joi, 20 august 2020

IARĂȘI ÎN SUA, PĂRINȚII SUNT AVERTIZAȚI SĂ-ȘI APERE COPIII DE EDUCAȚIA SEXUALĂ CARE SE FACE ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN PROGRAMELE POLITICE DE STÂNGA CARE PROMOVEAZĂ AVORTURILE ÎN ȘCOLILE PUBLICE ȘI ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII CĂ ESTE OK SĂ FACI SEX LA ORICE VÂRSTĂ. PROGRAMELE ACESTEA SUNT PROPAGATE DE ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII, DE ONU, DE UNICEF. MANUALUL DE EDUCAȚIE SEXUALĂ PENTRU COPIII EUROPENI, FĂCUT DE OMS, ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII DESPRE PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 0 – 4 ANI) ȘI DESPRE DREPTURILE LA PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 9 ANI). AVERTIZAREA ESTE ADRESATĂ PĂRINȚILOR DE CĂTRE INSTITUTUL AMERICAN CONSERVATOR DE CERCETARE “THE HERITAGE FOUNDATION” DIN WASHINGTON D.C., CARE ÎN 12 AUGUST 2020 A AVUT UN SUMMIT PENTRU PROTEJAREA COPIILOR. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 15 și 19 august 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN LUNA MAI 2020 PĂRINȚII AMERICANI AU FOST AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA ACESTE ASPECTE DE CĂTRE UN FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI (THE FAMILY RESEARCH COUNCIL). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA GRUPURILE INTERNAȚIONALE ATEISTE DE STÂNGA AU VRUT SĂ INTRODUCĂ ÎN ȘCOLI EDUCAȚIA SEXUALĂ OBLIGATORIE CHIAR ȘI LA COPIII MICI, LEGEA FIIND PROMULGATĂ DE PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS ÎN 3 APRILIE 2020, ÎNSĂ A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, LA CEREREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, A BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA ȘI A MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA.




Pr. prof. Ion Ciungu













Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne avertizează astfel: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. ... Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei cap. 18, versetele 6 și 10). http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=18
 .......







Despre eforturile părinților americani care își apără copiii de sexualizarea pe care o promovează în școlile publice grupurile de interes de stânga putem afla mai multe aspecte din articolele următoare:

Scholars warn parents against sex-ed curriculum, programs teaching kids sex is OK at any age, publicat în data de 15 august 2020 pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Brandon Showalter;

Gender-bending sex-ed curricula tells teachers to hide kids' gender confusion from parents, publicat în data de 19 august 2020 pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Brandon Showalter.


....................................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.


S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE, CĂCI LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, ÎN URMA PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, DIN PARTEA BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, DIN PARTEA MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA. (scurtă reamintire a știrilor; articole în română și engleză din 1, 3, 4 și 5 iunie 2020; și un articol din 29 mai 2020). ROMÂNII PAR A SE FI TREZIT DUPĂ CE AU VĂZUT DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRODUSĂ DE ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN SUA, ANGLIA, GERMANIA, AUSTRIA ETC.


ÎN SUA PĂRINȚII CREȘTINI CU COPII ÎN ȘCOALĂ SUNT AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ȘI ÎNDOCTRINAREA COPIILOR ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LGBTQ, GENDER ȘI ÎN GENERAL DE DESTRĂBĂLARE SEXUALĂ, FINANȚATE DIN GREU DE GRUPURILE DE PRESIUNE INTERNAȚIONALĂ. COPIII SUNT ÎNCURAJAȚI SĂ RESPINGĂ CREDINȚELE RELIGIOASE, AUTORITATEA PĂRINȚILOR ȘI CHIAR REALITATEA FIZICĂ ÎNSĂȘI. AVERTISMENTUL VINE DIN PARTEA UNUI FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI, “THE FAMILY RESEARCH COUNCIL”, CARE A PUBLICAT VINERI UN NOU RAPORT EXTINS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză de marți, 26 mai 2020). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A APROBAT ÎN 3 APRILIE 2020 LEGEA EDUCAȚIEI SEXUALE LA COPII. ... NE AMINTIM CUM AU LUPTAT SUTE DE PĂRINȚI DIN ANGLIA ȘI AU REUȘIT CU GREU SĂ SCOATĂ ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ DIN ȘCOLI.
















































S-A FĂCUT DREPTATE CREȘTINULUI POLONEZ DAT AFARĂ DIN SERVICIU ANUL TRECUT DE LA IKEA PE MOTIVE RELIGIOASE ANTI LGBT. ACUM, DUPĂ UN AN, PROCURORII L-AU ACUZAT PE MANAGERUL CARE A LIMITAT DREPTURILE ANGAJATULUI PE MOTIVE RELIGIOASE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 29 și 28 mai 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN 2016 POLONEZII L-AU DECLARAT PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS REGE AL POLONIEI, IAR AVORTURILE ȘI LGBT NU AU SUCCES AICI. ... PE DE ALTĂ PARTE, NE AMINTIM CĂ SUME URIAȘE SUNT CHELTUITE LA NIVEL INTERNAȚIONAL DE ATEI PENTRU A STRICA LEGEA CREȘTINĂ, PE TOATE CĂILE POSIBILE, DINTRE ACESTEA NELIPSIND PROPAGANDA LGBT ȘI A AVORTURILOR, IAR ÎN ROMÂNIA ACESTEA AU SUCCES!!!











PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, ZIUA DE 16 AUGUST 2020 ESTE ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎN BAZA LEGII INIȚIATĂ DE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ÎN 2019 PRIN DEPUNERE LA SENAT, ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR. (scurtă reamintire a evenimentelor ; articole din 13 august 2020). NE AMINTIM DE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 1.200 DE CREȘTINI ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2020, DE CĂTRE ISLAMIȘTII EXTREMIȘTI CARE AU LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC! NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT ! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN, ÎN BAZA LEGII UCIGAȘE FĂCUTE ÎN 26 DECEMBRIE 1989 DE FSN – IȘTII ATEI-DERBEDEI-ANTIHRIȘTI-SATANIȘTI !!! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, DAR DE 100 DE ORI MAI MULT SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA !!!





GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ESTE “SISTEMATIC”, “PLANIFICAT”, “CALCULAT”, DUPĂ CUM S-A FĂCUT CUNOSCUT LA O CONFERINȚĂ DE PRESĂ ONLINE, ORGANIZATĂ ÎN 25 IUNIE 2020 DE GRUPUL AMERICAN DE ADVOCACY “IN DEFENSE OF CHRISTIANS” (ÎN APĂRAREA CREȘTINILOR). DIN 2012 PÂNĂ ACUM AU FOST OMORÂȚI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚI MAHOMEDANI EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI, AVÂND LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC. (articole în engleză din 2 iulie 2020 etc; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ATEII SATANIȘTI CHELTUIESC MULȚI BANI, SUSȚINÂND PERSECUTAREA CREȘTINILOR ÎN DOUĂ MODURI: 1) ÎNTR-UN MOD RAFINAT, LA NIVEL INTELECTUAL, ATACÂND PERSOANA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ÎN GENERAL VALORILE CREȘTINE; 2) ÎNTR-UN MOD BRUTAL, UCIGÂNDU-I PE CREȘTINII DIN AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU ETC. OARE ROMÂNII SUNT CONȘTIENȚI CĂ ÎN ROMÂNIA UCIDEREA “LEGALĂ” ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ESTE LUCRAREA ATEILOR-DERBEDEILOR-SATANIȘTILOR-ANTICRIȘTILOR CARE ÎN MOD RAFINAT, INTELECTUAL, ÎN NUMELE SUPERIORITĂȚII DEMOCRATICE AU LEGIFERAT CA FIIND CEVA NORMAL UCIDEREA FIINȚELOR UMANE LIPSITE DE APĂRARE? PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA LUI DUMNEZEU PESTE ROMÂNIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN NIGERIA, DAR ȘI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA, ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU DESFIINȚAREA LEGILOR SATANISTE, UCIGAȘE!!!

PENTRU CEI 21 DE TINERI MARTIRI CREȘTINI ORTODOCȘI COPTICI, MUNCITORI ÎN CONSTRUCȚII, DECAPITAȚI ÎN 15 FEBRUARIE 2015 DE ISIS ÎN LIBIA, S-A DESCHIS UN MUZEU ÎN 15 FEBRUARIE 2020, ÎN „BISERICA MARTIRILOR CREDINȚEI ȘI PATRIEI”, ÎN SATUL AL-AOUR, DIN EGIPT. TOT ACUM A FOST DEZVELIT ȘI UN MONUMENT DEDICAT ACESTOR 21 DE MARTIRI CARE NU AU VRUT SĂ RENUNȚE LA CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DEȘI LI S-A DAT TIMP PENTRU A SE HOTĂRÎ, CĂCI UNII FUSESERĂ PRINȘI ÎN DECEMBRIE 2014, IAR ALȚII ÎN IANUARIE 2015. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 21 februarie 2020)





NUMELE LUI IISUS SĂ FIE ŞTERS DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI. ACESTA ESTE SCOPUL PERSECUTORILOR CREŞTINILOR LA NIVEL MONDIAL, FIE CĂ E VORBA DE CHINA, FRANŢA, NIGERIA ETC. “CORECTITUDINEA POLITICĂ” DIN ŢĂRILE OCCIDENTALE LE FACE SĂ FIE COMPLICE LA PERSECUTAREA CREŞTINILOR ÎN TOATĂ LUMEA, MAI ALES ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. INTERESUL MASS-MEDIEI ESTE SCĂZUT ÎN PROBLEMA PERSECUTĂRII CREŞTINILOR!!! (articol în engleză din 4 iunie 2019; scurtă anunţare a ştirii.)






ARDEREA BIBLIILOR ÎN PORTLAND (OREGON, SUA) SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, DE CĂTRE PROTESTATARI AI MIȘCĂRII MARXISTE “BLACK LIVES MATTER” (“VIEȚILE NEGRILOR CONTEAZĂ”), A FOST DEZAPROBATĂ PUBLIC DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, CARE LA RÂNDUL EI A FOST VICTIMĂ A MARXISMULUI. (scurtă reamintire a știrii; articole în engleză din 7 august 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020 UN ACTIVIST AMERICAN PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ A CERUT DISTRUGEREA STATUILOR, PICTURILOR MURALE ȘI VITRALIILOR CARE ÎL REPREZINTĂ PE IISUS ALB, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ. PROTESTELE VIOLENTE AU PORNIT ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020.


















Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
































CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!
































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...