marți, 23 iunie 2020

PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: LEGEA CARE INTERZICE AVORTUL DIN MOMENTUL ÎN CARE RITMUL CARDIAC AL BEBELUȘULUI POATE FI DETECTAT (ADICĂ LA 6 SĂPTĂMÂNI DE SARCINĂ) A FOST VOTATĂ VINERI, 19 IUNIE 2020, DE SENATUL DIN STATUL TENNESSEE (SUA), CU UN VOT DE 23 CONTRA 5. PRIN ACEASTĂ LEGE ESTE INTERZIS ȘI AVORTUL PE BAZĂ DE RASĂ, SEX ȘI DIAGNOZA SINDROMULUI DOWN. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 22 iunie 2020). OBSERVĂM LUPTA CREȘTINILOR AMERICANI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR. LUPTA CREȘTINILOR ROMÂNI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR, ESTE INEXISTENTĂ, DE 30 DE ANI!!! DECI, INFLUENȚA ANTICREȘTINĂ, SATANISTĂ, ESTE MULT MAI MARE!!! AVEM MULT DE LUCRU PE LINIE CREȘTINĂ!!! DOAMNE IISUSE HRISTOASE, AJUTĂ-NE SĂ DESFIINȚĂM LEGILE UCIGAȘE, SATANICE!!!





Pr. prof. Ion Ciungu







“Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. 
Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.” [Psalm 138, 13-17 ; (în unele Biblii, Psalm 139)].
Psalm 138, versetele 13-17, Biblia Ortodoxă, 
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=138


Psalm 139, în Biblia Protestantă, https://biblia.resursecrestine.ro/psalmii/139

…………………………………………….



……………………………………………….

Diavolul de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, ci este tatăl minciunii. (Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 44) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=8

.............................






Ne amintim, din articolul pe care l-am publicat în 12 iunie 2020, de femeia însărcinată, aparținând de religia numită Templul Satanic, care a dat statul Missouri în judecată, pe motiv că potrivit religiei ei viața umană nu începe de la zămislire. De asemenea ne amintim că femeia respectivă considera că este anticonstituțională legea care obligă clinicile de avort să distribuie fiecărei femei o cărțulie în care se spune că viața fiecărei ființe umane începe de la zămislire și că avortul ucide viața unei ființe umane vii, separate și unice. ... Din acest caz înțelegem în modul cel mai clar de cine aparțin persoanele care susțin avortul, chiar dacă unii vor spune că ei susțin avortul dar nu aparțin de sataniști.


Legea votată vineri, 19 iunie 2020, de Senatul din Tennessee, urmează să fie semnată de guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, care și-a anunțat sprijinul pentru această lege, pe care a numit-o astfel: “cea mai puternică lege pro viață din istoria statului nostru.”


Tot în acest an, 2020, în luna martie, legea aceasta a fost votată în Camera Reprezentanților din Tennessee, cu un scor de 65 contra 21, iar 7 nu au votat.


Ca de obicei, susținătorii crimelor prin avort, (cei de la Uniunea Americană pentru Libertăți Civile, împreună cu Centrul pentru Drepturi Reproductive și cu Federația Planned Parenthood din America) au început acțiune în justiție pentru a bloca legea înainte ca ea să intre în vigoare prin semnarea de către guvernator.


Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolele următoare:

Tennessee passes heartbeat abortion ban; ACLU, Planned Parenthood filing lawsuit, publicat în data de 22 iunie 2020, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Michael Gryboski.

'None More Vulnerable Than the Unborn' – Tenn. Gov. Will Sign Heartbeat Abortion Ban, publicat în data de 22 iunie 2020, pe website-ul american de știri creștine CHRISTIAN HEADLINES, de Michael Foust.


...............................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

“VIAȚA FIECĂREI FIINȚE UMANE ÎNCEPE DE LA ZĂMISLIRE”. FEMEIA APARȚINÂND DE RELIGIA NUMITĂ “TEMPLUL SATANIC”, CARE A DAT STATUL MISSOURI ÎN JUDECATĂ , A PIERDUT MIERCURI (10 IUNIE 2020) LA O CURTE FEDERALĂ DE APEL. MEMBRII TEMPLULUI SATANIC NU CRED CĂ VIAȚA UMANĂ ÎNCEPE DE LA ZĂMISLIRE. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 11 iunie 2020). CHIAR DACĂ NU SE DECLARĂ, ÎN ROMÂNIA PROBABIL CĂ SUNT MULȚI MEMBRI AI TEMPLULUI SATANIC, ÎN PRIMUL RÂND ÎN PARLAMENT, DAT FIIND FAPTUL CĂ ÎN FIECARE AN SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT, IAR PARLAMENTUL ACTUAL NU SCHIMBĂ LEGEA FĂCUTĂ DE SATANIȘTII DE LA REVOLUȚIA DIN 1989 !!!




ÎN MISSISSIPPI LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, CONTINUĂ : CAMERA REPREZENTANȚILOR A APROBAT ÎN 12 MARTIE 2020 UN PROIECT DE LEGE CARE INTERZICE AVORTUL PE BAZĂ DE RASĂ, SEX SAU ANORMALITĂȚI GENETICE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 17 martie 2020). NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT PARLAMENTARII ȘI GUVERNATORUL DIN MISSISSIPPI AU APROBAT O LEGE CARE INTERZICE AVORTUL DIN MOMENT CE MEDICUL DETECTEAZĂ RITMUL CARDIAC AL BEBELUȘULUI, ÎNSĂ UN GRUP PRO AVORT A REUȘIT ÎN JUSTIȚIE SĂ BLOCHEZE LEGEA. NE AMINTIM CĂ AVORTURILE, HOMOSEXUALITATEA ȘI ALTE PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSĂ GRAVĂ DE LA DUMNEZEU, IAR PANDEMIA DE CORONAVIRUS POATE FI O ASTFEL DE PEDEAPSĂ. 50 DE MILIOANE DE AVORTURI SE FAC ANUAL LA NIVEL MONDIAL; 100.000 ÎN ROMÂNIA !!! POCĂINȚĂ NAȚIONALĂ, OFICIALĂ, LA NOI NU SE VEDE PENTRU ACESTE PĂCATE !!! NICI DORINȚĂ DE ÎNDREPTARE !!! CE BINE SĂ AȘTEPTĂM ???





Seriozitatea creștinilor polonezi se observă și din faptul că Polonia are una dintre cele mai restrictive legi din Europa cu privire la avort : https://en.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Poland . Nu degeaba polonezii L-au declarat Rege al Poloniei pe Domnul nostru Iisus Hristos, în 2016 :  IISUS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI (Sâmbătă 19 noiembrie, 2016).







S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem articolul în care este vorba despre Statuia lui Iisus Regele, din Polonia, deocamdată cea mai mare statuie a lui Iisus din lume:


VLADIVOSTOK - cea mai înaltă statuie a lui IISUS din lume ( şi alte statui ale lui İisus, din România, Polonia, Brazilia, Bolivia, Columbia,  Vietnam, İndonezia, Portugalia, Argentina-Chile, İsrael, Mexic; statuia "Fecioara Păcii"din Venezuela; statuia lui Buddha din "Templul Izvorului" din China; o statuie a lui Iisus la granița Rusia-Ucraina? )





ÎN RUSIA, ÎN 2018, PĂCATELE AVORTURILOR AU SCĂZUT CU APROAPE 10%, DATORITĂ PROGRAMULUI DE ÎNGIJIRE OBSTETRICĂ IMPLEMENTAT DE PREȘEDINTELE RUSIEI, VLADIMIR PUTIN. (articol în engleză din 24 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA SE FAC 100.000 DE AVORTURI ANUAL!!! PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, IMPLEMENTEAZĂ VREUN PROGRAM DE ÎNGRIJIRE OBSTETRICĂ???












DE LA EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (UNESCO) MULȚI CREȘTINI DIN DIFERITE ȚĂRI AȘTEAPTĂ ACUM O DECIZIE CU PRIVIRE LA CATEDRALA-MUZEU "SFÂNTA SOFIA" (HAGIA SOPHIA) DIN ISTANBUL (CONSTANTINOPOL), PE CARE TURCIA VREA SĂ O TRANSFORME IARĂȘI ÎN MOSCHEE. CREȘTINII DIN DIFERITE ȚĂRI ȘI-AU EXPRIMAT OFICIAL DORINȚA CA HAGIA SOPHIA, CARE A FOST CEA MAI MARE CATEDRALĂ CREȘTINĂ TIMP DE APROAPE 1.000 DE ANI (537 – 1453), SĂ RĂMÂNĂ CU STATUTUL DE MUZEU, AȘA CUM ESTE DIN 1934. CONSILIUL DE STAT AL TURCIEI VA LUA O DECIZIE CU PRIVIRE LA STATUTUL HAGIEI SOPHIA ÎN 2 IULIE 2020. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 22 iunie 2020 etc). ÎN CALITATE DE CREȘTINI, NOI ROMÂNII, OARE CE SENTIMENTE AVEM ? SUNTEM CONȘTIENȚI CĂ SUCCESUL MAHOMEDANILOR ASUPRA CREȘTINILOR ESTE PERMIS DE DUMNEZEU CA O PEDEAPSĂ PENTRU PĂCATELE CREȘTINILOR? ... SĂ NE GÂNDIM LA PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ÎN ROMÂNIA: 100.000 DE BEBELUȘI UCIȘI “LEGAL” PRIN AVORT ÎN FIECARE AN!!! OARE CÂT DE CREȘTINĂ MAI ESTE CONDUCEREA ROMÂNIEI???!!!





SFÂNTA SOFIA (HAGIA SOPHIA), CEA MAI MARE CATEDRALĂ CREȘTINĂ TIMP DE APROAPE O MIE DE ANI (537 – 1453), TRANSFORMATĂ DE TURCI ÎN MOSCHEE, APOI ÎN MUZEU (DIN 1934), E POSIBIL SĂ DEVINĂ IARĂȘI MOSCHEE, DACĂ AȘA VA DECIDE CONSILIUL DE STAT AL TURCIEI ÎN 2 IULIE 2020. (scurtă anunțare a știrii ; articole în engleză din 9 iunie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT CONSILIUL DE STAT AL TURCIEI A DECIS TRANSFORMAREA ÎN MOSCHEE A BISERICII CHORA DIN CONSTANTINOPOL. … ÎN CALITATE DE CREȘTINI, OARE NE SIMȚIM UMILIȚI ȘI NOI, ROMÂNII ? DAR SE CUVINE SĂ ȘTIM CĂ SUCCESUL PERMIS DE DUMNEZEU MAHOMEDANILOR ASUPRA CREȘTINILOR ESTE CA O PEDEAPSĂ PENTRU PĂCATELE CREȘTINILOR. … NOI, ROMÂNII, AVEM MOTIVE SERIOASE DE POCĂINȚĂ, DE RUGĂCIUNE ȘI DE ÎNDREPTARE SERIOASĂ, CÂND NE GÂNDIM LA CELE 100.000 DE UCIDERI DE BEBELUȘI ANUAL PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! OARE PARLAMENTARII ROMÂNI SE GÂNDESC SĂ DESFIINȚEZE LEGEA AVORTURILOR? CRED CU TĂRIE CĂ ESTE NEVOIE DE ARGUMENTARE SERIOASĂ CĂTRE PARLAMENTARI TRIMISĂ DE PATRIARHIA ROMÂNĂ, AȘA CUM S-A PROCEDAT ÎMPOTRIVA EDUCAȚIEI SEXUALE LA COPII ÎN ȘCOLI !!!




UN NOU ATAC LA ADRESA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, VINE DE LA HOLLYWOOD PRIN FILMUL “HABIT” ÎN CARE FIICA LUI MICHAEL JACKSON ÎL REPREZINTĂ PE MÂNTUITORUL CA FIIND FEMEIE LESBIANĂ. CÂTEVA PETIȚII CREATE DE ORGANIZAȚII CREȘTINE AMERICANE ADUNĂ SEMNĂTURI PENTRU ANULAREA FILMULUI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 18 și 17 iunie 2020). NE AMINTIM CĂ HOLLYWOOD-UL PROMOVEAZĂ DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ CA FIIND CEVA NORMAL ȘI PLIN DE FARMEC, ALIMENTÂND TRAFICUL DE SERVICII SEXUALE. ÎN ROMÂNIA, NE AMINTIM DE VICTIMELE ACESTUI TRAFIC, CĂCI ÎN STATUL ROMÂN DUMNEZEU ESTE ADESEORI EXCLUS, IAR ÎN ȘCOLILE DE STAT ROMÂNEȘTI SE COPIAZĂ ADESEORI MODELELE “ȘTIINȚIFICE” ALE OMULUI EVREU-DERBEDEU-ATEU-ANTICRIST-SATANIST ... (CAZUL DE LA CARACAL, 25/26 IULIE 2019, GHEORGHE DINCĂ, ALEXANDRA, LUIZA, REȚELELE ACTIVE ALE TRAFICULUI DE SERVICII SEXUALE ȘI CRIME SUNT LA ORDINEA ZILEI)





ICOANA “SFÂNTUL MÂNTUITOR” , CHIPUL NEFĂCUT DE MÂINI, ESTE ICOANA PRINCIPALĂ DIN CATEDRALA FORȚELOR ARMATE RUSE, CU HRAMUL “ÎNVIEREA LUI HRISTOS”, CARE A FOST SFINȚITĂ DUMINICĂ, 14 IUNIE 2020, DE PATRIARHUL KIRILL. IMAGINEA ACESTEI ICOANE O PUTEM OBSERVA SUS ÎN CUPOLA PRINCIPALĂ, DAR ȘI JOS. CEA DE JOS A FOST PLĂTITĂ DE PREȘEDINTELE VLADIMIR PUTIN. CATEDRALA SE VA DESCHIDE PENTRU PUBLIC DIN 22 IUNIE 2020. (scurtă amintire a știrilor; articole în engleză din 15 iunie 2020 etc.). NE AMINTIM CĂ DIN MARTIE 2020 ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI S-AU ADĂUGAT CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE. ÎNGROZIȚI ȘI SCÂRBIȚI DE NIHILISMUL ATEILOR CARE LE-AU UCIS ȚARUL ÎMPREUNĂ CU FAMILIA ETC, RUȘII DAU DOVADĂ DE MULTĂ ÎNȚELEPCIUNE ȘI SE ÎNTORC BINE SPRE DUMNEZEU.









GENOCID ÎN DESFĂȘURARE ÎN NIGERIA, CREȘTINII SUNT ȚINTIȚI FĂRĂ MILĂ, DUPĂ CUM ANUNȚĂ UN RAPORT BRITANIC PARLAMENTAR RECENT. CEL PUȚIN 81 DE PERSOANE AU FOST UCISE MARȚI, 9 IUNIE 2020, ÎN SATUL FADUMA KOLOMDI (STATUL BORNO), ÎNTR-UN ATAC AL MILITANȚILOR ALIAȚI CU GRUPURILE EXTREMIȘTILOR ISLAMICI BOKO HARAM SAU STATUL ISLAMIC. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 16 și 11 iunie 2020). DAR OBSERVĂM CĂ ÎN ROMÂNIA DEMOCRAȚIA ESTE MULT MAI REA DECÂT STATUL ISLAMIC!!! OARE LE PASĂ ROMÂNILOR CARE CU “DEMOCRAȚIA SATANISTĂ” UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN PRIN AVORT, DECI CAM 277 PE ZI? ESTE NEVOIE DE CONȘTIENTIZAREA PĂCATELOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI PARLAMENTAR!!! ESTE NEVOIE DE RUGĂCIUNE, POST, STUDIU CREȘTIN, POCĂINȚĂ ȘI ÎNDREPTAREA LEGILOR ÎN ROMÂNIA PREDOMINATĂ DE 30 DE ANI DE CONCEPȚIILE ATEILOR-DERBEDEILOR-CRIMINALILOR-SATANIȘTILOR!!!



































Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )




























CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!













































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre “TRAGEDIA LUI IUDA”, articol scris de Nicolae Steinhardt (+1989), se cuvine să ne amintim și azi, în MIERCUREA MARE, zi în care ne amintim că Iuda L-a vândut pe Domnul nostru Iisus Hristos, făcând târgul cu marii preoți evrei, care i-au dat 30 de arginți pentru serviciul pe care urma să li-l facă. ... DE ASEMENEA, despre “NU-I SINGUR IUDA VINOVAT”, poezie scrisă de Costache Ioanid (+1987), se cuvine să ne amintim azi, în MIERCUREA MARE. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/761652612777387 Din această poezie avem de învățat că trebuie să conștientizăm faptul că și noi, prin păcatele noastre, suntem vinovați de Moartea Domnului nostru Iisus Hristos. După ce conștientizăm aceasta, se cuvine să recunoaștem, să mărturisim și să Îi cerem iertare Mântuitorului lumii. Din “TRAGEDIA LUI IUDA” înțelegem că nu se cuvine să acceptăm punctul de vedere al celor care încearcă să-l dezvinovățească pe Iuda. Aceștia greșesc când spun că dacă Iuda nu L-ar fi vândut pe Iisus, atunci planul divin nu s-ar fi putut realiza și mântuirea nu ar fi avut loc. Eroarea lor este totală, căci pentru a realiza mântuirea lumii Dumnezeu nu depindea exclusiv de Iuda. ... Se cuvine să considerăm, într-adevăr, că IUDA ESTE VINOVAT DE VINDEREA LUI IISUS și, de asemenea, IUDA ESTE VINOVAT PENTRU CĂ NU ȘI-A CERUT IERTARE DE LA IISUS. ... ... Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, ajută-ne să ne înțelepțim prin lecțiile pe care ni le dai în aceste zile, ajută-ne să câștigăm virtuțile pe care Tu le aștepți de la noi, ca să lucrăm cu ele spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu       Iuda primește banii de la marii preoți evrei. https://www.facebook.com/photo?fbid=2932416543565503&se...