Despre Maica Domnului (partea VI)

de Pr Ioan CIUNGU

8. Ce ştim despre biografia Maicii Domnului pe baza documentelor biblice[1]?

       Primele documente biblice care vorbesc despre Maica Domnului sunt Evangheliile. „Datarea standard acceptată de către cercetători, chiar şi în cercurile foarte liberale, este următoarea:  anii 70 pentru Evanghelia după Marcu, anii 80 pentru Evangheliile după Matei şi Luca, anii 90 pentru Evanghelia după Ioan. Dar fiţi atent aceste date se încadrează încă în timpul vieţii a numeroşi martori oculari ai vieţii lui Iisus, inclusiv a unor martori ostili, care ar fi corectat orice învăţătură greşită ce ar fi circulat despre El. În consecinţă, aceste date târzii pentru scrierea Evangheliilor nici măcar nu sunt atât de târzii. De fapt am putea face o comparaţie foarte instructivă. Cele mai timpurii biografii ale lui Alexandru cel Mare au fost scrise de Arrian şi de Plutarh la mai mult de 400 de ani după moartea lui Alexandru, în 323 î Cr.,  şi cu toate acestea istoricii le consideră în general demne de încredere.”[2]

“ Cititorul Evangheliilor este de la început surprins de faptul că găseşte aşa de puţin despre Maria, dar această obscuritate a Mariei în Evanghelii a fost studiată pe larg… În comentariul despre « Magnificat » , publicat în 1518, chiar Luther exprimă credinţa că Evangheliile o laudă suficient pe Maria, prin faptul că o numesc (de opt ori) Mama lui Iisus.”[3]

       „ Evangheliile canonice cuprinse în Noul Testament nu sunt şi nici nu şi-au propus drept scop să fie biografii detaliate, « vieţi » ale lui Iisus Hristos şi ale Mariei, Mama Sa; intenţia evangheliştilor era aceea de a oferi un rezumat al predicii Apostolilor şi de a da astfel mărturie despre cuvintele şi actele lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca aceia care ascultă sau citesc Evangheliile să creadă în El şi crezând să se mântuiască…”[4]

       Informaţiile biblice despre Viaţa Maicii Domnului[5] conform Evangheliilor canonice, încep cu situaţia ei civilă de fecioară, numită Maria, logodită cu un bărbat cu numele Iosif, locuind în cetatea Nazaret din regiunea Galilea.

       În această perioadă fecioara Maria este vizitată de îngerul Gavriil, care  îi aduce mesajul că ea este favorizată de Domnul, că este binecuvântată şi aleasă dintre toate femeile pentru a-L primi din cer pe Fiul Lui şi a-L naşte pe pământ cu numele de Iisus, care va primi tronul regelui David, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

       Ştiindu-se fecioară, Maria îşi exprimă nedumerirea cu privire la posibilitatea ca ea să nască fără a avea legături trupeşti cu vreun bărbat. Îngerul îi face cunoscută posibilitatea zămislirii suprafireşti  prin lucrarea Duhului Sfânt, prin puterea Celui Preaînalt. Pentru ca ea să înţeleagă că totul se va realiza mai presus de legile naturale, îngerul îi dă exemplu pe Elisabeta, rudenia ei, care a zămislit un fiu depăşind două legi naturale: bătrâneţea şi sterilitatea. În acest context fecioara Maria se consideră supusă (roabă) a Domnului şi acceptă mesajul adus, iar îngerul pleacă de la ea.

       Astfel Maria, care Îl purtase în suflet pe Domnul, acum Îl avea zămislit şi în pântece. În aceste condiţii merge în regiunea Iudea să o viziteze pe Elisabeta. Acolo,  timp de aproximativ trei luni, ele sunt fericite în ambianţa Duhului Sfânt.

        Venită înapoi în Nazaret, Maria, însărcinată în luna a treia, îi face o surpriză dureroasă lui Iosif, care nu ştie nimic de zămislirea ei suprafirească şi care, potrivit legii mozaice, ar trebui să o condamne pentru infidelitate spre a fi omorâtă cu pietre, întrucât el nu s-a atins de ea. Însă, după o perioadă de cugetare, Iosif se dovedeşte atât de drept încât renunţă la dreptatea lui, cu scopul de a evita expunerea ei tragică. În consecinţă, el decide ca fără publicitate  să-şi elibereze logodnica de obligaţiile ei legale. Tocmai în acest context al gândirii lui, îngerul Domnului îi înlătură frica de a o lua pe Maria la el, revelându-i originea sarcinii ei şi comunicându-i numele care urmează să fie dat Fiului ce se va naşte. Numele Iisus exprimă misiunea care o va avea, adică aceea de a mântui pe poporul Său de păcate.  Astfel clarificate lucrurile, Iosif îşi acceptă calitatea de tată legal pentru Fiul ce urmează să se nască, şi de asemenea, de soţ, Maria devenind treptat în mod oficial, în exterior, nevasta lui.

       Maria, logodnică-nevastă, îl însoţeşte pe Iosif, logodnicul-soţ, în călătoria de la Nazaret la Betleem, pentru a se conforma, ca şi alţi locuitori de sub autoritatea imperială romană de atunci, recensământului ordonat de Cezar August. Pe când erau la Betleem s-a împlinit timpul ca ea să nască. „Şi a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.”

       Maria, Iosif şi Pruncul Iisus, aşezat în iesle, sunt vizitaţi la scurt timp de păstorii trimişi de îngerul Domnului. Păstorii răspândesc mesajul îngerilor cu privire la Copilul Nou-Născut care aduce în lume bucurie mare, căci El este „Mântuitor”, „Hristos Domnul”. Toţi cei care auzeau cele spuse de păstori se mirau, „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa”.

       La opt zile de la Naştere, părinţii Maria şi Iosif se conformează legii mozaice, fac Pruncului circumcizia şi-I pun numele Iisus.

       La patruzeci de zile de la Naştere, părinţii Maria şi Iosif se conformează Legii mozaice, duc Pruncul la Templul din Ierusalim cu dublu scop: de a-L prezenta pe Prunc înaintea Domnului, fiind întâiul născut, şi de a aduce jertfă de curăţire după naştere. Cu această ocazie, un om drept şi temător de Dumnezeu, căruia Domnul îi spusese că nu va muri până nu va vedea pe Mesia, având Duhul Sfânt asupra lui, Îl primeşte în braţe sale pe Pruncul Iisus şi Îi mulţumeşte Domnului că l-a ajutat să vadă pe Cel Care aduce naţiunilor  mântuirea şi luminarea, iar poporului Israel slavă. Adresându-se mamei lui Iisus, Simeon îi prooroceşte că Pruncul Iisus va fi pentru unii din Israel pricină de cădere, pentru alţii de ridicare, şi va fi motiv de contradicţii. De asemenea, Simeon îi prevesteşte Mariei că prin sufletul ei „va trece sabie” , adică ea va avea mult de suferit din cauza celor care Îl vor insulta, persecuta şi omorî pe Iisus.

        Maria, Iosif şi Pruncul Iisus sunt vizitaţi de magii veniţi de la Răsărit, călăuziţi de o stea deosebită. Magii se închină Pruncului şi-I dau daruri: aur, tămâie şi smirnă.

        Mama şi Pruncul Iisus sunt luaţi apoi de Iosif, conform poruncii date de îngerul Domnului, şi duşi pe fugă în Egipt, pentru a salva pe Prunc de la moartea plănuită de regele Irod. Ei rămân în Egipt până când din nou îngerul Domnului îl înştiinţează pe Iosif că Irod a murit şi se pot întoarce în pământul lui Israel. Astfel ajung să se stabilească iarăşi în Nazaret, temându-se să rămână în Iudea unde succesor al lui Irod era Arhelau.

       Părinţii lui Iisus călătoresc în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Când Iisus era de doisprezece ani, părinţii Lui, îngrijoraţi, abia după trei zile de căutare L-au găsit în templu în mijlocul învăţătorilor,  uimindu-i pe toţi cu priceperea şi răspunsurile Lui. Când mama Lui I-a zis: „ Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi!” , El a răspuns: „ De ce era să mă căutaţi?  Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Deşi oarecum de neînţeles cuvintele Lui, totuşi ele erau păstrate de Mama Lui „în inima ei”.

        Mama lui Iisus era conştientă de puterea deosebită a Fiului ei. Astfel, la nunta din Cana Galileii ea apelează la El pentru a-i salva pe miri din situaţia dezonorantă cauzată de lipsa vinului. Ea intermediază colaborarea dintre oameni şi El, spunându-le celor care serveau: „Să faceţi tot ce vă va spune.” Ea este, deci, la originea primei minuni făcută de Iisus:  transformarea apei în vin.

       Mama lui Iisus este numită fericită de către o femeie din popor, care asculta explicaţiile Lui despre alungarea duhurilor necurate şi despre etapele prin care trece un om până ajunge posedat de ele. Această femeie este a doua, după Elisabeta, care o numeşte fericită pe Maria. Cuvintele acelei femei au fost următoarele: „ Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt!” Iisus a răspuns atunci: “Fericiţi mai de grabă cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l respectă!”  Prin acest răspuns Iisus arată originea fericirii pe care o posedă Mama Sa şi de care se pot împărtăşi şi alţii. De asemenea, prin cuvintele  „ mai de grabă” El făcea, probabil, referire la durerile Mamei Sale, căci unii Îl considerau pe Iisus nebun şi nu credeau în El, inclusiv fraţii Lui.(Marcu 3, 21 ;  Ioan 7,5). Durerile ei nu lispsesc.

        Credinţa mamei lui Iisus este folosită ca termen superior de comparaţie atunci când El zice : „ Oricine face voia lui Dumnezeu acela este fratele Meu şi sora Mea şi Mama Mea.” În aceste condiţii poate fi cineva inclus în Familia lui Iisus.

        Mama lui Iisus devine mamă spirituală a ucenicului iubit de Iisus, Ioan Evanghelistul, atunci când din durerea crucificării Iisus li se adrersează:

«  Femeie, iată fiul tău! »  şi  « Fiule, iată mama ta! »  „ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.”

       Mama lui Iisus stăruie în rugăciune împreună cu apostolii, cu femeile şi cu fraţii lui Iisus, în Ierusalim după înălţarea lui Iisus la cer, aşteptând venirea puterii de sus pe care Iisus a promis-o. În ziua când evreii sărbătoreau Cincizecimea, coincizând şi cu  cincizeci de zile după Înviere, a venit Duhul Sfânt peste ei sub forma unor limbi ca de foc, dându-le puterea să vorbească în multe alte limbi despre Evanghelie.

---

[1]  Criteriile sau calităţile necesare unei scrieri  pentru ca Biserica Creştină din primele veacuri să-i acorde cinstea de a fi numită scriere canonică, şi prin urmare să devină biblică, au fost două : originea ei apostolică şi inspiraţia divină. Procesul de selectare a scrierilor canonice a durat timp de câteva sute de ani. Totuşi,. deja în sec. IV , Sf. Atanasie, într-o scrisoare de Paşti, dă lista celor 27 de cărţi ( scrieri ) canonice, aşa cum le avem azi în Noul Testament.  P.C. Diacon NICOLAE I. NICOLAESCU, P.c. Pr. Grigorie Marcu, P.C. Pr. Sofron Vlad, P.C. Pr. Prof. Liviu G. Munteanu, STUDIUL NOULUI TESTAMENT, Manual pentru Institutele teologice, EDIŢIA A DOUA,  EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ, BUCUREŞTI, 1977, p. 19.

[2] Lee Strobel,  Pledoarie pentru Cristos, investigaţia personală a unui jurnalist de la secţia juridică a Chicago Tribune, trad. Claudia Guiu, Cartea Creştină, Oradea, 2004, p. 35-36.

[3] Mary in the gospels

http://www.newadvent.org/cathen/15464b.htm

[4] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Naşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului- trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului-, Ediţia a II-a, Traducere şi postfaţă de diac. Ioan  I. Ică jr, DEISIS, Sibiu 2007, p. 267.

[5] Matei 1, 18; Luca 1, 27; (Logodna);  Luca 1, 26-38, ( Anunţarea Naşterii sau Buna Vestire); Luca 1, 39-56 (Vizita Mariei la Elisabeta şi întoarcerea la Nazaret); Matei 1, 20-25( Îndoiala lui Iosif cu privire la sarcina Mariei şi apoi înştiinţarea primită de el prin înger); Luca 2, 1-39 (Naşterea lui Iisus în Betleem, păstorii şi îngerii,  circumcizia, prezentarea la templul din Ierusalim şi purificarea); Matei 2 ( magii, fuga în Egipt, întoarcerea în Nazaret); Luca 2, 41-51 (Iisus în templul din Ierusalim la 12 ani); Ioan 2, 1-12 (Mama lui Iisus intervine la nunta din Cana); Luca 11, 27-28 (o femeie din popor o numeşte fericită pe mama lui Iisus); Marcu 3, 31-35 şi 6, 1-6 (fraţii şi Mama lui Iisus); Ioan 19, 26-27 (Maica Domnului sub Cruce); Faptele Apostolilor 1, 14 (Mama lui Iisus cu ucenicii şi femeile în rugăciune după Înălţarea lui Iisus la cer); Galateni 4, 4 şi Apocalipsa 12, 1-6  ( referinţe la Maica Domnului ).

 Ordinea textelor este după   Mary in the gospels  http://www.newadvent.org/cathen/15464b.htm;  la fel şi la

Pr. Dr. Marius Ţepelea, MARIOLOGIA PRIMELOR TREI SECOLE, Editura EMIA, Deva, p. 31-51; la fel,  primele evenimente,  la   + Valerian Zaharia, FLORI ALESE DIN GRADINA SFINTELOR SCRIPTURI –CONCORDANTA BIBLICA - , EDITURA EPISCOPIEI ORTODOXE ROMINE ORADEA, ORADEA 1955,  p. 43.