și alte aspecte referitoare la acest tânăr martir creștin, care pentru credința sa a fost decapitat în anul 303, în timpul persecuției contra creștinilor declanșată de împăratul roman Dioclețian!) CERCETĂTORII SPUN CĂ DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PÂNĂ ÎN ANUL 2000, SUNT 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI, DIN CARE 45 DE MILIOANE SUNT ÎN SECOLUL AL XX – LEA. ACTUALMENTE, JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE.

 

JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE, CONFORM RAPORTULUI “LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME”, ALCĂTUIT DE ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (AJUTOR PENTRU BISERICA ÎN SUFERINȚĂ). LA CATEGORIA “PERSECUȚIE FOARTE SEVERĂ” ESTE PREZENTATĂ SITUAȚIA DIN 26 DE ȚĂRI, CARE REPREZINTĂ 51% DIN POPULAȚIA LUMII. EXISTĂ ȘI O “PERSECUȚIE POLITICOASĂ”. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 aprilie 2021). NE AMINTIM DE GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA UNDE AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN 2020, IAR DIN 2009 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI.

 

SĂ RESPINGEM, PE TEMEIURI MORALE, TOATE VACCINURILE COVID-19 CARE AU VREO LEGĂTURĂ CU CELULE DE LA BEBELUȘI AVORTAȚI! AȘA NE ÎNDEAMNĂ PREOTUL ORTODOX ALEXANDER WEBSTER, FOST PROFESOR UNIVERSITAR DE TEOLOGIE MORALĂ LA SEMINARUL SFÂNTA TREIME DIN JORDANVILLE, NEW YORK. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 aprilie 2021) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

“HRISTOS PROTECTORUL” (CRISTO PROTETOR) ESTE NUMELE UNEI NOI STATUI CARE SE CONSTRUIEȘTE ACUM ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ORAȘUL BRAZILIAN “ENCANTADO”. ACEASTĂ STATUIE VA AVEA 43 DE METRI ÎNĂLȚIME, INCLUSIV PIEDESTALUL, MAI ÎNALTĂ DECÂT EMBLEMATICA STATUIE “HRISTOS RĂSCUMPĂRĂTORUL” (CRISTO REDENTOR) DIN RIO DE JANEIRO. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ ESTE ÎN CONSTRUCȚIE ÎN MEXIC STATUIA “HRISTOS AL PĂCII” (CRISTO DE LA PAZ) CARE VA AVEA 77 DE METRI. DE ASEMENEA, ÎN RUSIA LA VLADIVOSTOK SE CONSTRUIEȘTE ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI O STATUIE CU ÎNĂLȚIMEA DE 67 METRI. NE AMINTIM CĂ ACTUALMENTE CELE MAI ÎNALTE STATUI ÎNCHINATE MÂNTUITORULUI SUNT ÎN INDONEZIA ȘI POLONIA (52,5 m, inclusiv piedestalul).

 

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE NU SE CUVINE SĂ FIE DATĂ POLITICIENILOR CARE SUSȚIN AVORTUL, CĂCI EI SUNT VINOVAȚI DE APOSTAZIE ȘI PRIN URMARE AR TREBUI SĂ FIE EXCOMUNICAȚI. AȘA A DECLARAT RECENT CARDINALUL AMERICAN RAYMOND BURKE. EL NU A MENȚIONAT NUMELE NICI UNUI POLITICIAN, ÎNSĂ MULȚI CREȘTINI CATOLICI ȘI NECATOLICI ÎL AU ÎN VEDERE PE ACTUALUL PREȘEDINTE AL SUA, JOE BIDEN. 55% DINTRE CATOLICII REPUBLICANI SUNT DE PĂRERE CĂ SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE AR TREBUI SĂ-I FIE REFUZATĂ LUI JOE BIDEN. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 9 aprilie și 31 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ CREȘTINII DIN STATUL ARKANSAS AU VOTAT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTULUI, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT ACEASTĂ LEGE. ... ÎN ROMÂNIA, LA NIVEL PARLAMENTAR, N-AM AUZIT DE VREUN PRIOECT DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, CA ȘI CÂND NU AR EXISTA CREȘTINI ACOLO, CI NUMAI SATANIȘTI CRIMINALI!!! NICI LA NIVELUL IERARHILOR CREȘTINI NU AM AUZIT CĂ AR TREBUI REFUZATĂ SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE VREUNUI POLITICIAN ORTODOX CARE SUSȚINE AVORTUL!!!

 

CĂLUGĂRII DIN MUNTELE ATHOS (GRECIA) SUNT AMENINȚAȚI CU ȘANTAJUL ȘI SE FAC PRESIUNII ASUPRA LOR PENTRU A SE VACCINA, CĂCI NU-I PREA INTERESEAZĂ VACCINAREA. SE PARE CĂ DIN CEI 2.000 DE CĂLUGĂRI DE ACOLO NUMAI 15% ȘI-AU EXPRIMAT INTERESUL DE A SE VACCINA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

DOI FOȘTI ATEI FAIMOȘI DIN SUA AU POVESTIT LA O CONFERINȚĂ CUM AU AJUNS SĂ DEVINĂ APĂRĂTORI PUTERNICI AI ÎNVIERII LUI IISUS. ASTFEL AM AFLAT ȘI DESPRE CĂRȚILE LOR DE APOLOGIE CREȘTINĂ. EI ÎI COMBAT PE CEI CARE SUSȚIN TEORIILE CONTRA ÎNVIERII LUI IISUS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 2 aprilie 2021)

 

CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de 4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.)

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (VII) … ESTE CEL CARE DUPĂ ÎNVIEREA SA DIN MORȚI S-A ARĂTAT UCENICILOR ȘI I-A TRANSFORMAT RAPID DIN OAMENI FRICOȘI ȘI LAȘI ÎN OAMENI GATA PREGĂTIȚI SĂ PREFERE A FI TORTURAȚI ȘI MARTIRIZAȚI DECÂT SĂ NU-L PREDICE PE EL ÎNVIAT. PENTRU O MINCIUNĂ NU S-AR FI LĂSAT TORTURAȚI ȘI MARTIRIZAȚI. (Haideți să citim a 7 – a din cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie 2021)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

 

IARĂȘI BISERICA ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ, A PATRA OARĂ ÎN ULTIMA LUNĂ, DE CĂTRE EVREI. LUNI, 1 MARTIE 2021, ACEȘTIA AU DAT FOC PORȚII DE LA INTRARE, ÎNSĂ PREOTUL A REUȘIT SĂ STINGĂ RAPID FOCUL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 martie 2021) ȘTIM CĂ ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE DE OCUPAȚIE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

  

ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC ÎN MULTE ȚĂRI!!!

 

ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7 ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)


CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ÎN MAREA ROȘIE, de demult, A FOST PREFIGURAT CHIPUL MIRESEI VIRGINE CARE L-A NĂSCUT CA OM PE FIUL LUI DUMNEZEU. DUPĂ TRECEREA LUI ISRAEL PRIN MAREA ROȘIE, MAREA A RĂMAS CA ȘI MAI ÎNAINTE, adică IMPOSIBIL SĂ O TRAVERSEZI PE JOS. DUPĂ NAȘTEREA FIULUI LUI DUMNEZEU DIN FECIOARĂ, FECIOARA A RĂMAS CA ȘI MAI ÎNAINTE, FECIOARĂ. Haideți să ne amintim și să înțelegem mai bine excelenta paralelă făcută de Sfântul Ioan Damaschinul, paralelă pe care o găsim în cartea numită Octoihul Mic, la glasul 5 ! Am observat că în engleză textul este mai clar decât în română. Să observăm textul ÎN ROMÂNĂ: "În Marea Roşie chipul Miresei celei neispitite de nuntă s-a scris de demult. Acolo Moisi despărţitor al apei, iar aici Gavriil slujitor al minunii. Atunci adâncul l-a trecut cu picioare neudate Israil, iar acum pe Hristos L-a născut fără de sămânţă Fecioara. Marea după trecerea lui Israil a rămas nestrăbătută, iar cea fără de prihană după naşterea lui Emanuil a rămas nevătămată [nestricată; în alte variante alte textului]. Cel ce eşti, şi mai înainte ai fost, şi Te-ai arătat ca un Om, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi!" ... Să observăm textul ÎN ENGLEZĂ, care în loc de cuvintele “a rămas nevătămată/nestricată” are cuvintele “a rămas Fecioară” (“remained a Virgin”): "In the Red Sea of old, a type of the Virgin Bride was prefigured. There Moses divided the waters; here Gabriel assisted in the miracle. There Israel crossed the sea without getting wet; here the Virgin gave birth to Christ without seed. After Israel`s passage the sea remained impassable; after Emmanuel`s birth, the Virgin remained a Virgin. O, Ever-existing God Who appeared as Man, O Lord, have mercy on us!" ... NE AMINTIM că în imnul CUVINE-SE CU ADEVĂRAT, dedicat Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Mamă a Domnului nostru Iisus Hristos, apar în română cuvintele: “... care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut ...”, iar în unele variante ale textului în engleză apare așa: “... care, fără pierderea virginității, pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut ... ” (“... who without loss of virginity gave birth to God The Word ... ”. ... Iată că uneori limba engleză ne poate ajuta să înțelegem mai bine unele texte din română ... .

Pr. prof. Ion Ciungu           "În Marea Roşie chipul Miresei celei neispitite de nuntă s-a scris de demult. Acolo Moisi de...