duminică, 6 iunie 2021

CONCEDIAT DIN ȘCOALĂ ȘI ACUZAT DE TERORISM PENTRU O PREDICĂ PRIN CARE A DERANJAT POLITICA LGBT A UNEI ȘCOLI DIN ANGLIA ÎN 2019, PREOTUL ANGLICAN BERNARD RANDALL A DAT ȘCOALA ÎN JUDECATĂ PENTRU DISCRIMINARE, HĂRȚUIRE, VICTIMIZARE ȘI CONCEDIERE ABUZIVĂ, CAZUL LUI FIIND PROGRAMAT PENTRU 14 IUNIE 2021, LA “EAST MIDLANDS EMPLOYMENT TRIBUNAL”. BERNARD, ÎN VÂRSTĂ DE 48 DE ANI, A DECLARAT ASTFEL: “EU CRED CĂ ÎN CALITATE DE CREȘTIN, MAI ALES, A VORBI DESPRE ADEVĂR ESTE CHIAR IMPORTANT, CĂCI IISUS A ZIS: « EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA ».” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5 iunie 2021)

Pr. prof. Ion Ciungu


“Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.” (Psalmul 1, vrsetele 1-2) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=1


Reverendul Bernard Randall a fost concediat în 2019 de la Trent College, școală a Bisericii Angliei (din orașul Long Eaton, comitatul Derbyshire, regiunea East Midlands, Anglia) după ce le-a predicat elevilor că este acceptabil ca ei să aibă vederi tradiționale cu privire la căsătorie, sex și identitatea de gen (gender).


Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolul ‘My world fell apart’: School chaplain accused of terrorism over LGBT sermon says he won't be silenced, publicat în data de 5 iunie 2021, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Anugrah Kumar.


…………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

 

PREDAREA ÎN ȘCOLI A IDEOLOGIEI DE GEN (GENDER) ÎNCALCĂ ARTICOLUL 15 DIN CONSTITUȚIA UCRAINEI, CARE PREVEDE CĂ NICI O IDEOLOGIE NU POATE FI RECUNOSCUTĂ DE STAT CA FIIND OBLIGATORIE. PRIN URMARE, CONVENȚIA DE LA ISTANBUL, CARE IMPUNE IDEOLOGIA DE GEN, NU POATE FI RATIFICATĂ ÎN UCRAINA. AȘA AU EXPLICAT LIDERII RELIGIOȘI DIN UCRAINA, ÎN 31 MAI 2021, LA ÎNTÂLNIREA PARLAMENTARILOR ÎN ASOCIAȚIA INTERFACȚIONALĂ NUMITĂ “VALORI. DEMNITATE. FAMILIE”. NICI MAREA BRITANIE, NICI UNGARIA, NICI MOLDOVA, NICI CEHIA, NICI SLOVACIA, NICI LITUANIA, NICI LETONIA, NICI BULGARIA, NICI LIECHTENSTEIN, NICI ALTE ȚĂRI NU AU RATIFICAT ACEASTĂ CONVENȚIE. TURCIA S-A RETRAS RECENT DIN EA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iunie 2021) ROMÂNIA A RATIFICAT-O, ÎN ANUL 2016. ÎN IUNIE 2020, SENATUL A INTERZIS IDEOLOGIA DE GEN ÎN ȘCOLI, IAR PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A CONTESTAT DECIZIA SENATULUI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, CARE ÎN DECEMBRIE 2020 A ANULAT DECIZIA DIN IUNIE 2020. DECI, LA NOI E LIBER LA HARABABURĂ!!!

 

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOALĂ ESTE “ABUZAREA COPILULUI SPONSORIZATĂ DE STAT”. AȘA S-A SPUS LA CONFERINȚA DESPRE CĂSĂTORIE, SEX ȘI CULTURĂ (The Marriage, Sex and Culture Conference 2021), ȚINUTĂ SPTĂMÂNA ACEASTA ÎN REGATUL UNIT, LA CARE AU PARTICIPAT PĂRINȚI CREȘTINI ÎNGRIJORAȚI DE NOUA PROGRAMĂ OBLIGATORIE REFERITOARE LA EDUCAȚIA SEXUALĂ, CARE ÎI ÎNCURAJEAZĂ PE COPII SĂ PUNĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII GENUL ȘI IDENTITATEA LOR SEXUALĂ ȘI CARE PROMOVEAZĂ COMPORTAMENTE CONSIDERATE MAI ÎNAINTE ILEGALE ȘI DOVEZI DE BOLI MINTALE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 mai 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SILIT DE ALȚII, CEDEAZĂ SPRE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT ÎN ACEST AN O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAȚIE DIN REGATUL UNIT VA FI DAT ÎN JUDECATĂ DE “COALIȚIA LĂSAȚI COPIII SĂ FIE COPII”, DIN CAUZA NOULUI CURRICULUM REFERITOR LA EDUCAȚIA PENTRU RELAȚII ȘI SEX, CARE INTRĂ ÎN VIGOARE OBLIGATORIU ÎN ȘCOLI DIN ACEASTĂ LUNĂ, IAR DREPTURILE PĂRINȚILOR DE A-ȘI RETRAGE COPIII SUNT RESTRICȚIONATE. “COALIȚIA LĂSAȚI COPIII SĂ FIE COPII” ESTE FORMATĂ DIN PERSOANE APARȚINÂND DE PRINCIPALELE GRUPURI DE CREDINȚĂ DIN ȚARĂ: CREȘTINI, MAHOMEDANI, EVREI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 septembrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN ACEASTĂ PRIMĂVARĂ ÎN COMITATUL WARWICKSHIRE DIN ANGLIA PĂRINȚII AU REUȘIT SĂ SCOATĂ DIN ȘCOLI PREDAREA EDUCAȚIEI SEXUALE PRIN CARE SE PROMOVA DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ. NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOLI, DATORITĂ AMENDAMENTULUI VOTAT ÎN 3 IUNIE 2020 ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR, ÎN URMA PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE, A BISERICII CATOLICE ȘI A MULTOR ASOCIAȚII.

 

SUTE DE PĂRINȚI CREȘTINI CARE AU COPII LA ȘCOLI ÎN COMITATUL WARWICKSHIRE, DIN ANGLIA, SUNT MULȚUMIȚI CĂ AU REUȘIT ÎN SFÂRȘIT SĂ SCOATĂ DIN ȘCOLI PREDAREA EDUCAȚIEI SEXUALE PRIN CARE SE PROMOVA DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ ÎN ȘCOALA PRIMARĂ, TRANSGENDERISMUL LA COPIII CU VÂRSTA DE 4 ANI, HOMOSEXUALITATEA LA COPIII CU VÂRSTA DE 6 ANI ETC, ÎN TIMP CE CREDINȚELE MORALE TRADIȚIONALE ERAU RIDICULIZATE. SUCCESUL SCOATERII DIN ȘCOLI A ACESTEI EDUCAȚII SE DATOREAZĂ GRUPULUI CREȘTIN DE PRESIUNE NUMIT “THE CHRISTIAN INSTITUTE” DIN REGATUL UNIT CARE A AMENINȚAT CĂ DĂ ÎN JUDECATĂ “CONSILIUL COMITATULUI WARWICKSHIRE” PENTRU CĂ A PROMOVAT ÎN ȘCOLI PROGRAMUL “ALL ABOUT ME” (TOTUL DESPRE MINE), PRIN CARE ȘCOLILE ÎȘI ÎNCALCĂ OBLIGAȚIILE LEGALE. (scurtă anunțare a știrii ; articole în engleză din 15, 14 și 13 aprilie 2020). OBSERVĂM CĂ ÎN ROMÂNIA PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT ÎN 3 APRILIE 2020 LEGEA CARE PREVEDE EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ ȘI SĂNĂTATE, INCLUSIV EDUCAȚIE SEXUALĂ PENTRU COPII ÎN ȘCOLI. NE AMINTIM CĂ ÎN GERMANIA ȘI AUSTRIA S-A AJUNS LA DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRIN INTERMEDIUL MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII ȘI PRIN INTERMEDIUL MINISTERULUI EDUCAȚIEI ÎN PERIOADA ANILOR 1960 - 1980 !!! )

 

ÎN REGATUL UNIT, PLANUL DE EDUCAȚIE SEXUALĂ PRO LGBT CARE AR URMA SĂ FIE PREDATĂ COPIILOR ÎNCEPÂND DE LA PATRU ANI, DIN SEPTEMBRIE 2020, CREEAZĂ MARE TULBURARE, PROTESTELE PĂRINȚILOR ÎN ZONA ȘCOLILOR FIIND INTERZISE RECENT PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ, IAR BISERICA ANGLICANĂ PARE CĂ ȘI-A PIERDUT TOATĂ ÎNCREDEREA ÎN PROPRIA ÎNVĂȚĂTURĂ BIBLICĂ. LIDERI RELIGIOȘI CREȘTINI, MAHOMEDANI ȘI EVREI AU SEMNAT O SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERN CERÂND AMÂNAREA ȘI REGÂNDIREA APLICĂRII ACESTUI PLAN. (articole în engleză din 1 decembrie 2019 și din 30, 29 și 28 noiembrie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

IARĂȘI ÎN SUA, PĂRINȚII SUNT AVERTIZAȚI SĂ-ȘI APERE COPIII DE EDUCAȚIA SEXUALĂ CARE SE FACE ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN PROGRAMELE POLITICE DE STÂNGA CARE PROMOVEAZĂ AVORTURILE ÎN ȘCOLILE PUBLICE ȘI ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII CĂ ESTE OK SĂ FACI SEX LA ORICE VÂRSTĂ. PROGRAMELE ACESTEA SUNT PROPAGATE DE ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII, DE ONU, DE UNICEF. MANUALUL DE EDUCAȚIE SEXUALĂ PENTRU COPIII EUROPENI, FĂCUT DE OMS, ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII DESPRE PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 0 – 4 ANI) ȘI DESPRE DREPTURILE LA PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 9 ANI). AVERTIZAREA ESTE ADRESATĂ PĂRINȚILOR DE CĂTRE INSTITUTUL AMERICAN CONSERVATOR DE CERCETARE “THE HERITAGE FOUNDATION” DIN WASHINGTON D.C., CARE ÎN 12 AUGUST 2020 A AVUT UN SUMMIT PENTRU PROTEJAREA COPIILOR. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 15 și 19 august 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN LUNA MAI 2020 PĂRINȚII AMERICANI AU FOST AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA ACESTE ASPECTE DE CĂTRE UN FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI (THE FAMILY RESEARCH COUNCIL). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA GRUPURILE INTERNAȚIONALE ATEISTE DE STÂNGA AU VRUT SĂ INTRODUCĂ ÎN ȘCOLI EDUCAȚIA SEXUALĂ OBLIGATORIE CHIAR ȘI LA COPIII MICI, LEGEA FIIND PROMULGATĂ DE PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS ÎN 3 APRILIE 2020, ÎNSĂ A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, LA CEREREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, A BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA ȘI A MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA.

 

ÎN SUA PĂRINȚII CREȘTINI CU COPII ÎN ȘCOALĂ SUNT AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ȘI ÎNDOCTRINAREA COPIILOR ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LGBTQ, GENDER ȘI ÎN GENERAL DE DESTRĂBĂLARE SEXUALĂ, FINANȚATE DIN GREU DE GRUPURILE DE PRESIUNE INTERNAȚIONALĂ. COPIII SUNT ÎNCURAJAȚI SĂ RESPINGĂ CREDINȚELE RELIGIOASE, AUTORITATEA PĂRINȚILOR ȘI CHIAR REALITATEA FIZICĂ ÎNSĂȘI. AVERTISMENTUL VINE DIN PARTEA UNUI FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI, “THE FAMILY RESEARCH COUNCIL”, CARE A PUBLICAT VINERI UN NOU RAPORT EXTINS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză de marți, 26 mai 2020). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A APROBAT ÎN 3 APRILIE 2020 LEGEA EDUCAȚIEI SEXUALE LA COPII. ... NE AMINTIM CUM AU LUPTAT SUTE DE PĂRINȚI DIN ANGLIA ȘI AU REUȘIT CU GREU SĂ SCOATĂ ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ DIN ȘCOLI.

 

ÎN SPANIA 5000 DE PĂRINȚI AU PARTICIPAT LA UN MARȘ, ÎN 29 FEBRUARIE 2020, ÎMPOTRIVA MINISTERULUI EDUCAȚIEI CARE IMPUNE NOI POLITICI DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LGBT ȘI IDEOLOGIA DE GEN. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 martie 2020). PROBABIL CĂ ȘI ÎN MINISTERUL EDUCAȚIEI DIN ROMÂNIA SUNT INFLUENȚE PUTERNICE DE ACEST FEL, AVÂND ÎN VEDERE FAPTUL CĂ PROFESOARELE ȘI PROFESORII DE RELIGIE SUNT JIGNIȚI ÎN MOD GENERALIZAT, IAR PATRIARHIA ROMÂNĂ A DECLARAT, ÎN 2017, CĂ ESTE INCORECTĂ ȘI INJUSTĂ ACEASTĂ JIGNIRE. NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE DIN OCTOMBRIE 2018 A EȘUAT ȘI CĂ IDEOLOGIA DE GEN ESTE POLITICĂ DE STAT. NE AMINTIM CĂ UNGARIA S-A TREZIT LA TIMP ȘI A ELIMINAT DIN UNIVERSITĂȚI IDEOLOGIA DE GEN ÎN 2019.

 

CREȘTINII TREBUIE SĂ ȘTIE CĂ IDEOLOGIA DE GEN ESTE O IDEOLOGIE FALSĂ, CARE ÎN ULTIMII 10 ANI A DEVENIT TOT MAI CUNOSCUTĂ CĂCI ESTE SUSȚINUTĂ CU BANI MULȚI DE ÎNTREPRINDERI MULTINAȚIONALE, ESTE INTEGRATĂ RAPID ÎN SISTEMUL JURIDIC ȘI ESTE PROMOVATĂ ÎN ȘCOLI, FĂCÂND VICTIME PRINTRE COPII. ÎN REGATUL UNIT CONFUZIA DE GEN, CU TOATE PROBLEMELE CARE DECURG DIN EA, ESTE PROMOVATĂ ÎNCEPÂND CU CĂRȚILE DE TIPUL „ZÂNA GENULUI” (THE GENDER FAIRY) PENTRU COPIII DE 4 ANI, CONTINUÂND CU INSTALAREA ÎN ȘCOLI A TOALETELOR NEUTRE DE GEN ÎN CARE INTRĂ ȘI BĂIEȚI ȘI FETE, CONTINUÂND CU DISFORIA DE GEN, RISCUL ȘI ȘANTAJUL DE SUICID, SCHIMBAREA DOCUMENTELOR DE IDENTITATE, TRATAMENTUL PENTRU SCHIMBARE DE SEX, ETC. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 9 februarie 2020). NE AMINTIM CĂ UNGARIA A ELIMINAT DIN UNIVERSITĂȚI STUDIUL IDEOLOGIEI DE GEN, IAR SUA ARE PROIECT DE LEGE PENTRU A LUA ÎN CONSIDERARE NUMAI SEXUL BIOLOGIC ÎNREGISTRAT LA NAȘTERE. ÎN ROMÂNIA POLITICA DE STAT SUSȚINE HARABABURA IDEOLOGIEI DE GEN.

 

ÎN ELVEȚIA S-A DECIS PRIN REFERENDUM SĂ FIE RESTRÂNSĂ LIBERTATEA RELIGIOASĂ PRIN PROMOVAREA LIBERTĂȚII LGBT, IAR GUVERNUL ELVEȚIAN, ÎN MOD IRONIC ȘI FRAUDULOS, A SPUS CĂ DEȘI SE RESTRÂNGE VORBIREA LIBERĂ, TOTUȘI ÎN REALITATE NU ESTE O RESTRÂNGERE A VORBIRII LIBERE. DAR ADEVĂRUL ESTE URMĂTORUL: CREȘTINII NU-ȘI VOR MAI PUTEA EXPRIMA OPOZIȚIA FAȚĂ DE CĂSĂTORIILE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX, ADICĂ NU-ȘI VOR MAI PUTEA EXPRIMA ÎNVĂȚĂTURA BIBLICĂ, CĂCI ACEASTĂ EXPRIMARE VA FI CONSIDERATĂ „HATE SPEECH” (VORBIRE CU URĂ) ȘI VA FI PEDEPSITĂ DE LEGE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 februarie 2020). NE AMINTIM CĂ SE INVESTESC BANI MULȚI, LA NIVEL MONDIAL, PENTRU A DISTRUGE STANDARDELE ÎNVĂȚĂTURILOR BIBLICE ȘI A IMPUNE, PRIN GUVERNE CORUPTE ȘI JUSTIȚII CORUPTE, STANDARDE DE VIAȚĂ CONTRARE BIBLIEI. ÎNSĂ CREȘTINII ADEVĂRAȚI NU SE VOR CONFORMA UNOR STANDARDE CONTRARE BIBLIEI, CHIAR DACĂ SE ÎNMULȚEȘTE FĂRĂDELEGEA.

 

BUNĂTATEA EVANGHELICĂ ESTE RESPINSĂ DE RĂUTATEA LGBT: TOATE CELE 8 REZERVĂRI DE LOCAȚII MARI PENTRU EVANGHELIZARE ÎN REGATUL UNIT, FĂCUTE PRIN CONTRACT DE CĂTRE AMERICANUL FRANKLIN GRAHAM, AU FOST ANULATE ÎN URMA PETIȚIILOR DIN PARTEA COMUNITĂȚILOR LGBT, CARE NU SUNT DE ACORD CU AFIRMAȚIA LUI FRANKLIN CĂ HOMOSEXUALIATEA ESTE PĂCAT, ȘI CARE ÎL ACUZĂ CĂ EL PREDICĂ URA, DEȘI EL PREDICĂ IUBIREA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TOATĂ LUMEA ȘI IERTAREA PE CARE DUMNEZEU O DĂ CELOR CARE RENUNȚĂ LA PĂCATE. FRANKLIN CAUTĂ ACUM SĂ FACĂ REZERVĂRI LA ALTE LOCAȚII, CHIAR MAI MARI, PENTRU TURNEUL SĂU DE EVANGHELIZARE ÎN REGATUL UNIT, CARE ESTE PROGRAMAT SĂ ÎNCEAPĂ ÎN GLASGOW ÎN LUNA MAI ȘI SĂ SE ÎNCHEIE ÎN LONDRA ÎN OCTOMBRIE. (scurtă anunțare a știrii ; articole în engleză din 7 și 5 februarie 2020). NE AMINTIM DE RĂUTĂȚILE LGBT CU IMPLICAȚII FINANCIARE ÎN MULTE ȚĂRI (CAZUL LUI ISRAEL FOLAU ÎN AUSTRALIA ; CAZUL LUI THOMA K ÎN POLONIA ; CAZUL CĂRȚILOR PSIHOLOGULUI CLINICIAN JOSEPH NICOLOSI ÎN SUA ETC.)

 


„VOCEA LUI DUMNEZEU”, (“VOICE OF GOD”), ESTE TEMA CONFERINȚEI ȚINUTĂ ÎN ORAȘUL EDMOND (OKLAHOMA, SUA), ÎN PERIOADA 22 – 23 FEBRUARIE 2019, CU SCOPUL DE A COMBATE AGENDA LGBT PROMOVATĂ ÎN BISERICILE EVANGHELICE PRIN CONFERINȚA “REVOICE”, (“VOCEA ACTUALIZATĂ”), ȚINUTĂ ÎN PERIOADA 26 – 28 IULIE 2018, ÎN ORAȘUL ST. LOUIS (MISSOURI, SUA). LA CONFERINȚA “VOICE OF GOD” ERAU AȘTEPTAȚI CEL PUȚIN 300 DE PARTICIPANȚI. (articol în engleză din 22 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA, OARE, AGENDA LGBT A PĂTRUNS TACIT ÎN BISERICI, PE DIFERITE CĂI, ÎN AȘA FEL ÎNCÂT REFERENDUMUL DIN 6 – 7 OCTOMBRIE 2018 PENTRU ADEVĂRATA FAMILIE CREȘTINĂ A EȘUAT?

 

DUMNEZEU, LA HOLLYWOOD, POATE FI SLĂVIT CRȘTINEȘTE? A REFUZA SĂ JOCI ÎN SCENE DE SEX, DIN CONVINGERI CREȘTINE, PENTRU A-L SLĂVI PE DUMNEZEU ÎN MOD CONSECVENT TOATĂ VIAȚA, TE POATE COSTA SLUJBA. AȘA A PĂȚIT ACTORUL NEAL MC DONOUGH, DUPĂ CUM A DEZVĂLUIT EL ÎN 8 FEBRUARIE ȘI ÎN 12 IANUARIE 2019. (articole în engleză din 19 februarie și din 12 ianuarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

“ȘTIINȚĂ ȘI TEOLOGIE DESPRE SEXUALITATEA UMANĂ”. NE AMINTIM CĂ ÎN BISERICA ANGLIEI ESTE PERICOL DE SCHISMĂ DIN CAUZĂ CĂ BISERICA ANGLIEI NU MAI URMEAZĂ ÎNVĂȚĂTURA BIBLICĂ REFERITOARE LA SEXUALITATE (articol în engleză publicat de Christopher C. H. Cook de la Universitatea din Durham, Regatul Unit, în 11 aprilie 2018; scurtă anunțare a știrii; UNGARIA ELIMINĂ STUDIUL IDEOLOGIEI DE GEN DIN UNIVERSITĂȚI; SUA ARE PROIECT DE LEGE PENTRU A LUA ÎN CONSIDERARE NUMAI SEXUL BIOLOGIC ÎNREGISTRAT LA NAȘTERE; ÎN ROMÂNIA IDEOLOGIA DE GEN ESTE POLITICĂ SUSȚINUTĂ DE STAT!!! )

 

CREDINȚA ISTORICĂ ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE FAC ACUM PARTE DIN CONSTITUȚIA RUSIEI, ÎN URMA APROBĂRII AMENDAMENTELOR CONSTITUȚIONALE DE CĂTRE DUMA DE STAT ȘI CONSILIUL FEDERAȚIEI ÎN 11 MARTIE 2020. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 12 martie 2020). NE AMINTIM CĂ PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI A CERUT ÎN FEBRUARIE CA ÎN CONSTITUȚIE SĂ SE FACĂ REFERIRE LA CREDINȚA RUȘILOR ÎN DUMNEZEU, APOI PREȘEDINTELE PUTIN A PROPUS PARLAMENTULUI SCHIMBĂRI CONSTITUȚIONALE.

 

DE LA CONFLICTUL ARABO-ISRAELIAN, LA PROFEȚIILE DESPRE AL TREILEA TEMPLU DIN IERUSALIM ȘI DESPRE MESIA EVREILOR NECREȘTINI, PE CARE CREȘTINII ÎL IDENTIFICĂ CU ANTIHRISTUL. (articol despre protecția credinței creștine, publicat în 24 mai 2021, pe website-ul Union of Orthodox Journalists) DEOCAMDATĂ OBSERVĂM CĂ O ÎNCETAREA A FOCULUI ÎNTRE ISRAEL ȘI HAMAS A INTRAT ÎN VIGOARE ÎN 21 MAI 2021. NUMĂRUL MORȚILOR PARE ACUM A FI DE CEL PUȚIN 248 LA PALESTINIENI, INCLUSIV 66 DE COPII, IAR LA ISRAELIENI DE 14.

 

INFLUENȚA CREȘTINILOR UCRAINENI SE VEDE ÎN SCĂDEREA SEMNIFICATIVĂ (CU 60%, ) A NUMĂRULUI DE AVORTURI ÎN ULTIMUL DECENIU. GUVERNELE UCRAINENE SE STRĂDUIESC SĂ LUPTE ȘI MAI MULT PENTRU A REDUCE FLAGELUL AVORTURILOR. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 mai 2021) ÎN ROMÂNIA PARCĂ NUMAI ATEII SATANIȘTI PREDOMINĂ ÎN GUVERNE ȘI PARLAMENT, ÎNCÂT NU SE AUDE NIMIC DE PROGRAME ȘI LEGI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT!!!

 

 

NU FACEȚI AVORT! BISERICA VĂ VA CREȘTE COPILUL. NOI ÎNTINDEM O MÂNĂ DE AJUTOR FIECĂREI FEMEI CARE SE AFLĂ ÎN NEVOIE. ÎN PRIMUL RÂND, AVORTUL ESTE PĂCAT, IAR ÎN AL DOILEA RÂND, REFUZUL AVORTURILOR SCHIMBĂ CHIAR NATURA STATULUI NOSTRU. EXISTĂ ACUM ÎN RUSIA 77 DE CENTRE BISERICEȘTI PENTRU FEMEI ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ. AȘA S-A ADRESAT PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI ÎNTR-UN MESAJ VIDEO RECENT. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 14 mai 2021) NE AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1) PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA VALEA PLOPULUI, JUD. PRAHOVA; 2) MITROPOLITUL LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI, UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA.

 

CREȘTINII PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, DIN SUA, AU FĂCUT PROGRESE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN (2021), ÎN CIUDA AGENDEI PRO AVORT A ADMINISTRAȚIEI DEMOCRATE BIDEN-HARRIS DE LA CASA ALBĂ, AGENDĂ FOARTE NEPOPULARĂ LA AMERICANII DE TOATE CATEGORIILE. PESTE 500 DE PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ AU FOST DEPUSE, IAR PESTE 60 AU FOST DEJA PROMULGATE LA NIVEL NAȚIONAL ÎN SUA PÂNĂ ACUM ÎN ACEST AN. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5 mai 2021) OARE ÎN ROMÂNIA TOȚI PARLAMENTARII SUNT HIPNOTIZAȚI DE SATANIȘTII CRIMINALI, ÎNCÂT DIN 1989 NIMENI NU DEPUNE PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT? DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE PARLAMENTARII ȘI MEDICII SATANIȘTI CRIMINALI, ȘI PE CEI CARE ÎI SUSȚIN!

 

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE NU SE CUVINE SĂ FIE DATĂ POLITICIENILOR CARE SUSȚIN AVORTUL, CĂCI EI SUNT VINOVAȚI DE APOSTAZIE ȘI PRIN URMARE AR TREBUI SĂ FIE EXCOMUNICAȚI. AȘA A DECLARAT RECENT CARDINALUL AMERICAN RAYMOND BURKE. EL NU A MENȚIONAT NUMELE NICI UNUI POLITICIAN, ÎNSĂ MULȚI CREȘTINI CATOLICI ȘI NECATOLICI ÎL AU ÎN VEDERE PE ACTUALUL PREȘEDINTE AL SUA, JOE BIDEN. 55% DINTRE CATOLICII REPUBLICANI SUNT DE PĂRERE CĂ SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE AR TREBUI SĂ-I FIE REFUZATĂ LUI JOE BIDEN. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 9 aprilie și 31 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ CREȘTINII DIN STATUL ARKANSAS AU VOTAT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTULUI, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT ACEASTĂ LEGE. ... ÎN ROMÂNIA, LA NIVEL PARLAMENTAR, N-AM AUZIT DE VREUN PRIOECT DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, CA ȘI CÂND NU AR EXISTA CREȘTINI ACOLO, CI NUMAI SATANIȘTI CRIMINALI!!! NICI LA NIVELUL IERARHILOR CREȘTINI NU AM AUZIT CĂ AR TREBUI REFUZATĂ SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE VREUNUI POLITICIAN ORTODOX CARE SUSȚINE AVORTUL!!!

 

CUI ÎI APARȚINE VIAȚA? (2) ... COPILUL CARE SE FORMEAZĂ ÎN TRUPUL MAMEI ESTE COPIL IUBIT DE DUMNEZEU, NU ESTE O “MASĂ DE CELULE”. ÎNSUȘI DUMNEZEU LUCREAZĂ CU MĂIESTRIE LA FORMAREA CORPULUI ȘI SUFLETULUI COPILULUI. PRIMUL DREPT AL OMULUI ESTE DREPTUL LA VIAȚĂ. FEMEILE ÎNSĂRCINATE AU NEVOIE DE AJUTOR, CHIAR DACĂ FĂRĂ VOIA LOR AU AJUNS ÎNSĂRCINATE. [Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din data de 17 ianuarie 2021, traducere a articolului Wem gehört das Leben? (2), scris de Daniela Bernhard]

 

CUI ÎI APARȚINE VIAȚA? (1) ... MULTE FEMEI SUFERĂ DUPĂ AVORT DE TULBURĂRI DE STRES POSTTRAUMATIC SAU DE DEPRESII ȘI SIMT MUSTRĂRI DE CONȘTIINȚĂ ADÂNCI. CÂT DE IGNORANTE ȘI DEGRADANTE SUNT PERSOANELE CARE LE-AU ÎNDEMNAT SĂ-ȘI UCIDĂ COPILAȘUL, NUMINDU-L “ȚESUT DE SARCINĂ”!!! HAIDEȚI SĂ AFLĂM DIN DOUĂ ARTICOLE SCURTE DESPRE DEMNITATEA ȘI SUFLETUL COPILAȘULUI CARE SE FORMEAZĂ ÎN PÂNTECELE MAMEI, DUPĂ PLANUL LUI DUMNEZEU! [Din fila de calendar creștin german LEBEN IST MEHR, din data de 16 ianuarie 2021, traducere a articolului Wem gehört das Leben? (1), scris de Daniela Bernhard]

 

SUCCESUL CREȘTINILOR DIN STATUL MISSOURI: MISSOURI A DEVENIT PRIMUL STAT DIN SUA ÎN CARE NU SE MAI FAC AVORTURI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 ianuarie 2021). FRUMOS DIN PARTEA LOR! ÎN ROMÂNIA, ÎN SCHIMB, OBSERVĂM CĂ ATEII CRIMINALI CONDUC ȚARA ȘI UCIDEREA BEBELUȘILOR CONTINUĂ (100.000 ÎN FIECARE AN). DE ASEMENEA, ATEII CRIMINALI ÎI PLĂTESC BINE PE OAMENII CARE FAC PROPAGANDĂ VACCINURILOR CARE AU UTILIZAT CELULE DE EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, CHIAR PATRIARHIA ROMÂNĂ RECOMANDÂND ȘI DISTRIBUIND BROȘURA DE VACCINARE, NEAMINTIND ABSOLUT NIMIC DESPRE IMORALITATEA ȘI CANIBALISMUL DE CARE DAU DOVADĂ!!! MARE DECĂDERE DIN CREDINȚA CREȘTINĂ, PENTRU A BENEFICIA DE NIȘTE BANI MURDARI!!!

 

“CIVILIZAȚIA VIEȚII TRIUMFĂ ASUPRA CIVILIZAȚIEI MORȚII” ÎN ȚARA FOSTULUI PAPĂ IOAN PAUL AL II-LEA, CĂCI ÎN 22 OCTOMBRIE 2020 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A POLONIEI A DECIS CĂ AVORTAREA FETUȘILOR CU DEFECTE CONGENITALE ESTE NECONSTITUȚIONALĂ. ASTFEL A FOST INTERZISĂ PREVEDEREA LEGALĂ DIN 1993 CARE ERA FOLOSITĂ PENTRU A JUSTIFICA 98% DIN AVORTURILE DIN POLONIA. “NOI AM TERMINAT CU UCIDEREA CELOR LIPSIȚI DE APĂRARE, CU MOȘTENIREA REGIMURILOR TOTALITARE ALE SECOLULUI AL XX – A.” (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 22 și 23 octombrie 2020). OBSERVĂM CĂ NU DEGEABA ÎN 2016 DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI. ... ÎN ROMÂNIA MAI AVEM DE FĂCUT MULTE RUGĂCIUNI, DE PREDICAT MULT POCĂINȚA ȘI ÎNDREPTAREA, PENTRU CONȘTIENTIZAREA STĂRII JALNICE ÎN CARE AM AJUNS DIN CAUZA ATEILOR CRIMINALI, ANTICRIȘTI ȘI SATANIȘTI CARE CONDUC PARLAMENTUL ȘI ȚARA DE 30 DE ANI, ÎNCÂT ESTE “LEGAL” SĂ UCIZI 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN!!!

 

CELE MAI PERICULOASE LOCURI DE PE PĂMÂNT, ÎN CARE SUNT OMORÂȚI ANUAL 50 DE MILIOANE DE COPII, SUNT PÂNTECELE MAMELOR. DUMNEZEU NU VA LĂSA ASTFEL DE CRIME NEPEDEPSITE. ASOCIAȚII CREȘTINE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, DAU INFORMAȚII ȘI OFERĂ AJUTOR PERSOANELOR CARE INTRĂ ÎN ȘI IES DIN CLINICILE DE AVORT DIN SPANIA. (articol în germană din 4 martie 2020; și articole în engleză din 6 și din 5 martie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA PREOTUL NICOLAE TĂNASE DE LA VALEA PLOPULUI, JUD. PRAHOVA, ÎN 1990 A ÎNCEPUT PRIN MATERNITĂȚI ȘI SECȚII DE GINECOLOGIE SĂ OPREASCĂ UCIDEREA BEBELUȘILOR, REUȘIND SĂ SALVEZE MULTE VIEȚI, ASTĂZI EL FIIND TATĂ A PESTE 300 DE COPII. STATUL ROMÂN NU ESTE CONDUS DE CREȘTINI, CI DE CRIMINALI ATEI, SATANIȘTI, CARE ÎNCURAJEAZĂ UCIDEREA BEBELUȘILOR!!! CEA MAI CREȘTINĂ ȚARĂ DIN LUME ESTE POLONIA, AVÂND CEA MAI RESTRICTIVĂ LEGISLAȚIE DIN EUROPA CU PRIVIRE LA AVORTURI. NU DEGEABA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST DECLARAT REGE AL POLONIEI ÎN ANUL 2016.

 

UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT A FOST LEGIFERATĂ ÎN ROMÂNIA PRIN DECRETUL-LEGE DIN DECEMBRIE 1989, PE MOTIV CĂ ASTFEL SE FACE DREPTATE POPORULUI ROMÂN FAȚĂ DE PERIOADA COMUNISTĂ NEDREAPTĂ CÂND AVORTUL ERA INTERZIS. OBSERVĂM CĂ NU ERA CHIAR AȘA DE INTERZIS, CĂCI COMUNIȘTII ÎN 1957 AU LEGALIZAT AVORTUL, UCIGÂNDU-SE PESTE 7 MILIOANE DE COPII PÂNĂ ÎN 1966. ÎN 1966 S-AU INTRODUS RESTRICȚII, DAR NEÎMPIEDICÂNDU-SE UCIDEREA ALTOR 7 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN SPITATELE DE STAT PÂNĂ ÎN 1989. ÎN PRIMII OPT ANI DUPĂ 1989 S-AU OMORÂT 5 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN CLINICILE DE STAT. PREOTUL ORTODOX NICOLAE TĂNASE DIN VALEA PLOPULUI (JUD. PRAHOVA) A ÎNCEPUT DIN 1990 LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ A PESTE 300 DE COPII, LA EL FIIND DE ATUNCI PÂNĂ ACUM ADĂPOSTITE, HRĂNITE, CONSILIATE ȘI POVĂȚUITE DUHOVNICEȘTE PESTE 3.500 DE SUFLETE. EL ESTIMEAZĂ CĂ 80% DIN AVORTURI AU LOC PE FONDUL VICIILOR ȘI NEASUMĂRII BĂRBAȚILOR “CARE CREEAZĂ ÎN SUFLETUL FEMEII UN GOL” (să conștientizăm realitatea; articole în engleză din data 7 iulie 2020 și în română din data de 20 mai 2020). ÎN BAZA DECRETULUI-LEGE DIN 26 DECEMBRIE 1989 DAT DE FSN-IȘTII SATANIȘTI CONDUȘI DE ION ILIESCU SE CONTINUĂ UCIDEREA LEGALĂ ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI, PEDEPSINDU-SE CU MOARTEA FIINȚELE UMANE CELE MAI LIPSITE DE APĂRARE, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ILIESCU A DESFIINȚAT PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN 7 IANUARIE 1990. SCHIZOFRENICI CONDUCĂTORI ȘI LEGISLATORI!!! ACTUALII PARLAMENTARI SE FAC PĂRTAȘI LA PĂCATELE SATANIȘTILOR DACĂ NU DESFIINȚEAZĂ DECRETUL LUI ILIESCU. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU STRICAREA LUCRURILOR SATANICE, SPRE SLAVA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS!!!

 

ESTE DE NATURĂ DIABOLICĂ EXPLOATAREA EMBRIONILOR ȘI FETUȘILOR UMANI DE CĂTRE INDUSTRIILE FARMACEUTICĂ, COSMETICĂ ȘI ALIMENTARĂ. ORICE OM RAȚIONAL ȘI CU BUNĂ VOINȚĂ AR TREBUI SĂ SE OPUNĂ ACESTEI EXPLOATĂRI ȘI SĂ O DENUNȚE. AȘA A RĂSPUNS EPISCOPUL ROMANO-CATOLIC ATHANASIUS SCHNEIDER LA SCRISOAREA DESCHISĂ PE CARE I-AU ADRESAT-O DIN ITALIA ȘAPTE ORGANIZAȚII PRO VIAȚĂ CU PRIVIRE LA SUBIECTUL VACCINURILOR ȘI MEDICINII ETICE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 23 aprilie 2021 etc) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

SĂ RESPINGEM, PE TEMEIURI MORALE, TOATE VACCINURILE COVID-19 CARE AU VREO LEGĂTURĂ CU CELULE DE LA BEBELUȘI AVORTAȚI! AȘA NE ÎNDEAMNĂ PREOTUL ORTODOX ALEXANDER WEBSTER, FOST PROFESOR UNIVERSITAR DE TEOLOGIE MORALĂ LA SEMINARUL SFÂNTA TREIME DIN JORDANVILLE, NEW YORK. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 aprilie 2021) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

VACCINURILE CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA”, PROVOACĂ MARE ÎNGRIJORARE MULTOR CREȘTINI ORTODOCȘI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 ianuarie 2021). ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

VACCINURILE AR TREBUI SĂ FIE NUMAI PENTRU CINE LE VREA ȘI AR TREBUI SĂ FIE FĂCUTE FĂRĂ FOLOSIREA ȚESUTULUI EMBRIONAR UMAN. SĂ FIE AMENDAȚI OFICIALII CARE FAC PRESIUNI ASUPRA PĂRINȚILOR CA SĂ-ȘI VACCINEZE COPIII. AȘA A PROPUS PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU PROBLEME DE FAMILIE ȘI PENTRU PROTECȚIA MATERNITĂȚII ȘI COPILĂRIEI, COMISIE A PATRIARHIEI ORTODOXE RUSE, CARE A PREZENTAT ÎN 19 OCTOMBRIE 2020 UN RAPORT DUMEI DE STAT, LA MASA ROTUNDĂ CU PRIVIRE LA LEGISLAȚIA PROSPECTIVĂ REFERITOARE LA IMUNIZĂRI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 octombrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN AUGUST 2020 ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI S-AU PRONUNȚAT ÎNTR-O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI TREI ARHIEPISCOPI DIN AUSTRALIA. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!

 

ÎMPOTRIVA VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI, PE CARE AUSTRALIA VREA SĂ LE ACHIZIȚIONEZE DE LA UNIVERSITATEA DIN OXFORD, S-A ALĂTURAT ȘI ARHIEPISCOPUL ORTODOX GREC MAKARIOS DIN AUSTRALIA, ÎN 20 AUGUST 2020, SEMNÂND O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI, ÎMPREUNĂ CU ARHIEPISCOPUL ROMANO-CATOLIC DIN SIDNEY ȘI CU ARHIEPISCOPUL ANGLICAN DIN SIDNEY, EXPRIMÂNDU-ȘI DEZAMĂGIREA FAȚĂ DE ALEGEREA ACELUI VACCIN, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE SUNT 167 DE VACCINURI IDENTIFICATE DE OMS PENTRU COVID – 19. ÎN SCRISOARE EI AU CERUT ASIGURAREA CĂ ACEL VACCIN NU VA FI NICIDECUM OBLIGATORIU ÎMPOTRIVA CONVINGERILOR RELIGIOASE ȘI MORALE CONȘTIINCIOASE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 25 august 2020). ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!

 

ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 iunie 2020)

 

CĂLUGĂRII DIN MUNTELE ATHOS (GRECIA) SUNT AMENINȚAȚI CU ȘANTAJUL ȘI SE FAC PRESIUNII ASUPRA LOR PENTRU A SE VACCINA, CĂCI NU-I PREA INTERESEAZĂ VACCINAREA. SE PARE CĂ DIN CEI 2.000 DE CĂLUGĂRI DE ACOLO NUMAI 15% ȘI-AU EXPRIMAT INTERESUL DE A SE VACCINA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

DOCUMENTUL CONTRADICTORIU AL ORTODOCȘILOR RUȘI, CU PRIVIRE LA (I)MORALITATEA ACCEPTĂRII VACCINURILOR CARE AU FOLOSIT CELULE DE LA COPII OMORÂȚI PRIN AVORT, EMIS ÎN 20 MAI 2021, LA MASA ROTUNDĂ CU TEMA “VACCINAREA: PROBLEME ETICE ÎN LUMINA CREDINȚEI ORTODOXE”, ESTE PUBLICAT PE WEBSITE-UL BISERICII ORTODOXE RUSE. ( scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 21 mai 2021) ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A FOLOSI APOI ÎN VREUN FEL SPRE SĂNĂTATEA TA CELULELE LUATE DE LA EI!!! ESTE SATANISMUL ȘI CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI!!! TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, TE RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE CRIMINALII CARE FAC ASTFEL DE VACCINURI ȘI PE CEI CARE LE PROMOVEAZĂ PENTRU BANI, ÎNȘELÂNDU-I PE CEI NEDOCUMENTAȚI!!!

 

TÂNĂRUL CARE S-A CREZUT DUMNEZEU, APOI, CU PUȘCA ȘI CU BOMBA, A PRODUS TRAGEDIA MORȚILOR ȘI RĂNIȚILOR LA ȘCOALA DIN KAZAN (TATARSTAN, RUSIA), ÎN 11 MAI 2021, A FOST ARESTAT, DAR SITUAȚIA TRAGICĂ I-A PUS PE GÂNDURI PE MULȚI OAMENI. “DE CE A PERMIS DUMNEZEU ACEASTA?” UN PREOT ORTODOX DIN KAZAN A DAT UN RĂSPUNS, EXPLICÂND CĂ DUMNEZEU L-A CREAT PE OM SĂ FIE LIBER SĂ ALEAGĂ ÎNTRE BINE ȘI RĂU, IAR DACĂ OMUL ALEGE VIAȚA FĂRĂ DUMNEZEU, ATUNCI SE ÎNTÂMPLĂ ASTFEL DE TRAGEDII. E VORBA DE O POSEDARE DEMONICĂ, PRIN CARE OMUL SE CONSIDERĂ A FI UN DUMNEZEU CARE DOMINĂ VIEȚILE OAMENILOR. (Tânărul din Kazan care a produs tragedia nu era religios, după cum a declarat tatăl lui. Scurtă invitație la meditație; articol în engleză din 12 mai 2021 etc) OBSERVĂM CĂ AU MURIT DIN CLASA A VIII-A PATRU BĂIEȚI ȘI TREI FETE; DE ASEMENEA, A MURIT O PROFESOARĂ DE ENGLEZĂ, ÎN VÂRSTĂ DE 26 DE ANI, PRECUM ȘI O ÎNVĂȚĂTOARE, ÎN VÂRSTĂ DE 55 DE ANI . NUMĂRUL RĂNIȚILOR ESTE DE TREIZECI ȘI DOI.

 

CEL PUȚIN 1.470 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN PRIMELE 4 LUNI ALE ANULUI 2021 ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚII JIHADIȘTI ȘI FULANI! ALȚI 2.200 DE CREȘTINI AU FOST RĂPIȚI ÎN NIGERIA ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ DE CĂTRE JIHADIȘTI! LUMEA TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ CU PRIVIRE LA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN NIGERIA! (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 18 și 16 mai 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN 2020 AU FOST UCIȘI 3.530 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA! DIN 2009 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! SĂ NE RUGĂM TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!

 

AU FOST UCIȘI 12 CREȘTINI ÎN STATUL NASARAWA DIN NIGERIA, IAR ALȚI 3 ÎN STATUL PLATEAU, DE CĂTRE VĂCARII FULANI MAHOMEDANI, ÎN ULTIMA PARTE A LUNII APRILIE 2021. ÎN 2020 AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA, PENTRU MOTIVE LEGATE DE CREDINȚĂ, 3.530 DE CREȘTINI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 7 mai 2021) DIN 2009 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA. SĂ NE RUGĂM TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

TIMPURILE PANDEMIEI CORONA PE CARE LE TRĂIM LA NIVEL MONDIAL SUNT REZULTATUL DEPĂRTĂRII OMULUI DE DUMNEZEU, PRIN PĂCATE. O EVALUARE CORESPUNZĂTOARE A CRIZEI CORONA NU POATE EXCLUDE JUDECĂȚILE ȘI PEDEPSELE LUI DUMNEZEU MENȚIONATE ÎN BIBLIE, CUM AȘA DE UȘOR LE-AU EXCLUS POLITICIENII ȘI LIDERII BISERICEȘTI. UNII PRETIND CĂ DUMNEZEU NU EXISTĂ ȘI AU ÎNLOCUIT ADEVĂRUL BIBLIC DESPRE CREAȚIA LUMII CU TEORIA EVOLUȚIONISTĂ, CARE NU ESTE SUSTENABILĂ ȘTIINȚIFIC. ALȚII ȘI-AU FĂCUT OBICEIUL SĂ PREDICE NUMAI DESPRE IUBIREA LUI DUMNEZEU, NU ȘI DESPRE JUDECĂȚILE LUI DREPTE FAȚĂ DE UCIDERILE PRIN AVORT, FAȚĂ DE CĂSĂTORIILE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX ȘI FAȚĂ DE MULTE ALTE PĂCATE. ACEASTĂ CRIZĂ MONDIALĂ ESTE UN SEMN AL ÎNTOARCERII IMINENTE A LUI IISUS, ÎNTOARCERE CARE ESTE PRECEDATĂ DE DURERI CHINUITOARE. DAR DUMNEZEU, FIIND IUBITOR DE OAMENI, VREA SĂ NE VINDECE ȘI NE CHEAMĂ PE TOȚI LA MÂNTUIRE, OFERINDU-NE MEDICAMENTUL CONTRA VIRUSULUI PĂCATULUI, PRIN POCĂINȚĂ ȘI PRIN CUNOAȘTEREA ADEVĂRULUI BAZAT PE MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI IISUS. (scurtă invitație la meditație; din filele calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 25, 26, 28 și 29 aprilie 2021)

 

PENTRU SFÂNTA LUMINĂ DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM 11 ȚĂRI VOR TRIMITE AVIOANE ÎN ACEST AN (2021), DUPĂ CUM A ANUNȚAT RECENT DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI RELIGIILOR LUMII DIN ISRAEL. PATRIARHUL ORTODOX GREC AL IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, ALĂTURI DE ALȚI LIDERI BISERICEȘTI DIN IERUSALIM, S-A ÎNTÂLNIT RECENT CU REGELE IORDANIEI, ABDULLAH AL II – LEA (CARE ESTE CUSTODELE LOCURILOR SFINTE DIN IERUSALIM ȘI ȚARA SFÂNTĂ) ȘI I-A MULȚUMIT PENTRU ÎNCURAJARE ȘI SPRIJIN, ACUM CÂND PREZENȚA CREȘTINĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ SE CONFRUNTĂ CU NOI ȘI SERIOASE PROVOCĂRI. ... LA SLUJBELE DE PAȘTI DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM VOR PARTICIPA ÎNTRE 2.000 ȘI 2.500 DE CREDINCIOȘI, ÎNSĂ VOR TREBUI SĂ DOVEDEASCĂ FAPTUL CĂ AU FOST VACCINAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 aprilie 2021 etc) NE AMINTIM CĂ ÎN 2019 AU PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI. ... NE AMINTIM CĂ ÎN 1948, CÂND S-A ÎNFIINȚAT STATUL ISRAEL, CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIE. ACUM EI REPREZINTĂ 2% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.

 

DESPRE ÎNVIERE, DIALOG ÎNTRE UN SCEPTIC ȘI UN CREȘTIN CREDINCIOS. (Haideți să ne amintim teoriile scepticilor cu privire la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și să ne amintim și cum le putem răspunde! E vorba de următoarele teorii: 1) Iisus nu a înviat, ci corpul lui a fost furat din mormânt de către cineva, sau de apostoli, sau de evreii care se opuneau apostolilor; 2) Iisus nu a fost mort, ci numai a dat impresia că e mort; 3) Apostolii aveau halucinații; 4) Iisus nu a înviat, căci relatările din Evanghelii nu sunt coerente în detalii; 5) Știința modernă a dovedit că nu se întâmplă miracole; 6) Critica biblică modernă a dovedit că povestea Învierii nu este mai mult decât un mit. Răspunsuri care combat aceste teorii au fost date de-a lungul timpului de diferiți creștini credincioși. Să observăm răspunsurile preotului ortodox american Bill Olnhausen, publicate pe blogul său în 2017 și preluate în 2018 de blogul ortodox rus Pravmir!)

 

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS: ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)

 

"Să te încrezi în Dumnezeu este mai bine decât să cauți miracole" "Focul Sfânt apare la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”, articol apărut în 14 aprilie 2012 pe site-ul rusesc ortodox PRAVMIR.COM

 

JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE PERSECUȚIE, CONFORM RAPORTULUI “LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME”, ALCĂTUIT DE ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (AJUTOR PENTRU BISERICA ÎN SUFERINȚĂ). LA CATEGORIA “PERSECUȚIE FOARTE SEVERĂ” ESTE PREZENTATĂ SITUAȚIA DIN 26 DE ȚĂRI, CARE REPREZINTĂ 51% DIN POPULAȚIA LUMII. EXISTĂ ȘI O “PERSECUȚIE POLITICOASĂ”. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 aprilie 2021). NE AMINTIM DE GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA UNDE AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN 2020, IAR DIN 2009 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI.

  

“HRISTOS PROTECTORUL” (CRISTO PROTETOR) ESTE NUMELE UNEI NOI STATUI CARE SE CONSTRUIEȘTE ACUM ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ORAȘUL BRAZILIAN “ENCANTADO”. ACEASTĂ STATUIE VA AVEA 43 DE METRI ÎNĂLȚIME, INCLUSIV PIEDESTALUL, MAI ÎNALTĂ DECÂT EMBLEMATICA STATUIE “HRISTOS RĂSCUMPĂRĂTORUL” (CRISTO REDENTOR) DIN RIO DE JANEIRO. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ ESTE ÎN CONSTRUCȚIE ÎN MEXIC STATUIA “HRISTOS AL PĂCII” (CRISTO DE LA PAZ) CARE VA AVEA 77 DE METRI. DE ASEMENEA, ÎN RUSIA LA VLADIVOSTOK SE CONSTRUIEȘTE ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI O STATUIE CU ÎNĂLȚIMEA DE 67 METRI. NE AMINTIM CĂ ACTUALMENTE CELE MAI ÎNALTE STATUI ÎNCHINATE MÂNTUITORULUI SUNT ÎN INDONEZIA ȘI POLONIA (52,5 m, inclusiv piedestalul).

   

CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de 4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.)

 

ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie 2021)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

   

MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

  

ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC ÎN MULTE ȚĂRI!!!

 

ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7 ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)


CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!


CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)


„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)


Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

 DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI (în a treia JOI din noiembrie), în acest an, 2024, TEMA propusă pentru meditație este “FILOSOFIA: CONSTRUIREA DE PODURI PESTE PRĂPĂSTIILE SOCIALE”, adică este vorba despre CONTRIBUȚIA FILOSOFIEI LA VINDECAREA DUȘMĂNIILOR ȘI DEZBINĂRILOR DINTRE OAMENI. Ne dăm seama că nu este ușor să vindeci dușmăniile și dezbinările dintre oameni, este chiar imposibil uneori, căci vedem chiar în zilele noastre cum din dezbinări și dușmănii s-a ajuns la înrăirea tot mai mult a oamenilor și la războaie. Dar știm că, din punct de vedere creștin, ceea ce este imposibil de realizat numai cu oamenii este, totuși, posibil de realizat dacă-L avem pe Dumnezeu cu noi. FILOSOFIA CREȘTINĂ, adică ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ, NE ÎNVAȚĂ CĂ PENTRU A VINDECA DUȘMĂNIILE ȘI DEZBINĂRILE DINTRE OAMENI ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ VINDECĂM MAI ÎNTÂI DUȘMĂNIA ȘI DEZBINAREA DINTRE OM ȘI DUMNEZEU, adică SĂ CONSTRUIM POD PESTE PRĂPĂSTIILE DINTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU. De fapt, PODUL ESTE DEJA CONSTRUIT DE MÂNTUITORUL LUMII, DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PRIN CRUCEA IUBIRII LUI. Datoria noastră este SĂ Îi CEREM PERMISIUNEA SĂ TRECEM PRĂPĂSTIILE FOLOSIND CRUCEA LUI. Prăpăstiile dintre oameni și Dumnezeu, precum și prăpăstiile dintre oameni, sunt create de păcate. Dar mesajul iubirii divine transmis de-a lungul secolelor prin predicarea Evangheliei lui Iisus a creat și creează mereu poduri peste prăpăstiile sociale, a schimbat și schimbă mereu lumea în bine. Așa s-a ajuns la desființarea sclaviei, la grija față de bolnavi, la înființarea și dezvoltarea spitalelor, la ajutorarea săracilor, la înființarea și dezvoltarea școlilor, la îmbunătățirea societății în general. Toate influențele cu adevărat bune în societate sunt bazate pe Jertfa Mântuitorului pe Cruce. HAIDEȚI SĂ NE FOLOSIM DE FILOSOFIA CREȘTINĂ și SĂ Îi MULȚUMIM MÂNTUITORULUI PENTRU EFORTUL SACRIFICIULUI SĂU, PERMANENT VALABIL, DE A ȚINE CRUCEA CA POD PESTE PRĂPĂSTII! ... Din 2002 se sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei, fiind proclamată de UNESCO (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Se afirmă astfel valoarea filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru promovarea toleranței și păcii.

  Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/photo/?fbid=3127634857377003&set=a.711891222284724 World Philosophy Day is an internatio...