miercuri, 1 ianuarie 2020

DIN 1 IANUARIE 2020, „MESSIAH” (AL-MASIH, ÎN ARABĂ), UN SERIAL THRILLER TV AMERICAN WEB ÎN 10 EPISOADE, ESTE DIFUZAT PE REȚEAUA NETFLIX, PREZENTÂND UN PERSONAJ CARE ÎI PROVOACĂ PE CREȘTINI ȘI PE MAHOMEDANI SĂ SE ÎNTREBE DACĂ ESTE VORBA DE UN PERSONAJ BUN CARE VINE ÎNAINTE DE SFÂRȘITUL LUMII (IISUS, PENTRU CREȘTINI; MAHDI, PENTRU MAHOMEDANI), SAU DE UN PERSONAJ RĂU, ÎNȘELĂTOR (ANTIHRIST, PENTRU CREȘTINI; AL-MASIH AD-DAJJAL, PENTRU MAHOMEDANI). DEȘI O PARTE A SERIALULUI A FOST FILMATĂ ÎN IORDANIA, ȚARĂ ARABĂ MAHOMEDANĂ, CU SPRIJIN DIN PARTEA COMISIEI REGALE PENTRU FILM, TOTUȘI ACEASTĂ COMISIE A CERUT LUNI REȚELEI NETFLIX SĂ NU DIFUZEZE LA EI ACEST FILM AL CĂRUI CONȚINUT POATE FI INTERPRETAT CĂ ÎNCALCĂ SFINȚENIA RELIGIEI, CONTRAVENIND LEGILOR DE BAZĂ ALE REGATULUI IORDANIEI. (scurtă anunțare a știrii; articol din 31 decembrie 2019)


Pr. prof. Ion Ciungu







Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. ” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 16, versetele 13 – 20) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=16


„Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetele 10 – 11) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=1



Filmul thriller american Messiah”, din 1 ianuarie 2020, pe rețeaua Netflix. ("Messiah" season 1 coming to Netflix, Jan. 1, 2020. | Screenshot: Netflix) Trailer-ul de două minute al filmului îl putem vedea la următorul link: https://www.youtube.com/watch?time_continue=8&v=mjLWuzGVyew&feature=emb_logo




Serialul se concentrează pe reacția lumii moderne față de un om care apare prima dată în Orientul Mijlociu și care pretinde că el este întoarcerea eshatologică a lui Iisus sau Mahdi. Brusca lui apariție și miracolele aparente fac să crească tot mai mult numărul admiratorilor lui internaționali, aruncând îndoieli cu privire la identitatea lui reală sau cine este el într-adevăr, caz investigat de un ofițer CIA.” Așa este prezentat acest serial în Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, la articolul Messiah (American TV series), https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah_(American_TV_series)



Despre serialul thriller Messiah” am aflat din articolul Jordan calls on Netflix to ban Roma Downey, Mark Burnett show 'Messiah', publicat în data de 31 decembrie 2019, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Leah MarieAnn Klett.


Creatorul filmului, australianul Michael Petroni, a spus că el își imaginează că filmul va declanșa conversații între oameni cu diferite orizonturi.


Producătorii filmului, Mark Burnett și Roma Downey, au spus că filmul va face ca publicul că-și pună întrebări mari. Britanicul Mark Burnett și Roma Downey din Irlanda de Nord, unul din cuplurile principale de la Hollywood, care creează producții family-friendly” (considerate a fi potrivite pentru toți membrii unei familii obișnuite) și bazate pe credință, s-au descris pe ei înșiși ca fiind cei mai zgomotoși creștini de la Hollywood.

…….

Reclama sau prezentarea pe scurt a filmului a fost publicată la începutul lunii decembrie 2019 și a stârnit mânia unor telespectatori musulmani care au remarcat că Al-Masih ad-Dajjal este un personaj înșelător din eshatologia islamică, comparabil cu Antihrist.


Primele 10 episoade vor explora granițele dintre religie, credință și politică. … « Oare acest Mesia este trimis de Dumnezeu sau este El o fraudă periculoasă care vrea să demanteleze ordinea geopolitică mondială? Povestea se desfășoară din puncte de vedere multiple, mai ales din punctul de vedere al unui tânăr ofițer CIA, al unui ofițer israelian din serviciul de securitate Shin Bet, al unui predicator latinoamerican și al fiicei lui texane, al unui refugiat palestinian, și al mass-mediei, printre alții. »”  


Scriitorul serialului, Petroni, zice că serialul multicultural « Iisus Mesia » îi va pune pe oameni să se întrebe pe ei înșiși astfel: « este El sau nu este El ? » « Filmul Mesia ne provoacă să examinăm ce credem și de ce, » a adăugat el.


Așa putem observa din articolul Netflix releases ‘Messiah’ trailer for upcoming Mark Burnett series on modern-day savior, publicat în data de 6 decembrie 2019, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Jeannie Law.



………………………………………………………………………………….

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:













































DESPRE MAICA DOMNULUI XI, Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?  Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?







Despre caricaturile făcute de cei de la Charlie Hebdo, cu ocazia Crăciunului din 2014, putem afla și din articolul de la următorul link:






Despre opere postmoderne prin care se încearcă desacralizarea persoanei Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, (piesa Evangheliștii, de Alina Mungiu Pipidi, piesa Corpus Christi de Terrence McNally, romanul Codul lui Da Vinci de Dan Brown), putem afla și din articolul de la următorul link:





Despre încercările seculariștilor de desființare și păgânizare a sărbătorii Nașterii Domnului, putem afla și din articolul de la următorul link:












„NU VA RĂMÂNE AICI PIATRĂ PE PIATRĂ CARE SĂ NU SE RISIPEASCĂ” (2.800 de biserici se vor demola în Franța în anii care urmează!?)

































Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )






















CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!






























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT au fost INVITAȚI MAI ÎNTÂI EVREII, dar ei au disprețuit și au refuzat invitația. Unii s-au purtat foarte urât cu mesagerii lui Dumnezeu, i-au batjocorit și i-au omorât!!! ÎMPĂRATUL I-A PEDEPSIT PE UCIGAȘI, apoi LE-A CHEMAT LA NUNTĂ PE TOATE CELELALTE ETNII, PE TOATE CELELALTE POPOARE, OFERIND LA INTRARE GRATIS HAINĂ DE NUNTĂ INVITAȚILOR . Să observăm că OMUL fără HAINĂ DE NUNTĂ, din parabolă, îl reprezintă pe OMUL CARE REFUZĂ DEMNITATEA OFERITĂ DE DUMNEZEU TUTUROR OAMENILOR. Observăm, de asemenea că ACEL OM ESTE PEDEPSIT. ... Din prabola despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT înțelegem că noi, creștinii, participăm la ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU și am primit HAINĂ DE NUNTĂ, prin Taina Sfântului Botez, HAINĂ LUMINOASĂ PENTRU SUFLETELE NOASTRE, PENTRU CONȘTIINȚELE NOASTRE. Se cuvine să o prețuim și să ne străduim să o menținem curată pentru totdeauna, pentru eternitate. ... ȘTIM CĂ majoritatea evreilor de azi nici măcar nu vor să recunoască existența lui Dumnezeu. Potrivit unui sondaj Gallup din 2015, 65% dintre israelieni spun fie că “nu sunt religioși”, fie că sunt “atei convinși”, iar 30% spun că sunt religioși. Dintre cei religioși, cei mai mulți nu cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. ... Evreii care cred că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu se numesc evrei mesianici și sunt puțini, cam 350.000 la nivel mondial. ... În România, dintre evreii creștini au devenit mai cunoscuți, prin cărțile scrise de ei, Nicolae Steinhardt și Richard Wurmbrand. ... PARABOLA despre NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 14 – a după Rusalii, conform Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. Să observăm o prezentare în engleză a acestei parabole: https://www.facebook.com/reel/1336858455261858/?app=fbl

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic la Duminica a 14-a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 1 – 14...