luni, 21 august 2023

Pe 21 august îl sărbătorim pe SFÂNTUL TADEU din EDESSA, APOSTOL DINTRE CEI 70. Sfântul Tadeu din Edessa l-a botezat și l-a vindecat de pata de lepră pe care o mai avea Regele Avgar al Edessei. Potrivit Sfintei Tradiții, Regele Avgar (Abgar) era bolnav de lepră pe tot corpul. El l-a trimis pe pictorul său Anania cu o scrisoare la Domnul nostru Iisus Hristos, rugându-L să vină la el și să-l vindece. De asemenea, regele i-a dat lui Anania misiunea să facă un portret al Domnului. Deși Anania s-a străduit să Îl picteze pe Mântuitorul, n-a reușit. Mântuitorul i-a dat lui Anania o scrisoare scurtă prin care îi răspundea lui Avgar că îi va trimite un apostol să-l vindece. Apoi, Mântuitorul a cerut apă și o mahramă, S-a spălat pe Față, a pus mahrama pe Fața Lui, iar pe mahramă S-a imprimat Chipul Feței Lui. Aceasta este considerată Icoana Făcută de Dumnezeu, sau Icoana Nefăcută de Mână Omenească, sau Sfânta Mahramă. Anania a dus scrisoarea și Sfânta Mahramă la Avgar. Cu mult respect, Avgar a pus Sfânta Mahramă pe fața sa și s-a vindecat de lepră, încât numai o pată mică i-a mai rămas. De această pată urma să-l vindece apostolul promis de Mântuitorul. Sfânta Mahramă este sărbătorită pe 16 august. Actualmente, pe locul cetății antice Edessa este orașul Urfa, în Turcia. ... Icoana de pe Sfânta Mahramă este repictată în multe biserici. Ea este icoana principală din Catedrala Forțelor Armate Ruse, catedrală sfințită în iunie 2020.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Faţa Ta, Doamne, voi căuta. Să nu-ţi întorci Faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău; Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu!” (Psalmul 26, 13 – 15 ; în alte Biblii este Psalmul 27) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=26

 


Mai multe aspecte referitoare la Sfântul Tadeu din Edessa, precum și la Sfânta Mahramă, putem afla din articolele următoare:

 

Apostolul Tadeu, https://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Tadeu

 

Apostle Thaddeus of the Seventy, https://www.oca.org/saints/lives/2023/08/21/102355-apostle-thaddeus-of-the-seventy

 

Viața Sfântului Apostol Tadeu, https://doxologia.ro/viata-sfantului-apostol-tadeu

 

Sfânta Mahramă a Domnului – „icoana făcută de Dumnezeu”, https://doxologia.ro/sfanta-mahrama-domnului-icoana-facuta-de-dumnezeu

 

Translation of the Image “Not-Made-By-Hands” of our Lord Jesus Christ from Edessa to Constantinople, the Third “Feast of the Savior in August”, https://www.oca.org/saints/lives/2023/08/16/102304-translation-of-the-image-not-made-by-hands-of-our-lord-jesus-chr

 

……………………………………………………………………………………

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:


ICOANA “SFÂNTUL MÂNTUITOR” , CHIPUL NEFĂCUT DE MÂINI, ESTE ICOANA PRINCIPALĂ DIN CATEDRALA FORȚELOR ARMATE RUSE, CU HRAMUL “ÎNVIEREA LUI HRISTOS”, CARE A FOST SFINȚITĂ DUMINICĂ, 14 IUNIE 2020, DE PATRIARHUL KIRILL. IMAGINEA ACESTEI ICOANE O PUTEM OBSERVA SUS ÎN CUPOLA PRINCIPALĂ, DAR ȘI JOS. CEA DE JOS A FOST PLĂTITĂ DE PREȘEDINTELE VLADIMIR PUTIN. CATEDRALA SE VA DESCHIDE PENTRU PUBLIC DIN 22 IUNIE 2020. (scurtă amintire a știrilor; articole în engleză din 15 iunie 2020 etc.). NE AMINTIM CĂ DIN MARTIE 2020 ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI S-AU ADĂUGAT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE. ÎNGROZIȚI ȘI SCÂRBIȚI DE NIHILISMUL ATEILOR CARE LE-AU UCIS ȚARUL ÎMPREUNĂ CU FAMILIA ETC, RUȘII DAU DOVADĂ DE MULTĂ ÎNȚELEPCIUNE ȘI SE ÎNTORC BINE SPRE DUMNEZEU.

 

Despre CINSTITUL VEȘMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ne amintește astăzi, 23 iulie (10 iulie pe stil vechi), CALENDARUL ORTODOX GEORGIAN (calendar pe stil vechi; la ei astăzi este 10 iulie; calendar iulian). Foarte interesant, emoționant și important ce am aflat din pagina de azi a acestui calendar! Știam din Sfânta Evanghelie că la Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos soldații L-au dezbrăcat de HAINELE LUI și le-au împărțit între ei. Iar CĂMAȘA LUI, care era fără cusătură, țesută de sus până jos, soldații n-au sfâșiat-o ca s-o împartă, ci au hotărât să o dea unuia dintre ei, care o va câștiga prin tragere la sorți. Pagina de azi a calendarului ne spune că atât CĂMAȘA, cât și o parte din VEȘMÂNTUL (sau roba purtată pe deasupra) DOMNULUI au ajuns în GEORGIA. Despre CĂMAȘĂ se spune că este sub o criptă în temeliile Catedralei Patriarhale din orașul MȚHETA. Despre o parte din VEȘMÂNT se spune că a fost luată de Șahul Persiei Abbas I împreună cu alte comori. Apoi, Șahul a dat-o în dar Țarului Mihail Feodorovici și Patriarhului Filaret, fiind așezată cu mare cinste la Moscova, în Biserica Adormirii Maicii Domnului, în anul 1625. Tocmai acest eveniment este cinstit pe 10 iulie: MUTAREA CINSTITULUI VEȘMÂNT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS DIN PERSIA LA MOSCOVA. Alte părți din CINSTITUL VEȘMÂNT sunt venerate în Germania (la Trier) și în Franța (la Argenteuil). ... În Calendarul Georgian este cinstită CĂMAȘA DOMNULUI pe data de 1 octombrie, pe stil vechi. ... CINSTITUL VEȘMÂNT ajuns la Moscova a fost împărțit în mai multe părți și dus în diferite locuri. La fel se va fi întâmplat și cu TUNICA sau CĂMAȘA. Să observăm că germanii au emis în anul 1959 timbru poştal cu Tunica sau Cămaşa lui Hristos. În Franța, din anul 2005 au reînceput pelerinajele la Tunica de la Argenteuil.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre ZIUA BIBLIEI, sărbătorită în Biserica Ortodoxă Română pe 13 noiembrie, ne amintește și în acest an, 2026, prin afișul distribuit, doamna Monica Gujan, profesoară documentaristă la Centrul de Documentare și Informare al Liceului Tehnologic "Johannes Lebel" din Tălmaciu, jud Sibiu. Îi mulțumim frumos pentru că ne amintește de faptul că TOATĂ SCRIPTURA (TOATĂ BIBLIA) ESTE INSPIRATĂ DE DUMNEZEU ȘI ESTE DE FOLOS SPRE EDUCAREA OAMENILOR, SPRE ÎNDREPTAREA OAMENILOR, SPRE ÎMBUNĂTĂȚIREA OAMENILOR. De asemenea, îi mulțumim frumos pentru că ne amintește și de faptul că tot pe 13 noiembrie este ZIUA MONDIALĂ A BUNĂTĂȚII, îndemnându-ne SĂ ALEGEM SĂ FIM BUNI, atât noi adulții, cât și copiii, elevii! ... În Biserica Ortodoxă Română se sărbătorește ZIUA BIBLIEI pe 13 noiembrie începând din anul 2006. ... OBSERVĂM CĂ ÎN SUA, ‌în anul 1941, Președintele Franklin Delano Roosevelt a declarat pentru prima dată Săptămâna Națională a Bibliei în Săptămâna Zilei Recunoștinței, după atacul de la Pearl Harbor. În prezent, Duminica Națională a Bibliei este sărbătorită în a patra duminică din ianuarie, iar Săptămâna Națională a Bibliei este sărbătorită în Săptămâna Zilei Recunoștinței, Ziua Recunoștinței fiind în a patra Joi din noiembrie. ... OBSERVĂM CĂ ACTUALMENTE BIBLIA este TRADUSĂ în peste 800 de limbi, având acces la ea peste 6 miliarde de oameni. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, Doamne Iisuse Hristoase Fiule Atotsfânt și Atotputernic al lui Dumnezeu, Te rugăm frumos prin Duhul Atotsfânt și Atotputernic, spre slava Veșnicului Dumnezeu Atotsfânt și Atotputernic Tatăl nostru Ceresc, ajută-ne să ne folosim cum se cuvine de Biblie, ca să ne putem îmbunătăți și câștiga mântuirea! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/share/p/19yAFek8Cp/