sâmbătă, 4 iulie 2020

ZECI DE LIDERI DE BISERICI DIN REGATUL UNIT CONTINUĂ SĂ DEA GUVERNUL ÎN JUDECATĂ PENTRU CĂ A ÎNCHIS BISERICILE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCĂLCÂND DREPTURILE BISERICEȘTI PREVĂZUTE ÎN “MAGNA CARTA” ȘI ÎN “CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI” CARE PROTEJEAZĂ LIBERTATEA RELIGIEI. LIDERII BISERICEȘTI VOR SĂ OBȚINĂ ASIGURĂRI CĂ NU SE VA MAI REPETA ÎNCHIDEREA BISERICILOR. (articole în engleză din 3 și 1 iulie 2020 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN SUA UNII GUVERNATORI AU FOST DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU ÎNCHIDEREA BISERICILOR, IAR PROCURORUL GENERAL A ANUNȚAT ÎN APRILIE MĂSURI ÎMPOTRIVA OFICIALILOR GUVERNAMENTALI CARE AU NEDREPTĂȚIT BISERICILE. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU, ÎN ACȚIUNI SEPARATE, AU ÎNCEPUT LUPTA ÎN JUSTIȚIE CONTRA GUVERNULUI CARE A ÎNCĂLCAT DREPTURILE RELIGIOASE CONSTITUȚIONALE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI.





Pr. prof. Ion Ciungu












„Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 16-22).  http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=22
...............................






Deși Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii a anunțat că Bisericilor li se permite să se redeschidă din 4 iulie 2020, totuși zeci de lideri bisericești din Regatul Unit își continuă planurile de a da Guvernul Britanic în judecată din cauza deciziei care i-a împiedicat pe credincioși să se adune în biserici pe timpul stării de urgență din timpul pandemiei de Covid – 19.


Acest grup de lideri bisericești inițial a amenințat cu acțiune în justiție la sfârșitul lunii mai, furnizând guvernului un raport din partea microbiologului de mediu dr. Ian Blenkharn, care a descris interdicția guvernului cu privire la slujbele bisericești ca fiind « bizară », « contradictorie », « perversă » și « nerezonabilă ».


În raportul respectiv se spunea astfel : « În lumina cunoștințelor actuale despre infectarea cu coronavirus Covid – 19, și a principiilor generale despre prevenirea și lupta contra infecției, eu nu pot identifica nici un fel de bariere valabile din punct de vedere științific pentru redeschiderea bisericilor pentru slujbe. »


“Acum grupul de lideri bisericești argumentează că guvernul ar fi trebuit să emită « sfaturi » către Biserici cu privire la lupta contra infecției și ar fi trebuit să se abțină de la a da ordin direct de închidere, ordin « sprijinit de amenințarea cu sancțiunea penală. »”


Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolele următoarele :

UK pastors continue plans to sue government over church lockdown despite reopening, publicat în data de 3 iulie 2020, pe website-ul britanic de știri Premier. . https://premierchristian.news/en/news/article/uk-pastors-sue-government-over-church-lockdown?_psrc=personyzePopularArticles

Dozens of Christian leaders sue Government over closure of churches during lockdown, publicat în data de 1 iulie 2020, pe website-ul londonez de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de staff writer.



...............................................


Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:






BISERICILE AMENINȚATE, DISCRIMINATE, NEDREPTĂȚITE, DE OFICIALI GUVERNAMENTALI DIN SUA, ÎN TIMPUL PANDEMIEI, SUNT APĂRATE DE PROCURORUL GENERAL AL SUA, WILLIAM BARR, CARE A ANUNȚAT MĂSURI ÎMPOTRIVA ACELOR OFICIALI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 12 aprilie 2020). MULȚI SOCIOLOGI ARGUMENTEAZĂ CĂ MERSUL LA BISERICĂ ESTE PUR ȘI SIMPLU UN OBICEI CARE ODATĂ ÎNTRERUPT, CUM ESTE ACUM, NU VA MAI PUTEA FI RELUAT. ÎNSĂ PUNCTUL DE VEDERE EXPRIMAT DE UN CREȘTIN, ÎN REVISTA NERELIGIOASĂ BRITANICĂ “THE SPECTATOR”, ESTE CĂ CHIAR DACĂ ACUM BISERICA TRECE PRINTR-O CRIZĂ DEVASTATOARE, TOTUȘI PE TERMEN LUNG NE PUTEM AȘTEPTA LA O BISERICĂ ÎNFLORITOARE. (articol în engleză din 11 aprilie 2020; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM DE DISCRIMINĂRILE GUVERNAMENTALILOR ROMÂNI LA ADRESA BISERICILOR, UNDE CREDINCIOȘII NU AU VOIE SĂ MEARGĂ ACUM, ÎN PANDEMIE, NICI MĂCAR ÎN EXTERIORUL LOR SĂ ASCULTE SLUJBELE, DAR ÎN AEROPORTURI A FOST ȘI ESTE VOIE SĂ SE ÎNGHESUIE MII DE ROMÂNI PENTRU A PLECA SLUGI AGRICOLE ÎN GERMANIA. NE AMINTIM DE ILEGALITATEA ÎNCHIDERII BISERICILOR ȘI DE LUPTA ÎN JUSTIȚIE A DOI ROMÂNI NECLERICI PENTRU DESCHIDEREA BISERICILOR (TEOLOGUL MIHAI-SLIVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU). (articole în română din 9 aprilie 2020). NE AMINTIM CE A SCRIS CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN (STERIE DIAMANDI) CU PRIVIRE LA CEI CARE ÎL ATACĂ , DE 2000 DE ANI, PENTRU A-L DISTRUGE DIN SUFLETELE CREDINCIOȘILOR, PE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PE EL CARE ESTE PIATRA NESTEMATĂ DIN CAPUL UNGHIULUI. SPLENDOAREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ.
















RELIGIA A FOST RESTRICȚIONATĂ DE GUVERNE, LA NIVEL MONDIAL, DIN CE ÎN CE MAI MULT, DUPĂ CUM ARATĂ UN STUDIU PE ZECE ANI (2007-2017), PUBLICAT ÎN 15 IULIE 2019, DE CENTRU DE CERCETARE AMERICAN „PEW RESEARCH CENTER”. (al zecelea raport anual al Pew Research Center și eseu, în engleză; scurtă anunțare a știrii)



ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI MAGICIENILOR. AȘA A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX GREC AMBROZIE DE KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 iunie 2020)



UN IERARH GREC A DECLARAT CĂ BISERICILE SUNT DESCHISE PENTRU CREDINCIOȘI, ÎNCEPÂND DIN DUMINICA TOMII, 26 APRILIE 2020, NEMAIPUTÂND TOLERA STANDARDELE DUBLE ALE GUVERNULUI GREC CARE IMPUNE RESTRICȚII BISERICILOR ÎN TIMP CE PRIM-MINISTRUL A PARTICIPAT CU MULTE PERSOANE ÎN ATENA LA CONCERT DE MUZICĂ, FĂRĂ A RESPECTA MĂSURILE DE DISTANȚARE SOCIALĂ ETC. SINODUL BISERICII GRECIEI A CERUT STATULUI, ÎN 22 APRILIE 2020, DESCHIDEREA BISERICILOR, ÎNSĂ ÎN 27 APRILIE 2020 GUVERNUL A ANUNȚAT CĂ, DUPĂ ETAPA INIȚIALĂ DE RELAXARE A MĂSURILOR RESTRICTIVE, BISERICILE VOR FI DESCHISE PUBLICULUI NUMAI PENTRU ÎNCHINARE INDIVIDUALĂ, URMÂND CA ÎNTR-O ETAPĂ ULTERIOARĂ SĂ SE PERMITĂ ADUNAREA ÎN NUMĂR MAI MARE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 28 și 27 aprilie 2020). STANDARDELE GUVERNAMENTALE DUBLE LE CUNOAȘTEM, INCLUSIV ÎN ROMÂNIA, CĂCI AGLOMERĂRILE ÎN AEROPORTURI, PIEȚE, SUPERMARKETURI ETC SUNT PERMISE, ÎNSĂ ÎN BISERICI ȘI ÎN CIMITIRE CREDINCIOȘII NU AU VOIE NICI CHIAR DACĂ RESPECTĂ MĂSURILE SANITARE ȘI DISTANȚAREA SOCIALĂ!!!





DE LA EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (UNESCO) MULȚI CREȘTINI DIN DIFERITE ȚĂRI AȘTEAPTĂ ACUM O DECIZIE CU PRIVIRE LA CATEDRALA-MUZEU "SFÂNTA SOFIA" (HAGIA SOPHIA) DIN ISTANBUL (CONSTANTINOPOL), PE CARE TURCIA VREA SĂ O TRANSFORME IARĂȘI ÎN MOSCHEE. CREȘTINII DIN DIFERITE ȚĂRI ȘI-AU EXPRIMAT OFICIAL DORINȚA CA HAGIA SOPHIA, CARE A FOST CEA MAI MARE CATEDRALĂ CREȘTINĂ TIMP DE APROAPE 1.000 DE ANI (537 – 1453), SĂ RĂMÂNĂ CU STATUTUL DE MUZEU, AȘA CUM ESTE DIN 1934. CONSILIUL DE STAT AL TURCIEI VA LUA O DECIZIE CU PRIVIRE LA STATUTUL HAGIEI SOPHIA ÎN 2 IULIE 2020. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 22 iunie 2020 etc). ÎN CALITATE DE CREȘTINI, NOI ROMÂNII, OARE CE SENTIMENTE AVEM ? SUNTEM CONȘTIENȚI CĂ SUCCESUL MAHOMEDANILOR ASUPRA CREȘTINILOR ESTE PERMIS DE DUMNEZEU CA O PEDEAPSĂ PENTRU PĂCATELE CREȘTINILOR? ... SĂ NE GÂNDIM LA PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ÎN ROMÂNIA: 100.000 DE BEBELUȘI UCIȘI “LEGAL” PRIN AVORT ÎN FIECARE AN!!! OARE CÂT DE CREȘTINĂ MAI ESTE CONDUCEREA ROMÂNIEI???!!!



















SĂ NE FOLOSIM DARUL UNIC ȘI SCURT AL VIEȚII PENTRU A NE CUMPĂRA RAIUL VEȘNIC, CĂLĂUZIȚI DE MÂNTUITORUL LUMII IISUS HRISTOS CARE NE POATE AJUTA SĂ BIRUIM GREUTĂȚILE CARE APAR ȘI SĂ AVEM O MUNCĂ RODNICĂ, SĂ AVEM LIBERTATEA ADEVĂRATĂ ȘI LUMINA ADEVĂRATĂ, DEZLEGÂNDU-NE DE FUNIILE PĂCATELOR, PRIN MĂRTURISIREA ÎN TAINA POCĂINȚEI A GÂNDURILOR PĂTIMAȘE. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna iulie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)



GENOCID ÎN DESFĂȘURARE ÎN NIGERIA, CREȘTINII SUNT ȚINTIȚI FĂRĂ MILĂ, DUPĂ CUM ANUNȚĂ UN RAPORT BRITANIC PARLAMENTAR RECENT. CEL PUȚIN 81 DE PERSOANE AU FOST UCISE MARȚI, 9 IUNIE 2020, ÎN SATUL FADUMA KOLOMDI (STATUL BORNO), ÎNTR-UN ATAC AL MILITANȚILOR ALIAȚI CU GRUPURILE EXTREMIȘTILOR ISLAMICI BOKO HARAM SAU STATUL ISLAMIC. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 16 și 11 iunie 2020). DAR OBSERVĂM CĂ ÎN ROMÂNIA DEMOCRAȚIA ESTE MULT MAI REA DECÂT STATUL ISLAMIC!!! OARE LE PASĂ ROMÂNILOR CARE CU “DEMOCRAȚIA SATANISTĂ” UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN PRIN AVORT, DECI CAM 277 PE ZI? ESTE NEVOIE DE CONȘTIENTIZAREA PĂCATELOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI PARLAMENTAR!!! ESTE NEVOIE DE RUGĂCIUNE, POST, STUDIU CREȘTIN, POCĂINȚĂ ȘI ÎNDREPTAREA LEGILOR ÎN ROMÂNIA PREDOMINATĂ DE 30 DE ANI DE CONCEPȚIILE ATEILOR-DERBEDEILOR-CRIMINALILOR-SATANIȘTILOR!!!




ÎN SUA DEMOLAREA STATUILOR DEDICATE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST CERUTĂ RECENT DE UN ACTIVIST PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ APARȚINÂND DE PARTIDUL DEMOCRAT, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ, BAZATE PE MINCIUNĂ, AVÂND ÎN VEDERE CĂ IISUS NU A FOST ALB, ȘI PE MOTIV CĂ ELE SUNT O FORMĂ GROSOLANĂ A PROPAGANDEI RASISTE ALBE. ACTIVISTUL, CU NUMELE DE SHAUN KING, A CERUT CA ȘI PICTURILE MURALE ȘI VITRALIILE CU IISUS ALB SĂ FIE DESFIINȚATE. ACESTE PRETENȚII ALE LUI SHAUN KING VIN ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020 ȘI A VALURILOR DE PROTESTE ÎN CARE AU FOST VANDALIZATE ȘI DEMOLATE STATUI CARE REPREZINTĂ ISTORIA SUA, INCLUSIV STATUIA PRIMULUI PREȘEDINTE GEORGE WASHINGTON. 
COMUNITATEA CREȘTINĂ DIN SUA I-A RĂSPUNS LUI SHAUN KING. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 iunie 2020). OBSERVĂM CUM ATACURILE DE DOUĂ MII DE ANI LA ADRESA MÂNTUITORULUI SE ȚIN LANȚ, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ, DUPĂ CUM SPUNEA CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN STERIE DIAMANDI.




ÎN ROMÂNIA ZIUA DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR LA NIVEL MONDIAL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR VA FI RESPECTATĂ, CONFORM LEGII, PE DATA DE 16 AUGUST, ADICĂ PE DATA ÎN CARE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎI COMEMOREAZĂ PE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. NE AMINTIM CĂ ÎN 24 IUNIE 2020 A FOST VOTATĂ LEGEA CARE STABILEȘTE CA ZIUA DE 16 AUGUST SĂ FIE “ZIUA NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR”. ACEASTĂ LEGE A FOST DEPUSĂ LA SENAT ANUL TRECUT DE CĂTRE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ȘI A FOST ADOPTATĂ ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR MIERCURI, 24 IUNIE 2020, CÂND 258 DE DEPUTAȚI AU VOTAT PENTRU EA, IAR 40 S-AU ABȚINUT. (scurtă reamintire a știrii; articol în engleză din 26 iunie 2020 etc). ȘTIM CĂ PENTRU CREȘTINI PRIMUL MARTIR ESTE ÎNSUȘI ÎNTEMEIETORUL BISERICII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE LA EL PÂNĂ ACUM SUNT PESTE 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI. ... ÎN TOATĂ ISTORIA ROMÂNILOR NU EXISTĂ CINEVA ASEMENEA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU CARE ÎN 1714 A PREFERAT SĂ FIE DECAPITAT CU CEI PATRU FII AI SĂI DECÂT SĂ RENUNȚE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN CONTEXTUL ACTUAL AL PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ȘTIM CĂ UNGARIA ESTE PRIMA ȚARĂ CARE ÎNCĂ DIN 2017 A ÎNCEPUT ACȚIUNI CONCRETE PENTRU APĂRAREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI, LUCRÂND ȘI PENTRU REALIZAREA UNEI COALIȚII INTERNAȚIONALE ÎN ACEST SCOP.



















Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )






















CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!










































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în SFÂNTA ȘI MAREA ZI LUNI din SĂPTĂMÂNA SFINTELOR PATIMI ALE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, adică în A ȘAPTEA SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL SFINTELOR PAȘTI. Astăzi, în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică se face pomenire de IOSIF, fiul patriarhului biblic Iacov, care a trăit cu multe sute de ani înainte de Domnul nostru Iisus Hristos. Deși era nevinovat, IOSIF a fost vândut de frații săi, pe 20 de arginți. Astfel viața lui IOSIF, cu suferințele și succesul lui, este o prefigurare, o anticipare, a vieții lui IISUS, cu VINDEREA LUI pe 30 de arginți, cu SUFERINȚELE LUI, cu RĂSTIGNIREA și MOARTEA LUI, dar și cu VICTORIA ÎNVIERII LUI. Ni se atrage atenția, și azi, să nu-L vindem pe Mântuitorul lumii, pe Salvatorul nostru. ... De asemenea, azi, în SFÂNTA ȘI MAREA ZI LUNI, se face pomenire de SMOCHINUL CEL FĂRĂ ROADĂ, care a fost blestemat de Domnul nostru Iisus Hristos și s-a USCAT, în ziua care a urmat după Intrarea Triumfală și Smerită în Ierusalim. Observăm în Sfânta Evanghelie după Marcu, la capitolul 11, faptul că DUPĂ BLESTEMAREA SMOCHINULUI, IISUS ÎI ALUNGĂ DIN TEMPLU PE NEGUSTORI ȘI RĂSTOARNĂ MESELE SCHIMBĂTORILOR DE BANI. Aceste două evenimente (uscarea smochinului prin blestem și curățarea templului) sunt în strânsă legătură unul cu altul și sunt MANIFESTĂRI ALE PUTERII ȘI AUTORITĂȚII DIVINE ALE LUI IISUS, fiind și REVELAȚII ALE JUDECĂȚII LUI DUMNEZEU ÎMPOTRIVA IPOCRIZIEI ELITEI POLITICO-RELIGIOASE IUDAICE. Acel smochin cu frunze, dar lipsit de fructe, simbolizează ipocrizia iudaică, mândria și reclama iudaică lipsite de adevăratele virtuți păcute lui Dumnezeu. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/947517260434774 ... Textul evanghelic programat pentru azi ne prezintă PROFEȚIA SPUSĂ DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS cu privire la SFÂRȘITUL IERUSALIMULUI IPOCRIT, precum și cu privire la SFÂRȘITUL LUMII. Știm că profeția cu privire la sfârșitul Ierusalimului ipocrit s-a împlinit cu precizie uimitoare, în anul 70, când armatele romane conduse de Titus au cucerit și distrus Ierusalimul. De atunci, evreii n-au mai avut țară până în anul 1948 când s-a înființat statul Israel. SFÂRȘITUL IERUSALIMULUI IPOCRIT ESTE O IMAGINE A SFÂRȘITULUI LUMII, când va veni Domnul nostru Iisus Hristos pe norii cerului ca Judecător al lumii, cu putere mare și cu slavă multă. ... Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, ajută-ne să ne înțelepțim din aceste lecții pe care ni le dai, ajută-ne să nu Te vindem, ajută-ne să nu lăsăm duhul ipocriziei în sufletele noastre, ajută-ne să câștigăm virtuțile pe care Tu le aștepți de la noi, ca să lucrăm cu ele spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu   “ Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!” Iar ucenicii Săi auzeau. ...