sâmbătă, 12 martie 2011

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron

„Întru această zi, în Sâmbăta cea dintâi a postului, serbăm o minune preaslăvită, care o a făcut prin colivă sfântul şi prealăudatul marele mucenic Teodor Tiron[1]. Care s-a întâmplat în acest chip: Când Iulian Paravatul[2] a luat sceptrul împărăţiei după Constantie, fiul marelui Constantin, şi s-a depărtat de la Hristos la închinarea la idoli, atuncea prigoană foarte mare s-a întărâtat asupra creştinilor, de faţă şi pe ascuns. Că nevrând acel păgân să muncească greu şi încă ruşinându-se să cadă aşa asupra creştinilor; încă şi temându-se ca să nu se adauge mai mulţi din credincioşi, a gândit tulburătorul şi netemătorul de Dumnezeu, cum ar putea pe ascuns să-i spurce şi să-i facă păgâni. De unde şi ştiind aceasta , că poporul lui Hristos în săptămâna cea dintâi a sfântului post mai bine se curăţeşte şi se lipeşte mai aproape de Dumnezeu; pentru aceasta chemând pe Eparhul[3] cetăţii, i-a poruncit, să scoată afară fără întârziere şi să lepede toate bucatele cele de vânzare, care se vindeau după obicei, şi alte bucate să pună în târg de vânzare, adică pâine şi băutură, spurcându-se acelea mai intâi cu sânge din jertfele idoleşti şi amestecându-le la un loc; ca doară aşa s-ar spurca creştinii cumpărând acelea pentru post şi mai alea întru o curăţenie ca aceea. Iar Eparhul îndată porunca împărătească a plinit-o şi a pus bucate şi băuturi prin tot târgul pângărite din jertfele lor. Ochiul lui Dumnezeu însă, care vede toate şi surpă pe cei înţelepţi întru meşteşugirea lor şi pururea se grijeşte de noi servii săi, acela a stricat şi acele planuri urâte ale călcătorului de lege care erau asupra noastră. Pentru că a trimis la Evdoxie, arhiereul acelei cetăţi, carele încă nu ştia bine de acel sfat, pe marele mucenic al său Teodor, carele era ostaş din ceata Tironilor, de unde s-a şi numit Tiron. Acesta de faţă, nu prin somn, stând înaintea lui i-a zis: cât mai curând sculându-te, adună turma lui Hristos şi porunceşte cu tărie, ca să nu cumpere nimenea dintr-înşii nici un fel de bucate ce se vinde în târg. Pentru că păgânul împărat, toate acelea le-a spurcat cu sânge din jertfe. Iar el nepricepându-se l-a întrebat zicând: cum se va putea ca să nu cumpere de acelea ce se vând în târg cei lipsiţi în casele lor? Iar el a zis: Colivă dându-le, vei mângâia lipsa lor. Şi iarăşi nepricepându-se l-a întrebat: Ce este aceea colivă? Iar marele Teodor a zis: GRÂU FIERT; că aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în părţile Evhaitei. Şi iar cu deadinsul l-a întrebat pe el Patriarhul, zicând: Cine eşti tu carele mângâi poporul cel creştinesc şi porţi grijă de dânsul? Şi sfântul a zis: Mucenicul lui Hristos, Teodor, pe care m-a trimis el acum întru ajutorul vostru. Iar patriarhul îndată sculându-se a spus mulţimii poporului cele ce văzuse. Şi aşa făcând precum le dăduse sfat sfântul, a păzit turma lui Hristos nevătămată de acea plănuire a vrăjmaşului şi călcătorului de lege. Iar el văzând că s-a vădit vileşugul lui şi nimica n-a folosit, însuşi din destul umplându-se de ruşine, iarăşi a poruncit să se pună în târg bucate de mâncare după obicei. Poporul lui Hristos însă după ce s-a sfârşit săptămâna, dând mulţumită făcătorului său de bine şi mucenicului, veselindu-se i-a făcut pomenirea întru această Sâmbătă cu colive. Deci, de atuncea noi credincioşii şi până acum înnoind acea minune ca să nu fie acel lucru aşa de mare al mucenicului întru uitare, după vremi cinstim şi lăudăm pe marele Teodor cu colivi. Pe acest mare mucenic, cumplit l-a muncit mai-nainte pe vremea împărăţiei lui Maximin cezarul de la răsărit, netemătorul de Dumnezeu Bringa Prepositul. Şi mai întâi a răbdat munci mari; după aceea capiştea[4] dumnezeilor lor a ars-o şi a împărţit săracilor toată averea şi podoaba ei. Şi măcar că oarecare venise să-l sfătuiască şi să-l întoarcă; dar el în nici un chip nu i-a ascultat şi n-a făcut pe voia lor şi foarte mult muncindu-l, mai pe urmă l-a aruncat într-un cuptor foarte ars; şi încă şi acolo păzindu-se nevătămat, fiind în mijlocul cuptorului, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi amin.”[5]


[3] EPÁRH s. m. 1. titlu de prefect în Bizanț. 2. conducător, șef al unei eparhii (http://dexonline.ro/ )
[4] Capişte = templu sau altar dedicat zeităților antice (http://dexonline.ro/ ).
[5] TRIODUL, ediţia a IV, Editura Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti 1930, pp 198-199.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...