sâmbătă, 6 iulie 2019

ÎN CHINA, BISERICILE SUNT TRANSFORMATE ÎN BAZE EDUCATIVE ALE PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ ATEU: DEASUPRA CRUCII, ÎN INTERIORUL BISERICII, SE PUNE DRAPELUL CHINEZ ; CRUCEA DIN EXTERIOR ESTE DATĂ JOS ȘI ÎN LOCUL EI ESTE PUSĂ STEAUA CU CINCI COLȚURI, ADICĂ UN SIMBOL AL COMUNISMULUI ; PREDICILE SUNT SECULARIZATE ȘI POLITIZATE ; REGULILE ȘI REGULAMENTELE PARTIDULUI SUNT AFIȘATE ÎN BISERICI ; ARHITECTURA BISERICII ESTE DEZOCCIDENTALIZATĂ, CHINEZIFICATĂ. (articol în engleză din 5 iulie 2019 ; scurtă anunțare a știrii).



Pr. prof. Ion Ciungu

Uneori unii oameni se pun în locul lui Dumnezeu, fie prin diferite partide politice, fie prin diferite instituții, prin diferite organizații, prin diferite mijloace, cu scopul de a câștiga alți oameni pentru a-i manevra conform unor interese ascunse, care pe față sunt declarate a fi umanitare, dar în esență sunt diabolice. Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 7,23) ne atrage atenția să nu ne facem robi oamenilor, căci noi am fost eliberați, răscumpărați, din sclavia Satanei, din moartea eternă, de către Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, și suntem înfiați la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri:
Voi aţi fost cumpăraţi cu* un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.
………………………………….


Exemplu de chinezificare a unei biserici, după indicațiile ateiste ale Partidului Comunist Chinez. În locul crucii a fost pusă steaua comunismului, iar arhitectura a fost dezoccidentalizată, chinezificată. Aceasta este o biserică din orașul Jinping.  



Despre faptul că Partidul Comunist Chinez continuă campania de represiune contra Bisericilor, cea mai dură de la revoluția culturală care a avut loc în perioada anilor 1966 – 1976, ne amintește și articolul    « Sinisation » : églises transformées en pure base éducative du Parti , publicat în data de 5 iulie 2019, de Li Guang, pe website-ul revistei italiene BITTER WINTER, o revistă despre libertatea religioasă și drepturile omului în China, publicată zilnic, în opt limbi, de către CESNUR (Centru de studii despre religiile noi).

………………………………………………………………………………….

Aici am terminat de anunţat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:



ÎN SUA, ÎN CURTEA SUPREMĂ, ATEII CONTRA CRUCII AU PIERDUT JOI, 20 IUNIE 2019. CRUCEA PĂCII, DIN ORĂȘELUL BLADENSBURG (MARYLAND) NU ÎNCALCĂ CONSTITUȚIA, CHIAR DACĂ ESTE PE PROPRIETATE PUBLICĂ. (articol în engleză din 20 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii).


ÎN CHINA, GUVERNUL COMUNIST ATEU ÎI FORȚEAZĂ PE CREȘTINI SĂ SCHIMBE TEXTELE CÂNTĂRILOR RELIGIOASE ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SĂ LAUDE ȚARA ȘI REGIMUL COMUNIST. CU TOATĂ PERSECUȚIA, NUMĂRUL CREȘTINILOR CREȘTE ÎN CHINA, ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SE PRESUPUNE CĂ PÂNĂ ÎN 2025 AR PUTEA AJUNGE LA 225 DE MILIOANE. (articol în engleză din 20 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii).

















 
SUFLETELE CHINEI, REVENIREA RELIGIEI DUPĂ MAO, publicat în data de 19 mai 2017.


 CHINA CREȘTINĂ - O STEA LA RĂSĂRIT, publicat în data de 2 noiembrie 2015.






PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017).






Ateismul este susținut de  obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)


Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)



Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI



Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?




În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:



Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)






Ambițiile, lăcomiile politico-economice ale unor „creștini” sub comandă evreiască necreștină, au drept rezultate războaie, cu mulți oameni morți, cu mulți oameni în suferințe, și batjocorirea, pe nedrept, a Blândului Iisus, Mântuitorul lumii! (Originea ISIS): TE VOM RĂSTIGNI CA PE CÂINELE TĂU, IISUS CHRISTOS (ÎN IRAK)


Despre unii autori postmoderni, influențați de evrei-derbedei-atei, care Îl văd pe Iisus prin propria lentilă (i)morală (Alina Mungiu Pippidi, în piesa Evangheliștii Îl prezintă pe Iisus ca fiind desfrânat, Iisus permite sex oral;  Terrence McNally, în piesa Corpus Christi, Îl prezintă pe Iisus ca fiind gay, împreună cu apostolii; Dan Brown, în romanul Codul lui Da Vinci Îl prezintă pe Iisus ca având relații sexuale și copii cu Maria Magdalena) putem observa unele aspecte și din articolul de la următorul link:



Despre batjocorirea lui Iisus la Muzeul din Haifa putem afla unele aspecte și din articolele de la următoarele link-uri :


Pentru prima dată în istoria de 2.000 de ani a creștinătății, evreii au recunoscut valoarea creștinismului, dar nu a lui Iisus. Ce schizofrenie !!! (Această recunoaștere a valorii creștinismului a fost declarată în decembrie 2015, în condițiile în care între Vatican și evrei este un dialog de 50 de ani, și în condițiile în care evreii au fost împușcați în Franța, după caricaturile de la Charlie Hebdo :

Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: 
AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)




Creștinii luptă din greu să contracareze efectele criminale ale ateilor:

ÎN RUSIA, SFINȚENIA VIEȚII UMANE DIN MOMENTUL CONCEPȚIEI, DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE EMBRIONULUI UMAN CA PERSOANĂ UMANĂ, SĂ FIE GARANTATE PRIN LEGISLAȚIE. AȘA A PROPUS BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ ÎN PROIECTUL DE DOCUMENT PUBLICAT RECENT PE WEBSITE-UL EI, UNDE SE POT LĂSA COMENTARII REFERITOARE LA ACEST DOCUMENT PÂNĂ ÎN 30 SEPTEMBRIE 2019. (articol în engleză din 28 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA CÂND ÎNCEPE BISERICA ORTODOXĂ UN ASTFEL DE PROIECT DE DOCUMENT, CĂCI 100.000 DE BEBELUȘI SE UCID ÎN FIECARE AN PRIN AVORTURI EFECTUATE DE MEDICII DRACULUI, PE BAZA LEGILOR FĂCUTE DE PARLAMENTARII COMANDAȚI DE ATEI-DERBEDEI-ANTICRIȘTI-SATANIȘTI???!!!







ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???












PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)















Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)








ATEI, MUTANȚI, AUTIȘTI, SCHIZOFRENICI, STÂNGACI (despre un studiu academic publicat în engleză în 20 decembrie 2017). 

UN OM UCIGAȘ ÎN SERIE PROBABIL CĂ E UN ATEU (așa cred 60% din respondenți ; studiu psihologic, 2017). 

ATEUL MULTIMILIONAR, MICHAEL MCINTYRE, I-A MULȚUMIT LUI DUMNEZEU, IARĂȘI ȘI IARĂȘI ȘI IARĂȘI, TIMP DE O ORĂ, ATUNCI CÂND, DUPĂ OPT ORE DE EMOȚIE GREA SUFERITĂ LA CAMERA DE URGENȚĂ A SPITALULUI, COPILA LUI ERA IARĂȘI BINE, ȘI AU DUS-O ÎNAPOI ACASĂ. EL A FOST ATUNCI TRANSFORMAT TOTAL SPRE IISUS. ACUM MICHAEL MCINTYRE, CU EXPERIENȚA LUI DE A ȚINE SEMINARII LA AGENȚIA DE ASIGURĂRI, ÎI ÎNDRUMĂ ȘI PE ALȚII SPRE DUMNEZEU. (articol în engleză din 16 mai 2019; scurtă anunțare a știrii).



“ÎN DUMNEZEU NE ÎNCREDEM”, (“IN GOD WE TRUST”), ACEST MOTTO CARE ESTE SCRIS PE TOT SISTEMUL MONETAR AMERICAN, ÎNCEPÂND DIN 1955, RĂMÂNE AŞA ÎN CONTINUARE, CĂCI CURTEA SUPREMĂ A SUA A RESPINS LUNI, 10 IUNIE 2019, PETIŢIA ATEULUI MICHAEL NEWDOW CARE PRETINDEA CĂ PRIN ACEST MOTTO ESTE ÎNCĂLCATĂ CONSTITUŢIA SUA. (articol în engleză din 12 iunie 2019; scurtă anunţare a ştirii).


ÎN SUA, ÎN CURTEA SUPREMĂ, ATEII CONTRA CRUCII AU PIERDUT JOI, 20 IUNIE 2019. CRUCEA PĂCII, DIN ORĂȘELUL BLADENSBURG (MARYLAND) NU ÎNCALCĂ CONSTITUȚIA, CHIAR DACĂ ESTE PE PROPRIETATE PUBLICĂ. (articol în engleză din 20 iunie 2019; scurtă anunțare a știrii).




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Episcopul EMMANUEL din AUSTRALIA are în conștiință vie și activă învățătura lui IISUS și o aplică. Observăm că, deși era înjunghiat, în biserică, și sângera, atunci, imediat, pe loc, EPISCOPUL EMANUEL A ÎNCEPUT SĂ SE ROAGE PENTRU BĂIATUL MAHOMEDAN CARE L-A ÎNJUNGHIAT CU LOVITURI DE CUȚIT REPETATE, luni seara, 15 aprilie 2024. De asemenea, observăm că joi, 18 aprilie 2024, din spital EPISCOPUL EMMANUEL a transmis un mesaj audio, publicat de BISERICA “HRISTOS, PĂSTORUL CEL BUN”, din suburbia Wakeley a orașului SIDNEY. În mesaj el Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi îndeamnă pe credincioși la comportament creștin, la rugăciune, la calm, nu la răzbunare, nu la lupte violente pe stradă. (Se știe că episcopul a fost atacat în timp ce predica, iar predica era transmisă în direct pe platformele social media ale Bisericii, astfel că mii de credincioși au ieșit pe străzi pentru apărare. Ei au atacat forțele de poliție, cerând să li-l dea pe tânărul care l-a înjunghiat pe episcop și, de asemenea, i-a înjunghiat pe câțiva credincioși.) MESAJUL EPISCOPULUI EMMANUEL ESTE URMĂTORUL: “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Un Dumnezeu, Amin! Sunt episcopul Mari Emmanuel și mă adresez iubiților noștri credincioși, oricare sunteți și oriunde sunteți. Ne este necesar să înțelegem că ne este necesar să fim întotdeauna recunoscători față de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Nazaret, pentru orice încercări și necazuri prin care trecem. Noi acum ducem crucea, să nu uităm asta, deloc! Domnul Iisus ne-a zis: Dacă nu-ți duci crucea în fiecare zi și nu Mă urmezi, nu ești vrednic să fii ucenicul Meu. Mulțumim Domnului Iisus pentru ce s-a întâmplat în ultimele câteva zile ! Eu acum sunt bine, îmi revin foarte repede, mulțumim Domnului Iisus! Deci, nu-i nevoie să fim neliniștiți sau îngrijorați. Și un sfat pentru toți iubiții noștri credincioși. Eu am nevoie ca voi să vă comportați asemenea lui Hristos. Domnul Iisus niciodată nu ne-a învățat să luptăm cu violență. Domnul Iisus niciodată nu ne-a învățat să ne răzbunăm. Domnul Iisus niciodată nu ne-a zis: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Domnul Iisus a zis: niciodată să nu răspundeți răului cu rău, ci răspundeți răului cu bine! Căci Acesta este Stăpânul nostru, Învățătorul nostru, Conducătorul nostru și Păstorul nostru Cel Bun Care ne conduce spre pășuni verzi și ape liniștite. Deci, iubiții mei, eu vreau ca voi să fiți întotdeauna calmi. Avem nevoie să fim întotdeauna cetățeni care respectă legea, de asemenea. Avem nevoie să cooperăm cu directivele poliției, fie la nivelul statului, fie la nivel federal. Noi ne rugăm pentru țara noastră, iubita noastră țară Australia și pentru frumosul nostru oraș Sidney. Și ne rugăm ca Domnul Iisus întotdeauna să ocrotească această țară și poporul acestei țări. Și se cuvine să nu uităm niciodată că suntem foarte binecuvântați că suntem australieni. Dar, mai presus de toate, suntem creștini și avem nevoie să ne comportăm în consecință. Dragostea nu încetează niciodată, 1 Corinteni 13, 8. Dragostea nu încetează niciodată. Indiferent de ce mi s-a întâmplat mie personal, eu Îi mulțumesc Domnului Iisus, asta este o binecuvântare uriașă pentru mine. Eu iert oricui a făcut acest act și îi zic: tu ești fiul meu, te iubesc și mă voi ruga întotdeauna pentru tine. Și indiferent cine te-a trimis să faci aceasta, îi iert și pe ei, de asemenea, în numele puternic al lui Iisus. Nu am nimic în inima mea în afară de dragoste pentru toată lumea; fie că acea persoană este creștină sau nu, acest lucru nu contează absolut deloc. Domnul Iisus întotdeauna ne-a învățat să ne iubim unii pe alții. Să-L iubești pe Dumnezeu și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Indiferent cine este aproapele, noi avem nevoie să-i iubim și să-i respectăm, așa cum ne iubim și ne respectăm pe noi înșine. Așa că eu i-am iertat și mă rog pentru ei, și pentru acest tânăr, … îți zic: tu ești fiul meu și vei fi întotdeauna în rugăciunile mele; Domnul Iisus să te ierte, Domnul Iisus să te binecuvânteze și să îți arate calea, dragul meu, dragul meu fiu! Și încă o dată, către iubiții noștri credincioși: noi avem nevoie să-L reflectăm pe Hristos în viața noastră. Domnul Iisus niciodată nu a zis: ieșiți și luptați-vă cu violență pe străzi! Niciodată nu a zis să ne răzbunăm. Ci să ne rugăm, și chiar acest lucru cer eu acum fiecăruia să facă: rugați-vă, iubiții mei, mulțumiți-I Domnului Iisus și respectați legea acestei țări, și de asemenea respectați directivele din partea iubitelor forțe de poliție, din partea comisarilor, și din partea tuturor celor din acest guvern! Avem nevoie să fim cetățeni care respectă legea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Și, cu voia lui Dumnezeu, vă vom vedea în curând și ne vom întoarce la datoriile noastre normale, iarăși slujindu-L pe Domnul din inimă. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aveți grijă!” https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/863519552201275 … BISERICA “HRISTOS, PĂSTORUL CEL BUN” este BISERICĂ ORTODOXĂ ASIRIANĂ, cu calendar iulian. SE CUVINE ca în rugăciunile noastre să-l pomenim pe EPISCOPUL EMMANUEL, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea multor oameni. OBSERVĂM CĂ senatorul australian Matthew Canavan a spus că atacul asupra episcopului Emmanuel este un atac asupra tuturor creștinilor, dar se cuvine ca toți creștinii să aibă dreptul să-și predice religia liberi de violență și intimidare. Însă mass-media de stânga, mass-media predominantă, l-a atacat pe EPISCOPUL EMMANUEL, numindu-l bigot, pentru că el a apărat credința creștină în fața celor care promovează LGBTQ+ . După ce ziarul Sidney Morning Herald a sugerat că limbajul episcopului este provocator, în ziua următoare a fost atacat. … SE CUVINE să mai adăugăm că EPISCOPUL EMMANUEL "s-a opus ferm terorii și vaccinurilor Covid, precum și ideologiei LGBTQ și s-a exprimat categoric împotriva războiului din Gaza." Deci, și-a cam adunat destui dușmani. Dar, Dumnezeu este Atotputernic și-l poate apăra în continuare. Apără-l, Tată Ceresc, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis: "Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său....