sâmbătă, 4 mai 2019

ÎN NIGERIA, 100 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN APRILIE 2019. PERSECUTAREA CREȘTINILOR ESTE APROAPE DE GENOCID ÎN UNELE ZONE, MAI ALES ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. SECRETARUL AFACERILOR EXTERNE BRITANIC, JEREMY HUNT, A FOST ÎN NIGERIA PE DATA DE 1 MAI 2019 PENTRU A-I AJUTA PE CREȘTINI. (articole în engleză din 1, 2 și 3 mai 2019; scurtă anunțare a știrilor). DAR ROMÂNII NU SE LASĂ IMPRESIONAȚI DE AȘA CEVA, CĂCI EI SUNT OBIȘNUIȚI CU UCIDERILE ZILNICE DE BEBELUȘI, CĂCI ANUAL ÎN ROMÂNIA SE UCID 100.000 DE BEBELUȘI CHIAR ÎN PÂNTECELE MAMELOR LOR!!! CRIMELE SUNT CONSIDERATE DREPTURI ALE OMULUI DE CĂTRE MAJORITATEA PARLAMENTARILOR ȘI MEDICILOR GINECOLOGI ATEI-SATANIȘTI!!!




Pr. prof. Ion Ciungu




Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, spune celor care Îl urmează astfel: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 15, versetele 18-20). https://biblia.resursecrestine.ro/ioan/15


……………..





Despre faptul că în aprilie 2019 au fost uciși 100 de creștini în Nigeria, de către mahomedani fulani și de către grupuri jihadiste ca Boko Haram am aflat din articolul 100 Nigerian Christians killed in April by Fulani militants, Boko Haram: NGO report, publicat în data de 2 mai 2019, pe site-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Samuel Smith.

Tot de aici am aflat că în primele patru luni ale acestui an au fost uciși în Nigeria aproape 800 de creștini.



Despre faptul că nivelul de persecuție contra creștinilor se apropie de genocid în unele zone, mai ales în Orientul Mijlociu, am aflat din articolul Level of persecution against Christians coming close to 'genocide', says report, publicat în 3 mai 2019, pe site-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de staff writer.



Despre faptul că secretarul afacerilor externe britanic, Jeremy Hunt, a fost în Nigeria, pe data de 1 mai 2019 pentru a-i ajuta pe creștinii persecutați, am aflat din articolul Jeremy Hunt vows to support Nigeria in fight against terrorist group targeting Christians, publicat în 1 mai 2019, pe site-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de staff writer.

……………………..

Aici am terminat de anunțat știrile respective.



Despre faptul că în România se omoară anual 100.000 de bebeluși am aflat din articolul Cine sunt oamenii care protestează 40 de zile la Timişoara faţă de avorturi. „Sunteţi stăpâni pe trupul vostru! Dar aici vorbim despre un alt trup“, publicat în data de 7 martie 2019, pe site-ul ziarului Adevărul, de Stefan Both.


Îs dați Dracului medicii atei-sataniști și parlamentarii atei-sataniști care susțin uciderea copiilor în pântecele mamelor lor! Păcatele acestea strigătoare la Cer aduc pedepsele lui Dumnezeu asupra României!!!

....................



“Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.” [Psalm 138, 13-17 ; (în unele Biblii, Psalm 139)].Psalm 138, versetele 13-17, Biblia Ortodoxă, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=138


Psalm 139, în Biblia Protestantă, https://biblia.resursecrestine.ro/psalmii/139







..........................





S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:



GRAVITATEA PERSECUȚIEI ACTUALE CONTRA CREȘTINILOR NU ESTE RECUNOSCUTĂ DE MAJORITATEA OAMENILOR DIN VEST, FRICA FIIND UNUL DINTRE MOTIVE, ȘI ANUME, CA NU CUMVA ACEASTĂ RECUNOAȘTERE SĂ FIE UN PRETEXT PENTRU ISLAMOFOBIE. GUVERNUL DIN SRI LANKA ZICE CĂ UN GRUP ISLAMIST RADICAL LOCAL, SUSȚINUT DE O REȚEA INTERNAȚIONALĂ, SE AFLĂ ÎN SPATELE ATACURILOR DIN ZIUA DE 21 APRILIE 2019, DE PAȘTILE CATOLICILOR, CÂND CEL PUȚIN 290 (359 ACTUALIZAT ÎN 24 APRILIE 2019) DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ȘI 500 RĂNIȚI. (articole în engleză din 22 aprilie 2019 ; scurtă anunțare a știrii).





ÎN FRANȚA, MARȘ PENTRU IISUS, PE DATA DE 25 MAI 2019, PENTRU A MĂRTURISI PUBLIC, PAȘNIC, CU BUCURIE, ÎMPREUNĂ, CREDINȚA ÎN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS.












Despre evreii care L-au scos pe Iisus din societatea franceză și s-au afirmat pe ei înșiși cu ateismul și barbariile lor ca drepturi ale omului, contribuind la descreștinarea Franței, putem afla și din articolul de la următorul link:






Despre evreii atei care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)





Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)





Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)





Despre faptul că evreii, în 2018, au cerut ca textele antisemite din Biblie să fie schimbate, prin adnotări, căci se simt atacați, inclusiv în România, putem afla și din articolul de la următorul link:






Persecutarea creștinilor în Europa, prin metode sofisticate și rafinate,  este nedreaptă, discriminatorie, dureroasă, dar nu poate fi comparată cu persecutarea brutală, fizică, a creștinilor din Africa și din Orientul Mijlociu: UNGARIA ESTE PRIMA ÎN APĂRAREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI (11-13 octombrie 2017, Consultație Internațională la Budapesta)










Ambițiile, lăcomiile politico-economice ale unor „creștini” sub comandă evreiască necreștină, au drept rezultate războaie, cu mulți oameni morți, cu mulți oameni în suferințe, și batjocorirea, pe nedrept, a Blândului Iisus, Mântuitorul lumii! (Originea ISIS):







Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link:








Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus :



DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?  Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?




În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:








Pentru prima dată în istoria de 2.000 de ani a creștinătății, evreii au recunoscut valoarea creștinismului, dar nu a lui Iisus. Ce schizofrenie !!! (Această recunoaștere a valorii creștinismului a fost declarată în decembrie 2015, în condițiile în care între Vatican și evrei este un dialog de 50 de ani, și în condițiile în care evreii au fost împușcați în Franța, după caricaturile de la Charlie Hebdo :








Cu această ocazie ne putem reaminti și de doi evrei din România care au devenit celebri pentru iubirea lor față de Iisus : Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt. DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI,  partea II, continuare





Despre alt evreu care Îl iubește pe Iisus:






În schimb, influența rea a ateilor continuă:































Despre batjocorirea lui Iisus la Muzeul din Haifa putem afla unele aspecte și din articolele de la următoarele link-uri :













Efectele treptate ale ateismului și drepturilor omului evreu-derbedeu-ateu-satanist propagate de evreii atei din Franța asupra Bisericii Romano Catolice le putem afla și din articolele de la următoarele link-uri : 









































Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei:





Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii:



Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine:
















DESPRE FANATISMUL ATEIST (fanaticii atei au omorât mult mai mulți oameni decât Extremiștii Islamici și Inchiziția laolaltă)





Creștinii luptă din greu să contracareze efectele criminale ale ateilor:




















PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL (în SUA) (a. Proiect de Lege care interzice avortul în SUA ; b. Avorturile în România)











ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???



Polonia are una dintre cele mai restrictive legi cu privire la avort în Europa. Nu degeaba polonezii L-au declarat în 2016 pe Iisus drept Rege al Poloniei : IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016)















IISUS ESTE PRIMUL MARTOR REAL PENTRU DUMNEZEU ÎMPOTRIVA DIAVOLULUI. NUMAI SUPUNEREA NOASTRĂ FAȚĂ DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI NUMAI DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU EL NE POT ARĂTA CALEA SPRE ÎNNOIREA BISERICII, CARE A AJUNS SĂ FIE CONSIDERATĂ A FI NUMAI UN APARAT POLITIC. ÎNCERCAREA DE A CREA O ALTĂ BISERICĂ, FĂRĂ DUMNEZEU, ÎN CARE CONCEPTUL DE  MORALITATE CREȘTINĂ A INTRAT ÎN DISOLUȚIE, A EȘUAT. CRIZA ABUZURILOR SEXUALE DIN PARTEA PREOȚILOR CATOLICI NU POATE FI ÎNȚELEASĂ DEPLIN FĂRĂ A OBSERVA COLAPSUL STANDARDELOR NORMATIVE CU PRIVIRE LA SEXUALITATE, SUSȚINUT PE LINIE GUVERNAMENTALĂ ÎN GERMANIA ȘI AUSTRIA, ÎN PERIOADA ANILOR 1960-1980 ; ȘI FĂRĂ A OBSERVA COLAPSUL TEOLOGIEI MORALE CATOLICE, CARE ELIMINASE LA UN MOMENT DAT CATEGORIILE DE BINE ABSOLUT ȘI RĂU ABSOLUT ; ȘI FĂRĂ A OBSERVA RESPINGEREA TRADIȚIEI BISERICII DE CĂTRE UNII EPISCOPI CATOLICI DUPĂ CONCILIUL VATICAN II (1962-1965).  (Din eseul Papei emerit Benedict XVI, „Biserica și scandalul abuzului sexual”, din data de 10 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii)  

























IISUS A FOST PALESTINIAN. IISUS N-A FOST PALESTINIAN, CI EVREU. ZIARUL AMERICAN “THE NEW YORK TIMES” A CORECTAT ÎN 27 APRILIE 2019 CEEA CE A SPUS ÎN 19 APRILIE 2019 REFERITOR LA IISUS. (articol în engleză din 30 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii)







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...