marți, 15 august 2023

Azi, 15 august, este SĂRBĂTOARE: ADORMIREA MAICII DOMNULUI, PURUREA FECIOARA MARIA, sărbătoare numită și Sfânta Marie Mare. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 15 august, dar și alte texte extrabiblice stabilite de Biserică pentru această sărbătoare! Haideți să zicem și noi o rugăciune pentru cele peste două milioane de persoane din România care poartă sfântul nume de Maria, numele Maicii Domnului nostru Iisus Hristos! Să zicem și pentru persoanele cu numele de Maria care au plecat în lumea de dincolo!) ÎN GENERAL, POTRIVIT TRADIȚIEI SFINTE A BISERICII, SE CONSIDERĂ CĂ MAICA DOMNULUI A ADORMIT (A MURIT) LA VÂRSTA DE 63 DE ANI, DIN DRAGOSTE DUPĂ FIUL EI. ATUNCI A VENIT DIN CER FIUL EI, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎNCONJURAT DE SLAVA ÎNGERILOR, ȘI A LUAT SUFLETUL EI. CORPUL EI A FOST ÎNMORMÂNTAT DE SFINȚII APOSTOLI (TOMA FIIND ABSENT) ÎN SATUL GHETSIMANI (ADICĂ ÎN IERUSALIM, LA POALELE MUNTELUI MĂSLINILOR), ÎNSĂ A TREIA ZI CORPUL EI A FOST ÎNVIAT ȘI LUAT LA CER. DUPĂ ÎNMORMÂNTARE APOSTOLII AU RĂMAS TIMP DE TREI ZILE LÂNGĂ MORMÂNT CÂNTÂND PSALMI, IAR A TREIA ZI A SOSIT TOMA ȘI I-A RUGAT SĂ DESCHIDĂ MORMÂNTUL PENTRU A-ȘI POTOLI ÎNTRISTAREA. CÂND AU DESCHIS MORMÂNTUL S-AU SPERIAT VĂZÂND CĂ ERA GOL. EI AU RĂMAS ACOLO, IAR SPRE SEARĂ LE-A APĂRUT ÎN VĂZDUH MAICA DOMNULUI CU MULȚIME DE ÎNGERI ȘI A VORBIT CU EI ASTFEL: BUCURAȚI-VĂ, CĂCI EU SUNT CU VOI ÎN TOATE ZILELE! (O, vai de noi, Maica Domnului! Mulți nici nu îndrăznim să credem minunile despre sfințenia ta, din cauza păcatelor noastre, sedimentate pe ochii sufletelor noastre! Te rugăm frumos, ajută-ne, Maica Domnului, să ne descotorosim de orice spurcăciune spirituală iudaistă, ateistă, antihristă, satanistă, care persistă în România, și luminează-ne mințile, simțurile, sentimentele, dorințele, aspirațiile, voințele, ființele! Îți mulțumim frumos, Maica Domnului! )

Pr. prof. Ion Ciungu


“Întru Naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții. Și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.” (Troparul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului)

Ne amintim că în timpul chinurilor pe Crucea de pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, nu a uitat-o pe Sfânta Lui Mamă, ci chiar atunci El a încredințat-o Apostolului Ioan, iar Apostolul Ioan a luat-o de atunci la sine, în grija lui, la casa lui. (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 19, versetele 26 – 27) https://www.crestinortodox.ro/biblia/Evanghelia-Ioan/Patimile-Domnului-Rastignirea-si-moartea-lui-Iisus-Punerea-in-mormant/

 

Din Sfânta Tradiție a Bisericii aflăm că atunci când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru să o ia pe Maica Sa la Sine, El a anunțat-o cu trei zile mai înainte prin Arhanghelul Gavriil. Arhanghelul i-a dus acest mesaj: Acestea zice Fiul tău: Vremea este a o muta pe Maica Mea la Mine. Deloc să nu te temi de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii în viață nemuritoare. (Din SINAXAR, în cartea de cult numită MINEIUL PENTRU LUNA AUGUST, la ZIUA A CINCISPREZECEA, Adormirea Preasfintei slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.) https://sites.google.com/site/ortodox007/mineiele-bisericii-ortodoxe/mineiul-pe-august#h.xhth1ek45s9t

Despre Maica Domnului (partea VII), Ce ştim despre biografia Maicii Domnului din surse extra-biblice selectate şi utilizate de Biserică?

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în ziua de 15 august este din Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetele 38 – 42, și din capitolul 11, versetele 27 – 28:

 

38 

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într'un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. 

39 

Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. 

40 

Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m'a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute“. 

41 

Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te'ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, 

42 

ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua“. 

 

27 

Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!“ 

28 

Iar El a zis: „Într'adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc d“.

 

http://www.dervent.ro/s/b/index-D.php?link=NT-Lc-10-01_15#01

http://www.dervent.ro/s/b/index-D.php?link=NT-Lc-11-23_26#23

...

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna8

https://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2023/8/

https://www.oca.org/readings/daily/2023/08/15

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

http://www.orthodoxer-kalender.de/

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

În POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI, haideți să citim, treptat, din PSALTIREA MAICII DOMNULUI! (Psalmii 143 - 150)

 

AT THE DOOR OF COMPASSION, a prayer poem to The Mother of The Lord, by St. John James the Chozebite. O încercare de versificare în engleză, după poezia de rugăciune LA UȘA MILOSTIVIRII, scrisă în română de Sf. Ioan Iacob Hozevitul (sărbătorit pe 5 august). Cântată de diferiți interpreți, în română este cunoscută mai mult după primele două versuri din prima strofă: PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ, NĂDEJDEA SUFLETULUI MEU.

 

À LA PORTE DE LA COMPASSION, un poème de prière à La Mère du Seigneur, par St. Jean Jacques de Choziba. O încercare de versificare în franceză, după poezia de rugăciune LA UȘA MILOSTIVIRII, scrisă în română de Sf. Ioan Iacov Hozevitul (sărbătorit pe 5 august). Cântată de diferiți interpreți, în română este cunoscută mai mult după primele două versuri din prima strofă: PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ, NĂDEJDEA SUFLETULUI MEU.


DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

PSALTIREA MAICII DOMNULUI




Iisus – lumina lumii, Mama lui Iisus – Maica luminii

 

SĂRBĂTOAREA “IZVORUL TĂMĂDUIRII”, DEDICATĂ MAICII DOMNULUI, ESTE VECHE DE APROXIMATIV 1400 -1500 DE ANI, DE PE VREMEA ÎMPĂRAȚILOR BIZANTINI LEON I ȘI JUSTINIAN I. “BISERICA SFINTEI MARII A IZVORULUI” DIN ISTANBUL, UNDE SE AFLĂ ȘI “IZVORUL TĂMĂDUIRII”, AȘA CUM ESTE ASTĂZI EA DATEAZĂ DIN 1835. (De ce turcii îi spun acestei biserici Mănăstirea Grecească a Mamei Maria a Peștilor, în limba turcă “Balıklı Meryem Ana Rum Manastiri” ? Câți creștini mai sunt azi în Turcia?) NE AMINTIM CĂ TURCII AU CUCERIT IMPERIUL BIZANTIN CREȘTIN ÎN 1453 DIN CAUZA DECADENȚEI RELIGIOASE ȘI MORALE A CREȘTINILOR, CA PEDEAPSĂ DE LA DUMNEZEU.

 

“MARIA, MAMA LUI IISUS” – „MARIAM UMM EISA” NOUA DENUMIRE A UNEI MOSCHEI ( în Emiratele Arabe Unite, din 14 iunie 2017)

 

CAM 7.000 DE BOLNAVI PRETIND CĂ AU FOST VNDECAȚI MIRACULOS LA LOURDES (ÎN FRANȚA), PRIN INTERVENȚIA MAICII DOMNULUI, DIN 1858 PÂNĂ ACUM, ÎNSĂ NUMAI 70 DE VINDECĂRI MIRACULOASE SUNT RECUNOSCUTE OFICIAL DE CĂTRE BISERICA CATOLICĂ ȘI DE CĂTRE BIROUL MEDICAL DE LA LORDES. COMITETUL INTERNAȚIONAL MEDICAL DE LA LOURD URMEAZĂ SĂ EXAMINEZE CAZUL UNUI BRITANIC, KAZIK STEPAN, CARE ACUM ARE 71 DE ANI ȘI CARE PRETINDE CĂ A FOST VINDECAT DE CANCER PRIN FAPTUL CĂ S-A SCĂLDAT ÎN IZVORUL NATURAL DE LA LOURDES, PE CÂND ERA ADOLESCENT ȘI AVEA O TUMOARE INOPERABILĂ PE MĂDUVA SPINĂRII CARE ÎL ADUSESE ÎN SITUAȚIA DE A NU MAI PUTEA SĂ MEARGĂ DE LUNI DE ZILE. (articole în engleză din 7 septembrie 2019; și în română din 8 septembrie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

ESTE MAI FRUMOS, MAI BINE, MAI EDUCATIV, SĂ ÎNVEȚI DESPRE MAICA DOMNULUI DECÂT SĂ FACI ÎNCHISOARE PÂNĂ LA TREI ANI (decizie dată de judecător pentru trei adolescenți mahomedani din Liban în data de 8 februarie 2018)

  

FRUMUSEȚEA SFINȚENIEI CARE NE VINE DE LA SFÂNTA MAMĂ A LUI IISUS, PURUREA FECIOARA MARIA, ȘI CHIAR DIN ÎNĂLȚIMEA DIVINITĂȚII TREIMICE REVELATĂ LUMII DE IISUS, AR PUTEA CREA ÎN NOI IUBIREA ȘI LUMINA LINIȘTITOARE A CERULUI DUMNEZEIESC, DESPOVĂRÂNDU-NE DE SFATURILE DRACILOR ȘI DE AMARUL ACESTEI LUMI DECOMPOZABILE DIN CAUZA PĂCATULUI INSERAT DE SATANA (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citate de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna august, anul 2018, editat de Oastea Domnului)

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2018/08/frumusetea-sfinteniei-care-ne-vine-de.html

 

DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI

 

Arătări ale Maicii Domnului

 

FEMEIA DIN APOCALIPSĂ

 

Pelerinaje

 

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

  

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (II) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

 

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (III) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

 

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (IV) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

 

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (V) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

 

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (VI) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

  

MAICA DOMNULUI „SMERENIA CEA ÎNTRU TOTUL DESĂVÂRȘITĂ ȘI POVĂȚUITOAREA SMERENIEI ASCETICE” (VII) (stihuri de acatist, de Vasile Călin Drăgan)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...