duminică, 16 august 2020

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, ZIUA DE 16 AUGUST 2020 ESTE ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎN BAZA LEGII INIȚIATĂ DE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ÎN 2019 PRIN DEPUNERE LA SENAT, ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR. (scurtă reamintire a evenimentelor ; articole din 13 august 2020). NE AMINTIM DE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 1.200 DE CREȘTINI ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2020, DE CĂTRE ISLAMIȘTII EXTREMIȘTI CARE AU LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC! NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT ! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN, ÎN BAZA LEGII UCIGAȘE FĂCUTE ÎN 26 DECEMBRIE 1989 DE FSN – IȘTII ATEI-DERBEDEI-ANTIHRIȘTI-SATANIȘTI !!! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, DAR DE 100 DE ORI MAI MULT SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA !!!



Pr. prof. Ion Ciungu



„Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta..." . (Așa le-a grăit Constantin Brâncoveanul celor patru fii ai săi, după cum a scris în 1811 Gheorghe Șincai în Cronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii … .) 


Icoană în frescă din Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București, reprezentând uciderea în Istanbul, în 15 august 1714, a Sfinților Martiri Brâncoveni (Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești în perioada 1688 – 1714 ; și fiii domnitorului : Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și a sfetnicului Ianache. Acuzați de trădare față de Imperiul Otoman, creștinii români au fost condamnați la moarte de către Sultanul Ahmed al III-lea, însă li s-a oferit posibilitatea de a fi iertați, cu condiția de a deveni mahomedani, renunțând astfel la credința în Fiul lui Dumnezeu Făcut Om pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Ei au ales să rămână cu Domnul nostru Iisus Hristos și astfel au fost decapitați. În iunie 1992 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea lor. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse i-a adăugat în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse în 2018. Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București (ctitorie a lui Brâncoveanu), unde au fost aduse de soția sa Marica în anul 1720. https://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu      https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu         https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu




Amănunte despre Constantin Brâncoveanu, care în 15 august 1714 a fost decapitat în Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache, refuzând oferta turcilor care le-au propus alternativa de a rămâne în viață cu condiția ca ei să renunțe la credința în Domnul nostru Iisus Hristos și să devină mahomedani, putem afla și din articolul Preferinţa lui Brâncoveanu (la nivel istorico-politic şi metaistoric, văzută după 300 de ani, în anul 2014)



Ne amintim că în vremea noastră acțiunile de persecutare a creștinilor la nivel mondial se desfășoară, de către ateii-finanțiști-sataniști, pe două fronturi: o persecutare rafinată, la nivel intelectual, prin filme, piese de teatru, carnavaluri, legi anticreștine etc, atacându-se persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în general valorile creștine (în special în Europa, SUA, Canada, Brazilia, Australia etc), și o persecutare brutală, fizică, prin intermediul organizațiilor extremiste și a instituțiilor care îi ucid pe creștini (în special în Orientul Mijlociu, Africa etc).


Ne amintim că în 2011 sociologul italian Massimo Introvigne, cu ocazia Conferinței despre dialogul interreligios creștin – iudaic – musulman, ținută la Gödöllő, în Ungaria, atrăgea atenția că la nivel mondial, la fiecare 5 minute un creștin este martirizat, adică 12 pe oră, 288 pe zi, 105.000 creștini omorâți în anul 2011, pentru simplul motiv că erau creștini. Agențiile de presă au difuzat atunci această știre, iar Massimo Introvigne a fos solicitat să citeze documentele demne de crezare pe care se bazează. El a citat atunci din două cărți scrise de specialiști în statistică referitoare la numărul martirilor creștini :

E vorba despre autorii David B. Barrett și Todd M. Johnson, de la Centrul pentru Studiul Creștinismului Global, South Hamilton, Ma, SUA,  care au publicat în anul 2001 cartea World Christian Trends, AD 30 - AD 2200 (Tendințe Creștine Mondiale, de la anul 30 la anul 2200).

De asemenea de autorii Brian J. Grim și Roger Finke, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, care au publicat în anul 2011 cartea The Price of Freedom Denied (Prețul libertății negate).

Amănunte referitoare la explicațiile date de Massimo Introvigne putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI . Despre faptul că există diferite statistici referitoare la numărul martirilor creștini astăzi, pe baza unor criterii diferite, putem afla și din articolul de la următorul link: NOUĂZECI DE MII (90.000) DE CREȘTINI UCIȘI ÎN ANUL 2016 .




Ne amintim că din 2017 Ungaria este prima țară din lume care lucrează pentru apărarea creștinilor persecutați.



Ne amintim de proiectele comune din 2017 dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican pentru creștinii persecutați în Orientul Mijlociu.


Ne amintim că în noiembrie 2019 în Regatul Unit au fost iluminate în roșu 120 de clădiri în semn de solidaritate cu sângele martirilor creștini uciși acum în toată lumea. 


Despre ziua de 16 august ca Zi Națională Pentru Comemorarea Martirilor Brâncoveni Și Pentru Conștientizarea Violențelor Împotriva Creștinilor La Nivel Mondial ne amintesc și articolele următoare :


Romanian Patriarchate welcomes declaration of National Day of Awareness of Violence against Christians, publicat în data de 13 august 2020, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX TIMES.

16 august, comemorare în toate bisericile. Patriarhia Română salută declararea noii zile naționale, publicat în data de 13 august 2020, pe website-ul de știri al Patriarhiei Române BASILICA.RO, de Sorin Ionițe.


…………………………………………………………………………………………………….

Aici am terminat de reamintit evenimentele respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să revedem următoarele articole:



GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ESTE “SISTEMATIC”, “PLANIFICAT”, “CALCULAT”, DUPĂ CUM S-A FĂCUT CUNOSCUT LA O CONFERINȚĂ DE PRESĂ ONLINE, ORGANIZATĂ ÎN 25 IUNIE 2020 DE GRUPUL AMERICAN DE ADVOCACY “IN DEFENSE OF CHRISTIANS” (ÎN APĂRAREA CREȘTINILOR). DIN 2012 PÂNĂ ACUM AU FOST OMORÂȚI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, DE CĂTRE MILITANȚI MAHOMEDANI EXTREMIȘTI ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI, AVÂND LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC. (articole în engleză din 2 iulie 2020 etc; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ATEII SATANIȘTI CHELTUIESC MULȚI BANI, SUSȚINÂND PERSECUTAREA CREȘTINILOR ÎN DOUĂ MODURI: 1) ÎNTR-UN MOD RAFINAT, LA NIVEL INTELECTUAL, ATACÂND PERSOANA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ÎN GENERAL VALORILE CREȘTINE; 2) ÎNTR-UN MOD BRUTAL, UCIGÂNDU-I PE CREȘTINII DIN AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU ETC. OARE ROMÂNII SUNT CONȘTIENȚI CĂ ÎN ROMÂNIA UCIDEREA “LEGALĂ” ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT ESTE LUCRAREA ATEILOR-DERBEDEILOR-SATANIȘTILOR-ANTICRIȘTILOR CARE ÎN MOD RAFINAT, INTELECTUAL, ÎN NUMELE SUPERIORITĂȚII DEMOCRATICE AU LEGIFERAT CA FIIND CEVA NORMAL UCIDEREA FIINȚELOR UMANE LIPSITE DE APĂRARE? PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA LUI DUMNEZEU PESTE ROMÂNIA!!! SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN NIGERIA, DAR ȘI PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA, ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU DESFIINȚAREA LEGILOR SATANISTE, UCIGAȘE!!!

PENTRU CEI 21 DE TINERI MARTIRI CREȘTINI ORTODOCȘI COPTICI, MUNCITORI ÎN CONSTRUCȚII, DECAPITAȚI ÎN 15 FEBRUARIE 2015 DE ISIS ÎN LIBIA, S-A DESCHIS UN MUZEU ÎN 15 FEBRUARIE 2020, ÎN „BISERICA MARTIRILOR CREDINȚEI ȘI PATRIEI”, ÎN SATUL AL-AOUR, DIN EGIPT. TOT ACUM A FOST DEZVELIT ȘI UN MONUMENT DEDICAT ACESTOR 21 DE MARTIRI CARE NU AU VRUT SĂ RENUNȚE LA CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DEȘI LI S-A DAT TIMP PENTRU A SE HOTĂRÎ, CĂCI UNII FUSESERĂ PRINȘI ÎN DECEMBRIE 2014, IAR ALȚII ÎN IANUARIE 2015. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 21 februarie 2020)



 
NUMELE LUI IISUS SĂ FIE ŞTERS DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI. ACESTA ESTE SCOPUL PERSECUTORILOR CREŞTINILOR LA NIVEL MONDIAL, FIE CĂ E VORBA DE CHINA, FRANŢA, NIGERIA ETC. “CORECTITUDINEA POLITICĂ” DIN ŢĂRILE OCCIDENTALE LE FACE SĂ FIE COMPLICE LA PERSECUTAREA CREŞTINILOR ÎN TOATĂ LUMEA, MAI ALES ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. INTERESUL MASS-MEDIEI ESTE SCĂZUT ÎN PROBLEMA PERSECUTĂRII CREŞTINILOR!!! (articol în engleză din 4 iunie 2019; scurtă anunţare a ştirii.)











UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT A FOST LEGIFERATĂ ÎN ROMÂNIA PRIN DECRETUL-LEGE DIN DECEMBRIE 1989, PE MOTIV CĂ ASTFEL SE FACE DREPTATE POPORULUI ROMÂN FAȚĂ DE PERIOADA COMUNISTĂ NEDREAPTĂ CÂND AVORTUL ERA INTERZIS. OBSERVĂM CĂ NU ERA CHIAR AȘA DE INTERZIS, CĂCI COMUNIȘTII ÎN 1957 AU LEGALIZAT AVORTUL, UCIGÂNDU-SE PESTE 7 MILIOANE DE COPII PÂNĂ ÎN 1966. ÎN 1966 S-AU INTRODUS RESTRICȚII, DAR NEÎMPIEDICÂNDU-SE UCIDEREA ALTOR 7 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN SPITATELE DE STAT PÂNĂ ÎN 1989. ÎN PRIMII OPT ANI DUPĂ 1989 S-AU OMORÂT 5 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN CLINICILE DE STAT. PREOTUL ORTODOX NICOLAE TĂNASE DIN VALEA PLOPULUI (JUD. PRAHOVA) A ÎNCEPUT DIN 1990 LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ A PESTE 300 DE COPII, LA EL FIIND DE ATUNCI PÂNĂ ACUM ADĂPOSTITE, HRĂNITE, CONSILIATE ȘI POVĂȚUITE DUHOVNICEȘTE PESTE 3.500 DE SUFLETE. EL ESTIMEAZĂ CĂ 80% DIN AVORTURI AU LOC PE FONDUL VICIILOR ȘI NEASUMĂRII BĂRBAȚILOR “CARE CREEAZĂ ÎN SUFLETUL FEMEII UN GOL” (să conștientizăm realitatea; articole în engleză din data 7 iulie 2020 și în română din data de 20 mai 2020). ÎN BAZA DECRETULUI-LEGE DIN 26 DECEMBRIE 1989 DAT DE FSN-IȘTII SATANIȘTI CONDUȘI DE ION ILIESCU SE CONTINUĂ UCIDEREA LEGALĂ ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI, PEDEPSINDU-SE CU MOARTEA FIINȚELE UMANE CELE MAI LIPSITE DE APĂRARE, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ILIESCU A DESFIINȚAT PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN 7 IANUARIE 1990. SCHIZOFRENICI CONDUCĂTORI ȘI LEGISLATORI!!! ACTUALII PARLAMENTARI SE FAC PĂRTAȘI LA PĂCATELE SATANIȘTILOR DACĂ NU DESFIINȚEAZĂ DECRETUL LUI ILIESCU. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU STRICAREA LUCRURILOR SATANICE, SPRE SLAVA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS!!!



















ARDEREA BIBLIILOR ÎN PORTLAND (OREGON, SUA) SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, DE CĂTRE PROTESTATARI AI MIȘCĂRII MARXISTE “BLACK LIVES MATTER” (“VIEȚILE NEGRILOR CONTEAZĂ”), A FOST DEZAPROBATĂ PUBLIC DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, CARE LA RÂNDUL EI A FOST VICTIMĂ A MARXISMULUI. (scurtă reamintire a știrii; articole în engleză din 7 august 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020 UN ACTIVIST AMERICAN PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ A CERUT DISTRUGEREA STATUILOR, PICTURILOR MURALE ȘI VITRALIILOR CARE ÎL REPREZINTĂ PE IISUS ALB, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ. PROTESTELE VIOLENTE AU PORNIT ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020.





                                  
POSIBILE PROIECTE COMUNE PENTRU CREȘTINII CARE SUFERĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU (Biserica Ortodoxă Rusă și Vaticanul, 22-23 august, 2017)

REVOLUȚIA FĂCUTĂ PRIN ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI ÎN SECOLUL AL X - A A ADUS PRIN HARUL LUI DUMNEZEU UN SISTEM DE VALORI CARE NU A PUTUT FI DISTRUS DE CEA MAI AMENINȚĂTOARE DINTRE REVOLUȚIILE RUSEȘTI, CEA DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX – A. ÎN SECOLUL AL XXI – LEA CREDINȚA ESTE VIE ȘI ACTIVĂ, ÎN CIUDA LUPTEI FEROCE ÎMPOTRIVA EI. DECI, ISTORIA UMANĂ NU ESTE FĂCUTĂ NUMAI DE MINTEA, VOINȚA ȘI PUTEREA OMULUI, CI ȘI DE HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE PREZENT PRIN RUGĂCIUNILE OAMENILOR. AȘA A SPUS PATRIARHUL KIRIIL AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA IERI, 28 IULIE 2020, CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 1032 DE ANI DE LA ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ, DEȘI ESTE PANDEMIE, TOTUȘI ÎN 17 IULIE 2020 A AVUT LOC O PROCESIUNE, CHIAR DACĂ REDUSĂ LA 10.000 DE CREDINCIOȘI ORTODOCȘI RUȘI, ÎN CINSTEA FAMILIEI MARTIRE A ȚARULUI NICOLAE AL II – LEA, UCISĂ DE BOLȘEVICII ATEI ÎN 1918.



CU TOATĂ PANDEMIA, 10.000 DE CREȘTINI ORTODOCȘI RUȘI NU AU PUTUT FI OPRIȚI SĂ-ȘI MANIFESTE PRIN RUGĂCIUNE ȘI PROCESIUNE ÎN EKATERINBURG IERI, 17 IULIE 2020, IUBIREA FAȚĂ DE SFINȚENIA FAMILIEI MARTIRE A ȚARULUI NICOLAE AL II-LEA, UCISĂ DE BOLȘEVICII ATEI ÎN 17 IULIE 1918. ALT NUME SE VA DA PROVINCIEI SVERDLOVSK, CĂCI YAKOV SVERDLOV, UCIGAȘUL FAMILIEI IMPERIALE, NU SE CUVINE SĂ FIE UN PUNCT DE REFERINȚĂ PENTRU SOCIETATE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 17 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN 2018 LA PROCESIUNEA ÎN CINSTEA ACESTEI FAMILII MARTIRE AU PARTICIPAT 100.000 DE CREȘTINI ORTODOCȘI. NE AMINTIM CĂ DIN 11 MARTIE 2020 CREDINȚA ISTORICĂ ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE FAC PARTE DIN CONSTITUȚIA RUSIEI. FRUMOS ȘI SFÂNT DIN PARTEA RUȘILOR!














DESPRE FANATISMUL ATEIST
 (fanaticii atei au omorât mult mai mulți oameni decât Extremiștii Islamici și Inchiziția laolaltă). 





Despre evreii care susțin ISIS putem afla și din articolul de la următorul link: 
DUMINICA FLORIILOR CU 44 (52) DE MORȚI (ÎN EGIPT, ISIS) 







Despre evreii care manevrează oamenii cu scopul de a susține minciuni și furt în formă continuată putem afla și din articolul referitor la Muzeul Ateismului de la următorul link: EVREI CONTRA CATEDRALEI SFÂNTULUI ISAAC (RUSIA)






Ateismul este susținut de  obicei de evreii-derbedei-anarhiști-anticriști-sataniști. Ei au început descreștinarea Franței în Revoluția Franceză din 1789. Atunci L-au scos pe Domnul nostru Iisus Hristos din societatea franceză și s-au afirmat ei cu barbariile și anarhiile lor ca drepturi ale omului. De atunci ei lucrează cu hărnicie diabolică la descreștinarea lumii. „NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)




Descreștinarea Europei au început-o evreii în Franța. Ei ar vrea să o continue și în România, prin persoane cu funcții importante în Statul Român, cum este Sandra Pralong, care a spus, în 2014, că predarea Religiei nu este treaba școlii : PLAN PENTRU DESCREȘTINAREA EUROPEI (înlăturarea crucilor de pe biserica grecească folosită ca brand pe ambalaje alimentare; controversa din 31 august 2017)









Despre evreii din România, care prin Institutul Elie Wiesel luptă contra creștinilor români, dar și despre jignirea generalizată a profesorilor de Religie în România, putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: AVEM NEVOIE ȘI DE IISUS? (capelani în toate liceele publice, pentru îmbunătățirea disciplinei în Kenya, 2017)









Despre Iisus caricaturizat cu nas de porc, iar Sfânta lui Mamă cu nas de scroafă, putem afla și din articolul de la următorul link: 2015: DE LA CHARLIE HEBDO LA MARTIRII CREȘTINI








Evreii necreștini spun despre Fecioara Maria că a fost violată de un vecin și astfel s-a născut Iisus : DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ? Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?







În cartea evreilor numită Talmud scrie că Iisus  a fost vrăjitor. Despre aceasta putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link:














Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
















CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...