Pr. prof. Ion Ciungu
“Că
Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii
mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt
lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele
le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; …
Imagine cu un medic în timp ce consultă o femeie însărcinată.
Întrunindu-se
la Catedrala Hristos Mântuitorul, sub
președinția Sanctității Sale Patriarhul Kirill, săptămâna trecută, Prezența
Inter Conciliară a adoptat documentul “Despre Inviolabilitatea Vieții Umane din
Momentul Concepției”.
“După
cum sugerează titlul documentului, Biserica ridică această problemă în fața
societății și a statului, referitoare la necesitatea de a proteja viața umană
din momentul concepției până la naștere, căci această arie rămâne
nereglementată legal. În același timp el vorbește despre inadmisibilitatea
uciderii embrionilor pentru orice scop. Societatea se cuvine să facă totul
pentru a ocroti viața zămislită și să o lase să vină în lume.” Așa a comentat arhimandritul Philip Ryabikh,
reprezentantul Patriarhiei Moscovei la Consiliul European.
Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla
din articolul RUSSIAN CHURCH DRAFT DOCUMENT DECLARES
INADMISSIBILITY OF KILLING EMBRYOS, EVEN FOR SCIENCE, publicat în data de 1 iunie 2021, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY.
….
Să observăm
articolul: 12 ipoteze greșite cu privire la vaccinurile care utilizează
țesut fetal, demontate de LifeSiteNews, publicat în 6 aprilie 2021, pe
website-ul de știri news active știri necenzurate, de Andrei
Nicolae. https://www.activenews.ro/stiri/12-ipoteze-gresite-cu-privire-la-vaccinurile-care-utilizeaza-tesut-fetal-demontate-de-LifeSiteNews-166128 …..
Ne
amintim că, în 18 decembrie 2020, într-o Scrisoare Deschisă către Guvernul
României, către Ministerul Sănătății, către Întreaga Societate Civilă,
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, prin Președintele ei,
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, a avertizat împotriva abuzurilor vaccinării anti
Covid, argumentând și faptul că sunt inacceptabile din punct de vedere bioetic,
moral și creștin vaccinurile care au folosit linii celulare de fetuși umani
avortați : Federația Pro Vita împotriva
abuzurilor vaccinării anti Covid. Scrisoare deschisă
De
asemenea, ne amintim că, în 7 ianuarie 2021, s-au publicat iarăși argumente
clare în limba română arătându-se astfel că nu este o teorie a conspirației, ci
este adevărat faptul că unele vaccinuri, inclusiv Pfizer și Moderna, au folosit
celule de embrioni umani avortați. Celulele de fetuși avortați
și vaccinurile Covid: teorie a conspirației sau adevăr? https://europanews.ro/celulele-de-fetusi-avortati-si-vaccinurile-covid-teorie-a-conspiratiei-sau-adevar/?fbclid=IwAR18SY0jzd4GA1SaT_sUVMCJPHI-r6LCZyMbk-IQGbmlTWrWmtr-X7hsIZ0#new_tab
Observăm
că Institutul European de Bioetică a publicat aceste lucruri
încă din 24 noiembrie 2020: Vaccins contre le Coronavirus et
utilisation de cellules de fœtus avortés : état des lieux https://www.ieb-eib.org/fr/actualite/recherche-biomedicale/recherche-medicale/vaccins-contre-le-coronavirus-et-utilisation-de-cellules-de-ftus-avortes-etat-des-lieux-1922.html
De
asemenea, ne amintim faptul că Patriarhia Ortodoxă Română s-a implicat în
distribuirea broșurii informative„Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA -
Gratuită, Voluntară, Sigură”. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/patriarhia-romana-anunta-ca-se-implica-in-informarea-credinciosilor-despre-vaccinare-in-acest-sens-nu-in-altul-1431965
Totuși,
Patriarhia Ortodoxă Română nu i-a avertizat pe credincioși cu privire la
păcatul strigător la Cer de a primi vaccinuri care au folosit embrioni umani
avortați!!! Mare decădere din credința creștină!!!
……………………………………………………………………………………
Aici
am terminat de anunțat știrea respectivă.
“Că
Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii
mele. Te
voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi
sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii
Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din
ele nu va fi nescrisă. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule,
şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.” [Psalm 138, 13-17 ; (în unele Biblii,
Psalm 139)].
Psalm 138, versetele 13-17, Biblia Ortodoxă, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=138
Psalm
139, în Biblia Catolică, http://bibliacatolica.ro/category/biblia/1-vechiul-testament/41-cartea-psalmilor/page/139/
Psalm
139, în Biblia Protestantă, https://biblia.resursecrestine.ro/psalmii/139
…………………………………………….
http://www.babycenter.com/fetal-development-week-by-week
……………………………………………….
"Diavolul
de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, ci este tatăl
minciunii." (Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 44) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=8
......
“pe
ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.” (Psalmul 5, versetul 6) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=5
....................................................................................................................................
S-ar
putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole :
NU FACEȚI AVORT! BISERICA VĂ VA
CREȘTE COPILUL. NOI ÎNTINDEM O MÂNĂ DE AJUTOR FIECĂREI FEMEI CARE SE AFLĂ ÎN
NEVOIE. ÎN PRIMUL RÂND, AVORTUL ESTE PĂCAT, IAR ÎN AL DOILEA RÂND, REFUZUL
AVORTURILOR SCHIMBĂ CHIAR NATURA STATULUI NOSTRU. EXISTĂ ACUM ÎN RUSIA 77 DE
CENTRE BISERICEȘTI PENTRU FEMEI ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ. AȘA S-A ADRESAT
PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI ÎNTR-UN MESAJ VIDEO RECENT. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 14 mai 2021) NE AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ
DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1)
PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA VALEA PLOPULUI, JUD. PRAHOVA; 2) MITROPOLITUL
LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI, UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA.
ESTE DE NATURĂ DIABOLICĂ EXPLOATAREA EMBRIONILOR ȘI
FETUȘILOR UMANI DE CĂTRE INDUSTRIILE FARMACEUTICĂ, COSMETICĂ ȘI ALIMENTARĂ.
ORICE OM RAȚIONAL ȘI CU BUNĂ VOINȚĂ AR TREBUI SĂ SE OPUNĂ ACESTEI EXPLOATĂRI ȘI
SĂ O DENUNȚE. AȘA A RĂSPUNS EPISCOPUL ROMANO-CATOLIC ATHANASIUS SCHNEIDER LA
SCRISOAREA DESCHISĂ PE CARE I-AU ADRESAT-O DIN ITALIA ȘAPTE ORGANIZAȚII PRO
VIAȚĂ CU PRIVIRE LA SUBIECTUL VACCINURILOR ȘI MEDICINII ETICE. (scurtă anunțare
a știrii; articole în engleză din 23 aprilie 2021 etc) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI
COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL
PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL
XXI-LEA.
SĂ RESPINGEM, PE TEMEIURI MORALE, TOATE VACCINURILE
COVID-19 CARE AU VREO LEGĂTURĂ CU CELULE DE LA BEBELUȘI AVORTAȚI! AȘA NE
ÎNDEAMNĂ PREOTUL ORTODOX ALEXANDER WEBSTER, FOST PROFESOR UNIVERSITAR DE
TEOLOGIE MORALĂ LA SEMINARUL SFÂNTA TREIME DIN JORDANVILLE, NEW YORK. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 16 aprilie 2021) ÎNTR-ADEVĂR, SĂ
UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN
FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.
PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE
POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii;
articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD
AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI
CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ
UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI
AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.
BISERICA ORTODOXĂ GEORGIANĂ NU-ȘI VA
LUA RESPONSABILITATEA DE A PROMOVA VACCINAREA. EA SUSȚINE PAȘII CARE SE FAC
PENTRU PROTEJAREA DREPTULUI LA SĂNĂTATE ȘI CARE NU CONTRAZIC MORALITATEA
CREȘTINĂ. AUTORITĂȚILE STATULUI TREBUIE SĂ EXPLICE ORIGINEA VACCINURILOR,
TEHNOLOGIA DE PRODUCȚIE, MECANISMUL DE ACȚIUNE, DURATA ȘI EFICACITATEA
VACCINURILOR, PRECUM ȘI DACĂ SUNT RESPECTATE, SAU NU, NORMELE DE BIOETICĂ. ESTE
BINE CĂ VACCINAREA ESTE VOLUNTARĂ, CĂ NU ESTE OBLIGATORIE. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 16 februarie 2021) ȘTIM CĂ PATRIARHIA ROMÂNĂ A
ANUNȚAT, ÎN 11 IANUARIE 2021, CĂ A DIFUZAT LA EPARHII BROȘURA DE VACCINARE
PRIMITĂ DE LA STAT, FĂRĂ SĂ ARATE VREO PREOCUPARE DACĂ VACCINURILE AU RESPECTAT
NORMELE DE BIOETICĂ ȘI DE MORALITATE CREȘTINĂ, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE CHIAR
VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA” AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI UMANI
AVORTAȚI!!!
VACCINURILE CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI
UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA”, PROVOACĂ MARE
ÎNGRIJORARE MULTOR CREȘTINI ORTODOCȘI. (scurtă anunțare a știrii; articol în
engleză din 28 ianuarie 2021). ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI
VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA,
ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.
VACCINURILE AR TREBUI SĂ FIE NUMAI PENTRU CINE LE VREA ȘI
AR TREBUI SĂ FIE FĂCUTE FĂRĂ FOLOSIREA ȚESUTULUI EMBRIONAR UMAN. SĂ FIE
AMENDAȚI OFICIALII CARE FAC PRESIUNI ASUPRA PĂRINȚILOR CA SĂ-ȘI VACCINEZE
COPIII. AȘA A PROPUS PREȘEDINTELE COMISIEI
PENTRU PROBLEME DE FAMILIE ȘI PENTRU PROTECȚIA MATERNITĂȚII ȘI COPILĂRIEI,
COMISIE A PATRIARHIEI ORTODOXE RUSE, CARE A PREZENTAT ÎN 19 OCTOMBRIE 2020 UN
RAPORT DUMEI DE STAT, LA MASA ROTUNDĂ CU PRIVIRE LA LEGISLAȚIA PROSPECTIVĂ
REFERITOARE LA IMUNIZĂRI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20
octombrie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN AUGUST 2020 ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII
VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI S-AU PRONUNȚAT ÎNTR-O SCRISOARE CĂTRE
PREMIERUL AUSTRALIEI TREI ARHIEPISCOPI DIN AUSTRALIA. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE
DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN
CELULELE LUATE DE LA EI!!!
ÎMPOTRIVA VACCINURILOR DIN FETUȘI AVORTAȚI, PE CARE
AUSTRALIA VREA SĂ LE ACHIZIȚIONEZE DE LA UNIVERSITATEA DIN OXFORD, S-A ALĂTURAT
ȘI ARHIEPISCOPUL ORTODOX GREC MAKARIOS DIN AUSTRALIA, ÎN 20 AUGUST 2020,
SEMNÂND O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI, ÎMPREUNĂ CU ARHIEPISCOPUL
ROMANO-CATOLIC DIN SIDNEY ȘI CU ARHIEPISCOPUL ANGLICAN DIN SIDNEY,
EXPRIMÂNDU-ȘI DEZAMĂGIREA FAȚĂ DE ALEGEREA ACELUI VACCIN, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE
SUNT 167 DE VACCINURI IDENTIFICATE DE OMS PENTRU COVID – 19. ÎN SCRISOARE
EI AU CERUT ASIGURAREA CĂ ACEL VACCIN NU VA FI NICIDECUM OBLIGATORIU ÎMPOTRIVA
CONVINGERILOR RELIGIOASE ȘI MORALE CONȘTIINCIOASE. (scurtă anunțare a știrii;
articole în engleză din 25 august 2020). ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI
COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA
EI!!!
ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI
CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL
UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL VA FI CONECTAT LA SISTEMUL
ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ
PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX
GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din
27 iunie 2020)
CĂLUGĂRII DIN MUNTELE ATHOS (GRECIA) SUNT AMENINȚAȚI CU
ȘANTAJUL ȘI SE FAC PRESIUNII ASUPRA LOR PENTRU A SE VACCINA, CĂCI NU-I PREA
INTERESEAZĂ VACCINAREA. SE PARE CĂ DIN CEI 2.000 DE CĂLUGĂRI DE ACOLO
NUMAI 15% ȘI-AU EXPRIMAT INTERESUL DE A SE VACCINA. (scurtă anunțare a știrii;
articol în engleză din 1 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI
SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE
VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV
VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.
CEL PUȚIN 1.470 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN PRIMELE 4
LUNI ALE ANULUI 2021 ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚII JIHADIȘTI ȘI FULANI! ALȚI
2.200 DE CREȘTINI AU FOST RĂPIȚI ÎN NIGERIA ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ DE CĂTRE
JIHADIȘTI! LUMEA TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ CU PRIVIRE LA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN
NIGERIA! (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 18 și 16 mai 2021)
NE AMINTIM CĂ ÎN 2020 AU FOST UCIȘI 3.530 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA! DIN 2009 PÂNĂ
ÎN DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! SĂ NE RUGĂM
TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL
ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM
PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN
FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!
CUVINTELE SFÂNTULUI GREC PAISIE DE LA MUNTELE ATHOS
(1924-1994) DESPRE DISTRUGEREA MOSCHEII LUI OMAR DIN IERUSALIM, PENTRU CA
EVREII SĂ-ȘI RECONSTRUIASCĂ PE LOCUL EI TEMPLUL LUI SOLOMON, ÎN CARE SIONIȘTII
ÎL VOR PROCLAMA PE MESIA AL LOR, CARE DE FAPT ESTE ANTIHRISTUL, AU REVENIT ÎN
ACTUALITATE ÎN ZILELE ACESTEA, ÎN CONTEXTUL ACTUALULUI CONFLICT
ISRAELIANO-PALESTINIAN. PATRIARHUL ORTODOX THEOPHILOS A DECLARAT CĂ ÎN ȚARA
SFÂNTĂ CREȘTINII SUNT SUB AMENINȚARE CUM N-AU MAI FOST NICIODATĂ. (scurtă
anunțare a știrilor; articole în engleză din 15 mai 2021 etc) NE AMINTIM CĂ
ACEST CONFLICT A FOST DECLANȘAT ÎN 6 MAI 2021 DE CĂTRE O DECIZIE A CURȚII
SUPREME ISRAELIENE, PRIN CARE SE URMĂREA EVACUAREA A 4 FAMILII DE ARABI
PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST. AU URMAT PROTESTE, POLIȚIA ISRAELIANĂ A
LUAT CU ASALT COMPLEXUL MOSCHEII AL-AQSA RĂNIND MULȚI PALESTINIENI. PÂNĂ ACUM
AU FOST UCIȘI PESTE 300 DE PALESTINIENI ȘI 11 ISRAELIENI. DIN CAUZA ACESTOR
TENSIUNI DECIZIA CURȚII SUPREME A FOST AMÂNATĂ CU 30 DE ZILE.
PENTRU PACEA IERUSALIMULUI, DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
SĂ NE RUGĂM! HAIDEȚI SĂ SEMNĂM PETIȚIA CĂTRE TOATE ȚĂRILE DIN LUME CA ISRAELUL
SĂ FIE SANCȚIONAT PENTRU MODUL ÎN CARE ÎI TRATEAZĂ PE PALESTINIENI, PENTRU
CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, CĂCI PESTE 150 DE PALESTINIENI AU FOST UCIȘI, IAR
PESTE 1.500 AU FOST RĂNIȚI PÂNĂ ACUM, ÎN CONFLICTUL DECLANȘAT DE ISRAELIENI ÎN
6 MAI 2021, PRIN DECIZIA CURȚII SUPREME ISRAELIENE DE EVACUARE A 4 FAMILII DE
ARABI PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST!!! ÎN PARTEA ISRAELIANĂ SUNT 11 MORȚI
ȘI PESTE 500 DE RĂNIȚI. (Când am semnat eu erau 2.597.469 de semnături.)
TÂNĂRUL CARE S-A CREZUT DUMNEZEU, APOI, CU PUȘCA ȘI CU
BOMBA, A PRODUS TRAGEDIA MORȚILOR ȘI RĂNIȚILOR LA ȘCOALA DIN KAZAN (TATARSTAN,
RUSIA), ÎN 11 MAI 2021, A FOST ARESTAT, DAR SITUAȚIA TRAGICĂ I-A PUS PE GÂNDURI
PE MULȚI OAMENI. “DE CE A PERMIS DUMNEZEU ACEASTA?” UN PREOT ORTODOX DIN KAZAN
A DAT UN RĂSPUNS, EXPLICÂND CĂ DUMNEZEU L-A CREAT PE OM SĂ FIE LIBER SĂ ALEAGĂ
ÎNTRE BINE ȘI RĂU, IAR DACĂ OMUL ALEGE VIAȚA FĂRĂ DUMNEZEU, ATUNCI SE ÎNTÂMPLĂ
ASTFEL DE TRAGEDII. E VORBA DE O POSEDARE DEMONICĂ, PRIN CARE OMUL SE CONSIDERĂ
A FI UN DUMNEZEU CARE DOMINĂ VIEȚILE OAMENILOR. (Tânărul din Kazan care a
produs tragedia nu era religios, după cum a declarat tatăl lui. Scurtă
invitație la meditație; articol în engleză din 12 mai 2021 etc) OBSERVĂM CĂ AU
MURIT DIN CLASA A VIII-A PATRU BĂIEȚI ȘI TREI FETE; DE ASEMENEA, A MURIT O
PROFESOARĂ DE ENGLEZĂ, ÎN VÂRSTĂ DE 26 DE ANI, PRECUM ȘI O ÎNVĂȚĂTOARE, ÎN
VÂRSTĂ DE 55 DE ANI . NUMĂRUL RĂNIȚILOR ESTE DE TREIZECI ȘI DOI.
PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ
PAȘTILE EVREILOR. AȘA A RĂSPUNS RECENT PATRIARHUL ORTODOX GREC AL
IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, CÂND A FOST ÎNTREBAT DESPRE
POSIBILITATEA DE A UNIFICA DATA PAȘTILOR PENTRU TOȚI CREȘTINII. PATRIARHUL A
MAI SPUS CĂ SINODUL DE LA NICEEA, ÎN ANUL 325, A STABILIT CALCULAREA DATEI
PAȘTILOR, “PE CARE NOI O URMĂM PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI”. “DECI, DESIGUR, NOI VREM O
DATĂ COMUNĂ, DAR ... NOI NU AVEM NICI UN DREPT SĂ SCHIMBĂM SAU SĂ FALSIFICĂM
CURSUL ISTORIEI SACRE, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ
PAȘTILE EVREIEȘTI.” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 6
mai 2021)
CREȘTINII PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, DIN
SUA, AU FĂCUT PROGRESE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN
(2021), ÎN CIUDA AGENDEI PRO AVORT A ADMINISTRAȚIEI DEMOCRATE BIDEN-HARRIS DE
LA CASA ALBĂ, AGENDĂ FOARTE NEPOPULARĂ LA AMERICANII DE TOATE CATEGORIILE. PESTE
500 DE PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ AU FOST DEPUSE, IAR PESTE 60 AU FOST DEJA
PROMULGATE LA NIVEL NAȚIONAL ÎN SUA PÂNĂ ACUM ÎN ACEST AN. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 5 mai 2021) OARE ÎN ROMÂNIA TOȚI PARLAMENTARII
SUNT HIPNOTIZAȚI DE SATANIȘTII CRIMINALI, ÎNCÂT DIN 1989 NIMENI NU DEPUNE
PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT? DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM
FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE PARLAMENTARII ȘI MEDICII SATANIȘTI
CRIMINALI, ȘI PE CEI CARE ÎI SUSȚIN!
TIMPURILE PANDEMIEI CORONA PE CARE LE
TRĂIM LA NIVEL MONDIAL SUNT REZULTATUL DEPĂRTĂRII OMULUI DE DUMNEZEU, PRIN
PĂCATE. O EVALUARE CORESPUNZĂTOARE A CRIZEI CORONA NU POATE EXCLUDE JUDECĂȚILE
ȘI PEDEPSELE LUI DUMNEZEU MENȚIONATE ÎN BIBLIE, CUM AȘA DE UȘOR LE-AU EXCLUS
POLITICIENII ȘI LIDERII BISERICEȘTI. UNII PRETIND CĂ DUMNEZEU NU EXISTĂ ȘI AU
ÎNLOCUIT ADEVĂRUL BIBLIC DESPRE CREAȚIA LUMII CU TEORIA EVOLUȚIONISTĂ, CARE NU
ESTE SUSTENABILĂ ȘTIINȚIFIC. ALȚII ȘI-AU FĂCUT OBICEIUL SĂ PREDICE NUMAI DESPRE
IUBIREA LUI DUMNEZEU, NU ȘI DESPRE JUDECĂȚILE LUI DREPTE FAȚĂ DE UCIDERILE PRIN
AVORT, FAȚĂ DE CĂSĂTORIILE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX ȘI FAȚĂ DE MULTE ALTE
PĂCATE. ACEASTĂ CRIZĂ MONDIALĂ ESTE UN SEMN AL ÎNTOARCERII IMINENTE A LUI
IISUS, ÎNTOARCERE CARE ESTE PRECEDATĂ DE DURERI CHINUITOARE. DAR DUMNEZEU,
FIIND IUBITOR DE OAMENI, VREA SĂ NE VINDECE ȘI NE CHEAMĂ PE TOȚI LA MÂNTUIRE,
OFERINDU-NE MEDICAMENTUL CONTRA VIRUSULUI PĂCATULUI, PRIN POCĂINȚĂ ȘI PRIN
CUNOAȘTEREA ADEVĂRULUI BAZAT PE MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI IISUS. (scurtă
invitație la meditație; din filele calendarului creștin german LEBEN IST MEHR,
din 25, 26, 28 și 29 aprilie 2021)
PENTRU SFÂNTA LUMINĂ DE LA BISERICA
ÎNVIERII DIN IERUSALIM 11 ȚĂRI VOR TRIMITE AVIOANE ÎN ACEST AN (2021), DUPĂ CUM
A ANUNȚAT RECENT DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI RELIGIILOR LUMII DIN ISRAEL.
PATRIARHUL ORTODOX GREC AL IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, ALĂTURI DE
ALȚI LIDERI BISERICEȘTI DIN IERUSALIM, S-A ÎNTÂLNIT RECENT CU REGELE IORDANIEI,
ABDULLAH AL II – LEA (CARE ESTE CUSTODELE LOCURILOR SFINTE DIN IERUSALIM ȘI
ȚARA SFÂNTĂ) ȘI I-A MULȚUMIT PENTRU ÎNCURAJARE ȘI SPRIJIN, ACUM CÂND PREZENȚA
CREȘTINĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ SE CONFRUNTĂ CU NOI ȘI SERIOASE PROVOCĂRI. ... LA
SLUJBELE DE PAȘTI DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM VOR PARTICIPA ÎNTRE
2.000 ȘI 2.500 DE CREDINCIOȘI, ÎNSĂ VOR TREBUI SĂ DOVEDEASCĂ FAPTUL CĂ AU FOST
VACCINAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 aprilie 2021
etc) NE AMINTIM CĂ ÎN 2019 AU PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI. ... NE AMINTIM
CĂ ÎN 1948, CÂND S-A ÎNFIINȚAT STATUL ISRAEL, CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ
REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIE. ACUM EI REPREZINTĂ 2% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.
DESPRE ÎNVIERE, DIALOG ÎNTRE UN
SCEPTIC ȘI UN CREȘTIN CREDINCIOS. (Haideți să ne amintim teoriile scepticilor
cu privire la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și să ne amintim și cum le
putem răspunde! E vorba de următoarele teorii: 1) Iisus nu a înviat, ci corpul
lui a fost furat din mormânt de către cineva, sau de apostoli, sau de evreii
care se opuneau apostolilor; 2) Iisus nu a fost mort, ci numai a dat impresia
că e mort; 3) Apostolii aveau halucinații; 4) Iisus nu a înviat, căci
relatările din Evanghelii nu sunt coerente în detalii; 5) Știința modernă a
dovedit că nu se întâmplă miracole; 6) Critica biblică modernă a dovedit că
povestea Învierii nu este mai mult decât un mit. Răspunsuri care combat aceste
teorii au fost date de-a lungul timpului de diferiți creștini credincioși. Să
observăm răspunsurile preotului ortodox american Bill Olnhausen, publicate pe
blogul său în 2017 și preluate în 2018 de blogul ortodox rus Pravmir!)
DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS:
ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în
engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)
"Să te încrezi în Dumnezeu este
mai bine decât să cauți miracole" "Focul Sfânt apare la Biserica
Sfântului Mormânt din Ierusalim”, articol apărut în 14 aprilie 2012 pe site-ul
rusesc ortodox PRAVMIR.COM
CREȘTINII PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, DIN
SUA, AU FĂCUT PROGRESE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN
(2021), ÎN CIUDA AGENDEI PRO AVORT A ADMINISTRAȚIEI DEMOCRATE BIDEN-HARRIS DE
LA CASA ALBĂ, AGENDĂ FOARTE NEPOPULARĂ LA AMERICANII DE TOATE CATEGORIILE. PESTE 500 DE PROIECTE DE LEGE PRO
VIAȚĂ AU FOST DEPUSE, IAR PESTE 60 AU FOST DEJA PROMULGATE LA NIVEL NAȚIONAL ÎN
SUA PÂNĂ ACUM ÎN ACEST AN. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5
mai 2021) OARE ÎN ROMÂNIA TOȚI PARLAMENTARII SUNT HIPNOTIZAȚI DE SATANIȘTII
CRIMINALI, ÎNCÂT DIN 1989 NIMENI NU DEPUNE PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI
AVORT? DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE
PARLAMENTARII ȘI MEDICII SATANIȘTI CRIMINALI, ȘI PE CEI CARE ÎI SUSȚIN!
CREȘTINII DIN STATUL OKLAHOMA (SUA)
AU VOTAT TREI LEGI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎN 20 APRILIE 2021, IAR GUVERNATORUL
STATULUI, KEVIN STITT, A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA, ÎN 26 APRILIE 2021. UNA
DIN ACESTE LEGI INTERZICE AVORTUL DACĂ RITMUL CARDIAC AL BEBELUȘULUI ESTE
DETECTAT, IAR ALTA SUSPENDĂ LICENȚA MEDICALĂ A DOCTORULUI CARE FACE UN AVORT.
(scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 27 aprilie 2021) NE AMINTIM
CĂ LUNA TRECUTĂ STATUL ARKANSAS A INTERZIS AVORTURILE. ÎN ROMÂNIA, DIN 1989 ÎN
PARLAMENT PREDOMINĂ SATANIȘTII CRIMINALI, CARE ÎI SUSȚIN PE MEDICII SATANIȘTI
CRMINALI, ÎNCÂT ANUAL SUNT PEDEPSIȚI CU MOARTEA 100.000 DE BEBELUȘI ÎNAINTE DE
A SE NAȘTE, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE PEDEAPSA CU MOARTEA A FOST DESFIINȚATĂ ÎN
1989!!! PLUS CĂ DIN 2021
SUNT PROMOVATE VACCINURILE SATANISTE CARE AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI
UMANI, ÎNCÂT CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI UNORA LI SE PARE A FI CEVA NORMAL,
CU BINECUVÂNTARE DE LA PATRIARHIA ROMÂNĂ !!!???
JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE
PERSECUȚIE, CONFORM RAPORTULUI “LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME”, ALCĂTUIT DE
ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (AJUTOR PENTRU
BISERICA ÎN SUFERINȚĂ). LA CATEGORIA “PERSECUȚIE FOARTE SEVERĂ” ESTE
PREZENTATĂ SITUAȚIA DIN 26 DE ȚĂRI, CARE REPREZINTĂ 51% DIN POPULAȚIA LUMII.
EXISTĂ ȘI O “PERSECUȚIE POLITICOASĂ”. (scurtă anunțare a știrii; articole în
engleză din 20 aprilie 2021). NE AMINTIM DE GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN
NIGERIA UNDE AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN 2020, IAR DIN 2009 PÂNĂ ÎN
DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI.
“HRISTOS PROTECTORUL” (CRISTO
PROTETOR) ESTE NUMELE UNEI NOI STATUI CARE SE CONSTRUIEȘTE ACUM ÎN CINSTEA
MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ORAȘUL BRAZILIAN
“ENCANTADO”. ACEASTĂ STATUIE VA AVEA 43 DE METRI ÎNĂLȚIME, INCLUSIV
PIEDESTALUL, MAI ÎNALTĂ DECÂT EMBLEMATICA STATUIE “HRISTOS RĂSCUMPĂRĂTORUL”
(CRISTO REDENTOR) DIN RIO DE JANEIRO. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13
aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ ESTE ÎN CONSTRUCȚIE ÎN MEXIC STATUIA “HRISTOS AL
PĂCII” (CRISTO DE LA PAZ) CARE VA AVEA 77 DE METRI. DE ASEMENEA, ÎN RUSIA LA
VLADIVOSTOK SE CONSTRUIEȘTE ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI O STATUIE CU ÎNĂLȚIMEA DE
67 METRI. NE AMINTIM CĂ ACTUALMENTE CELE MAI ÎNALTE STATUI ÎNCHINATE
MÂNTUITORULUI SUNT ÎN INDONEZIA ȘI POLONIA (52,5 m, inclusiv piedestalul).
CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA
MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN
ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ
SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN
MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ
IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI
ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E
vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre
care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de
4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului nostru
Iisus Hristos.)
ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE
ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ INTERVENȚIA
LUI DUMNEZEU. LOR
LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ NU AU DE
DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează credința
oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce își bazează
credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare, fără
intervenția lui Dumnezeu! Din fila
calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)
“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) …
(Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la
întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din
limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul
american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)
CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM
FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR
NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII
LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE PUTEREA! (articol în engleză din 24 martie
2021)
BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI
NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704
LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN
2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL
PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE
APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA
TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR
UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în
franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU
IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA
EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.
CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN
ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR
GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE
LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM
CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE
STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE
LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!
NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE,
REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE
(WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI
MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE
LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ
ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol
în franceză din 18 martie 2021)
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ
(2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul
Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021;
referat din partea prof. Ciungu Ion)
MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT
OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE
REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL
EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE
COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT
ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA
DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză
din 25 februarie 2021)
ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE
PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ
OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE
GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ
SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A
CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN
ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU
COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE
SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT
RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA
CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.
COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE
ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR
CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI.
ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM,
APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016
A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE,
OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND
Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII?
Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS
PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI
NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)
ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN
BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII
DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT
“CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL
ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL
LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI
AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză
din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE
SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI
LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC
ÎN MULTE ȚĂRI!!!
ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE
CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND
UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM
CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN
A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL
SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR
FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI
UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7
ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL
ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM
PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN
FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!
Despre
influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau
Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info.
la note )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere
din articolul lui Noel Hornor )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea
educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele
generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere
din articolul lui Noel Hornor )
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL
VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU
ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972
SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015
SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS
DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ
BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în
engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU
A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA
DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000
DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR
PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL
MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24
februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)
De la pastorul Johannes Lebel la
președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a;
partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe
blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA,
CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai
citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul
Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în
Univers. Să-L citim!!!
„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE
EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ
PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE
PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST
NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO
HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)
Poezie în amurg de toamnă
ZIUA COPILULUI, ZIUA
CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS
HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)
ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI
ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la
preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)
VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de
colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o
pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda
ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști,
în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA
SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17
mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea
lui)
ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO"
A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”;
CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE
AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC
„CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI
LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND
„SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2)
„VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte
conexiuni)
IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL,
PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN
ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND
STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A
NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN
CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE
DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL
EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE
2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A
VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA
ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin
Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)
DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)
CERERE
CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU,
REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN
SITUAŢIA DE DISCRIMINARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu