Pr. prof. Ion Ciungu
“Am văzut apoi, în mâna dreaptă a
Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte
peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este
vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate peceţile ei? Dar nimeni în cer,
nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în
ea. Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea,
nici să se uite în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a
biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi
cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa, capitolul 5,
versetele 1 – 5)
Prima
Biblie tipărită se numește Biblia Gutenberg și era o ediție în limba latină,
cunoscută sub numele de Vulgata. A fost tipărită în orașul german Mainz, de Johann Gutenberg, probabil în
anul 1455. E posibil să fi fost produse 180 de copii, din care mai există 48.
https://en.wikipedia.org/wiki/Bible#/media/File:Gutenberg_Bible,_Lenox_Copy,_New_York_Public_Library,_2009._Pic_01.jpg
.........................................
Despre folosul pe care îl putem avea de la Dumnezeu prin
cunoașterea evenimentelor trecute și viitoare revelate în ultima carte din
Biblie, carte numită APOCALIPSA, ne amintește Markus Majonica, în articolul Offenbarung (1): Ein Buch mit sieben
Siegeln?, [Apocalipsa (1): O carte cu șapte peceți?], publicat în 23 noiembrie 2020, pe website-ul calendarului creștin german LEBEN IST MEHR. https://www.lebenistmehr.de/leben-ist-mehr.html?datum=23.11.2020
Traduc acest scurt articol spre posibilul folos sufletesc
al celor care vor să-l citească:
Probabil că nu există nici o parte a Sfintei Scripturi în
jurul căreia să se împletească mai multe întrebări și legende ca în jurul
ultimei cărți a Bibliei. Deja cunoscutul titlu împrumutat din primul verset al
textului original grec – « Apocalipsa » - sună extrem de misterios.
La aceasta se adaugă faptul că Apocalipsa, după cum
observăm deja din primul verset, tratează un curs de evenimente care trebuie să
se petreacă « în curând », adică la un moment nedefinit în viitor. Iar viitorul
este nesigur din punct de vedere uman. De asemenea, limba acestei cărți biblice
pare fantastică și enigmatică în același timp: se vorbește despre ființe
ciudate cu nenumărați ochi, despre un miel, un balaur, un șarpe etc. Deci,
textul ne amintește oarecum de basmele și legendele pe care le cunoaștem. De
asemenea, locul acțiunii se tot schimbă. Odată acțiunile au loc pe pământ, apoi
iarăși într-un loc ceresc, din altă lume. În cele din urmă Apocalipsa abordează
evenimente înfricoșătoare.
Sunt descrise catastrofe naturale și politice, iar în
cele din urmă chiar sfârșitul cosmosului pe care îl cunoaștem. Nu-i de mirare
că din timpul publicării ei și până astăzi au apărut nenumărate speculații cu
privire la semnificația concretă a prezicerilor și la timpul sosirii lor. Iar pentru
mulți cititori ea rămâne proverbiala « Carte cu Șapte Peceți ».
Se poate totuși înțelege această carte de la sfârșitul
Bibliei ? Poate fi citită cu folos ? Mi-ar plăcea să încerc împreună
cu dumneavoastră să primim acces în acestă carte plină de mister. În același
timp mi-ar plăcea să privesc textul în mod sobru : deci, speculații
sălbatice cu siguranță nu veți găsi.
Întrebarea la care să reflectăm pentru răspuns:
Ce spune Apocalipsa despre existența indestructibilă a
lumii ?
O fină sugestie pentru viață:
Apo-kalypse = « a înlătura vălul » : deci, revelarea
a ceea ce este încă ascuns.
Lectura zilnică din Biblie:
Offenbarung 5,1-10
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 5,
versetele 1 – 10 : http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=5
https://www.crestinortodox.ro/biblia/Apocalipsa-Sfantului-Ioan/Cartea-cu-sapte-peceti-si-Mielul/
.....................................................................................................
Aici am terminat de tradus primul articol (episod) al lui
Markus Majonica despre Apocalipsa.
S-ar putea întâmpla să
dorim să (re)vedem următoarele articole:
Invitaţie la lectură pentru suflet, Apocalipsa
sfântului Ioan: un comentariu ortodox / arhiepiscop
Averchie Tauşev; cuv. înainte de pr. Serafim Rose;
trad. din lb. eng. de Felix Truşcă. – Bucureşti: Editura Sophia; Alexandria:
Cartea Ortodoxă, 2005.
INVITAȚIE LA FERICIRE ( Apocalipsa: exigenţe
religios-morale; timp eshatologic interpretabil; comentariul arhiepiscopului
rus Averchie; aspect consolator )
AZI, LA 1950 DE ANI DE LA CUCERIREA IERUSALIMULUI ȘI
DISTRUGEREA TEMPLULUI DE CĂTRE ROMANI (în anul 70 d. Hr.), SE CUVINE SĂ MEDITĂM
LA FAPTUL CĂ S-A ÎMPLINIT CU O EXACTITATE UIMITOARE PROFEȚIA MÂNTUITORULUI
LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FĂCUTĂ CU 40 DE ANI MAI ÎNAINTE! SE CUVINE,
DE ASEMENEA, SĂ LUĂM ÎN SERIOS ALTĂ PROFEȚIE FĂCUTĂ DE EL, ȘI ANUME CĂ VA VENI
ZIUA ÎN CARE EL VA FI JUDECĂTORUL LUMII, IAR NOI, ASEMENEA TUTUROR CELORLALȚI
OAMENI, VOM FI CHEMAȚI LA JUDECATĂ ÎN FAȚA LUI. (Din fila de calendar creștin
german LEBEN IST MEHR, de la ziua de 7 septembrie 2020; scurtă invitație la
meditație!)
DOUĂ CREZURI DESPRE ORIGINEA LUMII:
1) LUMEA A FOST CREATĂ ÎN ȘASE ZILE DE CĂTRE DUMNEZEU ATOTPUTERNIC; 2) LUMEA A
APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, ÎN MILIARDE DE ANI, FĂRĂ NICI UN DUMNEZEU. VULCANUL DIN
MUNTELE ST. HELENS (SUA) NE AJUTĂ SĂ ÎNȚELEGEM CĂ PĂMÂNTUL POATE SĂ FIE MULT
MAI TÂNĂR DECÂT PRETIND ATEII (din fila calendarului creștin german LEBEN IST
MEHR, din ziua de joi, 6 august, 2020; scurtă invitație spre a ne analiza în
care categorie suntem și în care am dori să fim)
CE ESTE VIAȚA? ESTE POSIBIL CA EA SĂ
FI APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE DIN MATERIE MOARTĂ, CUM SPUN ATEII, SAU DIN CONTRĂ,
VIAȚA NU ARE NIMIC DE A FACE CU MATERIA MOARTĂ, CĂCI VIAȚA ESTE UN DAR DE LA
DUMNEZEUL CEL VIU, IAR NOI SE CUVINE SĂ O FOLOSIM ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SĂ-L ONORĂM
PE DUMNEZEU CREATORUL VIEȚII? DUMNEZEU NE CERE SOCOTEALĂ PENTRU MODUL ÎN CARE FOLOSIM
ACEST MARE DAR AL VIEȚII. (din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR,
din ziua de vineri, 7 august, 2020; scurtă invitație spre a ne analiza în care
categorie suntem și în care am dori să fim)
PRIN CREDINȚA BIBLICĂ CONFORM CĂREIA
DUMNEZEU A CREAT LUMEA, CREȘTINII ACCEPTĂ MULTE LUCRURI INEXPLICABILE. ÎNSĂ,
PRIN REFUZUL CREDINȚEI CĂ DUMNEZEU A CREAT LUMEA, ȘI PRIN CREDINȚA CĂ LUMEA A
APĂRUT DIN COINCIDENȚE ÎNTÂMPLĂTOARE ȘI FĂRĂ NICI UN SENS, ATEII TREBUIE SĂ
CREADĂ MULT MAI MULTE LUCRURI INEXPLICABILE. DACĂ NE GÂNDIM LA SENSUL PE CARE
ÎL ARE AZI CUVÂNTUL DARWINISM, DARWIN NU A FOST DARWINIST DELOC. (din fila
calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din ziua de miercuri, 5 august,
2020; scurtă invitație spre a ne analiza în care categorie suntem și în care am
dori să fim)
SUNTEM CONSTRUIȚI DUPĂ UN PLAN. TOATE
FIINȚELE CONȚIN ÎN ELE (ÎN ADN-UL LOR) PLANUL DUPĂ CARE AU FOST CONSTRUITE.
NUMAI UN PLANIFICATOR EXTRAORDINAR DE INTELIGENT ȘI DE PUTERNIC ESTE CAPABIL DE
UN ASTFEL DE PLAN ȘI DE REALIZAREA LUI. ÎN FAȚA ACESTUI PLANIFICATOR VA TREBUI
SĂ NE PREZENTĂM. TOTUȘI, MATERIALIȘTII (ATEII) SE ÎNFURIE DEJA CÂND AUD
CUVINTELE “PLANIFICATOR INTELIGENT” ȘI SPUN CĂ TOTUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE,
FĂRĂ SENS, FĂRĂ SCOP. EI ÎI INSULTĂ PE CEI CARE CRED CĂ EXISTĂ UN CREATOR AL
LUMII, SPUNÂND CĂ SUNT ÎNAPOIAȚI, IGNORANȚI ȘI CĂ VOR SĂ-I ȚINĂ ȘI PE SEMENII
LOR TOT AȘA DE PROȘTI CUM SUNT EI. (din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din
ziua de marți, 4 august, 2020; scurtă invitație spre a ne analiza în care
categorie suntem și în care am dori să fim)
SUPRAVIEȚUIREA CELOR MAI ADAPTAȚI (TARI, BUNI, APȚI,
CORESPUNZĂTORI) PRIVITĂ PRIN LENTILA CREȘTINILOR ȘI PRIN LENTILA
EVOLUȚIONIȘTILOR ATEI: CREȘTINII, PE BAZA CREDINȚEI ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU,
CONSIDERĂ CĂ CEI MAI ADAPTAȚI PENTRU SUPRAVIEȚUIRE SUNT OAMENII BLÂNZI, IAR
ATEII, PE BAZA REFUZULUI CREDINȚEI ÎN DUMNEZEU, CONSIDERĂ CĂ CEI MAI ADAPTAȚI
PENTRU SUPRAVIEȚUIRE SUNT OAMENII NEMILOȘI, CARE ÎI ERADICHEAZĂ PE CEI MAI
PUȚIN ADAPTAȚI. OBSERVĂM CĂ ACEASTĂ CONCEPȚIE A ATEILOR ESTE DE FAPT O BARBARIE
PURĂ. (din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din ziua de luni, 3
august, 2020; scurtă invitație spre a ne analiza în care categorie suntem și în
care am dori să fim)
BIBLIA CONȚINE O FORȚĂ ASEMĂNĂTOARE
DINAMITEI, CĂCI POATE ARUNCA ÎN AER VECHI OBICEIURI RELE, POATE DISTRUGE
CREDINȚE FALSE, POATE ELIBERA ATÂTA ENERGIE ÎNCÂT SĂ NE VINDECE VIEȚILE. BIBLIA NE-A FOST DATĂ DE CĂTRE
DUMNEZEU ȘI NE ARATĂ CINE ESTE DUMNEZEU, CINE SUNTEM NOI ȘI CARE ESTE CALEA
SPRE MÂNTUIRE. CÂND AM CITIT ULTIMA DATĂ DIN BIBLIE? [din fila de calendar
creștin german “LEBEN IST MEHR” (VIAȚA ESTE MAI MULT), din ziua de 28 iulie
2020; scurtă invitație la citirea Bibliei]. NE AMINTIM CĂ BIBLIA ESTE CEA MAI
TRADUSĂ, CEA MAI TIPĂRITĂ, CEA MAI VÂNDUTĂ ȘI CEA MAI CITITĂ CARTE DIN LUME. NE
AMINTIM CĂ PÂNĂ ACUM BIBLIA ESTE TRADUSĂ ÎN APROAPE 700 DE LIMBI FOLOSITE DE
APROX. 5,7 MILIARDE DE OAMENI.
DUMNEZEU A CREAT CORPUL UMAN
INCREDIBIL DE COMPLICAT, ÎNCÂT FUNCȚIONEAZĂ CA O UZINĂ CHIMICĂ, CU CENTRALĂ
ELECTRICĂ, CU MAȘINI SPECIALIZATE PENTRU DIFERITE SERVICII REALIZATE CU
PRECIZIE ... CINE
MAI CREDE CĂ NOI AM APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE? ȘANSA CA VIAȚA NOASTRĂ SĂ FIE O
CREAȚIE A HAZARDULUI ESTE DE 1 LA UN NUMĂR EXPRIMAT PRIN 10 RIDICAT LA PUTEREA
40.000. (din
fila de calendar creştin german LEBEN IST MEHR, pe luna iunie, ziua 28, 2019)
BIONICA
(1): ÎNVĂȚĂM DIN IDEILE LUI DUMNEZEU, DIN INFORMAȚIILE, DIN CONCEPTELE PUSE DE
DUMNEZEU ÎN DIFERITE FORME DE VIAȚĂ. ASTĂZI, DESPRE FRUNZA MEREU CURATĂ A
LOTUSULUI CARE TRĂIEȘTE ÎN APE NOROIOASE, FRUNZA CARE SE CURĂȚĂ SINGURĂ ȘI
... „EFECTUL
FRUNZEI DE LOTUS” COPIAT ȘI APLICAT LA VOPSEAUA PENTRU FAȚADE, ETC. [din fila
de calendar german LEBEN IST MEHR, din ziua de miercuri, 10 aprilie 2019;
traducere etc.]
BIONICA (2): ÎNVĂȚĂM DIN IDEILE LUI
DUMNEZEU, DIN INFORMAȚIILE, DIN CONCEPTELE PUSE DE DUMNEZEU ÎN DIFERITE FORME
DE VIAȚĂ. ASTĂZI, DESPRE FRUNZA URIAȘĂ DE NUFĂR DIN AMERICA DE SUD, CU
DIAMETRUL DE 3 METRI, PE CARE SE POT ODIHNI PĂSĂRI, PE CARE POT PLUTI DOI
COPILAȘI ȘI ... DUPĂ MODELUL CĂREIA ARHITECȚII CONCEP CONSTRUCȚII CU STRUCTURI
UȘOARE, DE EXEMPLU, PALATUL DE CRISTAL DIN LONDRA. [din fila de calendar
german LEBEN IST MEHR, din ziua de joi, 11 aprilie 2019.]
BIONICA (3): ÎNVĂȚĂM DIN IDEILE LUI DUMNEZEU, DIN
INFORMAȚIILE, DIN CONCEPTELE PUSE DE DUMNEZEU ÎN DIFERITE FORME DE VIAȚĂ.
ASTĂZI, DESPRE FIRELE DE PĂR DIN BLANA URSULUI POLAR ȘI DESPRE MUȘUROAIELE
TERMITELOR, DUPĂ CARE CERCETĂTORII CONCEP SISTEME DE CLIMATIZARE, DE AER
CONDIȚIONAT. [din fila de calendar german LEBEN IST MEHR, din ziua de vineri,
12 aprilie 2019.]
BIONICA (4): ÎNVĂȚĂM DIN IDEILE
LUI DUMNEZEU, DIN INFORMAȚIILE, DIN CONCEPTELE PUSE DE DUMNEZEU ÎN DIFERITE
FORME DE VIAȚĂ. ASTĂZI, DESPRE FAPTUL CĂ NUMAI PARȚIAL POT FI REPRODUSE TEHNIC
CONCEPTELE BIOLOGICE, CELE MAI MULTE DINTRE ELE TRECÂND DINCOLO DE TOT CEEA CE
ESTE UMAN. A-L NEGA PE DUMNEZEU ESTE O STUPIDITATE AUTOIMPUSĂ. [din fila de
calendar german LEBEN IST MEHR, din ziua de sâmbătă, 13 aprilie 2019.]
LEGILE
NATURII ȘI CONSTANTELE NATURII ÎL ARATĂ PE CREATORUL LOR, ADICĂ PE DOMNUL
NOSTRU IISUS HRISTOS (2) ... [din fila de calendar german LEBEN IST MEHR,
din ziua de joi, 24 ianuarie 2019; traducere]
UNDE ESTE DUMNEZEU ? (Despre atei și
credincioși; din pagina unui Calendar Creștin German, numit “LEBEN IST MEHR”,
de la ziua de miercuri, 7 februarie 2018)
PAGINĂ DINTR-UN CALENDAR CREȘTIN
GERMAN (Capriciile
vremii), publicat în data de 3 februarie 2017.
De la pastorul Johannes Lebel la
președintele Klaus Iohannis... interviu cu o săsoaică, la 450 de ani
de la moartea pastorului sas Johannes Lebel), publicat în data de 24 martie
2016.
Încă o pagină dintr-un Calendar
creștin german (Nu, nu eu am fost acela ! Nu, nu eu am făcut
așa ceva), publicat în data de 3 februarie 2016.
Pagină dintr-un calendar german (Totdeauna la
vedere, fidelitatea câinelui față de stăpân în comparație cu fidelitatea omului
față de Dumnezeu), publicat în data de 3 martie 2013.
DE LA REZERVA MONDIALĂ DE SEMINȚE DIN NORVEGIA, LA PILDA SEMĂNĂTORULUI
SPUSĂ DE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (am observat că în
calendarul creștin german LEBEN IST MEHR la fila pentru 13 octombrie 2019 este
vorba despre Rezerva mondială de semințe din Norvegia și despre eternitate, iar
în CALENDARELE CREȘTINE ORTODOX ȘI GRECO-CATOLIC pe data de 13 octombrie 2019
este vorba despre PILDA SEMĂNĂTORULUI)
FOTBALISTUL NEYMAR VALOREAZĂ SUTE DE MILIOANE DE EURO
ÎN OCHII OAMENILOR. DAR CÂT VALOREAZĂ EL ÎN OCHII LUI DUMNEZEU? CÂT
VALOREZI TU, EU, ALŢI OAMENI, ÎN OCHII LUI DUMNEZEU? DUMNEZEU NE CONSIDERĂ
EGALI, CĂCI EL A PLĂTIT PENTRU FIECARE OM ACELAŞI PREŢ, PRIN FIUL SĂU, DOMNUL
NOSTRU IISUS HRISTOS. FIECARE OM ARE MARE VALOARE ÎN OCHII LUI DUMNEZEU, ŞI
DUMNEZEU VREA SĂ AIBĂ COMUNIUNE CU FIECARE OM! (din fila de calendar creştin german LEBEN IST MEHR,
pe luna iunie, ziua 15, 2019)
LA “ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE RUGĂCIUNE
PENTRU BISERICA PERSECUTATĂ” AU PARTICIPAT CREȘTINI DIN ÎNTREAGA LUME, IERI 15
NOIEMBRIE 2020, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE PERSECUTAREA CREȘTINILOR ESTE ÎN CREȘTERE
ÎN TIMPUL PANDEMIEI. ÎN CENTRUL ATENȚIEI DE RUGĂCIUNE AU FOST CREȘTINII
DIN NIGERIA, CHINA ȘI INDIA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din
15 noiembrie 2020). NE AMINTIM CĂ PERSECUTAREA CREȘTINILOR ÎN NIGERIA A AJUNS
LA SITUAȚIA DE GENOCID. ÎN PRIMELE 6 LUNI DIN ACEST AN AU FOST UCIȘI 1.200 DE
CREȘTINI. DIN 2012 PÂNĂ ACUM AU FOST UCIȘI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, DE CĂTRE
EXTREMIȘTII ISLAMIȘTI. ... DAR ȘTIM CĂ RĂUTATEA EXTREMIȘTILOR DEMOCRAȚI ESTE
MULT MAI MARE, DE EXEMPLU ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI PRIN
AVORT ÎN FIECARE AN, DE CĂTRE MEDICII SATANIȘTI BAZAȚI PE LEGISLAȚIA
PARLAMENTARILOR SATANIȘTI!!!! .. SĂ ADĂUGĂM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE PERSONALE O
PROPOZIȚIE PENTRU ÎNCETAREA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR, ȘI ALTĂ PROPOZIȚIE PENTRU
ÎNCETAREA PERSECUTĂRII BEBELUȘILOR!!!
PRIN
“DECALOGUL” POLITIC PENTRU VOTANȚII CREȘTINI ORTODOCȘI ROMÂNI, SFÂNTUL SINOD AL
BISERICII ORTODOXE ROMÂNE RECOMANDĂ, PRIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI, ZECE CRITERII
ORIENTATIVE PENTRU APRECIEREA CANDIDAȚILOR ÎNAINTE DE ALEGERILE PARLAMENTARE,
ANUNȚATE PENTRU 6 DECEMBRIE 2020, AFIRMÂND NECESITATEA DE A VOTA PERSOANELE
CARE PROMOVEAZĂ VALORILE CREȘTINE, CARE MANIFESTĂ CREDINȚA ÎN DUMNEZEU, CARE
PROMOVEAZĂ FAMILIA FORMATĂ DIN BĂRBAT ȘI FEMEIE, CARE IMPLEMENTEAZĂ POLITICI
ÎMPOTRIVA AVORTULUI ETC. (scurtă amintire a știrii; articole din 12 și 6
noiembrie 2020). NE AMINTIM DE DECALOGUL POLITIC ASEMĂNĂTOR RECOMANDAT ÎN 2018
DE CĂTRE BISERICA GRECO-CATOLICĂ DIN UCRAINA, PRECUM ȘI DE GHIDUL PUBLICAT DE
CREȘTINII BAPTIȘTI DIN UCRAINA ÎN 2019.
“ACOLO UNDE ORTODOXIA ESTE OPȚIONALĂ,
ORTODOXIA VA FI MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU INTERZISĂ.” ACEASTĂ AFIRMAȚIE,
CUNOSCUTĂ CA LEGEA TEOLOGULUI CREȘTIN RICHARD NEUHAUS, A FOST AMINTITĂ RECENT
DE PREOTUL ANGLICAN DAVID BAKER, CA UN SEMNAL DE ALARMĂ ÎN URMA “RESURSELOR”
PUBLICATE ACUM, DUPĂ TREI ANI DE LUCRU, DE BISERICA ANGLIEI, CU PRIVIRE LA
IDENTITATE, SEXUALITATE, RELAȚII ȘI CĂSĂTORIE. (scurtă anunțare a știrii ;
articol în engleză din 10 noiembrie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN TRADUCERE
“ORTODOXIE” ÎNSEMNĂ “CREDINȚĂ DREAPTĂ”. DE ASEMENEA, NE AMINTIM CĂ ÎNTRE MEMBRII
BISERICII ANGLIEI SUNT DEZACORDURI PUTERNICE CU PRIVIRE LA PROBLEMELE
REFERITOARE LA SEXUALITATE, LGBT ETC, ÎNCÂT ÎN 2017 GRUPĂRILE PENTRU REÎNNOIREA
ANGLICANISMULUI BIBLIC ȘI ORTODOX AU COMUNICAT UN PLAN DE SCHISMĂ FAȚĂ DE
BISERICA ANGLICANĂ OFICIALĂ.
NU
EXISTĂ JUSTIFICARE ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ÎNCHIDEREA BISERICILOR. AȘA SPUN
ARHIEPISCOPII DE CANTERBURY ȘI YORK, PRECUM ȘI ALȚI LIDERI BISERICEȘTI DIN
REGATUL UNIT. ZECI DE LIDERI CREȘTINI DIN DIFERITE DENOMINAȚIUNI AU SEMNAT O
SCRISOARE CĂTRE GUVERN, ÎNAINTE DE A LUA MĂSURI LEGALE ÎMPOTRIVA GUVERNULUI,
DIN CAUZA ÎNCHIDERII BISERICILOR ÎNCEPÂND DE JOI, 5 NOIEMBRIE 2020, ÎN CADRUL
CELUI DE AL DOILEA LOCKDOWN NAȚIONAL. “BISERICA NU ESTE UN CLUB. NU ESTE
ACCESORIUL PENTRU BUNĂSTAREA NOASTRĂ MENTALĂ. ...ESTE O PARTE FUNDAMENTALĂ A
IDENTITĂȚII NOASTRE DE CREȘTINI.” (scurtă anunțare a știrii; articole în
engleză din 8 noiembrie 2020 etc.)
“CIVILIZAȚIA
VIEȚII TRIUMFĂ ASUPRA CIVILIZAȚIEI MORȚII” ÎN ȚARA FOSTULUI PAPĂ IOAN PAUL AL
II-LEA, CĂCI ÎN 22 OCTOMBRIE 2020 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A POLONIEI A DECIS CĂ
AVORTAREA FETUȘILOR CU DEFECTE CONGENITALE ESTE NECONSTITUȚIONALĂ. ASTFEL A FOST INTERZISĂ
PREVEDEREA LEGALĂ DIN 1993 CARE ERA FOLOSITĂ PENTRU A JUSTIFICA 98% DIN
AVORTURILE DIN POLONIA. “NOI AM TERMINAT CU UCIDEREA CELOR LIPSIȚI DE APĂRARE,
CU MOȘTENIREA REGIMURILOR TOTALITARE ALE SECOLULUI AL XX – A.” (scurtă anunțare
a știrii; articole în engleză din 22 și 23 octombrie 2020). OBSERVĂM
CĂ NU DEGEABA ÎN 2016 DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST DECLARAT REGE AL
POLONIEI. ... ÎN ROMÂNIA MAI AVEM DE FĂCUT MULTE RUGĂCIUNI, DE PREDICAT MULT
POCĂINȚA ȘI ÎNDREPTAREA, PENTRU CONȘTIENTIZAREA STĂRII JALNICE ÎN CARE AM AJUNS
DIN CAUZA ATEILOR CRIMINALI, ANTICRIȘTI ȘI SATANIȘTI CARE CONDUC PARLAMENTUL ȘI
ȚARA DE 30 DE ANI, ÎNCÂT ESTE “LEGAL” SĂ UCIZI 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE
AN!!!
FILMUL DOCUMENTAR “FRANCESCO”, DESPRE
VIAȚA ȘI ÎNVĂȚĂTURILE PAPEI FRANCISC, FĂCUT DE EVREUL HOMOSEXUAL EVGENY
AFINEEVSKY, A FOST LANSAT ÎN 21 OCTOMBRIE 2020 LA ROMA, STÂRNIND REACȚII
CONTRADICTORII FAȚĂ DE DECLARAȚIA OARECUM CARITABILĂ DIN 2019 A PAPEI,
PUBLICATĂ PENTRU PRIMA DATĂ ACUM DE AFINEEVSKY, SE PARE CĂ INCOMPLETĂ, DAR PRIN
CARE PAPA CERE O LEGE CARE SĂ PROTEJEZE UNIUNILE CIVILE ALE PERSOANELOR
HOMOSEXUALE. ASTFEL PAPA CONTRAZICE LEGEA DATĂ DE DUMNEZEU ȘI ÎNVĂȚĂTURILE
CREȘTINE CARE SPUN CĂ HOMOSEXUALITATEA ESTE PĂCAT MARE, COMPORTAMENT DEVIANT.
OBSERVĂM REACȚII ȘI DIN PARTEA ORTODOCȘILOR. (scurtă reamintire a unor reacții;
articol în engleză din 23 octombrie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020
ARHIEPISCOPUL CATOLIC VIGANÒ L-A ACUZAT PE PAPA FRANCISC CĂ VREA SĂ CREEZE UN
FEL DE RELIGIE MONDIALĂ FĂRĂ DOGME ȘI FĂRĂ MORALĂ. ... NE AMINTIM CĂ PAPA DE LA
ROMA SE CONSIDERĂ A FI URMAȘ AL SFÂNTULUI APOSTOL PETRU.
VACCINURILE AR TREBUI SĂ FIE NUMAI
PENTRU CINE LE VREA ȘI AR TREBUI SĂ FIE FĂCUTE FĂRĂ FOLOSIREA ȚESUTULUI
EMBRIONAR UMAN. SĂ FIE AMENDAȚI OFICIALII CARE FAC PRESIUNI ASUPRA PĂRINȚILOR
CA SĂ-ȘI VACCINEZE COPIII. AȘA A PROPUS PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU
PROBLEME DE FAMILIE ȘI PENTRU PROTECȚIA MATERNITĂȚII ȘI COPILĂRIEI, COMISIE A
PATRIARHIEI ORTODOXE RUSE, CARE A PREZENTAT ÎN 19 OCTOMBRIE 2020 UN RAPORT
DUMEI DE STAT, LA MASA ROTUNDĂ CU PRIVIRE LA LEGISLAȚIA PROSPECTIVĂ REFERITOARE
LA IMUNIZĂRI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 octombrie
2020). NE AMINTIM CĂ ÎN AUGUST 2020 ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINURILOR DIN
FETUȘI AVORTAȚI S-AU PRONUNȚAT ÎNTR-O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI TREI
ARHIEPISCOPI DIN AUSTRALIA. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII
PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!
NUMĂRUL CREȘTINILOR CATOLICI CONTINUĂ
SĂ CREASCĂ LA NIVEL MONDIAL, CHIAR DACĂ NUMĂRUL PREOȚILOR CATOLICI ESTE ÎN
SCĂDERE, CĂCI ESTE ÎN CREȘTERE NUMĂRUL MISIONARILOR LAICI CATOLICI, CONFORM
DATELOR PUBLICATE DE VATICAN CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A MISIUNILOR, CARE ESTE
AZI, 18 OCTOMBRIE 2020. ÎN LUME SUNT PESTE 1,3 MILIARDE DE CREȘTINI CATOLICI,
REPREZENTÂND 17,73% DIN POPULAȚIA LUMII. (scurtă anunțare a știrii; articole în
engleză din 16 octombrie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ NUMĂRUL CREȘTINILOR ORTODOCȘI
ESTE DE APROXIMATIV 260 DE MILIOANE, CAM 4% DIN POPULAȚIA LUMII, ȘI ESTE ÎN
SCĂDERE LA NIVEL MONDIAL. DECI, ESTE NEVOIE DE MISIONARI LAICI ORTODOCȘI ȘI DE
COMBATEREA PĂCATELOR STRIGĂTOARE LA CER! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA, ANUAL SE
UCID 100.000 DE BEBELUȘI DE CĂTRE MEDICII CRIMINALI ATEI, ANTICRIȘTI,
SATANIȘTI!!! AJUTĂ-NE DOAMNE IISUSE HRISTOASE SĂ DEVENIM IARĂȘI O NAȚIUNE CU
ADEVĂRAT CREȘTINĂ !!!
BIBLIA ÎNTREAGĂ ACUM ESTE TRADUSĂ ÎN
704 LIMBI, FOLOSITE DE APROXIMATIV 6 MILIARDE DE OAMENI. NOUL TESTAMENT ESTE
TRADUS ÎN 1551 DE LIMBI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16
octombrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN LUME SUNT PESTE 7.000 DE LIMBI. POPULAȚIA
LUMII ESTE ACUM DE 7,8 MILIARDE DE OAMENI. MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU
IISUS HRISTOS, A SPUS CĂ EVANGHELIA VA FI PROPOVĂDUITĂ LA TOATĂ LUMEA, APOI VA
VENI SFÂRȘITUL. NE AMINTIM CĂ NOUL TESTAMENT ÎN LIMBA ROMÂNĂ A FOST TIPĂRIT
PRIMA DATĂ ÎN ANUL 1648, LA ALBA-IULIA, IAR BIBLIA ÎNTREAGĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ A
FOST TIPĂRITĂ PRIMA DATĂ ÎN 1688, LA BUCUREȘTI.
LEGEA ANTI ORTODOXĂ DIN MUNTENEGRU, DATĂ ANUL TRECUT, PRIN
CARE SE PERSECUTA BISERICA ORTODOXĂ SÂRBĂ, VA FI SCHIMBATĂ. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 8 octombrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN DECEMBRIE
2019 POLIȚIA DIN MUNTENEGRU L-A BĂTUT PE EPISCOPUL ORTODOX METODIJE DE DIOCLEIA
ȘI PE CÂȚIVA CREDINCIOȘI, TRÂNTINDU-I LA PĂMÂNT ȘI LOVINDU-I CU BASTOANELE ȘI
PICIOARELE, ÎN TIMPUL PROTESTELOR CONTRA LEGII PE BAZA CĂREIA STATUL
MUNTENEGREAN URMA SĂ IA PROPRIETĂȚILE BISERICII ORTODOXE SÂRBE.
BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO ESTE ȚINTA ATACURILOR
EXTREMIȘTILOR ISLAMIȘTI. ANUMITE FORȚE SUNT INTERESATE SĂ DESTABILIZEZE
SITUAȚIA ÎN ETIOPIA, ATACÂND BISERICI, UCIGÂND PREOȚI ȘI CREDINCIOȘI DIN
BISERICA TRADIȚIONALĂ A ACESTEI ȚĂRI. ATACURILE S-AU INTENSIFICAT
SEMNIFICATIV DIN AUGUST 2019. DIN IUNIE 2020 PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE AU FOST UCIȘI
500 DE CREȘTINI. BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ RIDICĂ GRADUL DE CONȘTIENTIZARE CU
PRIVIRE LA ATACURILE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ETIOPIENI. (scurtă anunțare a
știrii; articole în engleză din 6 octombrie 2020 etc) SĂ NE RUGĂM PENTRU
ÎNCETAREA PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, IAR ACUM ÎN SPECIAL PENTRU
CREȘTINII DIN ETIOPIA! ... DAR ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA EXTREMISMUL DEMOCRATIC ESTE
MAI PERICULOS DECÂT CEL ISLAMIST, CĂCI AICI CHIAR MEDICII SATANIȘTI UCID
“LEGAL” ÎN FIECARE AN 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT!!!
ÎN
MOSCOVA SE CONSTRUIESC ANUL ACESTA 30 DE BISERICI, ÎN CIUDA RESTRICȚIILOR
IMPUSE DIN CAUZA PANDEMIEI. DEJA 18 BISERICI AU FOST CONSTRUITE, DIN CARE 9
SUNT DEJA DATE ÎN FOLOSINȚĂ. LA ALTE 12 BISERICI S-AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE DE
CONSTRUCȚIE. ACESTE BISERICI DEVIN CENTRE SPIRITUALE ȘI SOCIALE ÎN CARTIERELE
LOR PENTRU A-I EDUCA ȘI UNI PE CETĂȚENI. CONSTRUIREA ACESTOR BISERICI FACE
PARTE DIN “PROGRAMUL 200” LANSAT ÎN URMĂ CU 10 ANI LA INIȚIATIVA PATRIARHULUI
KIRILL, PRIN CARE SE URMĂREȘTE CA FIECARE CETĂȚEAN AL MOSCOVEI SĂ AIBĂ O
BISERICĂ DESTUL DE APROAPE PENTRU A PUTEA MERGE PE JOS LA EA. (scurtă anunțare
a știrii; articol în engleză din 30 septembrie 2020). NE AMINTIM CĂ DIN MARTIE
2020 ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI S-AU ADĂUGAT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE
TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE. ÎNGROZIȚI ȘI SCÂRBIȚI DE
NIHILISMUL ATEILOR CARE LE-AU UCIS ȚARUL ÎMPREUNĂ CU FAMILIA ETC, RUȘII DAU
DOVADĂ DE MULTĂ ÎNȚELEPCIUNE ȘI SE ÎNTORC BINE SPRE DUMNEZEU.
IISUS, ÎN MANUALELE DE ETICĂ
PROFESIONALĂ ȘI LEGE, PENTRU ȘCOLILE PROFESIONALE DIN CHINA, ESTE PREZENTAT
DENATURAT, CA FIIND PĂCĂTOS, CARE ÎNSĂ APLICĂ LEGEA ȘI ÎN FINAL O UCIDE PE
FEMEIA PRINSĂ ÎN ADULTER. PARTIDUL COMUNIST ATEU A SCHIMBAT ASTFEL POVESTIREA
BIBLICĂ DESPRE FEMEIA PRINSĂ ÎN ADULTER, CU SCOPUL DE A-ȘI PROMOVA POLITICA PRIN
CARE ARATĂ CĂ DOMNIA LEGII ESTE SUPREMĂ ÎN CHINA, IAR RESPECTUL PENTRU LEGE
ESTE ESENȚIAL ÎN TRANSFERUL LIN SPRE SOCIALISM. (scurtă anunțare a știrii;
articol în engleză din 24 septembrie 2020). ȘTIM CĂ DE DOUĂ MII DE ANI
IZBITURILE SE ȚIN LANȚ CONTRA MÂNTUITORULUI, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI
DISTRUSĂ DE NIMENI.
“JOS MÂINILE DE PE ANASTASIA!”
(#HandsOffAnastasia) ESTE REACȚIA DE DEZGUST CARE CIRCULĂ ACUM PE TWITTER FAȚĂ
DE UN FILM AMERICAN APĂRUT ÎN ACEST AN, ÎN CARE ESTE BATJOCORITĂ ANASTASIA
ROMANOV, FIICA ȚARULUI NICOLAE AL II – LEA AL RUSIEI, CARE A FOST UCISĂ, LA
VÂRSTA DE 17 ANI, CU TOATĂ FAMILIA ȚARULUI, DE CĂTRE BOLȘEVICII ATEI. CASA DE
ROMANOV A FĂCUT PROPRIA EVALUARE A ACELUI FILM, CONSIDERÂNDU-L O BATJOCURĂ
DEZGUSTĂTOARE. (Scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 18 septembrie
2020). NE AMINTIM CĂ ȚARUL NICOLAE AL II – LEA A FOST UCIS CU TOATĂ FAMILIA ÎN
1918, ORGANIZATORUL EXECUȚIEI FIIND EVREUL YAKOV YUROVSKY. FAMILIA MARTIRĂ A
ȚARULUI A FOST TRECUTĂ ÎN RÂNDUL SFINȚILOR DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, IAR
PE LOCUL UNDE A FOST EXECUTATĂ S-A CONSTRUIT “BISERICA-DE-PE-SÂNGE”, ÎN
EKATERINBURG. LA PELERINAJUL DIN 2018 ÎN CINSTEA FAMILIEI IMPERIALE MARTIRE AU
PARTICIPAT 100.000 DE CREDINCIOȘI. CHIAR ȘI ÎN ACEST AN DE PANDEMIE AU
PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI.
MARATONUL DE CITIRE A BIBLIEI ÎN 90
DE ORE, ÎN WASHINGTON D.C., ÎNCEPE AZI, SÂMBĂTĂ 12 SEPTEMBRIE 2020, LA ORA 2
P.M., ȘI DUREAZĂ PÂNĂ MIERCURI, LA ORA 10 A.M., ACESTA FIIND AL 31 – LEA AN
PENTRU UN ASTFEL DE MARATON. ANUL TRECUT AU PARTICIPAT LA CITIREA ÎNTREAGĂ A BIBLIEI
500 DE PERSOANE. ANUL ACESTA VOR PARTICIPA CAM 300 DE PERSOANE, UNELE ON LINE,
DIN CAUZA SITUAȚIEI CREATĂ DE COVID. (scurtă anunțare a știrii; articol în
engleză din 11 septembrie 2020)
AZI,
LA 1950 DE ANI DE LA CUCERIREA IERUSALIMULUI ȘI DISTRUGEREA TEMPLULUI DE CĂTRE
ROMANI (în anul 70 d. Hr.), SE CUVINE SĂ MEDITĂM LA FAPTUL CĂ S-A ÎMPLINIT CU O
EXACTITATE UIMITOARE PROFEȚIA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
FĂCUTĂ CU 40 DE ANI MAI ÎNAINTE! SE CUVINE, DE ASEMENEA, SĂ LUĂM ÎN SERIOS ALTĂ
PROFEȚIE FĂCUTĂ DE EL, ȘI ANUME CĂ VA VENI ZIUA ÎN CARE EL VA FI JUDECĂTORUL
LUMII, IAR NOI, ASEMENEA TUTUROR CELORLALȚI OAMENI, VOM FI CHEMAȚI LA JUDECATĂ
ÎN FAȚA LUI. (Din fila de calendar creștin german LEBEN IST MEHR, de la ziua de
7 septembrie 2020; scurtă invitație la meditație!)
ÎN
CHINA, PESTE 900 DE CRUCI AU FOST DATE JOS DE PE BISERICI ÎN PRIMELE ȘASE LUNI
ALE ANULUI 2020, ÎN PROVINCIA ANHUI, DIN ORDINUL GUVERNULUI CHINEZ INVIDIOS PE
SUCCESUL CREȘTINILOR. CAMPANIA DE ÎNLĂTURARE A CRUCILOR A ÎNCEPUT ÎN CHINA DIN
2013 CU SCOPUL DE A OPRI CREȘTEREA RAPIDĂ A CREȘTINISMULUI ÎN CHINA. TINERILOR
SUB 18 ANI LI SE INTERZICE SĂ PARTICIPE LA SLUJBE RELIGIOASE. IMAGINILE CU
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI CU MAICA DOMNULUI SUNT ÎNLOCUITE CU IMAGINEA
PREȘEDINTELUI CHINEI, XI JINPING. (scurtă anunțare a știrii; articole
în engleză din 27 și 28 august 2020)
PESTE 1.200 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA ÎN
PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN, 2020, DE CĂTRE MAHOMEDANI EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI
ORGANIZAȚI (VĂCARI FULANI, BOKO HARAM, STATUL ISLAMIC). [scurtă anunțare a știrii; articol în
engleză din 16 iulie 2020]. NE AMINTIM CĂ DIN 2012 AU FOST UCIȘI 27.000 DE
CREȘTINI ÎN NIGERIA!!! ... NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ
FIE DESFIINȚAT!!! ... SUNT RĂI MAHOMEDANII EXTREMIȘTI, DAR SUNT ȘI MAI RĂI
MEDICII ȘI PARLAMENTARII ATEI-DERBEDEI-SATANIȘTI-ANTICRIȘTI DIN ROMÂNIA CARE ÎN
FIECARE AN UCID 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ȘI SPUN CĂ ESTE NORMAL, CĂ ESTE
LEGAL!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU CA DUMNEZEU SĂ OPREASCĂ GENOCIDUL CREȘTINILOR ÎN
NIGERIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU CA DUMNEZEU SĂ OPREASCĂ GENOCIDUL BEBELUȘILOR ÎN
ROMÂNIA!!!
GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ESTE
“SISTEMATIC”, “PLANIFICAT”, “CALCULAT”, DUPĂ CUM S-A FĂCUT CUNOSCUT LA O
CONFERINȚĂ DE PRESĂ ONLINE, ORGANIZATĂ ÎN 25 IUNIE 2020 DE GRUPUL AMERICAN DE
ADVOCACY “IN DEFENSE OF CHRISTIANS” (ÎN APĂRAREA CREȘTINILOR). DIN 2012 PÂNĂ
ACUM AU FOST OMORÂȚI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚI MAHOMEDANI
EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI, AVÂND LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC. (articole în engleză din 2 iulie 2020
etc; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ATEII
SATANIȘTI CHELTUIESC MULȚI BANI, SUSȚINÂND PERSECUTAREA CREȘTINILOR ÎN DOUĂ
MODURI: 1) ÎNTR-UN MOD RAFINAT, LA NIVEL INTELECTUAL, ATACÂND PERSOANA
MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ÎN GENERAL VALORILE
CREȘTINE; 2) ÎNTR-UN MOD BRUTAL, UCIGÂNDU-I PE CREȘTINII DIN AFRICA, ORIENTUL
MIJLOCIU ETC. OARE ROMÂNII SUNT CONȘTIENȚI CĂ ÎN ROMÂNIA UCIDEREA “LEGALĂ” ÎN
FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ESTE LUCRAREA
ATEILOR-DERBEDEILOR-SATANIȘTILOR-ANTICRIȘTILOR CARE ÎN MOD RAFINAT,
INTELECTUAL, ÎN NUMELE SUPERIORITĂȚII DEMOCRATICE AU LEGIFERAT CA FIIND CEVA
NORMAL UCIDEREA FIINȚELOR UMANE LIPSITE DE APĂRARE? PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER
ATRAG PEDEAPSA LUI DUMNEZEU PESTE ROMÂNIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA
GENOCIDULUI DIN NIGERIA, DAR ȘI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA, ȘI SĂ
LUCRĂM PENTRU DESFIINȚAREA LEGILOR SATANISTE, UCIGAȘE!!!
GENOCID ÎN DESFĂȘURARE ÎN NIGERIA,
CREȘTINII SUNT ȚINTIȚI FĂRĂ MILĂ, DUPĂ CUM ANUNȚĂ UN RAPORT BRITANIC
PARLAMENTAR RECENT. CEL PUȚIN 81 DE PERSOANE AU FOST UCISE MARȚI, 9 IUNIE 2020,
ÎN SATUL FADUMA KOLOMDI (STATUL BORNO), ÎNTR-UN ATAC AL MILITANȚILOR ALIAȚI CU
GRUPURILE EXTREMIȘTILOR ISLAMICI BOKO HARAM SAU STATUL ISLAMIC. (scurtă
anunțare a știrii; articole în engleză din 16 și 11 iunie 2020). DAR OBSERVĂM
CĂ ÎN ROMÂNIA DEMOCRAȚIA ESTE MULT MAI REA DECÂT STATUL ISLAMIC!!! OARE LE PASĂ
ROMÂNILOR CARE CU “DEMOCRAȚIA SATANISTĂ” UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN
FIECARE AN PRIN AVORT, DECI CAM 277 PE ZI? ESTE NEVOIE DE CONȘTIENTIZAREA
PĂCATELOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI PARLAMENTAR!!! ESTE NEVOIE DE RUGĂCIUNE, POST,
STUDIU CREȘTIN, POCĂINȚĂ ȘI ÎNDREPTAREA LEGILOR ÎN ROMÂNIA PREDOMINATĂ DE 30 DE
ANI DE CONCEPȚIILE ATEILOR-DERBEDEILOR-CRIMINALILOR-SATANIȘTILOR!!!
UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT A FOST
LEGIFERATĂ ÎN ROMÂNIA PRIN DECRETUL-LEGE DIN DECEMBRIE 1989, PE MOTIV CĂ ASTFEL
SE FACE DREPTATE POPORULUI ROMÂN FAȚĂ DE PERIOADA COMUNISTĂ NEDREAPTĂ CÂND
AVORTUL ERA INTERZIS. OBSERVĂM CĂ NU ERA CHIAR AȘA DE INTERZIS, CĂCI COMUNIȘTII
ÎN 1957 AU LEGALIZAT AVORTUL, UCIGÂNDU-SE PESTE 7 MILIOANE DE COPII PÂNĂ ÎN
1966. ÎN 1966 S-AU INTRODUS RESTRICȚII, DAR NEÎMPIEDICÂNDU-SE UCIDEREA ALTOR 7
MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN SPITATELE DE STAT PÂNĂ ÎN 1989. ÎN PRIMII OPT ANI
DUPĂ 1989 S-AU OMORÂT 5 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN CLINICILE DE STAT. PREOTUL
ORTODOX NICOLAE TĂNASE DIN VALEA PLOPULUI (JUD. PRAHOVA) A ÎNCEPUT DIN 1990
LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ A PESTE 300 DE COPII, LA
EL FIIND DE ATUNCI PÂNĂ ACUM ADĂPOSTITE, HRĂNITE, CONSILIATE ȘI POVĂȚUITE
DUHOVNICEȘTE PESTE 3.500 DE SUFLETE. EL ESTIMEAZĂ CĂ 80% DIN AVORTURI AU LOC PE
FONDUL VICIILOR ȘI NEASUMĂRII BĂRBAȚILOR “CARE CREEAZĂ ÎN SUFLETUL FEMEII UN
GOL” (să conștientizăm realitatea; articole în engleză din data 7 iulie 2020 și
în română din data de 20 mai 2020). ÎN BAZA DECRETULUI-LEGE DIN 26 DECEMBRIE
1989 DAT DE FSN-IȘTII SATANIȘTI CONDUȘI DE ION ILIESCU SE CONTINUĂ UCIDEREA
LEGALĂ ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI, PEDEPSINDU-SE CU MOARTEA FIINȚELE
UMANE CELE MAI LIPSITE DE APĂRARE, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ILIESCU A DESFIINȚAT
PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN 7 IANUARIE 1990. SCHIZOFRENICI CONDUCĂTORI ȘI
LEGISLATORI!!! ACTUALII PARLAMENTARI SE FAC PĂRTAȘI LA PĂCATELE SATANIȘTILOR
DACĂ NU DESFIINȚEAZĂ DECRETUL LUI ILIESCU. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU
STRICAREA LUCRURILOR SATANICE, SPRE SLAVA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU
IISUS HRISTOS!!!
ÎN ROMÂNIA ZIUA DE CONȘTIENTIZARE A
VIOLENȚELOR LA NIVEL MONDIAL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR VA FI RESPECTATĂ, CONFORM
LEGII, PE DATA DE 16 AUGUST, ADICĂ PE DATA ÎN CARE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎI
COMEMOREAZĂ PE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. NE AMINTIM CĂ ÎN 24 IUNIE 2020 A
FOST VOTATĂ LEGEA CARE STABILEȘTE CA ZIUA DE 16 AUGUST SĂ FIE “ZIUA NAȚIONALĂ
PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR
ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR”. ACEASTĂ LEGE A FOST DEPUSĂ LA SENAT ANUL TRECUT DE
CĂTRE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ȘI A FOST ADOPTATĂ ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR
MIERCURI, 24 IUNIE 2020, CÂND 258 DE DEPUTAȚI AU VOTAT PENTRU EA, IAR 40 S-AU
ABȚINUT. (scurtă reamintire a știrii; articol în engleză din 26 iunie 2020
etc). ȘTIM CĂ PENTRU CREȘTINI PRIMUL MARTIR ESTE ÎNSUȘI ÎNTEMEIETORUL
BISERICII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE LA EL PÂNĂ ACUM SUNT PESTE 70 DE
MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI. ... ÎN TOATĂ ISTORIA ROMÂNILOR NU EXISTĂ CINEVA
ASEMENEA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU CARE ÎN 1714 A PREFERAT SĂ FIE DECAPITAT CU
CEI PATRU FII AI SĂI DECÂT SĂ RENUNȚE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS
HRISTOS. ÎN CONTEXTUL ACTUAL AL PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ȘTIM
CĂ UNGARIA ESTE PRIMA ȚARĂ CARE ÎNCĂ DIN 2017 A ÎNCEPUT ACȚIUNI CONCRETE PENTRU
APĂRAREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI, LUCRÂND ȘI PENTRU REALIZAREA UNEI COALIȚII
INTERNAȚIONALE ÎN ACEST SCOP.
ÎN TURCIA AU ÎNCEPUT PREGĂTIRILE
PENTRU CA “HAGIA SOFIA” (FOSTĂ CEA MAI MARE CATEDRALĂ CREȘTINĂ TIMP DE APROAPE
1000 DE ANI) SĂ POATĂ FI DESCHISĂ CA MOSCHEE PENTRU RUGĂCIUNI PE 24 IULIE 2020,
ÎN BAZA DECIZIEI DIN 10 IULIE 2020 A CONSILIULUI DE STAT CARE A REVOCAT STATUTUL
EI DE MUZEU INTRAT ÎN VIGOARE ÎN URMĂ CU 86 DE ANI, ȘI ÎN BAZA DECRETULUI CARE
A FOST DAT IMEDIAT DE PREȘEDINTELE ERDOGAN, CA O ÎNCUNUNARE A REVOLUȚIEI
RELIGIOASE DESFĂȘURATE DE EL ÎN TURCIA DE PESTE UN DECENIU. LA REPROȘURILE,
AMENINȚĂRILE ȘI SUGESTIILE PRIMITE DIN PARTEA LUMII CREȘTINE ȘI LAICE, TURCIA A
RĂSPUNS CĂ ESTE SUVERANĂ, CĂ ARE DREPTUL SĂ IA DECIZIILE PROPRII, CĂ HAGIA
SOFIA RĂMÂNE DESCHISĂ PENTRU TOȚI, ȘI PENTRU NEMAHOMEDANI. (scurtă anunțare a
știrii; articole în engleză din 12 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ SUCCESUL
MAHOMEDANILOR ASUPRA CREȘTINILOR VINE CA O PEDEAPSĂ DE LA DUMNEZEU PENTRU
PĂCATELE CREȘTINILOR. ÎN CALITATE DE CREȘTINI, NOI ROMÂNII, AR TREBUI SĂ FIM
CONȘTIENȚI ȘI SĂ NE POCĂIM, ȘI SĂ SCHIMBĂM LEGILE SATANICE UCIGĂTOARE DE PRUNCI,
CĂCI 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI “LEGAL” ÎN ROMÂNIA PRIN AVORT ÎN FIECARE
AN!!!
EDUCAȚIA
SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE, CĂCI LEGEA CARE
PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII A FOST ANULATĂ
PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, ÎN URMA
PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, DIN PARTEA
BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, DIN PARTEA MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA.
(scurtă reamintire a știrilor; articole în română și engleză din 1, 3, 4 și 5
iunie 2020; și un articol din 29 mai 2020). ROMÂNII PAR A SE FI TREZIT
DUPĂ CE AU VĂZUT DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRODUSĂ DE ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN
ȘCOLILE DIN SUA, ANGLIA, GERMANIA, AUSTRIA ETC.
FIECARE
E ÎNZESTRAT ȘI TRIMIS SĂ ÎMPLINEASCĂ UN ROST AL LUI DUMNEZEU ÎNTRE OAMENI, PRIN
NAȘTEREA DIN DUHUL SFÂNT, DIN DRAGOSTEA DUMNEZEIASCĂ. (poezie de poetul creștin
Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar
creștin ortodox pe luna Iunie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)
“ȘTIINȚA
NU-L UCIDE PE DUMNEZEU”. „ATEISMUL ESTE INCONSECVENT CU METODA ȘTIINȚIFICĂ”...
. AȘA A DECLARAT RECENT, 19 MARTIE 2019, FIZICIANUL BRAZILIAN MARCELO
GLEISER, CARE A CÂȘTIGAT ÎN ACEST AN „PREMIUL TEMPLETON”, CARE SE ACORDĂ PENTRU
CONTRIBUȚII REMARCABILE LA AFIRMAREA DIMENSIUNII SPIRITUALE A VIEȚII. MARCELO GLEISER PREDĂ DIN 1991 ÎN SUA, LA „DARTMOUTH
COLLEGE”, STATUL NEW HAMPSHIRE. (articol în engleză din 30 martie 2019; scurtă
anunțare a știrii)
ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE
PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI PRIN URMARE A ORDONAT OPRIREA
TRANSMISIUNILOR ÎN LIMBA EBRAICĂ PE NOUL CANAL AMERICAN DE TELEVIZIUNE
“SHELANU” CARE AVEA EMISIUNI CU EVREI MESIANICI NĂSCUȚI ÎN ISRAEL ȘI CARE ÎN
APRILIE A OBȚINUT O LICENȚĂ PE ȘAPTE ANI. CANALUL “SHELANU” APARȚINE DE REȚEAUA
DE TELEVIZIUNE “GOD TV” A CREȘTINILOR EVANGHELICI CARE SUNT PRINTRE CEI MAI
PUTERNICI SUSȚINĂTORI AI STATULUI ISRAEL, IAR ACUM SUNT ACUZAȚI DE ISRAEL CĂ AU
MINȚIT CÂND AU OBȚINUT LICENȚA. CREȘTINII EVANGHELICI NEAGĂ FAPTUL CĂ AU MINȚIT
ȘI CONSIDERĂ CĂ ESTE VORBA DE PRESIUNI POLITICE ISRAELIENE. (scurtă anunțare a
știrii; articole în engleză din 1 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ CEI MAI MULȚI EVREI
SUNT ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII RELIGIOȘI SUNT CAM 30% DIN POPULAȚIA
ISRAELULUI, DAR ACEȘTIA NU CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL
LUI DUMNEZEU. EVREII CARE CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL
LUI DUMNEZEU, SE NUMESC EVREI MESIANICI ȘI SUNT PUȚINI, CAM 350.000 LA NIVEL
MONDIAL.
LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A
SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU
FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA
CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019.
(articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5
MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN
CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST
ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.
ZECI DE LIDERI DE BISERICI DIN
REGATUL UNIT CONTINUĂ SĂ DEA GUVERNUL ÎN JUDECATĂ PENTRU CĂ A ÎNCHIS BISERICILE
ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCĂLCÂND
DREPTURILE BISERICEȘTI PREVĂZUTE ÎN “MAGNA CARTA” ȘI ÎN “CONVENȚIA EUROPEANĂ A
DREPTURILOR OMULUI” CARE PROTEJEAZĂ LIBERTATEA RELIGIEI. LIDERII BISERICEȘTI
VOR SĂ OBȚINĂ ASIGURĂRI CĂ NU SE VA MAI REPETA ÎNCHIDEREA BISERICILOR.
(articole în engleză din 3 și 1 iulie 2020 ; scurtă anunțare a știrii). NE
AMINTIM CĂ ȘI ÎN SUA UNII GUVERNATORI AU FOST DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU
ÎNCHIDEREA BISERICILOR, IAR PROCURORUL GENERAL A ANUNȚAT ÎN APRILIE MĂSURI
ÎMPOTRIVA OFICIALILOR GUVERNAMENTALI CARE AU NEDREPTĂȚIT BISERICILE. ȘTIM CĂ ÎN
ROMÂNIA TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU, ÎN ACȚIUNI
SEPARATE, AU ÎNCEPUT LUPTA ÎN JUSTIȚIE CONTRA GUVERNULUI CARE A ÎNCĂLCAT
DREPTURILE RELIGIOASE CONSTITUȚIONALE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA
PANDEMIEI.
ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE
OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN
CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL
VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE
OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI
MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX
GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din
27 iunie 2020)
ARDEREA BIBLIILOR ÎN PORTLAND
(OREGON, SUA) SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, DE CĂTRE PROTESTATARI AI MIȘCĂRII MARXISTE
“BLACK LIVES MATTER” (“VIEȚILE NEGRILOR CONTEAZĂ”), A FOST DEZAPROBATĂ PUBLIC
DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, CARE LA RÂNDUL EI A FOST VICTIMĂ A
MARXISMULUI. (scurtă reamintire a știrii; articole în engleză din 7 august 2020
etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020 UN ACTIVIST AMERICAN PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ
A CERUT DISTRUGEREA STATUILOR, PICTURILOR MURALE ȘI VITRALIILOR CARE ÎL
REPREZINTĂ PE IISUS ALB, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA
UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ. PROTESTELE VIOLENTE AU PORNIT ÎN URMA
UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020.
ÎN SUA DEMOLAREA STATUILOR DEDICATE
DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST CERUTĂ RECENT DE UN ACTIVIST PENTRU JUSTIȚIE
SOCIALĂ APARȚINÂND DE PARTIDUL DEMOCRAT, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE
EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ, BAZATE PE MINCIUNĂ, AVÂND ÎN
VEDERE CĂ IISUS NU A FOST ALB, ȘI PE MOTIV CĂ ELE SUNT O FORMĂ GROSOLANĂ A
PROPAGANDEI RASISTE ALBE. ACTIVISTUL, CU NUMELE DE SHAUN KING, A CERUT CA ȘI
PICTURILE MURALE ȘI VITRALIILE CU IISUS ALB SĂ FIE DESFIINȚATE. ACESTE
PRETENȚII ALE LUI SHAUN KING VIN ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE
FLOYD ÎN 25 MAI 2020 ȘI A VALURILOR DE PROTESTE ÎN CARE AU FOST VANDALIZATE ȘI
DEMOLATE STATUI CARE REPREZINTĂ ISTORIA SUA, INCLUSIV STATUIA PRIMULUI
PREȘEDINTE GEORGE WASHINGTON. COMUNITATEA
CREȘTINĂ DIN SUA I-A RĂSPUNS LUI SHAUN KING. (scurtă anunțare a știrii; articol
în engleză din 23 iunie 2020). OBSERVĂM CUM ATACURILE DE DOUĂ MII DE ANI LA
ADRESA MÂNTUITORULUI SE ȚIN LANȚ, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ,
DUPĂ CUM SPUNEA CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN STERIE DIAMANDI.
Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii,
desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau
Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info.
la note )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul
: Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui
Noel Hornor )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi,
și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum
și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul
: Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui
Noel Hornor )
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN
CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN
CURÂND PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE
(APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ
RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK
SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE
METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15
MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă
anunțare a știrii)
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU
A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA
DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000
DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR
PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL
MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24
februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)
De la pastorul Johannes Lebel la
președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a;
partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe
blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA,
CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai
citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul
Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este
Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!
„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE
EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ
PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE
PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST
NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO
HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)
Poezie în amurg de toamnă
ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII.
COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de
preotul Iosif Z)
ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI
ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la
preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)
VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de
colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o
pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda
ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști,
în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA
SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17
mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea
lui)
ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO"
A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”;
CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE
AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC
„CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI
LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND
„SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2)
„VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte
conexiuni)
IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL,
PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN
ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND
STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A
NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN
CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE
DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL
EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE
2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A
VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA
ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin
Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)
CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI
TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA
EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE
DISCRIMINARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu