de Pr Ioan CIUNGU
9. Ce ştim despre biografia Maicii Domnului din surse extra-biblice selectate şi utilizate de Biserică?
Ştim că părinţii ei se numeau Ioachim şi Ana, conform Protoevangheliei lui Iacob, „o Evanghelie apocrifă care datează de la sfârşitul secolului al doilea”. [1] „Această informaţie sau tradiţie este reprodusă de Sf. Ioan Damaschinul[24], Sf. Grigorie de Nissa [25], Sf. Gherman al Constantinopolului[26], pseudo-Epifanius[27], pseudo-Hilarius [28] şi Sf. Fulbert de Chartres [29]. Unii dintre aceşti scriitori adaugă faptul că naşterea Mariei a fost obţinută prin rugăciunile fervente ale lui Ioachim şi ale Anei, la vârstă înaintată. “
Ioachim pare să fie una şi aceeaşi persoană cu Eli ( Eliachim) despre care se face referinţă în Evanghelia după Luca, cap. 3, v. 23. “ Aşadar Ioachim este doar o variaţie a lui Eli sau Eliachim, substituindu-se un nume divin (Yahweh) cu celălalt (Eli, Elohim).”[2] La această armonizare a informaţiilor din tradiţia extra-biblică cu cele biblice din Evanghelia după Luca s-a ajuns luându-se în considerare punctul de vedere al lui Annius de Viterbo (sec. XV), la care făcuse deja aluzie Sf. Augustin (sec. IV-V). Potrivit acestui punct de vedere, evanghelistul Luca dă genealogia lui Iisus pe linia Mariei, nu pe a lui Iosif. În această variantă textul de la Luca 3, 23 s-ar interpreta astfel: „Iisus… fiind, după cum se credea, fiul lui Iosif, care era ginerele lui Eli.”
Ioachim era descendent al regelui David, iar Ana, se presupune, descendentă a preotului Aaron.[30][3]
Domiciliul părinţilor Mariei era, potrivit unei tradiţii [31] [4] în Nazaret. Potrivit altei tradiţii, bazate pe Evanghelia lui Iacob, locuinţa lor de început era la Sephoris, iar mai târziu se spune că au locuit la Ierusalim, într-o casă numită, de Sofronie al Ierusalimului [32][5] , Probatica. Sf. Ioan Damaschinul (sec. VIII) repetă afirmaţia că Maria a fost născută în Probatica.[33][6]
„ Protoevanghelia lui Iacob (7-8) şi scrierea intitulată « De nativ. Mariae » (7-8), [43], afirmă că Ioachim şi Ana credincioşi faţă de o promisiune pe care o făcuseră, au prezentat-o pe copila Maria în templu când ea era în vârstă de trei ani; că copila singură a urcat treptele templului şi că ea a făcut promisiunea fecioriei cu această ocazie. Sf. Grigorie de Nissa [44] şi Sf. Gherman al Constantinopolului [45] adoptă această relatare ; ea este urmată şi de pseudo-Grigorie de Nazianz în lucrarea « Christus patiens ». [46] “
“ Scrierile apocrife la care ne-am referit în ultimul paragraf afirmă că Maria a rămas în templu, după prezentarea ei, cu scopul de a fi educată cu alţi copii evrei. Acolo ea s-a bucurat de viziuni extatice şi de vizite zilnice ale sfinţilor îngeri.
Când a ajuns la vârsta de patrusprezece ani, arhiereul a vrut să o trimită la casa ei pentru căsătorie. Maria i-a amintit de promisiunea ei pentru feciorie, şi pus în încurcătură, arhiereul a consultat pe Domnul. Apoi el a chemat pe toţi tinerii din familia lui David, şi a promis-o în căsătorie celui al cărui toiag va înmuguri şi va deveni loc de aşezare a Duhului Sfânt sub forma unui porumbel. Iosif a fost acela care a fost privilegiat în acest mod extraordinar.”[7]
În funcţie de autori, evenimentele sunt nuanţate. De exemplu, rămânerea Mariei în templu este înţeleasă de unii chiar literal. Alţii, ca Sf. Ambrozie [48], consideră că ea a locuit în casa părinţilor ei. “Nefiind departe de templu, se presupune că Sfintei Copile i se permitea deseori să viziteze clădirile sacre, cu scopul de a-şi satisface devoţiunea.”[8]
De asemenea, cu privire la vârsta pe care o avea Maria când preoţii s-au sfătuit ca ea să părăsească templul, întâlnim şi vârsta de doisprezece ani. Cu privire la posibilii logodnici, întâlnim afirmaţia că au fost chemaţi toţi văduvii, iar Iosif era bătrân.[9] Redau în cele ce urmează din Protoevanghelia lui Iacob, în traducerea diaconului Ioan I. Ică jr. :
VIII, 2 „ Iar făcându-se ea de doisprezece ani, s-a făcut sfat al preoţilor care au zis: « Iată, Maria s-a făcut de doisprezece ani în templul Domnului. Deci ce să facem cu ea ca nu cumva să întineze locaşul sfânt al Domnului Dumnezeului nostru? » Şi au zis arhiereului: « Tu stai la jertfelnicul Domnului. Intră şi roagă-te pentru ea. Şi ce-ţi va arăta Domnul, aşa vom face. »
Şi a intrat arhiereul luând veşmântul cu doisprezece zurgălăi în Sfânta Sfintelor şi s-a rugat pentru ea. Şi iată, îngerul Domnului a stat zicând: « Zaharie, Zaharie! Ieşi şi chiamă pe toţi văduvii poporului şi să aducă fiecare un toiag şi cui va arăta Domnul semn, să fie mireasa acestuia! » Şi au ieşit crainici în tot ţinutul Iudeii şi au sunat trâmbiţa Domnului, şi iată au alergat toţi.”
IX, 1. „ Iar Iosif aruncând securea, a ieşit şi el la adunarea lor. Şi adunându-se împreună s-au dus la arhiereu luându-şi toiegele. Iar arhiereul luând de la ei toiegele a intrat în Sfânta şi s-a rugat. Iar sfârşind rugăciunea, a luat toiegele, a ieşit şi li le-a dat, şi nici un semn nu era în ele. Iar Iosif a primit ultimul toiag. Şi iată o porumbiţă a ieşit din toiag şi s-a aşezat pe capul lui Iosif. Şi a zis arhiereul: «Iosife, Iosife ! Ţie ţi-a ieşit sorţul să iei fecioara Domnului în paza ta ! »
2. Şi a răspuns Iosif: « Am fii şi sunt bătrân, iar ea e tânără. Să nu fiu de râs pentru fiii lui Israel! » Şi a zis arhiereul: « Iosif, teme-te de Dumnezeul tău şi adu-ţi aminte câte a făcut Dumnezeu cu Dathan, Abiran şi Core [Nm 16], cum s-a crăpat pământul şi i-a înghiţit pe toţi din pricina împotrivirii lor în cuvânt. Teme-te, Iosif, ca să nu fie acum acestea în casa ta.»
3. Şi, temându-se, Iosif a luat-o în paza lui şi i-a zis: «Marie, te-am luat din templul Domnului. Şi acum te las în casa mea. Căci mă duc să-mi zidesc casele, şi până voi veni la tine, Dumnezeu să te păzească.! » ”
Din capitolele următoare ale Protoevangheliei lui Iacob aflăm că în timpul care a urmat Maria a fost iarăşi chemată la templu şi ca şi alte şapte fecioare a primit de la preoţi de lucru. S-a tras la sorţi ce fel de material să ţeasă fiecare din ele pentru a face catapeteasma templului. Mariei i-a ieşit la sorţi să ţeasă purpura adevărată şi cea stacojie. A luat lucrul, apoi a plecat la casa ei.
Urmează apoi vizita îngerului şi dialogul lor, aşa cum putem citi şi în Evanghelia după Luca. Elementul nou care apare în această Protoevanghelie este faptul că îngerul i se adresează întâi pe când ea ieşise din casă cu ulciorul să-l umple cu apă. Apoi, intră în casă tremurând, lasă ulciorul jos, ia purpura şi ţese. Îngerul îi apare în casă şi urmează conversaţia pe care o cunoaştem şi vizita ei la Elisabeta.
Iosif se întoarce de la construcţiile lui când ea era însărcinată în luna a şasea. El se tânguie, se loveşte peste faţă, se aruncă la pământ pe o pânză de sac şi plânge, zicând printre altele după cum găsim în cap. XIII, 1 :
„ « Oare nu s-a repetat şi cu mine istoria lui Adam ? Căci aşa cum Adam era la ceasul doxologiei lui şi a venit şarpele şi a găsit-o pe Eva singură, a amăgit-o şi a întinat-o, aşa mi s-a întâmplat şi mie. »
2. Şi s-a sculat Iosif de pe sac şi a chemat-o şi i-a zis : « Tu, cea pregătită pentru Dumnezeu, de ce ai făcut aceasta? Ai uitat de Domnul şi Dumnezeul tău ? De ce ai înjosit sufletul tău, tu care ai fost hrănită în Sfânta Sfintelor şi ai primit hrană din mână de înger ? »
3. Iar ea a plâns cu amar zicând apoi : « Sunt curată şi nu cunosc bărbat ! » Şi i-a zis Iosif: « De unde e atunci aceasta în pântecele tău? » Iar ea a zis : « Viu este Domnul Dumnezeul meu că nu ştiu de unde este în mine. » ”
Urmează cugetarea lui Iosif cu privire la decizia pe care să o ia în condiţiile ivite:
XIV, 1 „ Şi Iosif s-a înspăimântat foarte şi s-a depărtat de ea gândindu-se ce să facă cu ea. Şi a zis Iosif: « Dacă ascund păcatul ei, mă voi afla luptându-mă cu legea Domnului [Dt 22, 13-24], şi dacă o vădesc fiilor lui Israel, mi-e frică să nu fie sămânţă îngerească în ea şi să mă aflu predând sânge nevinovat la judecată de moarte. Ce voi face deci cu ea? O voi lăsa în ascuns.» Şi l-a prins noaptea.
2. Şi iată îngerul Domnului i se arată în vis zicând : «Nu-ţi fie teamă pentru copila aceasta; căci ce este în ea este de la Duhul Sfânt. Şi-ţi va naşte fiu şi-i vei pune numele lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor.» [M 1, 14-21]. Şi s-a sculat Iosif din somn şi a slăvit pe Dumnezeul lui Israel Care i-a dat harul Lui. Şi a păzit copila.“
Apoi, Iosif şi Maria sunt denunţaţi la arhiereul Ana care îi judecă şi îi supune la proba apei, conform Legii Vechiului Testament (Numeri 5, 18-27). Rămânând nevătămaţi, adică nevădindu-se păcatul lor în vreun fel prin pedeapsă de la Dumnezeu, arhiereul le-a dat drumul.
Evenimentele următoare sunt după cum le cunoaştem din Noul Testament.
Potrivit unei tradiţii, Maica Domnului L-a întâlnit pe Iisus pe când îşi ducea crucea spre Golgota şi ea ar fi leşinat atunci. Totuşi, această afirmaţie despre leşinul ei „ prea puţin e în concordanţă cu comportamentul ei eroic sub cruce.”[10]
În ceea ce priveşte vederea Învierii lui Iisus de către Maica Domnului, „Sf. Ambrozie [95] afirmă în mod expres: « Maria, aşadar a văzut Învierea Domnului ; ea a fost prima care a văzut-o şi a crezut. Maria Magdalena de asemenea a văzut-o, deşi ea şovăia.» George de Nicomedia [96] deduce din participarea Mariei la suferinţele Domnului nostru că înainte de toţi ceilalţi şi mai mult decât toţi ea trebuie să fi participat la triumful Fiului ei. În secolul al doisprezecelea o arătare a Mântuitorului înviat Binecuvântatei Sale Mame este admisă de Rupert de Deutz [97] şi de asemenea de Eadner [98] Sf. Bernardin de Siena [99] , Sf. Ignatius de Loyola [100] , Suarez [101], Maldonado [102] , etc [103] . Că Hristos înviat ar fi trebuit să Se arate mai întâi Binecuvântatei Sale Mame, concordă cel puţin cu aşteptările noastre pioase. ”[11]
În secolul X monahul Eftimie Ivireanul a tradus din greacă în georgiană o Viaţă a Maicii Domnului, pe care unii cercetători o consideră a fi opera Sfântului Maxim Filosoful şi Mărturisitorul (sec. VI-VII). Originalul grec fiind pierdut, opera a fost tradusă din georgiană în franceză şi publicată în 1986. Redau mai jos din această operă, în traducerea diaconului Ioan I. Ică jr:
„ Dar Maica fără prihană nu se despărţea de mormânt şi vedea şi auzea tot ceea ce se petrecea şi se spunea. A văzut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început [cf. 1 Cor 15, 20], care a adormit străjile [ Mt 28, 4 şi 12] şi a rostogolit piatra şi mai apoi din nou trezirea străjilor şi intrarea lor în cetate [Mt 28, 12]. Toate acestea n-au putut să le vadă femeile care s-au dus şi care s-au întors mai apoi, dar Fericita Maică a Domnului, robită de dragostea Fiului ei, şi care a rămas fără să se despartă de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea şi a văzut şi slăvita Sa Înviere. Căci celelalte femei au văzut şi ele piatra rostogolită şi îngerul aşezat pe ea [cf. Mt 28, 23]; dar când şi cum a avut loc aceasta n-au ştiut. Singură Maica Preacurată a Domnului ce a stat acolo a ştiut toate. De aceea înaintea tuturor ea a primit vestea Învierii şi a fost socotită vrednică să vadă înaintea tututor pe Domnul şi Fiul ei, vedenie dumnezeiesc de frumoasă şi piscul tuturor bunurilor dorite, şi a auzit glasul Său dulce şi a auzit toate tainele proniei Lui, mai întâi pe cele ale Întrupării Sale, iar acum şi pe cele ale Învierii Lui…”[12]
În ceea ce priveşte locul în care a trăit Maica Domnului după ziua Cincizecimii nu există o siguranţă absolută. “ Deşi este mai probabil că ea a rămas fără întrerupere în sau lângă Ierusalim, e posibil ca ea să fi locuit un timp în vecinătatea Efesului, şi această situaţie e posibil să fi dat naştere tradiţiei despre moartea şi înmormântarea ei la Efes. Şi mai puţine informaţii avem cu privire la întâmplările deosebite ale vieţii ei. Sf. Epifanius [134] se îndoieşte chiar de realitatea morţii Mariei, dar credinţa universală a Bisericii nu este de acord cu opinia particulară a Sf. Epifanius. Moartea Mariei nu a fost în mod necesar efectul violenţei; ea n-a fost suferită nici ca ispăşire sau pedeapsă, nici ca efect al unei boli de care, asemenea Fiului ei Divin, ea a fost scutită. Din Evul Mediu predomină concepţia că ea a murit de dragoste, dorinţa ei mare de a fi unită cu Fiul ei fie dizolvând legăturile corpului şi sufletului, fie convingând pe Dumnezeu să le dizolve. Trecerea ei este un sacrificiu de dragoste care încheie sacrificiul dureros al vieţii ei. Este moartea în sărutarea Domnului ( in osculo Domini), de care mor drepţii. Nu există o tradiţie sigură cu privire la anul morţii Mariei. Baronius în Analele sale se bazează pe un pasaj din Cronica lui Eusebiu pentru presupunerea că Maria a murit în anul 48 d. Hr. Acum se crede că pasajul din Cronică este o interpolare mai târzie [135]. Nirschl se bazează pe o tradiţie găsită la Clement de Alexandria [136] şi la Apollonius [137], care se referă la o poruncă a Domnului nostru conform căreia Apostolii urmau să predice doisprezece ani în Ierusalim şi Palestina înainte de a merge printre naţiunile lumii; de aici şi el ajunge la concluzia că Maria a murit în anul 48 d. Hr.”
Astfel, dacă luăm în considerare faptul că Maria L-a născut pe Iisus la vârsta de aprox. 15 ani, iar după Naşterea Lui a mai trăit 48 de ani, viaţa ei pe pământ pare a fi fost în jur de 63 de ani.
Alţi cercetători afirmă astfel:
„ După unii Maica Domnului, bătrână de ani şi obosită adoarme pe la anul 45 d. Hr. [191], iar după alţii pe la anul 48 d. Hr. [192], deci cam în vârstă de 60-70 de ani, în Efes, marele oraş al Asiei Mici. După alţii Maica Domnului s-ar mai fi întors în Ierusalim, unde o surprinde o persecuţie, astfel că moare de moarte martirică, ceea ce nu este atât de exact [193]. Ceea ce este adevărat însă, este că dragostea prea mare către Fiul ei, gândul la El şi dorirea Lui o consuma ca un foc mistuitor şi preadulce pe Maica Domnului. Tot această dragoste o aduce, aproape de adormirea sa, acasă la Ierusalimul sfâşierilor sale materne, dar şi al amintirilor sale neşterse [194]. Aici, trupul ei obosit adoarme în Domnul, aflându-şi limanul preaiubit şi mult aşteptat. “[13]
Conştient de varietatea informaţiilor, protosinghelul Nicodim Măndiţă expune următoarele:
“ Viaţa Preacuratei Maici a fost cam de vreo 60 de ani. Unii spun 59, alţii 70 şi mai mulţi. După cât ştim noi, Preacurata Fecioară Maria a fost dusă şi închinată Bisericii când a fost de trei ani. În Biserică a petrecut 12 ani. După ieşirea din Templu până la naştere a trecut un an. Cu Mântuitorul, Fiul ei Hristos Dumnezeu, a petrecut 33 de ani şi jumătate. După Jertfirea şi Proslăvirea Lui a mai vieţuit 11 ani…”[14]
În Viaţa Maicii Domnului atribuită Sfântului Maxim Mărturisitorul citim că Maica Domnului “se apropia de optzeci de ani ai acestei vieţi trecătoare” când Fiul ei a trimis pe arhanghelul Gavriil să-i vestească “slăvita mutare, ca odinioară minunata zămislire.”[15]
Reluând problematica Adormirii Maicii Domnului, Enciclopedia Catolică în articolul Assumption ( Mutarea Maicii Domnului) scrie astfel:
“Cu privire la ziua, anul şi felul morţii Stăpânei noastre, nimic sigur nu este cunoscut. Cea mai timpurie referinţă literară cunoscută cu privire la Mutarea Maicii Domnului este găsită în opera greacă De Obitu S. Dominae. Credinţa catolică, însă, totdeauna ne-a derivat şi ne derivă cunoaşterea misterului din Tradiţia Apostolică. Epifanius ( m. 403 ) recunoştea că nu ştia nimic definit despre aceasta ( Haer. lxxix, 11). Datele atribuite pentru aceasta variază între trei şi cincisprezece ani după Înălţarea lui Hristos. Două oraşe pretind a fi locul plecării ei: Ierusalim şi Efes. Consensul comun favorizează Ierusalimul, unde este arătat mormântul ei; dar unii argumentează în favoarea Efesului. În primele şase secole nu se ştia despre mormântul Mariei la Ierusalim.
Credinţa în mutarea corporală a Mariei e găsită în tratatul apocrif De Obitu S. Dominae, purtând numele Sfântului Ioan, care aparţine însă secolului al patrulea sau al cincilea. De asemenea e găsită în cartea De Transitu Virginis, în mod fals atribuită lui Melito de Sardis, şi într-o scrisoare neautentică atribuită Sfântului Denis Areopagitul. Dacă consultăm scrierile genuine din Est, ea e menţionată în predicile Sf. Andrei de Creta, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Modest de Ierusalim şi ale altora. În Vest, Sf. Grigorie de Tours (De gloria mart., I, IV) o menţionează mai întâi. Predicile Sf. Ieronim şi ale Sf. Augustin la această sărbătoare, însă, sunt neautentice. Sf. Ioan de Damasc ( P. G., I, 96 ) formulează tradiţia Bisericii din Ierusalim astfel :
Sf. Juvenal, episcop de Ierusalim, la Conciliul de la Chalcedon (451), a făcut cunoscut împăratului Marcian şi Pulcheriei, care doreau să posede corpul Mamei lui Dumnezeu, că Maria a murit în prezenţa tuturor Apostolilor, dar că mormântul ei când a fost deschis, la cererea Sf. Toma, a fost găsit gol; din aceasta Apostolii au concluzionat că corpul a fost luat sus la cer.
Astăzi, credinţa mutării corporale a Mariei este universală în Est şi Vest; potrivit lui Benedict IV ( De Festis B. V. M., VIII, 18 ) aceasta este o opinie probabilă, pe care a o nega ar fi un lucru nepios şi blasfemator.”[16]
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de asemenea conştient de diversitatea informaţiilor cu privire la vârsta pe care a avut-o Maica Domnului când şi-a încheiat viaţa pământească, a dat aprobare arhimandritului Ioanichie Bălan pentru a publica următoarele:
„ Pentru anii Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, cât a petrecut pe pământ, şi în care an s-a mutat, multă netocmire este între sriitorii bisericeşti de istorii şi în hronografe.
Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei bisericeşti, şi apoi de la dânsul sinaxarele lunilor – al Moscovei, al Kievului şi al Lvovului - , povestesc că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria, care a vieţuit pe pământ 63 de ani, s-a întâmplat în anul al 48-lea de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, şi în al 15-lea de la Înălţarea Lui. Sinaxarele lunilor numără aceşti ani astfel: A născut pe Domnul nostru Iisus Hristos în al 15-lea an al vârstei sale. După răstignirea şi Înălţarea Domnului la cer a petrecut în casa Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu 15 ani, şi s-a mutat în anul 48 de la naşterea lui Hristos, pe vremea împărăţiei lui Claudie Cezarul, astfel că toţi anii vieţii ei au fost 63.
Nichifor Calist, în a doua carte a sa, în capitolul 3, aduce mărturia Sfântului Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost întâiul episcop în Antiohia după marele Apostol Petru, şi spune că adormirea Preacuratei Fecioare a fost în anul 44 de la întruparea lui Hristos; iar toţi anii vârstei ei au fost 59. Nichifor scrie numărul anilor lui Evod astfel: La trei ani Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost dusă la templu şi acolo a petrecut 11 ani în sfânta sfintelor. Apoi a fost dată de preoţi lui Iosif spre pază, la care după ce a petrecut 4 luni, a luat bunavestire cea de bucurie de la îngerul Gavriil. Şi a născut pe Lumina lumii, Hristos, în anul al 15-lea al vârstei sale, în 25 ale lunii decembrie; după aceea a petrecut 33 de ani, în care Cuvântul Cel mai înainte de veci şi Fiul ei, petrecea pe pământ. Iar după pătimirea de voie, învierea şi înălţarea Domnului, a împlinit în casa lui Ioan 11 ani. Astfel toţi anii vieţii ei adunaţi sunt 59. Aceste cuvinte ale lui Evod adunându-le Nichifor, pe a sa înţelegere, o pune în aceeaşi carte a sa, a doua, în capitolul 21, spunând că Preacurata Fecioară s-a mutat în al 60-lea an al vârstei sale.
Ipolit spune că Preacurata Fecioară a petrecut după pătimirea Domnului Hristos 9 ani şi s-a mutat în al 43-lea an de la întruparea Domnului, iar toţi anii vieţii ei ar fi 57.
Meliton, episcopul Sardelor, a scris că, în anul 22 după Înălţarea Domnului, Preasfânta Fecioară Maria a trecut de la cele pământeşti la cele cereşti, în anul 55 de la întrupare, iar de la naşterea sa în anul 69.
Sfântul Epifanie, iar cu dânsul şi Gheorghe Chedrin, scriu asemenea, că Preacurata Fecioară, după Înălţarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar toţi anii ei au fost 72, neajungând 23 de zile până la 72 de ani, pentru că s-a născut în septembrie, în opt zile, şi s-a mutat în 15 zile ale lunii august. După această numărare a lui Epifanie şi a lui Chedrin, Preacurata Fecioară s-a mutat în anul 57 de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, la sfârşitul lui Claudie şi la începutul împărăţiei lui Nero.
Iar Sfântul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei, asemenea şi Sfântul Simeon Metafrast, nu numără anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai aminteşte că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a făcut la adânci bătrâneţi. Cu aceştia se uneşte şi Meletie Atenianul, istoric bisericesc.
Să nu ne mirăm de această netocmire a acestor mulţi scriitori pentru anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că, în acele vremi aflându-se prigonire cumplită asupra Bisericii, nu era vreme de scrierea cărţilor, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti cu de-amănuntul; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se înmulţea atât prin scripturi, cât prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Şi deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar şi ei în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori. Pentru aceasta, cine va voi să se ţină de oricare scriitor şi numărător de ani ai Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Însă este cu putinţă a socoti că mai vrednică este povestirea scriitorilor acelora care au scris mai târzii anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au zis că la adânci bătrâneţi a trecut la viaţa cea neîmbătrânită. Iar aceasta socoteşte-o de aici: la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în timpul îngropării trupului ei celui preacurat şi primitor de Dumnezeu, a fost cu sfinţii Apostoli şi Sfântul Dionisie Areopagitul , iar Dionisie a fost întors la Hristos în Atena de Sfântul Apostol Pavel, în anul 52 de la întruparea Cuvântului, după adevărata mărturie a celor vrednici de credinţă scriitori de istorii şi de ani.
Iar dacă Preacurata Fecioară s-a mutat, după Ipolit, în anul 43 de la întruparea lui Hristos, sau după Evod, în anul 44, sau după Eusebiu şi sinaxarele lunilor, în anul 48, apoi cum putea să fie Sfântul Dionisie la adormirea ei cea mai de pe urmă, când el s-a întors spre Hristos în anul 52. (?) Deci Preacurata Fecioara s-a mutat mai târziu, după întoarcerea lui Dionisie, şi acest sfânt a fost la adormirea ei cu ceilalţi Sfinţi Apostoli şi bărbaţi apostoleşti.
Iar mai mult nu se cuvine a ispiti cu multă iscodire tainele acestea, pe care Dumnezeu n-a voit să le facă arătate la toţi.”[17]
Cercetătorii apuseni au continuat studierea documentelor, după cum aflăm de la profesorul universitar ortodox, diacon dr. Ioan I. Ică jr :
„ Şi mai complex apare grupul celor 67 de texte greceşti, siriene, copte, latine, arabe, armene, etiopiene şi georgiene din ciclul Adormirii Maicii Domnului. Inventariate de Jean-Michel van Esbroeck în 1981, ele au fost recent studiate exhaustiv de Simon Cl. Mimouni într-o monumentală monografie [7] , acelaşi savant pregătind şi o ediţie critică a întregului corpus. Aici lucrurile sunt mai complicate, deoarece dacă toate aceste texte de « adormire » sau « mutare »(dormitiones / transitus Mariae) au în comun anunţarea prealabilă a adormirii de către un înger, sosirea miraculoasă a tuturor apostolilor la Maria pentru a o mai vedea şi auzi înainte de moarte, precum şi ostilitatea evreilor faţă de trupul Mariei în momentul îngropării lui, domină în schimb o mare diversitate în ce priveşte locul morţii ( casa Mariei amplasată fie în Betleem, fie pe Muntele Măslinilor, fie în Sion ) şi al îngropării trupului ( mormântul Mariei situat fie în Valea lui Iosafat, fie în Muntele Măslinilor, fie în Gheţimani) , şi, mai cu seamă, în ce priveşte durata şederii trupului în mormânt ( 3 zile de obicei, dar 206 de zile în tradiţia coptă şi etiopiană care serbează până azi Adormirea pe 16/29 ianuarie iar Înălţarea la cer pe 9/22 august) şi împrejurările sfârşitului Mariei unde sunt atestate trei cazuri distincte:
1) Simplă adormire: după moartea în casa din Betleem sufletul Mariei merge preamărit la Tatăl, iar trupul ei îngropat în valea Muntelui Măslinilor e transportat în rai unde aşteaptă învierea cea de obşte a trupurilor; acesta e grupul cel mai vechi atestat de toate textele siriene şi de cel mai vechi text grecesc. Textul celei mai vechi „adormiri” este aşa numita Adormire a lui (Pseudo-) Iacob (S3) în 6 cărţi [8] , păstrată într-un manuscris din a doua jumătate a secolului VI; ea afirmă glorificarea sufletului Mariei şi transportarea trupului ei în paradis lângă Pomul Vieţii pentru a fi păstrat nestricăcios în aşteptarea fericirii viitoare desăvârşite la învierea generală a trupurilor; trupul Mariei e înviat doar provizoriu pentru ca Maria să facă împreună cu Apostolii o vizită în lumea de dincolo unde văd raiul şi iadul. Adormirea lui Iacob e un text de inspiraţie clar iudaică şi apocaliptică, situat undeva la mijloc între literatura apocaliptică ((apocalipsele iudaice, ale apostolilor şi ale Fecioarei ) şi cea hagiografică. Ea poate avea drept origine un text iudeo-creştin din secolul II. Aceeaşi orientare strict „dormiţionistă” e prezentă şi în cea mai veche „adormire” greacă, aşa-numita Adormire a lui (Pseudo-)Ioan (G1) [9] , care a cunoscut o uriaşă difuzare( peste 100 de manuscrise), fiind şi singurul apocrif utilizat ca text liturgic, deşi copiştii nu se abţin să nu semnaleze rezervele lor faţă de final: sufletul Mariei e luat de Iisus la Tatăl, iar trupul îngropat e ridicat după trei zile în rai, lângă Pomul Vieţii, pentru a aştepta aici în nestricăciune, lumină şi mireasmă, învierea universală.
2) Adormire şi înălţare cu trupul la cer ca momente distincte şi separate de un interval de 206 zile; grup intermediar atestat doar de textele copte şi etiopiene (din prima jumătate a secolului VI ).
3) Înălţare la cer sau asumpţie a Mariei la cer, fie a) fără înviere: Maria moare doar aparent, fiind de fapt nemuritoare şi mutată cu sufletul şi ( după trei zile) cu trupul la cer; fie b) cu înviere: Maria moare aievea, dar este mutată la cer, înviată şi preamărită. Orientarea „asumpţionistă” este comună majorităţii textelor greceşti şi latine care aparţin acestui grup cel mai recent, începând cu a doua jumătate a secolului VI şi sfârşind în Răsăritul bizantin cu marile trilogii închinate Adormirii în secolul VIII de Sfinţii Andrei Cretanul (G7), Ioan Damaschinul (G8) şi Gherman al Constantinopolului (G9) care toate afirmă clar asumpţia sau înălţarea cu moarte şi înviere a Mariei la cer…”[18]
[1] Her parents
Vezi şi Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul….. op. cit. p. 221-222.
24] hom. I. de nativ. B.V., 2, P.G., XCVI, 664 , [25] P.G., XLVII, 1137 , [26] de praesent., 2, P.G., XCVIII, 313 , [27] de laud. Deipar., P.G., XLIII, 488 , [28] P.L., XCVI, 278 , [29] in Nativit. Deipar., P.L., CLI, 324,
[3] Ibidem, [30] cf. Aug., Consens. Evang., l. II, c. 2,
[4] ibidem, [31] Schuster and Holzammer, Handbuch zur biblischen Geschichte, Freiburg, 1910, II, 87, note 6
[5] ibidem, [32] Anacreont., XX, 81-94, P.G., LXXXVII, 3822
[6] ibidem, [33] hom. I in Nativ. B.M.V., 6, II, P.G., CCXVI, 670, 678
[7] [43] Tischendorf, Evangelia apocraphya, 2nd ed., Leipzig, 1876, pp. 14-17, 117-179
[44] P.G., XLVII, 1137 , [45] P.G., XCVIII, 313 [46] P.G., XXXVCIII, 244
[44] P.G., XLVII, 1137 , [45] P.G., XCVIII, 313 [46] P.G., XXXVCIII, 244
apud. The Presentation of Mary
[8] [48] de virgin., II, ii, 9, 10, P.L., XVI, 209 sq., apud , idem, ibidem.
[9] Descoperirea sau Protoevanghelia lui Iacob, traducere din franceză de diac. Ioan I. Ică jr după Ed. E. DE STRYCKER, La forme la plus ancienne du Protoevangile de Jacques (Subsidia hagiographica 33), Bruxelles, 1961, p. 64-190), în Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul…op. cit., p. 221-235.
[11] Mary and Our Lord's Resurrection [95] de Virginit., III, 14, P.L., XVI, 283 , [96] Or. IX, P.G., C, 1500 , [97] de div. offic., VII, 25, P.L., CLIX, 306 , [98] de excell. V.M., 6, P.L., CLIX, 568 , [99] Quadrages. I, in Resurrect., serm. LII, 3 , [100] Exercit. spirit. de resurrect., I apparit. , [101] de myster. vit. Christi, XLIX, I , [102] In IV Evang., ad XXVIII Matth. , [103] See Terrien, La mere de Dieu et la mere des hommes, Paris, 1902, I, 322-325.
[12] Michael-Jean van Esbroeck : MAXIME LE CONFESSEUR, Vie de la Vierge (Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium 479 : Scriptores iberici 22), Lovanii, 1986, apud Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul... op. cit. p. 167-168.
[13] Preot prof. univ. dr. PETRU REZUŞ, TEOLOGIA ORTODOXĂ CONTEMPORANĂ, EDITURA MITROPOLIEI BANATULUI, Timişoara, 1989, p. 365.
[191] E. Popoviciu, Istoria bisericească, trad. de Atanasie şi Gherasim vol. I Bucureşti, 1900, p. 168; şi V. Loichiţă, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Preacurată, în „Candela” An XLVIII, Nr. 1-12, 1937, p. 234.
[192] J. Bellamy, art. Assomption de la Sainte Vierge, în Dict. De theol. Cath., t. I2 col 2129. Alte versiuni asupra anului adormirii Maicii Domnului la….
[193] Popoviciu, op. cit. p. 168. t. I.
[194] Această părere este susţinută din punct de vedere istoric de J. Marta, Ni Ephese, ni Panaghia Capouli, mais, Jerusalem. Etude historique sur le lieu de la mort de la Sainte Vierge, 1910. Locul de petrecere în Ierusalim al Preacuratei Fecioare era Foişorul de pe Muntele Sion. Vezi I. Nicorescu , Casa Preacuratei Fecioare Maria, în Foaia Diecezană, An LV, Nr. 1-2, Caransebeş, 11 Ianuarie 1942 p. 6 sq.
[14] Protos. Nicodim Măndiţă, VIAŢA MAICII DOMNULUI, PARTEA I AURORA CREŞTINISMULUI, Se tipăreşte cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura AGAPIS, f. a., Bucureşti, p. 350. Precuvântarea scrisă de autor are la sfârşit anul 1941, 26 decembrie Soborul Maicii Domnului. (Episcopia Alexandriei şi Teleormanului a fost înfiinţată în 1996).
[15] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, op. cit., p. 179.
[17] VIEŢILE SFINŢILOR PE AUGUST, RETIPĂRITE ŞI ADĂUGITE CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, EDIŢIA A II-A, EDITURA MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA , 2005, p. 229-230.
[18] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul , Maxim Mărturisitorul, op. cit., postfaţă, p. 271-273.
[7] SIMON CL. MIMOUNI, Dormition et Assomption de Marie. Histoire des tradition anciennes (Theologie historique 98), Paris, 1995.
[8] Ibid., p. 91-101; cartea I prolog; II convocarea Apostolilor; III minunile Mariei; IV adormirea; V-VI apocalipsa Mariei: vizitarea raiului (V) şi a iadului (VI).
[9]Ibid., p. 118-127; trad. românească C. Bădiliţă, 1999, p. 225-236; introducere p. 221-223.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu