sâmbătă, 19 septembrie 2020

“JOS MÂINILE DE PE ANASTASIA!” (#HandsOffAnastasia) ESTE REACȚIA DE DEZGUST CARE CIRCULĂ ACUM PE TWITTER FAȚĂ DE UN FILM AMERICAN APĂRUT ÎN ACEST AN, ÎN CARE ESTE BATJOCORITĂ ANASTASIA ROMANOV, FIICA ȚARULUI NICOLAE AL II – LEA AL RUSIEI, CARE A FOST UCISĂ, LA VÂRSTA DE 17 ANI, CU TOATĂ FAMILIA ȚARULUI, DE CĂTRE BOLȘEVICII ATEI. CASA DE ROMANOV A FĂCUT PROPRIA EVALUARE A ACELUI FILM, CONSIDERÂNDU-L O BATJOCURĂ DEZGUSTĂTOARE. (Scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 18 septembrie 2020). NE AMINTIM CĂ ȚARUL NICOLAE AL II – LEA A FOST UCIS CU TOATĂ FAMILIA ÎN 1918, ORGANIZATORUL EXECUȚIEI FIIND EVREUL YAKOV YUROVSKY. FAMILIA MARTIRĂ A ȚARULUI A FOST TRECUTĂ ÎN RÂNDUL SFINȚILOR DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, IAR PE LOCUL UNDE A FOST EXECUTATĂ S-A CONSTRUIT “BISERICA-DE-PE-SÂNGE”, ÎN EKATERINBURG. LA PELERINAJUL DIN 2018 ÎN CINSTEA FAMILIEI IMPERIALE MARTIRE AU PARTICIPAT 100.000 DE CREDINCIOȘI. CHIAR ȘI ÎN ACEST AN DE PANDEMIE AU PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI.

 

Pr. prof. Ion Ciungu

 

 

“Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi.” (Psalmul 138, versetele 17-18). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=138&id=65

 

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (1894-1917) a fost executat cu familia, în Ekaterinburg, de către bolșevici, în 16/17 iulie 1918. Când au murit, Împăratul Nicolae avea vârsta de cincizeci de ani, Împărăteasa Alexandra avea patruzeci și șase de ani, Marea Ducesă Olga douăzeci și doi, Marea Ducesă Tatiana douăzeci și unu, Marea Ducesă Maria nouăsprezece, Marea Ducesă Anastasia șaptesprezece, Prințul moștenitor Alexei treisprezece. 

.................................

 

 

 

Casa Imperială Rusă, Casa Romanov, consideră că portretul comic, ireverențios, făcut Martirei Regale Anastasia, în filmul american Anastasia: Once Upon a Time, (Anastasia: A fost o dată ca niciodată), este ofensator.  

 

Biserica nu interzice umorul, iar creștinismul nu este o religie întunecată. Chiar viețile sfinților conțin glume și situații umoristice. Când umorul este făcut cu dragoste și bunătate, nu-i nimic greșit. Dar când imaginea luminoasă a unei persoane este pângărită pentru amuzarea publicului, atunci este dezgustător. Așa a declarat reprezentantul Casei Imperiale, Alexander Zakatov.

 

“Este trist că cineva s-ar gândi să glumească cu memoria copiilor martirizați. Chiar în timpurile sovietice, oamenii se opreau în fața sorții Marii Ducese; nimeni nu s-a gândit să-i portretizeze pe acești copii într-o formă comică, ” a adăugat Zakatov.   

 

Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolul HOUSE OF ROMANOV CONSIDERS FILM ANASTASIA: ONCE UPON A TIME A DISGUSTING MOCKERY, publicat în data de 18 septembrie 2020, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY.

 

Ne amintim că în 2014 deputatul rus Vitaly Milonov i-a criticat pe evrei că denigrează orice sfânt, spunând că aceasta este în tradiția evreilor de 2.000 de ani, începând cu apelurile de a-L răstigni pe Mântuitorul, sfârșind cu acuzații de antisemitism împotriva Sfântului Ioan de Kronstadt. Amănunte despre această critică putem găsi în articolul EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)

 

……………………………………………………………………………………………………….

 

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

REVOLUȚIA FĂCUTĂ PRIN ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI ÎN SECOLUL AL X - A A ADUS PRIN HARUL LUI DUMNEZEU UN SISTEM DE VALORI CARE NU A PUTUT FI DISTRUS DE CEA MAI AMENINȚĂTOARE DINTRE REVOLUȚIILE RUSEȘTI, CEA DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX – A. ÎN SECOLUL AL XXI – LEA CREDINȚA ESTE VIE ȘI ACTIVĂ, ÎN CIUDA LUPTEI FEROCE ÎMPOTRIVA EI. DECI, ISTORIA UMANĂ NU ESTE FĂCUTĂ NUMAI DE MINTEA, VOINȚA ȘI PUTEREA OMULUI, CI ȘI DE HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE PREZENT PRIN RUGĂCIUNILE OAMENILOR. AȘA A SPUS PATRIARHUL KIRIIL AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA IERI, 28 IULIE 2020, CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 1032 DE ANI DE LA ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ, DEȘI ESTE PANDEMIE, TOTUȘI ÎN 17 IULIE 2020 A AVUT LOC O PROCESIUNE, CHIAR DACĂ REDUSĂ LA 10.000 DE CREDINCIOȘI ORTODOCȘI RUȘI, ÎN CINSTEA FAMILIEI MARTIRE A ȚARULUI NICOLAE AL II – LEA, UCISĂ DE BOLȘEVICII ATEI ÎN 1918.

 

ARDEREA BIBLIILOR ÎN PORTLAND (OREGON, SUA) SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, DE CĂTRE PROTESTATARI AI MIȘCĂRII MARXISTE “BLACK LIVES MATTER” (“VIEȚILE NEGRILOR CONTEAZĂ”), A FOST DEZAPROBATĂ PUBLIC DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, CARE LA RÂNDUL EI A FOST VICTIMĂ A MARXISMULUI. (scurtă reamintire a știrii; articole în engleză din 7 august 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020 UN ACTIVIST AMERICAN PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ A CERUT DISTRUGEREA STATUILOR, PICTURILOR MURALE ȘI VITRALIILOR CARE ÎL REPREZINTĂ PE IISUS ALB, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ. PROTESTELE VIOLENTE AU PORNIT ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020.

 

CU TOATĂ PANDEMIA, 10.000 DE CREȘTINI ORTODOCȘI RUȘI NU AU PUTUT FI OPRIȚI SĂ-ȘI MANIFESTE PRIN RUGĂCIUNE ȘI PROCESIUNE ÎN EKATERINBURG IERI, 17 IULIE 2020, IUBIREA FAȚĂ DE SFINȚENIA FAMILIEI MARTIRE A ȚARULUI NICOLAE AL II-LEA, UCISĂ DE BOLȘEVICII ATEI ÎN 17 IULIE 1918. ALT NUME SE VA DA PROVINCIEI SVERDLOVSK, CĂCI YAKOV SVERDLOV, UCIGAȘUL FAMILIEI IMPERIALE, NU SE CUVINE SĂ FIE UN PUNCT DE REFERINȚĂ PENTRU SOCIETATE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 17 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN 2018 LA PROCESIUNEA ÎN CINSTEA ACESTEI FAMILII MARTIRE AU PARTICIPAT 100.000 DE CREȘTINI ORTODOCȘI. NE AMINTIM CĂ DIN 11 MARTIE 2020 CREDINȚA ISTORICĂ ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE FAC PARTE DIN CONSTITUȚIA RUSIEI. FRUMOS ȘI SFÂNT DIN PARTEA RUȘILOR!

 

ICOANA “SFÂNTUL MÂNTUITOR” , CHIPUL NEFĂCUT DE MÂINI, ESTE ICOANA PRINCIPALĂ DIN CATEDRALA FORȚELOR ARMATE RUSE, CU HRAMUL “ÎNVIEREA LUI HRISTOS”, CARE A FOST SFINȚITĂ DUMINICĂ, 14 IUNIE 2020, DE PATRIARHUL KIRILL. IMAGINEA ACESTEI ICOANE O PUTEM OBSERVA SUS ÎN CUPOLA PRINCIPALĂ, DAR ȘI JOS. CEA DE JOS A FOST PLĂTITĂ DE PREȘEDINTELE VLADIMIR PUTIN. CATEDRALA SE VA DESCHIDE PENTRU PUBLIC DIN 22 IUNIE 2020. (scurtă amintire a știrilor; articole în engleză din 15 iunie 2020 etc.). NE AMINTIM CĂ DIN MARTIE 2020 ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI S-AU ADĂUGAT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE. ÎNGROZIȚI ȘI SCÂRBIȚI DE NIHILISMUL ATEILOR CARE LE-AU UCIS ȚARUL ÎMPREUNĂ CU FAMILIA ETC, RUȘII DAU DOVADĂ DE MULTĂ ÎNȚELEPCIUNE ȘI SE ÎNTORC BINE SPRE DUMNEZEU.

 


CREDINȚA ISTORICĂ ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE FAC ACUM PARTE DIN CONSTITUȚIA RUSIEI, ÎN URMA APROBĂRII AMENDAMENTELOR CONSTITUȚIONALE DE CĂTRE DUMA DE STAT ȘI CONSILIUL FEDERAȚIEI ÎN 11 MARTIE 2020. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 12 martie 2020). NE AMINTIM CĂ PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI A CERUT ÎN FEBRUARIE CA ÎN CONSTITUȚIE SĂ SE FACĂ REFERIRE LA CREDINȚA RUȘILOR ÎN DUMNEZEU, APOI PREȘEDINTELE PUTIN A PROPUS PARLAMENTULUI SCHIMBĂRI CONSTITUȚIONALE.

 

CREDINȚA RUȘILOR ÎN DUMNEZEU ȘI CĂSĂTORIA HETEROSEXUALĂ SUNT NOI AMENDAMENTE DORITE LA CONSTITUȚIA RUSIEI ȘI PROPUSE RECENT PARLAMENTULUI DE PREȘEDINTELE PUTIN. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 3 și 2 martie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN 1 FEBRUARIE 2020 PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI A CERUT CA ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI SĂ SE FACĂ REFERIRE LA DUMNEZEU.

 


DUMNEZEU SĂ FIE MENȚIONAT ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI, AȘA A CERUT PATRIARHUL KIRILL AL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII, ÎN 1 FEBRUARIE 2020. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 3 februarie 2020). NE AMINTIM CĂ BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ A CERUT, ÎN 2019, CA SFINȚENIA VIEȚII UMANE DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI, DREPTURILE EMBRIONULUI UMAN CA PERSOANĂ UMANĂ, SĂ FIE GARANTATE PRIN LEGISLAȚIE.

 

SPOVEDANIA PRIN TELEFON SAU SKYPE, ÎN TIMPUL CONDIȚIILOR STRICTE DE IZOLARE DIN CAUZA PANDEMIEI DE COVID-19, ESTE APROBATĂ DE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ. PATRIARHUL KIRILL I-A ÎNDEMNAT PE PREOȚI SĂ CONTINUE SLUJBELE, ÎN SPECIAL SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE, CHIAR ȘI FĂRĂ CREDINCIOȘII CARE SUNT FORȚAȚI SĂ STEA ACASĂ. (scurtă anunțare a știrii ; articole în engleză din 3 aprilie 2020). NE AMINTIM CĂ LINGURIȚA PENTRU ÎMPĂRTĂȘANIE SE DEZINFECTEAZĂ DUPĂ FIECARE PERSOANĂ CARE SE ÎMPĂRTĂȘEȘTE, CONFORM INSTRUCȚIUNILOR BISERICII ORTODOXE RUSE DIN 17 MARTIE 2020. NE AMINTIM CĂ ÎN BULGARIA CREDINCIOȘII AU VOIE SĂ PARTICIPE LA SLUJBE ÎN EXTERIORUL BISERICILOR, RESPECTÂND MĂSURILE SANITARE IMPUSE ȘI FOFLOSINDU-SE LUNGURIȚE DIFERITE PENTRU ÎMPĂRTĂȘANIE. ÎN GEORGIA PATRIARHUL ILIA A SPUS CĂ HRANA SPIRITUALĂ ESTE TOT AȘA DE IMPORTANTĂ ȘI DE NECESARĂ CA ȘI HRANA TRUPEASCĂ, CREDINCIOȘII AVÂND VOIE SĂ PARTICIPE ȘI ÎN INTERIORUL CATEDRALELOR, DAR ȘI ÎN EXTERIORUL CATEDRALELOR/BISERICILOR, RESPECTÂND MĂSURILE SANITARE IMPUSE.

 

LINGURIȚA PENTRU SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE SE DEZINFECTEAZĂ ȘTERGÂNDU-SE CU UN ȘERVET IMPREGNAT ÎN ALCOOL, APOI SE INTRODUCE ÎN APĂ, DUPĂ FIECARE PERSOANĂ CARE SE ÎMPĂRTĂȘEȘTE, ÎN PERIOADA EPIDEMIEI, CONFORM NOILOR INSTRUCȚIUNI APROBATE DE PATRIARHUL KIRILL AL BISERICII ORTODOXE RUSE ȘI PUBLICATE ÎN 17 MARTIE 2020. RESTRICȚIILE DIN ACESTE INSTRUCȚIUNI AR TREBUI ÎNȚELESE ÎN DUHUL CUVINTELOR BIBLICE: „SĂ NU-L ISPITEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU!” (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 și 17 martie 2020).

 

ÎN RUSIA, SFINȚENIA VIEȚII UMANE DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI, DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE EMBRIONULUI UMAN CA PERSOANĂ UMANĂ, SĂ FIE GARANTATE PRIN LEGISLAȚIE. AȘA A PROPUS BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ ÎN PROIECTUL DE DOCUMENT PUBLICAT RECENT PE WEBSITE-UL EI, UNDE SE POT LĂSA COMENTARII REFERITOARE LA ACEST DOCUMENT PÂNĂ ÎN 30 SEPTEMBRIE 2019. (articol în engleză din 28 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA CÂND ÎNCEPE BISERICA ORTODOXĂ UN ASTFEL DE PROIECT DE DOCUMENT, CĂCI 100.000 DE BEBELUȘI SE UCID ÎN FIECARE AN PRIN AVORTURI EFECTUATE DE MEDICII DRACULUI, PE BAZA LEGILOR FĂCUTE DE PARLAMENTARII COMANDAȚI DE ATEI-DERBEDEI-ANTICRIȘTI-SATANIȘTI???!!!

 

ÎN EKATERINBURG (RUSIA), 60.000 DE PERSOANE AU PARTICIPAT, ÎN NOAPTEA DE 16/17 IULIE 2019, LA PROCESIUNEA ÎN CINSTEA ȚARULUI NICOLAE II ȘI A FAMILIEI LUI. (articol în engleză din 17 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). EI AU FOST UCIȘI DE BOLȘEVICII ATEI EVREI ÎN 16/17 IULIE 1918. FAMILIA IMPERIALĂ A FOST CANONIZATĂ ÎN ANUL 1981, IAR ÎN ANUL 2000 CANONIZAREA ACEASTA A FOST GENERALIZATĂ ÎN TOATĂ BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ.

 

O SUTĂ DE MII DE PERSOANE SUNT AȘTEPTATE ÎN 16 ȘI 17 IULIE 2018, LA „BISERICA-DE-PE-SÂNGE” DIN EKATERINBURG, LA COMEMORAREA CENTENARULUI ASASINĂRII DE CĂTRE BOȘEVICII ATEI A FAMILIEI IMPERIALE A RUSIEI (ȚARUL NICOLAE AL II-LEA CU FAMILIA), (articole în franceză din 15, 19 și 20 iulie 2018; și în română din 16 și 17 iulie 2018; și în engleză din 16 și 17 iulie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ NU VA AJUNGE, ÎN 17 IULIE 2018, CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII CENTENARULUI UCIDERII, LA O CONCLUZIE CU PRIVIRE LA RĂMĂȘIȚELE CORPURILOR MARTIRILOR CREȘTINI ROMANOVI (ȚARUL NICOLAE AL II-LEA CU FAMILIA), CĂCI NU S-AU ÎNCHEIAT CELE 34 DE EXAMINĂRI (articol în engleză din 10 iulie 2018; scurtă anunțare a știrii)


PROCESIUNE RELIGIOASĂ CU PESTE 1500 DE PERSOANE ÎN EKATERINBURG (RUSIA) PENTRU A 100-A ANIVERSARE A SOSIRII MARTIRILOR REGALI, ÎN 30 APRILIE 2018 (articol în engleză din 30 aprilie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

PROCESIUNE CREȘTINĂ PE O DISTANȚĂ DE 1.800 DE MILE, PE PARCURSUL A 4 LUNI, ÎN ONOAREA MARTIRILOR REGALI AI RUSIEI, ȚARUL NICOLAE AL II-LEA ȘI FAMILIA LUI, UCIȘI ÎN 1918 DE BOLȘEVICII ATEI (articol în engleză din 16 martie 2018 ; traducere)

 

UCIDEREA DUPĂ RITUALUL EVREIESC A ȚARULUI NICOLAE AL II-LEA AL RUSIEI ȘI A FAMILIEI LUI (Biserica Ortodoxă Rusă investighează cazul, evreii reacționează cu furie, 29 noiembrie 2017)

 

EXPRESIA “UCIDERE RITUALĂ” ÎN CAZUL FAMILIEI ȚARULUI ESTE ÎNȚELEASĂ EXCLUSIV CA „RĂZBUNARE REVOLUȚIONARĂ, BOLȘEVICĂ” (Episcopul rus Tikhon Șevkunov a revenit cu precizări în 30 noiembrie 2017)

 

SINAXA SFINȚILOR MARTIRI ȘI MĂRTURISITORI NOI AI BISERICII ORTODOXE RUSE

 

EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)

 

MUZEUL ATEISMULUI URMEAZĂ SĂ FIE IARĂȘI BISERICĂ (în Sankt Petersburg, Rusia)

 

DESPRE FANATISMUL ATEIST (fanaticii atei au omorât mult mai mulți oameni decât Extremiștii Islamici și Inchiziția laolaltă). 

 

SECERIȘUL ESTE MULT, DAR LUCRĂTORII SUNT PUȚINI (număr record la pregătirea pentru preoție, în Rusia, 2017)

                               

POSIBILE PROIECTE COMUNE PENTRU CREȘTINII CARE SUFERĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU (Biserica Ortodoxă Rusă și Vaticanul, 22-23 august, 2017)

 

PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI A MEDIAT PENTRU ELIBERAREA PRIZONIERILOR DIN DONBAS [în 25 dec. 2017; iar în 27 dec. 2017 s-a început eliberarea; în 15 noiembrie 2017 politicianul ucrainean Viktor Medvedciuk, a cărui fiică este botezată de Putin (este finuța lui Putin), i-a cerut lui Putin să intervină la liderii separatiști cu ideea schimbului de prizonieri]


ÎNVĂȚĂMÂNTUL E ÎNCĂ CONSTRUIT PE O PLATFORMĂ ATEISTĂ (în Rusia, 2017), (tineretul și educația în Rusia, interviu cu rectorul Universității Ortodoxe din Moscova). 

 

Despre originea ateismului în Europa și în lumea de azi:

„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)

 

PESTE 1.200 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN, 2020, DE CĂTRE MAHOMEDANI EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI (VĂCARI FULANI, BOKO HARAM, STATUL ISLAMIC). [scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 iulie 2020]. NE AMINTIM CĂ DIN 2012 AU FOST UCIȘI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA!!! ... NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT!!! ... SUNT RĂI MAHOMEDANII EXTREMIȘTI, DAR SUNT ȘI MAI RĂI MEDICII ȘI PARLAMENTARII ATEI-DERBEDEI-SATANIȘTI-ANTICRIȘTI DIN ROMÂNIA CARE ÎN FIECARE AN UCID 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ȘI SPUN CĂ ESTE NORMAL, CĂ ESTE LEGAL!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU CA DUMNEZEU SĂ OPREASCĂ GENOCIDUL CREȘTINILOR ÎN NIGERIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU CA DUMNEZEU SĂ OPREASCĂ GENOCIDUL BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA!!!

 

GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ESTE “SISTEMATIC”, “PLANIFICAT”, “CALCULAT”, DUPĂ CUM S-A FĂCUT CUNOSCUT LA O CONFERINȚĂ DE PRESĂ ONLINE, ORGANIZATĂ ÎN 25 IUNIE 2020 DE GRUPUL AMERICAN DE ADVOCACY “IN DEFENSE OF CHRISTIANS” (ÎN APĂRAREA CREȘTINILOR). DIN 2012 PÂNĂ ACUM AU FOST OMORÂȚI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚI MAHOMEDANI EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI, AVÂND LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC. (articole în engleză din 2 iulie 2020 etc; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ATEII SATANIȘTI CHELTUIESC MULȚI BANI, SUSȚINÂND PERSECUTAREA CREȘTINILOR ÎN DOUĂ MODURI: 1) ÎNTR-UN MOD RAFINAT, LA NIVEL INTELECTUAL, ATACÂND PERSOANA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ÎN GENERAL VALORILE CREȘTINE; 2) ÎNTR-UN MOD BRUTAL, UCIGÂNDU-I PE CREȘTINII DIN AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU ETC. OARE ROMÂNII SUNT CONȘTIENȚI CĂ ÎN ROMÂNIA UCIDEREA “LEGALĂ” ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ESTE LUCRAREA ATEILOR-DERBEDEILOR-SATANIȘTILOR-ANTICRIȘTILOR CARE ÎN MOD RAFINAT, INTELECTUAL, ÎN NUMELE SUPERIORITĂȚII DEMOCRATICE AU LEGIFERAT CA FIIND CEVA NORMAL UCIDEREA FIINȚELOR UMANE LIPSITE DE APĂRARE? PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA LUI DUMNEZEU PESTE ROMÂNIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN NIGERIA, DAR ȘI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA, ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU DESFIINȚAREA LEGILOR SATANISTE, UCIGAȘE!!!

 

GENOCID ÎN DESFĂȘURARE ÎN NIGERIA, CREȘTINII SUNT ȚINTIȚI FĂRĂ MILĂ, DUPĂ CUM ANUNȚĂ UN RAPORT BRITANIC PARLAMENTAR RECENT. CEL PUȚIN 81 DE PERSOANE AU FOST UCISE MARȚI, 9 IUNIE 2020, ÎN SATUL FADUMA KOLOMDI (STATUL BORNO), ÎNTR-UN ATAC AL MILITANȚILOR ALIAȚI CU GRUPURILE EXTREMIȘTILOR ISLAMICI BOKO HARAM SAU STATUL ISLAMIC. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 16 și 11 iunie 2020). DAR OBSERVĂM CĂ ÎN ROMÂNIA DEMOCRAȚIA ESTE MULT MAI REA DECÂT STATUL ISLAMIC!!! OARE LE PASĂ ROMÂNILOR CARE CU “DEMOCRAȚIA SATANISTĂ” UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN PRIN AVORT, DECI CAM 277 PE ZI? ESTE NEVOIE DE CONȘTIENTIZAREA PĂCATELOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI PARLAMENTAR!!! ESTE NEVOIE DE RUGĂCIUNE, POST, STUDIU CREȘTIN, POCĂINȚĂ ȘI ÎNDREPTAREA LEGILOR ÎN ROMÂNIA PREDOMINATĂ DE 30 DE ANI DE CONCEPȚIILE ATEILOR-DERBEDEILOR-CRIMINALILOR-SATANIȘTILOR!!!

 


UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT A FOST LEGIFERATĂ ÎN ROMÂNIA PRIN DECRETUL-LEGE DIN DECEMBRIE 1989, PE MOTIV CĂ ASTFEL SE FACE DREPTATE POPORULUI ROMÂN FAȚĂ DE PERIOADA COMUNISTĂ NEDREAPTĂ CÂND AVORTUL ERA INTERZIS. OBSERVĂM CĂ NU ERA CHIAR AȘA DE INTERZIS, CĂCI COMUNIȘTII ÎN 1957 AU LEGALIZAT AVORTUL, UCIGÂNDU-SE PESTE 7 MILIOANE DE COPII PÂNĂ ÎN 1966. ÎN 1966 S-AU INTRODUS RESTRICȚII, DAR NEÎMPIEDICÂNDU-SE UCIDEREA ALTOR 7 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN SPITATELE DE STAT PÂNĂ ÎN 1989. ÎN PRIMII OPT ANI DUPĂ 1989 S-AU OMORÂT 5 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN CLINICILE DE STAT. PREOTUL ORTODOX NICOLAE TĂNASE DIN VALEA PLOPULUI (JUD. PRAHOVA) A ÎNCEPUT DIN 1990 LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ A PESTE 300 DE COPII, LA EL FIIND DE ATUNCI PÂNĂ ACUM ADĂPOSTITE, HRĂNITE, CONSILIATE ȘI POVĂȚUITE DUHOVNICEȘTE PESTE 3.500 DE SUFLETE. EL ESTIMEAZĂ CĂ 80% DIN AVORTURI AU LOC PE FONDUL VICIILOR ȘI NEASUMĂRII BĂRBAȚILOR “CARE CREEAZĂ ÎN SUFLETUL FEMEII UN GOL” (să conștientizăm realitatea; articole în engleză din data 7 iulie 2020 și în română din data de 20 mai 2020). ÎN BAZA DECRETULUI-LEGE DIN 26 DECEMBRIE 1989 DAT DE FSN-IȘTII SATANIȘTI CONDUȘI DE ION ILIESCU SE CONTINUĂ UCIDEREA LEGALĂ ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI, PEDEPSINDU-SE CU MOARTEA FIINȚELE UMANE CELE MAI LIPSITE DE APĂRARE, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ILIESCU A DESFIINȚAT PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN 7 IANUARIE 1990. SCHIZOFRENICI CONDUCĂTORI ȘI LEGISLATORI!!! ACTUALII PARLAMENTARI SE FAC PĂRTAȘI LA PĂCATELE SATANIȘTILOR DACĂ NU DESFIINȚEAZĂ DECRETUL LUI ILIESCU. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU STRICAREA LUCRURILOR SATANICE, SPRE SLAVA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS!!!

 

ÎN ROMÂNIA ZIUA DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR LA NIVEL MONDIAL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR VA FI RESPECTATĂ, CONFORM LEGII, PE DATA DE 16 AUGUST, ADICĂ PE DATA ÎN CARE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎI COMEMOREAZĂ PE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. NE AMINTIM CĂ ÎN 24 IUNIE 2020 A FOST VOTATĂ LEGEA CARE STABILEȘTE CA ZIUA DE 16 AUGUST SĂ FIE “ZIUA NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR”. ACEASTĂ LEGE A FOST DEPUSĂ LA SENAT ANUL TRECUT DE CĂTRE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ȘI A FOST ADOPTATĂ ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR MIERCURI, 24 IUNIE 2020, CÂND 258 DE DEPUTAȚI AU VOTAT PENTRU EA, IAR 40 S-AU ABȚINUT. (scurtă reamintire a știrii; articol în engleză din 26 iunie 2020 etc). ȘTIM CĂ PENTRU CREȘTINI PRIMUL MARTIR ESTE ÎNSUȘI ÎNTEMEIETORUL BISERICII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE LA EL PÂNĂ ACUM SUNT PESTE 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI. ... ÎN TOATĂ ISTORIA ROMÂNILOR NU EXISTĂ CINEVA ASEMENEA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU CARE ÎN 1714 A PREFERAT SĂ FIE DECAPITAT CU CEI PATRU FII AI SĂI DECÂT SĂ RENUNȚE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN CONTEXTUL ACTUAL AL PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ȘTIM CĂ UNGARIA ESTE PRIMA ȚARĂ CARE ÎNCĂ DIN 2017 A ÎNCEPUT ACȚIUNI CONCRETE PENTRU APĂRAREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI, LUCRÂND ȘI PENTRU REALIZAREA UNEI COALIȚII INTERNAȚIONALE ÎN ACEST SCOP.

 

ÎN TURCIA AU ÎNCEPUT PREGĂTIRILE PENTRU CA “HAGIA SOFIA” (FOSTĂ CEA MAI MARE CATEDRALĂ CREȘTINĂ TIMP DE APROAPE 1000 DE ANI) SĂ POATĂ FI DESCHISĂ CA MOSCHEE PENTRU RUGĂCIUNI PE 24 IULIE 2020, ÎN BAZA DECIZIEI DIN 10 IULIE 2020 A CONSILIULUI DE STAT CARE A REVOCAT STATUTUL EI DE MUZEU INTRAT ÎN VIGOARE ÎN URMĂ CU 86 DE ANI, ȘI ÎN BAZA DECRETULUI CARE A FOST DAT IMEDIAT DE PREȘEDINTELE ERDOGAN, CA O ÎNCUNUNARE A REVOLUȚIEI RELIGIOASE DESFĂȘURATE DE EL ÎN TURCIA DE PESTE UN DECENIU. LA REPROȘURILE, AMENINȚĂRILE ȘI SUGESTIILE PRIMITE DIN PARTEA LUMII CREȘTINE ȘI LAICE, TURCIA A RĂSPUNS CĂ ESTE SUVERANĂ, CĂ ARE DREPTUL SĂ IA DECIZIILE PROPRII, CĂ HAGIA SOFIA RĂMÂNE DESCHISĂ PENTRU TOȚI, ȘI PENTRU NEMAHOMEDANI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 12 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ SUCCESUL MAHOMEDANILOR ASUPRA CREȘTINILOR VINE CA O PEDEAPSĂ DE LA DUMNEZEU PENTRU PĂCATELE CREȘTINILOR. ÎN CALITATE DE CREȘTINI, NOI ROMÂNII, AR TREBUI SĂ FIM CONȘTIENȚI ȘI SĂ NE POCĂIM, ȘI SĂ SCHIMBĂM LEGILE SATANICE UCIGĂTOARE DE PRUNCI, CĂCI 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI “LEGAL” ÎN ROMÂNIA PRIN AVORT ÎN FIECARE AN!!!

 


EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE, CĂCI LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, ÎN URMA PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, DIN PARTEA BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, DIN PARTEA MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA. (scurtă reamintire a știrilor; articole în română și engleză din 1, 3, 4 și 5 iunie 2020; și un articol din 29 mai 2020). ROMÂNII PAR A SE FI TREZIT DUPĂ CE AU VĂZUT DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRODUSĂ DE ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN SUA, ANGLIA, GERMANIA, AUSTRIA ETC.

 


FIECARE E ÎNZESTRAT ȘI TRIMIS SĂ ÎMPLINEASCĂ UN ROST AL LUI DUMNEZEU ÎNTRE OAMENI, PRIN NAȘTEREA DIN DUHUL SFÂNT, DIN DRAGOSTEA DUMNEZEIASCĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Iunie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)

 


“ȘTIINȚA NU-L UCIDE PE DUMNEZEU”. „ATEISMUL ESTE INCONSECVENT CU METODA ȘTIINȚIFICĂ”... . AȘA A DECLARAT  RECENT, 19 MARTIE 2019, FIZICIANUL BRAZILIAN MARCELO GLEISER, CARE A CÂȘTIGAT ÎN ACEST AN „PREMIUL TEMPLETON”, CARE SE ACORDĂ PENTRU CONTRIBUȚII REMARCABILE LA AFIRMAREA DIMENSIUNII SPIRITUALE A VIEȚII. MARCELO GLEISER PREDĂ DIN 1991 ÎN SUA, LA „DARTMOUTH COLLEGE”, STATUL NEW HAMPSHIRE. (articol în engleză din 30 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI PRIN URMARE A ORDONAT OPRIREA TRANSMISIUNILOR ÎN LIMBA EBRAICĂ PE NOUL CANAL AMERICAN DE TELEVIZIUNE “SHELANU” CARE AVEA EMISIUNI CU EVREI MESIANICI NĂSCUȚI ÎN ISRAEL ȘI CARE ÎN APRILIE A OBȚINUT O LICENȚĂ PE ȘAPTE ANI. CANALUL “SHELANU” APARȚINE DE REȚEAUA DE TELEVIZIUNE “GOD TV” A CREȘTINILOR EVANGHELICI CARE SUNT PRINTRE CEI MAI PUTERNICI SUSȚINĂTORI AI STATULUI ISRAEL, IAR ACUM SUNT ACUZAȚI DE ISRAEL CĂ AU MINȚIT CÂND AU OBȚINUT LICENȚA. CREȘTINII EVANGHELICI NEAGĂ FAPTUL CĂ AU MINȚIT ȘI CONSIDERĂ CĂ ESTE VORBA DE PRESIUNI POLITICE ISRAELIENE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ CEI MAI MULȚI EVREI SUNT ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII RELIGIOȘI SUNT CAM 30% DIN POPULAȚIA ISRAELULUI, DAR ACEȘTIA NU CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU. EVREII CARE CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU, SE NUMESC EVREI MESIANICI ȘI SUNT PUȚINI, CAM 350.000 LA NIVEL MONDIAL.

 

LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.

 

ZECI DE LIDERI DE BISERICI DIN REGATUL UNIT CONTINUĂ SĂ DEA GUVERNUL ÎN JUDECATĂ PENTRU CĂ A ÎNCHIS BISERICILE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCĂLCÂND DREPTURILE BISERICEȘTI PREVĂZUTE ÎN “MAGNA CARTA” ȘI ÎN “CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI” CARE PROTEJEAZĂ LIBERTATEA RELIGIEI. LIDERII BISERICEȘTI VOR SĂ OBȚINĂ ASIGURĂRI CĂ NU SE VA MAI REPETA ÎNCHIDEREA BISERICILOR. (articole în engleză din 3 și 1 iulie 2020 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN SUA UNII GUVERNATORI AU FOST DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU ÎNCHIDEREA BISERICILOR, IAR PROCURORUL GENERAL A ANUNȚAT ÎN APRILIE MĂSURI ÎMPOTRIVA OFICIALILOR GUVERNAMENTALI CARE AU NEDREPTĂȚIT BISERICILE. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU, ÎN ACȚIUNI SEPARATE, AU ÎNCEPUT LUPTA ÎN JUSTIȚIE CONTRA GUVERNULUI CARE A ÎNCĂLCAT DREPTURILE RELIGIOASE CONSTITUȚIONALE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI.

 

ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 iunie 2020)

 

ÎN SUA DEMOLAREA STATUILOR DEDICATE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST CERUTĂ RECENT DE UN ACTIVIST PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ APARȚINÂND DE PARTIDUL DEMOCRAT, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ, BAZATE PE MINCIUNĂ, AVÂND ÎN VEDERE CĂ IISUS NU A FOST ALB, ȘI PE MOTIV CĂ ELE SUNT O FORMĂ GROSOLANĂ A PROPAGANDEI RASISTE ALBE. ACTIVISTUL, CU NUMELE DE SHAUN KING, A CERUT CA ȘI PICTURILE MURALE ȘI VITRALIILE CU IISUS ALB SĂ FIE DESFIINȚATE. ACESTE PRETENȚII ALE LUI SHAUN KING VIN ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020 ȘI A VALURILOR DE PROTESTE ÎN CARE AU FOST VANDALIZATE ȘI DEMOLATE STATUI CARE REPREZINTĂ ISTORIA SUA, INCLUSIV STATUIA PRIMULUI PREȘEDINTE GEORGE WASHINGTON. COMUNITATEA CREȘTINĂ DIN SUA I-A RĂSPUNS LUI SHAUN KING. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 iunie 2020). OBSERVĂM CUM ATACURILE DE DOUĂ MII DE ANI LA ADRESA MÂNTUITORULUI SE ȚIN LANȚ, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ, DUPĂ CUM SPUNEA CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN STERIE DIAMANDI.

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )



Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )



Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )



PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)


De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)


CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 


„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)


Poezie în amurg de toamnă


ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 


ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 



CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI (în a treia JOI din noiembrie), în acest an, 2024, TEMA propusă pentru meditație este “FILOSOFIA: CONSTRUIREA DE PODURI PESTE PRĂPĂSTIILE SOCIALE”, adică este vorba despre CONTRIBUȚIA FILOSOFIEI LA VINDECAREA DUȘMĂNIILOR ȘI DEZBINĂRILOR DINTRE OAMENI. Ne dăm seama că nu este ușor să vindeci dușmăniile și dezbinările dintre oameni, este chiar imposibil uneori, căci vedem chiar în zilele noastre cum din dezbinări și dușmănii s-a ajuns la înrăirea tot mai mult a oamenilor și la războaie. Dar știm că, din punct de vedere creștin, ceea ce este imposibil de realizat numai cu oamenii este, totuși, posibil de realizat dacă-L avem pe Dumnezeu cu noi. FILOSOFIA CREȘTINĂ, adică ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ, NE ÎNVAȚĂ CĂ PENTRU A VINDECA DUȘMĂNIILE ȘI DEZBINĂRILE DINTRE OAMENI ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ VINDECĂM MAI ÎNTÂI DUȘMĂNIA ȘI DEZBINAREA DINTRE OM ȘI DUMNEZEU, adică SĂ CONSTRUIM POD PESTE PRĂPĂSTIILE DINTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU. De fapt, PODUL ESTE DEJA CONSTRUIT DE MÂNTUITORUL LUMII, DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PRIN CRUCEA IUBIRII LUI. Datoria noastră este SĂ Îi CEREM PERMISIUNEA SĂ TRECEM PRĂPĂSTIILE FOLOSIND CRUCEA LUI. Prăpăstiile dintre oameni și Dumnezeu, precum și prăpăstiile dintre oameni, sunt create de păcate. Dar mesajul iubirii divine transmis de-a lungul secolelor prin predicarea Evangheliei lui Iisus a creat și creează mereu poduri peste prăpăstiile sociale, a schimbat și schimbă mereu lumea în bine. Așa s-a ajuns la desființarea sclaviei, la grija față de bolnavi, la înființarea și dezvoltarea spitalelor, la ajutorarea săracilor, la înființarea și dezvoltarea școlilor, la îmbunătățirea societății în general. Toate influențele cu adevărat bune în societate sunt bazate pe Jertfa Mântuitorului pe Cruce. HAIDEȚI SĂ NE FOLOSIM DE FILOSOFIA CREȘTINĂ și SĂ Îi MULȚUMIM MÂNTUITORULUI PENTRU EFORTUL SACRIFICIULUI SĂU, PERMANENT VALABIL, DE A ȚINE CRUCEA CA POD PESTE PRĂPĂSTII! ... Din 2002 se sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei, fiind proclamată de UNESCO (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Se afirmă astfel valoarea filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru promovarea toleranței și păcii.

  Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/photo/?fbid=3127634857377003&set=a.711891222284724 World Philosophy Day is an internatio...