duminică, 25 februarie 2018

BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT DIN IERUSALIM SE ÎNCHIDE PE TERMEN NEDEFINIT PE FONDUL UNEI DISPUTE FEROCE CU ISRAELUL (articol în engleză din 25 februarie 2018; traducere)



de pr.prof. Ciungu Ion


“Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 19-24).[1]


Biserica Învierii din Ierusalim, numită și Biserica Sfântului Mormânt, se închide pe termen nedefinit începând din 25 februarie 2018, ca măsură de protest față de autoritățile israeliene care încalcă acordurile existente, obligațiile internaționale, prin care se garantează drepturi și privilegii bisericilor,  acorduri cunoscute prin expresia “Statu-quo la Locurile Sfinte”. Anunțul despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt a fost publicat pe site-ul Patriarhiei Ortodoxe Grecești din Ierusalim, în limba engleză, ora 12:00, cu titlul următor: STATEMENT ON MUNICIPAL THREATS AND THE DISCRIMINATORY “CHURCH LANDS BILL” (Declarație cu privire la amenințările municipale și la discriminatoriul Proiect de lege referitor la terenurile bisericești).





În data de 25 februarie 2018, articolul JERUSALEM'S CHURCH OF HOLY SEPULCHRE SHUTS INDEFINITELY AMID FIERCE ROW WITH ISRAEL (Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se închide pe termen nedefinit în mijlocul unei dispute feroce cu Israelul) a fost publicat pe site-ul agenției de știri creștine nondenominaționale Christian Today, din Londra, de Harry Farley. Traduc acest articol, introducând subtitluri:


Biserica Sfântului Mormânt se închide pe termen nedefinit în semn de protest față de campania sistematică a Israelului contra Bisericilor Creștine din Ierusalim


Faimoasa Biserică a Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a închis pe termen nedefinit într-o mișcare fără pecedent pe fondul unei dispute feroce cu Guvernul Israelian.

Această biserică este cel mai sfânt loc al Creștinătății și se consideră că ea conține cele două locuri unde Iisus a fost răstignit și apoi a fost înmormântat și de unde a înviat.

Este ceva foarte neobișnuit pentru denominațiunile Greacă Ortodoxă, Armeană și Catolică, care dețin toate în comun custodia acestei biserici, să fie de acord cu o poziție așa de dramatică încât să închidă în întregime acest loc, ținând cont de faptul că tensiunile între denominațiuni adeseori ajung la cote ridicate cu privire la administrarea diferitelor capele și compartimente.

Dar acești lideri separați au emis o declarație comună spunând că această mișcare este `în semn de protest față de mișcările persistente de a-i intimida pe creștini și de a face discriminare împotriva Bisericilor din Țara Sfântă`.

Această mișcare de șoc vine pe fondul consecințelor tensionate cu Guvernul Israelian din cauza unui proiect de lege care ar da Guvernului Israelian puterea de a confisca proprietatea bisericească. `Proiectul de Lege cu privire la Terenurile Bisericești` (The Bill of Church Lands), introdus și susținut de grupuri de coloniști israelieni și semnat de 40 de membri ai Knesset-ului din Israel, a fost stigmatizat ca fiind `discriminatoriu și rasist` precum și `odios` în declarația exprimată cu fermitate și semnată de Theophilos III, Patriarhul Ierusalimului, de Francesco Patton, Superiorul Țării Sfinte și de Nourhan Manougian, Patriarhul Armean al Ierusalimului.

Aceată situație este echivalentă cu o `campanie sistematică împotriva Bisericilor și a comunității creștine din Țara Sfântă`, au zis liderii bisericești într-o declarație duminică.


Atacul sistematic al Israelului violează drepturile din vechime ale comunității creștine din Ierusalim


`Acest atac sistematic și fără precedent împotriva creștinilor din Țara Sfântă violează în mod sever cele mai de bază drepturi suverane din vechime, călcând în picioare țesătura delicată dintre comunitatea creștină și autorități realizată de-a lungul deceniilor`, au zis ei.


Israelul vrea să impoziteze retrospectiv Bisericile pentru terenurile care mai înainte erau scutite de impozit și să restricționeze drepturile Bisericilor cu privire la propriile terenuri


Ei de asemenea protestează împotriva planurilor de a se impozita retrospectiv bisericille cu milioane de dolari pentru terenurile lor, anterior considerate scutite.

Proiectul de lege care urmează să fie aprobat de miniștrii israelieni ar restricționa drepturile bisericilor de a se ocupa independent de propriul lor teren și de asemenea amenință terenul bisericesc din jurul porții Jaffa din Vechea Cetate a Ierusalimului.


Primăria Ierusalimului a emis înștiințări de recuperare a sumelor și ordine de confiscare a bunurilor, a proprietăților și a conturilor bancare bisericești


`Această campanie sistematică și ofensivă a ajuns la un nivel fără precedent căci municipalitatea Ierusalimului a emis scandaloase înștiințări de recuperare a sumelor și ordine de confiscare a bunurilor, proprietăților și conturilor bancare bisericești pentru presupuse datorii de impozite municipale punitive`, se spune în declarație.


Familiile sărăcite sunt cele mai mari victime ale acestei campanii israeliene contra creștinilor din Ierusalim


`Un pas care este în contradicție cu situația istorică a Bisericilor în cadrul Sfintei Cetăți a Ierusalimului și cu relația lor cu autoritățile civile. Aceste acțiuni încalcă acordurile existente și obligațiile internaționale care garantează drepturile și privilegiile Bisericilor, în ceea ce pare a fi o încercare de a slăbi prezența creștină în Ierusalim.  Cele mai mari victime în aceasta sunt acele familii sărăcite care vor rămâne fără hrană și fără locuință, precum și copiii care nu vor putea să meargă la școală.`


Vechiul statu-quo religios din Ierusalim oferă pace în ciuda dezbinărilor politice de acolo


Într-o acțiune care arată cu câtă seriozitate privesc Bisericile această situație, liderul bisericesc cel mai înalt în grad din Ierusalim, a avertizat că `coloniști radicali` amenință acum vechiul `satatu-quo` religios din Sfânta Cetate prin care creștinii pot trăi și se pot închina în pace cu toate dezbinările politice rigide de acolo.


Luna trecută Patriarhul Ortodox Grec Theophilos III a obținut sprijin din partea unor lideri religioși internaționali, inclusiv de la Papa Francisc


Patriarhul Ortodox Grec al Ierusalimului, Theophilos III, a scris un articol de opinie în The Guardian opinion article in the Guardian luna trecută acuzându-i pe coloniști de o `campanile agresivă de înlăturare a non-evreilor din Cetate și din aceste centre strategice din inima cartierului creștin, amenințând chiar prezența creștinilor în Țara Sfântă`.

Patriarhul a vizitat un anumit număr de țări, inclusiv Regatul Unit, făcând să crească preocuparea cu privire la acel proiect de lege, și a câștigat sprijin din partea liderilor religioși internaționali, inclusiv din partea Papei Francisc, din partea conducătorului catolic din Regatul Unit, Cardinalul Nichols, și din partea Arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby.

Cardinalul Nichols a zis că acel proiect de lege reprezintă o `încălcare intolerabilă a statu-quoului și a drepturilor legitime ale bisericilor, și se cuvine să fie recunoscut ca ceea ce este: un atac asupra drepturilor de proprietate ale comunității creștine`.

...........................................................................................................

Aici am terminat de tradus articolul respectiv.

Să ne amintim:

ÎN IERUSALIM, LA LOCURILE SFINTE SĂ SE MENȚINĂ ACELAȘI STATU-QUO ( așa a zis Președintele SUA Donald Trump în 6 decembrie 2017 când a anunțat că SUA recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului; însă, în 4 februarie 2018 primarul Ierusalimului deja a început schimbarea, amendând Bisericile Creștine și pretinzându-le impozit pe proprietăți).

APEL INTERNAȚIONAL FĂRĂ PRECEDENT PENTRU DREPTURILE, PACEA ȘI LIBERTATEA CREȘTINILOR ÎN ISRAEL (12 august, 2017), (Patriarhul Teofil III denunță o decizie nedreaptă a justiției israeliene și un proiect de lege nedreaptă în Knesset).

CHEIA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT AL LUI IISUS O DEȚINE UN MUSULMAN PE NUME ADEEB JOUDEH. “ACEASTA ESTE O MARE ONOARE”, A SPUS EL RECENT. PE DE ALTĂ PARTE, EVREII VOR SĂ RECONSTRUIASCĂ AL TREILEA TEMPLU. (Articol publicat în 16 decembrie 2017).


CAPELA DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST SFINȚITĂ DUPĂ RESTAURARE (în 22 martie 2017).



MORMÂNTUL LUI MESIA ESTE CINSTIT DE POPOARE.


„NOI, CREȘTINII PALESTINIENI, ZICEM ALLAHU AKBAR” (interviu din 2015 cu episcopul Theodosios).

………………………………………………………………..

6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalímului:
„Să aibă linişte cei care te iubesc!”.
7 Pacea [să locuiască] între zidurile tale
şi liniştea, în palatele tale!”.
8 De dragul fraţilor şi prietenilor mei,
eu spun: „Pace ţie!”.
9 De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru,
mă rog pentru binele tău!
(Psalmul 122, în Biblia Catolică ; tot Psalmul 122, în Biblia Protestantă; în Biblia Ortodoxă este Psalmul 123).[2]



[1] Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 19-24, https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul luminos care stă în depărtare; 2) razele luminoase care vin până la noi; 3) căldura care vine până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu     Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic ...